Etichetă: ÎPS Dr. Irineu Pop

†

Iubiţi fii duhovniceşti,

 Hristos a înviat!

Din Sfintele Evanghelii aflăm că, din momentul Învierii Sale şi până în momentul Înălţării Sale la cer, „timp de patruzeci de zile” (Fapte 1, 3), Hristos, Domnul slavei, S-a arătat Apostolilor, femeilor evlavioase şi altor credincioşi.

Prin aceste arătări, El i-a încredinţat că a înviat cu adevărat şi că nu mai este dependent nici de spaţiu, şi nici de timp. Adevărul creştinătăţii se bazează pe faptul că Fiul lui Dumnezeu „S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră” (Rom. 4, 25).

Toţi cei care L-au văzut pe Domnul înviat au răscolit lumea păgână, atrăgând-o sub stindardul Evangheliei. De asemenea, mulţi dintre ei au murit pentru faptul că au fost „următori lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi” (Efes. 5, 1).

Rar mor oamenii pentru o credinţă şovăielnică, dar martorii Învierii, convinşi că moartea a fost înfrântă, „grăiau cu îndrăznire cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 4, 31). Mai presus de aceşti martori, se află Maica Domnului, care, probabil, a fost singura persoană prezentă chiar în clipa Învierii lui Iisus din mormânt.

Dreptmăritori creştini,

Teologii ne spun că evenimentul Învierii a fost ascuns ochilor tuturor şi că n-ar fi fost niciun martor al desfăşurării lui istorice. Dar eu cred că există o excepţie: Născătoarea de Dumnezeu – unica.

Ea a trebuit să fie prezentă la acest eveniment suprem al istoriei.

Ea a fost prezentă, unica, în momentul Întrupării Cuvântului.

Ea a fost prezentă, unica, la Nașterea Lui din sânul ei fecioresc, devenind Femeia primei priviri a lui Dumnezeu făcut Om. Tot astfel, ea a trebuit să fie prezentă, unica, la ieșirea lui Hristos din pântecele fecioresc de piatră: mormântul „în care nimeni niciodată nu mai fusese pus” (Lc. 23, 53).

Deci, Maica Domnului este Femeia primei priviri asupra Fiului Omului Care biruie moartea cu puterea dumnezeirii Sale. Dacă ceilalţi au fost martori ai Domnului înviat, Preasfânta Fecioară a fost martor al Învierii însăşi.

Ştim că legătura Mamei sfinte cu Fiul ei divin a fost atât de intimă, încât ea a împărtăşit întreaga experienţă a răscumpărării, având permanent împunsă sabia suferinţei în inima ei (cf. Lc. 2, 35).

De aceea, nu se poate concepe ca, la Înviere, momentul culminant al lucrării mântuitoare, ea să fi fost despărţită de Fiul ei preadulce. Ar fi fost singura absenţă, şi ar fi rămas o absenţă nejustificată.

Este firesc să ne gândim că ar fi fost verosimil ca Mama să fie prima persoană căreia să-i fi apărut Fiul ei şi Dumnezeul nostru, Biruitor peste moarte. Lipsa Preacuratei Fecioare din grupul femeilor care se îndreptau, în zori, spre mormânt (cf. Mt. 28, 1; Mc. 16, 1) ar putea constitui un indiciu al faptului că ea Îl întâlnise deja pe Domnul.

Femeile au devenit primele martore ale Învierii, din voinţa lui Hristos, pentru că au rămas fidele la piciorul Crucii şi, deci, ferme în credinţă. Aceasta ne face să credem că Mântuitorul i Se arată, prima dată, Mamei Sale, cea care I-a rămas fidelă şi care, în timpul cumplitei încercări, şi-a păstrat întreaga credinţă.

Un scriitor latin din secolul al V-lea, Sedulius, în poemul său Carmen paschale, afirmă că Domnul S-a arătat, în primul rând, Maicii Sale într-o lumină strălucitoare, pentru ca această Maică preabună să răspândească minunata veste. În felul acesta, era împuternicită „să se facă vestitoarea Celui Ce avea să vină întru slavă, aşa cum se făcuse odinioară calea Celui Care venise la noi prin Întrupare”.

Din momentul acela, Maica Durerii devine Maica Învierii, după cum arată Sfântul român Ioan Iacob-Hozevitul care i se adresează aşa: „Tu erai, mai înainte, / Maica sfintelor dureri. / Astăzi eşti a slavei Maică / Şi a Sfintei Învieri”.

Deci, Maica Domnului, care era în unire desăvârşită cu Iisus la suferinţele Crucii, cu siguranţă a participat la taina minunată a Învierii. Ea L-a văzut pe Fiul ei înviind, pentru că inima ei, întru credinţă, nu se despărţise niciodată de El. De aceea, ea nu s-a dus la mormânt ca să-L plângă pe Cel mort, despre Care ştia că a înviat. Ea intră în contact personal cu Fiul înviat, gustând astfel, în mod deplin, din bucuria pascală.

Într-o aripă a Bazilicii Sfântului Mormânt de la Ierusalim, se venerează un basorelief vechi, ce reprezintă Arătarea lui Iisus Cel Înviat Mamei Sale. Îmi plăcea să poposesc adeseori în acel loc şi să meditez la bucuria extraordinară pe care a avut-o Maica Preacurată atunci când şi-a văzut Fiul în strălucirea trupului Său înviat şi a primit de la El balsamul mângâierii şi vestea biruinţei vieţii asupra morţii.

 Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a trei secole de la moartea lor pentru credinţa strămoşească. Calitatea noastră de „fii ai Învierii” (Lc. 20, 36) presupune părtăşie la viaţa sacramentală a Bisericii.

Aceasta ne ajută să facem din trăirea noastră creştinească o mărturie jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care a zis: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (In. 15, 20). Tot El ne-a mai spus: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 32).

Împăcaţi cu Hristos prin Pocăinţă şi uniţi cu El în Euharistie, dobândim asemănarea cu Maica Domnului, în curăţia lăuntrică şi în intimitatea iubitoare cu Cerescul Părinte Care vrea să locuiască în inima noastră (cf. Pilde 23, 26).

Aceasta ne înnobilează şi ne dă forţa necesară pentru a persevera în bine şi pentru a-L mărturisi pe Hristos în aceste timpuri marcate de trândăvie spirituală şi de amăgirea Satanei (cf. Apoc. 12, 9).

Urmând exemplul de evlavie al Sfântului Constantin Brâncoveanu şi al tuturor martirilor Neamului nostru, ne dovedim „vii pentru Dumnezeu” (Rom. 6, 4), şi suntem făclieri ai Învierii pe pământul românesc.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Irineu

Arhiepiscop al Alba Iuliei

† Irineu

prin harul lui Dumnezeu
arhiepiscop al Alba Iuliei

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

După un drum lung şi obositor din Nazaretul Galileii până în Iudeea, Dreptul Iosif şi Fecioara Maria ajung în cetatea Betleem. Aici, ei nu găsesc loc de găzduire în nicio casă (cf. Lc. 2, 7), dar sunt primiţi, în cele din urmă, într-o peşteră săracă şi friguroasă. Acum se împlineşte cel mai mare miracol din istoria universală. Se naşte în timp Fiul lui Dumnezeu „Cel Unul-Născut” (In. 3, 16).

Cuvântul veşnic al Tatălui ceresc coboară precum roua asupra lumii chemate să-L primească pe Mesia al său. În liniştea profundă a nopţii ce învăluia toate lucrurile, răsună vocile îngerilor (cf. Lc. 2, 13-14) şi corul păstorilor, care ştiu să înţeleagă ceea ce este ascuns celor mari. În iesle este culcat Soarele dreptăţii, răsărit în mijlocul unui întuneric nesfârşit şi al umbrei morţii ce stăpânea omenirea (cf. Mt. 4, 16).

Dreptmăritori creştini,

De câte ori serbăm Crăciunul, ne gândim cu veneraţie la Preasfânta Fecioară Maria care, „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), este chemată să-L zămislească pe Acela în Care „va locui trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9).

La întrebarea ei: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”, îngerul îi răspunde: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine” (Lc. 1, 34-35). Duhul Sfânt, Domnul de viaţă dătător, este trimis să sfinţească pântecele Mariei şi să-i dea rodnicie în chip dumnezeiesc. Fiul lui Dumnezeu, zămislit ca om în sânul Fecioarei, este Hristos, adică Cel Uns de către Duhul Sfânt, căci „pe Iisus din Nazaret L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere” (Fapte 10, 38).

Maria, tânăra evreică, „fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David” (Lc. 1, 27), a fost aleasă de către Dumnezeu. În ciuda neascultării, Eva primeşte făgăduinţa unui urmaş care-l va învinge pe viclean, dar şi făgăduinţa de a fi mamă a tuturor celor vii (Fac. 3, 15 şi 20).

Această femeie providenţială este fiica Sionului prin excelenţă, înzestrată de către Dumnezeu cu daruri vrednice pentru a fi Mama Mântuitorului lumii. Ea este „cea plină de har şi binecuvântată între femei” (Lc 1, 28). Sfântul Vasile cel Mare (†379) zice: „Pentru că neamul omenesc n-a avut să ofere nimic mai curat, mai bun şi mai frumos duhovniceşte decât pe Maria, de aceea a fost ea umbrită de către Duhul Sfânt”.

La vestea că-L va naşte, prin puterea Duhului Sfânt, pe Fiul Celui-Preaînalt, fără să cunoască bărbat, Preacurata Fecioară a răspuns cu ascultarea credinţei (cf. Rom. 1, 5), zicând: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38).

Dându-şi consimţământul la Cuvântul lui Dumnezeu, Maria devine Născătoarea lui Hristos, punându-se în slujba tainei răscumpărării. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon (†202) spune: „Nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei; ceea ce a legat fecioara Eva prin necredinţă, a dezlegat Fecioara Maria prin credinţă”. Maica Domnului este Mama celor vii, căci, dacă prin Eva a venit moartea, prin Maria ni s-a dăruit viaţa. Din ea S-a născut Hristos, Viaţa noastră (cf. In. 14, 6).

În Sfânta Evanghelie, Fecioara e numită „Mama lui Iisus” (In. 2, 1) şi „Maica Domnului” (Lc. 1, 43). Acela, pe Care ea L-a zămislit ca om de la Duhul Sfânt şi Care a devenit Fiul ei după trup, nu este altul decât Fiul veşnic al Tatălui, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Deci, ea este într-adevăr Născătoarea lui „Dumnezeu arătat în trup” (I Tim. 3, 16).

Sfântul Ignatie al Antiohiei (†107) ne lămureşte aceasta atunci când zice: „Domnul nostru este cu adevărat din neamul lui David după trup; Fiul lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu este cu adevărat născut dintr-o Fecioară”. Biserica vede în această zămislire feciorelnică împlinirea făgăduinţei divine făcute prin proorocul Isaia: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu” (Is. 7, 14). Naşterea Pruncului Iisus n-a micşorat, ci a consfinţit integritatea feciorelnică a Mamei Sale.

Fecioara Maria L-a avut doar pe Iisus, ca fiu unic, însă maternitatea ei spirituală se extinde la toţi oamenii pe care El a venit să-i mântuiască. La piciorul crucii, când primeşte pe apostolul Ioan ca fiu (cf. In. 19, 26-27), ea experimentează bogăţia şi universalitatea iubirii lui Dumnezeu.

Această iubire îi lărgeşte inima şi o face capabilă să îmbrăţişeze tot neamul omenesc, precum arată Sfântul Siluan Athonitul, care zice: „Pe Preacurata Maică a Sa, Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră”. Maica Domnului are mulţimea milostivirilor, pe care le împarte cu generozitate, fiindcă are multă dragoste pentru neamul omenesc şi, înainte de toate, faţă de păcătoşi. Ea ne este mereu alături pentru a împărtăşi pătimirea noastră, pentru a da putere încrederii noastre, pentru a ne fi alinare în numeroasele noastre dureri.

Iubiţi credincioşi,

Omenirea actuală aleargă cu stăruinţă şi încăpăţânare pe calea egoismului şi a păcatului, refuzând să se întoarcă la Dumnezeu, „Cel Ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4).

Chiar cei buni sunt lipsiţi de energie spirituală şi fascinaţi de duhul lumii, din cauza mediului nesănătos şi corupt în care trăiesc. Privind în jur, ne îngrozim de lanţul nesfârşit al nelegiuirilor: relele nevindecabile ce se întind, violenţa şi ura care explodează, nenorocirile ce se succed şi războaiele şi ameninţările care se extind. Dar să nu disperăm, fiindcă Cel născut din Fecioară Se numeşte Iisus, adică Domnul „Care mântuieşte pe poporul Său de păcate” (Mt. 1, 21).

Astăzi, suntem chemaţi să ne schimbăm viaţa în bine, împodobind-o cu smerenia şi simplitatea, cu iubirea şi candoarea pururea Fecioarei Maria. Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie să ne încredinţăm Stăpânei noastre cereşti, Mama speranţei sigure şi a mângâierii nesfârşite. Ea are de la Fiul ei biruitor sarcina de a ne conduce pe „drumul ce duce la viaţă” (Mt. 7, 14).

Cu sprijinul ei matern, noi putem experimenta adevărata renaştere duhovnicească, încât Mântuitorul să coboare în sufletele noastre şi să ne dăruiască pacea Sa senină şi „bucuria mântuirii” (Ps. 50, 13). Cu aceste convingeri vă întâmpin pe toţi, de Crăciun, dorindu-vă, din toată inima, „Sărbători fericite” şi tradiţionalul „La mulţi ani!”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Irineu

Arhiepiscop al Alba Iuliei

*

În format PDF și Word.

† IRINEU,

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Aşezat de către Dumnezeu în Grădina Raiului, omul a păcătuit, mâncând din fructul interzis. Din cauza neascultării sale, a intrat moartea în viaţa lui, care, apoi, a trecut la noi toţi, ca o moştenire a firii omeneşti înstrăinate de Dumnezeu (cf. Rom. 5, 12).

Făcându-Se Om, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa păcatele lumii, le-a pironit pe cruce şi a biruit moartea cu moartea şi cu Învierea Sa cea de a treia zi (cf. I Cor. 15, 4). Atunci întristarea Apostolilor s-a preschimbat în bucurie.

Bucuria Învierii Mântuitorului nostru s-a revărsat asupra tuturor persoanelor care I-au urmat şi se revarsă asupra celor ce-I vor urma până la sfârşitul veacurilor. Cele dintâi inimi pătrunse de bucuria slăvitei Învieri au fost ale femeilor mironosiţe.

Ele L-au văzut pe Iisus înviat, auzind din însăşi gura Sa minunatele cuvinte: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 9). Aceste femei au fost primele care au dat mărturie şi au vestit Învierea Domnului. Între ele, un loc de frunte îl ocupă Maria Magdalena (In. 20, 11-18).

Dreptmăritori creştini,

Maria Magdalena era o femeie bogată din satul galilean Magdala, situat pe ţărmul vestic al Mării Tiberiadei. Ea făcea parte dintre femeile care L-au însoţit pe Iisus şi pe ucenici în lucrarea de evanghelizare, îngrijindu-se de nevoile grupului. Domnul a izgonit din ea pe cei şapte demoni care o stăpâneau (Mc. 16, 9).

De acum înainte, Maria îşi va manifesta recunoştinţa pentru binele pe care i l-a făcut Domnul. Cu profundă compasiune, a stat sub crucea lui Hristos, când toţi ucenicii, cu excepţia lui Ioan, se ascunseseră de frică (Mc. 15, 40-41).

După moartea Mântuitorului, a adus mirodenii la mormânt, ca să ungă respectuos trupul Celui mort. Ca şi ceilalţi următori ai Domnului, ea nu s-a aşteptat deloc la învierea Lui, dar s-a bucurat imens când L-a văzut înviat.

În dimineaţa acelei Duminici memorabile, Maria Magdalena a ajuns prima la mormânt şi l-a văzut gol. Apoi a vestit lui Petru şi lui Ioan cele întâmplate, întorcându-se cu ei la mormânt. După ce ucenicii au plecat, ea a zăbovit în urma lor plângând.

Acum este momentul când ea vede doi îngeri şi, în final, Îl vede pe Hristos Însuşi Care înviase (In. 20, 12 şi 14). La început nu L-a recunoscut, căci mâhnirea o orbise. Ea nu putea să-L vadă pentru că nu se aştepta să-L vadă. Dar în clipa în care Iisus a strigat-o pe nume: „Maria!” (In. 20, 16), ea L-a recunoscut. Ne imaginăm câtă iubire a inundat inima acestei galileence când L-a auzit pe Mântuitorul rostindu-i cu afecţiune numele.

A urmat o convorbire între ei (In. 20, 16-17). Această scenă emoţionantă a întâlnirii lui Iisus cu Magdalena este comemorată într-un paraclis aflat în partea de nord-est a rotondei Bazilicii Sfântului Mormânt. Aici pelerinul şi orice creştin înţeleg că iubirea acestei femei pentru Dumnezeu a fost răsplătită prin aceea că Hristos a acceptat-o în preajma Lui şi acceptă să-L vestească pe El altora.

Viaţa Sfintei Maria Magdalena ne învaţă clar că părerea de rău pentru păcatul săvârşit şi pocăinţa sunt cele mai preţioase daruri, întrucât ele pot să aprindă inima omului cu iubire delicată pentru Hristos până la a spune: „Mie, a vieţui este Hristos” (Filip. 1, 21).

După Înălţarea Domnului, asemenea Sfinţilor Apostoli, ea s-a ostenit pentru răspândirea credinţei, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise chiar din gura Mântuitorului. O tradiţie pioasă ne spune că ea ar fi ajuns până la Roma, unde l-ar fi luminat pe împăratul Tiberiu, vorbindu-i despre Iisus, Împăratul cerurilor. Întorcându-se de la Roma, ea s-ar fi oprit la Efes, ajutându-l pe Sfântul Apostol Ioan în vestirea Evangheliei. Acolo şi-a încheiat viaţa, rămânând pentru creştini o pildă vie de iubire devotată faţă de Hristos Cel răstignit şi înviat.

Credinţa Sfintei mironosiţe nu era complicată, dar era directă şi autentică. Ea dorea mai mult să creadă şi să asculte, decât să înţeleagă totul. Mântuitorul a apreciat această credinţă de copil neprihănit, arătându-i-Se mai întâi ei şi încredinţându-i ei primul mesaj al Învierii Sale.

Această femeie energică, grijulie, generoasă şi iubitoare a devenit mărturisitoarea Învierii, eroina Nopţii de Paşti. Privind la exemplul ei, se cuvine să-L recunoaştem pe Iisus ca Învăţător dumnezeiesc – „Rabuni” (In. 20, 16) – şi, totodată, să ne bucurăm de înviere, făcând şi pe alţii părtaşi la bucuria pascală.

Iubiţi credincioşi,

Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2013 An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Acum se împlinesc 1700 de ani de când a fost emis Edictul de la Milano (313), prin care Împăratul Constantin recunoaşte oficial religia creştină, pentru ca, puţin mai târziu, să hotărască generalizarea serbării Duminicii, ziua în care „Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui” (Rom. 6, 4).

Împărăteasa Elena merge la Ierusalim, unde descoperă Sfânta Cruce a răstignirii, iar pe locul îngropării Domnului ridică Biserica Sfântului Mormânt. Prin toate acestea, Sfinţii Împăraţi „întocmai cu Apostolii” s-au dovedit „martori” ai Învierii (cf. Fapte 3, 15), inaugurând o epocă de pace şi libertate în întreg Imperiul creştin.

Trăim astăzi într-o lume redevenită păgână, în care mulţi sunt victime ale păcatului şi ale necurăţiei, o lume în care drepturile omului sunt călcate în picioare, iar nedreptăţile cresc şi violenţele explodează ameninţătoare.

Numai credinţa în Învierea lui Hristos poate să ne dea luciditate şi sens, speranţă şi bucurie. Numai credinţa în Învierea lui Hristos poate tămădui pe cei răniţi de păcat, care „se potrivesc acestui veac” (cf. Rom. 12, 2), adică acestei lumi contingente.

Iată de ce Mântuitorul nostru ne cere ca noi să fim martori credincioşi ai Săi, care, asemenea Sfintei Maria Magdalena, să putem spune, fericiţi, că „L-am văzut pe Domnul” (cf. In. 20, 18). Această fericire v-o doresc tuturor, de Sfintele Paşti şi întotdeauna!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei