Bucuria invidiei

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=b1xnyzm7iQk]

Motto:

„Dacă nu ştii să mulţumeşti când cineva te respectă…atunci mănânci fân”.

*

Dumnezeule mare, n-am crezut vreodată (ceea ce înseamnă că sunt prea sincer cu oamenii şi de aceea „prost”), că voi fi atât de invidiat şi de minimalizat şi de escrocat sentimental…tocmai de către cei care se bucură că sunt în actele platformei noastre, că am scris despre ei sau că am o anume admiraţie/ respect / gratitudine pentru ei!

Am cerut, în mod repetat, ca să nu ni se mai manipuleze căutările pe blog, pentru că ştim cine face acest lucru, dar şi de ce. Pe o parte dintre cei care, cu o nesimţire sfidătoare, se căutau la noi pe platformă, numai pentru că se iubesc tare mult pe ei însişi…i-am penalizat la un moment dat parolându-le articolele cu ei sau despre ei.

De aceea, dacă veţi găsi articole la noi, în care vi se cere parolă, atunci pe aceia despre care am scris…sau am preluat ceva de la ei, i-am indicat în mod expres, ca pe nişte bădărani în toată regula.

Însă numărul celor care ne manipulează s-a înmulţit şi sunt şi de la nivel înalt şi de la nivel jos, încât mi-e ruşine să indic instituţii, persoane sau curente de opinie…care fac acest lucru. Mie-e ruşine mie de neruşinea lor.

Mi-e ruşine, pentru că nu înţeleg că ştiu tot ce se întâmplă, cine intră şi  pentru ce anume la mine pe platformă, pe de o parte iar, pe de altă parte, mi-e ruşine că mă pot minţi în faţă cu seninătate, dacă i-aş întâlni,  că s-ar simţi vituperaţi dacă le-aş spune-o, dar sunt cu ochii în patru la ceea ce scriu şi spun la nivel online.

Aproape că îmi pare rău că am scris ceva despre ei, dacă, reversul medaliei, înseamnă tocmai o ridicare continuă a articolelor despre ei, la nivelul ratingului, uitând că odată cu această manipulare, întreaga plaformă şi nu numai acele articole, creşte. Numai că eu văd, prin această bucurie invidioasă, prin această adulare a lor de sine, cine nu merita să fie băgat în seamă de către noi.

Scriu aceste rânduri…şi invit la temperanţă, pentru ca să nu fiu şi mai explicit. Ar fi păcat să fac o listă cu instituţii şi persoane care trăiesc o bucurie aparte că se văd la noi sau să parolez sau să elimin acele articole …dar care, la o adică, faţă către faţă, nu ne-au văzut şi nu ne cunosc nici dacă îi pici cu ceara.

Credeţi-mă că sunt prea dezamăgit de ceea ce se petrece, când spun aceste lucruri. Mă faceţi să cred că nu merită să mă ostenesc pentru dv. şi  mă determinaţi să iau decizia să închid, pur şi simplu, platforma noastră. Pentru noi nu e o mare pierdere  – pentru că noi am fi făcut acest lucru şi dacă scriam la nivel online şi dacă nu scriam – dar pentru dv. va fi.

Dacă de la nivelul ierarhiei şi al intelectualităţii române, de la nivelul de jos şi mediu sunt escrocat zi de zi, ca şi când nu pentru articolele mele aţi veni ci numai pentru dv. înşivă, pentru că s-a scris un articol sau două sau am făcut o trimitere publicitară către o instituţie anume…atunci sunt un minus zero.

Şi dacă sunt o inexistenţă de care vă e silă, pe care nu daţi niciun ban şi care nu merită nimic măcar un merçi aruncat cu colţul gurii…de ce vă place să veniţi la mine, să vă contemplaţi faţa sau cuvintele…dacă nu ştiţi să mulţumiţi? Oricine îmi poate mulţumi…sub un anume nume. Dacă nu îndrăzniţi să vă daţi numele…scrieţi mesaje sub orice nume ar fi…că înţeleg eu de la cine este.

Însă, se pare, că mizeria pe care o ascundem cu toţii e cu mult mai mare…decât cea pe care ne permitem să ne-o imaginăm.