Nu înțeleg

dezertarea lui Dorin Tudoran. Dacă nu mai crezi în ce poți să faci pentru alții…nu e un motiv să renunți la scrisul online.

Ce urmează, sinuciderea? Însă nici ea nu are sens…ca și această neînțeleasă plecare/ renunțare/ neîncredere în cuvânt.

Când pleacă unul, care cu adevărat știe să scrie, vin în urma lui 100, care abia au o idee la 3 luni.

Dorin Tudoran a plecat…pentru ca, în urma lui, să crească știrul mai înalt…

Post scriptum: Nu acum mi-am dat seama că acesta…e ultimul articol. Acum m-a durut inima pentru că acesta…e ultimul articol.

Ratarea unui învingător [13]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a

***

Odată cu p. 285 începe al 7-lea cap. al cărții: Cvasiportrete, adică unele aproximative.

*

„buncărul meu bucureștean” (287); cine este Czesław Miłosz[1]? Laureat Nobel în 1980, poet și romancier polonez, a murit la 93 de ani (288).

*

Nimeni nu trece „în neființă” (288)! Toți murim…și trecem spre o altă viață, datorită sufletului nostru nemuritor.

*

Papa Ioan Paul al II-lea i-a spus lui Czesław Miłosz că joacă „tangou leninist” în poezia sa, adică face doi pași înainte și unul înapoi (Ibidem).

*

Secolul al 20-lea a fost o față/ un chip „cu un obraz devastat de fascism și cu celălalt mâncat de comunism” (289).

*

Omul ca dușman. În Jurnalul Național, 27 august 2004.

*

Despre Ioan Alexandru[2], poetul. A fost coleg cu el de facultate, la Litere, promoția 1968 (290).

„să simțim dramul de dumnezeire care a fost pus în sufletul nostru” (291); Jurnalul Național, 22 decembrie 2004.

*

Dorin Tudoran i-a luat primul interviu lui Pacepa[3] după revoluția din decembrie (292).

„a zâmbit cu o tristețe discretă” (293); România are 9 servicii secrete toate „pline ochi cu foști securiști” (Ibidem); Jimmy Carter[4] nu l-a crezut pe Pacepa că Ceaușescu era un dictator perfid (295); Jurnalul Național, 14 decembrie 2005.

*

Cum l-a cunoscut pe Adrian Marino[5] (297). L-a sfătuit să nu se mai dea prieten cu grupul parizian de scriitori (Ibidem).

„iuțeala imbecilei tinereți” (Ibidem)…deși tinerețea nu e niciodată imbecilă…ci numai necontrafăcută

Discutau la telefon ore întregi (298).

„siglă a insanității noastre socioculturale”(Ibidem); prea mulți au trecut pe lângă Adrian Marino „cu superficialitate și suficiență” (299).

„Mă simt vinovat că [Adrian Marino] a murit nerevendicat cum se cuvine de o Românie care se vrea profundă, dar [care] continuă să mizeze pe nimicuri” (299).

Jurnalul Național, 25 martie 2005.

*

„Basarabia este un spațiu unde se întâmplă ceva, și încă ceva foarte serios – o cumplită criză de identitate” (300).

*

„pumnii de fier ai istoriei” (Ibidem); „analfabeți hiperactivi” (Ibidem); nu suport: „țărișoară” (301) și nici alte diminutivări de acest fel care sunt un atac la conștiință; Pavel Stratan[6] = „trubadur de o sinceritate dezarmantă” (Ibidem).

*

„Basarabia este ceasul nostru cu cuc. Doar Dumnezeu știe dacă pasărea cu pricina e moartă ori nu” (Ibidem).

Jurnalul Național, 1 aprilie 2005.

*

De la p. 303 articolul despre Papa Ioan Pual al II-lea.

Turcul Mehmet Ali Agca, cel care a vrut să îl asasineze în 1981 (304). A făcut 30 de ani de pușcărie pentru asta[7].

Papa a dus glonțul, în 1982, la Fatima (Ibidem). L-a vizitat pe Agca în închisoare și l-a iertat (Ibidem).

Funeraliile papei au fost urmărite de peste două miliarde de oameni (Ibidem). Jurnalul Național, 22 aprilie 2005.

*

Tatăl lui Dorin Tudoran e înmormântat la Bellu Catolic, lângă cardinalul Hossu[8] (307). Jurnalul Național, 17 iunie 2005.

*

Cora (311).

*

Rabinul Moses Rosen[9] l-a lăudat în timpul și l-a criticat după pe Ceaușescu (312), ca în „rezistența prin ipocrizie” care s-a practicat și se practică din plin.

*

„În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ceea ce trebuie” (314).

Jurnalul Național, 1 iulie 2005.

*

„secretomania sovietică” (316); democrația = lipsă de sens (322).

*

Cap. 8: Orbirea (327 sqq.)

*

Yasser Arafat[10] și Ariel Sharon[11]: mint reciproc cu privire la evrei și palestinieni (329).

„o atracție necenzurată pentru violență” (Ibidem); Orientul Mijlociu = „cel mai temut butoi de pulbere al planetei” (330) datorită conflictului dintre evrei și palestinieni.

Cotidianul, 18 aprilie 2002.

*

„musulmanii sunt cei mai îndărătnici când este vorba de a se lăsa asimilați” (335-336). Și asta pentru că au principii după care se conduc, fără să discutăm aici dacă sunt bune sau nu. Cine e ușor de asimilat…nu știe cine este.

*

„Stânga reziduală” care a condus România din 1989 (337); orbirea ideologică nu e doar de stânga sau de dreapta, spune autorul, ci „ambidextră”[12] (Ibidem).

Cotidianul, 16 mai 2002.

*

Mersul în haită…începând de la p. 341.

Adrian Năstase = „marchizul de Cornu” (343); „undă verde pentru linșaj” (Ibidem); „gunoiul trebuie strigat pe numele său de domnișoară” (346); traficarea citatelor (348); de ce avem radicalism fundamentalist în lumea islamică? (353).

*

Pericolele politizării religiei (363); oamenii care vânează oameni (365); Nicolae Ceaușescu = „Nea Ceașcă” (366); inventarea păcatelor acolo unde nu există (Ibidem); „predomină excesele belicoase” (368), adică cele agresive, războinice; „notarul de postmodernism” (369).

*

L-a cunoscut pe Daniel Turcea[13], pe poetul cu față de înger (370).

*

Fanatismul e unul dintre „chipurile hidoase ale prostiei” (370); fripturismul „aproape globalizant” (Ibidem); „oportunismul exterminator” (371); comunistul de omenie (374); începem să părem noi, normalii, drept niște extremiști, pentru că nu considerăm „că în fiecare blană de lup bate o eroică, samariteană inimă de mieluț” (376); proliferarea gangsurilor (377).

*

Instigarea la violență prin filme (377); „demagogul rasist” (378).

*

Cu p. 381 intrăm în cap. 9: „Curcubeul huiduielilor”. Adică o paletă largă, diversă, de obscenități publice.

*

„Ciuciuveaua” intră în acțiune în p. 383. Sub Ion Iliescu a apărut specia „cucuveaua încruntată” iar sub Emil Constantinescu specia „ciuvica limbută” (Ibidem).

Ciuciuveaua e o specie hibridă (Ibidem).

*

„ciocul sopranei”(384)

*

Andrei Pleșu = „șarmul” (385), pentru început. Însă autorul a considerat că e o măgărie din partea lui Pleșu că l-a introdus în categoria „portrete fără chip”, adică cameleoni (386). Și îi amintește lui Pleșu, că el, Dorin Tudoran, a avut o disidență care „nu a inclus în meniu șprițuri, mititei și canțonete, ci o grevă a foamei de 40 de zile, iar scrisorile mele către Ceaușescu nu începeau cu șarmul celor ale dlui Pleșu” (386-387).

Jurnalul Național, 12 noiembrie 2004.

*

Andrei Cornea[14] = „un țârcovnic ideologic fără strană politică” (388). Un om „extrem de arogant” (Ibidem), cu „instincte de comisar politic” (Ibidem).

Legionarismul lui Constantin Noica[15] (389).

Jurnalul Național, 19 noiembrie 2004.

*

„dlui Tudoran [îi spune lui Andrei Cornea] nu-i plac glumele cu Securitatea, fiindcă a simțit pe propria-i pieleSecuritatea nu a fost o glumă” (393).

*

Disidența, mărturisește Dorin Tudoran, nu e „un cec în alb”, pentru că și ea trebuie privită critic (395). Disidența lui a fost datorată „bunului simț istoric”, care s-a depărtat de picoteala în care zăceau mulți români (Ibidem).

„Un playboy parlamentar” a spus despre Tudoran că nu mai știe să zâmbească. La care el răspunde că e paradoxal faptul, pentru că el râde chiar și cu lacrimi (395).


[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Czes%C5%82aw_Mi%C5%82osz.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_%28scriitor%29.

[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jimmy_Carter.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Stratan.

[7] Idem: http://www.hotnews.ro/stiri-international-6825024-mehmet-ali-agca-turcul-care-incercat-ucida-papa-ioan-paul-lea-proclama-sfarsitul-lumii-eliberarea-din-inchisoare.htm.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Iuliu_Hossu.

[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Moses_Rosen.

[10] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Yasser_Arafat.

[11] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ariel_%C8%98aron.

[12] Idem: http://dexonline.ro/definitie/ambidextru.

[13] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Turcea.

[14] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Cornea.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica.

Ratarea unui învingător [12]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a

***

Îngrădirea libertății presei din România (258).

„istorica șmecherie locală” (258); „anul electoral a exacerbat vocația sinucigașă a presei românești” (259), adică partizanatul pe bani.

Și Dorin Tudoran remarca, în an electoral, următoarele tare ale „formatorilor de opinie”: „iresponsabilitatea, reaua-credință, partizanatul mocirlos, manipularea, febrilitatea de a prelua informații neverificate, extazul [aș fi folosit, mai degrabă: ieșirea din fire…în loc de extaz, pentru că extazul are conotații strict religioase și despre nervi necontrolați e vorba în fraza de fața n.n.] în fața calomniei, substituirea reportajului cu colportajul [de date disparate n.n.] și, deseori, o incultură crasă” (259).

*

„interese cu nimic mai curate” (259); dorința unor jurnaliști de a transforma presa, a patra putere în stat, într-o megaputere care să substituie pe celelalte (Ibidem); „imunitatea morală” (Ibidem); publicul cititor transformat într-o „imensă masă de manevră” (260). În Jurnalul Național, 1 octombrie 2004.

*

Saturnaliile care depresurizează resentimentele maselor (261). Despre „clătite bibilite” (262); publicațiile românești = podul cibernetic dintre scriitori și cititori (Ibidem); e pentru comentariile sub articole (Ibidem). Jurnalul Național, 20 august 2004.

*

Prezumția de nevinovăție vs prezumția de vinovăție (264)

*

Sorin Roșca Stănescu = „un dibaci practicant al falselor silogisme” (267).

*

Mircea Grigorescu i-a spus autorului: „una e să fii tânăr și alta e să fii un puțoi” (271), adică un copil prost, care să nu aibă nici în clin și nici în mânecă cu meseria pe care și-o dorește.

„scuipăriciul” (271). Jurnalul Național, 26 noiembrie 2004.

*

Oamenii de presă, concluzia autorului, pot face mai mult rău României decât politicienii ei (273). Acum lucrurile s-au „normalizat”: cei mai frenetici canibali ai României sunt politicienii puterii.

Și Dorin Tudoran înțelesese de pe atunci că unii jurnaliști (și nu numai ei) doreau să fie „mai aroganți” decât Adrian Năstase și „mai bădărani” decât Traian Băsescu (273).

„averile mirobolante” (Ibidem); unii oameni de presă au ajuns să își permită luxul anumitor politicieni fapt pentru care văicărelile lor sunt fariseice (274).

*

Pasajul sclipitor: „2004 putea fi un an istoric. S-a dovedit doar unul isteric” (275). În Jurnalul Național, 17 decembrie 2004.

*

Cornel Nistorescu = „unul dintre baronii presei postdecembriste” (276); Nistorescu duce cruciade împotriva răului subiective (277); „transformarea gazetăriei în delir nu e niciodată parte a soluției, ci totdeauna parte a problemei” (Ibidem); problemele ziarelor românești: „analizei îi ia locul isteria, reportajul este înlocuit de colportaj, relatarea este substituită de croșetări tendențioase, dreptul la replică este batjocorit, iar echidistanța e repudiată drept slăbiciune” (Ibidem).

*

autosorcoveala [autoproclamarea/ adularea de sine n.n.] atinge proporții epidemice” (277). Jurnalul Național, 7 ianuarie 2005.

*

„se căciuleau” = veniseră să cerșească cu căciula în mână (280); pericolul manipulării presei de către sindicate (281). Jurnalul Național, 28 ianuarie 2005.

*

Nu a acceptat să fie cumpărat ca ziarist (283).

„gazetar zglobiu” (Ibidem); „colierul suspiciunilor” (Ibidem); nu libertatea, spune autorul, ci prostia a complicat viețile multora după 1989 (284). Jurnalul Național, 7 octombrie 2005.

Ratarea unui învingător [11]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a și a 10-a

***

Dacă nu ar fi fost ucis, Ceaușescu ar fi putut ajunge președinte democrat, după cum a devenit dictatorul Boliviei Hugo Banzer Suárez (217-218).

„ghionții ridiculizărilor noastre” (272); politica e ca oamenii care o practică sau se folosesc de ea (Ibidem)

„România rămâne uneori o nedumerire cu vedere la deltă, alteori o tragedie cu vedere la mare” (219). Jurnalul Național, 16 iulie 2004.

*

N-am vrut să stopăm ascensiunea sinecuriștilor (221).

„actele de eroism ale temutului bișnițar” (Ibidem).

Revolta din 1989 „a fost deturnată în lovitură de palat” (222). În Jurnalul Național, 13 august 2004.

*

Afirmațiile Zoei Petre îi amintesc lui Tudoran de Urmuzd (224). Jurnalul Național, 29 octombrie 2004.

*

Revista 22 și România liberă au fost portavoci ale CDR[1] (226).

CDR = „o trupă de diletanți țâfnoși” (227).

„preaplinul repudierii” (Ibidem). Jurnalul Național, 5 noiembrie 2004.

*

De la cleptoman la „Cleptocratul politic” (p. 229), adică la cel care fură „legal” puterea politică într-un stat.

Corupția din fostele state comuniste (230).

Cleptocrații sunt cei care fură puterea în mod organizat (Ibidem). Jurnalul Național, 4 februarie 2005.

*

De unde îi vin lui Adrian Cioroianu „goma[2] și sictirul”? (231). Jurnalul Național, 11 martie 2005.

*

Tot despre Cioroianu.

„Mecanismul pamfletului este excesul” (234).

Iar pamfletul cinstit nu jignește…ci ajută (Ibidem).

Tudoran a fost consilier al PUR[3] (235).

Jurnalul Național, 8 aprilie 2005.

*

„scălămbăul” (237)

*

Eugen Uricaru = informator al Securității. Cod Udrea (240). Dedicațiile lui Breban pentru cuplul Ceaușescu (241). Jurnalul Național, 20 mai 2005.

*

Mentalitatea unei instituții este a oamenilor care o compun (243). Suntem „o umanitate șarmantă” și indiferentă (Ibidem).

Scriitorii români, deși corupți într-o bună măsură, au scos scânteile revoluției române (244). Jurnalul Național, 27 mai 2005.

*

„are mâinile încălțate în rolexuri[4] de aur” (246)

„Retoric ca un pisoar[5], contagios ca holera și etern ca moartea[6], de la o vreme pacientul național a început să semneze cu titlul de…Doctor” (248).

„reabilitarea conceptului de ticăloșie” (248). Jurnalul Național, 10 iunie 2005.

*

Cimentuirea ideii că nu e nimic de făcut (249). Despre cum Manila (Filipine) seamănă cu Bucureștiul la hoția la nivel înalt (250). Jurnalul Național, 25 noiembrie 2005.

*

Cap. VI. Presa vs presa (p. 253 sq.)

*

„umorul scremut” (255). Procesomania = o maladie de care suferim (Ibidem)

„prișnițe”[7] (Ibidem)

„Nu restabilirea unui adevăr agresat urmărește procesomanul, ci falimentarea adversarului” (256).

Jurnalistul procesoman e un găinar (Ibidem).

Articolul „senzațional” al lui Cristian Tudor Popescu (257). Cotidianul, 25 iulie 2002.


[1] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_Democrat%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83.

[2] Idem: http://dexonline.ro/definitie/gom%C4%83.

[3] Idem: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1259986-disidentul-anticomunist-dorin-tudoran-consilierul-pur.htm.

[4] O firmă de ceasuri: http://www.rolex.com/en.

[5] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/pisoar.

[6] Deși moartea…nu e veșnică…ci doar chinul conștiinței e veșnic

[7] A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/pri%C8%99ni%C8%9B.

Ratarea unui învingător [10]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a și a 9-a

***

Turnatu’ și Turnătoru’ = „proză scurtă” (155); „megaloman feroce” (Ibidem); „solidaritatea care-mi vorbise în ceafă” (Ibidem); „morman de pagini” (157); „i-a mirosit trădările” (Ibidem); „ridică vocea la oameni cărora nu le vine nici până la gleznă” (158); „încercare de inocentizare” (Ibidem); „dubioase deșteptăciuni” (Ibidem). În Cotidianul, 28 martie 2002.

*

Factorul Vadim, dedicat lui Corneliu Vadim Tudor, p. 159 sq. Însă „dl Traian Băsescu joacă rolul de mitocan general al Bucureștiului” (160), pentru că era primar general al capitalei.

„bălăcăreală” (Ibidem); Miron Mitrea îl acuza pe Traian Băsescu de „matrapazlâcuri lucrative” (Ibidem); „marinarul naufragiat la primărie” (Ibidem); „recordurile înregistrate în materie de corupție” (Ibidem); Mircea Geoană a adoptat „un limbaj pompieristic” (Ibidem); tatăl și socrul lui Mircea Geoană au ocupat funcții înalte în structurile Securității și chiar și el se poate să fi făcut parte din Securitate (161).

Mădălin Voicu cerea ca viitorii parlamentari să aibă „o avere de măcar jumătate de milion de dolari” (161), dând apă la moară celor care ar spune că numai țiganii ar mai ajunge în Parlament (Ibidem).

Ioan Mircea Pașcu, potrivit lui Mircea Răceanu, a fost securist (Ibidem).

Michael Guest afirma că un popor nu poate fi culpabilizat pentru ceea ce au făcut câțiva (162).

Și autorul concluzionează că nu factorul Vadim trage în jos România ci „incoerența, inconsecvența, lipsa de sinceritate și seriozitate a partidului de guvernământ”, adică a PSD-ului de atunci (162-163). Cotidianul, 11 aprilie 2002.

*

„nu există astăzi în România o instituție mai stabilă decât corupția” (164); justiția română „reciclează megaescroci în oameni perfect onorabili” (Ibidem); „dinastii ale corupției” (Ibidem); „licența de a lua cu japca tot ce vrea mușchii lui” (166).

„Cavourile unor aleși ai poporul costă mai mult decât câștigă într-o viață alegătorul de rând” (166). Cotidianul, 25 aprilie 2002.

*

„Esențială este informația, nu disprețul” (167).

*

Washingtonul promisese integrarea României în NATO, conducerea României înțelesese asta și de aceea se comporta ba mitocan, ba arogant (167). Pentru că era sigură de reușită (Ibidem).

*

Redesenarea relației dintre Washington și Moscova a băgat România în cărți”, p. 168, adică în problema NATO. Cotidianul, 6 iunie 2002.

*

fibra democrației este determinată exact de calitatea participării”, p. 170, de calitatea participării la crearea și susținerea coordonatelor democratice ale societății.

Democratura = dictablanda (171).

„Nu poți iubi sau urî prin procură. Tot așa, nu poți să delegi anumite răspunderi cetățenești” (Ibidem).

Pentru că nu îți îndeplinești funcția de cetățean doar când votezi la alegeri ci ori de câte ori îți sprijini alegerile electorale, Ibidem.

Cetățeanul trebuie să răspundă pentru conducătorul pe care îl alege (172). Și autorul consideră că paradigma acestui veac e cetățeanul (Ibidem). În Cotidianul, 13 iunie 2002.

*

Agresiunea asupra Bibliotecii Naționale ar fi trebuit să fie „un simplu puseu de tembelism” (173).

„Nu există ghilotină mai ascuțită decât fila de carte căzând pe gâtul agresorului” viu sau mort (Ibidem).

Nicolae și Elena Ceaușescu nu au fost omorâți în primul rând de plutonul de execuție de la Târgoviște ci de carte, de cărțile scrise împotriva lor (Ibidem).

Adrian Năstase (pe atunci premier) a vrut să ducă guvernul la sediul BNR pentru că Palatul Victoria fusese „îmbulinat” [vorba lui Dan Iosif, pe atunci consilier prezidențial] cu roșu de cutremur (174).

Pe atunci, director BNR era Dan Ioan Erceanu (175).

„Cartea este…mult mai puternică până și decât dl [Adrian] Năstase” [Ibidem], adică de premierul României.

Finalul: „Cartea e Timpul!” (175). În Cotidianul, 8 august 2002.

*

Ion Iliescu l-a invitat pe Paul Goma (176). Dorin Tudoran l-a sunat pe Goma în această chestiune deși „relațiile dintre noi s-au stins” (Ibidem).

După 1989, autorul a descoperit că Paul Goma „nu este un înger” (Ibidem). De ce?

România de atunci = „un cazan de buimăceală” (Ibidem).

Goma = „un om complicat” (Ibidem).

„obstacolul Breban” (177)

Nicolae Breban a manifestat „o mărinimie suspectă” (Ibidem), pentru că „s-a oferit să solicite o casă și o slujbă” (Ibidem) pentru Goma.

Adică Breban l-a insultat din nou pe Goma ca „un grobei[1]” (Ibidem). Și asta pentru că Breban a fost un denigrator al lui Goma și al mișcării lui în timpul comunismului (Ibidem).

L-a urmărit pe Goma „cu îndârjire” înainte și după revoluție (Ibidem).

În 1977, Nicolae Pleșiță era „ministru adjunct al Securității” (178). Acesta l-a pălmuit și i-a smuls fire de păr din barbă lui Paul Goma (Ibidem).

Și Breban era pe atunci „prietenul” lui Pleșiță (Ibidem).

În Cotidianul, 18 iulie 2002.

*

Articolul anterior al lui Dorin Tudoran l-a iritat pe Nicolae Breban. O spune în articolul: Breban – fața fără chip (179 sq.).

Breban l-a acuzat pe Tudoran că disidența lui a fost numai pentru a emigra (179).

Breban a devenit pentru Tudoran „un sumbru semn de exclamare” (181).

Breban = „fața fără chip a disidenței și rezistenței românești” (Ibidem) și „cel mai academician dintre autodidacții români” (Ibidem). În Cotidianul, 18 iulie 2002.

*

Răzvan Theodorescu (pe atunci Ministru al Culturii și al Cultelor) are un atribut important, spune autorul, și anume limbuția (183). A depus „activitate de diversionist” după revoluție, la televiziune (Ibidem).

Pentru că „puțini sunt cei care au zbierat mai tare și în falseturi istorico-isterice mai dezonorante decât a făcut-o acest distins cărturar” (Ibidem).

D-l Răzvan Theodorescu este „tenorul absolut” al celor care au dorit să nu vadă că „revolta [românilor]…a fost șterpelită de un grup de oameni și de interese” (183).

Nicolae Breban = „un gazetar diletant, care distrează piața tipăriturilor cu o publicație de un cumplit umor involuntar” (184).

„nivelul ciocoimii academice” (184)

„Dl Răzvan Theodorescu are obiceiul de a se enerva foarte repede și de a da în clocot mai abitir decât un samovar imperial” (Ibidem). În Cotidianul, 15 august 2002.

*

Al articol despre Nicolae Breban (p. 185 sq.).

„S-ar părea că la noi nu doar democrația este originală, dar și teroarea” (187).  Se referă la cea impusă de Securitate.

Și îl întreabă pe Breban: Cum de ai luptat împotriva comunismului, dacă te sunai cu Pleșiță și cu alții ca el, primind favoruri de la ei? (186-187).

„De la un punct, patologicul este mai plicticos ca moartea” (Ibidem). În Cotidianul, 22 august 2002.

*

Tot despre Breban!

„una dintre preocupările publicistice postdecembriste a dlui Breban este tocmai rafistolarea[2] propriului trecut” (188). Își retușează propriul trecut dar și pe al altora (Ibidem).

Breban „recidiveză virulent” (189).

Autorul îl atenționează pe Breban că nu a trăit niciodată la Paris (Ibidem) și că nu a retractat nimic din cele spuse la adresa sa (190).

„franco-păsăreasca dlui academician Nicolae Breban” (Ibidem); acesta a jucat rolul „unui agent de influență” (Ibidem).

Tudoran nu crede că Breban a fost „un simbriaș al Securității” (191) ci „un agent de influență” (Ibidem).

Și în cazul lui, cât și al lui Goma, Breban „a cheltuit prea multă energie spre a arunca în derizoriu subiectele respective” (191).

*

Citează în p. 191-192 din cartea Ioanei Măgură Bernard, unde aceasta povestește episodul în care Breban a spus despre Goma că e un scriitor fără talent.

*

Tudoran întreabă de ce Breban nu a renunțat la carnetul PCR în 1971, după Tezele din iulie (193).

„neclaritate abisală” (Ibidem)

Nicolae Manolescu și-a asumat riscuri și l-a ajutat pe Tudoran până la plecarea sa din țară (194), în timp ce Nicolae Breban s-a delimitat de Tudoran când acesta a început să atace sistemul comunist (Ibidem).

Din voluntariat, Breban a răspândit despre Goma și despre el „zvonuri dintre cele mai murdare” (194).

Strategia lui Breban: „pune sub tăcere adevăruri neconvenabile și [răspândește]…neadevăruri convenabile” (196).

*

Autorul îl laudă pe Dan Deșliu, care și-a spălat păcatele tinereții „în valută forte” (197), adică cu viața.

*

„arivismul feroce” (198); Breban s-a întors acasă de la Paris pentru că nu i se publicau cărțile în Occident (199); „deși de o inteligență și rapiditate a ideii remarcabile, dl Breban rămâne un autodidact” (199-200). Însă nu cred că e un lucru rău să fii autodidact, ci dimpotrivă. Aici Tudoran e nedrept cu Breban.

Nici propozițiile: Breban, „în afară de a scrie proză, nu știe nimic altceva. Și nici nu dorește să învețe” (200) nu sunt corecte, chiar dacă ai aversiune reală, argumentată față de cineva.

*

„pontifi de mucava” (Ibidem); „nefericită incapacitate de a acceptanu mai poate schimba nimic din ceea ce s-a întâmplat” (Ibidem).

*

Primul disident a fost Radu Cosașu și nu A. E. Baconski (201).

„periuțe umane” (Ibidem); Manolescu și Liiceanu au fost făcuți antisemiți (202); Liiceanu pentru că a publicat cărți legionare și profasciste fără avertizarea publicului (203).

*

Autorul pledează pentru î din i (204).

*

Breban a scris împotriva lui Manolescu după ce acesta l-a ajutat (206). „Megalomanul Nicolae Breban” (207). În Adevărul literar și artistic, 6 august 2002.

*

În martie 2001, Octavian Paler a fost cel care l-a invitat pe Dorin Tudoran să scrie la Cotidianul (208). Editorialul e cel care stabilește „credibilitatea publicației” (Ibidem). De acord!

„inclemența privirii” cititorului față de editorialul tău (Ibidem); „problemele României sunt de o gravitate atroce” (210). Iar în 29 august 2002 și-a încetat colaborarea cu Cotidianul.

*

„Toți putem deveni controversabili într-un moment sau altul. Toți putem călca în străchini. Toți putem fi ori doar părea alienați de propriile noastre credințe sau principii” (212).

*

Dezamăgirea față de Vladimir Tismăneanu (212).

Vladimir Tismăneanu a declarat despre George Becali că e „om politic” și „creștin-democrat” (Ibidem). La vizitat la Pipera pe Becali (Ibidem). Autorul nu a fost de acord cu acest lucru.

Tudoran se declară aici de acord cu „setul de valori democratice pe care le slujește strălucit prin scris de peste două decenii” Vladimir Tismăneanu (Ibidem) dar nu și cu erorile sale. În Jurnalul Național, 25 iunie 2004.

*

În articolul O nouă paradigmă?, D. Tudoran afirmă că nu am definit conceptul de societate civilă, care este un concept occidental, deși avem multe definiții pentru el (214).

Pentru Ernest Gellner[3], societatea civilă este indispensabilă democrației (Ibidem).

Societatea deschisă (215); spleenul/ lehamitea societății civile (Ibidem). În Jurnalul Național, 9 iulie 2004.


[1] Idem: http://dexonline.ro/definitie/grob.

[2] Rescrierea, adică falsificarea propriului trecut.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Gellner.