Comentariul lui Emil Brunner la Epistola către Romani

Brunner 1

Dr. theol. Emil Brunner, Epistola către Romani, Ed. Lumina lumii, Sibiu, 1992, 243 p.

 ***

Comentariul e format din 3 părți…și cartea începe cu un Studiu introductiv, p. 3-13, semnat de pastor Ieremie Hodoroabă, după care urmează Introducerea autorului, p. 15-18.

Brunner a fost pastor reformat/ calvin în Obstalden, Elveția, p. 3.

La 35 de ani devine profesor la Universitatea din Zürich, predând Teologie Sistematică și Practică, p. 3.

Brunner își începe Introducerea cărții cu cuvintele lui Luther de la începutul comentariului său la Romani: Epistola către Romani este „adevărata piesă principală din Noul Testament și cea mai clară Evanghelie”, p. 15.

Însă pentru Brunner piesa principală a NT sunt Evangheliile, p. 15. Lucru evident din punct de vedere tradițional.

Prima parte principală are titlul: Neprihănirea lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, cap. 1-8 și începe în p. 19.

Vorbind despre „neprihănirea lui Dumnezeu”, Brunner spune că „înțelegerea acestui cuvânt…a fost acoperit[ă] multe secole de tradițiile religioase omenești și străine” și din înțelegerea lui s-a născut Reforma, p. 25.

Prima citare din Calvin e în p. 36.

„această neprihănire a lui Dumnezeu nu este câștigată, ci dăruită”, p. 48.

„nu Dumnezeu este cel împăcat, ci…noi suntem împăcați cu Dumnezeu; căci Dumnezeu este cel care face totul”, p. 64.

Autorul neagă sacramentalitatea Botezului: „Botezul nu este un act miraculos care se impune cu forța irezistibilă a naturalului, ci un act spiritual, care rămâne întotdeauna realizat „etic””, p. 75.

În Botez, spune autorul, trăim „o moarte pentru păcat și o moarte pentru lege”, p. 85.

Aversiunea lui Brunner însă față de Lege e nejustificată, atâta timp cât Legea e tot a lui Dumnezeu și nu este o impunere umană.

Viața cea nouă înseamnă o nouă neprihănire, nu numai „terenul” justificării, pe care stăm, ci și forța unei noi umblări, unei noi conduceri a vieții”, p. 101.

Vorbind despre prezența Duhului lui Dumnezeu în noi, Brunner spune că prin aceasta nu trebuie să înțelegem „o înzestrare specială, ocultă sau o experiență mistică, ci faptul fundamental al vieții creștine. Aici se cuprinde totul. Nu există creștini, aparținători ai lui Hristos, care au Duhul și alții care nu au Duhul. A avea Duhul și a avea pe Hristos este unul și același lucru, sau sunt așa de direct legate împreună, încât nu se pot separa și cu greu se pot deosebi”, p. 102-103.

În p. 105, Brunner pune semnul de egalitate între înfiere și îndreptarea numai prin credință.

„Cine nu vrea să sufere cu Hristos, nu are parte nici de slava Sa. Calea creștinului nu este un drum spre înălțimi, ci unul prin vale. Drumul înălțimilor este în cer, nu pe pământ, sau, pe pământ, numai acolo unde nu se știe nimic despre Hristos, despre Cel răstignit”, p. 106.

„Predestinarea, apostolul Pavel o consideră împreună cu ideea asemănării cu Dumnezeu. Chipul Fiului lui Dumnezeu este planul lui Dumnezeu pentru omenire; țelul final al omenirii este de a fi asemenea Lui. În Omul-Dumnezeu Isus Hristos ni se descoperă nu numai cine este Dumnezeu, ci și ceea ce este și trebuie să fie omul în realitate. Isus Hristos este „primul om adevărat”, și anume Hristos înviat; căci numai despre El vorbește apostolului Pavel ca de „primul născut între mulți frați”. Această predestinare se realizează însă numai prin Cuvântul, prin chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare”, p. 111-112.

„În aceste opt capitole apostolul Pavel nu ne-a dat o teorie frumoasă, ci experiența verificată prin proba de foc a suferinței și a luptei”, p. 117.

A doua parte principală începe în p. 119 și se numește: Stăpânirea neprihănirii lui Dumnezeu în istorie, cap. 9, 1 – 11, 36.

A treia parte principală începe în p. 145 și se numește Viața creștinilor, cap. 12, 1 – 16, 16.

„Credința înseamnă a veghea, nu a dormi”, pentru că „prezentul creștinilor este o așteptare a Domnului”, p. 162.

