Etichetă: Dr. Moses Gaster

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

***

În Precuvântare la Literatura populara romănă[1], Moses Gaster spune că a lucrat mai mulți ani la această carte, și în țară și în străinătate, cu scopul de „a arăta că poporul nostru stă pe aceeași înălțime a culturei, pe care stau cele alte popoare ale Occidentului.

Poporul Român nu s’a isolat [izolat] de ori ce contact cu cele alte popoare și nu s’a hrănit în cursul secolilor cu fărămituri, căzute de pe masa anticităței [antichității] clasice.

Din potrivă vedem pe poporul Român într’o vecinică [veșnică] mișcare, desvoltând o energie intelectuală, cum e proprie tuturor popoarelor pline de viĭață și de viitor”[2].

A se reține: sunt vorbele unui evreu…despre viața și creația poporului român.

Și pentru a scrie cartea și-a strâns de unul singur sursele, citind astfel numeroase texte manuscriptice și și-a cumpărat toată literatura străină citată în carte[3]. Literatură străină citată care „lipsește cu desăvârșire în bibliotecele noastre”[4].

Precuvântarea o scria la București, în decembrie 1882[5].

Își împarte cartea în trei mari capitole: I. Literatura estetică; II. Literatura etică și III: Literatura religioasă[6].

Introduce Alexandria, Varlaam și Ioasaf și Floarea darurilor la literatură estetică, fabulele lui Esop, proverbele și ghicitorile la literatură etică și la literatură religioasă include: Zidirea Lumei, Adam și Eva, Melhisedec, Avram, Epistolia Maicii Domnului,  Epistolia Domnului nostru Isus Hristos, Legenda Vinerei, Minunile Sf. Sisoe, colinde, balade, etc.[7].

Despre Epistolia Maicii Domnului, Gaster spune că e un text format din trei apocrife[8] și împarte discuția în două: Călătoria Maicii Domnului prin iad (p. 362-366) și Visul Maicii Domnului (p. 366-370).

Și autorul consideră că e un text bogomilic Călătoria Maicii Domnului prin iad pentru faptul că Sfântul Arhanghel Mihail joacă un rol important în descoperirea muncilor Iadului[9].

Referitor la Visul Maicii Domnului, autorul spune că nu se cunoaște originalul grecesc al acestui text[10].

Epistolia Maicii Domnului însă s-a tipărit pentru prima dată la noi în 1862 și autorul cunoștea încă 20 de editări ale textului în limba română[11]. Dar el deținea un manuscris al textului din 1784, într-o redacție mai scurtă[12].

*

În Prefața din 1911 la Oameni cari au fost[13], Nicolae Iorga spune că „adevărului i-am jertfit multe prietenii”[14]. Pentru că mulți s-au desolidarizat de el datorită lucrurilor pe care le-a scris de-a lungul timpului.

În primul volum a scris despre Eminescu, Anton Pann, Alecsandri, Kogălniceanu, Hașdeu, Ion Creangă, Densusianu, Spiru Haret, Caragiale și mulți alții. În al doilea volum, la fel, multe nume, printre care și Titu Maiorescu, C. Giurescu, Delavrancea, Coșbuc, Teodor Aman, A. D. Xenopol, Duiliu Zamfirescu, Ioan Slavici, Vasile Pârvan.

În vol. I, Iorga îi dedică 5 fragmente lui Mihail Eminescu: de la p. 34, 43, 104, 216 și 247.

Poetul Eminescu era pentru Iorga un om „cu o experiență largă și nenorocită[15]”[16], care scria poeme „în ritmuri de o muzică îmbătătoare și tainică”[17].

Prietenia lui cu Creangă[18].

Membrii Junimii, afară de unul, îl considerau pe Eminescu drept un poet cu „ceva talent” dar care nu e „stăpân pe un scris limpede”, care are minusuri în ceea ce privește limba și gustul pentru literatură și care are idei cam înapoiate[19].

Hașdeu avea „un adânc dispreț”[20] pentru poemele lui Mihail…iar de la apariția primului volum de poeme, editat de Maiorescu, a început „cultul” pentru Eminescu[21].

Eminescu, „marele cetitor, era și un mare comunicativ [comunicator], un foarte harnic scriitor”[22]. Text editat pe 16 noiembrie 1903.

În al doilea text, Iorga vorbește despre cele 60 de poeme perfecte ale lui Eminescu[23]. Pe lângă poet, Eminescu a fost „un cugetător, un luptător, un profet”[24]. Însă Iorga exagerează în mod impardonabil când consideră că Eminescu a fost ca unul dintre Sfinții Profeți ai Scripturii[25].

Mihail avea un suflet „cald, comunicativ, războinic”[26]. El a scris Geniu pustiu la Viena, pe când era student, pe la 19-20 de ani[27]. Textul lui Iorga e din 11 ianuarie 1904[28].

De la p. 104 autorul scrie despre primul volum de proză al lui Mihail, editat de I. Scurtu sub titlul: Scrieri politice și literare[29].

Eminescu a fost „om mare”[30], de aceea s-a putut înțelege cu foarte puțini[31]. Un om genial[32]. Dintr-un articol al lui Iorga din data de 10 iulie 1905.

 În alt articol al lui Iorga, din 19 iunie 1909[33], Eminescu apare ca „genialul înaintaș [predecesor]”[34].

Și tot în 1909[35], Iorga scrie articolul În amintirea lui Eminescu, un articol la 20 de ani de la moartea poetului[36].

Și începe cu o frază cutremurătoare prin adevărul ei, pentru că e valabilă și astăzi: „Nu suntem în stare încă a-l prăznui [pe Eminescu] – când din punctul de vedere moral nu formăm încă un popor, căci prin înstrăinare ne lipsește clasa de sus, iar clasa de mijloc românească, întru cât se poate încălzi de amintirea gloriilor noastre intelectuale, se reduce la un număr destul de restrâns de cărturari”[37].

Eminescu a adus „un element nou” în țară, care era stăpânită pe atunci de moda franceză, prin sufletul său „îmbogățit de reflexivitatea germană”[38].

Iar Eminescu era „deplin conștient de valoarea operei sale și de îndreptățirea [de nevoia îndreptățită a] unui grai format din cetirea întregii noastre literaturi și din ascultarea românilor de pretutindeni”[39].

Tot în p. 250…despre Eminescu:

 (imagine)

Iar Iorga mărturisește în articolul de față că el a cunoscut opera poetică a lui Eminescu pe când era în clasa a 5-a de liceu, adică în 1886[40].

---

[1] Dr. M.[oses] Gaster, Literatura populara romănă, cu un apendice: Voroava garamantilor cu Alexandru Machedon de Nicolae Costin, Librar-editor Ig. Haimann, Bucuresci, 1883, 605 p.