Istoria începe de oriunde o privești [29]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

În revista Luceafărul din aprilie 1964[1] Prof. Dan Zamfirescu[2] își publica articolul Eminescu și Literatura română veche[3].

În el citează un articol al Acad. Alexandru Elian[4] despre donația Gaster. Aceea care cuprindea manuscrisele împrumutate de la Eminescu[5].

Și aici autorul spune că Hașdeu „poate fi socotit, fără ezitare, creatorul istoriei culturii vechi românești ca disciplină științifică[6].

Iar Eminescu a citit „marea culgere a cronicilor moldovene a lui Kogălniceanu”[7] dar cunoștea și opera lui Hașdeu[8].

În p. 42-43, Zamfirescu prezintă „dovezi directe”[9] ale citirilor lui Mihail Eminescu din literatura română veche.

În p. 42:

 (fotografie)

În paginile 42-43:

(fotografie)

Tot în p. 43:

(fotografie)

Însă, conchide autorul, „titlurile semnalate mai sus nu reprezintă, după părerea noastră, tot ce a citit Eminescu din literatura veche”[10].

Iar ultima perioadă de creație a lui Mihail dovedește „cunoașterea integrală și geniala folosire în scopuri artistice a limbii [române] vechi[11].

Motiv pentru care „opera eminesciană…[este] cea mai tradițională și totodată cea mai revoluționară a literaturii române moderne”[12].

Căci Hașdeu a fost „primul cunoscător total și primul cercetător prevăzut cu pregătirea specialistului ideal în domeniul istoriei literaturii române vechi”[13], pe când Eminescu a fost „cel dintâi [care a avut] simțul dezvoltării ei interioare, lingvistică și artistică, pe toată întinderea unei multiseculare evoluții”[14].

Despre influența lui Eminescu asupra lui Gaster în p. 48, unde îl numește pe Gaster: „ucenic eminescian”[15].

*

Acad. Gheorghe Mihăilă[16] enumeră cele 13 manuscrise ale Monahului Gavriil Uric[17] de la Mănăstirea Neamț[18] în cartea sa Studii de lingvistică și filologie. Iar acestea sunt următoarele[19]:

1. Omiliile Sfântului Grigorie Teologul, cu comentariile lui Nichita al Heracleei, din 1424;

2. Tetraevanghelul copiat și împodobit  cu miniaturi „în 1429, pentru Marina, doamna lui Alexandru cel Bun”[20];

3. Tetraevanghelul din 1436;

4. Sbornicul din 1439, care cuprinde Vieți de Sfinți și cuvinte de laudă;

5. Sbornicul din 1441, care cuprinde Vieți de Sfinți și cuvinte ascetice;

6. Mărgăritarul Sfântului Ioan Gură de Aur copiat în 1443;

7. Cuvântările ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare copiate în 1444;

8. Mineiul pe februarie din 1445;

9. Leastvița/ Scara Sfântului Ioan Scărarul din 1446;

10. Mineiul pe martie din 1447;

11. 10 foi dintr-un Sbornic, cu texte pseudo-istorice și apocrife, din 1447;

12. Mineiul pe noiembrie din 1449 (care-a dispărut);

13. Sbornicul cu omilii ale Sfinților Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și ale altor Sfinți Părinți, atribuit anilor 1424-1437.

Și autorul conchide că 8 dintre manuscrise sunt acum la București, 3 la Moscova, unul la Oxford iar altul e pierdut[21].

*

Petre P. Panaitescu[22] își publica în 1936 cartea sa Mihai Viteazul[23]. De 269 p. Unde va trata sistematic despre viața marelui domnitor român.

Iar autorul acreditează opinia că Mihai nu e fiu de domn[24].

Mama sa: Tudora din Târgul de Floci[25], despre care cronicarul ungur Szamosközy spunea că era „o vânzătoare de rachiu”[26] și că tatăl lui Mihai era grec[27].

Panaitescu declară drept „sigură” „înrudirea lui Mihai cu Iane banul[28], despre care crede că era unchiul său[29].

Mihai a fost om foarte sărac, făcând negustorie[30]. Știa limba turcă dar și limba greacă[31]. Iar când Iane, în 1586, devine mare ban al Craiovei, îl face bănișor al județului Mehedinți pe Mihai, nepotul său[32].

La 26 de ani, în anul 1584, Mihai se căsătorește cu Stanca, „o văduvă olteancă de neam mare”[33]. Cu aceasta va avea doi copii: Nicolae și Florica[34]. Cu Tudora din Târșor o va naște pe Marula[35].

Doamna Stanca moare de ciumă în 1603[36]

Mihai e mare stolnic între 1589-1591[37]. Devine mare postelnic, apoi mare agă[38]

Și autorul consideră că „oastea de mercenari” pe care o avea Mihai era de circa 10-13.000 de oameni[39].

La 1 noiembrie 1599, Mihai intra în Alba Iulia[40]. „Era călare pe un cal roib, îmbrăcat cu o manta albă pe care se vedeau cusuți cu fir de aur chipuri de șoimi. Avea o tunică din aceeași materie și ciorapi de mătase albă, sabia îi atârna pe latură, era bătută cu pietre scumpe, în cap avea o cușmă împodobită cu pene de cocoș”[41].

Între p. 98-108, autorul vorbește despre relația Fericitului Mihai Viteazul cu Biserica Ortodoxă.

Cuvintele tulburătoare ale autorului: „Mihai Viteazul a fost un cavaler creștin. Crescut în tradiția războinică a boierimii oltene, din care făcuse parte, a fost reprezentantul ei, dar cei ce l-au ridicat fără să-l cunoască bine, au aflat în fața lor pe cel mai mare oștean ce l-a dat neamul nostru, și un om al credinței care se ridica mai sus de socotelile [așteptările] lor.

[…] Frazele [scrisorilor lui] au ceva tăios și hotărât ca o sentință, limpede ca o conștiință sigură de ea, în același timp o credință religioasă adâncă, zăngănit de sabie și sunet de clopot[42].

Victoriile lui Mihai împotriva turcilor[43].

La Călugăreni el a avut o oaste de 10.000 de oameni[44] iar turcii de circa 20.000 de oameni[45].

Mihai a condus Ardealul 11 luni[46]. Nu a mai avut bani pentru ca să își plătească armata de mercenari[47]. El a mutat episcopia la Alba Iulia[48]. A cucerit Moldova în timpul verii[49].

Autorul spune că Mihai a acționat dintr-un „instinct” de „solidaritate românească”[50] când a cucerit Ardealul și Moldova însă nu a avut „o idee hotărâtă de unitate politică românească[51].

Mihai e părăsit de toți și pleacă în Ardeal[52]. La 23 februarie 1601 e la Praga și avea un tălmaci care îi traducea vorbele în italiană[53]. Împăratul Rudolf al II-lea îi dăruie 100.000 de taleri pentru ca să își formeze o nouă oaste de mercenari[54].

De la Praga pleacă la Viena[55]. Lupta de la Gorăslău a avut loc la 3 august 1601[56].

Însă avea…doar 43 de ani când a fost ucis[57]. Generalul Basta „a poruncit omorul”[58].

Mihai e omorât în ziua de „9/ 19 august 1601, înainte de răsăritul soarelui”[59]…cu halebardele[60].

Așa arată o halebardă:

(fotografie)

Însă o Cronică anonimă vorbește despre faptul că i s-a înfipt o suliță în inimă, apoi i s-a tăiat capul[61]. Și capul i-a fost adus la Mănăstirea Dealu de către Radu Florescu, un comis[62] muntean[63].


[1] Dan Zamfirescu, Studii și articole de literatură română veche, Ed. pentru Literatură, București, 1967, p. 49. Cartea are, în total, 231 p.

[3] Dan Zamfirescu, Studii și articole de literatură română veche, op. cit., p. 35-49.

[5] [5] Dan Zamfirescu, Studii și articole de literatură română veche, op. cit., p. 36.

[6] Idem, p. 39.

[7] Idem, p. 40.

[8] Idem, p. 41.

[9] Idem, p. 42.

[10] Idem, p. 44.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 45.

[13] Idem, p. 47.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 48.

[18] G.[heorghe] Mihăilă, Studii de lingvistică și filologie, Ed. Facla, Timișoara, 1981, p. 48. Cartea are 290 p.

[19] Idem, p. 50-51.

[20] Idem, p. 50.

[21] Idem, p. 51.

[23] P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Ed. Fundația Regele Carol I, București, 1936.

[24] Idem, p. 13, 16.

[25] Idem, p. 12.

[26] Idem, p. 17.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 20.

[29] Idem, p. 22.

[30] Idem, p. 23.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 23-24.

[33] Idem, p. 24.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 25.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 64.

[40] Idem, p. 83, 159.

[41] Idem, p. 159.

[42] Idem, p. 108.

[43] Idem, p. 110 sq.

[44] Idem, p. 117-118.

[45] Idem, p. 118.

[46] Idem, p. 161.

[47] Idem, p. 173.

[48] Idem, p. 178.

[49] Idem, p. 184.

[50] Idem, p. 218.

[51] Ibidem.

[52] Idem, p. 237.

[53] Idem, p. 240.

[54] Idem, p. 240-241.

[55] Idem, p. 241.

[56] Idem, p. 244.

[57] Idem, p. 246.

[58] Idem, p. 247.

[59] Idem, p. 248.

[60] Ibidem.

[61] Ibidem.

[62] Comisul era un mare dregător în Țara Românească și Moldova, care îngrijea caii și grajdurile domnești și care făcea aprovizionarea cu furaje.

[63] Cf. P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul, op. cit., p. 248, n. 3.

Minunea de la Alba Iulia, Fericitul Mihai Viteazul şi adevărata Agheasmă [podcast istoric]

La un moment dat doamna preoteasă a preluat aici un text, dintr-o altă locaţie, despre minunea pe care vă invităm să o ascultaţi în podcastul nostru. Nicolae Iorga redă traducerea hrisovului de la Lavra Pecerska care descrie minunea Agheasmei ortodocşilor, despre zidirea Bisericii episcopale de la Alba Iulia şi despre primul episcop Sfânt al Transilvaniei: Ioan. Ascultaţi cu atenţie textul şi comentariul nostru!

Aici pentru a asculta live.

Download this episode (16 min)

Ne cerem scuze pentru unele deficienţe ale podcastului. Am făcut înregistrarea cu un microfon mobil şi de aceea apar unele defecte….care însă nu fărâmă fondul dumnezeiesc al minunii.

Pr. Dorin.