Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [8]

cardul

*

Fragmentele anterioare…

***

Extazul este vederea inexprimabilului. El este vederea noastră cea adevărată.

*

Avem nevoie de iubire ca de frumuseţe.

*

Geniul este un om care a înţeles că omul nu poate avea margini.

*

Ideea nu posedă semnul ci desinenţa acestuia.

*

Ermetiştii sunt mincinoşii, care vor să alunge detaliile adevărurilor banale dintre noi.

*

Să nu pregeţi niciodată când scrii! Scrie!

*

Sunt puţini oamenii care nu s-au ratat. Adică cei care au făcut tot ce puteau să facă.

*

Se vinde numai ceea ce e falsificat. Din păcate, oamenii sunt proşti de dau în gropi la problema adevărului.

*

Pentru ca să fii văzut bine, trebuie să minţi în continuu, să ajungi genial în domeniul minciunii. Însă, dacă vrei să fii văzut bine de Dumnezeu…trebuie să îţi pare rău nu numai de orice minciună, ci şi de orice încercare pe care ai făcut-o pentru a minţii.

*

Eu nu cred în Dumnezeu. Eu Îl iubesc. [Aceste lucruri i le-am spus cuiva, care dorea să îmi dea lecţii de nesimţire…pe teme religioase.]

*

Femeile doresc să facă sex pentru că niciun bărbat nu le-a învăţat să facă dragoste.

*

Nu trebuie să urăşti! Trebuie să înveţi să iubeşti ura imbecilă, samavolnicia, nesimţirea sfidătoare, cruzimea înfiorătoare. Toate acestea şi multe altele vor fi în sufletul celui care te urăşte…pe degeaba.

*

Măgarii au urechile mari pentru ca să nu şi le taie Picasso.

*

Paul Valéry este un „mare geniu”, pentru că a spus că „geniul este facil”.

*

Nu sunt obsedat de nimic decât de adevăr.

*

Dacă nu simţiţi în jurul dumneavoastră pe Îngeri atunci nu sunteţi oameni.

*

O carte are litere. Trei schelete au oase. Un ou are gălbenuş. Sângele are furnici de metal negru. De ce sângele o ia razna?

*

Priviţi! Nu vedeţi nimic?! Eu am început să orbesc…

*

Dacă nu poţi să scrii nebuneşte nu poţi să scrii deloc. Să nu confundaţi scrisul cu tăiatul unghiilor. Scrisul e ca respiraţia: nu se termină decât odată cu moartea.

*

Un ochi de apă seamănă cu un ochi de ani.

*

Visul nu e mai complex decât realitatea dar e productiv.

*

Nopţile cele mai delicioase sunt nopţile cu cearşafuri noi.

*

Melancolia este o revisare.

*

Indispoziţia: o stare de uitare.

*

Învaţă să fii insuportabil! Vei avea multe idei de scris.

*

Când vrei să-ţi baţi joc de tine atunci devin-o banal. Are să râdă mulţi oameni…Aceasta e singura bucurie a omului prost: râsul degeaba.

*

Oamenii mari nu ştiu niciodată cât de mari sunt.

*

Un capriciu al multor scriitori este acela de a rectifica în continuu. Astfel nu se mai înţelege nimic.

*

E ciudată scrisoarea. E ciudată pentru că este invizibilă în fond iar grafia ei este, mereu, prea redusă.

*

Umerii scrisului sunt albi de ouă. Nu mai avem bucătărese.

*

Oamenii care au o imagine falsă despre ei înşişi s-au uitat toată viaţa în oglinzi, care nu le-au spus-o verde-n faţă.

*
Fotbalul este o transpiraţie tehnică.

*

O clipă este o eternitate când eternitatea devine o clipă.

*

Când vrei să bei scrum…să ai lângă tine un prieten adevărat sau un pahar de vin, din acela care îţi place ţie cel mai mult. Niciodată să nu bei vin  însă, când ai scrum în ochi…

*

Zâmbetele sunt, adesea, nişte cârduri de ciori. Aşa le-am văzut eu când treceau…şi oamenii îşi arătau adevărata lor faţă.

*

Femeile nu au coarne în cap pentru că şi le pun atunci când au nevoie de ele.

*

Sunt secunde care mor de foame.

*

Uneori sunt timid ca uraganul…

*

Calea succesului decerebrat: după ce spui sau scrii un mic adevăr, continuă cu glume, glume…şi iarăşi glume…

*

Aud câmpul doinind oasele strămoşilor mei.

*

Politica este o chestiune pentru arlechini. Să nu se uite culoarea roz!

*

Cravata a devenit drapelul bărbaţilor.

*

Ciorapul până sus este faleza feminină.

*

Mamaia face ciuşcă [ciuşca: roşii coapte + ulei + sare + ceapă tocată mărunt   sau usturoi = mâncare de toiul verii]. O întreb de ce pune usturoi. Îmi răspunde: „Păi cum s-o las aşa, fără niciun Dumnezeu?!”. Deci…şi gustul este un amănunt teologic!

*

Am primit multe sfaturi oarbe de-a lungul timpului, care şi-au  dovedit miopia din plin. E o calamitate însă, ca toată viaţa să ai lângă tine sfătuitori, care te îndrumă, cu eleganţă, spre cel mai adânc loc al Iadului.

*

Ce nebuni sunt măgarii! Ei rag…tocmai pentru ca să strice timpul ştiinţific.

*

Proştii ies după ploaie, pentru că ciupercile ies după sfârşitul războiului.

