Rugăciunea nu e artă, ci nevoie ontologică de vorbire cu Dumnezeu și cu Sfinții!
Am dorit astăzi dimineață să ascult acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina…în timp ce trebăluiam prin casă. Cu tot profesionalismul și încântarea pe care ți-o produce Părintele Marian Moise prin melosul său (am înțeles că e monah, dar pe nicăieri nu apare figura lui, ceea ce înseamnă că toți îi consumă muzica în indiferență sfidătoare față de persoana sa) astăzi m-a enervat să îl aud cântând.
De ce? Pentru că aveam nevoie să mă rog Sfântului Mina și nu să aud ceva artistic… Să mă rog… Și am pus mâna pe acatistier și m-am rugat, în tăcere, fără cuvinte, ci numai cu gesturile mele de închinare…și așa am simțit că mă rog.
Rugăciunea se face cu starea și la intensitatea și la repeziciunea pe care ființa ta o are atunci, într-un anume moment.
Pentru zilele și clipele când sunt prea obosit pentru rugăciune mi-am făcut fișiere audio cu rugăciunile de seară, de dimineață, cu pregătirea pentru spovedanie și împărtășire, cu tot felul de rugăciuni, pe care nu mai sunt în stare să le spun…ci le ascult. Însă și acolo mă enervează câteodată ritmul și lentoarea în care am spus cândva, eu însumi rugăciunea, rugăciunile ca atare, pentru că atunci când le ascult…am altă stare.
Nu pot să mă rog de două ori la fel!
Și nici nu trebuie să mă forțez să mă rog ca ieri, ca acum 10 ani sau să postesc ca acum 5 ani, când eram eu mai tânăr și mai fără griji decât acum… Trebuie să mă rog cum simt, cât simt, în ritmul meu de acum, al ființei mele. Trebuie să simt că mă vărs în rugăciune, că mă spun lui Dumnezeu și Sfinților Săi, că sunt în relația din care nu mă poate scoate nimeni.
Nevoia duhovnicească, simțirea că ai nevoie de rugăciune, de slujbă, de citit, de fapte bune e nevoia duhului nostru, nevoia fundamentală de hrană duhovnicească. Și duhul nostru are nevoie de rugăciune și de tot ce are amprenta harului dumnezeiesc pentru ca să se simtă viu, împlinit, bucuros. Dacă nu te hrănești eclesial, te îmbolnăvești!
Și boala sufletului e patima.
E bună muzica, sunt bune melismele, corurile psaltice…însă nu trebuie să confundăm rugăciuna noastră…cu elevația muzicală. Când simți că ești gol în inimă, că ești răvășit, că ai nevoie de vorbire cu Dumnezeu, atunci roagă-te! Nu îl lăsa pe altul sau pe corul Bisericii să se roage în locul tău!
Dar, când te simți bine și avut duhovnicește, plin în inima ta, muzica Părintelui Marian Moise ascult-o ca să te învețe să fii mult mai atent, mai suplu, mai frumos în vocea și sensibilitatea ta către Dumnezeu, dar nu îl pune pe el să facă rugăciunea în locul tău!
El va cânta…dar tu vei fi la fel de gol.
Numai cel care cere de la Dumnezeu primește!
Cere de la El să te umple de slava Sa și te vei simți plin!