Etichetă: ÎPS Prof. Acad. Dr. Nicolae Corneanu

†  Nicolae
din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Timișoarei
și Mitropolit al Banatului

 Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care întrece în măreţie toate celelalte sărbători, îşi revarsă din nou, peste noi toţi şi peste întreaga creaţie, razele de lumină, de har, de binecuvântare şi de speranţă încălzindu-ne sufletul şi trupul şi ne ajută să înţelegem că moartea a fost pe veci biruită, iar viaţa ne-a fost dăruită tuturor.

În noaptea tainică a Învierii suntem chemaţi să ne apropiem, cu emoţie, cu frică şi cutremur, în dangăt de clopote şi sunet de toacă, pentru a lua lumina sfântă şi pentru a-L întâmpina „pe Soarele cel mai înainte de soare” aşa cum L-au întâmpinat, „căutându-L ca pe o zi, mironosiţele femei”, venite dis de dimineaţă la mormântul de viaţă făcător. Miile de credincioşi cu lumânări aprinse rostesc, din adâncul sufletului, salutul pascal „Hristos a Înviat”.

Noaptea întunecoasă este inundată de lumină, umbra tristă a morţii este înlăturată, „Răsăritul răsăriturilor stăpâneşte întreg universul, strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”. „Acum toate s-au umplut de lumină – se aude din strana bisericii – şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt”.

Aşadar Paştile pot fi numite pe bună dreptate, „sărbătoarea luminii”, pentru că lumina a răsărit nouă prin Hristos Domnul din întunericul mormântului. Astfel lumina face parte din opera de mântuire a lumii, Hristos Domnul înviat din morţi devenind „luminarea neamurilor”  care „luminează pe tot omul care vine în lume” .

Iubiţi  fraţi  şi  surori în Hristos Domnul,

Învierea Domnului „a treia zi după Scripturi”, este descrisă de toţi cei patru evanghelişti, care L-au văzut pe Iisus înviat din morţi şi au devenit mărturisitori şi propovăduitori ai acestei minuni. Relatările evanghelice sunt foarte importante, întrucât provin de la martori direcţi ai minunii prin care a fost biruită moartea şi viaţa a fost dăruită tuturor oamenilor.

În acest sens, Sfântul Apostol Petru, adresându-se mulţimilor adunate la Ierusalim, cu prilejul sărbătorii Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli, spunea că „Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” .

Spre pildă, Sfinţii Evanghelişti Luca, Ioan şi Marcu relatează că „Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele” , au  venit la Mormântul lui Iisus „în prima zi de după sâmbătă (Duminica), foarte de dimineaţă”, „fiind încă întuneric”, au „văzut piatra ridicată de pe mormânt”  şi „intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus” .

În timp ce se întrebau nedumerite asupra celor întâmplate „iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare”, care le-au întrebat: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” . Evangheliştii Luca şi Ioan mai subliniază un aspect important şi anume că Apostolul Petru „şi celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus” (Apostolul Ioan) au alergat la mormânt, au intrat înăuntru şi au văzut „giulgiurile puse jos…, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună” .

Cum au putut vedea cei doi ucenici giulgiurile şi mahrama, „fiind încă întuneric”, s-au întrebat Părinţii Bisericii, pentru ca tot ei să ne ofere răspunsul. Astfel, Sfântul Grigorie al Nyssei, în cunoscuta lucrare „Despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, scrie că toţi cei ce l-au urmat pe Apostolul Petru în acea noapte au crezut în Înviere, deoarece Mormântul lui Hristos se umpluse de lumină care era şi vizibilă şi imaterială: „Toţi cei care erau cu Petru – spune atât de frumos Sfântul Părinte – au văzut şi au crezut, deoarece Mormântul era plin de Lumină. Deşi era noapte, au văzut înăuntrul Mormântului în două chipuri; şi cu simţurile şi duhovniceşte”.

Existenţa acestei lumini cereşti este susţinută şi de către Sfântul Ioan Damaschin care spune explicit că Lumina ce a strălucit în Mormântul lui Hristos, în acea noapte de Înviere, a fost Lumina necreată a lui Dumnezeu Creatorul, lumina taborică văzută de Apostolii Petru, Iacov şi Ioan, la Schimbarea Domnului la Faţă.

Această „lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată” pe Saul din Tars pe drumul Damascului  şi l-a transformat din prigonitor al creştinilor în apostol al Domnului. Prin această strălucitoare şi sfântă lumină sărbătoarea Paştilor devine un praznic al luminii lui Dumnezeu, Cel în Treime necreat şi preamărit, al luminii care luminează sufletul şi mintea noastră, ca să trăim în lumină, să fim fii ai Luminii, să avem lumina Învierii Mântuitorului întru noi, pentru că El este chezăşia şi izvorul mântuirii noastre.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

După Răstignire şi Moarte, Hristos Domnul s-a pogorât la iad ca să ducă celor adormiţi vestea Învierii Sale şi să-i ridice pe toţi cei „căzuţi din veac”. El s-a pogorât însă ca un Biruitor şi un Împărat în împărăţia întunecoasă a morţii, ca să o lumineze cu lumina Învierii Sale, să „calce cu moartea pe moarte” şi, astfel să desfiinţeze propria noastră moarte.

După petrecerea a trei zile în iad, Iisus se întoarce în mormântul cel nou al Golgotei, îmbrăcat întru slavă şi înveşmântat întru Lumina de o negrăită măreţie şi strălucire. Trupul Său transfigurat devine o făclie ce arde cu putere, străbate lespedea grea de piatră a Mormântului şi Învierea Sa se realizează printr-o explozie de lumină necreată, care luminează toată făptura şi întreg universul.

Această lumină a Învierii se revarsă neîncetat, de două mii de ani, în fiecare Sâmbătă a Paştilor peste Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim, când Dumnezeu îngăduie să fie văzută nu numai de cei desăvârşiţi ci şi de cei nedesăvârşiţi, ba chiar şi de către necredincioşi, cu scopul de a-i povăţui la mântuire.

Învierea Domnului este, prin urmare, o sărbătoare a luminii, o minune mai presus decât toate minunile, la care suntem chemaţi cu toţii, pentru că împreună cu Hristos înviază şi renaşte întreaga umanitate. În sensul acesta înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creştinilor din Corint: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a Învierii) celor adormiţi … Că precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” .

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul ne cheamă, aşadar, la renaştere duhovnicească, la redobândirea sfinţeniei şi a nevinovăţiei primite la Botez, la lumina pascală ce urmează după vremea  de întristare, de pocăinţă şi de post, de luptă cu păcatul. Chemarea liturgică „Veniţi de luaţi lumină”, este un îndemn pentru toţi creştinii de a deveni „fii ai luminii”, de a trăi în bucuria învăţăturii Domnului nostru Iisus şi de a lupta împotriva tuturor tendinţelor de respingere a adevărurilor evanghelice mântuitoare.

Astăzi se vorbeşte şi se scrie tot mai mult că societatea contemporană trece printr-o stare profundă de criză spirituală care accentuează şi favorizează îndepărtarea oamenilor de valorile religioase şi morale, ce au devenit, cel puţin în unele părţi ale lumii, elemente pur opţionale.

Datorită acestei stări de fapt, teologii avertizează că există riscul de a ajunge într-o societate dominată de neopăgânism, o societate ce cultivă relativismul doctrinal de genul „toate religiile sunt bune”.

De aici şi până la întoarcerea în lumea întunecată a superstiţiilor, a practicilor oculte şi a curentelor pseudo-ştiinţifice, drumul nu este foarte lung. De aceea, în calitate de creştini, avem misiunea de a nu uita că prin Învierea Fiului lui Dumnezeu am fost eliberaţi pentru totdeauna din legăturile păcatului, ale întunericului şi ale morţii, Paştile sfinte fiind piatra de temelie a credinţei noastre, sărbătoarea adevărului şi a luminii necreate care străluceşte în veci peste tot universul şi peste toate fiinţele, mai mult decât soarele, luna şi stelele.

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă îndemn pe toţi, „să ne curăţim simţurile”, să alungăm din mintea şi din sufletul nostru întunericul răutăţii, al egoismului şi al plăcerilor deşarte, pentru a deveni fii ai Luminii, să credem din tot sufletul şi din tot cugetul nostru în Hristos Domnul înviat din morţi, ca început al învierii noastre, pentru că, aşa cum scria un Sfânt Părinte al Bisericii, „El este iertarea, El este Paştile nostru, Paştile mântuirii noastre, El este viaţa, învierea, lumina şi mântuirea noastră!”.

Dorindu-Vă tuturor sărbători binecuvântate cu pace, sănătate şi întru toate bună sporire, Vă întâmpin ca sfintele femei mironosiţe pe Sfinţii Apostoli cu salutul creştinesc: „Hristos a Înviat!”.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

                                                                 † Nicolae

                                                       Arhiepiscop şi Mitropolit

Din mila lui Dumnezeu,

† Nicolae,

Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului,

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11).

 Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Bunul Dumnezeu, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”, ne-a învrednicit să prăznuim împreună, cu bucurie şi cuget curat, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care „a răsărit lumii lumina cunoştinţei”.

Aceste zile de praznic binecuvântat, luminate de razele stelei minunate, care i-a condus pe magii de la răsărit până la leagănul Pruncului Iisus, înmiresmate de frumuseţea negrăită a cântărilor din rânduiala sfintelor slujbe şi împodobite de armonia inegalabilelor noastre colinde, ne îndeamnă pe toţi să ne deschidem sufletul ca să strălucească în el lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi să înţelegem că, prin Naşterea Domnului, ni s-a deschis calea mântuirii.

În noaptea sfântă a Crăciunului, cerul s-a unit cu pământul, îngerii au vestit păstorilor din Betleem că „s-a născut azi Mântuitorul” şi Fiul lui Dumnezeu, „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”.

Aceasta este cu adevărat marea taină „a dreptei credinţe”, scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeu s-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, …” (I Timotei 3, 16).

Dumnezeu Atotţiitorul, Dumnezeu Atotputernicul, cel veşnic şi fără de sfârşit, cel nevăzut şi necuprins, se lasă cuprins şi văzut în chip de om, şi la „plinirea vremii” se face întru toate asemenea nouă, afară de păcat. Tâlcuind această taină mai presus de înţelegerea noastră, Sfântul Grigorie Teologul spune că, prin întrupare, „Fiul lui Dumnezeu a rămas ceea ce era (adică Dumnezeu) şi s-a făcut ceea ce nu era (adică om)”, fiind acum Dumnezeu-om.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Planul cel din veci al lui Dumnezeu, de mântuire a lumii, se descoperă în Sfintele Scripturi, încă de la creaţie.

Cărţile sfinte ale Vechiului Testament  au pregătit omenirea sute şi mii de ani pentru întruparea Mântuitorului, Care să-l salveze pe om din robia păcatului şi a morţii şi să-l repună în demnitatea de făptură a lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare scrie aşa de frumos că „Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit, ca pe om să-L îndumnezeiască”, adică să-l repună în calitatea de fiu al lui Dumnezeu prin har.

Opera de pregătire a lumii şi de mântuire s-a împlinit astăzi, când Fiul lui Dumnezeu se naşte din Sfânta Fecioară Maria, în Betleemul Iudeii. De aceea, putem exclama şi noi, împreună cu Sfântul Apostol Pavel că, „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Momentul întrupării Mântuitorului a produs o stare de bucurie nemaiîntâlnită vreodată. „Cerul şi pământul în cântări răsună / Îngerii şi oamenii cântă împreună: Hristos se naşte, Domnul coboară / Îngerii cântă / Magii îl adoră /”, se aude în aceste zile de binecuvântată sărbătoare, când toată suflarea creştinească vesteşte prin străvechile colinde „că s-a născut Domn frumos / Numele Lui e Hristos”.

„Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” psalmodiau îngerii în noaptea sfântă a Naşterii Domnului.

Păstorii din Betleem şi împrejurimi, după ce s-au închinat în faţa ieslei Naşterii, au vestit tuturor „cuvântul lor despre acest Copil” (Luca 2, 14 şi 17), magii veniţi din Răsărit cu daruri scumpe, ca reprezentanţi ai tuturor popoarelor dornice de mântuire, „s-au bucurat cu bucurie foarte mare” (Matei 2, 10).

Bătrânul şi dreptul Simeon, care de mulţi ani aştepta „mângîierea lui Israel” (Luca 2, 25), a fost răsplătit cu cinstea de a-L ţine în braţe pe Pruncul Iisus şi de a vesti lumii „mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor”, iar proorociţa Ana, „în vârstă de optzeci şi patru de ani şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni, vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim” (Luca 2, 30-31 şi 37-38).

Aşa a început inegalabila operă de propovăduire a învăţăturii despre mântuire către toţi oamenii, înfăptuită de apostolii şi ucenicii Domnului, până la marginile pământului.

Mesajul mântuitor este subliniat în chip minunat de către Sfântul Apostol Pavel, care scria ucenicului său Timotei: „El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie” (Timotei 1, 9-10)

Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Sfânta „arătare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la plinirea vremii”, o sărbătorim cu toţii în aceste zile binecuvântate, aşa cum prevestea înainte cu multe secole Psalmistul (Psalmul 71, 10-11).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crăciunului ne cheamă la mântuirea sufletului, la bucurie şi la pace, la smerenie, la puritate sufletească şi la dragoste faţă de Dumnezeu, la alinarea suferinţelor, lipsurilor şi a nevoilor semenilor noştri.

Şi astăzi, ca şi acum două mii de ani, mulţi oropsiţi îşi trăiesc viaţa de pe o zi pe alta, căutând un loc pentru adăpost şi o bucată de pâine.

Dacă Dumnezeu, din dragoste faţă de noi, S-a smerit pe sine şi a luat chip de rob, spre a ne readuce la starea paradisiacă pierdută prin păcat, se cuvine ca şi noi să-I arătăm, prin viaţa, credinţa şi faptele noastre, că suntem vrednici de iubirea Sa şi că, în sufletul nostru, arde candela nădejdii, a rugăciunii curate, a dragostei şi milei faţă de suferinzi şi flămânzi, de tinerii fără serviciu, de orfani şi de văduve, de vârstnicii singuri şi de bolnavi, dărâmând barierele indiferentismului, ale egoismului şi mândriei, ajutând „pe cei cu duhul umilit şi îmbrăţişând pe cei cu inima frântă” (Isaia 57, 15).

Procedând aşa, sărbătoarea sfântă a Crăciunului nu se reduce la petreceri şi mese îmbelşugate, la purtarea unor haine scumpe, la împodobirea caselor şi a localităţilor, la întâlnirea cu familia şi cu prietenii, ci devine o sărbătoare a sufletului care-L caută pe Dumnezeu.

Astfel ea pune un început al mântuirii şi al bucuriei veşnice la care ne cheamă Biserica: „Veniţi să ne bucurăm în Domnul, propovăduind taina ce ne stă în faţă. De acum, zidul cel despărţitor cade, sabia de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai stă de pază la pomul vieţii, iar noi suntem părtaşi ai dulceţei celei din rai, de la care prin neascultare ne-am îndepărtat” (Vecernia Naşterii Domnului).

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă urez fiecăruia sărbători binecuvântate şi rog pe Pruncul minunat născut în Peştera Betleemului să reverse peste noi toţi, belşug de daruri duhovniceşti, sănătate, pace şi întru toate bună sporire.

                                                                 † Nicolae

                                                       Arhiepiscop şi Mitropolit

În format PDF, 7 pagini. CVul autorului.