Unicii mor pe când timpul trece

grigore-vieru

Şi moartea lui Olivier Clément, cât şi moartea lui Grigore Vieru m-au luat pe nepregătite şi nu ştiu cum să reacţionez. Nu ştiu cum să mă raportez faţă de ei în sinea mea. Încă nu ştiu…

Doi unici în domeniile lor. Despre Vieru abia spusesem, într-un podcast din 15 ianuarie 2009, că la plecarea lui, a lui Adam Puslojici şi a lui Adrian Păunescu, poezia din descendenţa Eminescu-Stănescu va dispărea.

Teologii şi poeţii  de geniu sunt neînlocuibili. Poţi să pui un şurub, un tranzistor, să reuneşti două ligamente dar nu poţi să uneşti…trăirea profundă a cuiva cu o maşină, pentru ca să reproducem teologia unuia sau poezia altuia.

Pentru că trăirea profundă este interioară sufletului omenesc şi la noi rămâne…doar trupul. Şi vom îngropa două trupuri, în Franţa şi Basarabia, plângând, în multe colţuri ale lumii, pe cei doi, şi, prin ei, pe alţi mulţi alţii, pentru care suntem în lacrimi.

Însă, dacă unii au auzit de cei doi de la ştiri, zilele acestea, alţii sunt familiari cu ei pentru că i-au studiat şi cunoscut. Şi când cunoşti un om, când îl intuieşti, chiar dacă nu eşti de acord cu unele cuvinte  sau fapte ale lui…îi eşti prieten, pentru că îl porţi în tine.

*

Ce înseamnă de fapt…a fi memorabil? A fi un om, care, revii, după moartea ta, în amintirea celor care te-au cunoscut sau aud despre tine, într-un mod frumos, fascinant.

Îmi aduc aminte de Grigore Vieru ca de un om suplu, mereu afabil, cu  un mod de recitare a versurilor care te făcea să vibrezi, să lăcrimezi, cu un păr plutitor şi ochi vii, îndrăgostiţi de prietenie, ageri…

Da, a rămas un poet memorabil pentru mine… Şi, pentru că l-am cunoscut direct în atmosfera lui Nichita Stănescu şi a lui Adam Puslojici şi a lui Marin Sorescu tocmai de aceea nu îi pot disocia pe unul de altul.

Grigore Vieru a ajuns la o simplitate poetică plină de vitalitate, plină de românism congenital, nu învăţat la şcoală. Până nu am vorbit cu Vieru nu am înţeles iubirea de România pe viu. Până la el dorul de România era pentru mine o lecţie festivistă, chiar arogantă, în care credeam că se cuprinde tot ce trebuie să ştiu.

Însă când l-am văzut şi auzit pe Vieru vorbind despre cum s-a riscat pentru limba română şi pentru România atunci am înţeles că iubirea de România nu are nimic de-a face cu festivismul, cu discursurile grandilocvente, cu bătutul în piept, ci ea este…o parte adâncă din tine, despre care, atunci când vorbeşti, ca şi despre credinţă, eşti uluitor, exploziv, incredibil.

*

Pe Olivier Clément l-am cunoscut prin părintele Dumitru Stăniloae, l-am studiat într-un timp şi…l-am uitat, ca pe mulţi alţii. Am crezut că l-am uitat.

Când am văzut pe Basilica vestea morţii sale…atunci mi-am adus aminte de părintele Dumitru, de el, de mulţi alţi teologi, care au punctat şi punctează istoria noastră, dar faţă de care nu manifestăm, din păcate, mare reverenţă…deşi ei sunt învăţătorii credinţei noastre.

Suntem indiferenţi faţă de cei care întrupează teologia….dar le confiscăm teologia, fără să-i pomenim cu dragoste.

*

Sunt dezamăgit faţă de multe lucruri. Scârbit…Nu sunt scârbit de păcatele oamenilor…ci de nesimţirea cu care ne ocupăm de lucruri minore în comparaţie cu imensitatea vocaţiei noastre ortodoxe.

Însă, se pare că minoratul în domeniul experienţei este însăşi pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care se uită la modul cum ard lumânările sau la cine intră în Biserică, dar habar au ce spun Sfinţii, ce spun dogmele Bisericii, ce le cere Dumnezeu lor, în clipa de faţă.

*

Pentru ce să faci lucruri mari într-o lume obsedată de scopuri mici, comerciale, de faţadă ? Cred că acest gând a străbătut prin inima tuturor marilor oameni ai istoriei. De ce să faci lucruri care nu sunt înţelese, preţuite, acceptate la reala lor valoare?

De ce trebuie să trăieşti toată viaţa neînţeles şi, doar spre sfârşitul vieţii sau după câteva decenii sau secole de la moartea ta…unul, doi, zece, să vadă cât de imens ai fost tu?

De ce?! Pentru că astfel te împlineşti tu, cel care simţi şi trăieşti la parametri înalţi. Chiar dacă pentru nimeni altcineva, din timpul tău, faptele şi munca ta nu au nicio valoare specială, pentru tine reprezintă împlinirea personală.

Nu pot să trăiesc altfel. Dacă viaţa nu e o sublimitate care nu se termină odată cu moartea,  dacă nu e o fericire veşnică, nu are rost să o trăieşti. Aşa am gândit şi trăit din copilărie. Dacă nu intuim că împlinirea vieţii noastre e sfinţenia, a fi cu Dumnezeu pentru veşnicie, nu putem preţui viaţa, nu o putem valora corect şi atunci sinuciderea ne pare o salvare, deşi e suprema non-valoare.

*

Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul milei şi al milostivirii celei negrăite, Cel care i-ai chemat pe robii Tăi la Tine, viaţă veşnică dăruieşte-le, după mare mila Ta iar pe noi ne miluieşte, ca un Bun şi de oameni iubitor.

Dă-le lor, Prea Bunule Împărate Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru ca să locuiască acolo unde străluceşte lumina feţei Tale şi să se umple  ei de bucuria Ta, după care au tânjit toată viaţa.

Iar nouă, păcătoşilor robilor Tăi, dă-ne să ne aducem aminte de ei cu bucurie şi să ne rugăm unii pentru alţii, ca să vedem cum ne umplem de plinătatea adevărului şi a măreţiei slavei Tale.

Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Cel care vindeci pe cei slăbănogi şi întăreşti pe cei neputincioşi, Care dai viaţă veşnică celor care sunt plini de dragostea Ta, Cel care eşti preaslăvit împreună cu Tatăl Cel fără de început şi cu Prea Sfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin!

***

Pentru că dorul de tine…e ca dorul de România

lui Grigore Vieru

*

Sunt sleit de puteri…

căci sunt plin de dor,

pentru c-ai plecat,

prietenul meu prior.

Te-ai făcut primăvară,

te-ai făcut un anotimp tăcut,

în care toate formele de-ntrebare

şi verbele mi-au tăcut.

Ştiu unde te-ai dus…

ştiu unde eşti şi cine eşti,

tocmai de aceea, frate,

despre limba română îmi vorbeşti.

Îmi spui să o ţin în braţe,

să o îmbrăţişez, să o păzesc,

după cum auzi că dorul e viaţă,

e un clocot dumnezeiesc.

Ştiu, mi-e greu…nu pot vorbi ca tine,

pentru că nu am suferit ca tine pentru ea,

dar voi îngâna –  te asigur –   la alţii, povestea:

despre poetul ce-n ochi o plângea.

*

Alte surse:

1. Grigore Vieru: Evenimentul zilei; Basilica; Hot News. ro.

Poetul Grigore Vieru s-a nascut la 14 februarie 1935, in satul Pererata de pe malul stang al Prutului, fostul judet Hotin. Cursurile scolii primare si cele medii le-a absolvit in satul natal si in oraselul Lipcani, intre anii 1950-1953.

A debutat editorial (fiind student) cu o placheta de versuri pentru copii, ‘Alarma’, apreciata de critica literara drept un inceput de bun augur, in anul 1957. In 1958 a absolvit Facultatea de Filologie si Istorie.

