Indecizii
– De ce nu te desparți de el, dacă tot te bate pe fiecare zi?!
– Din cauza copiilor…și pentru că, după 20 de ani, nu mai știu unde să mă duc. Ce să mai fac… cu 3 copii după mine? Cine mă mai ia cu atâtea suflete pe lângă mine?
Cristiana, cu fruntea ei lată, cu părul blondiu, cu firele de păr alb ieșite chiar în frunte și pe la spate…cu cearcănele acelea late, mate, la ochi…ai zice că e mama perfectă. Numai că are o indolență de neînțeles în ființa ei. Nu face decât ceea ce îi place. Copiii și-i crește, nu e nimic de zis, dar când vrea ea…cum vrea ea…
De aceea, toți trei, sunt retrași, sunt fricoși…Dincolo de ușă…se simt timorați. Se simt bine acasă (așa i-a învățat ea), însă afară se simt pierduți. Tocmai de aceea, George, cel mic, când a țipat unul mai mare la el (e în clasa a 2-a), nu a știut ce să facă…și s-a chircit, în fața celuilalt, băgându-se sub bancă. S-a băgat sub bancă și a început să țipe.
E interesant însă că a țipat la școală…însă, acasă, nu îndrăznește, când tatăl său își bate soția, pe propria lui mamă.
O lovește fără milă, la furie. Țipă la ea, la toți…Îi bate și pe ei..
– Ți-a trecut prin cap să…îl omori?
-Da…
– Ai încercat vreodată?
-N-are rost…Da, am încercat…și mi-a fost foarte frică…să-mi duc planul până la capăt. Mi-a fost foarte frică…