Noi schimbări în Codul penal [2009]

gardianul

♦ Viitorul Cod penal, in forma in care este el redactat si in care va fi adoptat de Parlament sau asumat prin raspunderea Guvernului, nu mai pedepseste incestul si prostitutia, asa cum sunt acestea pedepsite in actualul cod.

Astfel, actele sexuale dintre doua persoane inrudite direct, cu varste de peste 18 ani si infaptuite prin consimtamantul amandurora nu mai sunt considerate infractiuni. Prostitutia poate fi practicata de femei ca mijloc de subzistenta in cazul in care acestea nu sunt constranse.

♦ In cazul violului, agresiunii sexuale sau actului sexual cu un minor, contactele dintre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca s-au facut prin constrangere (violul si agresiunea) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Potrivit principiului “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora majori, cu acceptul ambilor, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actele dintre tata si fiica sa majora sau dintre mama si fiul sau major nu vor mai fi pedepsite.

♦ Ministerul Justitiei sustine ca “a renuntat la regle-mentarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipote-zelor de incest regasite in alte infractiuni de natura sexuala, precum violul.

În ce priveste practicarea prostitutiei, ministerul considera ca „va-loarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative)”, iar „sanctionarea penala a acestei fapte intervine doar daca este savârsita în mod repetat”.

Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, publicat pe site-ul Ministerului Justitiei, articolele 203 si 328 din Codul penal aflat in vigoare, referitoare la incest si la prostitutie, nu se vor regasi in viitorul act normativ juridic. In privinta incestului, juristii au incercat sa adune prevederile referitoare la acesta si cele ale violului sau agresiunilor sexuale, insa nu le-a iesit prea bine.
Articolele referitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale sunt urmatoarele:

♦ articolul 216  Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1).

(3)  Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:

a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora;

c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;

d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 217  Agresiunea sexuala

(1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 216, cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2)  Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b)  victima este ruda în linie directa, frate sau sora;
victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;
fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 218  Actul sexual cu un minor

(1)  Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta în alin. (1) savârsita de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 15 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Fapta prevazuta în alin. (1) comisa de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 18 ani, de catre o persoana care a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(4) Fapta prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
– minorul este ruda în linie directa, frate sau sora;
– minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
– a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.

Ce nu este interzis este permis

Dupa cum se poate observa mai sus, in cazul celor trei articole din viitorul Cod penal, actele sexuale intre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca au fost infaptuite prin constrangere (violul si agresiunea sexuala) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Cu alte cuvinte, mergand pe principiul “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora, ambii majori, cu acceptul amandurora, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actul sexual dintre un tata si o fiica majora sau dintre o mama si fiul sau major, savarsit in aceleasi conditii, nu va mai fi pedepsit.

„Fetitele“ isi pot castiga banii singure

De asemena, prevederile articolului 328 din Codul penal, editia 2006, aflat in vigoare, referitoare la prostitutie, nu se mai regasesc in viitorul act normativ decat intr-o oarecare masura. Articolul 211 pedepseste doar proxenetismul astfel:

“(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin  constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(3)  Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale pedepsei se majoreaza cu jumatate.

(4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Se poate intelege ca femeile care practica prostitutia pentru a se intretine nu vor mai fi ridicate de pe strada si nu vor mai fi pedepsite cu inchisoare, asa cum este prevazut acum la articolul 328: “Fapta persoanei care îsi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani“. Astfel, doar cei care profita si obtin castiguri materiale de pe urma practicarii prostitutiei, respectiv proxenetii, vor mai fi pedepsiti.

Ministerul Justitiei considera ca incestul este caz de patologie sociala, nu fapta penala, iar prostitutia poate fi combatuta doar prin sanctiuni administrative

Ministerul Justitiei a expus ratiunile pentru care vor fi eliminate ca infractiuni incestul si prostitutia. Astfel, in privinta primei fapte, Ministerul Justitiei precizeaza:

“Proiectul a renuntat la reglementarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipotezelor de incest regasite cel mai frecvent în practica judiciara ca forme agravate ale unora dintre infractiunile la viata sexuala. Astfel, actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreapta, frate sau sora, se regasesc în art. 216 alin. (3) lit. b), art. 217 alin. (2) lit. b), art. 218 alin. (4) lit. a) si art. 219 alin. (2) lit. a) din proiect.

Acest model de reglementare, presupunând renuntarea la incest ca incriminare autonoma, se regaseste si în alte coduri penale europene adoptate sau modificate în ultimii ani (Franta, Spania, Portugalia etc.). Ipotezele care nu se includ în textele legale mentionate nu justifica o reactie penala, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie sociala, iar nu de incriminare penala”.

În ce priveste fapta de practicare a prostitutiei, „consideram ca valoarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata în mod eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative). Precizam ca, în reglementarea actuala, prostitutia este o infractiune de obicei, astfel încât sanctionarea din punct de vedere penal a acestei fapte intervine doar daca ea este savârsita în mod repetat. În cazurile în care comiterea faptelor nu are un caracter repetitiv, ci izolat, nu sunt îndeplinite conditiile pentru sanctionarea acestora ca infractiuni, ele fiind contraventii”.

Andi Topala

Noul Cod penal pune accentul pe integritatea sexuala, nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine


Preconizatul nou Cod penal nu mai incrimineaza incestul, limitându-se ca în art. 216(3) lit.b sa prevada, ca agravanta a violului, cazul în care victima este ruda în linie directa, frate sau sora. Astfel, se revine la situatia Codului Penal din 1864, când însa numai calitatea de ascendent a faptuitorului constituia o agravanta a infractiunii de viol.

Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Se considera ca pericolul social al acestei fapte izvoreste nu din natura relatiilor sexuale care sunt normale, ci din aceea a raporturilor de rudenie dintre persoanele între care are loc actul sexual, raporturi care fac ca el sa fie periculos din punct de vedere biologic si moral.

Se considera astfel ca raporturile sexuale între rude de sânge duc la degenerarea speciei umane, iar din punct de vedere moral admiterea lor ar reprezenta o subminare a bazelor morale pe care se întemeiaza familia în societate. Obiectul juridic specific al infractiunii sunt considerate relatiile sociale privitoare la viata sociala, legea penala ocrotind prin incriminarea incestului sanatatea fiziologica si morala fara de care viata sexuala nu-si poate realiza finalitatea ei fireasca.

Optiunea proiectului Codului penal pentru dezincriminarea incestului a avut în vedere promovarea unei viziuni penale care pune accentul pe ocrotirea libertatii si integritatii sexuale, si nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine.

Avocat Mircea Duţu

Cf. sursa.

Revelion…cu subdivertisment

revelion-de-cascat

Nu mai avem nici… râs profesionist. Totul se face la mâna a 14-a. De ce? Pentru că suntem capitalişti fără valenţe culturale, capitalişti submediocri, care ne gândim numai la bani mulţi în schimbul unor produse media deplorabile.

Suntem imbecilizaţi cu lucruri uşoare, fade…la preţuri enorme.

Însă publicul e atras în baruri, în pensiuni, în pieţe…pentru concerte uşoare, pentru ca să consume, să dea bani. Un public de revelion extrovertit. Nu se mai vrea statul şi sărbătorirea revelionului în familie, pentru ca să se intensifice relaţiile dintre membrii unei familii…ci, dimpotrivă, se caută  disiparea familiei.

Am senzaţia că economia noastră de piaţă, în mare măsură, e o glumă scabroasă marca Vacanţa Mare. Prostul gust vandabilizat naşte lipsă de exigenţă personală şi socială. Dacă mănânci prost, vezi, asculţi lucruri proaste…nu poţi avea gusturi fine.

Asistăm la o comunizare a prostului gust fără precedent, după cum am trăit, până în gât, în susurul iritabil, înăbuşitor al limbajul de lemn comunist.

De unde relaxare? De unde distracţie? Dis-tragere, ieşire din gânduri / griji proprii pentru a te relaxa. Însă cum să te relaxeze ceva care te irită, care te scoate din sărite?

Ultimele revelioane româneşti televizate au fost un fel de lapte subţiat cu apă. Însă, din păcate, şi gândurile multora  au ajuns un fel de pizza din tot felul de resturi suspecte.

Ca să te salvezi dintr-o astfel de atmosferă trebuie să îţi creezi clipe de încântare, de desfătare bucuroasă cu cei dragi ai tăi şi să petreci cu simplitate şi supleţe duhovnicească. Pentru familia noastră revelionul înseamnă o intimitate plină de bucurie, de rugăciune şi de aşteptare a praznicului preaslăvit al tăierii împrejur a Domnului.

