Scrisoare deschisă

Thumbnail

Scrisoare deschisă, adresată Înaltpreasfinţiei Sale –
Bartolomeu Valeriu Anania – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, acum, la apropierea împlinirii a 90 de ani de viaţă demnă, slujitoare şi pilduitoare…

Am cumpărat „Memoriile” Înaltpreasfinţiei Voastre, le-am citit pe nerăsuflate, iar acum, în aceste momente de adâncă emoţie şi profundă recunoştinţă doresc să vă mulţumesc pentru publicarea lor, să-i mulţumesc Lui Dumnezeu – Bunul şi Dreptul, că existaţi şi că vă ţine încă sănătos şi puternic, spre a fi în continuare de mare folos Bisericii şi poporului din care faceţi parte – pe care le slujiţi cu aceeaşi dragoste, râvnă şi multă sinceritate!…

De aceea, această carte ar trebui citită de cât mai multă lume, printre care să se numere şi cei care au tot acuzat Biserica şi pe slujitorii Ei că ar fi colaborat cu Securitatea, aducând, de fapt, acuzaţii nefondate, mai precis, mincinoase.

În consecinţă, de la bun început doresc să-mi cer iertare pentru tonul uşor patetic şi poate puţin tensionat pe care, cu siguranţă, îl voi avea în această scrisoare deschisă pe care am redactat-o, oarecum în grabă şi cu o umbră de tristeţe!…

De ce această stare sufletească, din cauza dorinţei de a lămuri situaţia din anii trecuţi, când unii au acuzat, mai cu seamă în presa scrisă şi în cea audio-vizuală, că preoţii din perioada dictaturii comuniste au săvârşit mari compromisuri de ordin moral, folosindu-se de Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a divulga cele spuse de către credincios, redactând nişte rapoarte depuse la Securitate, prin care deci, ar fi trădat secretul acestei Sfinte Taine!…

Eu zic că atunci s-a ajuns prea departe cu acuzaţiile deoarece ele au fost pripite şi neîntemeiate, ducând până la crearea unor jigniri de proporţii de care nu ştiu cine şi de ce s-ar fi putut folosi!…

Am senzaţia tot mai certă, că această acţiune a făcut parte din lanţul foarte lung de atitudini concertate împotriva Bisericii care s-au desfăşurat, şi se mai desfăşoară, în ultimii ani dar care nu sunt altceva decât un adaos, sau dacă vreţi, un bonus la şirul lung de activităţi ce s-au desfăşurat împotriva acestei instituţii divino-umane de-a lungul istoriei, şi care unele au fost mai directe şi mai grosiere iar altele mai voalate şi mai perfide, aşa cum este şi păcatul!…

Vin să întreb dacă această dorinţă de accesare a dosarelor slujitorilor altarelor s-a dorit a veni în întâmpinarea satisfacerii curiozităţii, a descoperirii adevărului, a instaurării unei dreptăţi sociale şi morale sau dintr-un spirit de vanitate, de răzbunare şi de atacare a acestei tabere clericale care este foarte mare şi care mai şi deranjează, uneori până astăzi, pe unii sau pe alţii!…

Oare, odată cu deschiderea acestor dosare şi mai ales după acest moment, pe care Biserica ca instituţie l-ar primi fără a fi împotrivă, chiar credeam că se va instaura pacea, adevărul şi dreptatea pe acest pământ românesc, fără a recurge la o reabilitare a noastră din punct de vedere duhovnicesc, ontologic şi moral!…

Spun că din punct de vedere istoric nu era rău acest lucru însă din punct de vedere moral chiar nu credem că slujitorii altarelor, fără a preciza şi a nuanţa lucrurile, au săvârşit astfel de compromisuri de ordin moral şi teologic!…

Atunci de ce au fost pline închisorile comuniste de atâţia slujitori ai Bisericii, unii dintre ei fiind personalităţi marcante care, acolo şi-au aflat sfârşitul!…

Să avem convingerea că majoritatea covârşitoare a acestor dosare sunt de urmărire, cei cuprinşi în ele fiind nişte victime ale sistemului comunist ateu!…

De ce avem această impresie că acesta ar fi fost ultimul şi cel mai important lucru pe care-l mai aveam de făcut după care am fi trăit „într-un cer nou şi un pământ nou”?!…