„Viața de creștin, viața în biserică înseamnă: a trăi ca proprietate a lui Hristos, a nu mai avea nicio voință proprie. Dintru început noi aparținem lui Dumnezeu ca făpturi ale Sale”, p. 166.

„Credința acordă libertate interioară, nu exterioară”, p. 159.

Și Brunner consideră că „credința îmi spune cum stau lucrurile între Dumnezeu și mine”, pe când iubirea e cea care îi spune creștinului: „să nu faci nimic ce vatămă pe aproapele, chiar dacă în credința ta ai avea o mie de ori dreptul să faci”, p. 169.

Însă nu putem disocia credința de nădejde și iubire, pentru că toate sunt un întreg unitar și răsar una din alta. Tocmai pentru că cred în Dumnezeu aflu cum trebuie să îmi iubesc aproapele, cu ce iubire și ce nădejde trebuie să am.

Scriptura ne arată că „drumul umilinței este drumul adevărat, drumul care duce la slava învierii”, p. 170.

De la p. 189 începe secțiunea Profil. Câteva noțiuni principale din învățătura Apostolului Pavel.

În p. 197, autorul subliniază faptul că „apostolul Pavel nu spune niciodată că noi primim credința prin Duhul Sfânt, ci întotdeauna primim Duhul Sfânt prin credință (Gal. 3, 2; Rom. 5, 5)”, p. 197.

Însă cum altfel primim credința, fără ajutorul harului dumnezeiesc? A primi harul Duhului prin credință nu exclude faptul că am primit credința prin harul Duhului Sfânt. Pentru că a primi harul Duhului prin credință se referă la o experiență mistică a prezenței harului lui Dumnezeu în noi, pe care o trăim ca oameni ai credinței.

Din p. 222 autorul vorbește despre predestinare, o problemă tipic calvină. Și spune că „mântuirea înseamnă „a fi ales” și a fi ales înseamnă mântuire”, p. 222.

În concluzie: deși autorul a mizat pe acest comentariu, pentru a ne vorbi despre mântuirea prin credință, totuși n-a reușit deloc să ne explice care este relevanța ontologică a conceptului. Și nici ce înseamnă să te lupți cu patimile trupului.

Brunner 2

Istorie II. 7

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

Emil Brunner [23 decembrie 1889-6 aprilie 1966]: teolog reformat/ calvin din Elveția[1].

La Zürich, în 1946, acesta își semna prefața primului volum al Dogmaticii sale[2]. Titlul în germană al volumului: Die christliche Lehre von Gott. Dogmatik Band 1[3].

Prolegomena primului volum (p. 3-113). Partea 1: Natura lui Dumnezeu și atributele Sale (p. 117-302) și a doua: Voia lui Dumnezeu (303-353).

Al doilea volum al Dogmaticii sale e semnat: „Zürich, august 1949”[4].

Și el cuprinde următoarele teme: cap. 1: Creatorul și creația Sa; cap. 2: Omul și creația; cap. 3: Omul ca păcătos, cap. 4: Consecințele păcatului; cap. 5: Îngeri, duhuri și demoni; cap. 6: Providența, prezervarea și conducerea lumii de către Dumnezeu; cap. 7: Istoria și istoria mântuirii, cap. 8: Legea; cap. 9: Plinirea vremii; cap. 10: Întemeierea credinței creștine; cap. 11: Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu în Iisus Hristos[5]; cap. 12: Persoana lui Iisus Hristos.

Al 3-lea volum al Dogmaticii sale, în engleză, poartă numele: Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation[6]. A fost tradus în engleză de David Cairns și T.H.L. Parker, în 1962[7]. Și a fost editat în germană, de autor, în 1960[8].

