Documentul final al Celui de al IV-lea Colocviu al dogmatiștilor români

colocviul dogmatistilor 1

AL IV-LEA COLOCVIU NAȚIONAL
DE TEOLOGIE DOGMATICĂ ORTODOXĂ
CONSTANȚA 4-6.09.2012

DOCUMENT FINAL

Cel de al IV-lea colocviu de teologie dogmatică ortodoxă care tocmai s-a încheiat la Constanța vine în siajul unei – de acum – adevărate tradiții.

Primul colocviu de teologie dogmatică a avut loc la Arad, între 30-31 martie 2006 și a fost organizat de „Centrul de Studii Teologice – Istorice și de Prognoză Pastoral – Misionară” al Facultății de Teologie din acest oraș, care a fost și inițiatorul acestor întâlniri a dogmatiștilor ortodocși universitari din România.

Tema abordată cu ocazia acestui prim colocviu a fost Teologia dogmatică ortodoxă la începutul celui de al III-lea mileniu.

Lucrările acestui prim colocviu au fost un adevărat succes, ba chiar un triumf al ideii de a perpetua întâlnirile între dogmatiști pentru a se cunoaște reciproc și pentru a putea menține prin dialogul lor constant menținerea teologiei dogmatice românești în actualitatea problemelor cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română pe linie pastorală și misionară atât în interiorul țării cât și în comunitățile românești din diaspora.

Pentru acest motiv s-a dorit atunci o continuare a acestei importante inițiative a dogmatiștilor de la Arad.

Astfel, cel de al doilea colocviu a fost organizat doi ani mai târziu de Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, între 22-23 mai 2008, și consacrat Metodelor de cercetare în teologia dogmatică. Organizarea celui de al treilea colocviu a revenit apoi Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

El a avut loc între 25-26 mai 2010, tema fiind de data aceasta Revelație, dogmă și spiritualitate în perspectiva misiunii Bisericii. În urma consensului unanim la Cluj-Napoca s-a stabilit ca formulă organizatorică regula ca organizarea viitoarelor colocvii să revină, pe rând, celorlalte facultăți în ordine alfabetică, pentru a evita discuțiile despre iluzorii priorități.

În baza acestei reguli agreată de toată lumea ca fiind cea mai echitabilă organizarea celui de al IV-lea colocviu a revenit Facultății de Teologie din Constanța, care a decis să-l organizeze între 4-6 septembrie 2012.

La colocviul de la Cluj-Napoca s-a căutat apoi și o temă care să împlinească așteptările majorității. În dorința lor de a menține dezbaterea dogmatică din cadrul acestor colocvii în actualitatea ecumenică, participanții de atunci au agreat în final ideea de a ține seama de împlinirea în acest an, 2012, a jubileului a 30 de ani de la lansarea oficială la Lima (Peru) în 1982 a importantului document ecumenic „Botez, Euharistie, Minister”.

În consecință tema care a revenit celui de al IV-lea colocviu a fost Constituția sacramentală a Bisericii. 30 de ani de la lansarea documentului BEM la Lima (1982-2012).

Problema fundamentală a mișcării ecumenice este, în mod evident, ecleziologia. În limitele acesteia ținta principală a preocupărilor pare să fie atingerea „unității vizibile” a tuturor creștinilor pentru a reface vechea „ecumenă” de dinaintea Marii Schisme de la 1054.

Calea în vederea atingerii acestui scop nu poate fi în nici un caz și pentru nici una din marile confesiuni care alcătuiesc astăzi creștinismul „negocierea” unui acord de suprafață, realizat de așa-ziși „reprezentanți” ai Bisericilor, fără nici o legătură cu viața sacramentală, cu canoanele și mai ales cu învățătura de credință a începuturilor creștine.

Colocviul care tocmai s-a încheiat și-a propus astfel să ia în dezbatere rolul vieții sacramentale, în special al Tainelor (Sacramentelor) atât în „constituirea” Bisericii însăși cât mai ales în atingerea marelui obiectiv ecumenic actual, care este refacerea „unității vizibile” a creștinătății.

Marcând în același timp jubileul celor 30 de ani de la lansarea în 1982 la Lima (Peru) a celebrului document „Botez, Euharistie, Minister”, participanții la colocviu și-au propus, fiecare, să cerceteze din varii unghiuri de vedere modul, dar mai ales măsura în care Tainele (Sacramentele) Bisericii pot contribui astăzi, într-o nouă abordare, la realizarea marelui țel ecumenic care este „unitatea vizibilă” a confesiunilor creștine.

La sfârșitul lucrărilor participanții la colocviu au formulat următoarele concluzii rezultate atât din lucrările expuse cât și din discuțiile pe marginea lor:

1. Constituţia sacramentală a Bisericii, ca temă teologică cu profunde implicaţii misionare şi ecumenice, se fundamentează pe taina vieții trinitare împărtășită de Iisus Hristos prin Duhul Sfânt. Biserica noastră ortodoxă este singura propovăduitoare a adevărului și dăruitoare a harului dumnezeiesc ce coboară de la Tatăl peste Fiul întrupat om și preaslăvit și se împărtășește de Duhul Sfânt prin Sf. Taine.

2. Sfintele Taine în Ortodoxie au o bază hristologic – triadologică şi un profund caracter eclesial, personal-comunitar şi cosmic-eshatologic, acestea implicând, într-o perspectivă experimental-îndumnezeitoare dimensiunea doxologică a dogmei şi conţinutul biblic-dogmatic al doxologiei în cadrul cultului Bisericii.

Tainele Bisericii au o dimensiune ontologică prin care omul nu este numai integrat în modul de existenţă teandric al Bisericii dar i se dă şi posibilitatea asumării continue a unui dinamism personal-comunitar în vederea îndumnezeirii.

În acest sens este necesară o aprofundare a teologiei Tainelor printr-o înţelegere unitară a acestora cu practica şi teologia biblică şi patristică, precum şi printr-o integrare metodologică substanţială a teologiei palamite.

3. Mistagogia ortodoxă se fundamentează pe Revelaţia divină din care transpare relaţia interioară dintre Taina Sfintei Treimi, Taina creaţiei, Taina lui Hristos şi Taina Bisericii, precum şi modul sacramental al unirii dintre Dumnezeu şi om prin participarea omului la slava lui Dumnezeu, prezentă în Biserică.

4. Efortul teologilor s-a focalizat şi asupra identificării noilor paradigme de înţelegere a Tainelor în context ecumenic, în scopul identificării influenţelor filosofice şi tendinţelor confesionale în asumarea şi exprimarea teologică-practică a Tainelor, subliniindu-se constant nu numai o delimitare strictă vis-a-vis de aceste influenţe, ci şi necesitatea aprofundării punctelor comune şi reconsiderarea din perspectiva Tradiţiei Bisericii a eclesiologiei euharistice.

Din această perspectivă, documentul Botez, Euharistie, Preoţie (Lima 1982) – dincolo de insuficienţele structurale evidente, generate uneori de juxtapunerea poziţiilor confesionale – constituie un important pas înainte în eforturile contextuale ale ecumenismului şi un bun prilej de reflecţie asupra constituţiei sacramentale a Bisericii în context ecumenic.

5. Receptarea acestui document a fost realizată diversificat de la aprecieri până la poziţionări confesionale intransigente, aspect pe care îl putem identifica şi în teologia ortodoxă română.

Ecourile documentului Botez, Euharistie, Preoţie nu au încetat să marcheze întrunirile ecumenice posterioare până la recunoaşterea reciprocă a Botezului (Magdeburg 2007), fapt ce provoacă la o reflecţie profundă, teologică şi misionară asupra „limitelor” Bisericii, precum şi o dimensiune eshatologică, anticipând şi pregătind intrarea în Împărăţia Preasfintei Treimi.

6. Sfintele Taine prin care omul este integrat şi desăvârşit sinergic în Biserică ca Trup al lui Hristos, au profunde implicaţii soteriologice, reflecţia teologică asupra lor fiind fundamentată în experienţa şi asumarea ascetic-mistică a Tradiţiei Bisericii.

7. Următorul colocviu al teologilor dogmatişti români va avea loc la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu în 2014 având ca temă „Darul unităţii Bisericii şi al lumii, implicaţii teologic-dogmatice și culturale”.

colocviul dogmatistilor 2

colocviul dogmatistilor 3

colocviul dogmatistilor 4

Al IV-lea Colocviu Național de Teologie Dogmatică Ortodoxă (4-5 septembrie 2012)

*

Întreaga arhivă audio a Colocviului a fost inclusă în arhiva de aici…și e formată din 25 de file audio.

*

Vorbitorii și dimensiunile temporale ale fiecărei file în parte:

*

4 septembrie 2012:

01. ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Conf. Dr. Bogdan Moise: 20. 32 minute.

02. Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea: 6. 51 minute.

03. Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. Valer Bel: 35. 52 minute.

04. Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu: 34 minute.

05. Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu : 35. 57 minute.

06. Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheșan, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Dr. Cornel Toma, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Conf. Dr. Cristinel Ioja, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Prof. Dr. Vasile Nechita, Conf. Dr. Nicolae Adrian Lemeni, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu: 1. 02. 49 minute.

07. Conf. Dr. Nicolae Adrian Lemeni, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Dr. Cornel Toma, Conf. Dr. Cristinel Ioja, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. George Istodor, Pr. Prof. Dr. Vasile Nechita, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Ps. Prof. Dr. Dr. Iacob Coman: 33. 23 minute.

08. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. George Istodor,  Conf. Dr. Nicolae Adrian Lemeni: 44. 34 minute.

09. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Vasile Nechita, Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrilă: 28. 14 minute.

010. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: 20. 24 minute.

011. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Ps. Prof. Dr. Dr. Iacob Coman: 24. 08 minute.

012. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea: 21. 09 minute.

013. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Conf. Dr. Ion Stoica, Conf. Dr. Nicolae Adrian Lemeni, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Ps. Prof. Dr. Dr. Iacob Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheșan, Pr. Dr. Cornel Toma: 1. 04. 25 minute.

014. ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Pr. Dr. Cornel Toma: 8. 05 minute.

*

5 septembrie 2012:

015. Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheșan, Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Lect. Dr. Sorin Șelaru: 48. 24 minute.

016. Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga: 24. 21 minute.

017. Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Dr. Cornel Toma: 22. 54 minute.

018. Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Conf. Dr. Cristinel Ioja: 22. 36 minute.

019. Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheșan, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Conf. Dr. Ion Stoica,  Pr. Lect. Dr. Sorin Șelaru, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea: 1. 04. 32 minute.

020. Pr. Lect. Dr. Sorin Șelaru, Pr. Dr. Cornel Toma, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Conf. Dr. Ion Stoica, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. Ioan Popescu, Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: 46. 09 minute.

021. Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Conf. Dr. Cristinel Ioja, Pr. Asist. Dr. Dragoș Bălan, Mast. George Petrov: 55. 39 minute.

022. Conf. Dr. Cristinel Ioja, Pr. Lect. Dr. Florin Spanache, Arhim. Conf. Dr. Vasile Miron: 35. 23 minute.

023. ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Mast. George Petrov, Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Pr. Dr. Cornel Toma, Pr. Lect. Dr. Sorin Șelaru, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga, Pr. Conf. Dr. Ion Stoica, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu: 21. 59 minute.

024. Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea, Pr. Conf. Dr. Ion Stoica, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Lect. Dr. Sorin Șelaru, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Pr. Lect. Dr. Ioan Moga, Pr. Dr. Cornel Toma: 37. 52 minute.

025. ÎPS Prof. Dr. Teodosie Petrescu…și rugăciunea finală. Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea: 4. 22 minute.

*

Am inclus în arhiva citată supra și 34 de imagini din timpul evenimentului teologic.

Documentul BEM…după 30 de ani [30]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

Și tocmai în III. 19 începe, de fapt, discuția despre ierarhia bisericească. La celelalte două s-a început cu începutul…pe când aici s-a făcut un ocol fără rost.

Însă prima minciună incalificabilă a secțiunii e aceea că tocmai în secolele II-III după Hristos a apărut în Biserică întreita slujire eclesială: diacon, prezbiter, episcop.

Nu!

Ea este constitutivă Bisericii, e amintită în Scriptura Noului Testament, scrisă în secolul I, și în cărțile Tradiției din fiecare secol creștin până astăzi.

Preoția, Tainele, Liturghia, Icoanele, Teologia și Tradiția Bisericii creștine încep de la Sfinții Apostoli și de la ucenicii primi ai acestora.

Toate sunt de secol I în esența lor…asta neînsemnând că nu s-au dezvoltat, pe parcurs, în forme mult mai ample.

Păi dacă sunt de secol II-III formele sacramentale ale preoției…în secolul I ce s-a petrecut? S-a șomat?

Care era rolul Apostolului în afară de acela de a hirotoni episcopi, care să întemeieze o ierarhie locală și, prin predicarea lor, să apară noi Biserici?

Însă cum să nu existe cele trei trepte ierarhice ale Bisericii în secolul I, dacă toate cele trei trepte sunt amintite în NT cât și în cărțile Sfinților Părinți trăitori în secolul I. d. Hr., ca Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Clement Romanul, ca să dăm doar două nume cu rezonanță?

*

O întrebare și mai abruptă: cum de au acceptat teologii ortodocși, semnatari ai BEM, atât de multe informații frauduloase și mincinoase regăsibile în acest document?

*

În III. 20, episcopul e mărturisit drept „the leader of the community” [conducător al comunității].

Și cu toate că se vorbește despre hirotonirea și instalarea episcopului nu ni se spune și cine făcea aceasta…dacă tot „știu” că el era hirotonit și instalat.

Cine îl hirotonea pe episcop…și pe baza cărei slujbe…dacă tocmai în secolele 2-3, potrivit mincinoasei afirmații a BEM, „au apărut” episcopii?

Însă m-aș fi așteptat, potrivit „vehemenței” nefaste a autorilor eterodocși ai BEM, să excludă cu totul ierarhia tripartită a Bisericii, dacă ea „a apărut în secolele II-III” și nu în secolul I.

Rezultă, potrivit raționamentului mincinos, că în secolul I „doar” Apostolii au slujit Sfânta Liturghie și Sfintele Taine și nu întreaga ierarhie a Bisericii.

*

Însă astfel de afirmații ale teologilor ortodocși se fac nu din necunoștință totală a Tradiției Bisericii ci din dorința de a falsifica Tradiția și de a nega pe Sfinții Părinți primi ai Bisericii.

De aceea se neagă canoanele Sfinților Apostoli, originea apostolică a Sfintei Liturghii și a Sfintelor Taine, întreita slujire preoțească, constituția Bisericii, viața și opera Sfântului Dionisie Areopagitul, martor și teolog sine qua non al Tradiției Bisericii în primul secol creștin, Didahia Sfinților Apostoli, alte mărturii scrise…pentru ca să se introducă ideea că în primul secol Biserica nu era deja formată…ci ea s-a format în secole la rând.

Adică toate alegațiile mincinoase cu referire la secolul I vizează anihilarea constituției Bisericii.

Pentru ca tot ceea ce au făcut Sfinții Apostoli și ucenicii lor să fie șters cu buretele…și să se comute formarea Bisericii în secolele 2-4 d. Hr.

*

Însă Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, Biserica Cincizecimii a avut din secolul I ierarhie sacramentală și viață internă proprie.

Iar Sfânta Scriptură a Noului Testament, Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Clement Romanul, Sfântul Hermas, autorul Păstorului etc. dau mărturie despre preabogata teologie și viață sacramentală a Bisericii, care nu are nimic de-a face cu „degringolada” și „nediferențiata” viață eclesială pe care și-o imaginează protestanții și neoprotestanții zilelor noastre.

Pe scurt: eterodocșii vor să ideologizeze, de vreo 3-4 secole încoace, istoria primelor secole ale Bisericii și de aceea se chinuie „să conteste”, „să rectifice”, „să își închipuie” o cu totul altă realitate decât cea pe care o indică sursele, acestea, puține sau multe, care ne-au mai rămas.

Motiv pentru care teologii ortodocși trebuie să dea dovadă de luciditate și de pătrundere duhovnicească și să sublinieze continuu faptul că Biserica Ortodoxă s-a constituit deplin în secolul I și că secolul I, in nuce, conține toată dezvoltarea ulterioară a vieții și a teologiei Bisericii.

Totodată trebuie să aprofundăm sursele teologice rămase din primele secole pentru ca să arătăm maturitatea teologică și sfințenia Părinților Bisericii și cum adevărul lor este adevărul tuturor secolelor Bisericii.

*

III. 20 se încheie cu afirmația corectă: „the bishop’s ministry was a focus of unity within the whole community [slujirea episcopului era un focar al unității în cadrul întregii comunităţi].

Da, ieri şi azi, episcopul este și trebuie să fie un factor al unității ierarhiei bisericești, nu doar la nivel sacramental sau ierarhic ci și la nivelul relațiilor frățești dintre toți membrii ierarhiei Bisericii.

Acolo, în eparhia unde se dovedește că ierarhul este coslujitor real cu membrii ierarhiei Bisericii, unitatea Bisericii constă în comuniune iubitoare și nu în relații oarbe de autoritate și supunere.

*

III. 21 continuă strategia de fraudare a adevărului de la III. 19.

Pentru că „soon, however, the functions were modified” [cu toate acestea, în curând, funcțiile (ierarhiei bisericești) s-au modificat].

Despre Botez și Euharistie nu s-a bătut apa în piuă cu „modificările”…ca și când acolo ele nu ar fi existat.

Însă aici, după ce „s-a mutat” preoția în secolele 2-3, vedem că aceasta intră imediat într-o „perioadă de disoluție”. Adică când? Din secolul 4? Cinci? De la primul Sinod Ecumenic?

*

Ce „aflăm” din III. 20? Că episcopul, din cel care „prezida” Euharistia în secolele II-III devine…în curând, adică „din secolul 4”: episkopé/ supraveghetor.

Care surse spun asta, anume că episcopul și-a pierdut din funcționalitatea sa primară în secolele următoare?

Și, la fel, fără să se indice surse, în aceeași secțiune se afirmă, la fel de mincinos, și faptul că „presbyters and deacons are assigned new roles” [prezbiterilor și diaconilor li s-au atribuit noi roluri/ noi slujiri].

Și, ca și când preoții, până atunci, „nu slujiseră” Sfânta Liturghie, BEM spune că ei, de prin secolul 4, devin „the leaders of the local eucharistic community” [liderii/ conducătorii comunității euharistice locale] iar diaconii, ca „assistants of the bishops [asistenți/ ajutători ai episcopului]…receive responsibilities in the larger area [primesc reponsabilități într-o regiune mai largă].

Însă preoții slujiseră Tainele și până atunci iar diaconii nu erau numai ajutătorii episcopilor, cum vedem că se petrece astăzi, ci și ai preoților.

Așa că preoții și diaconii nu primesc o slujire nouă, alta decât cea din secolul I, chiar dacă comunitățile se lărgesc, Biserica capătă extindere mondială, epocile se schimbă radical…pentru că, observăm până azi, că rolul fiecăruia în Biserică e bine definit…și nu există loc de interpretări.

Niciodată diaconii nu au fost preoți și preoții nu au fost episcopi.

Adică niciunul fiind într-o anume treaptă ierarhică nu s-a considerat că e într-o treaptă ierarhică mai mare sau mai mică decât cea pe care o are.

Și BEM, cel atât de citativ când vine vorba de Scriptură, nu citează nicio sursă patristică…deși însăilează o întreagă istorie fabulos de inexactă pe o citire tendențioasă a unor surse patristice.

Așa ceva nu se face într-o lucrare științifică…și, cu atât mai mut, într-o lucrare ce s-a constituit pe dorința de a afirma un comun de înțelegere teologică și istorică a multor biserici.

Cum să vorbim despre „lucruri comune”…când Bisericii i se neagă sau i se contraface istoria și Tradiția?

Cum să accept, ca ortodox, să mi se vândă o poveste de adormit copiii despre primul secol al Bisericii…când martorii oculari ai secolului I spun altceva?

Scriptura Noului Testament e creația Bisericii, adică Biserica e anterioară NT. Și dacă vrem să fim fideli NT trebuie să fim fideli Bisericii care a scris NT și care l-a interpretat. Și să luăm toate sursele Tradiției, la un loc, pentru o privire coerentă asupra datelor teologice…așa cum se face în orice știință a lumii.

Matematica nu se naște în postmodernitate ci în antichitate. Pentru a face matematică trebuie să pui la un loc toată istoria și toate contribuțiile ei.

Tot la fel, Tradiția Bisericii își asumă crearea lumii, istoria lumii de dinainte și de după Hristos, tot ceea ce înseamnă viață bisericească și teologie, și nu putem accesa și aprofunda Scriptura în indiferență totală față de celelalte surse ale Tradiției…pentru că ea s-a scris în Tradiție și se păstrează aidoma.

Teologia reală se face cu toate sursele…după cum matematica se face la fel.

A pune Scriptura NT în prim plan și a spune că e singurul document al Bisericii din secolul I e ca și cum am discuta viața unui om numai pe baza unei fotografii.

NT nu înseamnă tot ce se poate spune despre viața eclesială a Bisericii în secolul I!

După cum a citi opera Părintelui Stăniloae nu înseamnă să afli tot ce a trăit și a pătimit Biserica Ortodoxă Română în secolul al XX-lea.

NT arată o fărâmă din viața Bisericii, cu amănunte extraordinar de importante, dar nu…toate amănuntele

Și ideologizarea Scripturii înseamnă să o scoți din arealul ei, din scopul ei, acela de a mărturisi despre viața Bisericii…și a o pune mai presus de Biserică.

Păi dacă nu exista Biserica…nu avea cine să scrie NT.

Și dacă Noul Testament nu era păstrat și interpretat de Sfinții Bisericii ne uitam la el ca la hieroglife…pentru că nu înțelegeam mare lucru.

Documentul BEM…după 30 de ani [29]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

III. com. 16 atenționează asupra faptului că preoții trebuie să țină cont de experiența și de opiniile comunității dar, în același timp, că nu trebuie să ajungă să fie dependenți de opiniile comunității.

Cum facem această suplă încopciere între una și alta? Și cine face aceasta…și pe baza cărei experiențe pastorale și comunitare?

*

În III. 17, Hristos e declarat ca fiind „unicul Preot al Noului Legământ” [the unique priest of the new covenant].

Și tot aici se vorbește despre „the royal and prophetic priesthood” [preoția împărătească și profetică] a tuturor credincioșilor, pe care o slujesc preoții hirotoniți.

*

III. com. 17, subliniind faptul că în Noul Testament nu se folosește termenul preoție și preot în legătură cu slujitorii hirotoniți, ci numai în legătură cu Hristos (adică în Epistola către Evrei), vrea să acrediteze faptul că despre treptele ierarhice ale Bisericii nu se amintește deloc în NT. Nimic mai fals!

Despre treptele preoțești (diacon, prezbiter, episcop) se amintește în NT…fără însă ca să existe texte în care să se explice întreaga slujire bisericească a celor 3 trepte.

De ce? Pentru că Noul Testament era și este o mărturie plenară despre Biserică și nu o arhivare de date, o punere la un loc a tot ceea ce se poate spune despre una sau alta din Biserică.

Însă, tot în cuprinsul acestei rubrici, documentul BEM afirmă: „in the early Church the terms “priesthood” and “priest” came to be used to designate the ordained ministry” [în Biserica veche termenii preoție și preot au început să fie folosiți pentru a desemna slujirea celor hirotoniți].

*

III. 18 afirmă faptul, cum că Biserica este „called to convey [chemată să exprime/ să aducă] to the world the image of a new humanity [lumii imaginea unei noi umanități]”.

Însă Biserica nu aduce doar o imagine de așa-zisă nouă umanitate…ci aduce, în mod real, în fața întregii umanități persoane noi, ființe noi, duhovnicești, adică pe Sfinții ei.

Și dacă îi aduce în față…la ce-i folosește lumii, dacă lumea vrea să rămână aceeași?

Și cum își dă seama lumea că ei sunt Sfinți, dacă această lume stă în afara Bisericii și nu vrea să experimenteze și ea, în integralitate, noua identitate: identitatea creștină?

La vândut de produse, în lumea modei…e cu imaginea. Cu aparența

Biserica însă nu creează Sfinți „în aparență” ci în realitate. Numai că Sfinții Bisericii nu convin standardelor mioape ale lumii.

Sau, cel mai adesea, lumea îi martirizează pe Sfinți…lumea îi alungă…lumea îi minimalizează…pentru că nu le înțelege măreția personală și relevanța în societate.

*

Însă III. 18 pledează, în mod feminist, și pentru slujirea femeii în Biserică…ca și când ea ar fi fost exclusă vreodată din viața Bisericii. Și termenii BEM sunt aceștia: „The Church must discover the ministry [Biserica trebuie să descopere slujirea] which can be provided by women as well as that which can be provided by men [care poate fi asigurată și de către femei tot la fel de bine cum poate fi asigurată și de către bărbați].

Dar dacă BEM nu „acceptă” slujirile preoțești masculine de după secolul I al Bisericii (ca spre exemplu: stareț, protoiereu, arhimandrit, protosinghel, arhiereu vicar, patriarh etc.)…de ce „dorește” ca acum, după 2.000 de ani, Biserică „să descopere”, pentru femei, slujiri în Biserică?

Nu trebuiau să apară slujirile, pentru femei, tot în secolul I al Bisericii?

Iar dacă femeile, în slujirea Bisericii, au fost numai Apostoli și diaconițe, de ce dorim acum să le oferim mai mult decât le-a oferit întreaga Tradiție a Bisericii?

*

Și tot la III. 18, vorbindu-se despre „a deeper understanding of the comprehensiveness of ministry” [o mai profundă înțelegere comprehensivă a slujirii], în care să se observe „the interdependence of men and women” [interdependența dintre bărbați și femei], nu se cere, în fapt, decât…acceptarea, pe scară largă, în toate bisericile, a „hirotonirii” femeilor.

Însă Biserica Ortodoxă nu cunoaște, în 2.000 de ani, hirotonire de femeie pentru a fi preot sau episcop.

Și dacă nu s-a considerat „bun” acest lucru în secolul I, pe care autorii BEM par să îl respecte exagerat de mult, în detrimentul tuturor celorlalte, de ce să îl considerăm acum ca fiind „o prioritate”?

*

După cum, de ce s-a luat, ca prioritară, schema de 3 Taine în BEM și nu cea de 7…sau de mai multe?

Cât de noutestamentară e formula de 3 Taine din BEM…atâta timp cât „nu există niciun verset” în care ea să fie susținută?

Însă monomanizezi versetele, locurile scripturale, numai când evacuezi Scriptura din Biserică și din Tradiție. Când o vezi în sine și când cauți să o înțelegi ruptă de context.

*

Dar finalul lui III. 18 e ca o posibilă reclamă la pui: unora le plac puii mari, chimizați, care nu au gust de pui…pe când alții mănâncă pui de la țară…care sunt pui și chiar au gust de pui. Care credeți că e puiul corect?

Pentru că BEM spune, despre „hirotonirea” femeilor în biserici: „An increasing number of churches [un număr tot mai mare de biserici] have decided that there is no biblical or theological reason against ordaining women [au decis că nu există nicio rațiune biblică  ori teologică împotriva hirotonirii femeilor], and many of them have subsequently proceeded to do so [și multe dintre ele au procedat ca atare]. Yet many churches hold that the tradition of the Church in this regard must not be changed [Și totuși multe biserici susțin că Tradiția Bisericii în această privință nu trebuie să fie schimbată]”.

Adică vreți pui chimizat, recte femei „hirotonite”, care nu au nimic de-a face cu Tradiția…sau vreți pui de țară, adică preoția de două mii de ani a Bisericii?

Și „multe biserici”, adică „tot mai multe”, din alea care nu au nimic de-a face cu Biserica, găsesc că „nu e nicio incompatibilitate” „hirotonirea” femeilor…pentru că ei nu apără nicio Tradiție sfântă…ci sunt apariții de câteva secole sau decenii.

Însă dacă nu apărăm normalitatea, firescul în Biserică…devenim cu toții pui chimizați, crescuți în 3 luni până la greutatea de 2 kg.