Oare nu a fost atunci (şi) un interes ocult la mijloc!… În altă ordine de idei, noi credem în continuare că această epurare a societăţii, în toate domeniile şi în toate structurile, va lămuri, clarifica şi aşeza lucrurile în mod complet şi definitiv?!… Dacă ar fi aşa ce bine ar fi şi, sincer vorbind, chiar ne-am dori să fie aşa!…

Am impresia că ne-am aflat în acele momente între „ciocan şi nicovală” dar nu prea ştiu al cui a fost „ciocanul” şi a cui „nicovala”?!… De aceea am senzaţia că, deobicei, prea răspundem unor „comenzi” venite de peste tot şi de aiurea cu privire la unele situaţii cât se poate de sensibile şi de importante şi că se exagerează ajungându-se chiar la nişte abuzuri, în unele locuri!…

Aşa stând lucrurile, nu este bine ca astfel de procese să fie făcute la comandă politică, sau din exces de zel, căci ce este „val al politicii” ca valul trece!…

Oricum, slujitorii Bisericii au fost de acord cu deschiderea dosarelor ba, chiar aşteaptă şi acum, să ia sfârşit cât mai repede această problemă care, pe alocuri, a fost sau pare a fi o falsă ori artificială problemă!…

Să nu credem, cumva, că membrii Bisericii vor să fie exceptaţi de la vreo lege, nu nicidecum, de aici văzându-se faptul că, dacă acest proces ar fi decurs într-un mod sincer şi corect, ei (marea majoritate dintre ei) nu s-au simţit încărcaţi şi vinovaţi cu nimic, ba dimpotrivă, în acest fel s-ar fi cunoscut mai bine cât au avut de suferit unii ca aceştia în timpul prigoanei comuniste!…

Fapt şi adevăr ce este confirmat şi demonstrat şi de această deosebită lucrare de memorialistică – ce ne-a încărcat sufletele şi ne-a sensibilizat minţile!…

Şi de data aceasta am observat că Biserica, prin slujitorii şi conducătorii ei, a fost cât se poate de receptivă şi de cooperantă la împlinirea demersurilor nobile şi autentice ale societăţii, numai să fi fost astfel şi nu altceva!…

Oricum, constantând o preocupare permanentă a societăţii civile şi mediatice româneşti, în acest sens, să fim convinşi de faptul că Biserica rămâne ieri, azi şi în veci aceeaşi şi că, în pofida unor încercări ale discreditării, ea nu-şi va pierde credibilitatea şi autoritatea ei dihovnicească şi morală în faţa credincioşilor!…

Să ne ajute şi să ne lumineze Dumnezeu să trecem întotdeauna peste toate momentele acestea ori altele asemănătoare cu bine, căci „totul este bine când se sfârşeşte cu bine!” dar mai ştim şi că „binele nefăcut bine nu este bine”!…

Iar „Memoriile” dumneavoastră stau drept dovadă, mărturie şi mărturisire autentică că aţi căutat şi aţi reuşit în cele mai multe situaţii şi împrejurări ale vieţii, să împliniţi binele, după voia Domnului şi învăţătura Bisericii!…

Acestea fiind zise, Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumesc încă odată, pentru toate lucrările publicate şi dăruite nouă tuturor, asigurându-vă pe mai departe de sincera mea recunoştinţă şi aleasa mea preţuire, pentru tot binele ce-l săvârşiţi cu timp şi fără timp, şi dorindu-vă să aveţi parte în continuare, de mult spor binecuvântat şi de multe împliniri duhovniceşti, alături de un sincer şi călduros „La mulţi şi Fericiţi Ani”!…

Bucureşti – 04. 01. 2011

Cu aleasă preţuire şi
deosebită consideraţie,
Stelian Gomboş

In memoriam: Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania – acum la naşterea sa cea veşnică, în ceruri…

Thumbnail

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!…

Iată că anul acesta, din ziua de 31 ianuarie ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cărturar, scriitor, teolog, iararh, cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani!…

