Despre un om rar: Prof. Artur Silvestri care muncea pentru sufletul României

artur-silvestri1

Nume, Prenume: Artur Silvestri
Functia: PDG, S.G.A. Romania – Institutul de Consultanta Imobiliara Ltd.
Varsta: 53 de ani
Stare civila: Casatorit. Sotia – Mariana Braescu – supranumita „Doamna Casa Lux”

*

1. Ce studii aţi urmat?

Nu sunt nici economist, nici constructor si nici arhitect, asa cum s-ar putea imagina avand in vedere imobiliarul, unde actionez intre alte domenii fara legatura cu acesta, in acest moment. Sunt scriitor,cu pregatire filologica sistematica, avand in acelasi timp adaosuri in arheologie, in Italia, si in istoria culturii.

Mai incoace, dupa ce s-au schimbat vremurile, am obtinut un doctorat la Madras, in India, privitor la istoria civilizatiilor si inca unul la Bruxelles (in stiinte aplicate,”sciences humaines et sociales”), unde sunt acum si professeur-visiteur la Universite Francophone Internationale.

Un doctorat “honoris causa” in istorie, am primit de la Institut d’Estudis Medievals de Catalunya, din Barcelona iar St.Ephrem’s Institute sin Puerto Rico mi-a acordat, in 2004, un alt titlu academic. Nu imi place sa evoc in exces astfel de titluri care pot sa insemne totusi ceva, si nici alte”calificari”-cum se spune astazi- ca ,de pilda “maitre en relations publiques internationales”, la Institut Superieur D’Etudes Psychologiques din Belgia.

Esentialul si in aceasta materie este ceea ce ramane ca infaptuire si ca efect al unei pregatiri care poate fi sistematica si “clasica”sau pur si simplu “traditionala”, nu “palmares-ul academic.

2. Care a fost primul job pe care l-aţi avut?

Inainte de ceea ce denumiti in “romgleza” de azi ca fiind “job”, mi-am castigat banii din scris, caci, incepand din 1972 am facut critica literara, am detinut rubrici de comentariu de carte curent si aceasta sursa (sa ii zicem deci, ”job”, asa cum o denumiti) s-a pastrat multi ani si dupa aceea.

Mi-am castigat, prin urmare, painea din fructul mainilor mele, ca Apostolul Pavel, care impletea corturi si cred ca acest fel de a obtine banul din munca proprie si din “desfacerea” rezultatului ei – cu maniera de marketing proprie oricarei epoci – a completat un anumit fel de a intelege lumea si doctrina muncii.

Abia acum 30 de ani am inceput sa lucrez organizat, ca profesor de Franceza la Liceul din Buftea, unde se nimerise sa ajung dupa examenul de licenta in Filologie.

Erau ani interesanti cand imi faceam “stagiatura”obligatorie pe atunci inainte de a putea sa visez ca voi putea sa lucrez in presa literara; aceasta s-a putut realiza in 1981, cand am devenit redactor la revista “Luceafarul”, una dintre cele doua publicatii culturale importante ale vremii.

Dar, inainte de aceasta, profesor stagiar fiind, m-a ferit Dumnezeu de “atmosfera de cancelarie”cu universalitatea intrigilor si “luptele specific romanesti”pentru un loc mai protejat sub soare: eram scriitor, aveam o rubrica saptamanala de recenzii si belferimea ce imi era colega nu ma baga in seama caci avea sentimentul – si nu se insela – ca traiesc intr-o lume paralela, fara sa imi manifest nici ambitii si nici mize care sa o incurce in nesfarsita guerilla ce caracterizeaza de obicei grupurile cu numar redus de membri.

Traiam in “timpul meu”, dedicat studiilor (scriam si atunci mult si de toate) si cercetarilor de istorie literara, fructificate insa prea putin prin carti care, desi existau, puteau sa apara doar rar si putin.

Insa nu am impresia, in raport cu ceea ce arata astazi unul si altul, unei perioade de tortura sociala. Plecam de dimineata de acasa, din cartierul Pantelimon, unde locuiam cu chirie intr-o garsoniera, ajungeam in Gara de Nord de unde imi cumparam reviste literare romanesti si ziarele preferate (intr-o zi “Le Monde”, in alta “Corriere della Sera”, care se vindeau la pravalie), rasfoite in trenul de navetisti care ma ducea la Liceu. Cateodata imi ingaduiam sa mai cumpar si saptamanalul “L’Express”, care insa, costa mai mult (era 15 lei, in vreme ce ziarele straine erau cred ca 2 lei iar salariul meu lunar trecea cu putin de 1500); dar adaugam si banii castigati din “drepturi de autor”,si era destul.

3. Care sunt principalele trei pasiuni ale dvs?

Eu nu am pasiuni, am datorii morale. Scriu cu pasiune dar aceasta fiindca am o datorie fata de cultura ce m-a ingaduit in cuprinsul ei; editez carti fiindca am o datorie fata de copilul de la tara care eram odinioara si care avea dreptul si el la lumina cartilor si la intelesurile lor necomparabile cu nimic; fac consultanta imobiliara fiindca am o datorie fata de insasi ideea de “bine colectiv”, care ne ajuta sa nu ajungem in semi-intunericul invoielilor oculte ci in claritatea deciziilor libere, fara de care nimic nu mai apartine unei societati agregate ci unei piese de teatru conceputa de regizori ce manevreaza marionete; invat pe cei ce vor veni dupa noi asa cum si pe mine m-au invatat, in tineretea inceputurilor, acei “Invatatori ai Natiei” ce apucasera sa mai traiasca si care, din obligatia fata de cei ce existasera inaintea lor, staruiau in a nu se pierde lectia morala fundamentala si au lasat, la randul lor, “Cuvinte pentru urmasi”.

Unii vorbesc despre mine ca despre un personaj excentric, naiv si idealist, care isi cheltuie din bani ca sa doneze carti (in doi ani si ceva – cateva zeci de mii) catre bibliotecile scolare aflate in suferinta, mai cu seama in mediul rural, care se intereseaza de carti nepublicate dar valoroase si de reviste ce abia se tin in viata cu eforturi adesea supraomenesti si spun ca toate acestea nu duc nicaieri si ca nu insemneaza decat o risipa lipsita de orice sens. Dar, pana la urma, banii nu inseamna nimic daca nu sprijina sensul nostru intern de inaintare si contributia la “binele colectiv”.

4. Care este ultima carte citita?

Imi puneti o intrebare careia nu ii gasesc raspuns. Citesc 3 – 4 carti pe zi si nu imi dau seama care din cele aflate astazi pe birou se va incheia pana catre miezul noptii. Ieri insa am citit un Raport al Pentagonului, din 2003, despre schimbarile climatice, un volum de poezii primit din Australia de la Ioan Miclau, un documentar britanic despre “The Precarious Habitat” si o carte care nu a aparut inca si urmeaza sa o editez, in luna septembrie, o culegere de eseuri ale eminentei Aurelia Satcau, de la Melbourne, intitulata “O cultura in flacari”. Fiind si editor, am si obligatii de lectura “profesionala”. Cred insa ca au mai fost cateva, una in mod sigur, o culegere de studii din anii 30, necesara pentru o carte la care lucrez acum,”Utopie si Profetie”.

4. bis.Ce trateaza?

Este o carte stranie care priveste, si partial re-editeaza un fel de “profetie” necunoscuta, datand din 1873, despre Bucurestii de azi, scrisa de un francez care descrie, cu o suta de ani inainte, ”Casa Poporului”, Centrul Civic, ”Dambovita captiva” etc. Am descoperit-o acum cativa ani si o public in romaneste, insotita de un sir de comentarii explicative.

5. Aveti un film sau un serial preferat?

Nu am nici o idee despre “seriale” fiindca nu privesc emisiunile de televiziune, cel putin in Romania, unde acestea sunt pur si simplu dezgustatoare prin slugarnicie, sub-cultura si un gen de suprarealitate unde nu se poate identifica aproape nimic din viata cotidiana de la noi.

In materie de film, desi nu sunt cinefil, am preferinte “eretice” si “de pe vremea mea”. Dar cui ii mai spun ceva, astazi, in climatul de “new-age”dezlantuit, titluri precum “Oglinda” lui Tarkovski, “Ultimul Imparat” sau “Aimez-vous Brahms?”.

6. Ce tip de bautura preferati?

La varsta mea, aceasta nu poate fi decat apa de izvor care inseamna “viata”, ca si “painea noastra cea de toate zilele”si, pe langa aceasta, (drept mic viciu nepedepsit) cafeaua cu lapte, care sta toata ziua la mine pe birou. De fapt, alcool nu am baut niciodata, afara de pe vremuri, cate un pahar ciocnit la ocaziile speciale sau in momentele ritualice.

7. Care este publicatia economica pe care o preferati din Romania? Dar cea din strainatate?

Aproape toate publicatiile economice de la noi le consult cu folos, de la dizidentul “Bilant” pana la echilibrata ”Saptamana Financiara”, pe care, la drept vorbind, o prefer.

Bineinteles ca inteleg mai bine decat altii “codurile de cumetrie” si “aranjamentele” avand ca obiect publicitatea, care sunt boala presei romanesti de azi si atunci cand acestea depasesc o limita rezonabila “iau distanta”si doar rasfoiesc cu oarecare neplacere ceea ce consider ca este “opinie formulata pentru bani”.

Sunt solidar de aceea mai degraba cu “Bursa” decat cu nu stiu ce revista de origina occidentala, cu staif, dar “clasic al combinatiilor” si nu ezit sa citesc pana si publicatiile de interes restrans, unde se pot gasi adeseori teme uimitor de interesante si materializate corect. Fac toate acestea nu doar din trebuinte de informare ori de consult al mediului de afaceri ci si din punct de vedere “profesional”, caci intre meseriile mele, ”jurnalismul”este una dintre cele mai vechi fiindca in aceasta toamna o sa implinesc 34 de ani de cand fac jurnalistica in mod neintrerupt.

In “strainatate”? Citesc zilnic presa occidentala,chiar si atunci cand sunt la Bucuresti,cautand temele ce ma preocupa in domeniul meu predilect dar ajuns in Europa prefer bineinteles “presa imobiliara”, studiata oriunde m-as afla fiindca am avantajul unei lecturi fluente in cinci limbi straine si am acces lingvistic la continut.

8. Care este ora la care ajungeti in mod normal dimineata la birou?

Pentru mine „dimineata” este de fapt o ora destul de tarzie caci, vorba unui cunoscut, eu „traiesc noaptea”. Cele mai multe carti le-am scris noaptea, atunci fac si documentarile dificile, si calculele solitare caci sunt un “om de biblioteca” de moda veche, care isi aduna mii de carti, mape, dosare de lucru si “documentare” extrase din surse clasice sau “virtuale”.

Apoi,”biroul” meu de la Bucuresti este, macar in perioada recenta, exact langa locuinta caci a dat Dumnezeu sa putem cumpara un bloc vecin cu apartamentul de vila unde locuim de douazeci de ani.

8 bis. Locuiti in aceiasi casa ca acum doua decenii?

Dar ce ati fi vrut sa facem? Este o cladire construita de Prager, in anii 30, perfect impartita si gandita pentru “la grande bourgeoisie” si potrivita pentru modul nostru de viata complet ne-monden, prudent si organizat.

In aceste conditii, era absurd sa ne aliniem la “moda satului de miliardari Pipera” si sa cumparam eterna vila dezgustatoare, cu “bodyguard la poarta”, ca si ciocoii noi cu care nu avem nici o legatura caci exprima ideologia noii oligarhii sterile si apucatoare din Romania, ceea ce noi nu suntem, de buna seama.

9. Cate ore petreceti in medie pe zi la birou?

Imi este greu sa fac o socoteala caci de cand ma stiu nu am lucrat mai putin de 12-14 ore pe zi. Traiesc ca sa muncesc. M-a ajutat mult si biografia fiindca, asa cum am si spus acum cativa ani celui ce imi propusese sa devin minstru adjunct (refuzandu-l bineinteles), eu nu stiu cum este sa lucrezi la stapan.

Am fost – si sunt – un om liber care socoteste ca are o datorie fata de cei ce m-au facut posibil si mi-au dat limba in care scriu, ideile pe care le vehiculez si principiile morale de “bine colectiv” in care cred.

10. Aveti un model in afaceri? Daca da, cine este acesta?

Ideea insasi de “model” imi este straina si nici macar nu as fi putut sa o intrebuintez in mod practic chiar daca mi-ar fi fost apropiata. Noi, eu si sotia mea, am ajuns in afaceri aproape din necesitate si a trebuit sa luam totul de la inceput, inventand si creind nu doar companii ci chiar activitati noi, facand pionierat si opera de “erou civilizator”.

10 bis.Chiar asa?

Asa este, oricat pare de neverosimil.

11. Care este cea mai mare reusita profesionala din cariera dumneavoastra?

Ceea ce ar trebui sa reaspund acum ar suna ca un fel de bilant si pana la bilant mai este inca mult. De fapt, ideea insasi de “reusita” nu o inteleg in sensul ei curent. Caci, la drep vorbind, ce ar putea sa insemne aceasta? Onoruri? Bani? Dregatorii trecatoare? “Satisfactii”? “Recunostinta”?

Cine le asteapta se amageste in ideea ca exista valori ce s-ar putea sa dicteze in viata noastra sociala unde tocmai ingratitudinea si frivolitatea, ura si dorinta salbatica de a deposeda fara nici un motiv sunt parca reguli de fier ce ne conduc intr-o istorie care, in loc sa se aseze mai bine intr-un echilibru interior, se accelereaza catre indefinit si dez-agregat.

Arareori imi iau ingaduinta sa spun ce am facut caci esentialul nu este de a evidentia fapta proprie, cat de marunta, ci rezultatul ei, depus in timp si tradus in efect ce se pastreaza inevitabil ca si un ecou simtit aproape cu materialitate. Atunci cand o fac, o fac fiindca stiu ca astazi uitarea este lege de fier iar uzurparea – atitudinea ce defineste lumea adeseori ininteligibila unde traim.

12. Care a fost cel mai mare esec profesional din cariera dumneavoastra?


Eu am facut erori, care sunt inevitabile, si am cantarit gresit in destule situatii dar “esecuri”, in sensul propriu, nu am avut. De altfel, insasi notiunea de “esec” este in esenta ei foarte relativa.

Exista o masura in toate si daca aceasta devine inteligibila, apar solutii noi, adaptari si corectii (si, pana la urma, o atitudine de intelepciune care arata ca “aiasta nu se poate”) care aseaza mai degraba totul la randuiala proprie, inerenta.

Cred ca era acum patru ani cand mi-am dat seama – dupa ce construisem timp de zece ani- una dintre cele mai prestigioase agentii imobiliare ale anilor 90, ca viitorul in aceasta activitate nu va fi acela imaginat si ca idei precum “concurenta”, “creatie de institutii si dezvoltarea lor”, “inventivitate” , vor fi pana la urma, o simpla apa de ploaie, cu caracter retoric, intr-un climat unde marile afaceri in imobiliar (dar parca numai in imobiliar??) se fac “in spatele usilor inchise”, prin aducere si insusire de “ponturi”, prin combinatii, ”zeciuiala” si impartiri baroce si ramificate.

De aceea mi-am restructurat activitatile curente, inaintand in consultanta, unde nu exista atat de pronuntat “smecherismul” definitoriu pentru zilele ce am apucat sa traim; chiar daca, de buna seama, si aici “dezinformatzia” lucreaza industrial, asemeni “sondajelor”, studiilor de piata generale si publicitatii, fiindca, de fapt esenta acestui gen de mecanisme sfarseste in favorizarea “consumului dirijat”.

13. Nominalizati trei oameni de afaceri din Romania pe care ii admirati cel mai mult.

Nu am sentimente de “admiratie” fiindca admiratia are, la drept vorbind, o compozitie aproape mistica si de fapt inexplicabila dar am o solidaritate neconditionata cu toti cei care, la fel ca mine si ca Mariana Braescu, au creat institutii, “afaceri demne” si au destelenit domenii intregi, facand istorie romaneasca vie, dar pe tacute, in paralel si adeseori impotriva “clasei parazitare”care traieste din banii mei, ai tai si, in general, ai cetatenilor ca sa faca exact impotriva intereselor noastre si sa se alimenteze prin furt organizat fiindca “noua clasa” a intrat in politica si in activismul social deoarece este compusa integral din personagii incapabile, care nu reusit sa faca nimic prin forte proprii si altfel nu ar fi fost pe picioarele lor. Sunt, deci, un membru modest al “Romaniei pozitive”care face atat cat poate, in ciuda vremurilor rele pe care le traim in mod nemeritat.

14. Ce linie aeriana preferati in zborurile de business internationale?

Din motive medicale, nu pot folosi transportul aerian si, pana la un punct, imi pare rau ca exista aceasta interdictie fiindca nu am apucat sa vad pana acum America de Sud, unde as fi avut o tematica larga de studiat.

14 bis.De ce spuneti asta?

America de Sud este o ipoteza de evolutie romaneasca si nu ar fi lipsit de sens sa se observe cum anume ar putea inainta Romania in viitor. Dar,ca sa inchei tema calatoriei: calatoresc cu trenurile rapide si cu “wagon-lits”, intre altele si fiindca pot sa scriu si sa citesc in acest interval de “eclipsa sociala”, caci la mine calatoria nu este niciodata “vacanta”. Si, de fapt, imaginile observate din goana trenului spun mult despre lumea unde te misti, evident pentru cine stie sa o citeasca precum o carte.

15. Cate carduri detineti?

Sunt un om chibzuit si am grija sa nu recurg la cardul de credit fiindca nu imi place sa fiu dator.

16. Unde ati petrecut ultima vacanta? Care ar fi destinatia unei vacante perfecte din punctul dvs. de vedere?

In sensul propriu, eu nu am vacanta astfel incat mi-ar fi cu neputinta sa raspund in acesti termeni la intrebarea – tip ce imi puneti. Oriunde mergem, cu obiectiv precis sau doar indirect, lucrez, citesc si scriu iar daca nu am o tematica precisa o caut in nesfarsita insiruire de stimuli ce ne inconjoara la tot pasul. Cand aceasta nu exista, “vacanta” inseamna “creatie” fara un scop precis.

Anul trecut, pe la sfarsitul lui septembrie, fiindca nu aveam ce sa fac la Albena, in Bulgaria, si inactivitatea ma enerva peste masura am scris in hotelul nostru preferat, “Laguna Beach”, o carticica de proza (se cheama “Perpetuum Mobile”), care a aparut imediat dupa ce am incheiat-o si pana astazi s-a tradus in frantuzeste si englezeste.

“Vacanta”, deci, nu exista in intelesul curent dar imi face intotdeauna placere sa intalnesc locuri interesante, indiferent daca sunt aici sau aiurea. Placerea de a trai in anumite locuri, care nu are de-a face cu vacanta ci, de fapt, cu un anumit echilibru interior dobandit in raport cu imprejurimile, ar fi mai degraba de mentionat. In aceasta materie, noi avem o stare potrivita in orasele prin definitie burgheze, precum Barcelona sau Viena, unde ne si gandim sa ne stabilim poate in chiar acest an caci asa cum se arata astazi in Bucuresti nu mai este de trait.

Delirul combinatiilor iresponsabile, pe care, din pacate, eu le inteleg mai bine decat majoritatea zdrobitoare, nu va duce decat la un dezastru urban, unde se vor impleti cinismul Stapanirii si pasivitatea de animal gata pregatit pentru taiere a cetatenilor care nu isi cunosc nici drepturile si nici calitatea lor de adevarat Stapan al locului.

17. Ce masina conduceti?

In aceasta materie, sunt “nationalist”, asa cum procedeaza, de altminteri, cei mai multi in societatile asezate unde neamtul prefera aprioric masina nemteasca si francezul-masina fabricata in Franta. Ani de-a randul am condus cu placere “Dacia”, fiindca nu am avut nevoie de altceva iar in materie de imagine, “tiganismul”este detestabil iar eu sunt acelasi daca as cobori dintr-un Trabant sau dintr-un Jaguar.

Conduc de vreo sapte ani un Cielo Daewoo, o masina pe care nu am s-o instrainez niciodata fiindca sunt sentimental si asa am hotarat fara sa pot sa explic. Masina familiei este, insa, un Volvo cu insusiri superioare, preferata de sotia mea.

Cf. sursa.