In 1960 a fost numit redactor la revista ‘Nistru’, actualmente ‘Basarabia’, publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. In 1965 i-a aparut volumul ‘Versuri pentru cititorii de toate varstele’, volum pentru care i s-a acordat Premiul Republican al Comsomolului in domeniul literaturii pentru copii si tineret (1967).

Prin volumul de versuri ‘Numele tau’, aparut in 1968, s-a produs o cotitura in destinul poetului. Cartea este apreciata de critica literara drept cea mai originala aparitie poetica. In chiar anul aparitiei a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatura nationala contemporana.

Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brancusi, iar alte doua sunt inchinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apareau pentru prima oara in lirica basarabeana postbelica.

In anii urmatori au aparut volumele ‘Mama’ (1975); ‘Un verde ne vede!’ (1976), pentru care poetului i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978); ‘Steaua de vineri’ (1978), aparuta la editura Junimea din Iasi; ‘Izvorul si clipa’ (1981), selectie din lirica poetului aparuta la editura Albatros din Bucuresti; ‘Scrieri alese’ (1984), volum in care s-au adunat unele din cele mai frumoase poezii si cantece, medalioane, secvente publicistice, volum, prefatat de cel mai de seama critic si istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi; ‘Radacina de foc’ (1988), la Editura Universul; ‘Curatirea fantanii’ (1993); ‘Vad si marturisesc’ (1996), volumul selectiv de versuri, aforisme si confesiuni, scos de Editura Minerva in una din cele mai prestigioase colectii ‘Biblioteca pentru toti’; ‘Acum si in veac’ (1997), volum antologic, aparut la Editura Litera din Chisinau; ‘Cartea Vietii Mele’ – volum ontologic de autor – 550 pagini – (2002). Alaturi de creatia sa poetica se situeaza si aceea de autor de manuale si abecedare in limba romana (Steluta, 1970; Abecedar, 1974; Albinuta).

Grigore Vieru a primit, in 1988, cea mai prestigioasa distinctie internationala in domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

A fost ales deputat al poporului (1989). La 13 noiembrie 1990 a devenit membru de onoare din strainatate al Academiei Romane, care l-a propus, in 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Membru corespondent al Academiei Romane, din 23 martie 1993.

Decorat cu Medalia guvernamentala a Romaniei ‘Eminescu – 150 de ani de la nastere’ (2000). Decorat cu Ordinul Republicii, laureat al multor publicatii din Romania.

***

2. Olivier Clément : SOP/Basilica 1 şi 2 .

La vârsta de 87 de ani, teologul ortodox francez Olivier Clément a trecut la cele veşnice, în seara zilei de joi, 15 ianuarie 2009, la Paris.

Născut în anul 1921 la Cévennes, acesta a făcut iniţial studii istorice. Oscilând între ateism şi cercetările în direcţia spiritualităţii asiatice, în cele din urmă, s-a convertit la Ortodoxie, la vârsta de 30 de ani.

Decizia i-a fost inspirată de parcurgerea operelor lui Nicolae Berdiaev şi Vladimir Lossky, cărora le-a fost, ulterior, student şi prieten. Descoperind gândirea părinţilor creştini din Orient şi primind botezul în Biserica Ortodoxă, a devenit unul dintre mărturisitorii remarcabili ai Ortodoxiei în Occident, în cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

După botez, a studiat teologia la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din capitala Franţei, institut al cărui doctor şi profesor a devenit. A ţinut cursuri şi la Institutul Superior de Studii Ecumenice, la École cathédrale (Centrul de formare al diocezei pariziene) şi la Centrul Sèvres (Facultatea iezuită), toate din Paris.

A desfăşurat o intensă activitate editorială, coordonând colecţia de studii ortodoxe „Theophanie” la Editura Desclée de Brouwer şi ca secretar de redacţie al revistei ortodoxe de limba franceză „Contacts”. A fost autorul a peste 30 de lucrări de istorie, teologie şi spiritualitate creştină, unele dintre acestea fiind traduse şi publicate şi în limba română. În paralel cu activitatea didactică şi editorial-publicistică desfăşurată, s-a implicat în viaţa şi misiunea Bisericii Ortodoxe din Franţa.

A fost consultant al Comitetului inter-episcopal ortodox de aici, între 1967-1997, şi membru al proiectului comun de dialog teologic ortodox-catolic şi al reuniunilor bilaterale ortodox-protestante. A participat la înfiinţarea şi la acţiunile Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală şi la diferite conferinţe inter-ortodoxe şi ecumenice.

Teologul francez a fost, de asemenea, interlocutorul unor personalităţi spirituale ale timpului său: patriarhul Athenagora, papa Ioan Paul al II-lea, părintele şi teologul român Dumitru Stăniloae, arhimandritul Sofronie, fratele Roger de la Taizé, întreţinând cu toţi relaţii amicale. În toate întreprinderile sale, s-a dovedit extrem de atent la provocările modernităţii, cărora a căutat să le răspundă într-o manieră creatoare şi regeneratoare, printr-o reflecţie profundă şi poetică, înrădăcinată adânc în Tradiţia Bisericii.

În decursul timpului, a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii catolice din Louvain (Belgia), al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi al Universităţii „Sacré Coeur” din Connecticut (Statele Unite ale Americii).

Uninominalii de 50 + 1

nastase-si-prigoana

Arad

Senat: Ovidiu Marian (PD-L) – 50,43 %
Constantin Igas (PD-L) – 53,45 %

Camera Deputatilor: Rivis Tipei (PD-L) – 50,7 %
Claudia Boghicevici (PD-L) – 50,47 %
Adrian Nitu (PD-L) – 55,31 %
Iustin Cionca (PD-L) – 52,95 %

Alba

Camera Deputatilor: Calin Potor (PDL) – 55, 83 %
Clement Negrut (PDL) – 50,46 %
Corneliu Olar (PDL) – 50,23 %

Bistrita-Nasaud

Camera DeputatilorIoan Oltean (PD-L)- 50,97%


Bihor

Senat: Cseke Attila 59,41%

Camera Deputatilor: Lakatos Petru 59,46%
Derzsi Akos 54,37%

Braila

Senat: Ion Rotaru (PSD+PC)  50,73 %

Camera Deputatilor: Mihai Tudose (PSD+PC)  58,32%


Bucuresti

Camera Deputatilor: Oana Mizil (PSD) – 50,72%
Aurelia Vasile (PSD) – 51,07%
Silviu Prigoana (PD-L) – 59,01%

Buzau

Senat:

Camera Deputatilor: Adrian Mocanu (Alianta PSD+PC) – 54,83 %
George Scutaru (PNL) – 52,84%

Constanta
Senat: Alexandru Mazăre (PSD) – 59, 79%

Camera Deputatilor: Manuela Mitrea (PSD+PC) – 59,48%
Matei Brătianu (Alianţa PSD+PC) – 53,33 %
Cristian Dumitrache (Alianţa PSD+PC) – 57, 97%

Cluj

Senat: Mihail Hardau (PD-L)- 50,23%

Camera Deputatilor: Adrian Gurzau (PD-L)- 50,33%
Daniel Buda (PD-L) – 51,27%

Covasna

Senat: Edler Andras (UDMR)- 67%
Albert Almos (UDMR) – 55.62%
Bokor Tiberiu (UDMR)- 68,6%

Camera Deputatilor: Marton Arpad (UDMR) – 56,29%
Olosz Gergely (UDMR) – 78%

Dambovita

Senat: Andrei Florin Mircea (PD-L)  53,97%
Valentin Calcan (PD-L) 53,54

Camera Deputatilor: Ion Stan (PD-L)  57,92%
Gheorghe Albu (PD-L) 50,24%
Dumitru Georgica (PD-L) 51,20%
Cantaragiu Bogdan(PD-L) 60,27%,
Iulian Vladu (PD-L) 58,29%.

Dolj

Senat: Mircea Geoana (PSD+PC) 64,2 %
Lia Olguta Vasilescu (PSD)- 62,91%

Camera Deputatilor: Ion Calin (PSD)- 59,45%
Valeriu Zgonea (PSD) – 63,71
Claudiu Manda (PSD) – 65,32 %
Petre Petrescu (PSD) – 57,68 %

Galati

Senat: Gheorghe Saghian (PSD+PC) – 61,9%
Viorel Stefan (PSD+PC) – 53,56%

Camera Deputatilor: Dan Nica (PSD+PC) – 66,74%
Bogdan Ciuca (PSD+PC) – 55,92%

Gorj

Camera Deputatilor: Victor Ponta (PSD+PC) – 51,59%
Mugurel Surupaceanu(PSD+PC) – 50,65%
Vasile Popeanga (PSD+PC) – 51,43%
Harghita

Senat: Verestoy Attila (UDMR) – 60%

Camera Deputatilor: Attila Korody (UDMR) – 75,31 %

Mehedinti

Senat : Mihai Stanisoara (PD-L) – 53,54%

Camera Deputatilor: Doinita Mariana Chircu (PD-L) – 51,59%

Mures

Senat: Marko Bela (UDMR)- 65,13 %

Camera Deputatilor: Laszlo Borbely (UMDR) – 55,60 %
Kerekes Karoly (UDMR) – 82,82 %
Kelemen Attila (UDMR) – 55,15 %

Prahova

Camera Deputatilor: Roberta Anastase (PD-L) – 53,57%
Adrian Nastase (PSD) – 60,99%

Salaj

Camera Deputatilor: Seres Denes (UDMR) – 65%

Sibiu

Camera Deputatilor:  Ioan Chindea (PSD+PC) – 51,53%
Gheorghe Roman (PD-L) – 52,44 %

Suceava

Senat: Sorin Fodoreanu(PD-L) – 54,55%
Orest Onofrei(PD-L) – 53,25%

Camera Deputatilor: Ioan Balan 56,79%
Dumitru Pardau (PD-L) – 58,35%

Satu-Mare

Senat: Tiberiu Gunthner (UDMR) – 51,99%,

Camera Deputatilor: Erdei Istvan (UDMR) – 52,82%

Teleorman

Camera Deputatilor: Almajanu Marin (PNL) – 54, 65 %

Timis

Senat: Dorel Borza (PD-L) – 51,62%

Camera Deputatilor: Alin Popoviciu (PDL) – 54,26%

Valcea

Senat : Laurentiu Coca (PSD+PC)  53,04%

Camera Deputatilor : Vasile Bleotu (PSD+PC) – 59,33%
Dan Mazilu (PSD+PC) – 50,72%

Vrancea

Senat: Miron Mitrea (PSD+PC) – 58,05%

Camera Deputatilor: Cristian Dumitrescu (PSD+PC) -66,52%
Ciprian Nica (PSD+PC) – 56,69%
Angel Talvar (PSD+PC) – 51,26%

Vaslui

Camera Deputaţilor: Adrian Solomon (PSD) – 51,5%


*Surse: Birourile Electorale Judetene, Agerpress, Newsin, Mediafax

Cf. sursa.

25 de ani de scris în Word

In octombrie 1983 a fost lansata pe piata versiunea Word 1.0 a programului care avea sa devina sinonim cu procesarea de text. A avut un start ezitant, nu s-a impus decat cativa ani mai tarziu, iar in ultimii ani a fost criticat pentru ca are o groaza de meniuri care nu-s folosite niciodata.

Stramosul Word s-a numit Bravo, program ce a fost primul procesor de text, dezvoltat in 1974 la Xerox Palo Alto Research Center. A fost folosit pe computerul Alto, primul din lume la care s-a utilizat un mouse. Charles Simonyi, unul dintre dezvoltatorii Bravo, a fost adus in 1981 la Microsoft de Bill Gates. Simonyi si-a adus un fost coleg de la Xerox si a dezvoltat programul de procesare text Multi-Tool Word, a carui denumire a fost schimbata in „Word”, de directorii de marketing ai Microsoft.