Ne-am bucura să aflăm că şi în inima şi familia dv. primează intimitatea şi bunul gust.

Înainte de praznicul Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva

Peste 20. 000 de oameni au participat sâmbata si duminica trecuta la slujba de scoatere a moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitana. Pe strazile din centrul Iasiului au fost purtate racla cu moastele Sfinte, dar si racla cu 33 de particele de sfinti. Dupa procesiunea numita “Calea Sfintilor”, racla Sfintei Parascheva a fost asezata pe un catafalc în curtea Catedralei.

Slujbe si piosenie pentru unii, vin, muzica si distractie pentru altii


Procesiunea a fost condusa de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si de ÎPS Calinic Botosaneanu. Apoi miile de pelerini sositi din toate colturile tarii s-au asezat la o coada care s-a întins pe aproximativ doi kilometri, pazita de peste 100 de jandarmi. În curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a fost construita o scena uriasa deoarece slujba de marti, prilejuita de Hramul Sf. Parascheva va fi oficiata in aer liber. Primaria Iasi alaturi de alti organizatori pregatesc deja masa pelerinilor, pentru marti la prânz, când vor fi servite gratuit 80.000 de sarmale.

Acestea vor fi facute inclusiv de angajati si angajate din Primarie, regii autonome, institutii publice, inclusiv politie si jandarmerie. Alaturi de sarmale se mai vor putea servi cârnati, colacei, vin si bere. Pentru pelerinii care vor sa se distreze, organizatorii au adus la Iasi celebrele “jucarii” de la Luna Park Mamaia. Pentru prima data la Iasi au ajuns “caracatita uriasa”, un simulator de zbor, dar si “tunelul groazei”.

Tot pentru cei ce vor sa se distreze, au fost amplasate corturi si standuri cu vin si alte bauturi alcoolice, muzica si gratare, chiar pe malul râului Bahlui. Pelerinii continua sa soseasca si în zilele acestea, pentru a putea fi în preajma Catedralei sau chiar a catafalcului marti, la slujba.

Traditia spune ca daca atingi în aceste zile racla de argint cu sfintele moaste ale Cuvioasei Sfinte Parascheva, care este si Ocrotitoarea Moldovei, vei putea fi ferit de boli si nenorociri pentru tot restul anului. Parcurile din zona Catedralei sunt deja pline de pelerinii care stau si noaptea sub cerul liber, deoarece vremea este însorita si calda ziua, iar noaptea nu este frig. Au fost ridicate corturi speciale, pazite de politie pentru a nu fi “luate în primire” de boschetari.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Opinii despre discursul referitor la starea naţiunii al preşedintelui Traian Băsescu [24 septembrie 2008]

Discurs în fata unei sali trei sferturi goale. Presedintele Traian Basescu a fost ignorat de majoritatea parlamentarilor, desi îsi anuntase înca de saptamâna trecuta venirea în Parlament, pentru a prezenta un raport asupra situatiei politice interne si externe, cu putin timp înainte de scrutinul din toamna. Nici unul dintre liderii partidelor parlamentare nu a asistat la discursul sefului statului.

Contrar asteptarilor, presedintele Basescu a fost punctual la întâlnirea cu parlamentarii si a sustinut un discurs de circa 50 de minute în care a vorbit, printre altele, despre coruptie, infrastructura, educatie, sanatate, lipsa unor programe pentru absorbtia fondurilor europene si, nu în ultimul rând, despre apropiata campanie electorala.

♦ Colaboreaza cu un guvern care nu este dependent de oligarhie

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, în plenul Parlamentului, ca va conlucra cu orice guvern care raspunde provocarilor României de astazi si care nu raspunde intereselor oligarhiei, facând totodata apel la o campanie electorala bazata pe programe si politici.

Seful statului a spus ca se asteapta la o campanie electorala care sa fie ocazia confruntarii între programe si politici, bazata pe solutii realiste, si nu pe promisiuni demagogice. Totodata, el si-a exprimat speranta ca activitatea institutiilor statului nu va fi blocata în urmatoarele luni doar pentru ca la 30 noiembrie vor avea loc alegeri parlamentare.

♦ Partidele nu s-au tinut de cuvânt in privinta eliminarii monitorizarii Romaniei

Seful statului a sustinut ca angajamentul asumat de partide cu privire ridicarea monitorizarii României de catre Comisia Europeana în domeniul justitiei nu a fost demonstrat, ci chiar infirmat de actiunile ulterioare ale acestora. Conform presedintelui, principalul abuz cu care se confrunta românii în fiecare zi este coruptia.

“Coruptia diminueaza încrederea românilor în fiabilitatea statului de drept, iar incapacitatea institutiilor statului de a raspunde acestui fenomen a ajuns sa puna sub semnul întrebarii chiar corectitudinea intrarii României în Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007”, a spus Basescu.

El a remarcat limbajul dublu al unor politicieni care au încercat constant sa blocheze cursul justitiei, tolerând într-un stat membru UE existenta a doua categorii de cetateni: cei cu protectie politica si cei fara astfel de protectie în fata actului de justitie. El a mentionat ca România este cea care a acceptat monitorizarea pe justitie din partea CE, pentru a putea deveni membra a UE la 1 ianuarie 2007.

♦ Republica prezidentiala si sistemul bicameral

Presedintele Traian Basescu a declarat ca, dupa intrarea în UE, a devenit evidenta nevoia schimbarii Constitutiei si ca seful statului nu trebuie sa fie automat sustinatorul republicii prezidentiale, asa cum nici senatorii nu trebuie neaparat sa sustina sistemul bicameral.

“Românii privesc cu îngrijorare modul de functionare si de colaborare între principalele institutii ale statului român. Regimul are sincope sau produce crize. Cel mai grav eveniment a fost cel al suspendarii abuzive din functie a presedintelui României. Momentul a fost depasit în mod democratic datorita rezultatului referendumului de demitere a presedintelui.

♦ Institutiile de ordine publica, fara autoritate

Presedintele a mai afirmat ca se constata o lipsa cronica de autoritate a institutiilor care au atributii în mentinerea ordinii publice, mentionând ca localitati mari sau cartiere ale acestora sunt controlate de grupuri infractionale. Basescu a mentionat ca, potrivit statisticilor, în ultimii ani a crescut în mod îngrijorator “numarul infractiunilor de omor cu vatamare corporala cu folosirea armelor”.

El a spus ca numarul infractiunilor cu violenta în care sunt folosite arme a crescut, în 2008, de aproape doua ori. Seful statului a apreciat ca autoritatile nu mai trebuie sa tolereze comportamentul violent. Basescu a subliniat ca în localitati mari sau în cartiere ale acestora autoritatea publica este adesea absenta sau total ineficienta, zonele fiind controlate de grupuri infractionale, clanuri de tip mafiot sau gasti de cartier.

Presedintele a adaugat ca fenomenul impunerii abuzive de taxe de protectie a luat amploare.”Astfel de comportamente trebuie sa dispara. Amplificarea criminalitatii este însa un fenomen mai general”, a spus seful statului.

♦ Resurse alocate ineficient

Potrivit lui Basescu, România are doua deficite majore: unul de alocare eficienta a resurselor si unul de democratie, cele doua determinându-se unul pe altul. “Pentru ca nu alocam eficient resursele, nu reusim sa consolidam statul democratic.

Pe de alta parte, pentru ca nu avem suficienta democratie politica, economica si sociala, nu reusim sa alocam si sa utilizam eficient resursele. Ca urmare, în viata sa publica si privata, cetateanul pierde pe toate planurile – politic, economic, social si cultural”, a spus seful statului. Presedintele a mai spus ca structura economiei este “una dintre cele mai înapoiate” din cadrul Uniunii Europene. “30% din populatia ocupata a tarii lucreaza în agricultura, ceea ce înseamna cel putin de doua ori mai mult decât în restul statelor membre.

Practic, productivitatea muncii din agricultura si randamentele la hectar sunt foarte mici. Spre exemplu, în anul 2005, în domeniul cerealier – în care România are cele mai bune conditii naturale din Europa-, productia medie de porumb la hectar a fost de circa 3.950 de kilograme, în timp ce în Germania a fost de peste 9.200 de kilograme. În concluzie, România aloca ineficient cel mai important factor de productie: mâna de lucru”, a adaugat Basescu.

