A adormit ÎPS Gherasim Cristea

IPS Gherasim Cristea la 97 de ani© Fotografie: Adevărul.

Vasilică Voinescu ne-a anunțat tristul eveniment.

Lucru confirmat și de Vocea Vâlcii: a adormit la vârsta de 100 de ani, astăzi-dimineață, în jurul orei 6.00, în Palatul Arhiepiscopal din Râmnicu-Vâlcea.

*

Înmormântarea ÎPS Gherasim va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2014, la ora 11.00. Slujba va fi oficiată de membrii Sfântului Sinod.

*

catafalcul IPS Gherasim Cristea© Foto: Basilica.

Catafalcul ÎPS Gherasim Cristea este în Biserica arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea. De la ora 14.00, format în prezența ÎPS Irineu Popa și a PS Emilian Nică. ÎPS Irineu este „Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului”.

Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Gherasim Cristea [2013]

Gherasim

† Gherasim,

prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Râmnicului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor dreptcredincioșilor creștini din această de Dumnezeu păzită eparhie: har, milă, pace și bucurie, arhierești și părintești binecuvântări!

Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Preacuvioase Maici și
Iubiți fii și fiice duhovnicești

De două mii de ani sărbătorim, cu acest preafrumos imn, luminosul praznic al Naşterii Domnului care reprezintă pentru noi un prilej de aleasă bucurie creştinească, pentru că ne aminteşte de Întruparea cea mai presus de fire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a fost trimis „pentru ca lumea să se mântuiască prin El” (Ioan III, 17).

Venirea Mântuitorului este asemănată cu răsăritul soarelui care, înlăturând întunericul, aduce lumină şi viaţă pentru întreaga făptură. De aceea, vestea Naşterii Domnului, pe care o aducem în fiecare an, este o veste cutremurătoare pentru suflet şi pentru minte. Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos Se naşte pe pământ, ca om, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, precum mărturisim în Simbolul de credinţă.

Minunea evenimentului petrecut în Betleem „la plinirea vremii” a fost împlinirea unei făgăduinţe a lui Dumnezeu făcută cu mult timp înainte de Naşterea Domnului: „nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele lui, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia I se vor supune toate neamurile” (Facere XLIX, 10).

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu nu a venit numai pentru poporul ales ci pentru toate neamurile pământului „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă” (Ioan X, 10).

Nouă, creştinilor, ne vine uşor să-L primim pentru că ştiam că va veni, ştiam unde se va naşte şi din ce neam, ştiam din profeţia proorocului Miheia: „Şi tu Betleeme, pământul Iudeii, nicidecum nu eşti mai mic între Domnii Iudeii, căci din tine va ieşi Stăpânitorul, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia V, 1).

Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu i-a dat anume în gând împăratului Augustus să ordone recensământul din vremea sa, pentru ca Sfânta Fecioară Maria să vină şi să se înscrie la locul său de baştină, adică în Betleem, fiindcă de acolo se trăgea, din neamul regelui David şi acolo trebuia să-L nască pe Mesia. În fiecare an, readucem în amintire vestea minunată a Naşterii Domnului pentru că ne reînnoieşte credinţa în viaţa Sa şi în viaţa noastră sufletească, ascultând de poruncile Lui.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Naşterea după trup a Domnului este evenimentul cel mai important din istoria mântuirii neamului omenesc pentru că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan III, 17) şi să ne ridice pe noi la ceruri, ca să se realizeze înălţarea noastră duhovnicească.

Tălmăcindu-se acest act divin, săvârşit pentru mântuirea noastră s-a subliniat: „coborârea lui Dumnezeu este înălţarea omului”. De aceea Sfântul Atanasie al Alexandriei spune că Mântuitorul, prin Întruparea Sa, a coborât cerul pe pământ pentru ca noi să ne înălţăm la cer”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „numai rămânând Dumnezeu, în coborârea Sa la firea noastră, a putut vindeca rănile ei” prin harul Său cu care a venit în lume, aşa cum ne încredinţează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan „Şi Cuvântul S-a întrupat şi a locuit între noi şi am văzut slava Lui ca o lumină născută din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan I, 14).

Aşadar, Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre văd în Întruparea Fiului lui Dumnezeu faptul cel mai de seamă în istoria mântuirii, împăcarea omului cu Dumnezeu şi înnoirea firii omeneşti, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi”(II Cor. V, 17).

Iubiţii noştri,

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este semnul dragostei Creatorului şi dovadă că după ce a făcut Dumnezeu lumea, nu a părăsit-o şi nu a lăsat-o la voia întâmplării, ci îi poartă de grijă şi-l caută pe om ca să-l mântuiască.

El este cu noi prin învăţătura Sa dumnezeiască, prin faptele Sale minunate, prin pilda vieţii Lui fără prihană, dar mai ales prin Trupul şi Sângele Său prin care ne împărtăşim în Sfânta Cuminecătură, pentru că prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului se desăvârşeşte unirea noastră cu El.

Prin această Sfântă Taină, învaţă Sfântul Grigorie de Nyssa, „Dumnezeu se uneşte cu firea noastră cea stricăcioasă pentru a îndumnezei în acest fel omenitatea, prin primirea ei la părtăşia cu divinitatea, … adăugând cuvântul Apostolului: după cum «puţin aluat dospeşte toată frământătura» (I Corinteni V, 6), tot aşa şi acest Trup, făcut nemuritor prin puterea lui Dumnezeu, odată introdus în noi, schimbă şi transformă întregul nostru trup după măsura Aceluia. […] După ce am gustat odată din stricăciunea însăşi a firii, avem nevoie de Cel pe care toate le uneşte, pentru ca odată luând în noi acest leac să alunge influenţa primejdioasă a otrăvii de mult timp înrădăcinată în trupul nostru. Ce leac poate fi acesta? Nu altul decât acel Trup minunat Care a biruit moartea şi Care s-a făcut Izvor al vieţii noastre. […] De aceea alergăm la acest leac nu numai odată, ci mereu […] căci mâna ajutătoare a doctorului trebuie să ne fie cât mai la îndemână ca să poată vindeca materia noastră atunci când vrea să se strice”.

Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că „Trupul şi Sângele lui Hristos, se răspândeşte în trupul şi sângele celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie” şi, amestecându-se cu ele, „curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului şi îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez”, după cum arată Sfântul Nicolae Cabasila.

Împărtăşania îi dă omului viaţa cea veşnică (Ioan VI, 51-58), făcându-l nestricăcios şi nemuritor. De aceea, Clement Alexandrinul numeşte Euharistia „leacul nemuririi”, iar Sfântul Ignatie Teoforul o consideră „doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos”.

Iubiţii noştri fii şi fiice duhovniceşti,

Către o viaţă sfântă ne îndeamnă Praznicul Naşterii Domnului, pentru că chip de om luând, Fiul lui Dumnezeu a venit să ne descopere adevărul despre Sine, despre Tatăl şi despre Duhul Sfânt, dar mai ales să ne arate cum să ne purtăm între noi şi faţă de Dumnezeu, ca să ne fie nouă bine pe pământ şi în cer.

„Biserica lui Dumnezeu înseamnă pace. Dezlegându-i de greşelile lor … vindecă pe toţi cei împovăraţi de păcatele lor, îngrijeşte şi dă leacuri potrivite fiecăruia dintre cei bolnavi … aducându-i deplin sănătoşi în Biserica Lui”, învaţă Sfântul Grigorie de Nyssa.

Anul 2014 este Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Suntem chemaţi să aprofundăm învăţătura Bisericii despre modul îndumnezeirii noastre prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi să devenim mărturisitori în viaţa noastră ai dreptei credinţe, având model pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Îmbogăţiţi fiind de învăţăturile pe care Părintele Ceresc le descoperă prin Întruparea Fiului Său iubit, se cuvine să aducem slavă Celui ce Se sălăşluieşte în ieslea Betleemului şi să întâmpinăm acest mărit praznic, aducând Mântuitorului lumii, darurile noastre cele bogate noi trebuie să împlinim voia Lui cea sfântă prin viaţă curată, prin fapte bune, ca să sălăşluiască în sufletele noastre roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea şi înfrânarea (Galateni V, 20-22).

În această preasfântă zi, când Fiul lui Dumnezeu Se coboară între noi, să ne ridicăm gândurile noastre de la cele pământeşti la cele cereşti, să ne bucurăm duhovniceşte pentru că „cerul şi pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos, – cum spune o cântare de la slujba Vecerniei – Astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit”. Se cuvine deci să ne străduim a trăi după pilda Lui, cum ne învaţă Apostolul neamurilor: „Cine zice că petrece întru El, dator este să umble precum Acela a umblat” (I Timotei II, 5).