*

Proştii cred că geniile nu-şi permit să pară proşti. Însă e cel mai amuzant să pari prost cu…proştii.

*

Cele mai înalte cărţi sunt cele care îţi dezvăluie o cale către tine însuţi.

*

Cea mai mare dorinţă este libertatea.

*

Oamenii duhovniceşti sunt aceia care vorbesc cu limitele Absolutului.

*

Cea mai mare conştiinţă a lumii e cea mai lucidă existenţă.

*

Puterea este a oamenilor care nu şi-o doresc.

*

Cea mai mare linişte, inimaginabila linişte, este o inimă plină de veşnicie.

*

Nu ştiu cât de sublim e să taci profund, dar ştiu cât de înfiorător e să vorbeşti tulburător.

*

Fii meschin cu tine însuţi pentru ca să nu fii cu nimeni altul.

*

Nu m-a influenţat nimeni niciodată. Însă mereu m-am regăsit în toţi oamenii.

*

Mai mult decât simplul este imposibilul.

*

Imposibil însă este numai imposibilul.

*

Aş vrea să înţeleg ce tu nu înţelegi de la mine.

*

Există încă un timp fără cuvinte puţine.

*

Scrieţi-mi-l pe cruce:

„Nu dorm! Sunt mai treaz ca oricând…”.

***

( finalul volmului; 7. 07. 1997)

În cele 8 fragmente de la nivel online…e o formă parţială a cărţii.

*******

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [7]

streasina ploii

***

Secţiunile precedente

*

De câte ori înţeleg ceva mă apucă admiraţia.

*

Frumuseţea e un joc de coridă: învinge cine e mai puternic.

*

Ura e la fel ca amorul: te consolidează pe măsură ce te distruge.

*

Îmi plac imaginile pe care nu pot să le mai uit.

*

Un cuvânt e întotdeauna mai puţin decât o privire.

*

O privire exprimă ce nu poate exprima o viaţă.

*

Forţa unei opere este exprimată de forţa pe care a avut-o cel care a creat-o.

*

Sunt de părere că poţi să scrii oricum, dacă ai ce să scrii.

*

Formele simple mă uimesc.

*

Iubesc ţăranul român cu patima cu care un nou născut suge la sânul mamei sale.

*

Viaţa poetului e o viaţă care se vinde şi niciodată care se cumpără. Numai mitocanii cred că pot cumpăra poezie. Nu! Poezia e un dar din partea poetului.

*

Omul modern e un primitiv al civilizaţiei.

*

Superstiţia e cea din urmă rămăşiţă a religiei.

*

Un om religios este un om moral, pe când reversul nu este întotdeauna o axiomă.

*

Omul se autodistruge când ştie prea multe, tocmai pentru faptul, că nu ştie ce trebuie despre ceea ce ştie.

*

Intelectualii se subapreciază pe ei înşişi, în momentul când le este teamă, că în ceea ce fac sunt chiar ei.

*

Oamenii care mai ştiu să scuipe cu ciudă mai sunt încă oameni.

*

Invidiez lucrurile false tocmai pentru aceea că nu au nimic bun în ele şi  pentru că acest nimic mai e şi vandabil.

*

Un om nu poate fi cu totul obiectiv faţă de sine.

*

Trebuie să te lauzi cu defectele pentru ca să câştigi cu virtuţile mai mult decât ţi se cuvine. Aceasta e logica întoarsă a lumii în care trăim!

*

Clarificarea unei idei este ca o ieşire din aburul ceţii sau ca o revenire din beţie.

*

Liniştea sufletului e duminica vieţii mele.

*

Peştele – semnul prin care mă acopăr cu apă.

*

Nu există acţiune dictată doar de raţiune. La ea concură întreaga fiinţă.

*

A fi lucid înseamnă a fi sceptic faţă de toţi şi de toate în afară de tine însuţi.

*

O minte care gândeşte este un monstru. Numai că e o monstruozitate pentru cei care nu au obiceiul să gândească.

*

Raţiunea se prelinge în sentimente şi voinţă. Astfel forţa ei se diminuează dar nu devine mai puţin înfiorătoare. Raţiunea este un taur, care poate să-l ucidă, în orice clipă, pe toreador.

*

A da o definiţie unui lucru înseamnă a-l face să fie după mintea şi asemănarea ta. Numai că nu nu noi am creat lucrurile…

*

Pasiunea este o vitalitate în exces şi o îmbătrânire prematură.

*

Arta este o naivitate estetică matură.

*

Adevăratul poet nu ştie ce este poezia. Ceilalţi se dau în stambă la tot pasul cu marile lor neştiinţe despre poezie.

*

Scriitorul este o lume fără ordine şi margini.

*

Când scrii nu îţi dai seama că devii ridicol. Adevărul brut e mai întotdeauna ridicol. Numai cînd citeşti ceea ce ai scris îţi dai seama ce simt, de fapt, cei care te citesc.

*

A păstra o certitudine înseamnă a o ucide.

*

A te iubi numai pe tine înseamnă orgoliu sau neputinţă.

*

Legile vieţii sunt create împotriva acesteia.

*

Nu e tocmai bine să aştepţi noaptea. Unele nopţi sunt negre.

*

Personajele în roman sau în teatru trebuie să fie nişte cifruri ale realităţii. Ele trebuie să incite pe cititor sau pe spectator la înţelgerea propriei sale vieţi. Pentru că viaţa sau despre viaţă se vorbeşte în subsidiarul cuvintelor.

*

Într-un om sunt mai multe personaje distincte şi contrarii.

*

Copilăria este singura etapă a vieţii şi ultima. Pentru că înveţi mereu ceea ce nu ai ştiut niciodată…

*

Un om se naşte cu adevărat abia după ce moare.

*

Adevăraţii nebuni sunt oamenii cu adevărat liberi.

*

Un gând începe când nu se mai termină.

*

Formele perfecte păstrează doar amprentele perfecţiunii.

*

Moartea aşteaptă pe marginea orei.

*

Nebunia de a fi este ultima nebunie.

*

Timpul unui poem este timpul în care el este retrăit. În afară de acest moment poemul nu a existat şi nici nu există.

*

Un personaj, ca să fie real, trebuie să fie lăsat să devină orice vrea el.

*

Când nu mai ai ce citi devii tu însuţi.

*

Contemplaţia este cea mai mare ştiinţă umană posibilă.

*****

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [6]

candoare

***

Cele anterioare

*

Faptele murdare cer descrieri tot la fel de indecente ca ele însele.

*

Timpul e un miros de care uiţi. Tocmai de aceea poţi să ajungi bătrân…

*

Războiul e un imn înălţat nedreptăţii.

*

Numai o mare iubire poate să nască o mare creaţie.

*

Când începi să gândeşti serios nimeni nu te mai poate opri.

*

Cea mai frumoasă noapte cu lună era buza ta pe care o sărutam în tăcerea ierbii.

*

Mă simt copil când privesc natura fără ca să o gândesc.

*

Pădurea mi-a dat şi îmi dă sentimentul îmbrăţişării.

*

Frumuseţea femeii este o privire indiscretă.

*

Cuminţenia femeii este cuminţenia gustului.

*

Nu pot să sper la o femeie care nu ştie să surâdă.

*

Cântecul popular e un zbor printr-o inimă a pământului.

*

Învârtitura e o metaforă care se joacă.

*

N-am foc pentru atâta iubire câtă există.

*

Uneori gândesc lucruri care nu trebuie spuse.

*

Filmul cel mai nociv este cel mai educativ. Pentru că educaţia constă nu  în ce îţi place să vezi…ci în ceea ce trebuie şi în ceea ce nu trebuie să faci.

*

Femeile îşi simt neputinţele ignorându-le.

*

Nu-mi place cum vorbeşte gura-mi, ci sufletu-mi.

*

Gândesc întotdeauna cu glas tare şi totuşi se aude destul de încet.

*
Dacă ştiu ceva înseamnă că trebuie să uit.

*

Bătrâneţea e acel drum al naşterii care aşteaptă moartea.

*

Contrastul dintre lumină şi întuneric este unul semnificativ. El exprimă o contradicţie rezolvabilă în contextul înţelegerii autorului.

*

Predicatul e partea de corp care spune ce face cuvântul.

*

Fiecare timp îşi are propria lui viaţă.

*

Dacă ştii cum să gândeşti duci lipsă de idei. Oamenii cu idei sunt oamenii care gândesc, din păcate, cel mai puţin. De ce? Pentru că gândirea exclude…o altă pistă, o nouă întrebare.

*

Ideile adevărate se nasc din ruinele vieţii.

*

Logica e o ştiinţă a morţii. Ea nu este pentru oameni. Oamenii nu sunt logici.

*

Cele mai mari enigme sunt cele mai mici adevăruri.

*

O suferinţă este o premeditare.

*

Istoria se creează cu evenimente. Tocmai de aceea nu este interesată de oameni şi nici de adevărurile lor…ci numai de aparenţele înşelătoare, care sunt iscate de confluenţa dintre oameni şi adevărurile oamenilor.

*

Cine citeşte mult trebuie să înţeleagă mult şi nu să cunoască multe. Am oroare de oamenii computer, de oamenii care memorează tot felul de lucruri, care nu au nimic de-a face cu ei. Înţelegerea de sine şi înţelegerea lucrurilor e singurul câştig al cititului excedentar. Memoratorii sunt oamenii care se urăsc cel mai mult, pentru că nu au înţeles că trebuie să înţeleagă, să se înţeleagă.

*

Cele mai mici intenţii sunt, uneori, cele mai mari catastrofe.

*

Îmi plac florile care ştiu să postească. Acele flori mi se par cele mai desăvârşite. Asta pentru pictorii esenţialişti.

*

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [5]

pasarea foenix

Fragmentele anterioare.

*****

Lucrurilor cărora li se dau definiţii, li se dau pentru utilitate şi nu pentru importanţă.

*

Poemul trebuie să tulbure cititorul.

*

Cel mai demn temperament este răbdarea.

*

La pagina vieţii mi-am pierdut secundele. Mai mi-au rămas doar distanţele dintre ele.

*

Cine se luptă cu sine adesea pierde câte o rană.

*

Când totul devine absurd nu mai există absurd.

*

Omenirea se învârte în întuneric pentru că nu vede, deasupra capului ei, lumina. Iar de lumină ne desparte un fir de aţă.

*

Omul e straniu tocmai pentru că nu se ştie până la capăt pe sine însuşi.

*

Când începi să te simţi pe tine însuţi e semn că înveţi să fii scriitor.

*

Pentru ca să fii absolut în cultura naţiei tale trebuie să fii tu însuţi.

*

Închide ochii şi urechile şi apoi…priveşte-te! După aceasta poţi să începi să scrii…

*

Creaţia omenească se situează pe trepte de înţelegere şi, în acelaşi timp, acţionează pe trepte de conştiinţă. Înţelegerea unui popor este produsul treptelor sale de conştiinţă.

*

Invenţiile şi ideile mari apar de la sine. Sunt daruri pentru care trebuie să fii pregătit.

*

Versul liber este un suflet prin care nu se poate privi trupul.

*

Eu nu mă exprim pentru ce este, ci pentru cum este.

*

Ca să scrii versuri libere trebuie să fii un izvor care curge.

*

Versul liber este o respiraţie normală.

*

Durerea poate fi orice până la urma urmei.

*

Când citesc versuri fixe simt că există în ele o fiinţă. Această fiinţă este încarcerată.

*

Versul liber este o confesiune.

*

Un adevăr ocolit nu e niciodată un adevăr foarte bun.

*

În viaţă, dacă nu ai pentru cine lupta, lupţi degeaba.

*

Ideile cele mai bune sunt ideile proaspăt gândite.

*

Versurile cele mai dulci se uită mai curând decât crezi.

*

În urmă rămâne doar un nume şi nici acela întreg.

*

Trăim încă din viaţă veşnicia.

*

Dacă urci prea sus te pierzi. Aşa  sunt eu: mă pierd vederii.

*

Ideile lui Platon sunt eumenele lui Kant. Ceea ce diferă e doar numele celui care le-a numit.

*

Voinţa lui Schopenhauer este voinţa de a nu fi om.

*

Supraomul lui Nietzsche e locul lui Dumnezeu, pe care oamenii L-au omorât în inima lor.

*

Evoluţionismul = devenirea spre nimic.

*

Arta e o plăcere gratuită pentru celelalte spirite, dar nu şi pentru spiritul creatorului ei.

*

Adevăratul citit: să auzi prin glasul cuvântului scris însăşi glasul cuvântului rostit de cel care l-a scris.

*

Uneori scriu pentru că nu ştiu să fac altceva. Cu fiecare cotitură mă asigur de o virgulă.

*

Ating ochii de cuvânt numai când punctul este deja în urmă. Adică nu corectaţi un text, până nu îl scrieţi mai întâi!

*

Zborul meu se termină într-un netimp. Acesta e lucrul esenţial!

*

Două săruturi se întâlnesc într-o singură adormire.

*

Cercul ascunde o inimă prin care curge timpul.

*

Mâinile reci sunt semnul că ploile sunt fierbinţi.

*

Cuvântul gurii tale e o singură inimă.

*

Jocul de-a patru este o poezie ritmată.

*

Cea mai mică piatră este un semn pentru că nu se deschide.

*

Să se termine odată cu cuvântul care nu s-a spus sau s-a tot spus şi să se spună cuvântul, care nu se poate spune!

*

Să visezi frumos este gândul care te linişteşte.

*

Tristeţile mă omoară ca pe o petală de anotimp.

*

Geniul reprezintă acel ceva, care este în noi, mai adânc decât noi înşine. Problema e să nu te crezi atotputernic…

*

Am lacrimi de estet şi suferinţă de timp.

*

Mă desfăşor peste lucruri cu patima nemuririi.

*

Timpul se scurge printre cuvinte…Numai sufletul lor este viu.

*

Zâmbetul ochilor –
culorile lui Van Gogh
pe suflet.

*

Scriitorii reprezintă pulsul normal al societăţii.

*

Iubirea este un zgomot de sentimente, care produce ameţeli şi, câteodată, şi greţuri…

*

Dreptate înseamnă să faci ce nu ţi se face.

*

Oamenii sunt indiferenţi pentru că sunt inumani. Dacă şi-ar da seama cât de caricaturali sunt atunci când sunt indiferenţi…nu ar mai îndrăzni să privească pe un om în ochi.

*

Indiscreţia este un act care se aşteaptă şi nu se cere.

*

Ideile mari sunt acelea care nu se exprimă într-o carte ci într-o viaţă.

*

Când încerci să ştii totul trebuie să te dispensezi de amănunte. Dar a ştii totul include şi amănuntele.

*

Obscenităţile spuse cu umor devin amuzante. Cele spuse cu ură devin ruşinoase. Cele spuse cu tragism impun plâsul lumii. Pe obscenităţile cu adevărat obscene însă le ştim toţi şi le facem toţi.

*

Femeilor le place flecăreala tocmai din cauză că nu ştiu cum să-şi ascundă antipatiile.

*

Naivitatea este o formă de fericire ieftină.

*

Societatea noastră nu are sens, nu fond.

*

Istoria e făcută, în principal, din delicte şi insuficienţe.

*

Cel mai rău lucru este uitabil. Cel mai bun lucru este mereu de dorit.

*

Oamenii care gândesc sunt nonconformişti.

*

Statul e un mijloc de constrângere al cetăţenilor săi numai în litera şi nu şi în spiritul legii.

*

Discrepanţa dintre generaţii nu e dată numai de deficitul de civilizaţie.

*

Liniştea interioară e punctul ultim al scriitorului.

*

Trebuie să meriţi viaţa şi nu viaţa să te merite.

*

A spune Nu! înseamnă a nu lua în seamă consecinţele.

*

A scrie poezie la 16 ani înseamnă un mod de exprimare. Dar a continua…înseamnă viciu.

*

Romanul trebuie scris, atunci când nu eşti cu totul sigur despre ce trebuie să scrii în cuprinsul coperţilor sale.

*

Filosofia e o incertitudine care vrea ca să se clarifice.

*

Ideile se nasc din nimic. Ideile mari se nasc din prea mult. Ideile oribile se nasc tot din…prea mult.

*

Nebunia unui om este ori defect ori supracalitate.

*

Vânzătorii sunt cumpărătorii de cuvinte uzuale.

*

Copiii sunt oamenii cu vise. Tinerii sunt oamenii cu idei. Bătrânii sunt oamenii trecuţi cu vederea…tocmai când ideile devin de vis.

*

Ca să fie cinstit într-o lume coruptă omul trebuie să fie inuman cu el însuşi.

*

Poezia cea mai pură este sufletul.

*

Cele mai intense stări de bucurie şi de fericire pe care le trăiesc sunt din iubire şi compasiune.

*

Poezia, cel mai adesea, spune lacrimile unui suflet. Poezia nu e o formată din cuvinte! Ea este formată din suflet şi, nu din orice parte a sufletului, ci din cea mai esenţială parte a lui.

*

Când focul începe să ardă dicţionarul unei limbi atunci se naşte Poetul.

*

Poezia este acea răzvrătire a cuvintelor, care se spun la gradul suprem al simţirii. Atunci când sufletul se varsă în cuvânt, când sufletul deschide ochii ca să vadă, atunci Poetul pune magma fierbinte pe foi şi se produce miracolul numit: poezie.

*

Dacă nu voi învinge timpul înseamnă că nu am existat deloc.

*

Când înţelegi ce este şi ce nu este ai înţeles totul.

*

Nu visez veşnicia! O simt…

*

Moartea nu mă poate opri ca să nu rămân. Voi rămâne pentru că trebuie să rămân.

*

Cel mai adesea adevărurile se spun cu răcnete şi cu lacrimi. Acestea sunt adevărurile care rămân.

*

Ochii mei sunt taina peste care un viitor va scrie litere de aur.

*

Am un suflet tânăr ca iubirea.

*

Dacă lacrima mea spune un mic adevăr, atunci sufletul meu le spune pe toate.

*

Arta nu cere suferinţă, ci creaţie. Suferinţa este numai a creatorului. Însă arta, fără suferinţa creatorilor, nu este decât o culme a imposturii.

*

Pasărea are un ochi deschis: ochiul morţii.

*

Ţăranul român e naiv cât o doină şi profund tot cât ea.

*

Poemul meu se cântă în nota sufletului simplu. Pe mine m-au înţeles întotdeauna oamenii simpli şi profunzi, care au văzut dincolo de cuvinte. Însă mai niciodată nu am plăcut oamenilor care se mint pe ei înşişi, pentru că fug de ei înşişi continuu.

*

Vinul, câteodată, e cea mai frumoasă femeie.

*

Dezgustul e un cuvânt pe care nu-l poţi vomita.

*

Cele mai zgomotoase cuvinte sunt neadevărurile.

*

Îmi iubesc ţara şi creez lucruri valoroase pentru ea, după cum iubesc viaţa: cu aceeaşi inimă.

*

Limba română e o limbă de înger trist.

*

În limba română cel mai bine  se cântă jalea şi dorul.

*

Oamenii plâng de prea mult suflet.

*

Ochii sunt două lumini imperfecte ale sufletului.

*

Dă-mi, Doamne, moartea, ce-o să-mi spună dorul!

*

E un preţ total omul care moare la treizeci şi trei de ani. Se pare că viaţa trebuie moderată ca s-o ai mai mult.

*

Orice tristeţe a mea e un cuvânt spus cu nefericire.

*

Minciuna este o femeie neglijentă la ţinută.

*

Poetul are întotdeauna lacrimile sale udate de alte lacrimi.

*

Sângele este un cântec peste care înserarea creează castele de vise.

*

Cărţile bune sunt întâmplătoare. Numai că trebuie să le scrii la timpul lor.

*

A găsi o soluţie este mai greu decât a găsi o altă problemă nerezolvată.

*

Orice perfecţiune este o asceză absolută.

*

Romanul este o contradicţie continuă, o continuă motivare a autorului dar şi o continuă suprimare a vreunei motivări.

*

Cred că ştim să ne punem întrebările care trebuie mai înainte de a da  răspunsuri la cele despre care nu ne întrebăm.

*

Mişcările corpului sunt asemenea cu mişcările creierului.

*

Muzica se desfăşoară în tipare formale, numai că efectul ei asupra noastră ne face să ne simţim dincolo de ele.

*

Plânsul unui copil este un colţ de rai care plânge.

*

Zâmbetul mamei, care îşi iubeşte copilul e cel mai important moment al istoriei lumii.

*

O mamă este întotdeauna o artistă de geniu.

*

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [4]

nu fugi de frumusetea ultima

***

Pentru primele 3 fragmente din carte…aici.

*

Artistul, care îşi cunoaşte puterea creaţiei din ceea ce face, nu se teme de nimeni. Este invincibil.

*

E o nebunie să te împotriveşti unui Sfânt, unui erou sau unui geniu. Ei spun întotdeauna adevărul suprem.

*

Am de multe ori dorinţa de a desfiinţa poezia şi arta numai pentru a spune durerea şi fericirea umană deopotrivă.

*

Poezia cea mai pură este poezia care nu mai este poezie ci suflet.

*

Istoria îşi uită poeţii. Ea şi-i uită cu aceeaşi plăcere cu care şi-i creează.

*

Uitarea e cel mai mare chin şi pedeapsă care i se poate aduce individului uman.

*

Pentru a crea nu îţi trebuie forme ci putere.

*

Cel mai important lucru în artă este geniul, adică puterea de a zămisli ceea ce ce îţi propui. Dacă există geniu există totul.

*

Artistul recreează universul.

*

Inspiraţia nu se caută. Ea se găseşte.

*

Sunt neliniştit atâta timp cât stau degeaba.

*

Romanele se citesc când nu mai ai putere de viaţă şi se scriu când ai prea multă.

*

Îmi doresc să scriu romane neliniştite, dar care să liniştească.

*

Căutarea de sine se face de la sine.

*

Am ajuns să-mi dau seama, pe nesimţite, că sunt român şi ce fel de român sunt. Am ajuns să conştientizez că sunt român din cauza scrisului. Scrisul şi iluminarea duhovnicească m-au dus la mine acasă.

*

O altă ţară mi-ar putea plăcea, dar nu m-ar linişti. M-aş putea îndrăgosti de o altă ţară, dar nu aş putea să o iubesc de la sine. Nu pot să fiu decât român.

*

Nu ştiu de ce se cere, mereu, cu obstinaţie, fiecărui geniu, o suferinţă în plus. Nu consideraţi că e de ajuns doar suferinţa de a nu fi înţeles, de a fi mereu neînţeles cu adevărat?

*

Faima nu este adevărul, ci prezenţa istoriei în cadrul existenţei.

*

Oamenii stau în picioare pe măsură ce nu îşi dau seama că stau.

*

Cred că ştiinţa va ajunge până acolo unde nu va mai înţelege nimic. Dacă va avea acest curaj şi acest privilegiu nu va mai dori nimic altceva decât să trăiască. Atunci viaţa va fi cea mai importantă. Va fi o întoarcere abisală spre ontologie.

*

Perfecţiunea cuvântului este, de fapt, perfecţiunea sentimentului pe care îl exprimă.

*

Când un poet ajunge să simtă nu numai subtilităţile cuvântului, dar şi jocul cuvântului în sufletele oamenilor atunci a ajuns la desăvârşire. Cred că desăvârşirea poetică este puterea de a uimi prin sentimentele puternice ale cuvintelor.

*

Reflecţia ascute spiritul şi măreşte acurateţea exprimării.

*

Importanţa poeziei constă în aceea că ea sensibilizează şi sublimizează sentimentele.

*

Naţionalismul presupune iubirea de tot ceea ce eşti.

*

Culorile cele mai proeminente sunt culorile cu mult sentiment.

*

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [3]

singur la mijloc de tarm

***

Planeta care mă omoară e propriul meu timp al trupului: ideea de a fi.

*

Eminescu – luceafărul perfecţiunii murinde şi înviinde.

*

Nu sciu pentru că scriu, ci scriu pentru că sunt viu.

*

Căzând în sus cu o palmă, mă privesc murind cu o lacrimă.

*

Sunt sus, singur, surâs, sincer, straniu…

*

Brâncuşi – descoperitorul nemuririi în pământul românesc.

*

Blaga – cel care a încetăţenit veşnicia la sat.

*

Nu sunt apt decât de mine însumi.

*

Matematica este o ştiinţă cu aripile goale.

*

Zbor într-o plutire uşoară prin lucruri.

*

Căderile sunt lacrimi din sinele fiinţei.

*

De ce curg ca zăpada în pământ? Şi de ce mi se face de ducă…tocmai când mă simt cel mai bine?

*

Pământul este misterul naturii. Misterul omului este el însuşi.

*

Înfrăţirea – două mâini împreunate până la nedespărţire.

*

Vântul cu mine – cuvântul.

*

Mă înegurez de moarte.

*

Câtă rătăcire duce pământul în oameni!

*

Cerurile sunt atât de albastre uneori… încât uit.

*

Fiecare punct este o apocalipsă, adică o nouă descoperire.

*

Când pun o virgulă am trecut, parcă, în veşnicie prin moarte. Punctul este  însă întotdeauna irevocabil. După tine…nimeni nu mai poate pune punct în locul tău.

*

Crucea este semnul prin care mă deschid.

*

Când nu înţelegi un cuvânt apelează la veşnicie!

*

Mereu mi s-a întâmplat asta: când am timpul pe care îl vreau, atunci simt că nu mai este timpul meu. De aceea fac totul în dauna timpului, în dauna mea, în dauna oboselii mele… Asta o să mă coste…

*

Fiecare privire este o prefigurare a nemuririi.

*

Mă nemuresc cu fiecare zâmbet. Zâmbetele cele mai vii sunt în inima celor care te-au văzut cu adevărat…şi care te-au iubit mai presus de orice evidenţă.

*

Văd numai în foc. De aceea văd simţit.

*

Brâncuşi – ţăranul care simţea desăvârşirea pipăind.

*

Enescu – omul care trăia în însăşi sunetul muzicii.

*

Bacovia – bolnav de prea multă durere.

*

Eminescu –  o singurătate neînţeleasă, dacă nu o iubeşti la culme.

*

Nichita –  o voluptate cuvântată numai de către îndrăgostiţi.

*

Arghezi – omul care îşi pipăia sângele pentru ca să-L atingă pe Dumnezeu.

*

Sunt al meu pe cât nu sunt al tuturora.

*

Mă vărs peste mine şi mă înalţ izbindu-mă de înţelegere.

*

Femeia e cercul în care mă scald al îndurerării.

*

Cel mai catastrofal lucru care mi se poate întâmpla e acela de a nu mă mai simţi un vierme nemernic din cernoziom.

*

Când calc peste frunze, calc peste morţii mei. Acest pas mă îndurerează întotdeauna.

*

Mă înveşmânt cu o ţară a însingurării.

*

Cine îmi va da la o parte…piatra de pe inimă?

*

Lacrimile pe care le văd sunt reci ca pereţii cavourilor.

*

Tremur de frica infinitului.

*

Mă doare absolutul din număr.

*

Florile sunt cele mai profunde metafore ale ofilirii, ale trecerii, ale morţii. Şi tocmai de aceea sunt cele mai încântătoare încântări de o clipă.

*

Orice lucru îşi are demnitatea lui. De aceea demnitatea este litera oricărui lucru.

*

Plâng din prea multă nespunere.

*

Adesea mă văd cântând, pentru ca să nu înnebunesc de atâta dragoste.

*

Portretul meu e gol. În el se aşează totul. Totul e golul cel mai simplu. Nu cred că imaginea te cuprinde…dar, cu siguranţă, te indică.

*

Îmi plătesc viaţa din ea însăşi.

*

Prea multul înseamnă necuprindere. Arta lucrează cu necuprinderea, cu multa necuprindere. Tocmai de aceea suntem atât de avizi de inefabil.

*

Nespusul este deosebit de multul.

*

Hafiz este cel care fierbea sângele în el însuşi.

*

Schopenhauer – cel care ştia să simtă voinţa.

*

Nietzsche – sânge de răzvrătit religios.

*

Heidegger – omul care nu se cuprindea.

*

Se lungeşte ochiul ca să vadă iar linia devine dublă atunci când simt.

*

Simt moartea ca pe o femeie cu trupul gol şi rece, care mă strânge în braţe.

*

Îngerul morţii e plin de o linişte blândă.

*

Îi răpesc timpului hainele…dar nu şi trupul.

*

Aştept un timp neaşteptat.

*

Revăd ce nu pot să văd.

*

Vreau să spun când spun.

*

Când nu mai iubeşti viaţa, atunci iubeşti curozitatea vieţii. Însă curiozitatea vieţii e o mare neşansă, cel mai adesea.

*

Mă simt, adesea, pus la zid, în faţa cuvintelor.

*

Dacă afli ultimul sens al vieţii nu te mai poţi conforma cu viaţa practică. E o ştiinţă pe care o înţelegi de la sine…

*

Omul e un copil continuu îndrăgostit de tot ceea ce vede.

*

A filosofa înseamnă a gândi cu raţiune despre sânge.

*

Dacă ştii unde să cauţi vei găsi, întotdeauna, câte ceva de unul singur.

*

Sângele meu purtând un nume care se cântă – vioara.

*

Dansez un cântec pe care nemuritorii îl numesc durere.

*

O mână întinsă este o ramură subţire de măslin.

*

Zbor într-un
apus
sprijinit de ape.

*

Nu există o filosofie a cunoaşterii pure…ci numai una a persoanei.

*

Timiditatea este un mod de a spune nu situaţiei.

*

Aparenta tărie sufletească este o improvizaţie pentru lipsa de caracter.

*

Caracterele insuportabile sunt cele care nu se mai suportă.

*

Scriitorii adevăraţi de romane sunt cei care duc raţionamentul până la jumătate, pentru ca apoi să-l denunţe.

*

A fii scriitor înseamnă să-ţi scrii, cu durere, fiinţa.

*

Nu există clipă în care să nu mă gândesc la cum ar trebui să fiu, dacă aş fi.

*

Şi cuvintele au ţara lor, una aparte: ţara singurătăţilor găsite în fiinţa ta. Nu degeaba memoria e un şantier şi adâncul din tine este un vulcan…pe care abia îl controlezi…

*

Caut cuvintele prin care să pot propaga lumina din sufletul meu.

*

Scriu simplu. Sunt o lumină prin care se poate vedea.

*

În marginea înserării, mai întotdeauna mă simt mai aproape de veşnicie, atât de aproape…

*

Când ascult liniştea din mine pot auzi, de multe ori, parcă fâlfâitul aripilor de Îngeri..

*

În liniştea spiritului, chiar şi cea mai mică vibraţie devine o nelinişte adâncă.

*

Trăiesc pe măsură ce îmi cer moartea. Nu este fiecare rugăciune de seară…şi patul nostru…întâlnirea cu ultima clipă?

*

Ironia e forma contorsionată a iubirii rănite, pe care o practici pe măsură ce îţi lăţeşti nefericirea.

*

Nefericiţii nu sunt întotdeauna oameni.

*

A fi om cred că e actul cel mai mare de curaj al acestui univers.

*

A fi scriitor de geniu înseamnă să vrei şi să poţi să faci lucruri neaşteptate de nimeni.

*

Un mare paradox: creaţiile geniilor nu sunt pentru genii ci pentru oamenii comuni.

*

Am foamea de a înfăptui imposibilul. De aici şi durerea aceasta imposibil de obositoare.

*

Viaţa constrânge la neexprimare.

*

Oamenii care au simţul istoriei sunt, paradoxal, incompatibili cu istoria.

*

Istoria exclude pe oamenii excepţionali, dar nu rezistă tentaţiei de a-i avea.

*

A respecta moartea unui om înseamnă să-i accepţi evidenţa vieţii.

*

Nu istoria creează oameni, ci istoria se scrie prin ei.

*

A fi fiind = totul.

*

Poezia este o afirmare supremă a sufletului.

*

Să nu asculţi de critici! Singura critică valabilă este sufletul creatorului. Dacă ţie îţi place ceea ce faci, atunci opera ta are adevărul tău. Îţi vei da seama când greşeşti: începi să nu mai fii tu însuţi…şi din acest motiv nu mai ai chef să creezi.

