Etichetă: ÎPS Pimen Zainea

† Pimen,

din milostivirea lui Dumnezeu Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie,

har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare!

 Iubiți credincioși,

Prăznuim omorârea morții prin moartea pe cruce și învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor”. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfățișându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălțat la cer” (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfățișat femeilor mironosițe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Prea Sfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați…” (I Corinteni 15, 6), încredințându-i pe toți, chiar și pe Toma (Ioan 20, 26-29) de adevărul Învierii Sale din morți.

Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primește și se înțelege prin credință (Ioan 20, 29). Credința este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credință înțelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1-40).

„Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6).

Credința trebuie să fie însoțită de inima curată: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Credința, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simțim, îl trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimilor noastre, așa cum l-au simțit și trăit toate generațiile de creștini  de-a lungul celor 2000 de ani.

Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinților Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinței și trăirii miilor de mărturisitori și mucenici din primele veacuri ale creștinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, și va continua până la sfârșitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creștine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).

Dreptmăritori creștini,

Prin Învierea Sa din morți, Hristos ne-a încredințat că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredințare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înțelegem că viața noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăția lui Dumnezeu.

Acolo vom fi rânduiți în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârșit în viața noastră pământească (Matei 16, 27;  25, 31-46).

De aceea, trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârșit creștinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinși în lațurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm pașii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor și dezlegarea pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Să nu îndrăznim să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine fără spovedanie și dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtășim spre osândă veșnică.

Mulți întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtășească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „…Acei ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească”. Aceeași povață o dă și Sfântul Ioan Gură de Aur și toți Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.

Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la împărtășire. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine.

Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine.

Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.

Închei cuvântul meu pastoral cu povățuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioșilor din Efes: „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu…și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi… Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere… nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților  (creștinilor – n.n.). Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulțumire.

Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte…, umblați ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.

Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl” (5, 1-6; 8, 16-20).

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.

 În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† Pimen,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

† Pimen,
din milostivirea lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiți credincioși,

Multe minuni a săvârșit Domnul nostru Iisus Hristos în vremea viețuirii Sale cu trupul pe pământ, dar Învierea Sa din morți rămâne pentru toate veacurile cea mai mare minune. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeiești.

Despre Învierea Mântuitorului ne-au încredințat Sfinții Săi Apostoli cărora li S-a arătat în seara zilei Învierii Sale. Apoi, după opt zile, S-a arătat din nou Sfinților Apostoli, fiind de față și Sf. Apostol Toma, încredințându-l și pe el de Învierea Sa.

După aceea S-a arătat lui Iacob al lui Cleopa (I Cor. 15, 7), la cei  peste cinci sute de credincioși (I Cor. 15, 6), Apostolilor în Galileea pe un munte și lângă Marea Tiberiadei, la doi dintre ucenicii Săi, Luca și Cleopa, în drum spre Emaus, Apostolilor înainte de Înălțarea Sa cu trupul la cer și lui Pavel pe drumul Damascului.

Dreptmăritorii creștini de pretutindeni și din toate timpurile au mărturisit și mărturisesc cu toată tăria sufletului lor faptul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trăirea creștinilor la slujba din noaptea de Paști rămâne ca o stâncă neclintită înfruntând valurile necredinței și ale rătăcirilor de la adevărul Învierii. Întreaga învățătură a Bisericii, una și nedespărțită, se întemeiază pe Învierea Mântuitorului, după cum scrie Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Cor. 15, 14).

Prin Învierea Sa din morți, Mântuitorul S-a făcut „începătură” (I Cor. 15, 23) „pârgă” învierii noastre. Această încredințare a învierii noastre cu trupul la Învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor a stăpânit permanent inimile credincioşilor, mai ales în vremuri de mari încercări pentru viața creștină, pentru Biserică.

Numeroşii creștini din primele veacuri,  veacuri de crunte persecuții, și nu numai atunci, ci și mai târziu, în perioada regimului comunist-ateu, și chiar în timpul în care noi astăzi trăim, au mărturisit cu prețul vieții lor, primind pentru aceasta moarte mucenicească, având credința nestrămutată că viața omului nu se sfârșește la marginea mormântului.

Sufletul este nemuritor, iar trupul muritor va învia la Învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor. Noi, creștinii, trăim și mărturisim adevărul Învierii în Simbolul de credință, numit și Crez atunci când rostim: „aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”.

Iubiți credincioși,

Pe noi, dreptmăritorii creștini, moartea cu trupul nu ne mai înfricoșează, crezând în adevărul Învierii. Pe noi însă trebuie să ne înfricoșeze moartea cu sufletul datorită păcatelor nemărturisite și nedezlegate, neiertate în Sfânta Taină a Spovedaniei. În seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul a împărtășit Sfinților Apostoli harul iertării păcatelor atunci când le-a zis: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23).

Cunoscând apoi că această iertare de păcate ne este dată de Biserică, în Sfintele Taine, îndeosebi în Sfânta Taină a Spovedaniei, să ne îndreptăm pașii și inimile noastre cât mai des către această Sfântă Taină, pentru a primi iertarea păcatelor care „grabnic ne împresoară” (Evr. 12, 1), „să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte” (Evr. 12, 1), în lupta duhovnicească cu păcatul sau păcatele care ne atacă, la început prin gândurile rele, păcătoase, silindu-ne să nu ne îndulcim cu ele, ci să le înlăturăm îndată ce bat la poarta inimii noastre. Să nu ne lăsăm osteniți, slăbind în sufletele noastre în lupta cu păcatul, împotrivindu-ne chiar până la sânge (mucenicie – n.n.) (Evr. 12, 3-4), luând aminte că începutul luptelor duhovnicești L-a făcut Însuși Mântuitorul Iisus Hristos mergând până la Sfintele Sale Patimi, Răstignirea și Moartea cu trupul pe cruce.

Această luptă duhovnicească cu păcatul nu este numai cea a pustnicilor, a celor retrași din vâltoarea lumii, ci și a credincioșilor creștini, care trăiesc în vâltoarea atâtor frământări care nu pot fi potolite decât numai prin post și rugăciune și, mai ales, prin deasa spovedanie la preotul nostru duhovnic.

Să luăm aminte că, numai după ce ne-am spovedit și am luat iertarea păcatelor, ne putem apropia de Sfântul Potir pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Sfânta Taină a Împărtășaniei ni se dăruiește „sămânța nemuririi”.

Să ne nevoim dar duhovnicește, pregătindu-ne astfel după cuviință atât pentru Sfânta Taină a Spovedaniei, cât și pentru cea a Împărtășaniei, luând aminte atât la îndemnul părintesc din anul acesta al Sfântului Sinod al Bisericii noastre, cât şi la cel al Bisericii prin glasul Sfinților Părinți, purtători de Dumnezeu care, împreună cu Sf. Ap. Pavel, ne îndeamnă „să ne cercetăm pe noi înșine” (I Cor. 11, 27-32), gândurile și faptele noastre, silindu-ne cu timp și fără timp în împlinirea voii lui Dumnezeu care este „sfințirea noastră” (I Tes. 4, 3).

Să luăm aminte, de asemenea, la cuvintele Apostolilor: „Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl”, care înseamnă să cercetăm pe orfani și pe văduve în cazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii (a lumii slujitoare păcatelor – n.n.) (Iacov 1, 27), adică să ajutăm, după cum spune Mântuitorul, „pe frații Săi prea mici aflați în lipsuri și necazuri” (Mat. 25, 34-36).

În încheierea acestui cuvânt de învățătură și povățuire creștinească, rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† Pimen

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului, anul mântuirii 2014,  aprilie,  20.

† Pimen,
din milostivirea lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiți credincioși,

Prăznuim faptul dumnezeiesc în care credem, în care ne mântuim și pe care îl mărturisim în Simbolul credinței noastre creștine – Crezul și anume: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.

Nașterea cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos este numită de Sfântul Apostol Pavel „marea taină a creștinătății, a dreptei noastre credințe creștine”  (I Tim. 3, 16). Tainele dreptei noastre credințe se înțeleg, după cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, „prin credință și tăcere”.

Ele, tainele lui Dumnezeu, nu se pot înțelege pe deplin cu mintea; ele se înțeleg, cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 13, 9, 12), doar „în parte”, prin credință, credință care ne este dată în dar de Dumnezeu.

Acest dar dumnezeiesc trebuie păstrat și sporit prin harul lui Dumnezeu care ni se împărtășește în cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, începând cu cea a Botezului și plinindu-se cu cea a Euharistiei, adică împărtășirea cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Acest dar sporește și prin strădaniile noastre duhovnicești de curățire de păcate în Sfânta Taină a Spovedaniei și, nu în ultimul rând, prin faptele cele bune prin care ajutăm pe „frații prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Aceasta este viața creștină pe care Dumnezeu o cere de la noi. Prin acest fel de trăire a ei s-a răspândit în lumea păgână credința și învățătura creștină cu prețul jertfirii vieții pământești, adică în „chip mucenicesc”, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.

Acest mod de răspândire și primire a credinței creștine ne este arătat de Tertulian, unul dintre scriitorii bisericești din veacul al III-lea, în cuvintele: „Oridecâteori suntem secerați de voi, ne facem și mai numeroși; sămânța e chiar sângele creștinilor”. Primii creștini au mărturisit credința și învățătura creștină, au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin trăirea lor zi de zi, clipă de clipă, prin iubirea dintre ei, ajutându-se ca frați în Hristos. Această iubire a uimit pe păgâni, făcându-i pe aceștia să rostească cuvintele: „Iată cât de mult se iubesc creștinii între ei”. Ei se iubeau ajutându-se în toate câte zideau sufletește și aduceau mângâiere celor aflați în lipsuri și dureri. Ei „se iubeau”, după cum scrie Minucius Felix: „aproape înainte de a se cunoaște”. Despre acestea să ascultăm câteva învățături dintr-o scriere numită Scrisoare către Diognet, perlă a literaturii creștine din primele trei secole:

„Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte […] urmează obiceiurile băștinașilor și în îmbrăcăminte și în hrană și în celălalt fel de viață, dar arată o viețuire minunată […]. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile. Iubesc pe toți, dar de toți sunt prigoniți. Nu-i cunoaște nimeni, dar sunt osândiți, sunt omorâți, dar dobândesc viața. Sunt săraci, dar îmbogățesc pe mulți; sunt lipsiți de toate, dar în toate au de prisos. Sunt înjosiți, dar sunt slăviți cu aceste înjosiri; sunt huliți, dar sunt îndreptățiți. Sunt ocărâți, dar binecuvântează; sunt insultați, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiți ca răi; sunt pedepsiți, dar se bucură, ca și cum li s-ar da viață”.

Iubiți fii duhovnicești,

Această trăire creștină ne-o cere Dumnezeu să o avem și noi cei de astăzi. Dacă în vechime unii oameni au tăgăduit faptul întrupării Fiului lui Dumnezeu și s-au lepădat de adevărurile credinței și învățăturii creștine, alții au falsificat învățătura creștină, înstrăinându-se de Dumnezeu, devenind eretici.

Astăzi sunt oameni care tăgăduiesc rădăcinile, temelia creștină a culturii europene promovând (încurajând) libertinajul, socotind păcatul sub orice formă ar fi el ca un fapt normal, mai mult, ca un drept personal de a-l săvârși, punându-l chiar sub protecția legilor statului, ca un drept universal al omului, arătând: păcatul nu înseamnă ceva dăunător nici omului, ca persoană privată, și nici societății umane, spunând răului bine și binelui rău. Aceasta arată culmea pervertirii persoanei umane.

Iubiți credincioși,

Luând aminte la această stare sufletească a unei părți din lumea actuală, nu trebuie să ne împuținăm sufletește. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea la vremea sa: „Lumea de astăzi nu este mai rea, mai păcătoasă decât cei de dinaintea noastră”. Ca urmare, suntem datori să ne străduim să trăim în lumina credinței și învățăturii creștine, să trăim în Hristos Care este „Lumina lumii”, după cum El Însuși ne-a spus-o în Sfânta Evanghelie: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).

Această lumină a călăuzit întreaga creștinătate de-a lungul celor 2.000 de ani; acestă lumină a inspirat pe scriitori, pe oamenii de știință, începând cu cei trei magi care au venit de la mari depărtări să se închine Celui născut în peștera din Betleem; această lumină ne călăuzește și pe noi cei de astăzi; de această lumină ne împărtășim pe deplin atunci când primim din Sfântul Potir Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostind la sfârșitul Sfintei Liturghii cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată…”.

Încredințați de acest adevăr, distinșii creștini aduc de mici la Sfânta Împărtășanie pe copiii lor, iar noi, cei mari, ne străduim să ne pregătim prin post și rugăciune, prin spovedanie și prin faptele de milostenie pentru a ne apropia cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Sfântul Potir pentru a primi Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Sfânta Împărtășanie să ne fie spre viață veșnică și nu spre osândă veșnică, cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 27-30).

Să luăm aminte la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mulți cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtășesc, iar alții de două ori, alții de multe ori […] Așadar, care sunt nouă mai primiți? Cei de o dată? Cei de mai multe ori? Cei de puține ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puține ori, ci cei ce cu știința gândului curat, cei ce cu inima curată, cei ce cu viața neprihănită. Cei ce sunt în acest fel, totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată”.

Să-l ascultăm și pe Sfântul Ioan Damaschin, care povățuiește la fel ca și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pe mulți îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu așa cum se cade, după lege, a-L primi în Sfântul Post și în Ziua de Paști, cu gândul și cu mintea curată. Ci se cade să păzim Sfântul Post întru nevinovăție și să ne curățim cugetul și așa să ne împărtășim… Drept aceea, mulți primesc această dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alții de mai multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceștia din urmă, ci și către cei ce stau în pustie, fiindcă aceștia o dată pe an se împărtășesc, iar, de multe ori, și după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfânta Jertfă? Oare ca cei care o dată pe an sau mai rar se împărtășesc, sau ca cei ce de multe ori primesc Trupul și Sângele lui Hristos? Ci, așa să știți, că aceia ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se aproprie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească. Dar oare pentru ce? Pentru că spre judecata lor o primesc, spre osândă, spre pedeapsă și chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul și Sângele Domnului”.

Vă întâmpinăm la acest paznic împărătesc al Nașterii Domnului cu urarea tradițională: „Sărbători fericite, Anul Nou cu sănătate și bună sporire în toate cele bune”.

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Naşterii Domnului, anul mântuirii 2013, decembrie, 25.