Și conține următoarele capitole, conform traducerii din 1962: cap. 1: Biserica și Duhul Sfânt; cap. 2: Fundamentul și natura Ecclesiei; cap. 3: Ecclesia creștină primară și ideea paulină de Ecclesia; cap. 4: Dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică; cap. 5: Factorii care au încetinit dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică și încercările de restaurare ale Ecclesiei; cap. 6: Biserica, ca instrument și înveliș al Ecclesiei; cap. 7: Criza Bisericii în Europa; cap. 8: Căutarea unei noi forme a Bisericii; cap. 9: Atributele esențiale ale Bisericii conform mărturiei creștine apostolice[9]; cap. 10: Ecclesia ca implicare a credinței; cap. 11: Credință și necredință; cap. 12: Credința conform mărturiei Scripturii; cap. 13: Neînțelegerea credinței; cap. 14: Desăvârșirea din credință: justificarea celui păcătos numai prin credință; cap. 15: Îndreptarea credinței în Hristos și Crezul Bisericii; cap. 16: Doctrina credinței și credința în Biblie ca vehicul al lui pistis; cap. 17: Credință și cunoaștere; cap. 18: Certitudinea credinței și îndoiala; cap. 19: Renașterea ca act special al îndreptării; cap. 20: Convertirea; cap. 21: Sfințirea/ Sanctificarea; cap. 22: Porunca iubirii și Legea; cap. 23: Creștinul în lume; cap. 24: Teologia rugăciunii; cap. 25 și odată cu partea a 4-a, intitulată: Desăvârșirea în veșnicie ca și comunicare de Sine a Dumnezeirii, autorul începe o altă numărare a capitolelor: cap. 1: Credința ca nădejde; cap. 2: Obiecțiile necredinței vizavi de nădejdea creștină; cap. 3: Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică; cap. 4: Împărăția lui Dumnezeu ca sens și împlinire a istoriei; cap. 5: Înțelegerea creștină a veșniciei; cap. 6: Taina morții; cap. 7: A muri și a fi cu Hristos; cap. 8: Venirea Domnului în slavă: Parusia; cap. 9: Învierea; cap. 10: Universalismul și Judecata lumii; cap. 11: Desăvârșirea[10].

Și din Prefața volumului ultim, aflăm că al doilea volum al Dogmaticii, în germană, se numește Die christliche Lehre von Schöpfung und Erlösung iar al 3-lea: Die christliche Lehre von der Kirche, vom Glauben, und von der Vollendung[11].

Aceeași doamnă Olive Wyon[12] i-a tradus lui Emil Brunner Der Mittler. Zur Besinnung über den Christusglauben (1927)[13] sub titlul The Mediator. A Study of the Central Doctrine of the Christian Faith[14].

Cartea îi este dedicată lui Friedrich Zündel (1827-1891), nașul său de Botez [Godfather] și cuprinde 3 cărți: cartea 1: Considerații preliminare; cartea a 2-a: Persoana Mediatorului/ Mijlocitorului și cartea a 3-a: Lucrarea Mijlocitorului.

Unser Glaube. Eine christliche Unterweisung [Credința noastră. O educație creștină] a lui Brunner, editată în 1935[15], a fost tradusă pentru prima dată în engleză în 1936. Cu titlu prescurtat: Our Faith[16].

Și din Cuvântul înainte al lui Brunner, semnat „Zürich, august 1936”[17], aflăm că înainte de a fi tradusă, simultan, în engleză și japoneză, Credința noastră a fost tradusă în franceză, olandeză, daneză, ungară și se pregătea și o ediție în cehă[18].

E o Dogmatică pe scurt, în 35 de secțiuni. În care vorbește, printre altele, de taina lui Dumnezeu, alegerea veșnică, Lege, Iisus Hristos, convertire, rugăciune, Biserică, Botez, Cina Domnului, Judecata finală și viața veșnică.

*

În ediția 1983 a Sfintei Evanghelii liturgice[19], Pascalia e redată pentru anii 1961-2118[20].

Astfel Paștiul a căzut…sau va cădea în următoarele zile potrivit calculelor de aici: 1961 (9 aprilie); 1970 (26 aprilie), 1985 (14 aprilie), 1996 (14 aprilie), 2000 (30 aprilie), 2008 (27 aprilie), 2013 (5 mai), 2021 (2 mai), 2033 (24 aprilie), 2040 (6 mai), 2064 (13 aprilie), 2080 (14 aprilie), 2089 (1 mai), 2101 (23 aprilie), 2110 (12 aprilie), 2118 (16 aprilie)[21].

Iar din Evanghelistarul cuprins între p. 369-421 aflăm date despre numele duminicilor în cursul unui an, care sunt Evangheliile duminicale, despre cum sunt situate posturile peste an și despre cum sunt anii: bisecți sau nebisecți.

Astfel, 2010 și 2105 sunt ani nebisecți[22]. 2048 va fi an bisect[23], după cum a fost și 1980[24].

Bunavestire, în 1980, a fost prăznuită într-o zi de marți, pe când Nașterea Domnului într-o zi de joi[25].

1991, 2075 și 2086 sunt ani nebisecți[26]. La fel sunt și anii 2007, 2018, 2029, 2091, 2102, 2113[27].

În 2094, an nebisect, Bunavestire va fi într-o zi de joi, Paștiul va fi pe 11 aprilie, Înălțarea Domnului va fi într-o zi de joi, pe 20 mai, Înălțarea Sfintei Cruci într-o zi de marți, Nașterea Domnului într-o zi de sâmbătă[28].