*

Când creezi, să creezi pentru veşnicie. Ce nu creezi pentru veşnicie nu dăinuie.

*****

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [2]

intre rosu si verde

*

Iluzia mea – zâmbetul tău cameleonic de femeie.

*

De plânsul unui copil îmi plânge inima în flăcări… Chiar nu înţelegeţi, că cel mai mare genocid…e să omorâţi încrederea din copiii voştri?!…

*

Toate formele îmi displac. Îmi place forma formei. Ca să sculptezi ai nevoie doar de tenacitatea de a nu te lăsa doborât de materialul brut. Trebuie să faci lemnul şi piatra să ţi se supună. Trebuie să faci din ele…idei.

*

Un zid este întotdeauna ceva care te îndeamnă să nu te opreşti.

*

Am urcat panta şi mi se părea că am ajuns în cer. Dacă nu cumva şi ajunsesem…

*
Valul îmi lovise pulpa şi se lovise de mine răceala.

*

Capătul unei coloane a infinitului e o mărită experienţă a zborului. Urăsc lucrurile care nu zboară…cât şi pe cei care nu ne lasă să zburăm.

*

Oul lui Brâncuşi e o perfecţiune care naşte linii continue.

*

La masa tăcerii un Înger mă învaţă să gândesc în cuvinte.

*

Cocoşul e o deschidere a visului spre eternitate.

*

Mama e acea fiinţă care înlocuie universul.

*

Când nu voi mai fi voi rămâne.

*

Am un loc în eternitate care îmi este sigur.

*

Zilele spiritului sunt atemporale. De aceea le poţi trăi în fiecare zi.

*

Mă mişc între spaţiu şi timp şi totuşi…nimic nu mă opreşte să simt că sunt dincolo de ele.

*

Gândesc cu umărul piatra pe care o ridic.

*

Mă doare de un cal măiastru, de o pasăre măiastră şi de un luceafăr singuratic. Cred că e bine să te doară lucruri esenţiale.

*

Sunt litera care dă viaţă.

*

Spun ploaia care curge în litere. Şi nu e viaţa noastră o ploaie de vară, prea fugară, ca să şi-o mai amintească cineva peste o jumătate de an?

*

Trebuie să existe drama, golul, preaplinul, izbucnirea, fervoarea, îndrăzneala, izbutirea pentru ca să se producă o operă clară.

*

Tind ca un nebun spre ultima nebunie posibilă pe care o poate dori un om: mântuirea.

*

Mă chinui de dragul de a spune adevărul plin de lacrimi. Şi, o, adevărul nostru, al tuturora, e plin de multe lacrimi!

*

Iubesc cu patima celui care ştie să moară peste o clipă. Şi pe mine mă înfioară, de multe ori, sinceritatea revărsărilor mele de dragoste.

*

Ştiu cel mai bine să zbor, nu să merg pe pământ, deşi nu am zburat niciodată. Am trăit zborul, însă cu sentimentul cel mai sublim al păsării. Eu cred că pasărea e zbor, e un zbor continuu.

*

Pasărea e singura metaforă posibilă a înălţimii. Ea e însăşi prezenţa ei.

*

Discut cu sincera înţelegere a de a vorbi cu mine însumi.

*

Nisipul minţii mele este un nisip care tinde spre o mărunţire tot mai mare.

*

Doar câteodată e trist că trăieşti de unul singur.

*

Casa mea are ochi. Cred că din această cauză are şi omul aceleaşi obiecte de aproximaţie. Vederea este mereu o aproximaţie.

*

Vrea să se conteste pe sine cel care ştie că nu este altfel.

*

Geniul este lupta cu tine însuţi, o luptă teribilă de a întrece toate barierele interioare, de a confisca, în fapt, imposibilul. Numai că mintea şi trupul uman nu pot să suporte, mereu, imposibilul. Unii merg înainte…şi îi omoară propria lor putere de a fi, pe când alţii se retrag, fac paşi înapoi…dar ştiu cum arată omul, ca o explozie în continuă erupţie.

*

Mă mir de neputinţa de-a fi singur.

*

Înnebunesc pe zi ce trece de şi mai multă dragoste. Nu credeam că dragostea e atât de înăbuşitoare, atât de insuportabilă, atât de sinucigaşă.

*

Lumina sângerând pe un soare cu ochi de femeie – dragostea.

*

Ou alb, subliniat cu săruturi de îndrăgostit – prima dragoste.

*

Zăpadă pătată de litere cu sânge – primul amor.

*

Mă vărs în vocabule cu patima verbului. Sânger…

*

Cânt de o primăvară cu nervi: singurătatea.

*

Fiecare ochi este o lacrimă nescrisă.

*

Mă mint cu o ţară a nădejdii deznădăjduite.

*

Florile spălate cu lacrimi sunt cele mai pure lacrimi.

*

Mă izgonesc cu foile de la carte în spaţiul dintre frunză şi metaforă şi…simt că mă respir pe mine însumi.

*

Sunt sincer ca verbul care simte. Tocmai de aceea am cei mai puţini prieteni posibili. N-am găsit prieteni prea mulţi pe care să nu îi enerveze măreţia.

*

Ce fac, de fapt, în fiecare carte, în fiecare rând, în fiecare zi? Mă lupt cu un cuvânt care nu s-a scris…şi care se lasă prea greu scris.

*

Foaia lăsată în alb reprezintă adevărul adevărat. Ea este aspectul pur al nespusului. Dar ea nu spune nimic despre graba de a spune. Şi omul e o grabă de a se spune.

*

1 2