Etichetă: folclor românesc

Cele anterioare: prima, a doua, a treia și a 4-a parte…

***

Frunzuliță iarbă mare

Frunzuliță iarbă mare
Cine n-are noroc n-are,
De când naște până moare.

Că eu una n-am avut
De când maica m-o făcut.

– Maică, măiculița mea!
Spune-mi drept ș-adevărat,
Cu ce apă m-ai scăldat?

Cu apă de la vale
Ca să fiu cu jale?

Cu apă de Olt
Ca să n-am noroc?

Maică, străină ca mine
Nu e nimenea pe lume,
Numai cucul din pădure.

Dar nici ăla nu-i ca mine
C-are și el pe-oricine,
Că mierlița gălbioară,
P-aia-o are surioară,
Și pe sturzul gălbior,
P-ala-l are frățior.

*

De la maica-mi vine dor,
Stau în loc să mă omor!

(Din: „D-ai, săraca țara mea”)

*

Frunză verde nucă sacă

Frunză verde nucă sacă
Toate crengile s-apleacă
Cu vârfurile la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng…

M-oi omorî și le-oi spune
C-am pierdut floare de fragă
Și puterea mea cea dragă.

Și-am pierdut floare de prun
Și ce-am avut eu mai bun.

Și-am pierdut frunză de fag
Și ce-am avut eu mai drag.

*

Cântă cucu’ pe fântână

Cântă cucu’ pe fântână
Că mai o săptămână;
Cântă cucu’ pe găleată
Săptămâna mi se gată.

Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug;
După plug și după boi,
După părinții-amândoi;
După plug, după rotile,
După dragile copile;
După plug, după tânjală,
După mândra de-astă vară…

De unde cătana pleacă,
Rămâne casa săracă;
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați;
Rămân boii în restele
Și părinții-n dor și jele.

*

Frunză verde de măr dulce

Frunză verde de măr dulce
Ieși măicuță-n deal la cruce,
Să te uiți cum ne mai duce!

Ne duce, ne suie-n tren;
Trenul pleacă șuierând,
Maica rămâne plângând.

Foaie verde trei grănate
Trenule n-avere-ai parte
De șuruburile toate
Și de șina de sub roate,
Că ne-ai străinat departe,
În neagra străinătate!

Nu văd mamă, nu văd tată,
Parcă sunt făcut din piatră;
Nu văd frați, nu văd surori,
Parcă sunt făcut din flori.

Foaie verde sălcioară,
Săbioara-i surioară,
Călușelu-i frățior
Și pușculița-i măicuță!

Foaie verde foaie lată,
Maică, inimă de piatră,
Cum să te mai văd odată?

*

Care-și lasă satul lui

Care-și lasă satul lui
Ardă-l para focului;
Da’ nu-l ard-așa de rău,
Că mi l-am lăsat și eu;
Nu-l ard-așa de-nfocat,
Că și eu mi l-am lăsat
Și la fabric-am plecat!

Fabrica-i cu multe roate
Rupe-mi cioantele din spate;
Taie scânduri zi și noapte,
Pe toate le port în spate…

Du-mă, Doamne, de pe-aici
Ca să nu mai văd fabrici!

*

„trandafir mândru rotat”.

*

Dorin Streinu: În tine, poporul meu, jalea e propria ta rugăciune!

***

Prima, a doua și a treia parte…

***

„Mă plăti cu cântecul
Ca lupu’ cu urletu’”.

(din „Foaie verde iasomie”)

*

Când s-o-mpărțit urâtu’

Când s-o-mpărțit urâtu’
Eram în câmp cu plugu’
Și nu știu cum s-o-mpărțit
Tare mult mi s-o venit,
Că la toți le-o dat cu acu’
Da mie mi-a dat cu sacu’.

Când s-o-mpărțit dragostea
Eram în câmp cu coasa
Și nu știu cum s-o-mpărțit
De loc nu mi s-o venit,
Că la toți le-o dat cu caru’,
Da’ mie mi-o dat amaru’.

Că la toți le-o dat cât o vrut,
Da’ eu parte n-am avut,
Numa’ de-amor și urât;
Tot cât o fost pe pământ
Numa’ mie-mi s-o venit,
De ast-am îmbătrânit.

*

Cine n-are noroc n-are

Cine n-are noroc n-are
De când naște până moare.
Că nici eu nu l-am avut
De când mama m-o făcut.

Că norocul, ardă-l focul,
Nu răsare pe tot locul.
Că răsare lângă drum
Și nu-l are omul bun.

Că om bun am fost și eu
Și norocul mi-o fost rău.

*

Foaie verde mărăcine

Foaie verde mărăcine
Codrule, de-aș fi ca tine
Fericit aș fi pe lume!

Vara-mi vii cu frunze verzi
Toamna le scuturi, le pierzi.

Numai eu dacă m-oi pierde,
Nimenea nu mă mai vede.

Toată toamna-ngălbenești,
Toată iarna-mbătrânești.

Primăvara-ntinerești,
Păsările-adăpostești.

Dar eu dacă-mbătrânesc
Cât lumea nu-ntineresc!
Codru-l tai, întinerește;
Omul moare, putrezește.

*

Hi, hi, hi, murgule, hi!

(din A plecat moțul la țară)

*
Cântă puiul cucului

Cântă puiul cucului
Pe coarnele plugului
Și mierla de pe teleagă
Tot strigă la boi să meargă.

Rămâi, brazdă, după plug,
Că eu de astăzi mă duc
Și mă bag în codrii verzi
De astăzi nu mă mai vezi.

