Dacă te vopsești blond…îți schimbi și caracterul?
Cât te bucuri când simți…că ești prost?
Cum te poți crede buricul pământului, dacă nu ai făcut tu soarele?
Cât timp nu citești?
Dacă nu te rogi…cât drăcui?
Cât de sensibil e un criminal în serie?
Câte cadouri s-au făcut din banii împrumutați de la Banca Mondială?
Cât costă salariul aerului pe care îl respirăm?
De ce frumusețea e atât de insuportabilă pentru inimi reci?
Trăiești după ureche sau cu două urechi?
La o emisiune la Televiziunea Datina (jud. Mehedinți) un ascultător a dat telefon și a spus: ,,Am fost la o biserică și acolo se oficia o slujbă. Am auzit rostindu-se de nenumărate ori Iisuse, dar nu am auzit nimic dedicat lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu L-ați scos din ecuație?”.
,,- Stimate Domn, i-am răspuns, dar Iisus nu este Dumnezeu? Slujba pe care ați auzit-o Dumneavoastră se numește Acatist și este o înlănțuire de imne dedicate Mântuitorului! Avem astfel de slujbe dedicate Sfintei Treimi, Maicii Domnului și mai multor Sfinți!”. Am rămas înmărmurit.
Întâmplarea a făcut ca să-l recunosc pe cel ce dăduse telefon. Îl cunoșteam de mai bine de treizeci de ani, de pe vremea când îmi era profesor de filozofie la liceu. Îmi era bun prieten. De câte ori ne întâlnim avem atâtea să ne spunem. Este un om care a citit mult și știe multe. Cred că nu este poezie a lui Mihai Eminescu, pe care dânsul să n-o știe pe de rost. E o adevărată bucurie să-l întâlnesc și să-l ascult.
Nu știu dacă a mers pe ideea că va rămâne în umbra anonimatului și astfel va putea zice orice; cred, pur și simplu, că a simțit nevoia să-și clarifice sieși o problemă pe care n-o stăpânea. I-am răspuns cele de cuviință atunci și acolo. Totuși, cazul îmi dă de gândit. Un profesor de liceu, care a citit toată viața și este și un om credincios pe deasupra să pună o asemenea întrebare, te face să crezi că face parte din ceata celor căldicei, de care vorbește și Sfânta Evanghelie.
Sperăm că nu mai este nici unul printre Dumneavoastră, care să pună sub semnul întrebării dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum a făcut profesorul meu. Pentru orice eventualitate, revin la cele ce spuneam în alte Scrisori precedente și subliniez următoarele: Mântuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și om adevărat.
În persoana lui au fost două firi, una dumnezeiască și una omenească. Firea Dumnezeiască a Mântuitorului a avut toate însușirile Dumnezeirii, adică a fost veșnică, spirituală, prezentă pretutindeni, sfântă, înțeleaptă, atotputernică. Este a doua persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Sfântul Duh.
A participat, alături de celelalte două persoane ale Sfintei Treimi la crearea lumii, la conducerea și sfințirea ei. Ca însușiri specifice menționăm că S-a născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de a fi lumea și veacurile, așa cum se naște cuvântul din gând și a mântuit lumea prin jertfa Sa pe Cruce. Ca om, S-a născut, în timp, din Sfânta Fecioară Maria și a venit în lume, a luat asupra Sa toate păcatele noastre și S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului.
Firea omenească s-a supus întru totul firii dumnezeiești în persoana Mântuitorului și astfel ea s-a îndumnezeit. Cât timp a fost în lume, adică timp de treizeci și trei de ani și jumătate, Mântuitorul era văzut, era pipăit, datorită firii Sale omenești, dar în același timp, ca Dumnezeu, El era duh prezent pretutindeni. Nenumăratele minuni pe care le-a făcut, culminând cu propria Sa Înviere, dovedesc cu prisosință că era Dumnezeu adevărat.
La Înălțare, Mântuitorul a ridicat la cer și firea omenească. El, ca Dumnezeu, nu a părăsit niciodată lumea, ci este și azi în mijlocul ei. La sfârșitul veacurilor va reveni ca Dumnezeu și om și va judeca lumea.
Aceasta este învățătura Bisericii Ortodoxe despre Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost stabilită pe baza Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții. Au fost multe erezii, care I-au negat Mântuitorului dumnezeirea. În primul rând menționăm pe arienii, care au fost combătuți la sinodul întâi ecumenic de la Niceea din 325.
Telefonul Domnului Profesor mi-a întărit convingerea că mai avem mult, enorm de mult de făcut în plan religios și misionar în județul nostru.
Aici, pentru a asculta și a downloada.
Podcastul are…46. 13 minute.
Aici, pentru a asculta și a downloada.
Podcastul are 43. 40 minute.
Adesea (la antipodul lui: cu întrebarea să călătorești) sunt întâmpinat de: cu întrebarea…să te enervești sau să te dezgustești.
Cu întrebarea mântuirii să călătorești e o problemă soteriologică, o problemă de toată viața, ontologico-existențială, superserioasă și înseamnă să întrebi, să cauți, să asculți tot felul de oameni cu experiență mistică, duhovnicească…pentru ca să afli cum să te mântui, cum să îți sfințești viața.
Întrebarea călătoare însă, vă rog frumos, nu e întrebarea de tip ASCOR, de tipul conferințelor de venit și plecat acasă, de ascultat predici și cateheze unde solz de pește vii… și carpen pleci.
Ci întrebarea călătoare e o întrebare, pe care o pui din toată inima, cu toată conștiința, cu toată inima, cu tot interesul, după ce…atenție!…ai consumat o bibliotecă, două, nouă de teologie, ți-ai zbătut capul, ai căutat peste tot, pe net, pe sub net, prin colbul inimii tale…și nu ai găsit răspunsul la întrebarea ta.
Adică întrebarea mântuitoare e cea la care te-ai efortat din plin, ți-ai făcut toate eforturile să o găsești și nu ai dat de coada ei.
Și atunci, mergi, cu inimă lină, smerită, cumsecade, cu minte deschisă și nu bătută în cuie…la un Părinte, la un harismat, la un om al lui Dumnezeu, bărbat sau femeie, care știe să îți deschidă mintea. Să ți-o facă mai încăpătoare. Mai luminoasă. Mai văzătoare…
Și pui întrebarea…și aștepți răspunsul ca din gura lui Dumnezeu. Adică așa: pe încredere absolută.
Adică:
– Unde e Mănăstirea Cozia?
Și intri pe site și crezi…tot ce scrie despre ajungerea acolo.
Dacă îți pui întrebarea, trebuie să o pui cu maximum de conștiință celui/ celei pe care îl/o crezi în stare de ea…pentru ca să primești maximum de răspuns. Pentru că altfel, Dumnezeu nu luminează pe nimeni să îți dea răspuns…dacă tu nu îl cauți din toată inima.
Și Dumnezeu vorbește în multe feluri, prin multe surse umane sau neumane…și tu, dacă ești destupat la intenție sau cu intenția bună, cea mai bună…prinzi esențialul.
Însă există întrebarea care îl enervează pe altul, prima de care am vorbit, aia în care sunt întrebat tot felul de tâmpenii, de mă mir și eu cum de oamenii, unii, pot fi așa de găgăuți, și întrebarea cu care te enervezi tu, adică cu care îți bați capul…e grea…și tu te lupți cu ea ca și cu un uriaș.
Și întrebarea cu care te enervezi…trebuie să fie întrebare forte și nu bagatelă.
De ce prea multe: „Doamne, ajută!” şi niciunul din suflet sau cu urmări practice?
De ce suntem noi ortodocşi…dar nu şi Sfinţi?
De ce preferăm să fim, mai degrabă, proşti şi manipulabili, decât studioşi şi atenţi cu cine avem de-a face?
De ce ne ia valul…în loc să avem minte, pentru că definiţia omului e aceasta: că e fiinţă raţională?
De ce suportăm impostura?
De ce acceptăm să mâncăm substitute de hrană, de imagine, de persoane, de situaţii, de realitate?
De ce complicăm lucrurile?
Nu se poate mai simplu, mai atent, mai cu bun gust?
***
Părintele Stephen Freeman apropie transfigurarea la înfăţişare a Domnului de realitatea camerii de nuntă şi ajunge la următoarea concluzie:
„Însă transfigurarea Domnului sau schimbarea Sa la faţă este cămara de nuntă, pentru că e o străfulgerare, este o ieşire din temporalitate, este revelarea plinătăţii Dumnezeirii.
Hristos e însoţit pe Tabor de Moise şi de Ilie, adică de unul dintre cei morţi şi de unul dintre cei vii, de cel care a dat Legea şi de unul dintre Profeţi, şi vorbeşte cu ei despre Ieşirea Lui, despre Moartea Lui.
Şi această vorbire dumnezeiască se petrece în slava dumnezeiască, în cadrul acelei străluciri, pe care Apostoli nu erau în stare să o înţeleagă / să o cuprindă / să o poarte în fiinţa lor.
Credinţa noastră ortodoxă, în sine, este o deplinătate, care e mai presus de puterea noastră de a o cuprinde integral”.
***
Basic Instinct 1 şi 2, două filme slabe ca mesaj, s-au vândut numai pentru blonda fermecătoare, care a împlinit de curând 50 de ani, şi, pentru…”taina” de sub fusta ei. Vai, ce e dincolo de scaunul, care ne obturează privirea spre … a lui Sharon? Ce e dincolo de rochie, de dedesubturile ei?…
Adică fascinaţie de copii prostuţi, frustraţi şi nemângâiaţi, creată din şi pe baza imaginilor. Pentru că acesta e filmul, fotografia sau pornografia: e vizualitate infantilizată, e imagine epurată de reflecţie, de conştiinţă, de morală, de veşnicie şi nu realitate! Totul e ficţiune, care întraripează simţurile, care te face să vezi, dar să nu gândeşti, să nu te pătrunzi de semnificaţiile nocive şi pervertitoare ale imaginilor.
Însă, mai mult decât atât, e deconstruire a ceea ce înseamnă taină, important, esenţial…pentru ca privirea să se îndrepte spre derizoriu, spre banal, spre halucinaţie.
Care e titlul filmului? R: instinctul fundamental al omului.
Adică? R: sexul este instinctul fundamental al omului.
Cine a spus asta? R: teoria evoluţiei. Pentru evoluţionism, sexul sau înmulţirea speciei şi lupta pentru existenţă sau supravieţuire socială sunt singurele normatoare şi regulatoare ale realităţii sociale.
Adică ai bani şi faci sex, adică te simţi bine = viaţă de om împlinit.
Pentru Revelaţia dumnezeiască însă, primul instinct al omului…e dorul de Dumnezeu şi comuniunea cu Dumnezeu. Căutarea fundamentală a omului nu e taina de sub fusta femeii sau taina din chilotul bărbatului, ci dorul după Dumnezeu, după vederea lui Dumnezeu şi comuniunea veşnică cu El.
Tocmai de aceea, după traducerea din articolul de azi al părintelui Ştefan Freeman, am discutat despre Sharon Stone, pentru ca să vedem, ce este şi ce nu este …taină.
Taina profundă a omului e Dumnezeu. E viaţa omului cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, dezbrăcarea femeii şi a bărbatului, pentru ca să aflăm taina lor…e un gest infantil.
Omul nu poate fi jefuit de taina lui, chiar dacă îi invadezi locuinţa, corespondenţa privată sau intimitatea. Da, poţi să afli anumite detalii despre el…însă taina omului e comuniunea cu Dumnezeu, pe care o afli nu invadându-l, ci iubindu-l!
De ce căutăm taina omului în păcat şi în murdărie? Pentru că nu mai căutăm să cunoaştem pe Dumnezeu şi adevărul oamenilor, binele oamenilor, ci suntem avizi de murdăria lor, de ce nu sunt oamenii. Şi de ce căutăm murdăria altora? Pentru că noi înşine suntem murdari, suntem nişte porci murdăriţi cu tot felul de necurăţii, care ne credem Îngeri.
Spovedania însă…ne arată mereu că nu suntem Îngeri! Suntem nişte oameni, care ne comportăm, mai mereu, ca nişte suboameni. Pentru că taina omului e frumosul din el, e frumuseţea din el, e harul lui Dumnezeu şi comuniunea cu Dumnezeu şi nu păcatele lui.