*

Dar moftul feminist anti-tradițional  „al hirotonirii” femeilor a fost tot atât de virulent și de victorios și în cazul lui Martin Luther, care a decis, cu de la sine „putere”, ce mai trebuie să rămână în „biserica lui” din tainele, slujbele, tradițiile păstrate de Biserica Romano Catolică.

Și asta tot „pe baza” Scripturii.

Citești Scriptura, o înțelegi fără recurs la Tradiție…și faci ce te taie capul.

Și dacă toată „tradiția” bisericii X e pe bază de speculațiile „teologice” a doi-trei inși…e normal că „teologia” bisericii aceleia să se schimbe după cum bate vântul unei ideologii sau al alteia.

*

Mai pe scurt: Ortodoxia nu dorește preoție „chimizată”, adică „hirotonirea” femeilor în Biserică. Pentru că nu are nimic de-a face cu Tradiția Bisericii.

*

III. com. 18 încearcă „să justifice” hirotonirea femeilor. Și falsa „justificare” sună cam așa: bisericile care acceptă „hirotonirea” femeilor consideră că „the ordained ministry of the Church [slujirea celor hirotoniți în Biserică (este)] lacks fullness when it is limited to one sex [lipsită de deplinătate când este limitată la un singur sex], recte: la cel masculin.

Însă prin asta, BEM Îl acuză pe Dumnezeu de „injustiție” și chiar de „sexism”, pentru că El n-a poruncit să se hirotonească femei în ierarhia Bisericii nici în trecut și nici în prezent.

Da, există multe pseudo-biserici care fac ce vor…pe baza a tot felul de interpretări hilare…dar asta nu are nimic de-a face cu Biserica.

Biserica are Tradiția ei, are ierarhia ei, pe baza unei profunde și dumnezeiești înțelegeri a lucrurilor și ea nu poate face rabat de la acestea.

*

Și tot aici, autorii BEM, au nesimțirea să vorbească despre experiența „benefică” a celor 30 de ani de „hirotonire” a femeilor în diverse „biserici” în comparație cu cele…2.000 de ani de Tradiție a Bisericii în materie de hirotonire.

Și atât de „bună” e „hirotonirea” femeilor, cea neacceptată de Dumnezeu și necunoscută de întreaga Tradiție a Bisericii, încât, spune III. com. 18, „none has [niciuna dintre (bisericile care au optat pentru „hirotonirea” femeilor)] found reason to reconsider its decision [nu au găsit o rațiune să reconsidere această decizie]”.

Problema e alta: cât la sută din teologia acestor „biserici” are legătură cu Tradiția Bisericii? Pentru că e mare diferență între ideologia religioasă luterană, calvină, baptistă, adventistă, iehovistă…și teologia Bisericii.

Teologia se naște acolo unde există adevărata Biserică, adevăratele Taine, har dumnezeiesc, asceză, experiență duhovnicească, sfințenie.

Ideologia apare acolo unde se face un colaj de adevăruri tradiționale și netradiționale în absența oricărei relații cu Biserica.

Păi unde să experimenteze romano-catolicul, baptistul, iehovistul, calvinul viața lui Dumnezeu când ei nu au Taine reale, nu au ierarhie prin succesiune neîntreruptă de la Hristos, nu au har, nu au sfințenie?

Și în lipsa Bisericii și a Tainelor…fiecare gândește ce vrea…trage concluziile pe care le vrea…însă nu trebuie „să fie de acord” și Dumnezeu cu ei.

De aceea teologia e a întregului, e chintesența trăită și mărturisită de Biserică în 2000 de ani de experiență și sfințenie…și nu rodul unei gândiri individualiste și exclusiviste.

Teologul ortodox trebuie să se umple de teologia întregii Biserici și să experimenteze, personal, viața și sfințenia Bisericii.

De aceea noi nu excludem vreun Sfânt Părinte al Bisericii din reflecția noastră sau vreo hotărâre dogmatică, canonică, liturgică etc. a Bisericii Ortodoxe universale…și, pentru noi, învățătura Bisericii de 2.000 de ani înseamnă norma de viață, de gândire și de acțiune a fiecărui ortodox în parte.

Gândim în interiorul Tradiției și trăind Tradiția în mod personal.

*

Și după ce se arată punctul de vedere al bisericilor care nu acceptă „hirotonirea” femeilor, se folosește, la final, sintagma „the ecumenical fellowship of all churches” [comuniunea ecumenică a tuturor bisericilor].

Însă există ea, de fapt?

Și cum ar putea să existe „comuniunea universală/ecumenică a tuturor bisericilor”, când fiecare e cu treaba ei…și nu îi pasă de celelalte?

Însă documentul BEM conține un număr semnificativ de sintagme lipsite de realitate…sau tot atâtea aspirații crezute „realități”.

Documentul BEM…după 30 de ani [28]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

III. 14: slujirea preoțească și Euharistia. Documentul BEM începe să se repete.

III. com. 14 se întoarce, în mod monoman, la NT. Tradiția Bisericii nu e pe nicăieri. Ca și când, în jurul NT, ar fi un neant de date tradiționale.

Și se spune aici că NT vorbește foarte puțin [very little] despre rânduiala [the ordering] Euharistiei.

Nu vorbește deloc! Pentru că Noul Testament nu e un Molitfelnic, cu slujbele in extenso.

Noul Testament mărturisește despre Sfintele Taine și despre Biserică la modul general, pentru a le fundamenta…dar nu pentru a le descrie tipiconal.

Însă avem slujbele în cărțile Tradiției! În cele care ni s-au mai păstrat…Textele slujbelor și comentarii la ele…și la dogmele și învățăturile Bisericii.

Pe acestea cum le-a putut scoate din calcul documentul BEM, adică o Tradiție de 2.000 de ani…dar nu și-a putut scoate din calcul „tradiția” de câteva secole? Maxim 6…

*

O altă afirmație „lipsită de gust”: NT nu ne spune „cine” prezida/slujea [who presided] Euharistia.

Cine ar fi putut să o slujească în afară de Apostolii umpluți de har la Cincizecime și de cei hirotoniți de ei în scopul slujirii preoțești?

Cum de autorii pari „infantili” la nuanțe…dar aprobă existența curentă a mii de biserici…care nu au de-a face cu mărturia NT despre Biserică?

Unde se spune în NT, ca să părem la fel de „infantili”, că o să vină Luther ca să „facă” o biserică a lui, după mintea lui…și ceilalți după ei?

Și cum de NT, născut în sânul Bisericii, e mai important de unul singur și rupt de Biserica, care l-a născut…iar Biserica nu e bună…ci trebuie mereu „reinventată”, adică desconsiderată?

*

III. 15 recunoaște faptul că „the authority of the ordained minister is rooted in Jesus Christ” [autoritatea/puterea slujirii preoțești este înrădăcinată în Iisus Hristos].

Și tot aici, că Preoția nu este o posesiune [the possession] a celui hirotonit ci un dar [a gift] prin care se edifică Biserica.

Însă cum poate fi un dar…fără a fi, în același timp, o posesiune?

Dacă Apostolii au primit darurile dumnezeiești de a vorbi în limbi diferite, de a vindeca, de a învăța etc. nu le-au primit în interiorul lor, ca daruri personale ale persoanei lor înduhovnicite?

Cum poți să primești știință, iubire, credință, smerenie…și acestea, în același timp, să nu se regăsească în noi înșine?