Te las naibii, sărăcie,
Și mă duc la vitejie;
Te las naibii, sapă lată,
Și iau pușca ferecată!

*

Mult mi-e dor și mult mi-e sete

Mult mi-e dor și mult mi-e sete
Să văd frunza-n codru’ verde,
Să mai strâng vreo șapte cete!

Primăvară, muma noastră,
Suflă bruma din fereastră
Și zăpada de pe coastă,
Să văd iar verzind în cale,
Să mă las iar în cea vale
Cu-o pereche de pistoale.

Frunza-m codru cât se ține
Toți voinicii trăiesc bine,
Iară frunza dacă-l lasă
Toți voinicii merg pe-acasă
Și la para focului
Zac de dorul codrului!

Frunză verde de susai
De-ar veni luna lui mai
Să-mi văd cerul tunând,
Să văd norii fulgerând,
Ierbulița-n șesuri dând!

Să mai văd focuri pe-afară,
Copilași cu pielea goală,
Cai în câmpuri nechezând
Și voinici pe plai suind!

*

Duce-m-aș, că largă-i lumea

Duce-m-aș, că largă-i lumea,
Numai să-nfrunză pădurea!

În pădure când mă bag
Tăți crengile mă trag
Și de haine și de cap
Numa’ să mă fac pribeag.

Vai, săracu’ pribeagu’
Cu greu își duce traiu’!

Frunza-n codru când se mișcă
El crede că îl împușcă;
Frunza-n codru s-o mișcat
El crede că l-o-mpușcat;
Rădăcina fagului,
Leagănul pribeagului.

***

Prima și a doua parte…

*

Atâta-s de supărat

Atâta-s de supărat
Cumu-i ceriul înnorat
Și atâta-s de scârbit
Cumu-i cerul de cernit!

Tuturor li-i lumea lume
Numai mie mi-i cărbune;
Tuturor li-i lumea dragă
Mie mi-i cerneală neagră!

De-ar fi lumea de hârtie
I-aș da foc într-o mânie;
De-ar fi lumea rămurea
Cu toporul o-aș tăia!

(din Ardeal)

*

Jelui-m-aș, jelui

Jelui-m-aș, jelui,
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului.

Codru-i verde,
Nu mă crede.

Codru-i verde și-mpănat
Mă tem că mă spune-n sat.

M-oi jelui drumului,
Drumu-i jalnic ca și mine,
Doar nu m-0 spune la nime,
Că ziua-l calcă drumarii
Iar noaptea-l calcă tâlharii.

*

Cântă, cântă gură scumpă

Cântă, cântă gură scumpă,
Că boala cu drag te-ascultă!
Gura râde că-i nebună,
Inima plânge de sună;
Gura râde că-i buiacă*,
Inima plânge de-neacă.

Inimă supărăcioasă
Ce ți-aș da să fii voioasă?

De mi-ai da bunu’ lumii
Eu voioasă n-am de-a fi,
Că-s aproape de necaz
Ca năframa de obraz;
Că-s aproape de mult rău
Ca obrazu de chindeu**;
Și-s aproape de urât
Ca picioru’ de pământ.

* Buiacă = sălbatică, nebună, zburdalnică.
** Chindeu = prosop, ștergar.

*

Cântă-mi, cuce, cu mult dor

Cântă-mi, cuce, cu mult dor,
Că eu n-am prea mult și mor!
Cântă-mi, cuce, cu dulceață,
Că eu n-am prea multă viață!

Din tinerețele mele
Am petrecut multe grele
Să le strâng aș face-un munte,
Or peste mare o punte;
Să trec calea dorului,
La curțile binelui
Și norocu’ omului.

Dorin Streinu: E una dintre doinele românești care îmi place cel mai mult. Simplitatea și dramatismul ei mă înspăimântă.

*

*

*             *

„Dacă nu știi să-ți respecți neamul nu vei învăța niciodată cine ești!”.

(Dorin Streinu)

*

Însemnări din luna octombrie 1997, când am citit mult folclor.

*

Cine n-are dor pe vale

Cine n-are dor pe vale
nu ști’ luna când răsare
și noaptea câtu-i de mare;
cine n-are dor pe luncă
nu ști’ luna când se culcă
și noaptea câtu-i de lungă!

(din Ardeal)

*

Du-te, dorule, nu sta!

Du-te, dorule, nu sta,
și despică cetina,
nu-mi despica inima;
și despică molidu’
nu-mi despica sufletu’.

Du-te, dorule, în lume
să nu-ți mai aud de nume.

(din Suceava)

*

Du-te, dor, cu negura!

Du-te, dor, cu negura,
unde-i badea cu stâna;
du-te, dor, cu negurile,
unde-i badea cu-oile.

De te-o-ntreba că ce fac,
spune-i că de-a lui dor zac!

De te-ntreabă cum trăiesc,
spune-i că mult îl doresc!

(din zona Lăpușului)

*

Peste vârv, peste opcină

Peste vârv, peste opcină
este-o creangă de cetină,
suflă vântul și-o clătină
din vârv până-n rădăcină.

Foaie verde ca nalba,
de m-aș putea rădica,
sus la vârv cu negura,
tăt aș merge și-aș ploua.

Și-aș porni la vremuri grele
pe deasupra mândrei mele
Ș-ap-aș ninge și-aș trăzni
drept în ocolul mândrii.

*

„floricica macului”

*
„Și doruțu’ badiului
nu găsești vorbe să-l spui”.

(„Mi-o trimis badea cuvânt”)

*