Etichetă: cum remarci un om

Pe frigurile alea de acum câteva zile, la o ieșire de metrou (am văzut-o cu coada ochiului), o mamaie avidă de bani (ca sărăcia din România, de altfel), ne îmbia cu ghiocei de primăvară, cu ghioceii cei mai buni, cei mai arătoși, cei mai albi și sinceri din câți există. De atâta frig…n-am vrut să văd niciun ghiocel…însă mi-a rămas în cap, că iată, domnule, primăvara nu-i ca iarna, și stă să vină…dacă au venit ghioceii la noi.

Și ghiocelul, chiar dacă e unul sau un buchet, și îl sau îi vezi, te fac să simți primăvara, așa, o microprimăvară…dar să o simți, pentru că ghioceii, până una alta sunt reali…și nu sunt imprimați.

Intelectualii de dincolo de gardul Bisericii sau din lăuntrul Bisericii noastre, ageamiii, căutătorii în stele, bârfitorii sau oamenii înduhovniciți ai Bisericii, simțiți și serioși cu credința lor, vor să nu mai vadă în Biserică predicatori care stau ca Sfinții dar nu sunt, care sunt repetitivi nevoie mare, care au numele mai mare decât sacul vorbelor sau care ciupesc mai puțin din sfințenie în comparație cu cât ciupesc din grandomanie.

Adică vor preoți care zic și fac, și care vorbesc cu foc, de ți se zbârlește pielea pe tine, Leano, care să îți spună totul așa, pe alâm, încât să înțelegi și dacă ești turc sau aiurit.

Adică oameni care scot din ei cuvinte cu putere multă, cu putere dumnezeiască și nu agramatisme teologice, copy-pasteuri duhovnicești, postură arogantă de predicator, care nu și-a luat cașul de la gură, dar care vorbește ce nici luna de pe cer nu îndrăznește.

Și, când ghioceii au venit, iarna stă să treacă…azi-noapte (între 00-01), pe 31.01. 2010, am avut parte de prima prezență predicatorială pe Trinitas TV, care mi-a dovedit (fără să o mai fi văzut vreodată până atunci), că vorbește acum, că știe să vorbească pe vorba momentului și că are o bogată experiență teologico-duhovnicească, pastorală, în spate, cu care știe să explice o Evanghelie a zilei, într-un mod foarte atractiv, acaparator.

I-am notat imediat numele (am văzut-o providențial, dorind să adorm cât mai repede…), ca să nu îl uit: Pr. Petru Moga, de la Biserica Sfântul Nicolae din Câmpina, pentru că totul mi s-a părut spectaculos…ca ghiocelul de primăvară, care e viu, e plăpând, e frumos, e altfel, chiar dacă l-ai mai văzut, ai mai văzut și ascultat sute de preoți și zeci de ierarhi…și imediat a început în mintea mea articolul de față.

O, ghioceii nu au murit, Doamne! Nici când zăpada e cât casa, nici când fariseismul e viu ca lumina electrică, nici când impostura e cât muntele Himalaya, ghioceii, cu alb-gălbiu, nu au dispărut, stau și ei pe undeva, prin periferiile Bisericii și își așteaptă ochii.

De ce m-a lăsat Dumnezeu să îl văd pe Părintele Petru aseară? Pentru ca să mă bucur de viul său, de eleganța sa, de puhoiul de vorbe liniștite, cadențate, oneste…din gura lui și pentru ca să aud, că și alții înțeleg că spovedania nu e trasă la xerox, nu e cu mânuire de canoane, cu care dai în cap credinciosului, la o adică, pentru că tu nu îți dai cu ele niciodată în cap…ci e pe bază de conștiință, de asumare a lui, de asumare a celui pe care Dumnezeu, mai întâi de toate și-l asumă, că d-aia îl cheamă la Sine, la spovedit…

Și în urma emisiunii, adică a vorbelor lui… a rămas o stare, ca în urma predicilor Fericitului Părinte Constantin Galeriu…o stare în mine, el în mine, auditorul, unul dintre mulți alții, stare care se traduce, pe scurt, așa: transmitere de experiență ortodoxă. El a zis, eu am receptat. Simplu! El a zis cu conștiința să fie auzit și crezut…eu, cu cleiul scos din urechi, am receptat imediat mesajul, mesajul ghiocelului care n-a murit…sub zăbava istoriei.

Zăbavă = întârziere, încetineală, tărăgăneală, zăbovire.

Eu am ales al 3-lea sens, pentru sintagma supra.

Și de azi-noapte am înțeles ceva de 32 de ani, ceva care nu înțelesesem până acum: De ce nu îmi plac cei pe care mi-i laudă toți? Pentru că atunci când te plac toți…e semn, vorba Domnului, că placi lumii mai mult decât lui Dumnezeu, că încerci să fii cu toți…și cu nimeni în definitiv. Însă atunci când mai mulți oameni extraordinari îl laudă pe un altul extraordinar e semn că nu e recenzie pe sub masă, ploconeală, alintare adormitoare, ci e situație de principiu, o laudă a realității sau cum arată realitatea în toată nuditatea ei frumoasă.

Deci până azi-noapte nu știam nimic despre Pr. Petru Moga. Nimic! Îl văd, îl înțeleg, îl admir, îl receptez. Și articolul evocator de acum e în urma receptării la prima vedere și nu pentru că am o afacere cu Sfinția sa, o colaborare, o învârteală…

Și astăzi îl caut la acte, adică ce e pe ditamai onlineul despre Sfinția sa?

Și dau, la prima ocheadă, peste ce spunea maestrul picturii cu ochi teologic, Sorin Dumitrescu, despre părintele Moga, în 1 decembrie 2001:

„Şi ca să începem cu primul termen al acestei providenţiale sinergii, este cazul să subliniem din capul locului că Părintele Moga, ca de altfel şi stareţul Schitului Piatra Scrisă, sau Părintele Galeriu, Părintele Ioan Bizău, Părintele Anania, Părintele Marchiș, Părintele Casian Crăciun ș.a.m.d. ale căror „receptivităţi” le-am „cântat” şi cu alte prilejuri fac parte din tipologia rarisimă a sacerdoţiului a cărui cucernicie nefăţarnică nu se sfieşte să cinstească, atunci când există, sfințenia specifică diverselor vocații mirene.

Cu alte cuvinte, sunt preoţi de mir sau monahi îmbunătăţiţi care, fără teama de a-şi epuiza cumva prestigiul duhovnicesc, ascultă cuminţi şi întâmpina cu respect adevăratul profesionalism şi geniul prestaţiei laicilor; nu comit, bunăoară eroarea de a le suspecta dinainte sfinţenia, şi nu le dau la refăcut lucrarea potrivit gustului propriu, ci pleacă urechea, atenţi la oferta lor (arhitectură, pictură, inginerie, construcţie, iconografie, etc.) chiar şi atunci când propunerile acestora le pun în criză gustul, dispoziţia şi habitusurile estetice”.

Acum pe d-l Sorin Dumitrescu…l-am receptat tot la fel de scurt, concis și final, adică pentru totdeauna, la un moment dat, ca și pe părintele Petru Moga.

Ei și alte sute, mii de oameni pe care îi cunosc, respect, cinstesc, urmăresc de aici și de pretutindeni, fără să ne fi văzut vreodată la ochi, cu mulți, chiar dacă ar face una, alta, ar spune o tâmpenie la un moment dat, ar fi securist, mason, impostor de nevoie, în ceea ce îi privește, știu cine sunt…indiferent de ce au făcut sau vor face.

Știu cine sunt…în măsura în care Dumnezeu mi-a descoperit adâncul lor, vitalitatea lor, frumusețea lor, umanitatea lor, profunzimile lor. Adică nu bâjbâi în ceea ce îi privește, nu ascult o bârfă, un comentariu pe blog, nu mă duc să aud cine îi înjură, cine nu îi înțelege, câți le stau împotrivă, dacă Dumnezeu, stând în fața unei creații de-a lor sau în fața lor, așa, mai de la depărtare, mi i-a descoperit în inimă.

De aceea nu îmi plac atenționările online sau în viața publică, cu ostentație, de genul: Dar îl știți pe Părintele X de la Mănăstirea Y? E duhovnicul meu și e un om atât de înduhovnicit…de nu știu să spun, în trei cuvinte, în ce constă duhovnicia lui.

Așa că am înțeles de azi-noapte până acum…de ce nu îmi plac lăudații de către toți, care, l-a întâlnirea cu ei…nu e nicio explozie…Pentru că explozia, de fapt, nu există, pentru că oamenii ăștia nu fac explozii în mod intenționat…pentru că nu vor sau… sunt prea sfinți ca să mai fie smeriți tot timpul, cu fiecare nou iubitor de fața lor.

Ce se întâmplă însă la a doua căutare?

Dau peste saitul online al parohiei Părintelui Petru Moga…și înțeleg, pentru a 3-a oară…că nu există greșeli cu ghioceii: Ei există! Și nu numai că există…dar ei ar trebui răsădiți, înmulțiți, în așa fel de mult, încât să nu se mai vadă doar păduchii noștri în frunte, peste tot, că nu dau bine, sunt râsul împotriva Bisericii lui Hristos, ci să se vadă și ghiocei, panseluțe, lalele, crini imperiali, arbuști de ikebana, adică frumusețe, că tot suntem noi Biserica lui Hristos, singura și unica, cu Sfinți milioane…și cu prezent prea teluric, ca să fie vrednic de trecutul ei preasfânt.

Vă mulțumesc, Părinte Petru Moga, că cuvântați! Poate că ar trebui să fiți mai excesiv la acest capitol, pentru că, de știți să ajungeți la nivel online, e păcat să nu intrați, mai adânc, în fiecare casă, în fiecare ungher al sufletului omului!

Și nu numai dv., ci toți ghioceii Bisericii, trebuie să cuvânteze mai mult, pentru că Biserica nu se face cu donații…ci cu predici! Mai întâi există Petru, Apostolul, care primește putere de sus…și din fricos devine puternic în cuvânt, ia cuvântul, deși este ironizat, ești bășcălizat și, din cutezanța lui sfântă iese…Biserica, adică cei pe care îi faci una în Hristos, cu cuvinte de sus, de la Hristos, și aceia zidesc…Biserica de lemn, de piatră, de aur…

Zăbava Bisericii noastre, adică tărăgăneala noastră spre tranziția bună, constă în aceea că ghioceii sunt înghesuiți pe la colțuri. Ghioceii însă fac Biserica! Biserica reală, vie, autentică, e făcută de ăia care citesc, traduc, scriu, vorbesc, se nevoiesc pentru credința asta preasfântă, care zburdă de veacuri pe pământ, dansează în inimi, îi face pe cei molcomi aprigi cu duhul și pe cei slabi foarte puternici în fața intemperiilor.

Administrația trenează ceea ce harismatismul oamenilor Bisericii ar fi putut să shimbe din 1991 nu din 2054.

Lăsați ghioceii să ne umple de frumusețe!

Dacă ei nu mai sclipesc în ochii noștri…e timpul să ne acopere munții…