Ion Bârlădeanu: un geniu doar pentru alții

Ion Bârlădeanu, în România: muritor de foame, cu talent de geniu pentru pictură și colaj…Pentru alții, citiți articolul acesta din Guardian

The guests were chic, the bordeaux was sipped with elegant restraint and the hostess was suitably glamorous in a ­canary yellow cocktail dress. To an outside observer who made it past the soirée privée sign on the door of the Anne de Villepoix gallery on Thursday night, it would have seemed the quintessential Parisian art viewing.

Yet that would been leaving one ­crucial factor out of the equation: the man whose creations the crowd had come to see. In his black cowboy hat and pressed white collar, Ion Barladeanu looked every inch the established artist as he showed guests around the exhibition. But until 2007 no one had ever seen his work, and until mid-2008 he was living in the rubbish tip of a Bucharest tower block.

Today, in the culmination of a dream for a Romanian who grew up adoring Gallic film stars and treasures a miniature Eiffel Tower he once found in a bin, ­Barladeanu will see his first French exhibition open to the general public.

Dozens of collages he created from scraps of discarded magazines during and after the Communist regime of Nicolae Ceausescu are on sale for more than €1,000 (£895) each. They are being hailed as politically brave and culturally irreverent.

For the 63-year-old artist, the journey from the streets of Bucharest to the galleries of Europe has finally granted him recognition. „I feel as if I have been born again,” he said, as some of France’s leading collectors and curators jostled for position to see his collages. „Now I feel like a prince. A pauper can become a prince. But he can go back to being a pauper too.”

That Barladeanu should remain stoical in the face of his sudden stardom is perhaps unsurprising. In 1989, he was one of many Romanians whose delight at Ceausescu’s fall turned to frustration when work dried up. For the next 20 years, he lived on a mattress amid sacks of rubbish in the garbage room of a block of flats, earning money from odd jobs and making collages in secret.

„This was a man living on the border of society and still retaining a sense of self,” said Alexander Nanau, a Bucharest-based director who has filmed a documentary on Barledeanu for HBO Central Europe. „He was lazy in a good way because that was the only way he could make his art – by hiding from a society he didn’t want to get involved with.”

Eventually, in 2007, Barladeanu showed his collages to an artist who happened to also be combing through the garbage. Amazed, the artist called a gallery owner. From that moment on, Barladeanu’s days in the dump were numbered.

„I instantly thought it was something very important, at least for Romania,” said Dan Popescu, whose H’Art gallery specialises in young, little-known contemporary artists. With badly decaying teeth and a face ravaged by over 60 Romanian winters, Barledeanu was not young, and his anonymity would not last long.

Within six months, he was given his first exhibition, a flat of his own and a brand new set of dentures. In 2009, he made his first trip overseas and showed some collages at the Basel art fair. This week, he jetted into Paris, saw the Eiffel Tower for real and had lunch with the actor and fan Angelina Jolie, in town for her next movie.

Barledeanu describes himself as a „director” of his own films and considers each collage to be a movie in itself. While many are light-hearted, others are darker, infused with black humour and often focusing on the man he calls his „greatest fear”. „I knew that if he knew about my work Ceausescu would not sleep in peace in his grave,” he said. „If people had found out about my work they could have chopped my head off … But this is my revenge”.

Many of the most explosive collages were made after 1989, but those that were made during the regime have already interested collectors. Antoine de Galbert of La Maison Rouge art foundation said he appreciated „the risk involved” in Barledeanu’s work, while Jérôme Neutres of the Grand Palais said the artist’s background lent the collages a unique appeal.

„Of course there is a fairytale aspect to his work, but that is not important to me. What I like is that he has been spared the usual artistic circles and his work is refreshing as a result”, he said.

Whatever the world thinks, Barladeanu says he will carry on working regardless. „It’s like eating pie or sandwiches. It fulfils me,” he said in his fast-paced Romanian slang. „If I were reincarnated in another life I would still be making collages, and if I could take them to the moon I would”.

Poate că ar trebuie să ne fie, mai mult decât suntem obișnuiți, rușine, atunci când nu ne vedem valorile…dar aflăm că alții le văd din plin și se bucură de ele.

Cancanul și…omul

Eu sunt tabloidard, scriu la reviste și ziare cu fotografii dezbrăcate…mai mult decât text și am nevoie de guguștisme…pentru maneliștii iubitori de prezidențiabili ca și ei. Și, în acest scop patetic, stau la pândă…amușinez coșurile de gunoi ale respectivilor, mă uit pe blogurile/saiturile lor, văd unde se află, unde vor fi…și eu sunt acolo…golanul care fac bani din prezența, strănutul, prostia sau defectele evidențiaților sociali.

Acu’, Bucureștiul, e un oraș în care…te lovești de altul fără să vrei. Iar, în ultimul timp…dacă era să scriu, la nivel online, despre…pe cine l-am văzut eu, de câte ori, unde, în ce era îmbrăcat…de ce era îmbrăcat așa, făceam ălea articole…de mă umpleam de vizualizări.

Păi, ca să fiu concretos, concretibil, contrastant, enervant…vă dau nește exemple…despre cum aș putea să mă fac cancanist…la loc comanda…sau să scriu sub psevdonime la greu.

Păi, într-o zi de la Dumnezeu, pe un timp cam ghebos…dintr-o mașină cu numărul de…mai închisă la culoare, se dă-te Cristian Brancu jos, la cravată și costum, în colț la Unirii, când faci colțul ca să iei tramvaiul…și cumpără, de la mărita Garofina țiganca, din colț, nește flori…că da, nu are bani ăia de la Antena 2…ca să ia și el dă la ălea, care au teșchereau mai mare…și sunt mai dă firmă.

Că să uita în dreapta și în stânga (va să zică de rușine), ochii florile, dădu banii, mai așteptă și rest…(o, vai de capul lui, maică, nu știe să lase și de la el nimic!) și, tușind cam sec, odată…scurt…intră în mașina-i și pe acolo fu plecat…și până în ziua dă astăzi.

Și, am un articol tare de tot! O știre de 10.000 de euro pentru cancanismul românesc: Brancu nu își permite flori de firmă! Ia de la second hand…

Al doilea articol e despre…Mihaaaaaai Bendeaaaaaac! Că eu mergeam pe aci, pe la parcare…și Mihai Bendeac, cu un copil pe lă lângă el, astă vară, cu chelie și bască…și copilul sărind și vorbind, ca copiii…mergea la supermarchetu din Unirii. Io am zâs că el are copil, că e însurat…că nu știam nimic de viața lui…doar din filme…Și așa am rămas cu gândul, că copilul e…al lui.

Dar nu e al lui, da, nu e al lui…ci am aflat că e, de fapt, fratele lui…pentru că mama sa și tatăl său…au mai făcut unul mai la bătrânețile lor…Dar când m-am uitat eu, la el, pă stradă, părea micuț…și nu așa dăștept ca la televizor…că nu glumea pă stradă…cum mi-aș fi închipuit eu, ci era normal, părea normal…și cam blegoman așa…Asta, cu blegoman…e numai pentru rating…sau pentru intrigă

Titul de 20.000 de euro: Mihai Bendeac pe stradă…pare un pămpălău, mai ales când se duce la cumpărături…Nu are și el servitoare? Gardă de corp? Maseoză, ca să îi facă cumpărăturile?

Acu două de la TV…și două de la blogăăăăări…

Că tot astă vară, că când eu treceam prin față pă la Unirii…și el cobora, ca o balerină supraponderală…de la ăia de la Orange…m-am dat ochi în ochi…și s-a speriat, întorcând capul (pentru că m-a citit pă net, băi!)…Cetin Ametcea, adică ăla care să crede primul la…scos cuie cu nasul…

Acu, că se nimeri…îi zicem la mulți ani lu’ nevasta lui, că împlinește o vârstă…dar vă spun eu, dragi cititori, că arhi e un rușinos, un retras de firea lui, că îi e rușine să pară deștept…deși, la nivel online, pare să fie mare infractor…și inchizitor

De aceea, pentru un articol de doar 5 dolari bucata, titlul de titlu: Arhi: un buldog rușinos…ca o fată care nu știe să sărute.

Însă, tot prin fața blocului meu…că eu ieșeam…iar el ținea o domnișoară de mână, mai mică decât el la înălțime…și s-a simțit stingherit când m-a văzut…dar s-a făcut că nu mă știe…l-am văzut pe Bogdan Andrei Voicu, care și-l scrie pe Bogdan cu doi de b și cu y, ca pe românește, ca să îl cunoască lumea…

Și el tot rușinos, nevoie mare, da, deși e la toate ivenimentele ăstea blogăristice, de mă mir și eu cum de toți cârnații (mă gândeam la…cârnații de Pleșcoi) și ratații știu să facă net…și netul nostru e atât de important în lume…de nimic nu-mi place la…marii blogăăăări români din parcarea adormită.

Și, pentru un titlu de 3, 5 euro: Bobby Voicu…le plimbă printre blocuri…

Finala, super categoria grea, e pentru colegul lu’ Se Freacă De Discuri și anume despre parazitul Cheloo, care, de fapt, el e cam chel în cap…și te înjură de morții mă-tii până adormi…dar e chemat la catalog: Cătălin Ștefan Ion, adică: Maria Florentina Laura.

Și acesta, adică, da, 2010, care este…trăgea după el o domnișoară…ca și cum ar fi fost o remorcă, tot mai mică ca el (aoleo, o face cu minore!!!!), prin față pă la mec, pă la Unirii (că d-aia e Unirii: ca să se unească mână cu mână, ca să fim ca frații) și avea la cap o eșarfă, cam ramolită, frate, și o geacă din secolul 17 de nespălată, că da, nu mai e detergente la aprozar…

Și titlu, bagă mare!, de 1000 de euro: Cheloo merge cu remorca după el…fără detergent în dotare…

Și iată, iubiți cititori de tabloidarde, cum mai mă făceam cu vreo cinci articolașe pă online…de mă umpleam și de bani cu carul…

Adică, da, ca să găsești nod în papură pot continua, că nu numai cu ei m-am întâlnit pe stradă. Pot spune că am văzut părul încurcat în moațe, al lui O lacrimă pentru pământ…de vreo 3 ori…și iar s-a făcut că nu mă vede…dar să votează la mine pe iutube dă nu să vede, că, da, părintele Dorin e bun cu mine…și nu lasă pe toți nevrozații să bage comentarii nașparlii despre Konecter.

I-am văzut ochelarii d-lui Andrei Pleșu de aproape, care era în colț, la Universitate și cu mâna în buzunar și chiar sprâncenele…și l-am salutat…și mi-a zâmbit condescendent…ca unei cutii cu lapte, abia mulse…că nici dumnealui nu ne cunoaște…Și nu părea deloc filosof…nici critic al artelor

Pe când, pe d-l Gabriel Liiceanu (eu coboram pe scări la Romexpo, și dumnealui vorbea…și mi s-a părut că are un sentiment de disconfort…privindu-mă, de parcă m-ar fi cunoscut din alt secol) vorbind cu Mihail Neamțu, care era mulțumitor…pentru cartea care abia îi apăruse…și plin de o pedagogie a duplicității, demnă de remarcat…

Apoi l-am văzut pe Romică Țociu, care umbla prin porbagajul unei mașini, poate că a lui, ca prin pustiul Saharea…pasărea colibri…Și apoi, ca din întâmplare, colț cu Intercontinental…l-am salutat pe d-l Tudor Octavian și acesta, când m-a văzut așa…cu barbă mare…și-a dat seama că e rost de vreun preot…și s-a aplecat ca pentru reverență, instinctiv, în fața unui preot…

Și apoi, pe d-l Horia Roman Patapievici l-am văzut la o înmormântare, ținea capul mai mult în jos și nu părea deloc inteligent…iar d-na Maia Morgenstern, cu părul în vânt, fugea spre teatru și nu părea să fii jucat pe Maica Domnului în … de Mel Gibson…

Dar l-am mai văzut și pe Calu (traficant de orice, neprins încă…sau pușcăriabil în devenire), pe vreo două grupuri cu alba-neagra, pe alte câteva grupuri care vând țigări de contrabandă și vreo 3 case te toleranță ilegale, pe lângă care am trecut și…piranda, una, două, au vrut, ca să îi dea lu șefu, o fată…care să mă încălzească la inimă…

Și am mai văzut mulți scăpătați, care cerșesc pe stradă, bărbați și femei, și tinere cu nasul în vânt și prostuțe, amușinatori de violuri, diletanți, băieți cinstiți, Sfinți, criminali, muncitori la drumuri și poduri și săpători de gropi ale altora, reclame pentru indioți, o viață pentru irespirabil…și multă prefăcătorie…pentru că în loc de cancan…sau dincolo de el…omul e falsificat…

Ce ați aflat despre cei de mai sus de la mine? Nimic…

E chiar așa de interesant că și d-l Andrei Pleșu are batistă…sau că Cheloo avea un hanorac pe el, pe care eu l-am detestat?

Da, Ametcea are burtă…și eu am…dar el nu știu de ce…pe când eu de mult…stat la scris…ceea ce nu se corespondează cu el…

Dacă se împiedica d-l Patepievici pe stradă…și eu îl filmam…era interesant? Dacă Marioara Murărescu avea o problemă cu ochelarii iar, unui președinte, îi intra șuvița în urechi…era atât de importantă, ca să ne spetim vorbind despre ea?

De ce, de fapt, vorbim noi despre tot felul de mărunțișuri: de prea deștepți sau de prea proști?

Trimiteți scrisorile prin poștă!

Să fie timbrate, vă rog frumos!

Gelozia crimei…de Iain Crawford

Mai întâi o urăști galben, arunci pe ea o tonă de gelozie…

după care, cu multă stupiditate, o ucizi…din dragoste rănită

Cine a fost de vină: el sau ea?

Ce te face…să ucizi ceea ce iubești?

Merită pușcăria…o crimă?

Cât îți ia să gândești la lucruri importante?

Mai ai lucruri…în care crezi?

Gelozia e omorârea iubirii.

Dacă nu mai ai încredere în ea…nu mai e nimic de recuperat…

Și nici nu a fost vreodată ceva real…dacă ajungi să o urăști…

1 2 3 34