Dumnezeul Coranului [5]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte,  a doua, a 3-a și a 4-a.

***

În sura Vitele, a 6-a, în versetul al 2-lea, se vorbește despre cum Allah l-a făcut pe om din lut[1].

Allah este Al-Qahir/ Stăpânul suprem[2] și El are „cheile necunoscutului”[3]. „Nu cade nicio frunză fără ca El să o știe[4] și însemneză totul în „Cartea Limpede”[5].

Allah consideră Mekka „Mama cetăților”[6] și El „face să crape [să încolțească] semințele și sâmburii. El dă viață la ceea ce este mort și face să moară ceea ce este viu”[7].

Din VI, 96-97 se subînțelege că Allah a creat tot cosmosul, dacă face să fie dimineață și noapte și dacă a creat astrele[8].

Însă, dacă în VI, 2 s-a spus că Allah a făcut trupul din lut, în VI, 98 se spune că suntem creați „dintr-un singur suflet”[9]. Numai că traducătorul român îl echivalează pe suflet cu Adam[10] și nu consideră că sufletul se înmulțește prin naștere, așa cum ne-ar indica, în mod literalist, fragmentul citat.

VI 101 afirmă explicit că Allah e „făcătorul desăvârșit al cerurilor și al pământului”[11]. Și El „deschide pieptul [inima] pentru Islam”, dacă vrea să călăuzească pe cineva[12].

Paradisul e numit Casa Păcii în VI 127[13] și în VI 132 se vorbește despre treptele de răsplătire ale celor credincioși[14].

Adică despre un mod personalizat de moștenire a Paradisului, lucru despre care vorbește și teologia Bisericii Ortodoxe.

Sura a 7-a, sura Al-ʼAʼraf, începe în p. 215 și Al-ʼAʼraf, potrivit traducătorului, este zidul care separă Paradisul de Infern[15].

Iblis/ Satana „nu s-a prosternat” în fața lui Adam, pentru că era conștient de faptul că el e creat de Allah din foc și nu din lut, ca Adam[16].

Și așa explică Coranul căderea Satanei: pentru că nu s-a închinat lui Adam.

VII 20-22, 24 rescrie ispitirea, căderea și scoaterea Protopărinților din Rai[17].

Allah nu-i iubește pe cei care „întrec măsura”[18] iar VII 34 vorbește despre „soroc”, despre un moment predestinat pentru „fiecare comunitate”[19].

Titlul surei se explică prin v. 46, de unde aflăm că „între cele două [între Rai și Iad] este un zid, iar pe crestele zidului se vor afla oamenii care-i cunosc pe cei din fiecare tabără după trăsăturile lor”[20]. La care traducătorul român adaugă: „locuitorii Raiului au chipuri albe, iar locuitorii Iadului au chipuri negre[21], fără să ne indice vreo sursă.

De mai multe ori până acum s-a vorbit despre oaspeți și în legătură cu Raiul și cu Iadul. În VII 50 ambele sintagme sunt la un loc: „oaspeții Iadului” și „oaspeții Raiului”[22]. Iar anterior, în VII 36, cei din Iad au fost numiți „oaspeți ai Focului”[23]. Foc veșnic…

Allah e Cel mai bun dintre judecători[24] iar VII 99 vorbește despre „viclenia lui Allah”[25]. VII 143 inventează o distrugere a Muntelui Sinai, atunci când Sfântul Moise I-a cerut Domnului să Îi vadă fața[26]. Numai că muntele e în picioare și în ziua de astăzi…

În VII 171 o altă invenție: Dumnezeu ar fi ridicat deasupra poporului lui Israel un munte și l-ar fi făcut umbrar[27].

Allah are „cele mai frumoase” nume[28]. Potrivit traducătorului ele sunt 99 în Coran[29].

În sura Prăzilor, a 8-a, prăzile de război sunt ale lui Allah și ale lui Muhammed[30]. Și Allah e Cel care dăruie victoria[31] și Care aduce unitatea[32].


[1] S VI, 2, p. 188.

[2] S VI, 18, p. 190; S VI, 61, p. 196.

[3] S VI, 59, p. 195.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] S VI, 92, p. 200 + Idem, p. 200, n. 110.

[7] S VI, 95, p. 201.

[8] Idem, p. 201.

[9] Ibidem; S VII, 189, p. 241.

[10] Idem, p. 201, n. 120.

[11] Idem, p. 202.

[12] S VI, 125, p. 206.

[13] Idem, p. 206, n. 168.

[14] Idem, p. 207, n. 183.

[15] Idem, p. 215, n. 1.

[16] S VII, 11-12, p. 216.

[17] Idem, p. 217-218.

