Teologul fără vocație devine…politician?

Devine d-l Mihail Neamțu Doctor în Teologie în 2009, în primăvara acestui an și blogul său doarme constant o primăvară întreagă, apoi o vară întreagă, apoi o toamnă…nu?!…pentru ca, atunci când a început campania electorală să apară banner, pe dreapta, cu opțiunea politică a dumnealui.

Numai că nu a fost doar unul, două bannere publicitare…ci o întreagă campanie electorală pe blogul dumnealui, la care am privit cu uimire, știindu-l mai ponderat, mai cazon, mai cu ștaif, decât cei care se agită imediat, iau piatra și îți dau cu ea în cap, așa, de emoție…

Până la primul tur a făcut lobby, în mod constant, pentru favoritul său în cursa prezidențială, având bannerul favoritului și bannerul pentru referendum.

Însă, după al doilea tur, s-au schimbat capul de afiș al blogului, cât și widgetele publicitare, devenind mai roșii și…mai ultra.

Bineînțeles, cum dumnealui  nu este implicat politic și cum nici nu e un om corupt, manipulabil sau șantajabil și nici nu e un teolog fără operă teologică, nimeni nu are ce să-i reproșeze.

Numai că…în vreo două-trei zile, după momente întregi de acalmie dulce, toropitoare, domnul Mihail s-a trezit cu o vervă scriitoricească atât de solidă, de nici de Gaudeamus 2009 nu-i mai vine…ci scrie politică.

Este oare o opțiune definitivă pentru politică…pentru că, și așa, vreo lucrare teologică serioasă nu a ieșit încă din computerul dumnealui?

S-a reinventat ca scriitor și istoric al ideilor…de curând. Înainte era Doctor în Teologie.

Mie mi-ar fi plăcut să fie Doctor în Teologie și mai puțin politician feroce, înspumat…

Însă, cum văd că cu politica are mai mult rating, atunci e de bine…Și în politică avem nevoie de deștepți, numai că trebuie să scrii clar, dulce și neprefăcut ceea ce ești mai multTeolog sau ambalator de idei, pe bani grei?

Eu cred, după cum văd la nivel online acum, că îi merg afacerile, că trebuie să înceapă să facă reclamă și la pizza sau la computere, la pantofi de damă sau la coca colo…și ajunge, garantat 100%, primul Zoso politic al României, fost Doctor în Teologie.

Teologii au tot felul de insomnii

Pentru că aseară a apărut butonul roşu pe wp...sau butonul de făcut sondaje printre cititorii blogurilor noastre, M. Neamţu s-a grăbit să ne prezinte una dintre insomniile sale, transformată în motiv de interrelaţionare, adică unul dintre lucrurile care îl frământă ca teolog, ca om al Bisericii. Imaginea de deasupra e obsesia „teologică” a dumnealui.

Credem că e un bun început de confesiune caracterologică acest sondaj de opinie şi că insomniile sale sunt reprezentative pentru curentul de opinie pro-nihil, curent care a îmbâcsit atmosfera Bisericii în ultimul timp.

Putem să înţelegem aşadar din această imagine, ce stă de fapt în inima unui anume fel de „teolog”, care scrutează neîncetat treapta de sus a ierarhiei ortodoxe, nu pentru a-i observa erudiţia sau viaţa duhovnicească, ci dimensiunea financiară a vieţii ei.

Se pare că viziunea teologică a d-lui M. Neamţu are un adânc fundament sociologic resentimentar, unde, ca şi în discuţia românească actuală despre salarii, primează nu aspectele tradiţionale ale gândirii ortodoxe ci ideologia revendicării fără criterii de performanţă practică.

Dacă înţelegem bine subtextul sondajului, dumnealui vrea o Biserică Ortodoxă Română ruptă de statul român în mod sectar, aidoma unui cult minor [ aceasta fiind viziunea baptistă a relaţiei dintre stat şi Biserică] care să se autofinanţeze, pentru că, prin acest lucru, am scăpa de flagelul secularizării. Însă secularizarea nu este un virus de care ne îmbolnăvim pentru că primim salariu de la stat, ci e o urmare a pactizării interioare, a fiecăruia dintre noi, cu lejeritatea vieţii şi cu debusolarea axiologică postmodernă.

Dacă ierarhia Bisericii de rang superior are statut de demnitar de stat asta nu îi împiedică, în mod automat, vocaţia monahală, profetică în viaţa Bisericii. Dacă cineva, oricare dintre membrii Bisericii, cedează ispitei, păcatului, nu cedează pentru că e mai sus sau mai jos pe scara ierarhică a societăţii ci pentru că se autoînşală cu iluzia prosperării în spaţiul păcatului.

Dacă acum, luând bani de la stat, pare să nu jefuim pe nimeni, atunci când am lua bani numai de la credincioşi pentru serviciile noastre religioase, şi, din acestea ne-am face salariul, lucrurile ar merge şi mai dezastruos, pentru că s-ar simţi, mulţi dintre ei, buzunăriţi de către noi.

Aunci gradul de secularizare al vieţii bisericeşti ar fi şi mai mare, pentru că poporul credincios ortodox a început deja să aibă caracteristici marcante de autosingularizare, de autonomie şi doar segmentul care încă mai gândeşte riguros tradiţional ar respecta evlavia faţă de preoţii slujitori şi, implicit, remunerarea lor.

Curentul anti-sinodal care activează la nivel online, şi din care face parte şi Mihail Neamţu, este o mostră autentică de autonomie în cadrul Bisericii, în urma dislocării din fiinţa lor a evlaviei tradiţionale faţă de ierarhia Bisericii. Având fundamente autoreflexive şi nihiliste, lucruri improprii mentalităţii tradiţionale ortodoxe, membrii curentului anti-sinodal sau de emancipare faţă de ierarhia Bisericii, luptă împotriva liniştii eclesiale, pentru că au principii diferite de modul paşnic în care se soluţionează dilemele în viaţa Bisericii.

În Tradiţia Bisericii Ortodoxe problemele religioase reale se rezolvă prin rugăciune şi o viaţă sfântă, printr-o adâncire profundă în teologia şi viaţa Bisericii, având ca deziderat liniştea Bisericii şi buna convieţuire. Sinoadele Ecumenice sau lupta isihaştilor pentru realitatea energetică a Treimii au fost făcute de oameni adânciţi în viaţa Bisericii şi spre folosul Bisericii. Consfătuirea şi conlucrarea sunt atribute forte în momente de neînţelegeri majore.

Însă, în momentul de faţă asistăm la un nihilism gol, la o negare fără substrat a rolului ierarhiei Bisericii şi a modului cum îşi exercită misiunea eclesială, pentru că ambiţiile contestatare nu urmăresc pacea ci dezordinea perpetuă. Acest nihilism brutal şi prostesc în acelaşi timp, are rădăcini postmodern-iluministe şi nu tradiţionale. Tocmai de aceea, de mai mult multe ori am afirmat faptul, că cei care contestă în România ierarhia ortodoxă nu au valenţe tradiţionale, nu sunt tradiţionalişti, ci ortodocşi denucleaţi de conştiinţa vie a Bisericii.

E frumos să citeşti cărţi şi să te crezi trăitor de Ortodoxie imaginară. Însă viaţa ortodoxă concretă e viaţa de acum şi ea implică toleranţa, dialogul plural, specializarea continuă şi nu doar…râvnă goală. Ne trebuie o râvnă concretă. Şi râvna concretă zideşte Biserici, scrie cărţi, ştie să instituie un climat de pace şi de amiabilitate între membrii unei comunităţi, face misiune ortodoxă, acte de dragoste creştină faţă de cei neajutoraţi dar şi compromisuri iconomice, atâta timp cât trăim într-o lume căzută şi nu perfectă, iar noi suntem ortodocşi păcătoşi şi nu îngeri din cer.

Problemele pe care le tot ridică la fileu, mai mult sau mai puţin obscen sau voalat dr. Mihail Neamţu nu fac parte, din punctul nostru de vedere, dintr-o mentalitate şi o inimă teologică, de teolog ortodox, ci fac parte dintr-o exprimare a unei reflexivităţi autonome idealiste, cu accente deiste puternice. Pe de o parte face apologia specializării teologice a membrilor Bisericii pe principii autonomiste iar, pe de altă parte, revendică acest mod de a fi singularizant şi prăpăstios ca normă, cutumă pentru viaţa Biserici în ansamblul ei.