Cu acest cuvânt de îndrumare şi întâmpinare în ziua luminatului Praznic al Naşterii Domnului, vă îmbrăţişez cu părintească şi creştinească dragoste, rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vă ocrotească de toată întâmplarea cea rea şi să vă lumineze cu alese bucurii şi belşug din darurile Sale cele bogate ca să petreceţi Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei în sănătate deplină, pace şi bunăvoire între oameni, linişte sufletească şi bucurie duhovnicească.

La mulți ani!

Al vostru, Părinte duhovnicesc de tot binele voitor şi pururi rugător către Domnul,

† Gherasim,

Arhiepiscopul Râmnicului 

Dată în Reşedinţa Noastră Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, la Praznicul Naşterii Domnului, din Anul mântuirii 2013.

Pastorala pascală a ÎPS Gherasim Cristea [2013]

† G H E R A S I M,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI, DIN ACEASTĂ DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPARHIE: HAR, MILĂ, PACE ȘI BUCURIE, ARHIEREȘTI ȘI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI.

Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Preacuvioase Maici și
Iubiți fii și fiice duhovnicești,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu mare bucurie duhovnicească prăznuim astăzi, în perioada celui mai frumos anotimp al anului, după un răstimp de pregătire sufletească, slăvita zi a Învierii Domnului. Ne aflăm în plină primăvară, când soarele strălucește luminos pe bolta cerului și cheamă întreaga fire la o viață nouă.

Câmpurile au înverzit, florile și pomii s-au umplut de podoabă. Codrii s-au îmbrăcat în haină nouă și răsună de simfonia miilor de păsări. Toate se îmbracă în veșmânt nou și renasc, ne îmbie la înnoirea vieții și tresaltă de bucurie că Hristos a înviat.

Bunii creștini mărturisesc că s-au pregătit pentru acest mare praznic în vremea Sfântului și marelui Post al Paștelui, și-au primenit inimile, au primit razele binefăcătoare ale harului dumnezeiesc, înnoindu-și sufletele prin slujbele și binecuvântările Bisericii.

De aceea, Biserica îndeamnă în această noapte sfântă ca toată suflarea să participe la vestirea celei mai mari minuni care stă la temelia credinței noastre zicând: Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică (Tropar din Canonul Învierii).

Aceeași fire înconjurătoare și întreaga natură ce s-a trezit la o nouă viață ne cheamă la bucurie. Astăzi, cu mic cu mare, toți cei care participăm la slujba de Înviere, ne luminăm din lumina cea strălucitoare și nepieritoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cel ce S-a mărit pe Sine și a pătimit dându-Și viața ca preț de răscumpărare pentru noi, a ieșit din mormânt ca un Biruitor, a sfărâmat pecețile iadului ca un Stăpân peste cei vii și peste cei morți și S-a făcut pârgă a învierii noastre ca un Domn și de Viață Făcător.

Iubiți fii duhovnicești,

Sfânta Înviere este izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu și arvună a Învierii celei de obște la care vom fi și noi părtași, având deplină încredere în biruința vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului și a binelui asupra răului.

Noi credem cu tărie în acest adevăr de netăgăduit, pentru că el se sprijină pe glasul îngerului, pe vestirea mironosițelor, pe propovăduirea apostolilor, pe sângele martirilor, pe învățătura soboarelor și pe mărturisirea Bisericii. Acum primim încredințarea că Cel ce a pătimit de bună voie și a fost răstignit pentru mântuirea neamului omenesc, a înviat a treia zi și ne-a deschis ușile împărăției cerurilor.

Aceasta înseamnă că am primit mântuirea prin jertfa de răscumpărare adusă pentru păcatele noastre de Fiul lui Dumnezeu și am devenit fiii Tatălui Ceresc, pentru că în fața noastră s-au deschis porțile spre veșnicie.

De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei numește ziua învierii ziua în care a răsărit viața noastră, ziua în care a înviat Hristos („Istoria Bisericească Universală”, vol. I, Ediția a II-a, București, 1975, pag.7), dar și garanția învierii noastre, pentru că Dumnezeu Tatăl din mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți ne-a născut din nou spre nădejde vie, prin nașterea nestricăcioasă, neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri (I Petru I, 3-4). Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El (I Tesaloniceni IV,14).

Deci, prin această credință vom fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu Tatăl, dar și cu moșii și strămoșii noștri ce au mărturisit același crez, pentru care mulți și-au dat viața apărând pământul nostru binecuvântat de Dumnezeu dintru început, în care S-a slăvit continuu preasfânt numele Lui.

Credința în Învierea lui Hristos este garanția Învierii noastre pentru că El Însuși a spus: Eu sunt Învierea și Viața; Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac (Ioan XI, 25-26), pentru că toți cei ce caută pe Domnul vor fi vii (Amos V, 6 ).

Iubiții noștri,

Învierea Domnului ne-a adus acest dar al vieții veșnice și ori de câte ori o prăznuim, prăznuim pe Cel ce ne-a dat dreptul de a fi împreună cu El, atât în călătoria vieții de aici, cât și după trecerea din această viață. Cu alte cuvinte, învierea noastră sufletească cât și dobândirea vieții veșnice sunt rodul Învierii lui Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne învață atât de lămurit acest adevăr.

Noi nu nădăjduim în Hristos numai pentru viața aceasta căci dacă nădăjduim în Hristos numai pentru viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Însă Hristos a Înviat și S-a făcut pârga celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (I Corinteni XV, 20-23).

După cum Hristos Cel sculat din morți – arăta Sfântul Nicolae Cabasila – nu mai moare și moartea nu mai are nici o tărie asupra Lui, tot așa, nici mădularele Lui nu vor mai vedea moartea în veac. Pentru că, în ce chip, ar putea gusta moartea cele care pururi stau în strânsă legătură cu inima Celui ce nu moare… Și numește împărăția Tatălui tocmai strălucirea cu care S-a arătat plin de lumină înaintea apostolilor, care au văzut acea împărăție ca pe o lumină coborându-se cu putere mare peste fața oamenilor. Și vor străluci drepții cu aceeași putere și mărire ca și Hristos, ei pentru că s-au învrednicit de așa fericire, iar El, de bucuria de a fi părtaș la fericirea lor.

Deci, Învierea lui Hristos este dovada cea mai puternică a dumnezeirii Lui (Romani I, 14), dar este și garanția învierii noastre și stă la temelia trupului tainic care este Biserica.

Așadar, credința noastră în Învierea lui Hristos este temelia nădejdii în viața veșnică. Nici moartea nu o va putea despărți de Hristos, căci ori de trăim, ori de murim, ai Domnului suntem (Romani XIV, 8).

Sfântul Apostol Pavel, Cel ce s-a întâlnit cu Hristos cel Înviat pe drumul Damascului, Sfinții Evangheliști și toți ucenicii, ca martori oculari, ne încredințează că l-au văzut pe Domnul, au vorbit cu El și au mâncat cu El.

Această întâlnire cu Hristos cel Înviat le-a dat ucenicilor temeiul, îndreptățirea și îndatorirea de a mărturisi ceea ce au văzut, adevărul în care trebuiau să creadă, calea pe care trebuiau să meargă și viața pe care trebuiau s-o ducă, dar și încredințarea că tot ceea ce propovăduise Iisus era de la Dumnezeu, luându-și în serios misiunea de a merge și învăța și pe alții.

Așa au ajuns învățăturile lui Iisus până la noi, și noi credem în ele și credem în El, că a fost Fiul lui Dumnezeu, prin tot ceea ce a învățat, prin întreaga Lui viață și, mai ales, prin Învierea Sa din morți. Învierea este temeiul care dă putere absolută învățăturilor Sale, adevărul că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu, prin aceea că a înviat din morți. Dacă Hristos a înviat și dacă noi vom învia și vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învățăturile, se cuvine să lucrăm în așa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viață, nu spre judecată.

Iubiții noștri,

Anul acesta, în Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, cu prilejul aniversării a 1700 de ani de la Edictul de la Milan (313), suntem chemați să devenim mărturisitori ai libertății creștine, așezându-i pe cei întocmai cu Apostolii, drept modele în cinstirea Sfintei Cruci și grija față de Biserică și față de sfintele altare.

Prin contribuția la promovarea învățământului catehetic, prin apărarea dreptei credințe cât și prin opera social-filantropică pe care au dezvoltat-o, Sfinții Împărați Constantin și Elena rămân modele de urmat în toate vremurile.

De asemenea, ca semn de prețuire față de înaintașii noștri care au apărat credința creștină, s-au jertfit pe altarul Bisericii și al neamului, transmițând-o urmașilor lor, creând o adevărată teologie românească, Biserica îi așează la loc de aleasă cinstire și prețuire, publicându-le opera și aniversându-i la momentele importante ale vieții și devenirii lor.

Unul din marii teologi ortodocși ai veacului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae este comemorat anul acesta în Patriarhia Română, la împlinirea a 110 ani de la nașterea sa și 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Prin teologia sa vastă, profundă și bogată, creând o teologie în duhul rugăciunii tainice care restabilește legătura între revelația biblică, tradiția părinților, cântarea liturgică și rugăciunea personală, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine și un apărător al demnității umane.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

În această zi a bucuriei supreme – Ziua Învierii – când Hristos S-a ridicat din mormânt ca un Atotputernic, zdrobind încuietorile iadului și slobozind pe cei legați acolo de veacuri, moartea a fost doborâtă, viața a fost propovăduită și mântuirea noastră s-a împlinit. Astăzi, să ne facem vestitori ai acestei minuni dumnezeiești prin permanenta desăvârșire morală, aducând laudă și preamărire Stăpânului a toate, Care ne învață zicând: Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan VIII,12).

A înviat Hristos – învață Sfântul Chiril al Alexandriei – călcând moartea, ca și pe noi să ne izbăvească de stricăciune și, oprind tânguirea din pricina ei, să ne încredințeze să strigăm plini de bucurie: Ai întors plânsul meu în bucurie, ai rupt sacul meu și m-ai îmbrăcat în veselie (Ps. 29,12).

Învierea lui Hristos să ne facă fii credincioși ai Luminii Sale și să ne alunge din suflete orice urmă de îndoială, să ne sporească credința, iubirea milostivă și pacea. Pentru Părintele Stăniloae: Lumina Lui Hristos nu e numai înțelegere a sensului vieții, ci o hrană a vieți cele adevărate. Căci odată ce știi că viața are un sens, nu mai ești plictisit de ea, nu-ți mai scade voința de-a trăi. Iar când știi prin Lumina lui Hristos care este viața adevărată la care vei ajunge, te pregătești pentru ea. Nu te mai consumi în plăceri trupești trecătoare, ci sporești în tine viața de curăție și de dragoste din Duhul dumnezeiesc, care-ți sporește zi de zi bucuria de-a fi.

Trebuie să cunoașteți că dreapta credință pe care a împărtășit-o Biserica, a călăuzit în tot decursul istoriei pe înaintașii noștri. Ei au păstrat-o și au apărat-o, de multe ori cu prețul vieții lor. Nu s-au despărțit de ea și nu au amestecat-o cu alte învățături străine pentru că au împletit rugăciunea cu munca, credința cu fapta, poruncile cu omenia și iubirea de adevăr cu dreptatea.

De aceea, vă îndemn să umblați cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un singur Domn, o credință, un botez (Efeseni IV, 2-3, 5).

Să fim buni și drepți, stăruind în fapta cea bună. Să ne iubim unii pe alții ca frații și să ne purtăm cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos (Filipeni I, 27), având aceeași iubire în suflet, aceeași cugetare (Filipeni I, 27).

Tradiția Ortodoxă nu prezintă Învierea Domnului ca pe un act singular, ci ca pe o stare de comuniune cu cei mai înainte adormiți, pentru ca în felul acesta să devină mărturie pentru comuniunea noastră, în misiunea liturgică și socială, devenind arvună a propriei noastre învieri.

Cele vechi să le părăsiți și să vă îmbrăcați în omul cel nou, căci cel ce trăiește în Hristos este făptură nouă (I Corinteni V, 17), în înfierea dumnezeiască cu Cel ce ne-a născut, o părtășie nu numai cu numele de dincolo, ci una adevărată, prin Sânge, prin Trup, prin Viață (Sf. Nicolae Cabasila). Să umblați întru El, înrădăcinați și zidiți fiind într-Însul … pentru că întru El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii (Coloseni II, 6-9).

Împărtășindu-vă aceste învățături ale dreptei credințe și îndemnuri părintești, rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat, să vă binecuvinteze viața și să vă ajute să petreceți praznicul Învierii cu sănătate, bucurie și pace, sporind în tot lucru bun și bine plăcut lui Dumnezeu și folositor oamenilor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al Vostru, Părinte duhovnicesc de tot binele voitor și pururi rugător către Domnul,

† G H E R A S I M,
ARHIEPISCOPUL RÂMNICULUI

Dată în Reședința Noastră Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, la Praznicul Învierii Domnului, din Anul mântuirii 2013.