[18] S VII, 31, p. 219.

[19] Idem, p. 219.

[20] Idem, p. 221.

[21] Idem, p. 221, n. 76.

[22] Idem, p. 222.

[23] S VII, 36, p. 220.

[24] S VII, 89, p. 227.

[25] Idem, p. 229; S VII, 183, p. 240.

[26] Idem, p. 234.

[27] Idem, p. 238.

[28] S VII, 180, p. 239.

[29] Idem, p. 239, n. 223.

[30] S VIII, 1, p. 243.

[31] S VIII, 10, p. 244.

[32] S VIII, 63, p. 253.

Dumnezeul Coranului [4]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte,  a doua și a 3-a.

***

Orice lucru spre judecare trebuie adus la Allah și la Trimisul său, la Muhammed[1]. Pentru că „binele de care ai parte îți vine de la Allah, iar răul care te lovește îți vine de la tine însuți”[2]. Și Allah e „martor”[3], pentru că El știe toate și „scrie” ceea ce oamenii gândesc în timpul nopții[4].

Din IV 97 aflăm că Îngerii sunt trimiși de Allah ca să ia sufletele oamenilor în momentul morții și că ei îi chestionează[5]. Iar în IV 113 se vorbește despre „revelație” și „tradiție”. Despre cum Allah „a pogorât” asupra lui Muhammed Cartea și Înțelepciunea[6]. Cartea e Coranul iar Înțelepciunea e Sunna[7]. Iar Sunna, în Islam, reprezintă „Tradiția Profetului”[8].

Coranul vorbește apăsat despre singularitatea lui Allah. Despre faptul că El nu are „semeni”[9]. Și, în același timp, prețuiește pe cel dreptcredincios.

Din IV 136 aflăm că Allah cere credință în Coran dar și în „Cartea pe care a pogorât-o mai înainte”, adică în Sfânta Scriptură[10]. Numai că Sfânta Scriptură nu a așteptat Coranul iar Coranul mistifică Scriptura în chip și fel.

IV 157 e o rescriere a Patimilor Domnului. Și aici găsim faptul că Iisus nu a murit pe Cruce ci a murit în locul Lui un altul, făcut de Allah să semene cu El[11]. Iar Iisus a fost înălțat de Allah la El[12], fără să moară, și va muri[13] după ce va coborî din cer înainte de ziua de apoi[14].

Și astfel, în Coran, avem o moarte aparentă a Domnului, dochetă, o înălțare a Lui fără urmări soteriologice, o venire a doua a Sa, însă, pentru că Domnul e doar un Profet în Coran și nu Fiul lui Dumnezeu întrupat, El nu va fi Stăpânul întregii creații. Pentru că teologia lui Allah nu permite teologia Treimii[15].

În IV 163, Domnul Hristos e îndosariat la Profeți[16] iar în IV 171, prin întrebarea „Să aibă El un copil?”, se subliniază cât de inexplicabilă e, pentru Coran, existența paternității în Dumnezeu[17].

În sura a 5-a, a Mesei întinse, Allah e prezentat ca „aspru la judecată”[18]. El oprește să se mănânce mortăciuni, sânge, carne de porc, animale închinate altuia[19].

În V 5 Allah le permite musulmanilor să se căsătorească cu femei „virtuoase”, creștine sau evreice, pentru că se pot căsători cu cele „cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră”[20].

Dar V 17 îi numește pe creștini „necredincioși” și neagă faptul că Mesia e Iisus Hristos și că El e Dumnezeu[21].

În V 33 se vorbește despre exterminarea creștinilor. Pentru că, creștinii, care seamănă „stricăciune” pe pământ, adică învățătura creștină, „vor muri omorâți sau răstigniți pe cruce sau li se vor tăia mâinile și picioarele cruciș sau vor fi alungați din țară”[22]. De aici și martirizările multiple ale ortodocșilor de către musulmani.

Însă, tot din acest verset aflăm, că musulmanii consideră că prin martirizare „îi rușinează” pe creștini și că martiriul creștin e „chin mare” la Judecata de apoi[23].

Lucrurile însă stau invers: moartea pentru Hristos e un mare har și o mare bucurie duhovnicească iar Mucenicii sunt Sfinții lui Dumnezeu și nu niște damnați.

Și cred că așa se explică sadismul musulmanilor în a-i chinui pe creștini: pentru că au conștiința că prin martiriu îi umilesc și îi condamnă la Iad.

Însă, așa cum susține și Coranul, cele care te fac păcătos sunt faptele tale rele și nu dacă te omoară cineva din ură sau invidie.

Coranul vorbește despre Iad, despre focul veșnic al Iadului[24] însă, după cum am văzut anterior, el pare a fi unul material.

Allah îi pedepsește pe hoți cu tăierea mâinilor[25]. La care traducătorul român adaugă explicația: „de la încheietura pumnului”. Adică li se taie palmele[26].

Iar V 46 confirmă faptul că Evanghelia adusă de Domnul  este „călăuzire și lumină” și că ea „întărește Tora”[27]. Și că Tora și Evanghelia sunt de la Allah[28], adică revelate.

Numai că, în V 48, Coranul apare ca „întărire” și „întrecere” a Scripturilor de mai înainte[29], deși Evanghelia nu vorbește despre nicio așteptare a Coranului.

Este inexplicabil gestul lui Allah din V 60, acela de a-i transforma pe niște oameni păcătoși „în maimuțe și în porci[30].

V 65 vorbește despre plăcere în Rai[31].

Iar în V 90, Allah interzice consumul de vin și jocurile de noroc, idolii și prezicerile[32] dar îngăduie pescuitul[33].

Allah e Cel care „a făcut” Al-Ka’aba/ Casa Sfântă „spre folosul oamenilor”[34]. Iar în V 110 aflăm amănuntul păsărilor din lut „făcute” de Domnul pe când era Copil, descris în apocriful Evanghelia lui pseudo-Toma, în cap. 2[35].

Titlul surei a 5-a ni se lămurește în v. 112-115. Căci Apostolii cer o masă din cer Domnului (v. 112), prin care să li se liniștească inimile (v. 113)[36], Domnul se roagă pentru ea lui Allah (v. 114) și El le-o promite (v. 115)[37]. Însă nu se mai vorbește nimic despre realizarea ei. Și aceasta e o aluzie la Sfânta Liturghie în răstălmăcire islamică.


[1] S IV, 59, p. 148; S IV, 61, p. 148.

[2] S IV, 79, p. 150.

[3] Ibidem.

[4] S IV, 81, p. 150.

[5] Idem, p. 153.

[6] Idem, p. 155.

[7] Idem, p. 155, n. 73.

[9] S IV, 116, p. 156.

[10] Idem, p. 159.

[11] Idem, p. 161.

[12] S IV, 158, p. 162.

[13] S IV, 159, p. 162.

[14] Idem, p. 162, n. 104.

[15] S IV, 171, p. 164.

[16] Idem, p. 162.

[17] Idem, p. 164.

[18] S V, 2, p. 166.

[19] S V, 3, p. 167.

[20] Idem, p. 168.

[21] Idem, p. 170.

[22] Idem, p. 172.

[23] Ibidem.

[24] S V, 37, p. 173.

[25] S V, 38, p. 173.

[26] Idem, p. 173, n. 47.

[27] Idem, p. 174.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 175.

[30] Idem, p. 176.

[31] Idem, p. 177.

[32] Idem, p. 181.

[33] S V, 96, p. 182.

[34] S V, 97, p. 183.

[36] S V, 112-113, p. 186.

[37] S V, 114-115, p. 186-187.

Dumnezeul Coranului [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte… și a doua.

***

II 238 cere starea în picioare în fața lui Allah cu smerenie[1] dar cel credincios se poate ruga Lui și „mergând pe jos sau călare”[2].

În II, 243 se subliniază faptul că „Allah este mărinimos cu oamenii, dar cei mai mulți oameni sunt nemulțumitori[3] față de El.

El „îi cunoaște bine pe cei nelegiuiți”[4] și are har nemărginit[5]. El este „cu cei statornici”[6] și „este darnic cu toate lumile”[7].

În II, 253, „Noi” i-a dat „lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi” și l-a întărit „prin duhul sfânt”[8]. Iar în n. 209, traducătorul român spune că semnele limpezi sunt „lecuirea bolnavilor și învierea morților”[9].

Allah face ceea ce voiește[10]. Și El e unic, viu și veșnic[11]. E înstărit îndeajuns și blând[12]. Și cere milostenie din „lucrurile bune” pe care le-am dobândit[13].

În II, 268, Șeitan/ Satana e pus în paralel cu Allah. Dacă el ne amenință „cu sărăcia” și cu „lucruri urâte”, Allah ne dă „iertare și har”[14].

Însă ce înseamnă har pentru un musulman?

II 272 vorbește despre „Fața lui Allah”[15]. Dar în n. 222 se spune că e vorba de „Mulțumirea Lui”[16]. Și ne-a băgat în ceață…

Allah a interzis camăta[17]. Și el cere să se depună mărturie[18]. Iar S II se termină cu versetul 286, care, în mare parte, e o rugăciune.

S III se numește Sura Familiei ʼImran și acest ʼImran este „tatăl Fecioarei Maria”[19]. Allah e Cel care ne „plămădește” în pântece[20] și religia „acceptată” de El e Islamul[21].

III 36 vorbește despre nașterea Mariei[22] iar III 37 despre încredințarea ei lui Zaharia[23]. Ea trăiește în templu și primește mâncare de la Allah[24]. Amănunte tradiționale ale Bisericii introduse în Coran.

Rugăciunea lui Zaharia e auzită[25]. Îngerii vorbesc cu Maria și îi spun: „O, Maria! Allah te-a ales și te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor![26]…O, Maria! Allah îți vestește Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa [Iisus], fiul Mariei, măreț în această lume ca și în lumea de Apoi și unul dintre cei mai apropiați [de Allah]”[27]. Și asta e varianta coranică a Buneivestiri.

III 47 atestă faptul că Maria era Fecioară[28] când i s-a binevestit.

Allah cere adorare[29] iar Apostolii lui Iisus, în III 52, se declară supuși/ musulmani ai lui Allah[30].

Din III 59 aflăm că „înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam”[31], pentru că El a fost creat de Allah în mod supranatural[32].

Evreii „spun minciuni împotriva lui Allah cu bună știință[33]. Iar Iadul musulman, ca și cel creștin, e veșnic[34].

III 96 vorbește despre „cea dintâi Casă [de închinare]” și anume cea de la Bakka[35]/ Mekka[36]. Și la Mekka e „locul unde a stat Avraam”[37].

În III 103, Coranul e numit Frânghia lui Allah[38] iar în III 110 musulmanii sunt periați de către Coran, pentru că sunt declarați „cea mai bună comunitate”[39] a pământenilor. De aceea ei poruncesc „ceea ce este drept[40], de unde avântul mondialist al islamului.

În III 113 se vorbește pentru prima dată despre  recitarea Coranului pe timpul nopții, alături de prosternări[41].

Focul Iadului e pentru necredincioși[42], pe când Raiul e văzut ca „Grădini [veșnice] pe sub care curg pâraie”[43].

III 140 pune problema martirilor lui Allah[44] iar Muhammed a fost doar „un trimis” al lui Allah ca și cei de dinaintea lui[45].

În III 169, martirii islamului sunt „vii la Domnul” și moștenesc Raiul[46]. Iar în III 195 se vorbește tot despre martiri și despre faptul că moștenesc grădinile Raiului[47].

A 4-a sură, Sura femeilor [Surat an-nisaʼ][48], în versetul 1 vorbește despre unitatea de ființă a neamului omenesc din Protopărinții Adam și Eva[49], lucru pe care îl propovăduim și noi.

„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept…vor arde în Iad”[50] iar chinurile Iadului sunt „înjositoare”[51] și „umilitoare”[52].

Allah consideră „o josnicie și un păcat cumplit” faptul de a te căsători cu mama ta ajunsă  văduvă[53]. Tot la fel sunt oprite căsătoriile cu fiicele, cu surorile, cu mătușile, cu nepoatele, cu doicile, cu soacrele tale[54].

Allah nu îngăduie nici căsătoria cu femei măritate[55] și El le păzește pe soțiile evlavioase[56].

În IV 36, Allah pledează pentru purtarea bună a musulmanilor față de părinți, rude, orfani, sărmani, vecinii apropiați, străini, tovarășul de aproape, călătorul de pe drum și față de robi, pentru că El nu îi iubește pe cei trufași și lăudăroși[57].

Rugăciunea nu se poate spune când ești beat sau când ești necurat[58]. Iar a fi necurat, pentru un musulman, înseamnă a fi făcut sex sau a fi avut poluție și nu a făcut baie generală[59].

Dacă nu au apă la îndemână se pot spăla cu „țărână măruntă curată…peste față și peste mâini”[60].

Allah i-a blestemat pe evrei pentru necredința lor[61]. Iar din IV 56 aflăm că în Iad se coc pieile celor necredincioși și că ele sunt schimbate de Allah pentru ca chinul lor să fie continuu[62].

În versetul următor, apar din nou Grădinile Raiului dar și amănuntele că cei credincioși vor avea acolo „soațe curățite” și vor fi conduși de Allah la „umbră deasă”[63].


[1] S II, 238, p. 101.

[2] S II, 239, p. 101.

[3] Idem, p. 102.

[4] S II, 246, p. 102.

[5] S II, 247, p. 102.

[6] S II, 249, p. 103.

[7] S II, 251, p. 103.

[8] Idem, p. 104.

[9] Ibidem.

[10] S II, 253, p. 104.

[11] S II, 255, p. 105.

[12] S II, 263, p. 106.

[13] S II, 267, p. 107.

[14] S II, 268, p. 107.

[15] Idem, p. 107.

[16] Ibidem.

[17] S II, 275, p. 108.

[18] S II, 283, p. 109.

[19] Idem, p. 111, n. 1.

[20] S III, 6, p. 112.

[21] S III, 19, p. 113; S III,  85, p. 122.

[22] Idem, p. 115.

[23] Idem, p. 116.

[24] S III, 37, p. 116.

[25] S III, 38-41, p. 116.

[26] S III, 42, p. 116.

[27] S III, 45, p. 117.

[28] Idem, p. 117.

[29] S III, 51, p. 117.

[30] Idem, p. 117.

[31] Idem, p. 118.

[32] S III, 59, p. 118.

[33] S III, 75, p. 120.

[34] S III, 88, p. 122.

[35] Idem, p. 123.

[36] Idem, p. 123, n. 55.

[37] S III, 97, p. 123.

[38] Idem, p. 124.

[39] Idem, p. 125.

[40] S III, 110, p. 125.

[41] Idem, p. 125.

[42] S III, 131, p. 127.

[43] S III, 136, p. 128.

[44] Idem, p. 128.

[45] S III, 144, p. 129.

[46] Idem, p. 132.

[47] Idem, p. 136.

[48] Idem, p. 138, n. 1.

[49] S IV, 1, p. 138.

[50] S IV, 10, p. 139.

[51] S IV, 14, p. 141.

[52] S IV, 37, p. 145.

[53] S IV, 22, p. 142.

[54] S IV, 23, p. 142.

[55] S IV, 24, p. 143.

[56] S IV, 34, p. 144.

[57] Idem, p. 145.

[58] S IV, 43, p. 146.

[59] Idem, p. 146, n. 40.

[60] S IV, 43, p. 146.

[61] S IV, 46-47, p. 146.

[62] S IV, 56, p. 148.

[63] S IV, 57, p. 148.

Dumnezeul Coranului [2]

Prima parte

***

Majoritatea evreilor „s-a lepădat” de adorația față de Allah[1]. Și pentru că El nu e „fără băgare de seamă”[2] la faptele oamenilor, de aceea îi va rușina în această viață iar, în viața de dincolo, aceștia vor fi „supuși la cele mai cumplite chinuri”[3].

„Isus” sau ʼIsa, „fiul Mariei [Maryam]”[4], apare pentru prima dată în II, 87. Și Acesta, Iisus-ul musulman, a fost „întărit” cu „duhul sfânt”[5], după cum spune traducătorul român, exegeții Coranului consideră că „duhul sfânt” e Sfântul Arhanghel Gavriil[6].

Mai pe scurt: Iisus al nostru…e „doar om” în Coran…și El a fost trimis de Allah să facă „semnele deslușite[7].

Allah îi blesteamă pe necredincioși în II, 88[8]…și El Își alege robii după cum singur voiește[9]. Allah îi cunoaște pe neleguiți[10]. El vede ce fac oamenii[11].

Din II, 97, aflăm că Sfântul Arhanghel Gavriil a fost cel care i-a revelat lui Muhammed (pomenit prima dată în II, 89) Coranul[12] iar din II, 102, că răul se petrece în lume cu „îngăduința” lui Allah[13].

Allah răsplătește[14]. El este „Stăpânul harului nemărginit[15], „împărăția cerurilor și a pământului”[16], „ocrotitor și sprijinitor[17]. Allah e Judecătorul lumii[18] și judecata finală va avea loc la învierea morților[19].

Iar despre „fața” lui Allah, pentru prima dată, în II, 115[20], pentru ca în II, 118, 119, 125 și în multe alte locuri, să reapară acest „Noi”[21] inexplicabil în teologia coranică.

Allah „aude totul”[22] iar atotputernicia[23] și unitatea[24] Sa sunt subliniate adesea.

Este împreună cu cei răbdători[25]…și cei uciși „pe calea lui Allah…sunt vii[26].

El călăuzește[27], „este Mulțumitor”[28],  pogoară apă din cer[29], toată puterea este a Lui[30] și „este aspru în osânda Lui”[31].

Allah a oprit mâncarea de mortăciuni, de sânge și de carne de porc[32] iar „cuvioșia[33] pentru un musulman înseamnă „a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte și în profeți, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorilor și pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și ține legământul dacă s-a legat [cu el], a fi răbdător la nenorocire, la rău și în momentele de primejdie”[34].

El este „Atoateștiutor”[35] și cere de la musulmani să postească[36].

Luna Ramadan[37], luna a 9-a a calendarului islamic[38],  e lună de post pentru că în această lună „a fost trimis Coranul [oamenilor], drept călăuză pentru oameni”[39].

El ascultă rugăciunea robilor Săi…pentru că e aproape de ei[40].

Însă Allah le îngăduie musulmanilor să se împreuneze cu soțiile lor în nopțile Ramadanului[41] („ele [femeile] vă sunt veșmânt vouă, iar voi le sunteți veșmânt lor”[42]) pentru ca să nu se viclenească[43].

Se postește toată ziua, cu retragere în moschei…iar nopțile Ramadanului sunt cu mâncare, băutură și sex[44].

Allah nu permite ca musulmanii să înceapă lupta[45] dar dacă sunt atacați trebuie să își omoare dușmanii[46], căci „aceasta [moartea] este răsplata celor fără de credință[47].

Spus negru pe alb: moartea e plata pentru toți cei care nu sunt musulmani

Lupta durează până când adversarii cedează[48] iar ofensiva armată e pe măsura atacului[49].

Însă „Allah îi iubește pe binefăcători[50] și el consideră că cea mai bună „provizie” a celui care este în pelerinaj este „evlavia”[51].

Cererea iertării[52] de la Allah trebuie să se împreuneze cu slăvirea Lui[53]. El este „grabnic la socoteală”[54], la judecarea oamenilor și „nu iubește stricăciunea”[55].

Acesta „îi conduce pe cei care El voiește pe calea cea dreaptă[56].

În II, 217, Allah consideră schisma religioasă „mai mare păcat decât omorul[57] și nu îngăduie căsătoria cu politeiste[58].

El nu încuviințează nici actele sexuale în timpul menstruației[59]…iar femeia e văzută de Coran ca un „ogor”,[60] ca un pământ viu al bărbatului ei, de care acesta trebuie să se apropie când și cum voiește dar cu sufletul pregătit și cu teamă de Allah[61].

Allah nu îngăduie jurământul pe numele Lui[62] și le cere credincioșilor Săi: „să fiți pioși și să aduceți pace între oameni”[63].


[1] S II, 83, p. 76.

[2] S II, 85, p. 76. A se vedea și S II, 140, p. 83; S II, 149, p. 85.

[3] Ibidem. Despre chinurile vieții veșnice și în S II, 114, p. 80.

[4] S II, 87, p. 76.

[5] Ibidem.

[6] În n. 55, p. 76.

[7] S II, 87, p. 76.

[8] S II, 88, p. 76. A se vedea și S II, 159, p. 86.

[9] S II, 90, p. 77. Aceeași idee a alegerii o regăsim și în S II, 105, p. 79.

[10] S II, 95, p. 77.

[11] S II, 96, p. 77. El „vede bine” ce fac oamenii, cf. S II, 110, p. 79.

[12] S II, 97, p. 77.

[13] S II, 102, p. 78.

[14] S II, 103, p. 78. A se vedea și S II, 112, p. 79.

[15] S II, 105, p. 79. A se vedea și S II, 115, p. 80.

[16] S II, 107, p. 79.

[17] Ibidem.

[18] S II, 113, p. 80.

[19] Ibidem.

[20] S II, 115, p. 80.

[21] S II, 118, p. 80-81.

[22] S II, 127, p. 82. A se vedea și S II, 137, p. 83; S II, 181, p. 89.

[23] Pentru atotputernicia lui Allah a se vedea: S II, 129, p. 82.

[24] A se vedea: S II, 133, p. 82.

[25] S II, 153, p. 85.

[26] S II, 154, p. 85. A se vedea și S II, 190, p. 91.

[27] S II, 157, p. 85.

[28] S II, 158, p. 86.

[29] S II, 164, p. 86.

[30] S II, 165, p. 87.

[31] S II, 165, p. 87.

[32] S II, 173, p. 87.

[33] Termenul echivalent, fără doar și poate, aparține credinței ortodoxe…și el nu are nimic de-a face cu experiența musulmană.

[34] S II, 177, p. 88.

[35] S II, 181, p. 89.

[36] S II, 183-185, p. 89.

[37] S II, 185, p. 89.

[38] Cf. n. 134, p. 89.

[39] S II, 185, p. 89.

[40] S II, 186, p. 90.

[41] S II, 187, p. 90.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] S II, 190, p. 91.

[46] S II, 191, p. 91.

[47] Ibidem.

[48] S II, 193, p. 91.

[49] S II, 194, p. 91.

[50] S II, 195, p. 92.

[51] S II, 197, p. 93.

[52] S II, 199, p. 93.

[53] S II, 200, p. 94.

[54] S II, 202, p. 94.

[55] S II, 205, p. 94.

[56] S II, 213, p. 95.

[57] S II, 217, p. 96.

[58] S II, 221, p. 97.

[59] S II, 222, p. 97.

[60] S II, 223, p. 97.

[61] Ibidem.

[62] S II, 224, p. 97.

[63] Ibidem.

Dumnezeul Coranului [1]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

 ***

22. Despre Dumnezeu în multe feluri

Vorbim despre Dumnezeu în termenii credinței pe care o avem. Tocmai de aceea vorbim diferit. Însă vorbim diferit și în cadrul aceleiași credințe, pentru că avem nivele diferite de experiență.

De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să vedem teologia despre Dumnezeu prin prisma mai multor religii. Să vedem cât de diferit sau de apropiat e Dumnezeul altor religii de Dumnezeul credinței noastre ortodoxe.

*

22. 1. Dumnezeul Coranului[1]

Existența lui Allah, a Dumnezeului musulman, e afirmată chiar din primul verset al Coranului, în Surat Al-Fatiha, El fiind numit „Cel Milostiv” și „Îndurător”[2].

El este „Stăpânitorul lumilor”[3] și „Stăpânul ocârmuitor” în ziua de apoi[4] și El este singurul adorat de musulmani și singurul Căruia ei Îi cer ajutorul[5].

În sura a doua, Surat Al-Baqara sau „Sura vacii”[6], Coranul, în care e afirmată existența lui Dumnezeu, e numită „Cartea, cea fără îndoială[7].  Adică ea e cea care vorbește „fără greș” despre Dumnezeul musulman.

În II, 5 apare pentru prima dată denumirea de Domnul pentru Allah[8] și El va spori boala și chinul pentru cei care au fost impostori în materie de credință[9].

Dumnezeul musulman stă împotriva „necredincioșilor”[10] și El „este peste toate cu putere”[11].

Se cere slăvirea Domnului, mărturisit ca Creator al lumii, și frica de El[12], pentru că El îi rătăcește „numai pe cei nelegiuiți”[13].

Din II, 29 aflăm că Allah a făcut mai întâi pământul și apoi „a tocmit cele 7 ceruri”, pentru că El este „Atoateștiutor”[14].

Omul este khalifa/ un înlocuitor al Său pe pământ[15] (Îngerii, cf. II, 30, fiind prezenți la crearea omului și fiind cei cu care Allah s-a sfătuit la crearea lui) și primul om, ca și în Sfânta Scriptură, e Adam, pe care Allah „l-a învățat…numele tuturor lucrurilor”[16].  Îngerii se prosternă în fața lui Adam, la porunca lui Allah, în afară de Iblis/ Satana[17].

II, 35 plagiază Noi-ul triadologic din Fac. 1, 26, însă în Coran el neavând niciun sens, pentru că Allah e Unul personal și nu Dumnezeul tripersonal al Ortodoxiei.

Tot Iblis/ Șeitan/ Satana e vinovat de coruperea primului cuplu uman, Allah îi scoate din grădină[18]…dar  El îl iartă pe Adam, pentru că s-a rugat Lui[19].

II, 38, de asemenea, plagiază Fac. 3, 15, pentru că vorbește despre Călăuzirea Lui, care va să vină[20], traducătorul român abținându-se să spună despre cine e vorba la propriu.

Din nou despre Noi, cu referință la Allah și despre „semnele” Lui, pe care unii le iau drept „minciuni”[21].

Din II, 47 însă, aflăm că Allah e, de fapt, Dumnezeul evreilor, pentru că El le-a făcut bine și i-a preferat „lumilor”[22], adică neamurilor.

Atunci însă, dacă Allah e același Dumnezeu cu al evreilor (Dumnezeul evreilor fiind și Dumnezeul creștinilor deopotrivă), după ce a revelat Sfânta Scriptură, de ce a mai „coborât din cer”[23] și Coranul?

Răspunsul se amână…

Din nou „Noi” în II, 49[24]. Acest „Noi” a izbăvit pe Israel din robia Egiptului și i-a trecut prin Marea Roșie[25].

„Noi” S-a înțeles cu Musa/ Moise timp de 40 de zile[26]…„S-a înțeles cu Musa” fiind în loc de „L-a văzut extatic” al Tradiției ortodoxe.

Însă II, 53 introduce în mod fantasmagoric Coranul (numit aici „Cartea Doveditoare” sau Al-Furqan) în viața Sfântului Moise, spunând că Moise ar fi primit Coranul de la Dumnezeu și nu Legea, Coranul fiind egalizat, în mod pervers, cu Scriptura creștină[27].

Ca și în cazul iertării lui Adam, Allah îi iartă tot la fel de intempestiv și pe cei care se închinaseră vițelului de aur, numai pentru faptul de a se sublinia, până la refuz, că El e Iertător și Îndurător[28].

În II, 52 se vorbește despre dorința lui Israel de a-L vedea deslușit pe Dumnezeu[29]…deși aceea fusese dorința Sfântului Moise [Ieș. 33, 18], pe care Dumnezeu i-a împlinit-o.

Se observă faptul că în Coran avem de-a face cu o rescriere și o reinterpretare a Revelației creștine după bunul plac. Se rescrie istoria falsificând-o și dându-i semnificații contrare.

Nu, Dumnezeu nu a trăsnit poporul[30]…și nici pe Moise, care a dorit vederea Lui, ci S-a arătat, în mod minunat, în mijlocul lor!

Însă e adevărat că Domnul a hrănit pe Israel în pustie cu mană și prepelițe[31].

„Noi” și în v. 57 și 58[32].

Lovirea cu toiagul în stâncă[33]…și despre „mânia lui Allah”[34], pentru prima dată, în II, 61.

„Junica roșie” [damalin pirran, în gr.] de la Num. 19, 2 devine „o vacă de culoare galben strălucitor” în II, 69[35], povestea din jurul ei în Coran fiind cu totul alta decât în Sfânta Scriptură.

Din II, 73 aflăm că Allah îi va învia pe toți morții[36], astfel islamul vorbind, ca și creștinismul, de o înviere universală, de învierea tuturor celor adormiți.

De frica lui Allah pietrele țâșnesc izvoare[37]…iar din II, 75 aflăm că evreii, dar și creștinii, au aflat „cuvântul lui Allah” dar l-au răstălmăcit (când?) „cu bună știință”/ fiind conștienți de ceea ce fac[38].

II, 78 e un reproș dur la adresa evreilor: „printre ei sunt neînvățați care nu cunosc Scriptura (care Scriptură…dacă anterior, Scriptura, în totală neconcordanță cu istoria, a fost egalizată cu Coranul?), ci au doar năluciri și ei doar bănuiesc[39].

Însă islamul știe foarte bine că Moise a primit Legea/ Tora și nu Coranul…și că apariția Coranului e una posterioară  Noului Testament și, implicit, Bisericii creștine.

De aceea toate acuzele la adresa evreilor sau a creștinilor sunt de fațadă…atâta timp cât Revelația iudeo-creștină e refolosită și reasamblată în Coran.

Și în II, 81 regăsim pentru prima dată ideea focului veșnic al Iadului[40].


[1] Vom cita ediția *** Coranul, trad. din lb. arabă, introd. și note de George Grigore, col. Mistica islamică, Ed. Herald, București, 2006, 512 p. în formatul PDF (753 p.) pe care autorul l-a oferit online în 2007: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/01/o-noua-edi%C8%9Bie-romaneasca-a-coranului/.

Această ediție e regăsibilă și aici:

http://altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=1&Ayah=0&Language=20&TranslationBook=12.

De fiecare dată vom cita sura [S], versetul și pagina ediției în format PDF.

[2] S I, 1, p. 65.

[3] S I, 2, p. 65.

[4] S I, 4, p. 65.

[5] S I, 5, p. 65.

[6] Cf. n. 1, p. 66.

[7] S II, 2, p. 66.

[8] S II, 5, p. 66.

[9] S II, 10, p. 67.

[10] S II, 19, p. 68.

[11] S II, 20, p. 68.

[12] S II, 21, p. 68.

[13] S II, 26, p. 69.

[14] S II, 29, p. 69.

[15] S II, 30, p. 69.

[16] S II, 31, p. 69.

[17] S II, 34, p. 70.

[18] S II, 36, p. 70.

[19] S II, 37, p. 70.

[20] S II, 38, p. 70.

[21] S II, 39, p. 70.

[22] S II, 47, p. 70.

[23] Cf. S II, 41, p. 70, unde se spune: „Credeți în ceea ce v-am pogorât”, în n 32, p. 70, traducătorul român subliniind faptul: „în Coran”.

Ce v-am pogorât [din cer] în Coran

[24] S II, 49, p. 72.

[25] S II, 49-50, p. 72.

[26] S II, 51, p. 72.

[27] S II, 53, p. 72.

[28] S II, 54, p. 72.

[29] S II, 55, p. 72.

[30] Ibidem.

[31] S II, 57, p. 72.

[32] S II, 57-58, p. 72.

[33] S II, 60, p. 73.

[34] S II, 61, p. 73.

[35] S II, 69, p. 74.

[36] S II, 73, p. 74.

[37] S II, 74, p. 75.

[38] S II, 75, p. 75.

[39] S II, 78, p. 75.

[40] S II, 81, p. 75.