Un astfel de demers, care nu ţine cont de realitatea brută a vieţii bisericeşti ci jonglează cu ipoteza experimentelor utopice, niciodată aplicate în viaţa eclesială, nu face decât să propună fantezii insomniace personale. Însă, bufniţa din dărâmăturile postmodernităţii e paradigma vigilenţei tradiţionale într-o lume a continuei trepidaţii fără rost.

Şi bufniţa are marele dar de la Dumnezeu ca să tacă şi să privească, să fie atentă, tocmai spre lucruri care vin din afara cadrului ei firesc, zilnic şi o bruschează. Ea nu se gândeşte să apere, în primă instanţă, tot imperiul ce-i stă înainte…ci doar să se apere. Dar, apărându-se pe sine…apară în acelaşi timp habitatul ei, tocmai pentru că s-a gândit în primul rând la sănătatea sa duhovnicească, pentru ca această sănătate să fie un exemplu şi pentru alţii.

Pe noi ne bruschează atât nesimţirea, atât orgoliul cât şi prostia de a te lupta fără sens cu alţii, când lupta e numai cu tine. Insomniile sociale, fără insomnii care să te vizeze, sunt insomnii…romantice, idealiste. Insomnia reală începe atunci când tu eşti prima sursă a răului şi când tu, numai tu, te vezi aiurea în cadrul Bisericii. Când ne simţim poveri ale Bisericii, când ne simţim rebuturi ale vieţii bisericeşti ortodoxe şi vrem să facem ceva cu viaţa noastră…atunci începem să ne trezim la neliniştea mântuirii.

Şi neliniştea bucuroasă a mântuirii emană în jur pozitivitate şi nu aroganţă contestatoare. De aceea noi, personal, nu revendicăm niciodată o lume mai bună, o Biserică mai sfântă, un viitor de platină, ci o acceptăm pe cea care este şi ne simţim parte integrantă din realitatea pe care o îmbrăţişăm în rugăciunea şi slujbele noastre.

Când vine credinciosul la Biserică ne aduce pomelnic cu zeci de nume, pe care noi trebuie să le pomenim. Rugându-te pentru mii de oameni înţelegi că tu, preotul sau ierarhul, ca şi ei, au nevoie de Dumnezeu, în lumea aceasta, bună sau rea, care există. Nu ne rugăm pentru pacea lumii, pentru sănătate, pentru reuşită la examene sau ridicarea din boală a unor oameni ideali, locuitori într-o lume aseptică, imună la păcat. Tocmai de aceea nu le cerem să fie alţii pentru ca să ne rugăm pentru ei, ci îi acceptăm aşa, după cum şi ei ne acceptă pe noi cu bunele şi relele noastre, şi ne rugăm lui Dumnezeu, care ne acceptă pe toţi deopotrivă.

Tocmai de aceea am spus şi tot o să o repet, că mintea tradiţională a Bisericii nu revendică lumi ideale, ci vrea să transforme mintea omului de acum, tânăr sau bătrân, într-una sfântă, duhovnicească, deşi pare imposibil la primă vedere. Când ne poziţionăm negativ faţă de valul de denigratori şi de contestatari ai realităţii Bisericii, o facem pentru că nu suportăm ipocrizia lor şi nici a noastră. Nici ei şi nici noi nu suntem îngeri şi nici sfinţi. Însă noi acceptăm viaţa Bisericii şi lucrăm în tăcere la schimbarea ei, cu harul lui Dumnezeu, pe când, în partea adversă, se vociferează în continuu.

De aceea vă îndemn să vreţi să fiţi profunzi, dacă vreţi să fiţi tradiţionalişti ortodocşi într-o postmodernitate halucinantă! Şi acum se poate trăi tradiţional dar termenii excelenţei şi ai sfinţeniei pe care îi cere postmodernitatea sunt mult mai mari. Ortodocşii de astăzi trebuie să fie ultraspecializaţi în orice, ultrasfinţi, ultraatenţi, ultraoameni de dialog şi de bună vecinătate.

Pr. Dorin

Dr. Mihail Neamţu, vrem să ne povestiţi despre parvenitismul dv. în democraţie şi apoi, vom discuta despre Apostolatul Social al PFP Justinian în comunism!

Facem referire la aceste două articole, postate pe Antiteze, de către Dr. Mihail Neamţu, pe 15 septembrie 2008.

A se vedea fotografiile mojicie 1 şi mojicie 2.

De ce au apărut ele? Pentru că Dr. Mihail Neamţu ne audiază umilele noastre interviuri sau discuţii intime…fapt pentru care îi mulţumim. Şi, în unul dintre interviuri, Prof. Dr. Remus Rus vorbea despre rolul PFP Justinian în Biserica Ortodoxă Română şi despre gratitudinea pe care trebuie să ne-o manifestăm faţă de posteritatea sa, noi, cei care ne împărtăşim astăzi de rezultatele patriarhatului său trăit în zile dramatice.

Şi cum a reacţionat Dr. Mihail Neamţu la respectul nostru faţă de înaintaşii noştri, pe care nu-i vedem idealizat, dar nici nu le privim scăderile cu satisfacţie demonică? A dat citate din PFP Justinian, ca să ne arate, că pe atunci se pupa ** **** conducerea ţării iar acum nu se mai pupă.

Însă noi îl rugăm pe Dr. Mihail Neamţu, înainte ca să înceapă un război surd cu noi ca La Pătrăţosu şi Război întru Cuvânt să nu iniţieze o dispută falimentară din start cu argumente de tip sectar, rupte din context, ci să facă analize echilibrate, juste, atunci când vine vorba de istoria trecută sau recentă.

Şi, noi i-am sugera Dr. Mihail Neamţu, ca să ia exemplul lui Dan Diaconescu, care de vreo 3-4 zile povesteşte, în medie, cam 8 ore pe zi, în direct, despre meandrele realului în capitalismul furibund. Şi, aidoma lui, aşteptăm de la Dr. Mihail Neamţu să înceapă în primul rând cu sine, cu modul cum a parvenit el, cu modul cum a trecut de la studenţia în România la studiile în străinătate, cine i-a dat burse, pentru ce, pe cine a pupat ** ****, pentru cine lucrează, câte a făcut şi face pentru ca să fie primit în cadre exclusiviste, cu orientări dubioase din punct de vedere financiar şi cultural, ca să nu mai vorbesc de profilul teologic.

Dacă e nepătat, dacă e catar, pur, nevinovat, neangajat nici în grupuri de interese şi nici în partipriuri dubioase, atunci o să ne dea detalii, o să ne spună cu câţi bani şi cu ce relaţii a făcut unele lucruri şi apoi, vom lua în calcul cele 5 patriarhate anterioare ale României, vom face studii asupra gradului de mizerie morală a europenilor din Evul mediu târziu, vom vedea ce vom face cu acceleratorul de particule care aduce printre noi găurile negre, şi, nu în ultimul rând, vom vorbi despre noua campania electorală ce stă la uşă, şi despre ce vom vota fiecare.

Dar, credem că e bărbăteşte şi teologic în primul rând, ca, dacă eşti de la Colegiul Noua Europă şi dacă interpretezi realităţi fenomenologice curente, să începi cu istoria parvenitismului tău personal, în care să descrii modul cum ai trecut de la inocenţa teologică la interesul de a distorsiona realitatea teologică şi cum ai trecut de la infantilismul mioritic, specific tuturor până la o anume vârstă, la hiperdoctismul anglo-saxon extrem de subţire la teologia autentic ortodoxă şi la viaţa duhovnicească, care priveşte mielul numit Istoria României sub comunişti cu curiozitate oarbă, îi vede numai rănile de la picioare şi că i s-a pârlit puţin blana din cauza atmosferei sufocante, dar nu vede că acest miel a supravieţuit…şi a devenit oaia de acum.

Da, frate Mihail, mai multă transparenţă de la tine în primul rând, dacă te ţin curelele! Şi, ca să te ţină curelele trebuie să ne arăţi că poţi scrie teologie, un tratat de teologie ortodoxă, ca să observi şi să observăm cât de ortodox mai eşti după câte te-ai mânjit şi te mânjeşti continuu! Sperăm că nu doriţi să dăm detalii mai multe!…

Pr. Dorin

O conferinţă despre nimic

Dr. Mihail Neamţu ne-a făcut bucuria în această zi de a ne da, la nivel online, o conferinţă învăţată pe de rost, cu puţine idei, unele fixe, din care una, ne-a sărit drept în ochi, pentru că credem că, în foarte scurt timp, se va şi materializa. Care e ideea – am auzit-o şi în alt interviu al său de la radio – care ne-a edificat? Ideea e că trebuie, că avem nevoie de…şcoli private. Nu ne-ar mira faptul să îl vedem pe Mihail predând cât de curând în una de acest tip, iar ieşirile sale în public de până acum să fie numai o introducere la proiectul: şcoală privată. Îi urăm succes dacă are promisiunea de la cineva că va fi făcut: profesor particular.

În al doilea rând observăm titlul conferinţei, unul generos, la care ar fi trebuit să muncească serios… Însă s-a dus la studenţii de la ASCOR doar cu titlul pompos, fără să fi cercetat cum arată de fapt gradul de cunoaştere al credinţei în mediul urban, cum se face preoţie în mediul urban, care sunt datele reale ale muncii eclesiale la nivel urban sau…cât se denigrează Biserica şi ce fel de obstacole întâmpină oamenii Bisericii în urbanitatea românească ortodoxă.

Însă dumnealui nu a făcut nimic din toate acestea. După ce şi-a atenţionat auditoriul că un Gigi Becali este lucrul cel mai rău pentru Biserică [ uitând parabola neghinelor din lanul de grâu, pentru că Mihail se situează pe sine, în mod regular, în tagma catarilor Bisericii], că Biserica nu ştie să scape de pericolul secularismului şi al islamizării şi că statul este un inamic de viitor, pentru că poate să suprime din grila de studiu obiectul numit Religie…a pus punct, neexistând în discursul său – întotdeauna măsurat, răsînvăţat şi niciodată gândit pe loc – nicio referinţă la urbanitatea credinţei.

Ce are credinţa de la oraş mai mult decât credinţa de la ţară ? Cine este credinciosul oraşelor şi cine este credinciosul satului? Ce leagă pe cel de la oraş de cel de la sat şi invers? Aici se puteau face excursuri în psihologie, sociologie, inventaristică, istoriografie…Se puteau observa cutumele, fobiile, aspiraţiile ortodoxului român de la oraş, greutăţile lui, viaţa lui.

Însă Mihail a ieşit din casă pentru a politiza tema şi pentru a ne arăta că e din aceeaşi tradiţie locvace ca şi Danion Vasile, din tradiţia discursivului steril, care ia mintea tinerilor cu un discurs fără muncă în spate, cu un discurs citaţional şi mai deloc…cu un discurs format din evidenţele muncii de cercetare pe teren. Dacă vrei să vorbeşti despre tineri, cum vorbesc toţi conferenţiarii mai tineri, trebuie să te deghizezi în tânăr şi să mergi la discotecă, la bibliotecă, la şcoală, la locul unde joacă ei fotbal înjurându-se de mama focului, sau unde mai trag ceva pe nas şi să îi intervievezi, mai pe şleau şi mai pe ascuns, despre ce cred, vor, nu vor, le place şi nu le place.

Aşa…tema…urbanitatea credinţei, în tratarea Dr. Mihail Neamţu e un sufleu, o prăjitură umflată cu bicarbonat, din care lipseşte tocmai… coca. Diferenţa dintre cocă şi…coajă, e diferenţa dintre muncă…şi lene, paradigma lenei – la care s-a referit la un moment dat – fiind de fapt o autocaracterizare.

Însă, pentru noi, nu e mirabil gestul său. Dacă nu ai simţul penibilului nu îl ai nici pe cel al muncii. Iar cine crede că poate spune orice pentru că şi aşa le ştie pe toate…îşi confecţionează un discurs din trei citate, survolând tema ca avionul orizontul, doarme bine înainte, mănâncă bine…şi apoi tună discursul.

Prietene Mihail, conferinţa prin excelenţă – aş cum îi sugeram şi prietenului Danion – nu este un balon făcut din guma de mestecat! Dacă îţi alegi o temă, alege-ţi-o tu, munceşte-o, disec-o, vezi cât poţi să faci din ea…şi nu pune banner mare la intrare: Proiectul de dezvoltare al României pe 1000 de ani, ci rezumă-te la : Ce fac eu azi.

E mirabil pentru noi că nu v-a intrat în vene sobrietatea engleză a muncii – unii ziceau că ar exista şi aşa ceva – ci vă plac lăutărismele, poveştile despre dv., reamintirile, divagaţiile. Doriţi să nu stresaţi auditoriul, să nu îl învăţaţi cu mai mult sau…vă menajaţi sănătatea…invers proporţional cu gradul de dezvoltare nemeritat al faimei dv.? Pentru că altfel nu se explică cum, după ce am fost realist cu Danion…tocmai dv. veniţi să ne prezentaţi o caricatură de conferinţă, pe care putea să o ţină şi el. Credem că şi preşedintele Băsescu ar fi putut să facă o conferinţă mai bună despre urbanitatea Ortodoxiei…deşi nu are nimic de-a face cu teologia. Pentru că, pe Gigi Becali poţi să îl înjuri şi dacă eşti fotbalist, Biserica e înjurată de orice extremist iar şcoala publică e înjurată chiar şi de profesorii ei….

Asta nu înseamnă că şcoala privată, nu face şi nu va face, temenele şi mai odioase decât cea de stat…faţă de stat. Recent Ierom. Dr. Petru Pruteanu a ţinut la Chişinău, tot unor studenţi, o conferinţă teologică-exegetică – noi am pus-o pe blog şi nu mă îndoiesc că nu aţi văzut-o – care se vede de la o poştă că a fost făcută atunci, dar, în acelaşi timp, că în spatele ei nu erau amintiri din copilărie…ci o muncă şi o grijă pentru ce spui…celor care aşteaptă de la tine excelenţă.

Alegeţi-vă modele elitiste şi munciţi ca ele, dacă vreţi să fiţi al elitismului şi nu mai îndrăzniţi să ne daţi motive ca să fim…real de sinceri cu dv.!

Pr. Dorin

Mihail Neamţu se scuză că nu are timp să fie intelectual

După semnul publicitar de ieri, spre seară, Dr. Neamţu ne dă un video cu domnul Pleşu…pentru ca să ne spună la modul subliminal, că aşa e în România : intelectualii se propun, sunt crezuţi apţi să performeze, apoi li se dau posturi…şi după aia nu mai au timp de scris!

Interesantă schimbare de atitudine, atâta timp cât acum un an era integrat afectiv în campania „intelectualii ajută preşedinţia„, cât şi în campania „jos cu vechiturile„, în a doua, generaţia tânără cerând ieşirea la pensie a tuturor bătrânilor gândirii pentru ca tinerii să aibă loc să se desfăşoare.

Şi, când Gruparea Aproape…reuşeşte să intre în disoluţie, iar Dr. Mihail Neamţu devine Antiteze, adică un Gică Contra al ideii de a fi…iată că acum macazul o ia spre centru-stânga, pentru că dumnealui ne spune, printre cuvintele domnului Pleşu: Măi, fraţilor, sunt şi eu om! Nu v-am scris două cărţi? Nu am scris câteva zeci de articole? Ce mai vreţi, măi, de la mine? Mă credeţi Eminescu, xerox, apa de la robinet care nu se termină niciodată?!

Însă, despre resemnarea de a fi intelectual român, mai lăudat decât prestezi efectiv în domeniul gândirii şi al literaturii, ne spune mai multe însăşi domnul Andrei Pleşu. Să-l ascultăm!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JydoVzDYfZg]

Pr. Dorin

Este Mihail Neamţu liber de reverenţe, faţă de cei care i-au dat burse în străinătate, în exerciţiul său scriitoricesc?

Ne întrebăm aşa, într-o doară, când vedem articolul său de azi-noapte.

Apăsaţi pe imagine că o să se lărgească!

Pr. Dorin