În 2101, Nașterea Domnului va fi într-o zi de luni[29]. În 2044 într-o zi de duminică[30]. Iar în 2116 va fi într-o zi de sâmbătă[31].

Evanghelia a fost bună de tipar pe data de 1 august 1983 și a fost tehnoredactată de Diac. Valentin Bogdan[32].

*

În cadrul departamentului online Documente[33] al saitului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului am găsit două cereri aparte.

Prima: Cerere pentru trecerea la Ortodoxie. A doua: Cerere pentru divorț religios.

Prima este adresată preotului de parohie și are următorul conținut:

           „Preacucernice Părinte,

Subsemnatul(a)…………………………………………………………….., fiul lui ……………..…………..……… şi al ……………..………..…..….., născut la data de ………..…………. în localitatea …………………….…………………. domiciliat(ă) în ……………………………………………………….…………….., judeţul …………….., posesorul BI/CI seria ………, nr. …………….., eliberat(ă) de ………………………………. la data de ……………………., cod numeric personal ……………………………………., vrând a mă împărtăşi de Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, vă rog să binevoiţi a-mi aproba trecerea din religia/ confesiunea ………………………. în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Menţionez că iau această hotărâre de bunăvoie şi nesilit de nimeni, mărturisesc dreapta credinţă ortodoxă şi făgăduiesc să respect canoanele Bisericii Ortodoxe şi hotărârile Sfântului Sinod al B.O.R.

Data,

Semnătura,

Martori*

……………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………

* Semnătura martorilor prezenţi (la fiecare în parte se indică domiciliul şi actul de identitate)”[34].

Adică e o cerere, în urma unei convertiri personale, pentru a fi botezat ortodox.

A doua e o cerere a unei persoane, care vrea să se recăsătorească și care a trecut printr-un divorț civil și e despărțită de fostul soț în mod legal.

E adresată episcopului și are următorul conținut:

„Preasfinţite Stăpâne,

Subsemnatul(a)………………………………………………………….., domiciliat(ă) în localitatea……………………………….…………….., Str. …………………………………….., nr….., bloc….. scara…. apart……, cu fiască supunere vă rog să binevoiţi a-mi acorda dispensa arhierească pentru a mi se oficia cununia religioasă cu numitul (N.)……………………………………………..

Vă aduc la cunoştinţă că în data de ……………… judecătoria …………… a pronunţat divorţul civil de ……………………………………………., cu care am fost căsătorit(ă) vreme de …………………

Data,

Al Preasfinţiei Voastre

fiu duhovnicesc,

semnătură.

Preasfinţiei Sale,

Preasfinţitului

Ioachim Băcăuanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului”[35].

Adică două cereri bisericești pragmatice. Cea pentru Botez: pentru ca să se dovedească faptul că Botezul a fost cerut în cunoștință de cauză…iar cea pentru recăsătorire, pe baza divorțului legal, pentru a se oficia a doua sau a treia Nuntă.

*

Revista Moftul român[36], al cărei director era Ion Luca Caragiale[37], avea ca prim-redactor pe A.[nton] Bacalbașa[38]. Cel care a devenit celebru prin cartea sa Moș Teacă (1893)[39].

Moftul român era scoasă de două ori pe săptămână și era ilustrată[40].

Și în numărul de față aflăm că redacția revistei a suferit daune din cauza inundației[41]. Se revărsase Dâmbovița…

„Spanachidi”[42], la nr. 78, pe Sălcianu, s-a instalat o proaspătă văduvă cu o veselie isterică[43], „o digitală (?) mîntuitoare mă va trimite la antreprenorul pompelor funebre”[44] și vorbește despre poetul Es…, care făcea parte din clasa „plîngătorilor”[45].

Și iată-l, la masă, pe poetul Es…!

(fotografie)

Fragmentul citat e tot din p. 3. Și articolul despre poezie își termină umorul în mod democratic: „Comedia ca și tragedia e pentru toțĭ[46].

După care vorbește despre cuvintele folosite de Eminescu în poemele sale, pe care le-au compromis cei de după el[47].

Iar ceea ce la el se constituia în „farmecul” poeziilor sale[48] la cei care îl imită în mod jalnic sunt „un fel de spaimă pentru cititor”[49].

Final apoteotic[50]: (fotografie).

 Moș Teacă apare și el în p. 4. La inundații…Sau despre prostul care se dorește înaintat în grad.

Cincinat Pavelescu[51] publică poemul Castelul solitar și i-l dedică lui Georges Schina[52].

În Conflict apare Popini[53]: o paradigmă a veleitarului, a șarlatanului.

Ploua de o săptămână în toată țara[54]

În p. 6, regele Ferninand[55], pentru Spanachidi, era „prințul Ferdțnand”.

Tirajul revistei Moftul român era de 5.000 de exemplare[56]. Abonamentul, în țară, era de 12 lei pe an și de 7 lei pe 6 luni. În străinătate era de 16 lei pe an și de 9 lei pe 6 luni[57].

Administrația revistei era pe strada Caragheorghevici, nr. 14 și exemplarul de față a costat 15 bani la cumpărare[58].

Pagina a 8-a era pentru reclamă. Și Caragiale a publicitat în numărul de față

1. mașinile de cusut Singer,

2. velocipedele „sport”,

3. băcănia La 3 cocoși a lui I. R. Ocheseanu, situată pe strada Doamnei, nr. 6, de unde se puteau cumpăra icre negre, vinuri vechi (cele mai bune fiind cele de Orevița și Drăgășani), țuică veche naturală, pelin de Drăgășani, mezeluri și brânzeturi proaspete…toate „la prețuri moderate” și cu „serviciŭ prompt”/ servire promptă[59].

O mașină de cusut Singer[60]: (fotografie)

Velocipedul publicitat de Caragiale în p. 8: (fotografie)


[2] Emil Brunner, The Christian Doctrine of God, Dogmatics, vol. I, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1949, p. vii. Volumul are 361 p. Se poate downloada de aici:

http://archive.org/details/dogmatics01brun.

[4] Emil Brunner, The Christian Doctrine of Creation and Redemption, Dogmatics, vol. II, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1952, p. vi.  Volumul are 386 p. Poate fi downloadat de aici: http://archive.org/details/dogmatics02brun.

[5] Ca și când Hristos ar fi fost o unealtă a lui Dumnezeu și nu Dumnezeu întrupat.

[7] Ibidem.

[9] Cele patru atribute ale Bisericii din Crezul niceo-constantinopolitan.

[11] Emil Bruner, Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation, Dogmatics, vol. III, Ed by James Clarke & Co, Cambridge, 2003, p. x.

[14] Emil Bruner, The Mediator. A Study of the Central Doctrine of the Christian Faith, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1947, 624 p. Ea poate fi downloadată de aici:

http://archive.org/details/mediatorstudyofc00brun.

[16] Emil Brunner, Our Faith, Translated by John W. Rilling, Ed. Charles Scribner’s Sons, New York, 1936, 153 p. A fost dedicată fiilor lui. O puteți downloada de aici: http://archive.org/details/MN40294ucmf_3.

[17] Idem, p. viii.

[18] Ibidem.

[19] Sfînta și Dumnezeiasca Evanghelie, tipărită cu aprobarea Sfîntului Sinod și cu binecuvîntarea PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1983, 421 p.

[20] Idem, p. 368.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 369.

[23] Idem, p. 370.

[24] Idem, p. 371.

[25] Idem, p. 372.

[26] Idem, p. 373.

[27] Idem, p. 374.

[28] Idem, p. 379-380.

[29] Idem, p. 397-398.

[30] Idem, p. 398-399.

[31] Idem, p. 411-412.

[32] Pe pagina finală.

[36] Am în față: Moftul român, anul I, nr. 26, 29 aprilie 1893, București, 8 p.

[40] Moftul român, nr. cit., p. 1.

[41] Idem, p. 2.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 3.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 3-4.

[48] Idem, p. 3.

[49] Idem, p. 4.

[50] Ibidem.

[52] Moftul român, nr. cit., p. 4-5.

[53] Idem, p. 5.

[54] Ibidem.

[56] Moftul român, nr. cit., p. 7.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 8.

Emil Brunner, Dogmatics (vol. 1 și 2)

Vol. 1 (1950):

[item image]

(~394 pg)Read Online
(17.6 M)PDF
(11.4 M)B/W PDF
(520.7 K)EPUB
(~394 pg)Kindle
(~394 pg)Daisy
(872.4 K)Full Text
(7.0 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Vol. 2 (1952):

[item image]

(~408 pg)Read Online
(19.2 M)PDF
(12.3 M)B/W PDF
(500.0 K)EPUB
(~408 pg)Kindle
(~408 pg)Daisy
(957.2 K)Full Text
(7.5 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Dogmatica sa are și un al 3-lea volum, care în ed. Cambridge 2003 poartă titlul: The Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation.