Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: folclor românesc

Folclor românesc (5)

Cele anterioare: prima, a doua, a treia și a 4-a parte

***

Frunzuliță iarbă mare

Frunzuliță iarbă mare
Cine n-are noroc n-are,
De când naște până moare.

Că eu una n-am avut
De când maica m-o făcut.

– Maică, măiculița mea!
Spune-mi drept ș-adevărat,
Cu ce apă m-ai scăldat?

Cu apă de la vale
Ca să fiu cu jale?

Cu apă de Olt
Ca să n-am noroc?

Maică, străină ca mine
Nu e nimenea pe lume,
Numai cucul din pădure.

Dar nici ăla nu-i ca mine
C-are și el pe-oricine,
Că mierlița gălbioară,
P-aia-o are surioară,
Și pe sturzul gălbior,
P-ala-l are frățior.

*

De la maica-mi vine dor,
Stau în loc să mă omor!

(Din: „D-ai, săraca țara mea”)

*

Frunză verde nucă sacă

Frunză verde nucă sacă
Toate crengile s-apleacă
Cu vârfurile la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng…

M-oi omorî și le-oi spune
C-am pierdut floare de fragă
Și puterea mea cea dragă.

Și-am pierdut floare de prun
Și ce-am avut eu mai bun.

Și-am pierdut frunză de fag
Și ce-am avut eu mai drag.

*

Cântă cucu’ pe fântână

Cântă cucu’ pe fântână
Că mai o săptămână;
Cântă cucu’ pe găleată
Săptămâna mi se gată.

Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug;
După plug și după boi,
După părinții-amândoi;
După plug, după rotile,
După dragile copile;
După plug, după tânjală,
După mândra de-astă vară…

De unde cătana pleacă,
Rămâne casa săracă;
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați;
Rămân boii în restele
Și părinții-n dor și jele.

*

Frunză verde de măr dulce

Frunză verde de măr dulce
Ieși măicuță-n deal la cruce,
Să te uiți cum ne mai duce!

Ne duce, ne suie-n tren;
Trenul pleacă șuierând,
Maica rămâne plângând.

Foaie verde trei grănate
Trenule n-avere-ai parte
De șuruburile toate
Și de șina de sub roate,
Că ne-ai străinat departe,
În neagra străinătate!

Nu văd mamă, nu văd tată,
Parcă sunt făcut din piatră;
Nu văd frați, nu văd surori,
Parcă sunt făcut din flori.

Foaie verde sălcioară,
Săbioara-i surioară,
Călușelu-i frățior
Și pușculița-i măicuță!

Foaie verde foaie lată,
Maică, inimă de piatră,
Cum să te mai văd odată?

*

Care-și lasă satul lui

Care-și lasă satul lui
Ardă-l para focului;
Da’ nu-l ard-așa de rău,
Că mi l-am lăsat și eu;
Nu-l ard-așa de-nfocat,
Că și eu mi l-am lăsat
Și la fabric-am plecat!

Fabrica-i cu multe roate
Rupe-mi cioantele din spate;
Taie scânduri zi și noapte,
Pe toate le port în spate…

Du-mă, Doamne, de pe-aici
Ca să nu mai văd fabrici!

*

„trandafir mândru rotat”.

*

Dorin Streinu: În tine, poporul meu, jalea e propria ta rugăciune!

***

Folclor românesc (4)

Prima, a doua și a treia parte…

***

„Mă plăti cu cântecul
Ca lupu’ cu urletu’”.

(din „Foaie verde iasomie”)

*

Când s-o-mpărțit urâtu’

Când s-o-mpărțit urâtu’
Eram în câmp cu plugu’
Și nu știu cum s-o-mpărțit
Tare mult mi s-o venit,
Că la toți le-o dat cu acu’
Da mie mi-a dat cu sacu’.

Când s-o-mpărțit dragostea
Eram în câmp cu coasa
Și nu știu cum s-o-mpărțit
De loc nu mi s-o venit,
Că la toți le-o dat cu caru’,
Da’ mie mi-o dat amaru’.

Că la toți le-o dat cât o vrut,
Da’ eu parte n-am avut,
Numa’ de-amor și urât;
Tot cât o fost pe pământ
Numa’ mie-mi s-o venit,
De ast-am îmbătrânit.

*

Cine n-are noroc n-are

Cine n-are noroc n-are
De când naște până moare.
Că nici eu nu l-am avut
De când mama m-o făcut.

Că norocul, ardă-l focul,
Nu răsare pe tot locul.
Că răsare lângă drum
Și nu-l are omul bun.

Că om bun am fost și eu
Și norocul mi-o fost rău.

*

Foaie verde mărăcine

Foaie verde mărăcine
Codrule, de-aș fi ca tine
Fericit aș fi pe lume!

Vara-mi vii cu frunze verzi
Toamna le scuturi, le pierzi.

Numai eu dacă m-oi pierde,
Nimenea nu mă mai vede.

Toată toamna-ngălbenești,
Toată iarna-mbătrânești.

Primăvara-ntinerești,
Păsările-adăpostești.

Dar eu dacă-mbătrânesc
Cât lumea nu-ntineresc!
Codru-l tai, întinerește;
Omul moare, putrezește.

*

Hi, hi, hi, murgule, hi!

(din A plecat moțul la țară)

*
Cântă puiul cucului

Cântă puiul cucului
Pe coarnele plugului
Și mierla de pe teleagă
Tot strigă la boi să meargă.

Rămâi, brazdă, după plug,
Că eu de astăzi mă duc
Și mă bag în codrii verzi
De astăzi nu mă mai vezi.

Te las naibii, sărăcie,
Și mă duc la vitejie;
Te las naibii, sapă lată,
Și iau pușca ferecată!

*

Mult mi-e dor și mult mi-e sete

Mult mi-e dor și mult mi-e sete
Să văd frunza-n codru’ verde,
Să mai strâng vreo șapte cete!

Primăvară, muma noastră,
Suflă bruma din fereastră
Și zăpada de pe coastă,
Să văd iar verzind în cale,
Să mă las iar în cea vale
Cu-o pereche de pistoale.

Frunza-m codru cât se ține
Toți voinicii trăiesc bine,
Iară frunza dacă-l lasă
Toți voinicii merg pe-acasă
Și la para focului
Zac de dorul codrului!

Frunză verde de susai
De-ar veni luna lui mai
Să-mi văd cerul tunând,
Să văd norii fulgerând,
Ierbulița-n șesuri dând!

Să mai văd focuri pe-afară,
Copilași cu pielea goală,
Cai în câmpuri nechezând
Și voinici pe plai suind!

*

Duce-m-aș, că largă-i lumea

Duce-m-aș, că largă-i lumea,
Numai să-nfrunză pădurea!

În pădure când mă bag
Tăți crengile mă trag
Și de haine și de cap
Numa’ să mă fac pribeag.

Vai, săracu’ pribeagu’
Cu greu își duce traiu’!

Frunza-n codru când se mișcă
El crede că îl împușcă;
Frunza-n codru s-o mișcat
El crede că l-o-mpușcat;
Rădăcina fagului,
Leagănul pribeagului.

***

Folclor românesc (3)

Prima și a doua parte…

*

Atâta-s de supărat

Atâta-s de supărat
Cumu-i ceriul înnorat
Și atâta-s de scârbit
Cumu-i cerul de cernit!

Tuturor li-i lumea lume
Numai mie mi-i cărbune;
Tuturor li-i lumea dragă
Mie mi-i cerneală neagră!

De-ar fi lumea de hârtie
I-aș da foc într-o mânie;
De-ar fi lumea rămurea
Cu toporul o-aș tăia!

(din Ardeal)

*

Jelui-m-aș, jelui

Jelui-m-aș, jelui,
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului.

Codru-i verde,
Nu mă crede.

Codru-i verde și-mpănat
Mă tem că mă spune-n sat.

M-oi jelui drumului,
Drumu-i jalnic ca și mine,
Doar nu m-0 spune la nime,
Că ziua-l calcă drumarii
Iar noaptea-l calcă tâlharii.

*

Cântă, cântă gură scumpă

Cântă, cântă gură scumpă,
Că boala cu drag te-ascultă!
Gura râde că-i nebună,
Inima plânge de sună;
Gura râde că-i buiacă*,
Inima plânge de-neacă.

Inimă supărăcioasă
Ce ți-aș da să fii voioasă?

De mi-ai da bunu’ lumii
Eu voioasă n-am de-a fi,
Că-s aproape de necaz
Ca năframa de obraz;
Că-s aproape de mult rău
Ca obrazu de chindeu**;
Și-s aproape de urât
Ca picioru’ de pământ.

* Buiacă = sălbatică, nebună, zburdalnică.
** Chindeu = prosop, ștergar.

*

Cântă-mi, cuce, cu mult dor

Cântă-mi, cuce, cu mult dor,
Că eu n-am prea mult și mor!
Cântă-mi, cuce, cu dulceață,
Că eu n-am prea multă viață!

Din tinerețele mele
Am petrecut multe grele
Să le strâng aș face-un munte,
Or peste mare o punte;
Să trec calea dorului,
La curțile binelui
Și norocu’ omului.

Dorin Streinu: E una dintre doinele românești care îmi place cel mai mult. Simplitatea și dramatismul ei mă înspăimântă.

*

Folclor românesc (2)

Prima parte…

*

Dorul meu pe unde pleacă

Dorul meu pe unde pleacă
Nu-i pasăre să-l întreacă,
E mai repede ca vântul,
ca fulgerul și ca gândul.

Până ce clipește-o dată,
Înconjură lumea toată;
Pân’ clipești de două ori,
A zburat mai sus de nori!

(din Ardeal)

*

Frunză verde de mărar

Frunză verde de mărar
Mi-am pus doru’ la cântar,
Și l-am pus c-un sac de sare
Și tot doru’-o tras mai tare
Și l-am pus c-un sac de lut
Și tot doru’-o tras mai mult.

(din Suceava)

*

Of, amar, amar îi doru’!

Of, amar, amar îi doru’
Că tare usucă omul!
Te usucă pe picioare
Ca iarba vara la soare;
Și te usuci pe pământ
Ca iarba vara la vânt;
Și de-ți intră doru’-n sân
Te prefaci ca iarba-n fân,
Din tânăr ajungi bătrân
Ca iarba te veștejești
Repegior îmbătrânești.

(din Suceava)

*

Când s-ar face dealu’ șes

Când s-ar face dealu’ șes
Și valea bună de mers,
Eu pe deal aș semăna
Doru’ și cu dragostea,
L-eaș îngriji cu mândra.

Și pe vale aș mai pune
Doru’ și vorbele bune.

Doru’ și țara străină
Mi-o făcut fața bătrână
Și capu’ caier de lână;
Doru’ și vorbele rele
Mi-o mâncat zilele mele.

(din Suceava)

*

Cine fluieră și cântă

Cine fluieră și cântă
Nu i-o fi lumea urâtă
Și fața posomorâtă;
Cu amar de-l bate vântu’
El mai uită cu cuvântu’;
Jalea drumul de i-l trece
El o fluieră și-i trece,
Cât de mare jale-ar crește
Cântecu’ o potolește,
Fluieratu’-o domolește
Omu’ uită și trăiește.

*
Jelui-m-aș brazilor

Jelui-m-aș brazilor
De doruțul fraților;
Jelui-m-aș munților
De dorul părinților;
Jelui-m-aș florilor
De dorul surorilor;
Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,
Codrului frumosului,
Codrului umbrosului;
Codru-i jalnic ca și mine,
Vara trece, toamna vine,
Pică-i frunza toată bine
Cu crengi veștede rămâne!
Maică, măiculeana mea,
Auzi-mi tu jalea mea?

(din Ardeal)

*

Mândru-i condru’ și-nfrunzit

Mândru-i codru’ și-nfrunzit
Și-a mea parte-a veștejit,
C-am trăit tot cu urât.

Mândru-i codru’ și-ndăngat
Și-a mea parte s-o uscat,
Că-mi trăiesc tot supărat.

Cine nu-i mâncat de rele
Nu horea horele mele;
Cine nu-i mâncat de rău
Nu horea ce horesc eu.

(din Transilvania)

*

Frunzuliță de negară

Frunzuliță de negară
Cine-a adus doina-n țară,
Ierte-i Dumnezeu păcatu’,
Mult bine-a făcut săracu’!

Căci doina noastră română
Multe dureri ne alină;
Doina noastră românească
Dumnezeu s-o ocrotească!

Căci românul necăjit
Tot cu doina a trăit.

*

„Doină, doină, cântec dulce,
De la mine când te-i duce?”

(din: Doină știu și doină zic)

*


Folclor românesc (1)

*

*             *

„Dacă nu știi să-ți respecți neamul nu vei învăța niciodată cine ești!”.

(Dorin Streinu)

*

Însemnări din luna octombrie 1997, când am citit mult folclor.

*

Cine n-are dor pe vale

Cine n-are dor pe vale
nu ști’ luna când răsare
și noaptea câtu-i de mare;
cine n-are dor pe luncă
nu ști’ luna când se culcă
și noaptea câtu-i de lungă!

(din Ardeal)

*

Du-te, dorule, nu sta!

Du-te, dorule, nu sta,
și despică cetina,
nu-mi despica inima;
și despică molidu’
nu-mi despica sufletu’.

Du-te, dorule, în lume
să nu-ți mai aud de nume.

(din Suceava)

*

Du-te, dor, cu negura!

Du-te, dor, cu negura,
unde-i badea cu stâna;
du-te, dor, cu negurile,
unde-i badea cu-oile.

De te-o-ntreba că ce fac,
spune-i că de-a lui dor zac!

De te-ntreabă cum trăiesc,
spune-i că mult îl doresc!

(din zona Lăpușului)

*

Peste vârv, peste opcină

Peste vârv, peste opcină
este-o creangă de cetină,
suflă vântul și-o clătină
din vârv până-n rădăcină.

Foaie verde ca nalba,
de m-aș putea rădica,
sus la vârv cu negura,
tăt aș merge și-aș ploua.

Și-aș porni la vremuri grele
pe deasupra mândrei mele
Ș-ap-aș ninge și-aș trăzni
drept în ocolul mândrii.

*

„floricica macului”

*
„Și doruțu’ badiului
nu găsești vorbe să-l spui”.

(„Mi-o trimis badea cuvânt”)

*

Gheorghe Zamfir: „Păstorul singuratic” şi „Doina de jale”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=frSkz-aXatU]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ws5WP1LHGUc]

Psa. Gianina

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno