Şi moartea lui Olivier Clément, cât şi moartea lui Grigore Vieru m-au luat pe nepregătite şi nu ştiu cum să reacţionez. Nu ştiu cum să mă raportez faţă de ei în sinea mea. Încă nu ştiu…
Doi unici în domeniile lor. Despre Vieru abia spusesem, într-un podcast din 15 ianuarie 2009, că la plecarea lui, a lui Adam Puslojici şi a lui Adrian Păunescu, poezia din descendenţa Eminescu-Stănescu va dispărea.
Teologii şi poeţii de geniu sunt neînlocuibili. Poţi să pui un şurub, un tranzistor, să reuneşti două ligamente dar nu poţi să uneşti…trăirea profundă a cuiva cu o maşină, pentru ca să reproducem teologia unuia sau poezia altuia.
Pentru că trăirea profundă este interioară sufletului omenesc şi la noi rămâne…doar trupul. Şi vom îngropa două trupuri, în Franţa şi Basarabia, plângând, în multe colţuri ale lumii, pe cei doi, şi, prin ei, pe alţi mulţi alţii, pentru care suntem în lacrimi.
Însă, dacă unii au auzit de cei doi de la ştiri, zilele acestea, alţii sunt familiari cu ei pentru că i-au studiat şi cunoscut. Şi când cunoşti un om, când îl intuieşti, chiar dacă nu eşti de acord cu unele cuvinte sau fapte ale lui…îi eşti prieten, pentru că îl porţi în tine.
*
Ce înseamnă de fapt…a fi memorabil? A fi un om, care, revii, după moartea ta, în amintirea celor care te-au cunoscut sau aud despre tine, într-un mod frumos, fascinant.
Îmi aduc aminte de Grigore Vieru ca de un om suplu, mereu afabil, cu un mod de recitare a versurilor care te făcea să vibrezi, să lăcrimezi, cu un păr plutitor şi ochi vii, îndrăgostiţi de prietenie, ageri…
Da, a rămas un poet memorabil pentru mine… Şi, pentru că l-am cunoscut direct în atmosfera lui Nichita Stănescu şi a lui Adam Puslojici şi a lui Marin Sorescu tocmai de aceea nu îi pot disocia pe unul de altul.
Grigore Vieru a ajuns la o simplitate poetică plină de vitalitate, plină de românism congenital, nu învăţat la şcoală. Până nu am vorbit cu Vieru nu am înţeles iubirea de România pe viu. Până la el dorul de România era pentru mine o lecţie festivistă, chiar arogantă, în care credeam că se cuprinde tot ce trebuie să ştiu.
Însă când l-am văzut şi auzit pe Vieru vorbind despre cum s-a riscat pentru limba română şi pentru România atunci am înţeles că iubirea de România nu are nimic de-a face cu festivismul, cu discursurile grandilocvente, cu bătutul în piept, ci ea este…o parte adâncă din tine, despre care, atunci când vorbeşti, ca şi despre credinţă, eşti uluitor, exploziv, incredibil.
*
Pe Olivier Clément l-am cunoscut prin părintele Dumitru Stăniloae, l-am studiat într-un timp şi…l-am uitat, ca pe mulţi alţii. Am crezut că l-am uitat.
Când am văzut pe Basilica vestea morţii sale…atunci mi-am adus aminte de părintele Dumitru, de el, de mulţi alţi teologi, care au punctat şi punctează istoria noastră, dar faţă de care nu manifestăm, din păcate, mare reverenţă…deşi ei sunt învăţătorii credinţei noastre.
Suntem indiferenţi faţă de cei care întrupează teologia….dar le confiscăm teologia, fără să-i pomenim cu dragoste.
*
Sunt dezamăgit faţă de multe lucruri. Scârbit…Nu sunt scârbit de păcatele oamenilor…ci de nesimţirea cu care ne ocupăm de lucruri minore în comparaţie cu imensitatea vocaţiei noastre ortodoxe.
Însă, se pare că minoratul în domeniul experienţei este însăşi pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care se uită la modul cum ard lumânările sau la cine intră în Biserică, dar habar au ce spun Sfinţii, ce spun dogmele Bisericii, ce le cere Dumnezeu lor, în clipa de faţă.
*
Pentru ce să faci lucruri mari într-o lume obsedată de scopuri mici, comerciale, de faţadă ? Cred că acest gând a străbătut prin inima tuturor marilor oameni ai istoriei. De ce să faci lucruri care nu sunt înţelese, preţuite, acceptate la reala lor valoare?
De ce trebuie să trăieşti toată viaţa neînţeles şi, doar spre sfârşitul vieţii sau după câteva decenii sau secole de la moartea ta…unul, doi, zece, să vadă cât de imens ai fost tu?
De ce?! Pentru că astfel te împlineşti tu, cel care simţi şi trăieşti la parametri înalţi. Chiar dacă pentru nimeni altcineva, din timpul tău, faptele şi munca ta nu au nicio valoare specială, pentru tine reprezintă împlinirea personală.
Nu pot să trăiesc altfel. Dacă viaţa nu e o sublimitate care nu se termină odată cu moartea, dacă nu e o fericire veşnică, nu are rost să o trăieşti. Aşa am gândit şi trăit din copilărie. Dacă nu intuim că împlinirea vieţii noastre e sfinţenia, a fi cu Dumnezeu pentru veşnicie, nu putem preţui viaţa, nu o putem valora corect şi atunci sinuciderea ne pare o salvare, deşi e suprema non-valoare.
*
Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul milei şi al milostivirii celei negrăite, Cel care i-ai chemat pe robii Tăi la Tine, viaţă veşnică dăruieşte-le, după mare mila Ta iar pe noi ne miluieşte, ca un Bun şi de oameni iubitor.
Dă-le lor, Prea Bunule Împărate Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru ca să locuiască acolo unde străluceşte lumina feţei Tale şi să se umple ei de bucuria Ta, după care au tânjit toată viaţa.
Iar nouă, păcătoşilor robilor Tăi, dă-ne să ne aducem aminte de ei cu bucurie şi să ne rugăm unii pentru alţii, ca să vedem cum ne umplem de plinătatea adevărului şi a măreţiei slavei Tale.
Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Cel care vindeci pe cei slăbănogi şi întăreşti pe cei neputincioşi, Care dai viaţă veşnică celor care sunt plini de dragostea Ta, Cel care eşti preaslăvit împreună cu Tatăl Cel fără de început şi cu Prea Sfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin!
***
Pentru că dorul de tine…e ca dorul de România
lui Grigore Vieru
*
Sunt sleit de puteri…
căci sunt plin de dor,
pentru c-ai plecat,
prietenul meu prior.
Te-ai făcut primăvară,
te-ai făcut un anotimp tăcut,
în care toate formele de-ntrebare
şi verbele mi-au tăcut.
Ştiu unde te-ai dus…
ştiu unde eşti şi cine eşti,
tocmai de aceea, frate,
despre limba română îmi vorbeşti.
Îmi spui să o ţin în braţe,
să o îmbrăţişez, să o păzesc,
după cum auzi că dorul e viaţă,
e un clocot dumnezeiesc.
Ştiu, mi-e greu…nu pot vorbi ca tine,
pentru că nu am suferit ca tine pentru ea,
dar voi îngâna – te asigur – la alţii, povestea:
despre poetul ce-n ochi o plângea.
*
Alte surse:
1. Grigore Vieru: Evenimentul zilei; Basilica; Hot News. ro.
Poetul Grigore Vieru s-a nascut la 14 februarie 1935, in satul Pererata de pe malul stang al Prutului, fostul judet Hotin. Cursurile scolii primare si cele medii le-a absolvit in satul natal si in oraselul Lipcani, intre anii 1950-1953.
A debutat editorial (fiind student) cu o placheta de versuri pentru copii, ‘Alarma’, apreciata de critica literara drept un inceput de bun augur, in anul 1957. In 1958 a absolvit Facultatea de Filologie si Istorie.
In 1960 a fost numit redactor la revista ‘Nistru’, actualmente ‘Basarabia’, publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. In 1965 i-a aparut volumul ‘Versuri pentru cititorii de toate varstele’, volum pentru care i s-a acordat Premiul Republican al Comsomolului in domeniul literaturii pentru copii si tineret (1967).
Prin volumul de versuri ‘Numele tau’, aparut in 1968, s-a produs o cotitura in destinul poetului. Cartea este apreciata de critica literara drept cea mai originala aparitie poetica. In chiar anul aparitiei a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatura nationala contemporana.
Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brancusi, iar alte doua sunt inchinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apareau pentru prima oara in lirica basarabeana postbelica.
In anii urmatori au aparut volumele ‘Mama’ (1975); ‘Un verde ne vede!’ (1976), pentru care poetului i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978); ‘Steaua de vineri’ (1978), aparuta la editura Junimea din Iasi; ‘Izvorul si clipa’ (1981), selectie din lirica poetului aparuta la editura Albatros din Bucuresti; ‘Scrieri alese’ (1984), volum in care s-au adunat unele din cele mai frumoase poezii si cantece, medalioane, secvente publicistice, volum, prefatat de cel mai de seama critic si istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi; ‘Radacina de foc’ (1988), la Editura Universul; ‘Curatirea fantanii’ (1993); ‘Vad si marturisesc’ (1996), volumul selectiv de versuri, aforisme si confesiuni, scos de Editura Minerva in una din cele mai prestigioase colectii ‘Biblioteca pentru toti’; ‘Acum si in veac’ (1997), volum antologic, aparut la Editura Litera din Chisinau; ‘Cartea Vietii Mele’ – volum ontologic de autor – 550 pagini – (2002). Alaturi de creatia sa poetica se situeaza si aceea de autor de manuale si abecedare in limba romana (Steluta, 1970; Abecedar, 1974; Albinuta).
Grigore Vieru a primit, in 1988, cea mai prestigioasa distinctie internationala in domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
A fost ales deputat al poporului (1989). La 13 noiembrie 1990 a devenit membru de onoare din strainatate al Academiei Romane, care l-a propus, in 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Membru corespondent al Academiei Romane, din 23 martie 1993.
Decorat cu Medalia guvernamentala a Romaniei ‘Eminescu – 150 de ani de la nastere’ (2000). Decorat cu Ordinul Republicii, laureat al multor publicatii din Romania.
***
2. Olivier Clément : SOP/Basilica 1 şi 2 .
La vârsta de 87 de ani, teologul ortodox francez Olivier Clément a trecut la cele veşnice, în seara zilei de joi, 15 ianuarie 2009, la Paris.
Născut în anul 1921 la Cévennes, acesta a făcut iniţial studii istorice. Oscilând între ateism şi cercetările în direcţia spiritualităţii asiatice, în cele din urmă, s-a convertit la Ortodoxie, la vârsta de 30 de ani.
Decizia i-a fost inspirată de parcurgerea operelor lui Nicolae Berdiaev şi Vladimir Lossky, cărora le-a fost, ulterior, student şi prieten. Descoperind gândirea părinţilor creştini din Orient şi primind botezul în Biserica Ortodoxă, a devenit unul dintre mărturisitorii remarcabili ai Ortodoxiei în Occident, în cea de-a doua jumătate a secolului trecut.
După botez, a studiat teologia la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din capitala Franţei, institut al cărui doctor şi profesor a devenit. A ţinut cursuri şi la Institutul Superior de Studii Ecumenice, la École cathédrale (Centrul de formare al diocezei pariziene) şi la Centrul Sèvres (Facultatea iezuită), toate din Paris.
A desfăşurat o intensă activitate editorială, coordonând colecţia de studii ortodoxe „Theophanie” la Editura Desclée de Brouwer şi ca secretar de redacţie al revistei ortodoxe de limba franceză „Contacts”. A fost autorul a peste 30 de lucrări de istorie, teologie şi spiritualitate creştină, unele dintre acestea fiind traduse şi publicate şi în limba română. În paralel cu activitatea didactică şi editorial-publicistică desfăşurată, s-a implicat în viaţa şi misiunea Bisericii Ortodoxe din Franţa.
A fost consultant al Comitetului inter-episcopal ortodox de aici, între 1967-1997, şi membru al proiectului comun de dialog teologic ortodox-catolic şi al reuniunilor bilaterale ortodox-protestante. A participat la înfiinţarea şi la acţiunile Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală şi la diferite conferinţe inter-ortodoxe şi ecumenice.
Teologul francez a fost, de asemenea, interlocutorul unor personalităţi spirituale ale timpului său: patriarhul Athenagora, papa Ioan Paul al II-lea, părintele şi teologul român Dumitru Stăniloae, arhimandritul Sofronie, fratele Roger de la Taizé, întreţinând cu toţi relaţii amicale. În toate întreprinderile sale, s-a dovedit extrem de atent la provocările modernităţii, cărora a căutat să le răspundă într-o manieră creatoare şi regeneratoare, printr-o reflecţie profundă şi poetică, înrădăcinată adânc în Tradiţia Bisericii.
În decursul timpului, a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii catolice din Louvain (Belgia), al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi al Universităţii „Sacré Coeur” din Connecticut (Statele Unite ale Americii).
