Etichetă: Istoria începe de oriunde o privești (vol. 2)

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.

***

Viața Sfântului Constantin cel Mare e între p. 63-188 în PSB 14[1].

Și Eusebiu ni-l prezintă pe Sfântul Constantin ca pe un om condus de Dumnezeu în toată viața sa[2].

Primește domnia de la tatăl lui, Constanțiu[3]. Își dă seama că e o nebunie să te rogi zeilor și s-a rugat adevăratului Dumnezeu[4]. Și atunci a văzut Crucea Domnului pe cer, în mijlocul zilei, și i s-a spus că va învinge prin ea[5].

Domnul, în vis, îl învață ce să facă[6]. Și Sfântul Constantin face lancea cu Cruce și cu monogramul XP[7].

Mila lui față de oameni[8]. Îl învinge pe Maxențiu cu ajutorul lui Dumnezeu[9].

Intră în Roma biruitor fără să se lase „furat de îngâmfare”[10]. Și a făcut cunoscut romanilor că el a învins prin puterea Sfintei Cruci[11].

Despre milosteniile sale[12]. Grija sa față de Biserică[13].

Iar Dumnezeu îi arăta, în mod tainic, lucrurile de care trebuie să se ferească[14].

Primii 10 ani de domnie ai Sfântului Constantin au fost „într-o liniște netulburată”[15].

Și după ce, pe mai multe pagini, Eusebiu ne prezintă cum a persecutat Licinius Biserica, în p. 89 ne redă modul cum arăta el: „întreaga povară a cărnurilor lui ajunseseră, de prea multa lui lăcomie, un uriaș morman de grăsime pe care (puroaiele) acelea o făceau să putregăiască, oferind – după câte se pare – persoanelor ce se apropiau de el o priveliște greu de îndurat și cutremurătoare”.

În p. 97, Eusebiu mărturisește faptul că unele detalii ale vieții Sfântului Constantin le știe chiar din gura lui. Iar când el se ruga avea parte de vedenii, pentru că era insuflat de Dumnezeu[16].

Îl prinde și îl omoară pe Licinius[17].

Scrisoarea către locuitorii Palestinei începe în p. 103. „Dulceața odihnei”[18]. Și se termină în p. 110.

Sfântul Constantin pune guvernatori creștini în imperiu și oprește jertfele păgâne[19]. Interzice ridicarea de idoli și prezicerile păgâne[20].

Prima scrisoare a Sfântului Constantin către Eusebiu: p. 111. În care îl îndeamnă să rezidească sau să zidească Biserici.

Scrisoarea sa împotriva păgânismului: p. 111-115.

Și pentru că „poporul lui Dumnezeu ajunsese să se cam îngâmfe”[21] apare scindarea produsă de erezia lui Arie, despre care Eusebiu vorbește la nivelul consecințelor ei în p.116.

Scrisoarea Sfântului Constantin referitoare la erezie: p. 117-121. Și în ea vorbește de Sfântul Alexandru al Alexandriei și de Arie, răspunsul lui Arie considerându-l „un răspuns pripit”[22].

Iar el le cere episcopilor: „Întoarceți-vă, așadar, unii către alții în duh de dragoste și bună-voință; redați întregului popor dreptul de a se cuprinde în brațe”[23]. Iar puțin mai încolo: „Redați-mi tihnitele zile și nopți ocolite de griji, ca să-mi rămână și mie măcar cât de puțin din bucuria pe care o zămislește lumina cea neîntinată și o viață de liniște”[24].

Însă Eusebiu, cu gust amar, își notează: „Numai că ruptura s-a dovedit a fi prea mare pentru o simplă scrisoare. Dușmănia celor ce se înfruntau creștea mereu, iar sămânța răului ajunsese să prindă rădăcină în toate provinciile Răsăritului”[25].

Sfântul Constantin copiază și răspândește Sfânta Scriptură pe bani imperiali[26]. Alături de erezia lui Arie era și problema datei Paștiului[27].

Convoacă Sinodul de la Niceea[28]. Și au venit la Sinod episcopi din Egipt, Libia, Mesopotamia, Fenicia, Arabia, Palestina, Persia, Sciția, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Frigia, Pamfilia, Tracia, Macedonia, Ahaia, Epir, Spania[29].

Și participanții la Sinod „străluceau prin graiul lor plin de înțelepciune, alții prin strășnicia vieții pe care o duceau și prin îndelungatele lor înfrânări [privegheri], alții prin modestie. Unora le stârnea în jur admirația vârsta lor înaintată; alții, dimpotrivă, sclipeau de tinerețe și de avânt, și erau unii care abia de curând pășiseră pe calea preoției”[30].

Toată cheltuiala Sinodului a fost suportată de împărat[31]. Și Sfântul Împărat Constantin a participat la Sinod[32].

Cuvântul său în cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea: p. 130-131. În care le spune că, pentru el, „vrajba ascunsă în sânul Bisericii lui Dumnezeu este mai înspăimântătoare decât războiul sau decât o bătălie, oricât ar fi ea de grea”[33].

A vorbit în latină dar le-a fost tradus cuvântul și sinodalilor[34]. Și autorul spune în p. 131 că Sfântul Constantin știa și limba greacă și a vorbit cu sinodalii și în greacă. Astfel el i-a ajutat pe episcopi să se înțeleagă[35].

Sinodalii primesc daruri de la împărat potrivit rangului lor[36].

Scrisoarea de după Sinod: p. 132-135. În care Sfântul Constantin vorbește despre  binele care se ascunde în puterea lui Dumnezeu și în care apare sintagma „Biserica universală”[37].

Despre zidirea Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim[38]. Găsește peșterea Sfântului Mormânt[39] și îi scrie episcopului Macarie al Ierusalimului: p. 138-140. Scrisoare în care îi spune vestea că îi va trimite toate cele necesare pentru a zidi Biserica Sfântului Mormânt[40]. Pentru că „locul cel mai vrednic de admirat din întreaga lume [trebuie] să strălucească potrivit cu însemnătatea lui”[41]…Cuvinte profetice până astăzi.

Și odată cu Biserica Sfântului Mormânt a înnoit și cetatea Ierusalimului[42].

Amănuntele despre cum arăta Biserica Sfântului Mormânt: p. 140-141. Era plină de plăci de marmură de diverse culori, acoperișul era acoperit cu plumb, căptușit cu lemn și interiorul era peste tot „poleit cu aur strălucitor”[43]. Stâlpi masivi, zidării de formă cubică, multe ornamente, trei porți, un brâu alcătuit din 12 coloane[44].

Tot în Palestina a făcut Biserica Nașterii Domnului[45] și Biserica Înălțării Domnului[46]. Despre mama sa, Sfânta Elena, în p. 142, precizându-se faptul că Sfânta Elena a înălțat cele două Biserici amintite anterior.

Milosteniile Sfintei Elena[47], care a adormit la vârsta de 80 de ani, de față fiind Sfântul Constantin[48]. Și aceasta a fost înmormântată „între mormintele împăraților”[49].

Despre Constantinopol: p. 144-145. Biserici ridicate de el în alte provincii[50].

Topește idolii[51]. Dărâmă temple[52]. Într-o altă scrisoare a sa Sfântul Constantin folosește sintagma „tradiția apostolică”[53].

În scrisoarea către eretici (p. 156-157) se adresează  novațienilor, valentinienilor, marcioniților și paulienilor[54].

Voi, ereticii, „sunteți potrivnici adevărului, vrăjmași ai vieții și sfetnici ai pierzării”[55]. Și le interzice ereticilor și schismaticilor întâlnirile publice și particulare[56].

I-a subjugat pe sciți și sarmați[57]. E vizitat de regele Persiei[58]. Și-a făcut o Biserică în palatul imperial[59]. Duminica devine ziua de odihnă a imperiului[60]. Rugăciunea sa și privegherea de noapte[61].

Îi scoate pe fameni din viața publică[62]. Despre viața cuvioasă[63]. A legiuit faptul ca evreii să nu mai poată avea robi creștini[64].

A întărit cu sigiliul său hotărârile sinodale[65]. Îi comandă lui Eusebiu executarea a 50 de exemplare ale Scripturii „pe foaie de pergament de cea mai bună calitate, cu caractere ușor de citit și într-o formă ușor de mânuit”[66].

După 40 de ani de domnie își anexează cei 3 fii la conducerea imperiului[67]. „Domnia lui Constantin a ținut treizeci și doi de ani fără numai câteva luni și câteva zile; iar viața, cam de două ori pe atâta”[68]. Nu suferea de nicio boală[69].

Despre creștinii doar „cu numele”[70]. Construiește Biserica Sfinților Apostoli[71].

Și se botează, devenind primul împărat creștin[72]. A primit Botezul la Cicizecime[73].

Iar adormirea Sfântului Constantin s-a petrecut în aceeași zi în care s-a botezat. „Pe la amiază”[74].

A fost îngropat într-un sicriu de aur acoperit de purpura imperială. La Constantinopol[75], în Biserica Sfinților Apostoli construită de el[76].

*

Potrivit contului de Facebook al Guvernului României[77], inițiat la 1 februarie 2013, instituția a fost înființată pe 22 ianuarie 1862.

Iar Barbu Catargiu a fost primul prim-ministru al României.

Lui i-au urmat Apostol Ursache, Nicolae Kretzulescu, Mihail Kogălniceanu (11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865), Constantin Bosianu, Nicolae Kretzulescu, Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ion Ghica, Constantin A. Kretzulescu, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Dimitrie Ghica, Alexandru G. Golescu, Manolache Costache Epureanu (20 aprilie 1870-14 decembrie 1870), Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ioan Em. Florescu, Ion C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, Ion C. Brătianu, Theodor Rosetti, Lascăr Catargiu, George Manu, Ioan Em. Florescu, Lascăr Catargiu, Dimitrie A. Sturdza, Dimitrie A. Sturdza, George Gr. Cantacuzino, Petre P. Carp și ajungem la anul 1900.

Lui Carp i-au urmat Dimitrie A. Sturdza, George Gr. Cantacuzino, Dimitrie A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu, Petre P. Carp, Titu Maiorescu (28 martie 1912 – 14 octombrie 1912, 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1912), Ion I. C. Brătianu, Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Coandă, Ion I. C. Brătianu, Arthur Văitoianu (27 septembrie 1919 – 28 noiembrie 1919), Alexandru Vaida-Voievod, Alexandru Averescu, Take Ionescu (17 decembrie 1921 – 17 ianuarie 1922), Ion I. C. Brătianu, Alexandru Averescu, Barbu Știrbei (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927), Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 ianuarie 1930), Gheorghe Gh. Mironescu, Nicolae Iorga (18 aprilie 1931 – 31 mai 1932), Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion G. Duca, Constantin Angelescu, Gheorghe Tătărescu (5 ianuarie 1934 – 1 octombrie 1934, 2 octombrie 1934 – 29 august 1936, 29 august 1936 – 14 noiembrie 1937, 17 noiembrie 1937 – 28 decembrie 1937), Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938).

Lui Goga i-au urmat PFP Miron Cristea (10 februarie 1938 – 30 martie 1938, 30 martie 1938 – 1 februarie 1939, 1 februarie 1939 – 6 martie 1939), Armand Călinescu, Gheorghe Argeșanu, Constantin Argetoianu (28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939), Gheorghe Tătărescu, Ion Antonescu (6 septembrie 1940 – 14 septembrie 1940, 14 septembrie 1940 – 27 ianuarie 1941, 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944, condamnat pentru crime de razboi).

După Antonescu urmează prim-miniștrii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădeanu.

Primul prim-ministru comunist a fost Petru Groza (6 martie 1945 – 30 decembrie 1947, 30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948, 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952).

Lui i-au urmat prim-miniștrii comuniști Gheorghe Gheorghiu Dej (2 iunie 1952 – 24 ianuarie 1953, 24 ianuarie 1953 – 3 octombrie 1955), Chivu Stoica (3 octombrie 1955 – 19 martie 1957, 19 martie 1957 – 21 martie 1961), Ion Ghe. Maurer (21 martie 1961 – 18 martie 1965, 18 martie 1965 – 21 august 1965, 21 august 1965 – 9 decembrie 1967, 9 decembrie 1967 – 13 martie 1969, 13 martie 1969 – 28 martie 1974), Manea Mănescu (28 martie 1974 – 18 martie 1975, 28 martie 1975 – 30 martie 1979), Ilie Verdeț (30 martie 1979 – 29 martie 1980, 29 martie 1980 – 21 mai 1982) și Constantin Dăscălescu (21 mai 1982 – 28 martie 1985, 28 martie 1985 – 22 decembrie 1989).

Premierii democrați ai României, postdecembriști: Petre Roman (26 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, 28 iunie 1990 – 26 septembrie 1991), Theodor Stolojan (16 ctombrie 1991 – 19 noiembrie 1992), Nicolae Văcăroiu (19 decembrie 1992 – noiembrie 1996), Victor Ciorbea (19 decembrie 1996 – 17 aprilie 1998), Radu Vasile (18 aprilie 1998 – 21 decembrie 1999), Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 27 decembrie 2000), Adrian Năstase (28 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004), Călin Popescu-Tăriceanu (29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008), Emil Boc (22 decembrie 2008 – 16 februarie 2012), Mihai Răzvan Ungureanu (17 februarie 2012 – 7 mai 2012) și de pe 7 mai 2012 actualul premier Victor Ponta.