Mai întâi prezint cele două lucrări pe care le voi edita la nivel online în această seară și apoi voi accesa subiectul ca atare, enunțat în titlu.
Prima lucrare pe care o voi edita și o puteți downloada imediat e un apocrif intitulat: Viața lui Adam și a Evei, în formatul nostru având 27 de pagini. E o traducere din limba engleză, cu comentariile noastre infrapaginale.
Am tradus această lucrare pentru că am vrut să compar ce spune Tradiția Bisericii cu ce spune apocriful ca atare și mi-am dat seama că trebuie să faci o muncă foarte aprofundată ca să înțelegi cât e adevăr și cât fabulație în textul nostru.
Însă, în același timp, am înțeles cât de proteice sunt pentru cugetarea teologică întâlnirile cu apocrifele și cu diverse texte controversate sau eretice, în sensul că poți să vezi ce nu înțelegeau ereticii sau falsificatorii de texte tradiționale pe de o parte iar, pe de altă parte, care era imaginea deformată, pe care aceștia și-o construiau despre o persoană, o dogmă sau o idee anume.
De aceea cred, că pe viitor, ca teologi ortodocși, trebuie să dăm o atenție tot mai sporită textelor frauduloase trecute sau recente, care vizează credința Bisericii, atâta timp cât ele sunt reactivate, reformatate în diverse cărți senzaționaliste.
A doua lucrare de astă seară, reprezintă a doua carte a subsemnatului, care vede lumina onlineului (parafrază a limbii de lemn: lumina tiparului) și ea poartă titlul: Teologia îndumnezeirii, având 202 pagini în ediția de față.
Cartea însumează 8 studii de cercetare teologică și istorică și are drept scop să prezinte eforturile personale ale îndumnezeirii, ca pe niște eforturi reale și neapărate pentru fiecare creștin în parte.
Îndumnezeirea omului nu e un moft sau o cerință numai pentru unii în Biserica noastră, ci e realitatea de facto a vieții ortodoxe. Cine vrea altceva decât să se curățească de patimi, să se umple de vederea slavei lui Dumnezeu și să se îndumnezeiască înseamnă că nu știe ce este Ortodoxia.
Ortodoxia ne vrea pe toți puși în calendarul ei, adică ne vrea pe toți Sfinți și nu niște farisei, care să încânte prin vorbe frumoase, dar fără corespondență în viața noastră.
Cartea de față e un preambul la alte două lucrări ale noastre, pe care le vom edita la nivel online în perioada următoare, îmbogățind și fundamentând problematica soteriologiei personale, adică a îndumnezeirii omului.
*
Și acum intrăm, în mod abrupt, în tema noastră. Pentru ce fiecare dintre noi, creștini ortodocși, teologi sau neteologi (dar cu atât mai mult teologi) trebuie să facem muncă de cercetare teologică? Pentru că trebuie să ne cunoaștem credința.
A citi cărți disparate de teologie, fără o temă anume, fără să urmărești un scop precis, sigur, înseamnă să fugi după 10 iepuri în același timp. Și, dacă vrei să știi ceva sigur, coerent, stabil despre crearea omului sau despre Sfintele Moaște…atunci trebuie să studiezi cele două probleme în mod hotărât.
Să zicem că mergem după un singur iepure: crearea omului. De unde începi frate sau soră cu studiul? Păi de unde se vorbește prima dată despre crearea omului, adică din cartea Facerea a Scripturii. Găsești textele, vezi cum sunt ele în mai multe ediții ale Scripturii, în mai multe limbi, înveți limbi străine în mod continuu pentru ca să studiezi, că d-aia ești ortodox și mai ai și internet și cărți și biblioteci la îndemână…și vezi ce zice Scriptura despre crearea omului.
Cine l-a făcut pe om, când, unde, de ce, din ce, pentru ce, pentru cât timp, ce s-a ales de om, ce va fi cu omul etc. Îți pui întrebări și cauți răspunsuri. Iei Viețile Sfinților, iei cărți ale Sfinților Părinți legate de tema ta, dogmele Bisericii, ce spun teologii despre acest lucru, ce spun cărțile de cult. Cumperi și citești cărți. Citești și privești texte la nivel online, cauți, întrebi, ți-e greu, ți-e prea greu, dar găsești răspunsuri.
Nu dai copy paste pe texte, ci îți iei notițe!
Îți iei notițe în Word sau pe foaie, tragi concluzii, pui Scriptura de acord cu Sfinții și cu cărțile de cult și apoi, duce ce citești sute de pagini…le pui în 10, 30, 100 de pagini pe foaie sau pe computer.
Asta înseamnă să cercetezi, să asuzi, să știi teologie, nu să clămpăni ce ai auzit tu de la Părintele Cleopa sau Iustin Pârvu, neștiind că acele cuvinte ale lor, în 90% dintre cazuri sunt citite de către ei de la Sfinții și teologii Bisericii, pe care tu, frate sau soră, nu i-ai citit niciodată și nici nu ai auzit de ei.
Și, așa cum nu te bucuri dacă înfiezi un copil, cum te bucuri dacă l-ai născut tu, tot la fel, te vei bucura pentru fiecare jumătate de pagină de cercetare, așa cum Columb s-a bucurat pentru că a descoperit America.
Știi atunci, că ceea ce cunoști tu despre o dogmă, despre un lucru din credința ta nu le-ai primit pe degeaba, nemestecat ci ele au trecut prin tine. Așa că, dacă nu ați făcut niciodată epuizarea asta la voi în trup și în minte, începeți de acum, dacă vreți să vă crească creierul ortodox și nu postmodern.
A cerceta o temă e una…însă a aprofunda aceeași temă e cu mult mai mult. Eu, personal, spre exemplu, am scris câteva cărți despre teologia îndumnezeirii, adică despre soteriologie / mântuirea personală și alte câteva despre vedere în diverse sensuri ale vederii (în lingvistică, medicină, teologie, film, pictură, roman, poezie etc.) și înseamnă că am aprofundat două domenii de cercetare.
Am aprofundat, adică am văzut o temă, în mod profesionist, în multiplele ei relații și încrengături cu alte teme, pe care nu le-am studiat și despre care am o anume inițiere în domeniu.
Am aprofundat, adică am cunoștințe mult mai vaste decât unul care știe doar o falie a subiectului, pentru că munca mea de cercetare, ca și în Lumea postmodernă și depersonalizarea omului este una interdisciplinară sau multidisciplinară.
Adică eu nu scriu teologie teologie, în unele cărți, ci scriu teologie și în același timp literatură, fac muncă de cercetare filologică, istorică, filosofică, sociologică, comportamentală, psihologică etc. Conexez la teologie tot felul de alte științe, ramuri, subramuri, departamente de cercetare, pentru a observa legăturile între ele, legături foarte revelatoare de fiecare dată.
Tocmai de aceea e greu să mă urmăriți de multe ori în cărțile mele, dacă nu aveți multiple proiecte de cercetare la activ sau dacă nu aveți specializări multiple. Orice nouă limbă învățată, orice nouă știință asimilată la un anume grad, orice muncă de cercetare te face mult mai expert, master, stăpân într-un domeniu.
Deci cercetare, aprofundare…pentru ca mai apoi să vină etapa finală, scopul cercetării teologice și anume: lămurirea de sine. Ajungi să nu mai ai idei, cunoștințe din afară, ci din lăuntru. Dacă ți-ai asumat, pe măsura și vârsta ta, Scriptura, Tradiția, viața Bisericii atunci ai început să trăiești, la un anumit grad viața cu Dumnezeu și ai trăiri, experiențe, maturitate spirituală și teologică și nu doar idei.
Ideile se pot citi, se pot copia din cărți, se pot fura de la morți și vii, adică se pot papagalici, le poți învăța ca papagalul, pe când experiența, discernământul, experiența teologică și duhovnicească vin în urma acestui întreg travaliu teologic, de cunoaștere și de punere în practică a acestei cunoașteri dobândite, asimilate progresiv.
Tocmai de aceea, ca să devii Părinte harismat, trebuie să o iei de jos, să începi cu studiul asiduu, cu proiectele de cercetare, cu asceza personală, ca să ajungi în top, în vârf, la finalul fără final.
Și acum întrebare pentru tine, soră sau frate ortodox: e o tâmpenie ce facem noi aici sau este…singurul lucru important în viață, pe care toți trebuie să îl facem și să îl discutăm în mod continuu?
Mergi cu întrebarea asta în tine și fă ceva concret!
