Reclame TV și oferta Cora. Sau enervarea care produce bani

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 322-329.

*

Cuprinsul întregului volum

***

10. 2. Reclama TV. Ce conţinut ideatic au enervantele pauze publicitare?

Începem printr-o întrebare: Cum poţi fi minţit elegant? [1] Prin comutarea atenţiei de la un rezultat ipotetic atins la produs.

Exemplificăm imediat cu o reclamă la şampon.

Ca să ai un păr frumos trebuie să dai cu mult şampon: e o regulă practică.

Şamponul Schauma e vândut cu deviza: „Numai un păr puternic este un păr frumos”.

Dar aceste cuvinte nu au nimic de-a face cu rezultatele concrete ale şamponului, pentru că nu avem nicio dovadă că acest şampon poate face un păr puternic din orice păr şi, în acelaşi timp, nu putem băga mâna în foc, că tuturor românilor le place părul lor capilar numai pentru că e puternic.

Puternic la ce? E vorba, bineînţeles, de rezistenţa firului de păr. Dar dacă părul e şubrezit rău şi firul se împarte în cinci şi şase? Aici nu avem comentarii.

Reclama însă e făcută pentru un păr capilar ideal, care a fost întreţinut până acum cu un alt şampon (şi acela la timpul lui bun sau cel mai bun), pentru ca locul său să fie luat acum de Schauma, care le rezolvă pe toate.

De fapt reclama nu te invită la o reflecţie judicioasă, în urma unor date coerente şi totale despre produs, ci doreşte să îţi infuzeze, la modul imediat, o credinţă, o certitudine, o încredere în produs, care să te facă să îl cumperi.

Mai mulţi muncitori sunt pe schela unui viitor zgârie nori şi îşi aruncă unii altora o sticlă de pepsi. Un tip tânăr, foarte curajos, prinde în ultimul moment sticla preţioasă, deşi putea să cadă de la nu ştiu ce înălţime halucinantă.

Sticla de pepsi e aruncată în slăvile cerului. Ea e colorată şi aşteptată. De aceea deviza e: „Dare for more!” (Îndrăzneşte mai mult!), adică până la a cădea de pe schelă, ca să bei o gură de pepsi.

Şi ce are de neînlocuit acest pepsi?! Cum ce are?!! Îţi dă curajul să urci pe schele, fără să te gândeşti că poţi să îţi rupi gâtul.

Trebuie să înţelegem de aici că îndrăzneala nu mai este o cutezanţă morală, ci o cutezanţă prostească de tipul Cartea recordurilor[2], unde pentru o performanță anume eşti gata să mori.

A îndrăzni mai mult înseamnă de fapt a risca totul pentru satisfacţii momentane.

Pasta de dinţi Aquafresh Extrem produce ceva purificator: „o senzaţie de curăţenie”.

Cine se spală pe dinţi se simte curat şi pe picioare, chiar dacă ele îi sunt murdare? Bineînţeles că sunt ironic şi nu înţeleg seriozitatea reclamei cu pricina.

Şi eu mă spăl pe dinţi, chiar am mare grijă de ei, pentru că ştiu ce înseamnă nevralgiile, dar când cumpăr o pastă de dinţi nu aştept de la ea şi curăţenie morală.

Reclama nu spune expres acest lucru, dar contextul ne arată că această undă de curăţenie e de fapt o stare de bine interior şi nu pura limpezire a dinţilor.

Parfumul X Pose este o adevărată obsesie în mişcare. O femeie foarte sexy trece printre mai mulţi bărbaţi şi le devastează interesul.

Peste tot, bărbaţii cad în plasa iubirii, pentru că acest parfum e atât de debordant, încât îi face pe toţi să se îndrăgostească de tine.

Dacă parfumul acesta e realmente bun eu l-aş cumpăra şi dacă în reclamă ar apărea o bătrână sau o femeie grasă-grasă care l-ar folosi.

Pentru că trebuie să ne intereseze efectele lui reale şi mai puţin modelul care pozează, pe care şi aşa nu o să-l primim la pachet împreună cu parfumul.

Apropo de parfum. Treceam astăzi pe lângă magazinul Unirea şi am văzut în geam fiole de parfum sub formă de bust de femeie.

Caracteristicile feminine erau subliniate de către sâni. Mă gândesc acum: câţi vor cumpăra parfumul pentru senzualitatea imaginii produsului şi câţi pentru conţinutul său?

Elite Capucino e un sortiment de cafea şi ne îmbie să-l cumpărăm cu formula: „Savurează clipa”. Un fel de stai pe loc spus timpului, unde lenevirea în faţa cafelei reprezintă adevăratul mod al trăirii lui.

Timpul ascezei, timpul curăţirii de patimi a devenit timpul sorbirii pasive a cafelei, unde plăcerea de a savura cafeaua e plăcerea reală de a-ţi trăi viaţa. Adică trai, neneacă[3]: bei cafea şi câştigi o viaţă frumoasă şi prosperă. Aşa să fie?!…

Detergentul Ariel (la care evreii au reacţionat acum câtva timp foarte energic, socotind că e vorba despre Ariel Sharon[4] în numele produsului) ne învaţă cu o „cămaşă impecabilă”.

El este atât de eficient încât „îndepărtează pete dintre cele mai dificile”.

Petele sunt puse în antiteză cu dificil.

Petele sunt dificile, sunt greu de scos şi ele sunt duşmanul de moarte al femeii care spală.

Femeia casnică are nevoie de perfecţiune. Ce contează dacă există sosuri care fac pete, lacuri care fac pete, uleiuri de maşină care lasă pete? Femeia (de ce nu şi bărbatul?) se concentrează asupra petelor în aşa fel încât cerinţa ei nu e o bună reuşită a spălării hainelor, ci haine impecabil de curate.

Nu ştim câţi înţeleg ce vrea să spună acest impecabil. De ce nu imaculat? De ce nu, pur şi simplu: haine curate?

Impecabilul e de fapt dorinţa creştinului ortodox pentru sufletul său. Dorinţa reală a unui ortodox e să fie curat de păcate, mai curat decât zăpada, adică impecabil.

Dar când Ariel vrea să îţi dea curăţenie la pachet, noi trebuie să ne mai gândim la suflet?

Trebuie să cumperi detergent şi să îţi speli hainele. Dacă ai haine curate atunci ai şi „suflet curat”. Şi dacă ai haine curate, ce contează că ai un suflet murdar rău de tot? Cine îl vede?!…

Punctul final al reclamei e constrângător aidoma unui sofism: „Dacă exigenţa cere impecabilul, impecabilul cere Ariel”.

Dar cine cere exigenţa? Eu unul nu vreau chiar exigenţă, ci o curăţenie smerită a hainelor pe care le port.

Detergentul Feya Power Gel ne îmbie cu formula: „spălaţi fără efort”.

Exterminarea efortului face viaţa mult mai confortabilă. Însă statul mult degeaba sau lipsa de efort duce la o îngrăşare excedentară, la obezitate, care va fi o muncă pentru o altă reclamă.

Însă orice spălare este un efort. Conţinutul reclamei este un eufemism, pentru că a spăla nu înseamnă numai a avea detergent, ci şi a freca, a limpezi, a scutura, a întinde rufele, a le face să se usuce

Becurile şi neoanele de la Lux & Luce aduc numai…lumină electrică, fără doar și poate.

Dar invitaţia de a le cumpăra spune mult mai mult: „Dăm lumină visurilor tale”. Un fel de: „noi suntem cei care vă luminăm mintea, dacă vă cumpăraţi becuri de la noi”.

Dar visele noastre nu se aprind de la bec!

Digresiunea abisală a reclamei comută centrul de greutate de la lumina electrică la bucuria pe care o ai când eşti fericit.

Şi bucuria pe care o am eu nu trebuie să vină, în mod neapărat, de la vreun lucru, pentru că ea vine, în primul rând, de la Dumnezeu sau de la o persoană pe care eu o iubesc sau de la mai multe persoane pe care le iubesc.

Reclamele mă trag în jos, mă închid în lumea aceasta în mod ostentativ, pe când eu nu vreau să reacţionez faţă de ceea ce cumpăr ca faţă de nişte lucruri absolute, ci doar ca faţă de nişte lucruri utile pentru o anumită perioadă.

Absolutizarea cumpărăturilor e lucrul care face ca reclamele să fie dizgraţioase din punctul de vedere al mesajului.

Venus Royale ne face părul în 36 de culori şi nuanţe. Colorantul de vopsit părul aduce femeii iluzia că e o pasăre colorată sau că e veşnic alta sau veşnic nouă.

„Biscuiţii Rostar sunt pe gustul meu”, deşi fiecare poate dori altceva şi nu poţi împăca toate nazurile tuturora.

Însă absolutismul ideatic al reclamelor nu dă drept de apel unei alte alegeri.

Când dai cu ochii de uleiul de floarea soarelui, adică de Unisol, auzi formula: „miroase a casă de om”.

Dacă vrei să fii om atunci trebuie să ai uleiul Unisol. Şi Draga Olteanu[5] ne spune că acest ulei sau cu el se „găteşte româneşte”.

Naţionalitatea mea coincide cu uleiul pe care îl mănânc. Dacă mă uit în sticla de ulei nu văd că sunt român. Dar dacă mă uit pe etichetă atunci ştiu că e din România. Și dacă e să aleg, atunci, poate din orgoliu sau din educaţie, aleg uleiul românesc. Mai bine-zis aleg uleiul mai ieftin, că de acela am bani.

Berii Heineken i se spune: te iubesc. Declaraţia de dragoste pentru produse te duce la o singură idee: că produsele sunt substituite oamenilor sau că produsele au început să poarte accente vădit antropomorfe.

Lady Milk e un lapte care îţi dă „putere la feminin”.  O femeie trebuie să se simtă bine când aude acest lucru, fiindcă reclama inseminează ideea conflictului peren dintre bărbaţi şi femei.

Dar maşina Corola e şi mai şi: ea rezistă chiar şi la invazia dinozaurilor. Dacă eşti închis în ea trebuie să stai fără frică pentru că nimeni nu te poate scoate afară.

Reclama e un fel de amnezie totală a atentatelor cu bombă, a tamponărilor şi accidentelor catastrofice.

Discutarea reclamelor sau readucerea lor cu picioarele pe pământ distruge toată „aura” lor de extraordinar.

Şi, cu alte cuvinte, maşinile devin maşini, mâncarea mâncare şi hainele haine, fără atâta bombasticism iluzoriu.

Napolitana Joe vine şi ea cu o noutate iluzorie: „sparge plictiseala”. Dacă mănânci napolitane ţi se duc şi greţurile şi durerile şi lipsa de neiubire, ţi se duc toate.

Dar dacă foloseşti vopseaua Guzu Chim lucrurile sunt şi mai spectaculoase, pentru că ea, vopseaua, „îţi colorează visele”.

Vopseaua intră peste mine în somn ca să-mi picteze monştrii pe care îi visez uneori sau ea îmi colorează obiectele pe care eu le creez.

Bineînţeles a doua variantă e cea corectă. Dar indeterminarea contextuală în care ne proiectează reclama cu pricina face din vise, mai degrabă, o pânză de  pictat decât din gardul de afară, pe care încă nu l-am vopsit și acolo voi vedea dacă e bună sau proastă vopseaua cu pricina.

Crema Loreal Paris îţi oferă o piele fină. Asta nu e nimic pe lângă bulionul Regal, în care roşiile se împlinesc în viaţa de apoi a roşiilor şi când îl guşti, găseşti „gustul fără egal” în această lume.

Ciocolata fină e ciocolata Merci. Dar berea Timişoreana e „mereu bere pe cinste”.

Dacă crema Loreal Paris oferă numai piele fină, crema Nivea oferă un bonus, şi anume: „piele ca de mătase”.

Şi iarăşi o ciocolată, de data aceasta Raffaelo, care nu e numai fină sau cu lapte, ci e „mai presus de cuvinte”.

Coca-cola a ajuns la performanţa uluitoare de a te relaxa. Smântâna Almette transformă gustul papilar în „gustul pufos al naturii”. Dacă mănânci smântâna aceasta simţi cât de pufoasă e natura.

Cum o fi muntele de pufos sau deşertul? Nu de alta, dar vreau să aflu cât de pufoase sunt.

Exemplele, bineînţeles, pot continua

*

10. 3. Imagologia reclamelor firmei Cora

Oferta hipermarketului Cora[6] are sloganul: Ştii de ce revii[7]. Sloganul reprezintă un cod secret, descifrat numai de către iniţiaţi.

Dacă ştii că e cel mai mare hipermarket din România[8], atunci vei da buzna ca să cumperi, fără să te mai uiți la „detalii”.

Însă sloganele publicitare de acest tip nu au decât rolul abject de a întreţine superbia cumpărătorilor, care cred, că dacă iau de aici diverse produse, acest lucru îi va face să aibă au moţ în frunte iar dacă le cumpără din altă parte acest lucru îi va face să fie ridicoli.

Debandada pe care am văzut-o la Cora Pantelimon, în „cel mai mare hipermarket” din România, este rară.

Poţi să faci multe lucruri de prost gust în spaţiul său, fără ca să mai ieşi cu produsele pe la casă.

Poţi să dezasamblezi produse, poţi să le arunci pe unde vrei, mi-au dat carne de porc infestată, pe care a trebuit să o arunc (cine mai stătea de reclamații…și pe asta, de fapt, mizează „marii comercianți” bucureșteni: pe bunul simț al românului prostit pe banii lui) şi noi, cumpărătorii, intrăm unii în alţii pentru ca să cumpărăm produse mai repede.

Acest număr al ofertei lor are o fixaţie pe frumuseţe: Frumuseţea e la modă![9], Îngrijeşte-ţi frumuseţea![10] sau Frumuseţea e în formă![11].

Imperativul frumuseţii e o exaltare făţişă a narcisismului şi a părerii bune pe care trebuie să o ai despre aspectul tău corporal şi estetic.

Modelele zâmbesc, sunt puse să zâmbească, excesul de veselie fiind de-a dreptul ridicol. Tot ceea ce e forţat până la urmă e comic şi e normal să fie aşa.

Dacă îţi prezintă şosete nu trebuie să le vezi în picioarele unui model, dar dacă îţi vinde un sutien sau un slip imediat îl vezi pe cineva, ca să îl cumperi mai abitir [12].

Preţurile sunt scrise cu litere mari, în coloarea roşu iar produsele nu sar din enervanta stereotipie a reclamelor româneşti şi străine.

În a doua ofertă a lunii mai, Cora are sloganul: Luna inimilor deschise, pentru că vor să doneze banii de pe brelocuri copiilor fără posibilităţi materiale, pentru ca şi aceştia să poată să meargă la şcoală [13].

Un gest frumos în principiu…Însă cine, cum şi câţi vor fi aceia care vor fi ajutaţi?

Costumele de baie au apărut din plin în această ofertă, atât cele pentru adulţi cât şi pentru cei mici [14].


[1] Monitorizare TV din data da 27 februarie 2005.

[2] A se vedea: http://www.guinnessworldrecords.com/.

[3] Idem: http://dexonline.ro/definitie/neneac%C4%83.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Ariel_Sharon.

[5]Care prezintă produsul în clipul publicitar. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Draga_Olteanu_Matei.

[6] A se vedea: http://www.cora.ro/.

[7] Oferta 4-30 mai 2005, p. 1. E vorba de o ofertă specială.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 3, 5, 6,  9, 10.

[10] Idem, p. 11, 12, 15, 16, 19,

[11] Idem, p. 21, 23.

[12] Cf. Idem, p. 6 -7.

[13] Oferta 4-17 mai 2005, p. 1.

[14] Idem, p. 14-16.

Standardizarea vederii. Paradigma Carrefour

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 315-321

*

Cuprinsul întregului volum

***

10. Publicitatea sau standardizarea vederii

Publicitatea nu mai este de mult o reclamă de bun gust prin care vrei să te faci cunoscut. Publicitatea este în prezent o fugă teribilă după hipnotizarea cumpărătorului. El trebuie să vadă nu ceea ce vrea el, ci ceea ce avem noi de vândut.

Pentru aceasta cumpărătorul trebuie dresat, hăituit, minimalizat, prostit, escrocat, fără ca să înţeleagă de ce sau, după cum spune poetul: făr’ a prinde chiar de veste.

De aceea asistăm nu la o vânzare de mărfuri ci la un întreg ritual sacralizat, la o idolatrizare profană a lucrurilor, de care putem profita toţi, fără identitate naţională sau religioasă, numai dacă suntem solvabili.

Conceptul de standardizare a vederii prin reclamă pe care vrem să îl luăm în discuţie aici poate fi depistat la tot pasul. El constă în propunerea unei oferte unice a produselor, fără nuanţe libere.

*

10. 1. Imagologia publicitară a supermarketului Carrefour

Oferta publicitară a firmei Carrefour[1] pe 2005 a început cu stindardul: Primul loc la reduceri de preţuri[2].

Laitmotivul designului lor e acela al pugilismului, deoarece apar încă din 2004 (atunci am sesizat noi acest accent) mânuşile de box roşii în cadrul prezentării unor produse.

Ideea e următoarea:  firma Carrefour bate preţurile prin aceea că lansează preţuri mai mici decât alte firme competitoare.

Produsele sunt individualizate şi sunt prezentate fără peisaj. Vederea e controlată de produs şi de preţ, preţul fiind scris tot cu roşu.

Legătura dintre pugilism şi mâncare e una inexistentă la nivel practic (lucru foarte evident). Dar boxul e luat ca paradigmă pentru violenţa concurenţei, unde învingătorul e cel care determină mult mai multe vânzări decât toţi ceilalţi.

Pentru noi e mirabil acest roşu persistent. Clienții sunt, în special, femei şi de aceea avem roşu peste tot sau patronii sunt de sex feminin?

Ceea ce am putut decripta e aceea că mânuşa roşie apare în mod ferm ca învingătoare la anumite produse, ca spre exemplu: radiatorul ulei Tesy, Sistemul Asus Line Dc, Fierul de călcat R350 Rohnson[3], Pijama damă[4], Cremwurşti sau Mazăre verde fină[5], ca să numim numai câteva produse alese în mod aleatoriu.

Important pentru noi nu e aceea că ele apar ca produse favorite, ci întrebarea noastre este următoarea: în comparaţie cu care preţuri e mai rentabil să le cumperi?

Nu ne este sugerat niciun concurent dar, cu siguranţă, că cei care vor să cumpere, se presupune că ştiu să facă diferenţa.

Şi ca să ştii să faci diferenţa, trebuie să ştii şi ofertele altor firme [şi se presupune că noi ştim şi alte oferte], cu care Carrefour e în bătălie roşie.

A doua ofertă a anului 2005 are drept motto: Preţuri mici la început de an![6].

Trebuie să specificăm faptul că la fiecare ofertă apare deviza fundamentală a complexului comerical Carrefour şi ea are accente soteriologice clare: „Carrefour. Pentru o viaţă mai bună!”.

Deci bunăstarea vine pe cale materială şi ea poate fi cumpărată de la acest hangar-cu-de-toate.

Opulenţa prezentată de către oferte este specifică şi spaţiului comercial ca atare. Însă, aidoma cu modul în care produsele lor sunt prezentate în reclamă, ca amestecate unele cu altele sau ca imense grămezi de lucruri aflate în maximă proximitate a unora cu altele (deşi locaţia este sistematizată pe zone comerciale distincte), aceeaşi debandadă se întâlneşte şi când te duci să cumperi: imensitatea grămezii cu lămâi sau portocale contrastează cu mirosul de peşte care stă să se strice, cărţile sunt aruncate pe unde nu ţi-ai da seama iar produsele sunt încercate de către clienţi şi sunt lăsate goale sau aproape goale [7].

Însă pentru bucureşteni acest spaţiu reprezintă o mare aşteptare, tocmai pentru că găsesc totul la un loc.

E prea puţin importantă pentru mulţi, din păcate, calitatea, tihna cumpărătorului sau reala diversitate.

Ceea ce importă este găsirea preţului mic şi al confortului la cumpărături sau presupunerea că aici lucrurile sunt mai ieftine şi le cumperi cu lejeritate.

Însă preţurile nu sunt ieftine şi mersul la cumpărături nu e deloc unul lejer ci plin de peripeţii enervante.

Produsul, vizualizarea produsului, coboară ochii la preţ. Preţul încearcă să supraliciteze vederea cumpărătorului mult mai mult decât produsul.

Marca, producătorul, data fabricării produsului sau a expirării lui, modul său de ambalare sunt prea puţin interesante pentru cumpărătorul avid de preţuri mici.

Privim oferta citată, cea de la sfârşitul lui ianuarie 2005 şi vrem să cumpărăm, să zicem, carne de pui.

Găsim 7 sortimente de carne de pui[8]. Ni se par diferite sau şocant de multe. Dar când ne uităm mai aproape de siglă găsim că două erau de la Călăraşi, pe două scria Romsad, pe una Conaşu iar pe alte două Food 2000. În loc de 7 produse diferite avem 4 şi habar avem de unde sunt luaţi aceşti pui, pentru că aceste firme nu spun de unde iau carnea [9].

Cei de la Călăraşi taie acelaşi pui dar pulpele inferioare ale puiului costă 89. 990 iar pieptul cu os 83. 990. N-am înţeles niciodată metoda prin care îşi dau seama comercianţii, că puiul vrea să-şi vândă mai scump picioarele în comparație cu pieptul.

Puiul dezosat costă mai scump…Dar când ne uităm la toate cele 7 produse nu vedem nicio diferenţă magnifică între ele.

Diversitatea, cu alte cuvinte, nu e şi garanţia noutăţii sau a calităţii. E o diversitate înşelătoare, perversă.

Bineînţeles că toţi pot vinde tot ceea ce vor şi tot ceea ce au. Dar meritul cumpărătorului trebuie să fie acela de a reduce diversitatea perversă la suma insignifiantă de produse unice.

Privirea cumpărătorului trebuie așadar să se autoeduce. Ea nu trebuie să aibă aici rostul unui spectator vesel de tot ceea ce vede, ci să aibă rolul unui privitor atent, reflexiv, critic, care decide în mod just între oferta umflată şi naturaleţea şi unicitatea produselor.

A treia ofertă, premergătoare „zilei îndrăgostiţilor”[10], are un motto, pentru noi, oripilant dar, pentru alţii, interesant: La Carrefour te loveşte dragostea![11].

Pe prima pagină a ofertei găsim o domnişoară cu cercei de câteva grame bune, cu mânuşi de box în mâini, tot roşii, care vrea să ne bată cu dragoste.

O inimă galbenă, aflată pe mânuşa ei roşie, e îndreptată spre noi şi ochii îi sunt calzi dar inexpresivi, iar buzele roşii.

Probabil aşa arată dragostea postmodernă: e o dragoste care creşte din bătaie şi care se transformă în bătaie, pentru că partenerii ajung să înţeleagă că nu sunt pe aceeaşi lungime de undă.

Roşul mânuşilor contrastează într-un mod urât, după părerea noastră, cu albul imaculat al cămăşii. De atâta roşu a început să ne doară ochii, pentru că e vorba de un roşu foarte roşu, strident, ca şi nervii pe care ţi-i produce nesimţirea socială postmodernă.

Dar simbolul dragostei sau, mai bine-zis, bagatelizarea dragostei, a acelei dragoste pe care o cumperi, a dragostei de care profiţi, a dragostei pe care o arunci ca pe un şerveţel folosit, apare simbolic în spatele sticlei de Coca Cola de 2 litri[12], în spatele spumantului cocktail Pesca[13] sau a pastei de tomate Sultan[14], sub forma unei inimi mari, tot roşie.

Într-un cuvânt, produsele Carrefour sunt subtitrate, explicate în această perioadă prin virilitatea acestui mit al dragostei, pe care fiecare îl înţelege după cum doreşte sau după cum e capabil să îl înţeleagă.

Acum, pentru că e vorba de dragoste, ne vând o dragoste fără dragoste, un fel de îndrăgostire de produse şi nu de persoane, mutarea atenţiei de la persona umană la produsele vandabile fiind constanta depersonalizantă a shoppingului[15]postmodern.

Centrarea vederii pe produs, pe produsul tipizat, pe produsul fotografiat frontal, nu are decât un singur rost şi anume pe acela de a supralicita produsul, de a-l hiperboliza.

Exagerarea produsului prin imaginile alungite ale produselor din reclame au rostul de a impresiona într-un mod subliminal, pentru că înţelegi că ai nevoie de acest produs nu pentru că e bun pentru tine, ci pentru că arată bine în aparenţă şi pentru că această firmă îl prezintă într-un mod foarte generos şi cu multă căldură.

De fapt, când vrei să cumperi Ciuperci tăiate la 400 de grame[16], nu vezi decât o conservă pe care apar câteva ciuperci albe răsturnate. Însă surpriza de acasă s-ar putea să transforme imaginea de pe cutie într-un conţinut bun de aruncat la coş.

Când cumperi Hering marinat Bonito, de 700 de grame casoleta[17], vezi prin cutia transparentă peştele împănat cu morcovi. Dar până nu îl guşti, nu te poate convinge vreo reclamă că e şi bun sau că e pe gustul tău.

Noi credem că reclamele nu pot să ne convingă pe prea mulţi şi chiar dacă ar putea să convingă o majoritate anume, întâlnirea cu produsul păstrează amiabilitatea cu el sau o rejectează.

Oricât de mult ne-ar ploua în gură privind aceste produse, odată ce am luat o plasă serioasă cu un soi de vin sau cu un fel de îngheţată, eu unul nu mai mă gândesc să îl încerc şi a doua oară.

Privirea trebuie atestată de către gust la mâncare şi de către performanţă la produsele electronice.

Mirajul standardizării produselor, al poziţionării lor în raft dispare la contactul efectiv cu produsul.

Bineînţeles, noi nu excludem infantilismul în materie de cumpărături. Nici nu negăm faptul că se vând produse foarte proste numai pentru că o anumită categorie de oameni le acceptă fără discriminare.

Dar subliniem faptul că pentru un om echilibrat, reclama nu are un efect durabil, dacă nu are şi eficiență reală.

A patra ofertă a anului 2005 de la Carrefour atinge o notă eufemistică: Preţuri mici de le cauţi cu lupa![18].

Și apare o lupă, peste preţ, care nu demonstrează nimic dar e în ton cu enigmatica reclamă.

Se păstrează în paginile reclamei celebra mânuşă roşie de care am vorbit anterior dar, într-o bulină albastră, apare şi termenul de garanţie lângă produse, care nu ne-a sărit în ochi până astăzi.

Reclama e un hocus-pocus, pentru că preţurile nu au suportat schimbări majore.

Pe ultima pagină, firma în cauză îşi arogă calitatea de sponsor al Federaţiei Române de Fotbal şi al echipei naţionale de fotbal [19].

Între timp am mai pierdut câteva reclame…

Ajungem la luna lui mai a anului 2005. Prima ofertă de pe luna mai are sloganul: Stoarcem preţurile până la ultima picătură![20].

Te poţi gândi, pornind de la el, că storci lămâile sau portocale pentru un suc, că storci rufele în mâini sau că storci – cel mai horror – capul cuiva într-o presă.

Ideea cu storsul de vlagă e un subiect care apare și el în această carte şi care reprezintă unul dintre dezideratele lumii autonome.

Am scăpat de mânuşile de box de pe prima copertă, dar ele apar înăuntrul revistei publicitare.

Acelaşi roşu excedentar. Culorile prea vii şi agasante în acelaşi timp nu credem că sunt chiar atât de bine alese dar se pare că trendul zilei e foarte înflorat.

Se practică, se poartă culorile mult prea vii, foarte şocante pentru privire, ameţitoare.

Marile lanţuri de magazine au început să înţeleagă că România nu poate cumpăra cât vor ei şi scad preţurile, fac noi facilităţi cumpărătorului autohton.

Preţul în leii vechi şi în cei noi este o directivă a statului român. Toţi s-au aliniat la această legiferare.

Preţul la computere e în scădere, și la fel la frigidere sau haine estivale.

A doua ofertă a lunii mai a avut mottoul: Preţuri mici, pentru vreme frumoasă![21]. Au apărut şi câteva flori albe stropite cu galben pe copertă.

Preţurile nu au nimic de-a face cu vremea călduroasă, după cum nici pisica nu are nimic de-a face cu mersul trenurilor. Într-un film suprarealist asta se rezolvă. Însă nu şi la cumpărături.

Firma Carrefour este atentă cu creştinii ortodocşi care prăznuiesc pe Sfinţii Constantin şi Elena pe data de 21 mai. A înţeles (din fericire pentru noi) că ortodocşii sunt majoritari în această ţară dar şi la cumpărături.

Cardul special de cumpărături e o nouă facilitate. Ei lucrează cu BRD-ul[22].

Nu apar însă schimbări speciale, derutante în reclamele firmei. Sunt foarte liniari în ceea ce priveşte modul de a-şi face reclamă.


[1] A se vedea: http://www.carrefour.ro/.

[2] Cf. Ofertei cuprinse între 05. 01-17. 01. 2005, p. 1.

[3] Idem, p. 2.

[4] Idem, p. 5.

[5] Idem, p. 10.

[6] Oferta cuprinsă între 19. 01-31. 01. 2005, p. 1.

[7] Mare mirare ne-a fost la Complexul Orhideea, de lângă staţia de metrou Grozăveşti, să găsim câteva cărţi aruncate pe la standul de mâncare şi o sticluţă cu Diabolo, consumată total dar aşezată la loc, în raft, ca să nu mai spunem de avalanşa de prost gust care domneşte în spaţiul casnic al complexului, unde mirosurile şi miasmele se uneau într-o petrecere deşănţată de postmodernism ieftin.

Fuga după bani lasă jos garda calităţii produselor iar lipsa de cooperare a vânzătorilor cu clienţii e proverbială în afacerea românească.

Frustrarea faţă de ceea ce vezi capătă două direcţii: una, în care nu poţi să îţi iei multe produse pentru că nu ai bani iar a doua, nu te simţi bine când cumperi, pentru că eşti tratat ca o maşină de cumpărat şi nu ca o persoană care trebuie protejată în acel spaţiu.

A se vedea:

http://www.carrefour.ro/magazin_centrulcomercialcarrefourorhideea_3.html.

[8] Oferta cuprinsă între 19. 01-31. 01. 2005, p. 20-21.

[9] Îmi aduc aminte că bunica mea Floarea Picioruș avea o vorbă când se uita la produsele din carne din magazine: „Cine ştie câţi pui morţi, pe care apoi îi taie, mănâncă ăia de la oraş şi câte animale moarte”.

Noi trăiam pe atunci la ţară şi comparaţia ei era realistă, pentru că puiul din curte nu seamănă cu cel din frigiderul magazinului.

[10] Oferta valabilă între 02-14. 02. 2005.

[11] Idem, p. 1.

[12] Idem, p. 14.

[13] Idem, p. 15.

[14] Idem, p. 17.

[15] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Shopping.

[16] Oferta valabilă între 02-14. 02. 2005, p. 17.

[17] Idem, p. 21.

[18] Oferta dintre 16-28. 02. 2005, p. 1.

[19] Idem, p. 24.

[20] Oferta 5-16. 05. 2005, p. 1.

[21] Oferta 18-30. 05. 2005, p. 1.

[22] A se vedea: http://www.brd.ro/banca/.