Însă BEM cred că ar fi trebuit să spună altceva: că preoția nu trebuie considerată ca avându-și originea în preot ci în Dumnezeu, Cel care slujește prin el.

Pentru că de aceea e dar: pentru că nu își are originea în sine ci în Cel care dăruiește toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit.

*

Deci orice dar dumnezeiesc e personal și personalizat. Pe el îl primești pentru că ai sporit în viața plină de har și de fapte bune. Pentru că darul vine la întrepătrunderea dintre iubirea lui Dumnezeu și iubirea noastră pentru El și pentru întreaga umanitate.

Vine de la El când suntem apți să îl primim…să îl trăim ca pe o realitate personală, conștientă, foarte bucuroasă și în mod continuu.

Pentru că darurile dumnezeiești, ale harului Său, nu sunt perisabile ci veșnice.

De aceea Sfinții se personalizează prin har și prin multe daruri dumnezeiești care îi fac să aibă un miros duhovnicesc unic.

Creșterea în sfințenie înseamnă o continuă personalizare în daruri dumnezeiești.

De aceea darul lui Dumnezeu e dat pentru ca să creștem în mod nesfârșit în sfințenie…și nu e o bură de ploaie care se evaporează în cinci minute.

Sfintele Moaște, semne ale prezenței harului în cei Sfinți, Sfintele Icoane, Sfintele Biserici, cărțile de cult, locurile unde au trăit Sfinții sunt, și peste mii de ani, amprente personale ale celor care au trăit acolo.

Și când citim o carte ce așteptăm de fapt…decât să ne intimizăm cu cel care a scris-o?

Să-i simți forța/ harul/ puterea personalității sale…

Să-i înțelegi trăirile, viața…

Nu citim pentru ca să nu ne întâlnim cu nimeni…ci tocmai pentru ca să ne întâlnim cu autorul. Cu autorul cărții. Cu autorul fotografiei. Cu autorul tabloului.

Și dacă îl vedem, în operele lui, pe autor…dacă îl înțelegem…putem să judecăm opera. Valoarea ei. Adevărul ei.

De aceea pentru a critica/ a judeca…trebuie să ai puterea să vezi omul care a creat.

Să-l vezi în ce-a creat…și nu să presupui că îl vezi…sau că îl înțelegi.

*

III. 16 începe cu enunțul: „ordained ministers must not be autocrats or impersonal functionaries” [slujitorii hirotoniți nu trebuie să fie [niște] autocrați sau funcționari impersonali].

Ce înseamnă autocrat? Un ierarh sau un preot care se manifestă ca „un mic dumnezeu” pe pământ.

Și funcționar impersonal? Cel care face parte din ierarhia Bisericii dar nu are nicio personalitate harismatică și învățătorească ca preot.

Adică e preot…dar nu seamănă a preot.

Poți să îl confunzi cu unul oarecare…vânzător, șofer, afacerist…„un om de lume”, mai pe scurt.

Însă dacă nu vii spre Preoție pentru ca să îți sfințești viața și pentru ca să te dărui în slujba mântuirii oamenilor…ci pentru ca să te îmbogățești sau să fii în prim-plan, dintr-o vanitate oarecare…poți să fi altceva decât un autocrat impersonal, un mic „șef” din ograda lui Dumnezeu, care crezi că Dumnezeu există tocmai pentru ca „să îți facă ție voile”?

Poți să fii altceva decât un impostor dacă ai ajuns preot…contra unei sume de bani…sau pentru că ești nepot sau fiu de ierarh, dar tu nu ai nici în clin și nici în mânecă cu preoția?

Poți să nu fii impersonal…dacă Dumnezeu nu te schimbă continuu?

Problema e mult mai gravă: Preoția e trăită doar de cei pe care ea îi schimbă! Doar de cei pe care ea îi sfințește și mai mult.

Dacă după 5, 10, 50 de ani de preoție ești „cam la fel”, ca la 20 de ani…ești „un funcționar”.

Ești unul care doar împărtășești, spovedești, cununi, înmormântezi…dar nu ești luminat niciodată de ceea ce trece pe lângă tine. Adică de harul Lui

Vorbești despre lucruri pe care nu le cunoști.

Stai în scaunul pe care nu îl meriți.

Ești „lumina” care este întuneric.

În concluzie: nu poți să fii altceva, dacă nu trăiești din și prin harul lui Dumnezeu, decât un impostor. Pentru că  viața preoțească e o viață a sfințeniei continue.

Dacă nu te umple zilnic Dumnezeu, dacă nu te luminează, dacă nu te înfrumusețează…e semn că ești un mort ambulant.

*

Și preoții, la III. 16, trăiesc în „inter-dependence and reciprocity” [interdependență și reciprocitate] cu cei credincioși. Lucruri care îi fac să nu manifeste atributele „isolation and domination” [izolării și dominării] credincioșilor.

Să nu se distanțeze interior de ei…în așa fel încât ori să îi urască…ori să îi disprețuiască.

Însă aici, la categoria: ce simte și trăiește preotul în relația sa cu credinciosul…intrăm în sfera vieții duhovnicești interioare…pe care, dacă nu o ai, nu ai cum să nu îi urăști și să nu îi disprețuiești pe cei pe care îi slujești pentru 1, 2, 3, o mie de lucruri care nu îți plac la ei.

Și din nou ne întoarcem la problema gravă a celor care vin spre Preoție…

Dacă nu vii ca un om duhovnicesc plin de experiențe ascetico-mistice și de teologie, de cultură și de filosofie, de artă și de știință spre preoție…oare poți să reziști șicanelor și ispitelor permanente pe care ierarhul/preotul/diaconul le trăiesc din partea tuturor?

Nu!

Pentru că slujirea preoțească e pe bază de sfințenie…și de rezistență sfântă în fața ispitelor, a păcatelor, a erorilor de tot felul.

Iar dacă nu ai nimic de-a face cu viața cuvioasă…începi să ai mari probleme de conștiință sau crește în tine o mare nesimțire și aroganță față de slujirea celor Sfinte…încât continui de ochii lumii și de nevoie…dar nu de plăcere slujirea preoțească.

*

Relații reale cu credincioșii le stabilesc și le intensifică oameni duhovnicești. Slujitori cu multă sfințenie…și nu oricine doar hirotonit.

Hirotonia nu ne face, în mod automat, mai deștepți, mai frumoși sau îngeri…ci ea este o îmbrăcare în har, într-un har și mai mare, a celor care deja trăiau în har, în asceză, în experiențe mistice.

Pentru mulți s-ar putea să fie doar o bucurie exterioară

Căci Preoția se dă celor vrednici, celor care se arată vrednici să slujească, să predice, să reziste în lucrarea Bisericii.

Dar să reziste prin faptul că îi impresionează și îi dinamizează și pe alții la o viață sfântă…și nu să reziste mâncând și bând…și cu bani asigurați.

Documentul BEM…după 30 de ani [27]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.

***

III. com. 11 împarte gradele ierarhice ale Preoției între cele de început și cele apărute ulterior…mai înainte ca să spună care au fost cele „dintru început”.

Au fost la început ierarhi, preoți, diaconi sau nu?

Cu asta trebuia să înceapă discuția…și nu cu o împărțire vădit protestantă, care nu dă credit egal distincțiilor eclesiale apărute ulterior.

*

Dacă Hristos nu le-a instituit dintru început în Biserică…nu mai are „voie” sau „dreptul” să le instituie ulterior?

Dacă arhimandritul, starețul sau protoiereul nu au fost distincții ierarhice dintru început…nu aveau voie să apară?

Ce Biserică „vie” e aia care nu mai are nicio noutate de-a lungul istoriei, în afara primelor decenii ale secolului I după Hristos?

Și cum poate fi oprit Hristos, ca să nu Își spună cuvântul în vreun secol anume?

*

III. com. 11 ne spune, dimpotrivă, că Bisericile „to avoid attributing [să evite să atribuie] their particular forms of the ordained ministry [formele lor particulare de slujire preoțească] directly to the will and institution of Jesus Christ [în mod direct voinței și instituirii lui Iisus Hristos]”.

Păi dacă, în mod extatic, în diverse perioade istorice, Domnul Însuși a dorit instituirea uneia sau a alteia dintre slujirile preoțești…cum să nu I le atribuim lui Hristos, când El ni le-a poruncit?

Ce s-a petrecut de fapt în Biserica Ortodoxă, timp de 2000 de ani, fără voia și îngăduința Domnului? Nimic!

*

III. 12 spune că Biserica, prin ierarhie, vrea să dea „an example of holiness and loving concern” [un exemplu de sfințenie și de iubire preocupată/ responsabilă].

Un exemplu constitutiv și nu ostentativ.

Pentru că ierarhia eclesială nu e doar un exemplu, la o adică „auxiliar”…ci o parte din constituția Bisericii.

Biserica e, dintru început, formată din ierarhie bisericească și popor credincios. Și niciuna nu poate să o excludă pe cealaltă.

*

III. 13: scopul slujirii preoțești e acela de „to assemble and build up the body of Christ” [a aduna și a zidi Trupul lui Hristos].

Și III. com. 13 ne spune, în mod explicit, că BEM vorbește despre „preoție” nu în forma ei sacramentală ci de reprezentare [in a representative way].

Adică în mod protestant și neoprotestant, unde diferența dintre pastor și credincios nu e una harică ci de reprezentare, simbolică.

*

De ce însă Apostolii nu au avut și ei un apostolat, așa, ca pastorii neoprotestanți, „pasabil” la alții…când le-ar fi fost greu?

Și care ierarh al Bisericii a considerat preoția nu o amprentă harică pentru toată viața și veșnicia ci doar „o slujire” pentru o lună, 3 ani sau 4 zile?

De ce „preoție” pentru toți? Pentru ca să nu fie nimic stabil. Pentru ca voia lui Dumnezeu, stabilită ierarhic, să se transforme într-o democrație prost înțeleasă.

Cum putem democratiza preoția…adică harisma?

Cum putem să facem dintr-un dar al lui Dumnezeu…o posesiune trecătoare?

Însă în textele Tainelor și ale Slujbelor Bisericii ni se amintește adesea faptul că noi, membrii ierarhiei, am fost îmbrăcați cu putere de sus, cu har, pentru această slujire a Dumnezeieștii Preoții.

Că Preoția, cu alte cuvinte, nu e „un moft” de câteva săptămâni.

Nu e „o gripă” pe care o dăm de la unii la alții.

Ci e o alegere, o hirotonire, o umplere de har pentru slujire…și că Domnul ne umple, continuu, de har în slujbele noastre.

Pentru că El e sursa Preoției noastre!

Pentru că El slujește prin noi…și noi, fără El, nu putem nimic!

*

De aceea „preoția pentru toți” a neoprotestanților e „preoție pentru nimeni”. Pentru că atunci când nu o iei de la Dumnezeu…nu ți-o poate da niciun om.

Și a inventa „o preoție” a ta, după secole de Preoție a Bisericii, e tot una cu a fi penibil.

Însă democrația înseamnă, pe de altă parte, și strângerea penibililor la un loc. Strângerea diletanților la un loc. Încercarea de a pune semnul de egalitate între adevăr și toate minciunile scornite în secole la rând.

Documentul BEM…după 30 de ani [26]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Ministry (III. 7): slujire generală dar și particulară, instituțională.

Cel care are o slujire preoțească a primit „o harismă” [a charism].

Iar „slujba de ordinare” [service by ordination]/ hirotonia se face „prin invocarea/chemarea Duhului și punerea mâinilor” [through the invocation of the Spirit and the laying on of hands].

Cele mai multe biserici folosesc titulatura de „preot” pentru cel ordinat/hirotonit.

*

III. 8: Biserica are nevoie de „persons who are publicly and continually responsible” [persoane care sunt în mod public și responsabile în mod continuu] de viața eclesială.

Are nevoie de oameni pe care se poate baza, în care se poate încredepot să slujească…Bisericii prin tot ceea ce fac.

Ierarhia Bisericii, spune BEM, trebuie să pună în evidență „its fundamental dependence on Jesus Christ” [dependența ei (a Bisericii) fundamentală de Iisus Hristos] și să arate totodată că reprezintă „a focus of its unity” [un focar al unității ei].

Și cum își arată unitatea ierarhia Bisericii? Prin multitudinea de daruri [within a multiplicity of gifts] pe care le are.

Pentru că darurile duhovnicești, conform teologiei Sfântului Apostol Pavel, amintită și de BEM, sunt eclesiale și complementare.

Fiecare își aduce aportul său…și de aceea diversitatea darurilor reliefează unitatea Bisericii.

*

Și BEM acceptă, mai cu jumătate de gură, la sfârșitul lui III. 8, că slujirea celor hirotoniți e constitutivă [is constitutive] pentru viața și mărturia Bisericii [for the life and witness of the Church].

Însă dacă e constitutivă ierarhia…atunci să ne întoarcem cu toții la acea ierarhie a Bisericii despre care se vorbește în secolul I și care era și este constitutivă Bisericii. Adică s-a născut odată cu Biserica…și nu mai târziu.

Căci ce e constitutiv…nu e opțional.

La fel, ierarhia secolului I a Bisericii slujea Tainele Bisericii, lăsate de Hristos…și nu șoma.

Fapt pentru care trebuie să avem legătură tradițională de învățătură și har cu această Biserică, existentă în secolul I, ca să fim parte componentă/ constitutivă din Biserică.

Căci dacă hirotonia e constitutivă Bisericii…nu mai putem să inventăm alta după câteva secole.

*

III. 9 vorbește în termeni vagi despre ierarhia Bisericii…spunând că, de la început, a fost formată din „persons holding specific authority and responsibility” [persoane având autoritate specifică și responsabilitate].

Și pentru mine e interesant faptul, că reprezentanții bisericilor, majoritatea protestanți și neoprotestanți, care se bat în piept cu Scriptura, au formulat adesea în documentul BEM sintagme și fraze nespecifice Scripturii.

Modului de a vorbi al Scripturii.

Ce e aia „persoană cu autoritate specifică”? Pare a fi vorba, mai degrabă, despre un agent secret…decât despre un preot.

*

Cei 12 Apostoli și ceilalți Apostoli ai Domnului au arătat de la început că „there were differentiated roles in the community” [au existat roluri diferențiate/ distincte în comunitate].

III. com. 9 este despre rolul Apostolului. Și Apostolii aveau rolul de „foundation and mission” [de fundare și de misiune”, întemeind Biserici noi și evanghelizând neamurile.

III. 10: Apostolii prefigurau Biserica ca întreg.

Și tot aici, BEM subliniază că rolul Apostolilor de a fi martori ai lui Hristos este „unic și irepetabil” [unique and unrepeatable] și, totodată, că aceasta este „difference between the apostles and the ordained ministers” [diferența dintre Apostoli și slujitorii hirotoniți] de către ei.

Adică cei de după ei nu mai sunt martori oculari…ci martori ai martorilor lui Hristos.

*

III. 11 își începe foarte bine mărturia: „As Christ chose and sent the apostles [Așa după cum Hristos a ales și a trimis (în lume pe) Apostoli], Christ continues through the Holy Spirit to choose and call persons into the ordained ministry [(tot la fel) Hristos continuă prin Duhul Sfânt să aleagă și să cheme persoane întru slujirea preoțească]”.

Adică Dumnezeu nu îi lasă pe episcopi, în mod exclusiv, să aleagă cum vor pe cei care să-i hirotonească…ci El îi alege și îi cheamă…și îi îndreaptă…și îi pregătește pentru hirotonie…El Însuși trimițându-le harul Preoției în actul hirotoniei.

Același Hristos, ieri și azi, Își alege preoții Lui, slujitorii Lui.

Foarte adevărat!

Însă, în același timp, tot la fel de adevărat e și faptul că sunt hirotoniți, în Biserica Ortodoxă, și oameni pe care nu i-a chemat Dumnezeu la hirotonie…și cu toate acestea Dumnezeu îi îngăduie și lucrează prin ei…

Pentru că Dumnezeu nu dorește să Își rușineze Biserica…ci vrea ca toți să aibă dreptul la mântuire. Dreptul la viață veșnică.

Și dacă Dumnezeu lucrează prin demoni și prin eretici și prin necredincioși și prin toată creația pentru scopul Său, care e transfigurarea întregii creații…cum să nu lucreze prin preoții care nu au ei prea multe în comun cu Preoția…deși sunt hirotoniți?

Pentru că Dumnezeu e Preabun și Prearăbdător cu noi toți.

De aceea e Părinte…și nu „dictator”.

Însă tot la fel de adevărat e că Dumnezeu nu Își „hirotonește” preoți și în „alte biserici” decât Biserica. Pentru că, în atare condiții, Preoția ar deveni „o babilonie”.

*

Ce au „alte biserici”? Simboluri goale. Reprezentări de teatru.

Dacă în loc de Botez și de Cină au simboluri…de ce ar avea har preoțesc/apostolic la „hirotonia lor”?

Păi ce să facă cu harul preoțesc…dacă toate „tainele” sunt „lipsite de har”?

Ei înșiși mărturisesc că este un non sens să aștepte de la „punerea mâinilor” ceva special, dacă în fiecare „taină” nu e nimic dumnezeiesc, nimic real…ci toate sunt reprezentări simbolice.

*

Însă în Biserică, în Biserica Ortodoxă, Hristos Își alege ierarhii, preoții, diaconii, monahii, credincioșii Lui…îi ajută și îi sprijină în toate…și faptele lor se observă.

Nu arată la fel ortodoxul care vine de două ori în viață la Biserică…și cel care e nelipsit din Biserică.

Nu arată la fel teologul cu compilatorul de texte.

Nu arată la fel credinciosul sau monahul trăitori în har...și cei care nu au habar despre ce vrea Dumnezeu de la ei.

De aceea sunt foarte vizibili cei pe care Dumnezeu îi sprijină, îi luminează, îi sfințește…după cum sunt tot la fel de vizibili cei care își bat joc de orice sfințenie.

După roadele/fructele lor se văd oamenii…ne-a spus Domnul.

*

Și III. 11 îi numește pe cei hirotoniți „heralds and ambassadors” [vestitori și ambasadori] ai lui Hristos, pentru că ei sunt „representatives of Jesus Christ to the community” [reprezentanții lui Iisus Hristos către comunitate].

Da, prin hirotonie și în acte, toți cei hirotoniți suntem preoți

Numai că reprezentativitatea noastră este dată de cât suntem noi asemenea lui Hristos.

Pentru că atunci când Îl reprezinți pe Hristos trebuie să semeni cu El. Trebuie să arăți a Hristos…și nu a nătăfleață.

Motiv pentru care poporul credincios nu-i cinstește așa, la grămadă, pe toți preoții…chiar dacă pe toți îi respectă pentru slujirea lor.

Ci cinstea credincioșilor pentru preot se naște pe măsura sfințeniei vieții lui.

Nimeni nu te cinstește, în mod real, doar pentru că Îl reprezinți pe Hristos…ci te cinstește în măsura în care demonstrezi, prin tot ceea ce faci, că ești plin de viața și de înțelepciunea și de frumusețea lui Hristos.

Și adevărații vestitori și ambasadori ai lui Hristos sunt cei care sunt una cu cuvintele și cu viața și cu experiența lui Hristos.

Da, la modul general, oricine citește din Scriptură sau din Viețile Sfinților pare „evlavios”. Însă evlaviosul nu e doar un cititor…ci unul care întrupează citirile de tot felul.

*

Și, în calitatea lor, de „leaders and teachers [lideri și învățători] they call the community to submit to the authority of Jesus Christ [ei cheamă comunitatea să se supună autorității lui Iisus Hristos].

Însă calitatea de lider și de învățător nu o dobândești numai prin hirotonie…ci prin tot ceea ce ești și faci tu.

Motiv pentru care, când nu ai personalitate teologică și viață duhovnicească, poți să fii ierarh, preot, diacon, monah, credincios de orice vârstă…și nimeni să nu te bage în seamă.

Să nu contezi la nivel comunitar, național sau internațional…

Și dacă nu contezi în mod real, dacă nu ești credibil, dacă nu te impui prin virtuțile unui membru al ierarhiei Bisericii poporul credincios căruia îi slujești și îi propovăduiești nu se supune autorității lui Hristos.

Pentru că supunerea lui Hristos nu se face prin forță, prin teroare, prin aroganță „teologică”…ci prin puterea exemplului sfânt.

Și dacă văd în tine pe omul lui Dumnezeu…te urmează aproape toți…dacă nu…poți să îi strângi cu arcanul la Biserică…și nimeni nu va face ceea ce îi spui tu.

Ba, mai mult, datorită lipsei noastre de autoritate…și autoritatea lui Dumnezeu e luată în bășcălie.

Pentru că faptele noastre rele, lașe, indiferente, necredincioase, ale ierarhiei și ale poporului Bisericii, dinamitează orice încredere în noi.

Și ne tăiem craca singuri de sub picioare…

Pentru că autoritatea reală nu ți-o dă rangul, nu ți-o dă funcția, ci personalitatea.

Ți-o dă cine ești și ce faci continuu.

Ți-o dă ce emană din tine.

Și din tine trebuie să emane puterea frumuseții și a sfințeniei Dumnezeului treimic pentru ca să fii relevant pentru lumea bisericească, pentru oamenii lui Dumnezeu.