În pelerinaj la Sfânta Mănăstire Hadâmbu

Pe 8 septembrie 2008, la Mănăstirea Hadâmbu de lângă Iaşi a avut loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţara noastră. Credincioşii au sosit cu mai multe zile înainte, pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Cu prilejul hramului, patru arhierei, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, au sfinţit noua biserică, „Acoperământul Maicii Domnului“, în prezenţa celor aproximativ 10.000 de credincioşi strânşi aici din toate zonele ţării. Cu acest prilej, Patriarhul Bisericii noastre, PF Daniel, a transmis un mesaj prin care a subliniat hărnicia şi dărnicia celor care au transformat o ruină într-un colţ de rai.

Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerini din toate colţurile ţării au venit pe 8 septembrie la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, pentru a cinsti Naşterea Maicii Domnului. Cu flori în mâini, primeniţi de sărbătoare, creştinii au format un rând de câteva sute de metri pentru a trece prin altarul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“, ce urma a fi sfinţită.

Călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale patrulează prin mulţimea de oameni, purtând steagul României în mână. Un grup de maramureşeni cu prapori şi cruci, îmbrăcaţi în costume tradiţionale specifice zonei din care provin, stau aşezaţi la poarta mănăstirii în aşteptarea arhiereilor. O maramureşeancă ţine în braţe un prosop cusut în felurite ornamente, peste care a aşezat un colac rumen şi un castronel cu sare. Murmurul şi atmosfera de sărbătoare sunt completate de sunetul de cimpoi ce răsună peste dealurile comunei Mogoşeşti. Pe feţele oamenilor se citeşte emoţia şi bucuria, totodată; dragostea pentru sărbătoare şi bucuria îmbinării tradiţiei cu cinstea care i se cuvine Fecioarei Maria.

„Această sfântă mănăstire care parcă a răsărit din pământ“

Pe la 8:30 încep să bată clopotele. Sosesc ierarhii care aveau să sfinţească biserica nouă a aşezământului monahal de lângă Iaşi, înainte de Sfânta Liturghie. Oamenii îşi pleacă smerit capetele pentru a primi binecuvântarea. Soborul împresionant de preoţi şi diaconi cântă imnul arhieresc, iar autorităţile locale şi centrale îi întâmpină pe arhierei cu pâine şi sare.

Slujba de sfinţire a Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar la Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor.

După ce peste biserica ridicată în cinstea Acoperământului Maicii Domnului a coborât harul sfinţitor, aşa cum se obişnuieşte la orice sfinţire de biserică, pelerinii – femei, bărbaţi, copii – aşezaţi la rând au început a trece prin sfântul altar, pentru a se închina, iar arhiereii, înconjuraţi de soborul de 50 de preoţi şi diaconi, au ieşit afară pentru a săvârşi Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii.

Referindu-se la semnificaţia zilei în care Dumnezeu a rânduit a se sfinţi noua biserică a Mănăstirii Hadâmbu, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit celor aproximativ 10.000 de credincioşi, sosiţi din toate colţurile ţării, despre rodnicia sufletului. „Numeroase biserici şi mănăstiri au devenit roade ale dezlegării sterpăciunii lui Ioachim şi a Anei. Chiar şi această sfântă mănăstire care parcă a răsărit din pământ, deşi este veche. Această mănăstire se arată pe ea ca un rod al naşterii şi acoperământului Maicii Domnului.

Dumneavoastră nu sunteţi decât rodul cel binecuvântat al Maicii Preasfinte, Preasfânta Fecioară. De-a lungul istoriei a fost, este şi va fi o tensiune permanentă între rod, pe de o parte, şi sterpăciune, pe de altă parte. Ce este mai greu pentru o viaţă de om, şi mai ales în vremurile noastre, decât să întâlneşti oameni uscaţi sufleteşte, oameni sterpi în mintea şi în inima lor.

Din stârpiciunea duhovnicească nu poate ieşi nimic. Iar aceasta are drept izvor necredinţa în Dumnezeu, iadul neiubirii, precum şi infernul trufiei. Într-o zi ca aceasta, Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Fecioară Maria să se nască. În această zi în care harul lui Dumnezeu se răspândeşte şi coboară în cascade asupra umanităţii, să luăm aminte la stârpiciunea din sufletul nostru, care se manifestă în atâtea feluri. Mă bucur că această mănăstire se înfăţişează în faţa contemplaţiei noastre cu o frumuseţe atât de adâncă. Nu avem decât cuvânt de mulţumire, adus lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici pentru lucrarea care s-a împlinit aici“.

Binecuvântarea Maicii Domnului

Puterea neobişnuită a soarelui de septembrie nu îi descurajează pe credincioşii care-şi pleacă evlavios genunchii, cu faţa spre răsărit, pentru a se ruga în timpul Liturghiei. Unii se mulţumesc doar să asculte la boxe cea mai mare parte din slujbă, ţinând rândul la închinare, dincolo de zidul din piatră al mănăstirii. „Nu sunt supărată pentru că nu am reuşit să văd slujba. Mă bucur că am auzit de la boxe.

Sunt la fel de fericită pentru că am auzit şi m-am rugat. Măicuţa Domnului îmi vede osteneala şi paşii pe care i-am făcut astăzi. Cu cât aştepţi mai mult un lucru, adică să trec prin sfântul altar, să-mi plec genunchii în faţa sfintei icoane, cu atât mă bucur mai mult şi primesc binecuvântare“, spune cu convingere Maria, o femeie simplă de la ţară, căreia i se umezesc ochii vorbind de Născătoarea de Dumnezeu.

Cu bagaje în mâni, ostenită de oboseală, o femeie trecută de 70 de ani, păşeşte pe poarta mănăstirii. Se uită lung la impunătoarea biserică, îşi face o cruce mare, după care îşi ţinteşte ochii spre locul unde se oficiază Liturghia. Se aşază în genunchi la sunetul clopotului care secondează cântarea „Pe Tine Te lăudăm“.

În timp ce soborul de preoţi se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, PS Ioachim Băcăuanul vorbeşte mulţimii despre cinstea care i se cuvine femeii dăruite să schimbe lumea: „Atunci când o cinstim pe Maica Domnului, cinstim taina ei, cinstim toate cele câte s-au petrecut în dânsa.

Şi văzând acest sobor deosebit împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ne amintim că şi Dumnezeu Se pogoară la noi, precum S-a pogorât în pântecele Născătoarei de Dumnezeu. După aceea, când s-a sfinţit această biserică a Maicii Domnului, din nou S-a pogorât şi Duhul Sfânt şi Dumnezeu şi Maica Domnului“.

Pelerinajul la Hadâmbu s-a încheiat cu o agapă creştină oferită de mănăstire, în cadrul căreia 10.000 de pelerini au mâncat la un loc, îmbinându-se, astfel, Liturghia cu filantropia.

Ca în fiecare an, credincioşii au stat la rând pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, scoasă cu trei zile înainte şi aşezată în curtea mănăstirii

„Am venit aici ca să facem o rugăciune, să ne rugăm la Maica Domnului să ne ajute să trecem mai uşor peste suferinţe, să fim sănătoşi, să ne ocroteas-că. Ne-am închinat la sfânta icoană cu Maica Domnului, am făcut rugăciuni, am făcut rugă-ciunea de seară la ora 24:00, am stat la Sfântul Maslu. Ne-a ajutat Maica Domnului cu răbdare, pentru că asta este cel mai important. Este o binecuvântare că sunt aici, pentru că vin din satul natal al părintelui stareţ. Este a doua biserică prin al cărei altar trec“, ne-a mărturisit Viorica Mironescu, din Vicovul de sus.

„M-am rugat la Maica Domnului pentru suflet, pentru că sufletele sunt pline de păcate. Stau de patru ore la rând. Simt că am înaintat cu sufletul către Fecioara Maria şi către Dumnezeu. Dacă nu faci ceva pentru suflet, te-ai pierdut. Maica Domnului este mama noastră în cer şi pe pământ. Fără ea nici nu ne mân-tuiam, pentru că nu se năştea Domnul Iisus şi nu rezolvam nimic. Mă atrage totul la această mănăstire, dar mai ales icoana făcătoare de minuni care de atâtea ori plânge pentru păcatele noastre“, insistă Valerian Cazacu.

Recunoştinţă pentru ctitori

La finalul programului liturgic, IPS Mitropolit Teofan i-a acordat părintelui protosinghel Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, „Crucea Moldavă“ – pentru clerici (foto). „Ca semn de gratitudine, ca semn de mulţumire, pe care Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei o arată faţă de părintele stareţ Nicodim, îi oferim «Crucea Moldavă». Are părintele multe cruci în viaţă. În minunatul său suflet a avut capacitatea să poarte crucea atâtor restaurări pe care le-a primit aici. Peste aceste cruci, aşezăm şi «Crucea Moldav㻓, a subliniat Înalt Preasfinţia Sa. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a acordat mai multe distincţii pentru cei care au sprijinit construcţia noii biserici a Mănăstirii Hadâmbu. „Crucea Moldavă“ – pentru mireni a fost oferită familiilor: Costică Postârnac, Victor Norocea, Artemie Tălmaciu, Romică Sofronea, Cezar Cobuz. Au fost acordate, de asemenea, distincţii de vrednicie altor binefăcători care au ajutat Mănăstirea Hadâmbu de-a lungul timpului.

Cu prilejul sfinţirii bisericii noi de la Hadâmbu, PF Părinte Daniel a transmis un mesaj, citit, la finalul Sfintei Liturghii, de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu

În lumina strălucitoare a marelui praznic al Naşterii Maicii Domnului şi a evenimentului prilejuit de sfinţirea noii biserici cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu, străluceşte şi dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni şi faţă de cei care astăzi au venit, în număr aşa de mare, ca să se roage în noul sfânt lăcaş al acestei mănăstiri.

După spusele marelui istoric de artă Vasile Drăguţ, Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi, în urma alungării călugărilor din mănăstiri de către regimul comunist (1959), a avut mult de suferit, devenind o ruină, întregul proces de degradare durând aproape 30 de ani.

Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, chiar la începutul păstoririi noastre ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, când am numit ca stareţ al mănăstirii pe harnicul protosinghel Nicodim Gheorghiţă. De la acea dată, Mănăstirea Hadâmbu a cunoscut mai multe lucrări de amploare, printre care se numără şi această biserică nouă, construită în stil moldav ştefanian.

Începând cu anul 1990, lucrările de restaurare, construire şi reconstruire a mănăstirii au asigurat sfântului lăcaş dăinuire, dar şi o temeinică dezvoltare, astăzi Mănăstirea Hadâmbu deţinând un arhondaric mare şi frumos, unde pot fi cazaţi peste 500 de pelerini, un agheazmatar, un muzeu, trei fântâni.

Toate acestea au fost realizate, ca şi biserica, din donaţii sau sponsorizări ale credincioşilor, printre care se numără şi distinse personalităţi şi oameni de afaceri din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe acestuia.

O poartă deschisă spre cer

De asemenea, dintre clădirile vechi ale mănăstirii, care au avut de suferit în perioada când în mănăstire nu s-au aflat vieţuitori, au fost restaurate în această perioadă: stăreţia veche, zidul de incintă, biserica veche şi turnul clopotniţă, unde au fost aşezate şi cele trei clopote turnate la Cernăuţi, prin bunăvoinţa câtorva credincioşi din raionul Crasna.

În bucuria şi lumina hramului Mănăstirii Hadâmbu şi a sfinţirii noii biserici, rugăm pe Maica Domnului să fie mijlocitoare pe lângă Fiul ei, Hristos Domnul, ca noua biserică să devină pentru cei prezenţi şi generaţiile ce vor urma o poartă deschisă spre cer prin care se înalţă rugăciuni către Dumnezeu, se aduce mulţumire pentru binefacerile primite de la El, se cere iertarea păcatelor, sfinţirea şi mântuirea oamenilor.

Felicităm obştea Mănăstirii Hadâmbu, în frunte cu părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă, şi pe toţi cei ce au contribuit la zidirea, pictarea şi dotarea acestei frumoase biserici.

Cu aceste gânduri, rugăm pe Hristos Domnul să vă binecuvinteze pe toţi cei prezenţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii.

Renaşterea unei mănăstiri uitate

Potrivit pisaniei Mănăstirii Hadâmbu, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iaşilor la Dealul Mare“, pentru a construi acolo o biserică. Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, era un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. De-a lungul timpului, mănăstirea a fost supusă eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor şi greutăţilor omeneşti. Pe la începutul veacului al XX-lea, Nicolae Iorga a vizitat mănăstirea şi a admirat cu evlavie frumuseţea locurilor, dar a deplâns, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese aşezământul monahal.

După 1990, prin purtarea de grijă a mitropolitului de atunci al Moldovei, astăzi Patriarhul României, PF Părinte Daniel, după 30 de ani de uitare, Mănăstirea Hadâmbu a fost reînfiinţată. În cei 18 ani, mănăstirea a fost restaurată, extinsă, devenind una dintre cele mai frumoase şi căutate mănăstiri din ţara noastră.

Începând cu anul 1996, s-a ridicat, la doar 10 metri distanţă de zidurile vechii mănăstiri, aşezământul bisericesc cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, prin osârdia şi vrednicia părintelui stareţ, protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. Biserica este pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca – Iaşi. Pictura sfântului lăcaş a fost începută de maestrul Vasile Buzuloiu şi continuată de către ucenicul său, Vasile Gheorghiţă. Demisolul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ serveşte ca paraclis, fiind pus sub protecţia Sfântului Ierarh Nicolae.

Unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţară

În iarna anului 2003, pe 22 ianuarie, la Mănăstirea Hadâmbu a izbucnit un incendiu care a mistuit una dintre casele monahale. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv obiectele bisericeşti adăpostite într-una dintre camerele acesteia. Icoana făcătoare de minuni însă a rămas intactă.

Aceasta a fost pictată în 1938 de preotul Octavian Zmău şi donată schitului de egumenul acestuia, ieromonahul Iov Mazilu. A fost ferecată, ulterior, în argint de către meşterul Ion Contfas din Târgu Neamţ. Coroanele sunt din aur, decorate cu pietre preţioase, rubine, safire şi smaralde, donate de familiile Constantin Roxana şi Elena Amariei din Piatra Neamţ. Datorită minunilor care s-au întâmplat în urma rugăciunilor la această icoană, Mănăstirea Hadâmbu este căutată de credincioşi din toată ţara, pelerinajul care are loc pe 8 septembrie, în fiecare an, aici, numărându-se, cu siguranţă, printre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Alături de Sfinţii Moldovei

Timp de trei zile, meleagurile nemţene au devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi din toate colţurile ţării. Zilele sfinţilor nemţeni au început marţi, 5 august 2008, la Biserica „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“, aflată în curtea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ şi au continuat miercuri, la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, încheindu-se joi, la Mănăstirea Sihăstria şi la Schitul Sihla.

Sărbătoarea care a deschis ciclul Zilelor sfinţilor nemţeni a fost cea a hramului de la Biserica „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“. Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie arhierească s-au bucurat de prezenţa a trei ierarhi: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Siluan, Episcopul Episcopiei Române din Ungaria, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

„Un om ca şi noi“

După citirea pericopei evanghelice, PS Episcop Siluan a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la viaţa Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ: „Îl cinstim pe unul dintre vieţuitorii acestei mănăstiri, pe un om ca şi noi. Dumnezeu l-a chemat să trăiască în mănăstire şi l-a chemat la vremea potrivită. Sfântul Ioan Iacob a ştiut că în această lume chemarea Mântuitorului Iisus Hristos este mai de preţ decât toate. Şi iată a ajuns la ceea ce fiecare dintre noi oamenii ar trebui să ajungem, la împlinirea vieţii, la sfinţenie. Cu toţii cunoaştem câte ceva despre Sfântul Ioan Iacob, despre poeziile pe care le-a scris, care, într-un limbaj atât de simplu, ne transmit experienţa sa duhovnicească.“

Dorul după Dumnezeu

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Teofan a vorbit despre Sfântul Ioan Iacob Hozevitul ca despre un sfânt care şi-a dorit să fie, prin trăire, pe Muntele Tabor: „Dacă citiţi viaţa acestui mare Sfânt Părinte – odrasla Neamţului, a Botoşanilor, a României – nu puteţi să nu sesizaţi dorul după Dumnezeu şi dorul după Tabor pe care l-a avut înrădăcinat în inimă. Nu a fost vreodată pe pământ un dor mai puternic, care să învăpăieze, să înflăcăreze inimile mai multor oameni decât acest dor al creştinului să se afle pe Tabor. Chiar dacă acest Tabor înseamnă biserica din satul lui, colţul de rugăciune din chilia lui. În interiorul omului există un dor după Hristos, pe care numai cei care l-au trăit în toată adâncimea lui pot să-l mărturisească. Şi de la Hristos încoace, până astăzi, au existat persoane, din sihăstriile mănăstireşti sau din viaţa de familie, care şi-au dorit din tot sufletul să fie pe Tabor şi să simtă cât de bun este Domnul şi să nu mai coboare în vâltoarea lumii. Printre cei care au dorit să fie pe Tabor se numără şi Sfântul Ioan Iacob“.

Catedrala Sihăstriei şi-a sărbătorit hramul

Mănăstirea Sihăstria, Schitul Sihla, dar şi Peştera Cuvioasei Teodora au devenit locuri de pelerinaj intens încă de joi după-amiază. Cu acatiste şi metanii în mână, oameni de toate vârstele au ţinut să fie prezenţi la sărbătoarea închinată Sfintei Cuvioase Teodora, chiar dacă unii dintre ei au fost nevoiţi să se odihnească doar pe cerdacurile mănăstirii. Slujba de hram de la Sihăstria a început din seara de 6 august, cu Privegherea Mare, la care a luat parte un sobor de preoţi şi diaconi. La Peştera Sfintei Teodora, aflată în preajma Schitului Sihla, oamenii s-au rugat şi au cântat toată noaptea, la lumina lumânărilor aprinse pe locul unde s-a nevoit Cuvioasa Teodora.

Dar de la Dumnezeu

Sărbătoarea Sfintei Teodora a fost încununată de vremea însorită care a subliniat frumuseţea slujbei arhiereşti. Încă de dimineaţă, pelerinii s-au închinat în biserică, iar mai apoi au mers să aprindă o lumânare la cimitirul mănăstirii, după care s-au îndreptat spre chiliile părinţilor Cleopa şi Paisie.

Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Mitropolit Teofan a vorbit celor prezenţi despre calea pe care Sfânta Teodora a ajuns la Dumnezeu: „Sfânta Teodora a simţit în adâncul inimii ei că Dumnezeu o iubeşte şi a hotărât să părăsească această lume, să se retragă în sihăstrie pentru a fi acolo cu mirele pe care Îl iubea, cu Domnul Hristos. Rugăciunea Sfintei Teodora revărsată asupra lumii din vremea sa a fost manifestarea iubirii ei faţă de Dumnezeu.

Încercând să înţelegem câteva dintre momentele trăite de Sfânta Teodora, putem reţine trei aspecte. În primul rând, Sfânta Teodora s-a născut într-o familie binecuvântată de creştini. În al doilea rând, Sfânta Teodora, a trăit în prima parte a vieţii sale în ascultare, într-o sfântă mănăstire din Munţii Vrancei. În al treilea rând, Sfânta Teodora a înţeles că viaţa ei în sihăstrie nu poate fi împlinită decât prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Un duhovnic al Mănăstirii Sihăstria o cerceta din când în când pentru a o împărtăşi.

Să facem şi noi loc în inima noastră darului lui Dumnezeu revărsat asupra noastră, pentru că aceasta este semnificaţia cuvântului Teodora, «dar al lui Dumnezeu» către oameni şi dar al oamenilor către Dumnezeu“.

Slujbă arhierească la Schitul Sihla

IPS Episcop Siluan, ca delegat din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Schitul Sihla cu hramul „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului“. 23 de preoţi au fost prezenţi la slujba închinată Cuvioasei Teodora de la Sihla. IPS Episcop Siluan a urcat apoi la peştera unde a trăit Sfânta Teodora.

În după-amiaza aceleiaşi zile, a urcat până la Peştera Sfintei Teodora şi IPS Mitropolit Teofan. Ierarhul a trecut mai întâi pe la bisericuţa dintr-un singur brad construită pe braţele stâncilor pe cărarea ce duce spre peşteră, unde a semnat Sfântul Antimis. În peştera Sfintei, IPS Mitropolit Teofan, în prezenţa a peste 100 de credincioşi, a citit Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Vizibil emoţionaţi, oamenii au cântat troparul sărbătorii împreună cu ierarhul lor, bucurându-se de binecuvântările primite: „Sfânta Teodora a lucrat aici. Până la 4:00 dimineaţa, preoţi şi mireni au citit aici acastiste. PS Episcop Siluan a oficiat Sfânta Liturghie. Aşa simţim că a venit blândul păstor la noi la schit. A trecut repede, dar ne-am bucurat alături de credincioşi“, a mărturisit părintele Pahomie, egumenul Schitului Sihla.

Taborul românesc

Mii de credincioşi au urcat miercuri, 6 august, pe muntele Ceahlău la o altitudine de peste 1.700 de metri, pentru a participa la hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“.

Am pornit şi noi din staţiunea Durău spre schitul de pe Ceahlău, la ora 6:00. După aproape trei ore, am ajuns pe platoul Ceahlău. Peisajul era fascinant. Pădurile de brazi, stâncile dau impresia că erup din munte. Lacul Bicaz semăna cu o palmă întinsă la poalele munţilor. Am continuat să înaintăm spre Schitul Ceahlău, care abia se vedea în depărtare. După alte câteva zeci de minute, am ajuns la biserică. În preajma schitului în sărbătoare, domina liniştea. Cei prezenţi îi aşteaptau să sosească din clipă în clipă pe IPS Mitropoit Teofan şi PS Episcop Siluan. Slujba desfăşurată în mirificul peisaj a fost încununată de cuvântul de învăţătură rostit de IPS Mitropolit Teofan: „Ceea ce se întâmplă în timpul Sfintei Liturghii nu este altceva decât prelungirea a ceea ce s-a întâmplat pe Tabor. Dumnezeu Îşi arată slava Sa. Noi am urcat aici pe munte. Ar trebui să trăim, pentru câteva ceasuri, ceea ce au trăit cei trei apostoli împreună cu Mântuitorul Hristos, sus, pe Muntele Tabor. Viaţa noastră este un urcuş permanent. Dumnezeu ne oferă în viaţă clipe de bucurie, precum clipa aceasta“.

Mai aproape de Dumnezeu

Pelerinii care au venit la hramul Mănăstirii Sihăstria au mărturisit că simt ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Teodora de la Sihla.

„Am venit în speranţa că mai putem şi noi să ne mai curăţim de păcate şi să încercăm ca măcar de acum înainte să facem mai mult voia Domnului, ca să ne ajute să fim mai buni“, a declarat doamna Steluţa din Buzău.

„Când vin aici, las toate grijile şi încerc să uit de necazuri. Am nădejdea că prin rugăciunile Sfintei Teodora voi reuşi să am mai multă linişte, să fiu mai aproape de Dumnezeu. Mă bucur că am ajuns şi în acest an la hramul Mănăstirii Sihăstria. Mi-a plăcut foarte mult slujba. Am simţit alături de ceilalţi creştini binecuvântarea lui Dumnezeu, linişte şi pace“, a mărturisit Elena din Galaţi.

„Ne simţim mult mai bine după ce plecăm de aici. Te încarci cu multă energie pozitivă, care ţine ceva timp, după care ţi-ai dori să te întorci. Totul este plăcut când vin aici. Este a doua oară când vin la hramul Mănăstirii Sihăstria, dar am mai venit în restul anului, sâmbăta sau duminica“, ne-a spus Maria, care urca spre chilia părintelui Cleopa.

„Am fost şi la celelalte hramuri. După ce am urcat pe Ceahlău, la Mănăstirea «Schimbarea la Faţă» m-am îndreptat spre Sihăstria, ca să nu pierd slujba Privegherii. Chiar dacă am dormit pe o pătură, nu mă plâng. M-am întărit gândindu-mă la Sfânta Teodora, care a dormit în peşteră“, ne-a spus Vasile din Bucureşti.

Cf. sursa.

Psa. Gianina