De aceea, pentru noi, din acest moment vom comemora totdeauna, acest eveniment închinat vrednicului şi demnului logofăt spiritual al Clujului, Albei, Crşanei şi Maramureşului sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI – care a păstorit aceste meleaguri ale Transilvaniei străbune şi Ardealului strămoşesc, vreme de 18 ani, între anii 1993 – 2011, ca Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului iar din anul 2006 (şi) ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului!…

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu a cărui plecare o regretăm foarte mult astăzi!…

De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în disciplina teologică şi în cea pastoral – misionară, apologetică şi mărturisitoare, pe care ni le-a cultivat în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie!…

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă acuitate şi exactitate!…

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu inspira tuturor foarte multă demnitate, seriozitate, sinceritate, tărie de caracter, mult discernământ şi foarte multă onestitate, nobleţe şi dârzenie sufletească!…

Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat!…

El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti!…

De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, şi nu în ultimul rând foarte mulţi laici şi intelectuali, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!…

Pe numele său de botez Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a născut la 18 martie anul 1921 în comuna Glăvile-Piteşteana din judeţul Vâlcea. Cel ce avea să devină, în martie anul 2006, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a avut parte de o tinereţe agitată, fiind arestat în trei rânduri (anii 1941, 1942 şi 1958) după ce a fost acuzat de “activităţi legionare” şi condamnat la muncă silnică pentru 25 de ani (ispăşind 6 ani).

S-a călugarit în anul 1942, fiind apoi student la Facultatea de Medicină, la Conservatorul de Muzică şi ulterior la Facultatea de Teologie.

Cu alte cuvinte, Bartolomeu Valeriu Anania a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, între anii 1944 şi 1946, pe care nu le-a terminat, dar şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Academiilor Teologice din Cluj – Napoca şi Sibiu, fiind licenţiat la Sibiu în anul 1948.

Bartolomeu Valeriu Anania nu este cunoscut doar în calitate de cleric ortodox, ci şi de scriitor, poet şi dramaturg. El a urmat şcoala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul “Central” din Bucureşti.

În anul 1943 a absolvit Liceul “Mihai Viteazul” din Bucureşti, obţinând diploma de Bacalaureat iar în anul 1935, minor fiind, a devenit membru al organizaţiei “Mănunchiul de prieteni”, organizaţie legionară a tineretului şcolar, pentru ca din anul 1936 să fie încadrat în “Frăţia de Cruce”, organizaţie superioară celei dintâi.

“Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal şi altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) , “Frăţia de Cruce” din Seminarul Central a fost desfiinţată.

În al doilea rând, în timpul scurtei guvernari legionare, dar şi după aceea, mi-a fost dat să văd şi reversul medaliei, adică faţa neştiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplina în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu”, afirma, mai tarziu, Bartolomeu Anania.

Viitorul Mitropolit avea să fie însă arestat de 3 ori pentru legături cu legionarii sau activităţi legionare: în anul 1941 (pentru 3 săptămâni, după ce participase la funeraliile unui comandant legionar), în anul 1942 (pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme) şi în anul 1958, sub acuzaţia de activitate legionară înainte de 23 august anul 1944.

După cel de-al doilea război mondial, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre liderii protestelor anticomuniste studenţeşti din anul 1946 din Cluj – Napoca, iar ulterior a ajuns în temniţele comuniste, ca deţinut politic.

Mai trebuie amintit aici şi acum de cariera sa duhovnicească, pe care a început-o în 2 februarie anul 1942 când a fost tuns în monahism la mănăstirea “Antim” din Bucureşti şi primit numele de călugărie Bartolomeu. El a fost hirotonit ierodiacon, la 15 martie anul 1942, şi şi-a desfăşurat activitatea în această calitate la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş, între anii 1943 şi 1947, după care a devenit stareţ la Mănăstirea Topliţa, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc, între anii 1949 şi 1950, decan al centrului de îndrumare misionară şi socială a clerului, la Curtea de Argeş în perioada anilor 1951-1952.

A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru “uneltire contra ordinii sociale”. Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia “politici”.

În timpul detenţiei i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare.

În anul 1964 a fost eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare a detenţiei politice.

Aşadar, în luna iunie anul 1946, în timp ce era student la Cluj şi preşedinte al Centrului studenţesc “Petru Maior”, a condus greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a urmat un şir lung de arestări şi expulzări. Sub regimul comunist, Bartolomeu Anania a efectuat şase ani de detenţie, între anii 1958-1964.

În anul 1965 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului Bisericesc, director al Serviciului “Publicaţii”.

În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de Arhimandrit. Tot în această perioadă susţine nenumărate conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Reîntors în ţară, devine director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976 -1982.

În anul 1982 va ieşi la pensie şi se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului, când şi unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi.

În primăvara anului 1990, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii: Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii: Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie anul 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, fiind hirotonit şi înscăunat în Catedra Arhiepiscopală din municipiul Culuj – Napoca, ca successor al Arhiepiscopului Teofil Herineanu, la 7 februierie anul 1993. În toamna anului 2005 iniţiază, demarează şi coordonează acţiunea de înfiinţare a noii mitropolii: a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

La 2 martie anul 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului – mitropolie înfiinţată în mod canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005.

Slujba festivă de conferire şi înfiinţare având loc de praznicul Buneivestiri la 25 martie anul 2006, la Catedrala Mitropolitană din municpiul Cluj – Napoca.

Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Valeriu Anania a desfăşurat şi o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în anul 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru titular a fost.

De asemenea, de-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie de premii şi medalii culturale printre care se numără premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul “Greul pământului” (1982), premiul special pentru volumul “Din spumele mării”, obţinut la Salonul de carte din Oradea (1995), marele premiu pentru poezie al Festivalului internaţional de poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (1999), premiul pentru “Opera omnia”, al Uniunii Scriitorilor Cluj – Napoca (2001).

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia – o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care a fost tipărită în anul 2001, şi-a scris “Memoriile”, în anul 2008, considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru şi a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit, cu multă dragoste, abnegaţie şi jertfelnicie.

Tot în anul 2008 pune bazele Fundaţiei “Mitropolitul Bartolomeu” – ce are scopul de a încuraja şi ajuta tinerii serioşi, conştiincioşi, dedicaţi studiului, însă cu venituri materiale reduse, cu burse de cercetare şi perfecţionare.

Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, printre multe alte ordine şi distincţii naţionale şi internaţionale, i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1 iunie anul 2001), al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca (7 iulie anul 2001); “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie anul 1996); “Cetăţean de onoare” al municipiului Bistriţa (martie 2001) şi “Cetăţean de onoare” al municipiului Dej.

Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală – Bucureşti, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei, iar începând cu 22 noiembrie anul 2010 era Membru de Onoare al Academiei Romane.

Ca atare este personalitate marcantă a culturii şi spiritualităţii româneşti, de anvergură şi recunoaştere naţională şi internaţională, autor al vestitelor “Memorii”, membru al Uniunii Scriitorilor, traducător şi diortositor al Sfintei Scripturi – Care a şi devenit Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, în anul 2001.

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme academice de specialitate din ţară, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!…

A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat, şi la care au participat mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti studenţi ai prea sfinţiei sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări!…

Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de înaltpreasfinţia sa, acum, la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici, nouăzeci de ani de viaţă pământească, trăiţi în spiritul unor principii sănătoase, a unei corectitudini pilduitoare, precum şi a bunei noastre înţelepciuni, demnităţi şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!…

Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme adică de, doar optsprezece ani, de când a fost slujitorul, păstorul cel bun şi arhipăstorul duhovnicesc, a preoţilor şi a credincioşilor care vieţuiesc în cuprinsul celor două judeţe – Cluj şi Bistriţa Năsăud – ce aparţin acestei eparhii!…

În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea înaltpreasfinţiei sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – şi anume, în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin cultura teologică şi nu numai cu care era înzestrat datorită muncii şi tenacităţii înaltpreasfinţiei sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte cerebral, lucid şi vertical, concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!…

De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, fermitate dar şi discreţie şi modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…

Cugetând la activitatea şi la personalitatea înaltpreasfinţiei sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…

M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte!…

Aşadar, sunt încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică înaltă, încheiată, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea înaltpreasfinţiei sale atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea!…

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Bucureşti – 03. 02. 2011

Cu multă preţuire şi recunoştinţă,
Drd. Stelian Gomboş
Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului României.