Word 1.0 a fost lansat in octombrie 1983 pentru sistemele Xenix si MS – DOS. Doi ani mai tarziu, Word a fost adus si pe calculatoarele Macintosh ale Apple, ale caror vanzari au crescut semnificativ in urma acestei miscari.

Word 1.0 for Windows a fost lansat in 1989, dar pretul era piperat, 500 de dolari. Vanzarile au crescut puternic un an mai tarziu cand pretul a scazut de trei ori. Word 2.0 a fost lansat in 1991, iar in 1993 Microsoft a decis sa alinieze numarul versiunii Word cu cele de la versiunile de MS – DOS si Mac, lansand Word for Windows 6.0.

Apoi, producatorul a decis sa lege Word de anul lansarii si a scos pe piata Word 95, Word 97 si Word 2000. La fiecare au aparut lucruri deranjante pentru multi utilizatori, cum ar fi meniurile personalizate de la 2000, sau Clippy, micul „asistent” care aparea mereu pe ecran la Word97.

Una din criticile adresate Word a fost ca de-a lungul anilor s-a incarcat cu prea multe meniuri inutile, in incercarea de a oferi de toate, tuturor. Erau multe lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le foloseau niciodata si nici nu le intelegeau, dar au persistat. Word 2002 a fost considerat mai usor de folosit, iar Office Word 2007 a reprezentat o restilizare majora.

Word are concurenti astazi, Open Office si chiar Google Docs se raspandesc tot mai mult, insa aplicatia Microsoft e nelipsita de pe calculatoarele multora, fie ca e cu licenta sau nu.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Elisabeta Rizea şi suferinţa martiriului

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale” din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. „Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic”.

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului”.

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid”. In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare”, dar a reusit sa fuga.

Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.

Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu – credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor…

Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari”, povesteste Rizea. „Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara”.

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu…
Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” – spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi. ‘Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti…” M-a trantit pe jos.

M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.

Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut…”.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Date şi mărturii despre Fericitul Valeriu Gafencu

Biografie

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.

Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facaultatii de Drept din Iasi.

Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.

Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: „Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”.

Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 – 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de „fenomenul Pitesti”, proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o „epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.

Cu aceasta figura de sfant – care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.

Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.

I-a salvat viata pastorului Wurmbrand cu pretul propriei vieti

Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.

Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.

Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrand, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.

Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.

Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.

Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrand a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa*

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!
dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?
dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere… I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: „Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….

Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

Cateva marturii despre sfintenia lui Valeriu Gafencu

Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa: ” Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

IPS Bartolomeu Anania: „Stalp al rezistentei spirituale romanesti”
Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.

Marin Naidim, Constanta: „Era fire de poet”
Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.

In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.

Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.

Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.

Facea mult caz de „constiinta pacatului”, pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.

Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria. „Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har.” Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.

Virgil Maxim, Ploiesti: „Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii”
Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:
Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.

Aurelian Guta, Craiova: ” Nu l-am auzit niciodata plangandu-se”
Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.

Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.

Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.

Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.

Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina.

IMNUL INVIERII**

Versuri-Valeriu Gafencu
Muzica-Mihai Lungeanu

Va cheama Domnul slavei la lumina, Sa creasca-n inimile noastre-nfrante,
Va cheama mucenicii-n vesnicii, Un om nascut din nou, armonios,
Fortificati Biserica crestina, Pe chipurile voastre sa se-mplante,
Cu pietre vii zidite-n temelii. Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Veniti, crestini, luati lumina, Un clopot tainic miezul noptii bate
Cu sufletul senin, purificat! Si Iisus coboara pe pamant,
Veniti, flamanzi, gustati din cina, Din piepturile voastre-nsangerate
E nunta fiului de Imparat. Rasuna Imnul Invierii Sfant.

*Prezentam doar scurte pasaje din interviu, foarte multe din cele spuse de interlocutor regasindu-se in corpul stirii.
**Se canta de Sfintele Pasti, in noaptea invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Cf. sursa.

Pr. Gianina