Cuvinte care spun mai mult decât literele

Cristian Tudor Popescu, Cuvinte rare

Cartea ultimă a d-lui Cristian Tudor Popescu: Cuvinte rare are parte de o recenzie atentă din partea d-lui Daniel Cristea-Enache. Vă invit să citiți și cartea și recenzia.

Un fragment din recenzia indicată supra:

Avand el insusi perceptia fenomenului, care in Romania mimetica e mai rapid decat in Occidentul asezat, Cristian Tudor Popescu refuza sa se adapteze prin ajustare. Intreg volumul Cuvinte rare, nu doar textul pus in deschidere, ce-i ofera titlul, vizeaza desprinderea de trend-ul global si reintoarcerea la uneltele traditionale ale scriitorului.

Comparatia este aceeasi (intre anii ’90 si anii din urma), insa din perspectiva unui autor care a trait din interior impactul mai intai urias, apoi mult diminuat, al presei noastre: „In presa am venit dinspre cuvinte. La inceputul anilor ’90, ziarele erau, in perceptia publica, pe aproape acelasi raft cu cartile. Oamenii voiau sa citeasca randuri, sa citeasca ganduri, caci inainte de cuvant e gandul, si cuvantul cu gand inainte naste ganduri.

In anii din urma, operatia principala din presa a fost decimarea, apoi hexarea, apoi catrarea cuvintelor, pentru ca astazi ele sa fie omorate din doua in doua. Plutind printre imense poze pastelcolor, tot mai putine si mai umflate, cuvintele ziarului ideal de astazi dau peste tine ca inecatii intr-o piscina cu ciorba. Ele nu mai au alt gand inainte decat banii si atunci nasc senzatii, impresii, amagiri colorate.

Nu ganduri, caci gandul imbracat simplu in alb si negru nu vinde. Cu cat sunt banii mai multi, cu atat cuvintele sunt mai putine la numar si mai imputinate la trup. Andreea Esca mi-a spus un lucru teribil, dat fiind ca Andreea are 35 de ani, nu 51, ca mine: «Am trait cand a trebuit. N-as vrea sa am acum 20 de ani.»

Multumesc si eu Dumnezeului meu ca mi-a harazit sa traiesc destul cand a trebuit. 17 ani am facut presa. De astazi ma intorc la cuvant. La cuvantul cu miros, cu carne, cald sau rece, la cuvantul facut din pix, care lasa sange cand e taiat, nu facut din pixeli, ca sa apara si sa dispara incinerat instantaneu pe display fara sa lase vreo urma ca a existat. Poate ca n-ar fi trebuit sa plec de acolo niciodata.” (pp. 5-7).