♦ Absorbtia fondurilor europene, administrata fara eficienta

Basescu a criticat faptul ca autoritatile nu au facut proiecte pentru constructia de autostrazi pentru a le trimite Comisiei Europene, ceea ce a determinat ca în domeniul infrastructurii sa nu fie cheltuite fondurile europene. În opinia sefului statului, o dovada elocventa de administrare ineficienta a resurselor si de lipsa de capacitate de planificare strategica se observa în domeniul absorbtiei de fonduri europene.

“De la începutul anului 2008 avem la dispozitie, numai din avans, peste un miliard de euro fonduri structurale si de coeziune, dar suntem în situatia inadmisibila de a constata ca nu avem suficiente proiecte pregatite care sa valorifice cât mai bine aceste fonduri”, a spus presedintele. “Remarc gravitatea faptului ca, pâna la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene nici un proiect major în domeniul transporturilor, ceea ce înseamna ca România nu a fost capabila sa atraga nici macar un euro din cele peste 5,5 miliarde de euro care pot fi utilizate în constructia de autostrazi.

Daca avem în vedere faptul ca mai sunt întârzieri inclusiv în utilizarea fondurilor de preaderare – aproape 600 milioane de euro din programul ISPA nu sunt înca cheltuiti – constatam ca sunt mai multe domenii unde sunt deficiente greu de justificat. Printre altele, Traian Basescu a mai amintit ca exista întârzieri mari si în cheltuirea fondurilor de preaderare SAPARD.

♦ Invatamântul, la pamânt

Seful statului a declarat, miercuri, în Parlament ca sistemul de învatamânt are, în prezent, multe deficiente, este inechitabil fata de copiii din mediul rural si este nerelevant în raport cu economia si societatea viitorului. “Pozitionarea României la cei cinci indicatori ai economiei cunoasterii, asa-numitii indicatori Lisabona, este mult sub nivelul european.

Numarul de copii care abandoneaza scoala este mult mai mare decât în restul Uniunii Europene. De asemenea, ponderea elevilor de 15 ani care nu reusesc sa atinga nici macar nivelul cel mai scazut de performanta este dubla în România fata de media Uniunii Europene”, a spus Basescu. Presedintele a aratat ca performantele generale ale elevilor români se afla mult sub media internationala.

“La testarile internationale PIRLS publicate în 2007, România se situeaza pe locul 36 din 45 de tari evaluate. Rezultatele testarilor sunt cu atât mai slabe, cu cât asistam la o scadere notabila fata de rezultatele obtinute în anul 2004”, a mai declarat seful statului.

♦ Sistemul de sanatate, asijderea

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, în fata Parlamentului, ca sistemul de sanatate este caracterizat, în prezent, prin ineficienta si lipsa de transparenta în utilizarea resurselor si ca România se afla pe unul dintre ultimele locuri din UE sub aspectul starii de sanatate a populatiei.

“Mortalitatea infantila este cea mai ridicata din Uniunea Europeana, fiind de sase ori mai mare decât în Suedia si de trei ori mai mare decât în Ungaria. Boli aproape eradicate de mult în alte state ale Uniunii continua sa afecteze un numar mare de români.

Numarul medicilor, raportat la mia de locuitori, în România este unul dintre cele mai mici din UE. În plus, sistemul este inechitabil pentru ca accesul la îngrijire medicala este mai dificil pentru populatia saraca si pentru cea din mediul rural, unde avem de trei ori mai putini medici decât în mediul urban. Circa 100 de localitati sunt lipsite total de asistenta medicala”, a spus presedintele.

♦ Nu exista majoritate parlamentara transparenta

Basescu a declarat ca nu se poate vorbi despre o buna guvernare si despre transparenta în viata politica, în conditiile în care nu exista o majoritate parlamentara care sa-si asume public actiunea guvernamentala.

“În momentul actual nu putem vorbi despre democratie functionala atunci când Curtea Constitutionala devine principalul arbitru al scenei politice. De asemenea, nu putem vorbi despre o buna guvernare si despre transparenta în viata politica, în conditiile în care nu exista o majoritate parlamentara care sa-si asume public actiunea guvernamentala”, a afirmat Traian Basescu.

♦ Vârsta de pensionare, prea redusa

Seful statului a mai afirmat ca vârsta de pensionare este prea redusa, ca persista îndoieli cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii si ca, daca ritmul actual al natalitatii nu se schimba, în 2100, România va avea doar 8,5 milioane de locuitori.

Conform lui Traian Basescu, un obiectiv strategic al României trebuie sa fie diminuarea si chiar inversarea tendintei de scadere a numarului populatiei. “Cresterea natalitatii presupune reconciliere între viata de familie si cea profesionala, flexibilitatea pietei muncii pentru a stimula angajarea mamelor, stimularea nasterii, mai ales a celui de-al doilea copil, si multe altele.

Astazi însa, de exemplu, nu exista servicii pentru mama si copil. În ciuda unei crize acute care se mentine cu privire la locurile necesare pentru învatamântul prescolar, numarul de unitati de învatamânt prescolar stagneaza”, a spus presedintele.

♦ Calendarul pentru adoptarea euro, in pericol

Seful statului a declarat ca exista motive serioase de îngrijorare în legatura cu perspectiva respectarii calendarului pentru adoptarea monedei euro dat fiind modul în care au fost aplicate politicile bugetare în anii 2007 si 2008.

În opinia sefului statului, slabiciuni actuale majore ale institutiilor statului pun sub semnul întrebarii capacitatea României de a planifica si a actiona strategic, de a avea coerenta în fixarea de obiective, actiuni si resurse bugetare. “România are nevoie de cresterea coerentei si predictibilitatii bugetare si de bugete multianuale”, a spus Basescu.

El a mentionat ca la începutul anului 2008 a fost modificata substantial Legea bugetului, la nici doua luni dupa ce aceasta fusese adoptata de Parlament, si ca pâna în prezent au existat alte trei rectificari ale bugetului de stat. “Despre ce planificare multianuala putem vorbi, când noi nu avem capacitatea planificarii bugetului pentru un singur an?”, a adaugat Traian Basescu.

♦ Hotararea de Guvern privitoare la colegii, sub semnul intrebarii

Hotarârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce pericliteaza chiar introducerea noului sistem de vot si poate genera confuzie, a mai sustinut Basescu. El a enumerat câteva aspecte pozitive ale vietii politice din România, incluzând si adoptarea votului uninominal, “chiar daca nu conform variantei dorite de cetateni la referendumul din noiembrie 2007”.

Cf. sursa.

*

Cristian Pătrăşconiu, video, Cotidianul. Fila e pusă în contul nostru din BioGET deschis ieri.

*

Preşedintele Băsescu a adresat ieri Parlamentului un mesaj. Coincidenţă sau nu, chiar în ziua în care Justiţia urma să decidă asupra cererii PRM de suspendare a hotărârii Guvernului privind delimitarea colegiilor uninominale. Şeful statului a apreciat că această hotărâre “nu respectă rigorile legii”. Declaraţie care i-a venit mănuşă vicepreşedintelui PRM Lucian Bolcaş, care a şi invocat-o în instanţă.

La 10 fix, preşedintele Băsescu a sosit în Parlament. A găsit o sală semi-goală, sau semi-plină, depinde de cei care au privit-o. Semi-goală pentru liberali care l-au tratat cu boicot; dacă au fost vreo şase parlamentari ai acestui partid în sală, cea mai importantă figură printre ei fiind Puiu Haşoti. Pesediştii au fost şi ei cam jumătate din numărul total, peremişti cam pe sfert din total.

Doar pe doi dintre liderii de partide i-a prins începutul discursului în sală: Daniela Popa şi Marko Bela. Absent “motivat”, evitând să-l umilească din nou pe Traian Băsescu, a fost Vadim Tudor. Tot motivat a absentat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, pentru că era plecat puţin într-o delegaţie prin Mexic spun surse.

El şi-a trimis însă purtătorul de cuvânt, pe Andrei Alexandru, să-i ţină locul şi să se antreneze pe fotoliul de parlamentar, că doar e candidat şi poate în legislatura viitoare prinde un mandat de deputat. Marii absenţi au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase, membrii guvernului care sunt şi parlamentari, Crin Antonescu responsabilul liberalilor cu datul replicii la preşedinte.

Bogdan Olteanu a urmărit discursul din Cabinetul său şi a venit în sală numai cu două minute înainte de a-şi lua Băsescu la revedere de la parlamentari, uşor mirat că în sală: “Oho, au fost mai mulţi liberali decât mă aşteptam!”. în lipsa capilor Parlamentului, şedinţa a fost condusă de liberala Norica Nicolai, pe care Băsescu chiar a fericit-o cu o strângere de mână şi cu un zâmbet larg şi îmbujorat la finalul discursului său. Semi-plină a fost sala doar din punctul de vedere al democrat-liberalilor, care au venit cu toţii să-i soarbă cuvintele preşedintelui, cu Vasile Blaga căpitan, dar fără Stolojan pe post de invitat.

POLITEŢE

Discursul preşedintelui a curs în acelaşi timbru de la un cap la altul şi când lăuda realizări şi când critica neajunsuri. Tocmai de aceea, reacţia parlamentarilor a fost constant apatică pe timpul celor 50 de minute de vorbă prezidenţială. Pedeliştii şi-au jucat rolul perfect. Ei au părut foarte atenţi şi foarte prezenţi, însă, după şedinţă, unii dintre ei au recunoscut că abia s-au abţinut să nu scoată ziarele din bancă şi să le răsfoiască. Primul sfert de oră a reuşit să-i menţină tăcut-politicoşi pe toţi.

După aia au apărut semnele de plictiseală. Nu tu cuvinte dure, nu tu înjurături, parcă nu era Băsescu cel care se împiedica în termenii tehnici de la tribuna plenului. Le-a vorbit de nevoia dezvoltării mediului rural. Au început şuşotelile prin bănci. Discret. Din când în când, liniştea mai era tulburată de câte un chicotit înăbuşit. Au tuşit, s-au scărpinat în cap, şi-au şters ochelarii, şi-au frecat mâinile a plictiseală, şi-au trecut palmele prin păr. De la tribună răzbătea aceeaşi voce de nerecunoscut a lui Băsescu, voce egală, de contabil.

La 10:20 curgeau criticile la adresa Guvernului. N-a avut cine să le audă, liberalii au lipsit, iar premierul era la Jucu. Coafurile au rezistat cu greu. “Stăm prost cu natalitatea, educaţia şi sănătatea sunt la pământ”, s-a auzit iar vocea de la tribună. Câţiva parlamentari au început să tuşească nepăsători. Nu e treaba lor. Unii se frecau la ochi, alţii se scărpinau la nas. Norica mai scria câte ceva de fiecare dată pe altă foaie de hârtie, de parcă se ocupa cu corectatul tezelor. Capetele parlamentarilor au început să cadă din ce în ce mai des, răpuse de plictiseală, în pumni. Coafura a început să se lase şi ea. La 10:34 se foşneau hârtii de zor, Băsescu vorbea de birocraţie. Telefoanele sunau vesele prin sală. Foială în bănci, dar în limita bunului-simţ, fără să-l deranjeze pe vorbitor. Finalul discursului a fost urmat de aplauzele frenetice ale parlamentarilor PD-L.

Deputatul Ioan Oltean cu un zâmbet extra-large pe faţă, uşor umil, cu mâinile împreunate în dreptul abdomenului a dat fuga să-l conducă pe preşedinte spre ieşire. Băsescu a părăsit sala aprins la faţă şi cu ochii uşor măriţi de efortul intelectual. Doar după ce s-au asigurat că preşedintele a plecat, deputaţii şi senatorii au zvâcnit din bănci ca nişte şcolari când sună de ieşire. Uşor nedumeriţi s-au strâns în grupuri şi au început să comenteze discursul, mesajul, prestaţia preşedintelui. Concluzia generală: “Parcă n-a fost el”.

SPRIJIN PENTRU PRM

“Cele câteva probleme” pe care preşedintele Băsescu le-a anunţat la începutul speech-ului că le va prezenta s-au dovedit a fi de fapt un inventar ar nerealizărilor celor patru ani de guvernare. De la structura economică – “una dintre cele mai înapoiate din Europa” –, în ciuda faptului că România deţine factori de producţie naturali, trecând prin politica fiscal-bugetară a ultimilor doi ani, schimbătoare de la o zi la alta şi deci ineficientă, speech-ul lui Băsescu a pus la zid sistemul deficitar de învăţământ şi pe cel de sănătate considerat la fel de ineficient, pentru a ajunge apoi să puncteze nedezvoltarea infrastructurii de transport – o frână în dezvoltarea economică şi socială a României – şi eşecurile în accesarea fondurilor europene. Băsescu nu a ratat nici hotărârea Guvernului de delimitare a colegiilor uninominale, apreciind că este una “care nu respectă rigorile legii”.

Declaraţia preşedintelui i-a făcut să jubileze pe parlamentarii PRM, Lucian Bolcaş apreciind ulterior că Băsescu a “confirmat” astfel demersul PRM: “Dacă există îngrijorare şi la acest nivel, înseamnă că am făcut o treabă bună contestând Legea uninominalului”, a comentat Bolcaş. Nu aceeaşi părere au avut-o liberalii, Norica Nicolai apreciind drept “ciudat” ca preşedintele să facă astfel de aprecieri exact în ziua în care instanţa trebuia să se pronunţe.

Şi după ce a pus la zid actualul Guvern, Băsescu şi-a exprimat disponibilitatea de a conlucra cu “orice guvern care nu e dependent de oligarhi şi de grupurile de interese, care va respecta priorităţile României şi care va fi în stare să-şI asume schimbările necesare” prezentate.

DESPRE MESAJ ÎN FEL ŞI CHIP

Cum au apreciat politicienii mesajul preşedintelui? Pentru udemeristul Gyorgy Frunda a fost un discurs complex, uneori contradictoriu, dar care ca notă generală a avut îndemnul de “a face ceva împreună”. De partea cealaltă, pentru Mircea Geoană, criticile prezidenţiale nu au fost decât o recunoaştere a “stării proaste a naţiunii” ca urmare a eşecului celor patru ani de guvernare de dreapta şi o încercare a preşedintelui de a se detaşa de o astfel de moştenire dezastruoasă.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat că “şeful statului a mai arătat o dată în plus, foarte clar, că se împotriveşte creşterii pensiilor. Şeful statului a reluat astăzi în Parlament opinia pe care şi-a manifestat-o şi anul trecut şi anume că ameliorarea veniturilor pensionarilor nu este necesară.

Motivarea acestei opinii depinde mai degrabă de inspiraţia consilierilor economici ai preşedintelui, pentru că anul trecut, Traian Băsescu îşi motiva opoziţia faţă de creşterea pensiilor, spunând că nu o să fie bani pentru această creştere, acum spune că din cauza pensiilor se încălzeşte economia”, a spus Dan Voiculescu. Singurele laude au venit, normal, de la PD-L, Vasile Blaga considerând raportul preşdedintelui ca unul “extrem de obiectiv, documentat şi binevenit”.

Cf. sursa.

*

Discursul preşedintelui s-a schimbat din mers

Pr. Dorin

Pornografia şi infantilismul părinţilor care-şi lasă copiii nesupravegheaţi în faţa internetului

Pornografia pe internet a luat o tot mai mare amploare, o data cu acest fenomen scazand si varsta vizitatorilor site-urilor cu continut pentru adulti. La ora actuala, securitatea pentru a intra pe un astfel de site este minima sau lipseste cu desavarsire, astfel incat varsta vizitatorilor care pot accesa programele ”xxx” a ajuns la 6-7 ani. Tot ce trebuie sa faca un utilizator de internet care doreste sa viziteze astfel de site-uri este doar sa-si “fabrice” o identitate falsa in care sa mentioneze ca are peste 18 ani. Reprezentantii marilor companii spun ca daca site-urile respective nu prezinta materiale legate de pornografia infantila, acestora nu le poate fi interzisa difuzarea de informatii “adulte”.

Tastezi domeniul “.ro”, mai pui si cuvantul “porno” in fata si te-ai ales cu o suma de site-uri care indruma spre alte zeci de site-uri cu continut pornografic. Varsta celor care pot naviga pe astfel de site-uri a scazut undeva la 6-7 ani, astfel ca orice copil de gradinita sau scoala primara se poate “delecta” cu un clip porno.

“Din pacate, daca site-ul nu este foarte bine securizat impotriva accesarii acestuia de catre minori si daca nici parintii nu s-au gandit sa instaleze acasa o solutie de securitate care sa le permita activarea functiilor de control parental, varsta utilizatorilor care pot accesa site-uri cu un continut neadecvat poate fi destul de scazuta, mergand chiar pana la 6-7 ani. Blocate pot fi doar site-urile pe care posesorul incearca sa le gazduiasca la provideri (ISP), a caror politica nu permite gazduirea acestui tip de website-uri. Altfel, daca nu intra in calcul vreo alta infractiune (de exemplu pornografie cu minori), nu poate fi interzisa publicarea online a unui astfel de site”, ne-a declarat Alexandru Molodoi, CTO la Gecad Net.

Clic aici pentru clipuri porno!

Exista si unele site-uri porno care nu ofera nici un fel de securitate impotriva accesarii clipurilor pornografice de catre copii. Unul dintre acestea este www.porno1.zxq.net, aflat pe trafic.ro la categoria “Femei” pe locul 473, iar la general pe 35170.

De la intrarea pe site, mesajul de bun venit este “multumim de vizita si vizionare placuta”, cu mentiunea ca site-ul nu-si asuma nici o raspundere pentru continutul materialelor expuse. Un alt site care este de divertisment, dar are si o sectiune erotica este 220.ro. In general, acesta este accesat si de minori, iar pentru a intra la sectiunea “Necenzurat” nu trebuie decat sa-ti creezi o identitate falsa. Site-ul este printre cele mai vizitate de pe domeniul “.ro” pe segmentul divertisment ocupand locul 2, iar la general, conform trafic.ro, acesta ocupa locul 24.

Exista solutii de limitare, dar parintii nu constientizeaza

Acest gen de site-uri fac cele mai multe accesari de aceea sunt si o afacere destul de buna. Specialistii din domeniu spun ca sunt slabe sanse de a se implementa vreodata un sistem de securitate care sa impiedice accesarea site-urilor cu continut pornografic, pentru ca asta ar insemna pentru reprezentantii acelei companii ca-si taie singuri creaca de sub picioare.

“Exista anumite solutii care includ modulul de control parental ce pot bloca site-uri de orice natura, bazandu-se pe euristici (reguli ca de exemplu, prezenta sau aparitia frecventa a unor anumite cuvinte cheie). Nu incercam sa mentinem o lista exhaustiva a site-urilor care au sau ar putea avea un continut deranjant, fiindca o astfel de lista ar ramane inevitabil in urma evenimentelor – site-urile apar si dispar cu o frecventa foarte mare, iar definitiile a ceea ce constituie continut acceptabil variaza in functie de perioada, zona geografica si alte circumstante socio-culturale”, ne-a declarat Razvan Matei Stoica, reprezentant BitDefender.

De aceeasi parere este si un reprezentant al providerului de internet si hosting AllNet, care spune ca “exista o varianta de firewall care interzice accesarea mai multor site-uri, acesta tinand cont de anumite cuvinte-cheie. Astfel ca parintii care sunt cat de cat responsabili pot seta calculatoarele copiilor astfel incat acestia sa aiba acces la net la anumite ore, in acest fel reducand riscul de a intra pe site-uri porno”.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Cine sunt xenofobii? Găsim aici un răspuns

♦ Ziarul de limba maghiara „Haromszek” (Trei Scaune, in traducere – n.r.), care apare la Sfântu Gheorghe si care este editat de mai multi lideri ai Consiliului National Secuiesc, a publicat, pe prima pagina, un articol care indeamna populatia secuiasca la lupta cu arma in mâna pentru infiintarea unui stat de sine statator in inima Transilvaniei. Articolul este semnat cu pseudonimul Zoltan Bedo, conform unor surse din interiorul redactiei, de unul dintre actionarii publicatiei, Albert Levente

♦ Articolul, intitulat „Cu capul sus, cu spatele drept”, indeamna la „infiintarea unui stat de sine statator”, „prin forta armelor”, Prin pozitie constienta, unitara, curajoasa, prin lupta si prin jertfa. Cotidianul „Haromszek” este editat de societatea H-PRESS SRL, iar din actionariatul ei fac parte Magyari Lajos, fost deputat UDMR de Covasna, in mandatul 1992–1996, si consilier local la Sfântu Gheorghe in perioada 2004-2008, si Ferencz Csaba, vicepresedintele Consiliului National Secuiesc

♦ Virulenta articolului cu pricina a stârnit interesul Serviciului Român de Informatii. Traducerea articolului a fost expediata, ieri, biroului de presa al SRI, purtatorul de cuvânt al acestei institutii dând asigurari reporterilor „Gardianului” ca in cursul zilei de astazi va adopta o pozitie oficiala fata de acest aspect. Reactiile politicienilor nu au intârziat sa apara. Senatorul UDMR Eckstein Kovacs ne-a declarat ca o astfel de instigare la violenta reprezinta o enormitate

Ziarul de limba maghiara „Haromszek” (Trei Scaune, in traducere – n.r.), editat de mai multi lideri ai Consiliului National Secuiesc, a publicat, in urma cu doua luni, pe prima pagina, un articol care indeamna populatia secuiasca la lupta cu arma in mâna pentru infiintarea unui stat de sine statator in inima Transilvaniei. Articolul este semnat cu pseudonimul Zoltan Bedo, conform unor surse din interiorul redactiei ziarului care apare zilnic la Sfântu Gheorghe, de unul dintre actionarii publicatiei, Albert Levente. Nu este pentru prima data când apar astfel de indemnuri la separare prin forta de România, insa virulenta articolului cu pricina a stârnit interesul Serviciului Român de Informatii. Traducerea articolului a fost expediata, ieri, biroului de presa al SRI, purtatorul de cuvânt al acestei institutii dând asigurari reporterilor „Gardianului” ca in cursul zilei de astazi va adopta o pozitie oficiala fata de acest aspect.

De câtiva ani de zile, de când in vocabularul liderilor UDMR si al celorlalte organizatii maghiare din Transilvania a intrat expresia „autonomie teritoriala”, o buna parte a presei maghiare transilvanene (in special cea din judetele Covasna si Harghita) gazduieste constant articole de-o virulenta incredibila impotriva a tot ce este românesc.

Daca in zonele unde maghiarii sunt inferiori numeric, tonul articolelor si emisiunilor radio-tv e mai ponderat, in cele doua judete unde maghiarii sunt majoritari, jurnalistii maghiar isi permit sa scrie aproape ca in epoca in care Transilvania era ocupata de trupele horthyste. In ultima perioada, tonul gazetelor de limba maghiara din zona a devenit inca si mai vehement, aproape belicos. Pâna in urma cu vreo doi ani, liderii si figurile marcante ale minoritatii maghiare vorbeau despre autonomie „culturala” ori „personala”. De prin anii 2006-2007 incoace, a inceput sa se vorbeasca explicit despre autonomie teritoriala.

Anul acesta, cotidianul de limba maghiara „Haromszek” (Trei Scaune, in traducere – n.r.), in editia sa cu numarul 5419, aparuta luna trecuta, a dat tonul trecerii la solicitari si mai radicale. Potrivit articolului intitulat „Cu capul sus, cu spatele drept”, aparut sub semnatura unui anume Zoltan Bedo, nu mai e la moda revendicarea autonomiei teritoriale. Ungurii din România sunt indemnati acum sa ceara „autodeterminare”. De ce autodeterminare in loc de autonomie? Ne lamureste chiar autorul articolului citat: pentru ca, prin autodeterminare, „popoarele isi pot decide liber statutul politic, adica poarta in sine si dreptul alegerii libere a regimului politic. Adica dreptul infiintarii unui stat de sine statator”. Idee cu care daca noi, majoritarii, nu suntem de acord, ne spune ziarul „Haromszek” ce ne asteapta: nesupunerea civica sau chiar lupta armata.

Si pâna acum, multe din discursurile propagate in presa maghiara din Transilvania se situau la granita penalului. Acum insa, odata cu aceste indemnuri explicite la „infiintarea unui stat de sine statator”, „prin forta armelor”, ceea ce se scrie in presa de acolo intra in coliziune frontala cu Constitutia României. Ca sa nu fim acuzati ca exageram, redam mai jos câteva pasaje mai semnificative din articolul respectiv. Intertitlurile ne apartin.

Vrem dreptul la propria patrie!


In epoca moderna, putem vorbi de realizarea autonomiei minoritare atunci când statul transfera drepturi ale puterii de stat unor organizatii infiintate si alese pe cale democratica de catre minoritati. Dat fiind faptul ca scopul primordial este pastrarea identitatii, trebuie sa presupuna validarea urmatoarelor drepturi:

– dreptul folosirii limbii materne in viata particulara, in invatamânt, justitie si administratie publica
– dreptul infiintarii propriului sistem de invatamânt
– dreptul la functii publice si servicii publice
– dreptul la patrie (care patrie? – n.r.)
– dreptul de a dispune liber de bogatiile naturale
– dreptul la reprezentanta politica locala

Dupa cum rezulta si din enumerare, in cazul autonomiei, nici vorba de lezarea integritatii teritoriale a statului in cauza, respectiv de divizarea ei teritoriala. Cu atât mai mult, cu cât pâna si presedintele României pune semnul egalitatii in mod constient intre acestea. Si nu in mod intâmplator.

Autodeterminarea este preferata


Sa vedem despre ce este vorba. Autonomia administrativa inseamna transferarea anumitor elemente ale puterii centrale unitatilor administrative locale in cazul solutionarii unor sarcini care au un caracter local si care pot fi rezolvate cel mai eficient pe plan local. Nu este permisa confundarea cu autonomia minoritara, pentru ca nu garanteaza drepturile fundamentale care slujesc pastrarii identitatii, deoarece constituie doar o conditie necesara, insa nu si suficienta pentru pastrarea existentei noastre nationale. Cunoscând toate acestea, trebuie sa precizam ca in cazul autonomiei minoritare a se vorbi de divizarea tarii inseamna minciuna, a se oferi autonomie in loc de autonomie minoritara inseamna inducere in eroare. In ambele cazuri, scopul este mentinerea puterii centrale, in interesul careia bucurestenii nu se sperie nici de declansarea unui conflict interetnic.

Un alt concept utilizat frecvent, dar al carui continut nu este clarificat suficient, este autodeterminarea, care nu este identic cu varianta in maghiara a autonomiei. Din punctul de vedere al dreptului international, insemnatatea acesteia ascunde mult mai multe.

Vrem stat de sine statator


Dreptul la autodeterminare se refera mai ales la faptul ca popoarele isi pot decide liber statutul politic, adica poarta in sine si dreptul alegerii libere a regimului politic, respectiv dreptul infiintarii unui stat de sine statator. Deci, in cazul in care secuimea se autodefineste ca popor, in conformitate cu dreptul international, ea poate profita si de dreptul infiintarii unui stat…

Din istoricul Pamânt Secuiesc, având un teritoriu de 12.800 kmp, daca scadem Scaunul Aries, românizat, ramâne un teritoriu de 10.876 kmp. Numarul locuitorilor acestui teritoriu este de 888.827, dintre care 153.405 (19%) sunt de nationalitate româna si 655.422 (81%) de nationalitate maghiara. Daca studiem actuala impartire teritoriala a lumii, trebuie sa observam ca numai in Europa exista cinci tari independente mai mici decât Pamântul Secuiesc, atât din punct de vedere al teritoriului, cât si din cel al locuitorilor. Iata-le:

– Andorra – suprafata 468 kmp, 71.000 locuitori.
– Liechtenstein – suprafata 160 kmp, 28.000 locuitori.
– Luxemburg – suprafata 2586 kmp, 364.000 locuitori.
– Malta – suprafata 325 kmp, 350.000 locuitori.
– San Marino – suprafata 61 kmp, 23.000 locuitori.

Si daca in cazul lor se poate, noua de ce nu ni se cuvine dreptul infiintarii unui stat? Raspunsul este simplu. Ni se cuvine si noua. Trebuie doar profitat de el. Trebuie revendicat, trebuie luptat pentru el, daca este nevoie. Daca parcurgem evenimentele istoriei universale, punând un accent deosebit pe secolul XX, putem constata ca niciodata nu i s-a dat nimic in dar nici unei natiuni.

Fiecare a trebuit sa lupte pentru libertate, pentru validarea drepturilor, pentru mentinerea existentei sale statale sau pentru redobândirea acesteia. Aceasta lupta a fost intotdeauna complexa, dusa pe mai multe cai, prin lansarea diferitelor mijloace.

Au fost cazuri când s-a derulat pasnic doar prin mijloace politice, uneori s-a recurs si la diferite forme ale nesupunerii civice, iar alteori, chiar si armele si-au spus cuvântul. In interesul libertatii, toate acestea trebuie asumate. Un singur lucru era insa comun in fiecare. Solidaritatea. Daca aceasta exista, fortarea autodeterminarii este doar o problema de timp… Cum se poate realiza autodeterminarea? Prin pozitie constienta, unitara, curajoasa, prin lupta si prin jertfa…

Legaturi strânse cu Fides si Laszlo Tokes


Cotidianul de limba maghiara „Haromszek” este editat de societatea H-PRESS SRL, cu sediul in Sfântu Gheorghe. Firma a luat fiinta in anul 1992 si are un capital social in valoare de 3.060 RON, având ca principal obiect de activitate „editarea ziarelor”.

Ca obiecte secundare, societatea se ocupa de la activitati de servicii anexe silviculturii la activitati de consultanta in domeniul relatiilor publice si al comunicarii. SRL-ul cu pricina are 17 asociati persoane fizice, cu participatie egala la capitalul social, in procent de 5,88%.

Acestea sunt Torma Sandor Csaba, Magyari Lajos, fost deputat UDMR de Covasna, in mandatul 1992 – 1996, si consilier local la Sfântu Gheorghe in perioada 2004-2008, Aros Carol, Simo Erzsebet, Farkas Arpad, Sylvester Lajos, Paljanos Maria, Ferencz Csaba, vicepresedintele Consiliului National Secuiesc, Ferencz Reka, Iochom Istvan, Kisgyiorgy Zoltan, Benko Levente, Albert Levente (cel care, pare-se, a publicat respectivul articol, pe care l-a semnat cu pseudonim), Peter Anton, Torma Clara, Malnasi Emese-Melinda si Peter Laura.

Societatea H-PRESS SRL are nu mai putin de 12 puncte de lucru in regiunea Har-Cov. Potrivit wikipedia.org, un alt cotidian de limba maghiara, fondat in 1999 si care apare la Cluj, a fost demarat initial de un grup de interese apropiat Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), prin editura SC Scripta SA din Oradea – aflata in proprietatea senatorului Attila Verestoy -, pachetul majoritar de actiuni al publicatiei fiind insa preluat in anul 2000 de catre un grup de investitori apropiati partidului Fidesz din Ungaria, prin firma Hungarom Media Kft din Budapesta.

Editorul „Kronika Kiadohaz“ a infiintat un serviciu propriu de curierat si difuzare in zona Transilvaniei. Sistemul derulat prin transportul auto al exemplarelor nu a functionat in mod eficient si a generat pierderi in special la capitolul combustibil. In perioada 2001-2006, publicatia a înregistrat pierderi masive, iar in paralel difuzarea nu a cunoscut cresteri semnificative. Redactia si administratia au cunoscut o fluctuatie masiva de personal din cauza salarizarii slabe intre 2001-2006.

In anul 2005, redactorul-sef Samu Csinta a contactat fara succes mai multi actionari ai editorului principalului cotidian local „Haromszek“ din judetul Covasna, SC H-PRESS SRL, pentru a-i convinge sa vânda partea lor de actiuni pentru sume cuprinse intre 200 si 300 milioane lei vechi, la valoarea monedei nationale din anul respectiv. H-PRESS are un numar de 17 actionari, iar regulamentul de ordine interioara nu permite instrainarea actiunilor decât in cadrul cercului de actionari ai SRL-ului.

Valoarea H-PRESS era estimata in 2005 la circa trei miliarde lei vechi. Potrivit unor estimari financiare, „Kronika“ s-ar fi capitalizat prin obtinerea pietei de publicitate a „Haromszek“, aflat in situatie de monopol in judetul Covasna, cu un venit estimat provenit din incasari lunare din publicitate cuprinse intre 500 milioane si un miliard lei vechi. „Kronika“ a fost achizitionat in anul 2006 de firma Inforg Zrt. (afaceri imobiliare si consultanta in afaceri) din Ungaria, membra a holdingului Vegyepszer Zrt. al miliardarului Elek Nagy, apropiat al aceluiasi Fidesz.

Inforg are in proprietatea sa si canalul de televiziune „Hir TV“ din Budapesta, de asemenea un sustinator al Fidesz. In cursul anului 2004 ziarul a sustinut campania pro-autonomie etnica promovata de catre Consiliul National Secuiesc in cadrul unui turneu organizat in mai multe asezari din Transilvania. Unul dintre cei doi redactori-sefi adjuncti al ziarului, Arpad Gazda este un sustinator al episcopului reformat de Piatra-Craiului, Laszlo Tokes, iar fratele lui din municipiul Sfântul-Gheorghe este vicepresedintele organizatiei judetene Covasna a Partidului Civic Maghiar (PCM) si secretar al organizatiei Sfântul-Gheorghe al Consiliului National Secuiesc.

(Sorin Simion)


Eckstein Kovacs: «Nebuni sunt si in trei scaune, si in patru scaune»


Senatorul UDMR, Eckstein Kovacs, a declarat, ieri, pentru “Gardianul” ca o astfel de instigare la violenta reprezinta, din punctul sau de vedere, “o enormitate, ceva fantezist”. “Eu sunt un pacifist convins. Imi plac si cei din Sfantu Gheorghe, dar si cei din secuime. Ar fi bine sa lasam armele pentru Hemingway. Nebuni sunt si in trei scaune, si in patru scaune. Ma declar strain de orice astfel de gandire”, a mai spus senatorul.

Bolcas: “Trebuie opriti!”

La randul sau, vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas, ne-a precizat ca sunt subtili “ungurii acestia”, stiu cum sa instige. “Pana nu le dam peste bot acestor iredentisti, lucrurile nu o sa se calmeze”, a mai adaugat Bolcas.

(C.T.)

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Întronizarea ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Duminică, 8 iunie 2008, în catedrala mitropolitană din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie (de la ora 9:30) şi apoi a urmat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teofan Savu, noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ( de la ora 12:00).

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti, preoţi, monahi şi credincioşi din ţară şi străinătate.

Înalpreasfinţitul Părinte Teofan Savu a fost ales mitropolit al Moldovei şi Bucovinei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 martie 2008.

* *

*

CV-ul ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Studii:

– şcoala generală de 8 ani în comuna Corbi, judeţul Argeş;
– seminarul Teologic din Craiova (1974-1979);
– Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1980-1984), cu teza de licenţă -„Voturile monahale în lumina desăvârşirii creştine”;
– Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris (1986-1990), obţinând titlul de Doctor în Teologie cu lucrarea „La divino-humanité du Christ et la deification de l’homme dans l’oevre du Saint Maximele Confesseur”. Calificativul obţinut: summa cum laude;

Slujiri în Biserică:

– monah în Schitul Crasna, Prahova, începând cu 1984, primind numele de Teofan, ierodiacon şi ieromonah începând din anul 1985;
– duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe, Franţa (1987-1990);
– secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991);
– episcop-vicar patriarhal (1991-2000), cu următoarele sarcini:
– responsabil cu relaţiile externe bisericeşti, coordonând legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici şi organisme ecumenice internaţionale;
– responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi din diaspora;
– secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994);
– responsabil cu probleme de învăţământ teologic universitar şi preuniversitar, de predare a religiei în şcoală şi cu schimbul de burse al Patriarhiei Române cu străinătatea;
– coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica şi Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de presă şi comunicaţii, Biroul de asistenţă socială, Biroul de asistenţă religioasă în unităţile bugetare şi Biroul de misiune, cultură şi tineret;
– responsabil cu editura şi tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994);
– reprezentant al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activităţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1997-2000);
– coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000);
– delegat pentru diferite activităţi misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor: slujbe arhiereşti, sfinţiri şi resfinţiri de biserici, coordonarea de întruniri preoţeşti la protopopiate etc.;
– membru în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997);
– membru în Adunarea Generală a Comisiei Ecumenice Europene „Biserica şi Societatea”, Bruxelles (1995-1997);
– corespondent naţional al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor;
– membru în Adunarea Generală a Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom;
– coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Romane;
– preşedinte al Asociaţiei „Diaconia”; preşedinte al Aşezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”;
– Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei (din 2000);
– în paralel cu exercitarea responsabilităţii propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, împlineşte, din încredinţarea Sfintei Patriarhii, următoarele sarcini:
– preşedinte al Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină a Sfântului Sinod;
– Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (2001);
– Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (1 noiembrie 2003 – 25 aprilie 2004);

Activitate publicistică:

– autor de articole şi studii în reviste şi ziare din România şi străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc.;
– coordonator al periodicului de limbă engleză al Sectorului pentru relaţii externe bisericeşti, „News Bulletin” (1997-2000);
– preşedinte al colegiilor de redacţie al publicaţiilor: „Mitropolia Olteniei”, „Cetatea Creştină”, „Studii” (Centrul de Studii de Teologie Aplicată al Arhiepiscopiei Craiovei);

Decoraţii:

– Ordinul pentru Merit „Mare Cruce” (2000), din partea Preşedinţiei României.
alte ordine şi decoraţii;

Cf. Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

***

Articolul lui N. Balaban şi Ş. Mărculeţ din ziarul Lumina, 9 iunie 2008.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost întronizat ieri în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan a avut loc după Sfânta Liturghie şi a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Patriarh a înmânat noului Mitropolit de la Iaşi însemnele mitropolitane, iar delegatul său, IPS Mitropolit Laurenţiu, l-a aşezat în tronul mitropolitan. La evenimentul religios din capitala Moldovei au participat 32 de arhierei, preşedintele României, Traian Băsescu, şi alte autorităţi centrale, dar şi locale, precum şi mii de credincioşi care au privit ceremonia şi slujba la două ecrane amenajate în curtea Mitropoliei.

Cel mai important eveniment spre care şi-au îndreptat ieri atenţia românii s-a petrecut la Iaşi, în Catedrala mitropolitană. PF Patriarh Daniel l-a încredinţat clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor pe noul lor Arhipăstor, IPS Părinte Teofan Savu, oferindu-i acestuia împuternicirea canonică de a sluji în noua demnitate. Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de soborul de arhierei prezenţi la Iaşi, condus de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de peste 40 de preoţi şi diaconi.

Au slujit, alături de IPS Mitropolit Laurenţiu, următorii ierarhi: IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului; IPS Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei; IPS Petru al Basarabiei; IPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; PS Gherasim, Episcopul Râmnicului; PS Calinic, Episcopul Argeşului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos; PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, PS Visarion, Episcopul Tulcei; PS Macarie, Episcopul Europei de Nord; PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; PS Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei; PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Irineu Slătineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului; PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor şi PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

„Primiţi această cârjă mitropolitană“

La Sfânta Liturghie, în timpul ecteniei întreite, la cereri, s-a citit Rugăciunea de mulţumire şi invocarea ajutorului lui Dumnezeu pentru PF Părinte Patriarh Daniel şi pentru IPS Părinte Mitropolit Teofan. În jurul orei 12:00, după Sfânta Liturghie, a avut loc ceremonia propriu-zisă de întronizare. Momentul solemn a început cu citirea Gramatei patriarhale, de PS Vincenţiu Ploieşteanul, după care IPS Mitropolit Teofan a primit însemnele mitropolitane. Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit pe rând crucea pectorală, engolpionul cu chipul Maicii Domnului, camilafca neagră cu cruce, rostind de fiecare dată „Vrednic este!“ Apoi, oferindu-i noului mitropolit cârja mitropolitană, Părintele Patriarh a rostit următoarele cuvinte: „Primiţi această cârjă mitropolitană, ca să păstoriţi turma cuvântătoare a lui Hristos din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cea încredinţată Înaltpreasfinţiei Voastre. Celor ascultători să le fie toiag de sprijin şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici – toiag de deşteptare şi îndreptare“.

După aceasta, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a condus pe IPS Părinte Teofan spre tronul mitropolitan. „Cu ajutorul Atotputernicului şi Milostivului Dumnezeu, Care poartă de grijă Sfintelor Sale Biserici, Vă înălţăm şi Vă aşezăm, de Hristos iubitorule şi al nostru preaiubit frate în Domnul, Înaltpreasfinţite Părinte Teofan, în tronul de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, a citit Patriarhul. După ce toată biserica a cântat în cor „Vrednic este!“, IPS Mitropolit Teofan a binecuvântat credincioşii cu dichero-tricherele aduse de diaconi.

Mesaje din partea oficialităţilor

După aceste momente solemne, PF Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulţumire tuturor ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, colaboratorilor de la Centrul Eparhial Iaşi, protopopilor, profesorilor de Teologie şi Religie, preoţilor de la parohii, stareţilor şi stareţelor, precum şi monahilor de la mănăstiri, ostenitorilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care timp de 18 ani l-au sprijinit în activitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Apoi, Părintele Patriarh l-a încredinţat pe IPS Mitropolit Teofan clerului, cinului monahal şi poporului din Arhiepiscopia Iaşilor şi ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, „spre a fi cinstit cu preţuire şi ascultare duhovnicească“.

Prezent la Iaşi, preşedintele României, dl Traian Băsescu, a transmis un mesaj de bun-venit noului Mitropolit, îndemnându-l să continuie lucrarea misionară începută în Moldova de marii ierarhi care au păstorit aici. „De puţine ori, atunci când ne gândim la evoluţia Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani, putem să evităm a spune că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin grija actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a devenit nu numai un centru puternic al Ortodoxiei româneşti, ci şi o Biserică ce îşi îndeplineşte misiunea de asistenţă socială către cei în nevoie. Am convingerea că IPS Mitropolit Teofan va duce mai departe cele începute spre binele românilor, spre binele Bisericii Ortodoxe Române“, au fost cuvintele preşedintelui Traian Băsescu. A urmat mesajul prim-ministrului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, citit de secretarul de stat din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, dl Gigel Sorinel Ştirbu, în care s-a arătat că noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei va trudi în a valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Române şi în a răspunde exigenţelor societăţii actuale. „Astfel, va fi valorificat potenţialul extraordinar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care există o viaţă religioasă puternică, evidenţiată de numeroase şi semnificative mărturii şi valori ale patrimoniului cultural şi spiritual românesc. Vă felicităm din tot sufletul şi vă asigurăm de toată deschiderea şi tot sprijinul nostru în slujirea la care aţi fost chemat“.

Primul cuvânt, ca Mitropolit la Iaşi

Cuvântul de bun-venit din partea Centrului Eparhial Iaşi a fost rostit de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu, în cadrul căruia s-au adresat şi mulţumiri PF Părinte Patriarh Daniel, prezentându-se bogata activitate a Preafericirii Sale, din tronul de arhipăstor în Moldova, în acelaşi timp arătându-se nădejdea tuturor clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor că noul Mitropolit îi va păstori cu aceeaşi înţelepciune şi pricepere ca şi înaintaşii săi: „Studiile strălucite pe care le-aţi făcut la Craiova, Bucureşti şi Paris, experienţa duhovnicească profundă acumulată din fragedă tinereţe, în mănăstiri din ţară şi din străinătate, îndelungata ucenicie în preajma dăruitului şi mult încercatului Patriarh Teoctist, experienţa de Episcop-Vicar Patriarhal şi, mai ales, cea de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, precum şi lăudabilele împliniri, mai ales în plan duhovnicesc, ne oferă garanţii sigure că veţi continua cu succes munca uriaşă şi inspirată, desfăşurată de PF Patriarh Daniel, în Moldova ierarhilor Varlaam şi Dosoftei“.

În final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit primul cuvânt în calitatea sa de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în care a arătat dificultatea misiunii la care a fost chemat, în acelaşi timp asigurând pe toţi de dăruire şi înţelegere.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a dăruit, la sfârşit, Părintelui Patriarh, ca semn de mulţumire, o icoană a Sfântului Nicodim de la Tismana.

După ceremonia de întronizare, Patriarhul şi noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de ierarhii şi preoţii care au slujit ieri au ieşit pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pentru a-i binecuvânta pe credincioşi.

***

În Cotidianul se remarcă însă mai degrabă prezenţa preşedintelui României la eveniment…decât întronizarea noului mitropolit al Moldovei. Un articol scris de către Mirela Corlăţan. Autoarea articolului preia sintagma fantezistă – dar expre şi îndelung vehiculată în media românească – a curentelor de opinie divergente, la nivel fundamental, în Biserica Ortodoxă Română şi afirmă că mitropolitul Teofan aparţine curentului tradiţionalist.

Împărţirea între tradiţionalişti şi ecumenişti este însă de domeniul sociologiei politice şi nu aparţine teologiei. E o împărţire care nu aparţine teologiei ortodoxe ca atare, pentru că o astfel de diviziune nu are realitate eclesială. Biserica Ortodoxă de pretutindeni este în acelaşi timp promotoarea identităţii de învăţătură şi de cult cu Tradiţia Bisericii dar şi continuu adaptată la cerinţele lumii contemporane.

Din CV-ul ÎPS Teofan se observă că a fost şi este un participant activ la discuţiile ecumenice, ca întreaga noastră Biserică Ortodoxă Română începând cu a doua parte a secolului trecut, însă prin aceasta nu este un ecumenist şi nici un tradiţionalist, ci un om care îmbină în viaţa şi activitatea sa deopotrivă racordarea sa la Tradiţia Bisericii şi la viaţa eclesială contemporană.

În România momentului, la nivel larg, se confundă modul în care Biserica Ortodoxă Română a înţeles şi înţelege relaţiile cu alte Biserici şi confesiuni, discuţiile ecumenice, cu ideologia pe care confesiunile protestante au avut-o la început, când au gândit proiectul Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi ideea de unitate.

Teologii Bisericii Ortodoxe Române nu au militat niciodată pentru teoria eclesială a ramurilor, în sensul de a considera Biserica Ortodoxă drept o Biserică nedeplină ci Biserica Ortodoxă Română a intrat în cadrul discuţiilor ecumenice pentru a-şi promova învăţătura de credinţă şi experienţa bimilenară în faţa Europei şi a lumii întregi.

***

În Gardianul, un articol de Cătălin Coca. Acesta vorbeşte în finalul articolului său despre instigatorii noştri de profesie, despre cei care strică orice mare eveniment al Bisericii. Când ţi-e lumea mai dragă cineva vine şi ţipă în Biserică, în adunarea mare, în cele mai sfinte momente ale slujbei…

Adeptele maicutei Veronica au facut din nou circ


Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, deoarece un grup de 17 adepte ale maicutei Veronica au protestat in fata jandarmilor si a politiei, oamenii legii fiind catalogati ca “tradatori ai lui Iuda”. Femeile au fost insa imediat retinute si conduse la sectie, unde au fost amendate cu câte 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice. De altfel, cu fiecare ocazie in care PF Daniel sau fostul Patriarh Teoctist au celebrat slujbe la Iasi, grupuri de maicute din acest grup disident ortodox au protestat cu lozinci de genul “Teoctist – Antichrist” sau “Daniel – la Securitate, colonel”.

Reamintim ca Scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a ramas vacant dupa ce PF Daniel a fost validat in functia de Patriarh la 12 septembrie 2007. La 5 martie, Sfântul Sinod al BOR l-a ales pe IPS Teofan in demnitatea de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. IPS Teofan Savu s-a nascut pe 19 octombrie 1959, la Corbi, judetul Arges, iar in 1984 a intrat in viata monahala la schitul Crasna. in perioada 1990 – 2000, IPS Teofan a fost secretar al cabinetului patriarhal si a raspuns de relatiile externe si cele cu diaspora BOR. In octombrie 2000 a fost nominalizat ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei si s-a remarcat si pentru contributia la organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea in România. “Am nadejdea ca rugaciunile Sfintei Parascheva, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântului Stefan cel Mare si ale Sfintilor Dosoftei si Varlaam sa ma sprijine sa indeplinesc slujba la care am fost chemat”, a spus IPS Teofan, dupa intronizare.

***

Articolul din Ziua , semnat de M.N. e cel mai politicos articol din media românească la acest eveniment.

„O mitropolie care impresioneaza, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, atunci cand vorbim despre ea, gandul iti merge la Stefan cel Mare si Sfant, la mitropolitii Dosoftei si Varlaam, care au ctitorit limba si literatura romana moderna, gandul te duce in egala masura, la acea imbinare de frumusete, lasata de la Dumnezeu, cu cultura, credinta si frumusetea manastirilor din Bucovina, cu spiritualitatea pe care aceasta zona o emana catre intreaga tara”, a declarat seful statului.

Calin Popescu-Tariceanu i-a urat mitropolitului proaspat intronizat, IPS Teofan, multe impliniri ca arhipastor al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si l-a asigurat de toata deschiderea si tot sprijinul in slujirea de mitropolit.

Mesajul premierului a fost transmis la ceremonia de intronizare de secretarul de stat Gigel Stirbu. „Sunteti chemat la slujirea arhiereasca intr-o mitropolie cu profunda rezonanta istorica, cu o remarcabila traditie spirituala, in care misiunea Bisericii, in ultima vreme, a cunoscut o anvergura impresionanta prin slujirea de aici a Patriarhului Daniel”, a aratat premierul in mesajul sau. Totodata, Calin Popescu-Tariceanu si-a exprimat increderea ca va continua activitatea misionara inceputa de fostul ierarh al locului si va valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Romane, raspunzand exigentelor societatii actuale. Peste cinci mii de credinciosi si pelerini din toate colturile tarii au venit duminica pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii si ceremonialul de intronizare a noului mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan.

La evenimentul care este oficiat de un sobor de preoti condus de PF Daniel Patriarhul BOR sunt prezenti majoritatea membrilor Sfantului Sinod, dar si preoti de mir, cum ar fi de exemplu purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica.

***

Pr. Dorin Picioruş

1 2