Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: Istoria începe de oriunde o privești (vol. 2) Page 1 of 7

Istoria începe de oriunde o privești (vol. 2)

Istoria incepe de oriunde o privesti (vol. 2)

*

Pagina sursă

[item image]

Read Online
(8.4 M)PDF
(184.7 K)EPUB
Kindle
Daisy
(416.0 K)Full Text
(3.5 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

***

În această carte

 am scris despre:

catalogul de carte veche întocmit de părintele Vasile Oltean (2-10), despre Marin Preda văzut prin ochii lui Eugen Simion (10-13), despre neadevărul flagrant susținut de Mirel Bănică (13-14), despre adevărurile durabile ale PS Melchisedec Ștefănescu referitoare la dialogul teologic (14-15), despre o carte din 2006 a lui Mircea Platon (15-17), despre o carte din 2001 a lui Daniel Barbu (17-20), despre Frederik Silverstolpe plecând de la modul cum s-a sinucis (20-21).

Apoi despre descoperirile arheologice ale lui Radu Ionuț Apreutesei, un tânăr de 23 de ani din Târgu Neamț (21-29), despre platforma Teologie pentru azi și utilitarele sale (29-37), despre 3 cărți ale lui Emil Brunner (37-40), despre ediția din 1983 a Sfintei Evanghelii (40-41), despre două cereri bisericești pragmatice (41-44), despre un număr din rev. Moftul român (44-46), despre jurnalul de călătorie al lui Constantin Cantacuzino (47), despre un studiu al lui Maiorescu (48), despre o carte a lui George Potra (49-78).

După care am scris despre prețuri în România (78-80), despre mânie din perspectiva lui Seneca (80-81), despre primul volum din Etymologicum Magnum Romaniae (81-84) despre câte un număr din Adevărul (84-85) și Ciulinul (85-86), despre gradele masonice (86-89), despre dosarul de urmărire penală intentat împotriva acelora care au ordonat să se tragă în revoluționarii de la Timișoara (89-97), despre nemulțumiri personale legate de Facebook, Twitter și Google Reader (97).

Apoi am continuat scriind despre o carte a lui Max Scheler (97-101), despre Aghiazmatariu mic de la Iași, din 1823 (101-103), despre Getica lui Iordanes (103-109), despre o carte a luteranului Johann Gerhard (109-111), despre ediția de la 1821 a Tratatului despre Preoție al Sfântului Grigorie de Nazianz (111-112), despre viața Sfântului Grigorie Palama (112-114), despre viața Sfântului Chiril Lucaris (114-115), despre opera lui Lenin în română (115-116), despre un număr din Gazeta Săténului (116-119), despre Teologia Sistematică a prezbiterianului Charles Hodge (119-120), despre revista Timpul din Iași (121-122), despre istoria edițiilor GNT (122-123), despre Bible Works (123), despre Internet Archive (124).

După care am scris despre o carte a lui Răzvan Theodorescu (124-125), despre o alta a lui Tischendorf (126), despre conținutul Etimologiilor Sfântului Isidor de Sevilla (126-127), despre scrieri ale Sfântului Beda (127-129), despre viața lui Radu Zugravul (130), despre dicționarul lui Mihail Straje (131), despre manuscrisele digitalizate de către Vatican (131-133), despre colecția Mansi (133-134), despre două articole ale Părintelui Stăniloae din Gândirea (134-135), despre dicționarul lui N. A. Constantinescu (135-136), despre un număr al ziarului Universul literar (136-137), despre un număr al revistei Generația nouă/ România liberă (137-138).

Apoi am scris despre cine au fost re-anatematizați la Sinodul VII Ecumenic (138), despre o conferință a lui Crainic din 1933 (139-143), despre traducerea de secol 19 a Dialogurilor Sfântului Grigorie cel Mare (143), despre primele 4 volume din Patrologia Latina (143-144), despre limbile în care sunt scrise textele de pe saitul Vaticanului (144-145), despre un număr din revista Biserica Ortodoxă Română, prima ediție (145-148), despre cartea împotriva armenilor a Sfântului Grigorie Dascălul (148-149), despre blogul lui Emil Brumaru (149), despre spamuri, comentarii și pinguri pe TPA (149-150), despre un amănunt din memorialistica lui Valeriu Cristea (150), despre ediția NT a lui Erasmus (150-151).

După care am scris despre utilitarul DEX online (151), despre Octoihul Mare, ediția BOR 2003 (151-152), despre istoria mormonilor din propria lor variantă (152-153), despre vol. 8 din Izvoarele Ortodoxiei (153-154), despre ediția scripturală BOR 1939 (154-155), despre teza doctorală a Părintelui Dumitru Stăniloae (155-156), despre vol. al 9-lea din Catalogul documentelor Ţării Româneşti (156-159), despre un caiet de rețete culinare (159-160), despre jurnalul lui Dan Guțu (160-161), despre cele 4 tomuri de bibliografie ale lui Florin Rotaru (161-163), despre catalogul editorial al editurii Socec (164-165), despre numele din Scriptură potrivit mai multor ediții scripturale (165-168), despre un număr din rev. Adam (168-169), despre jurnalul din Japonia al lui Emil Dumea (169-171).

Apoi am scris despre o carte a Părintelui Dumitru Popescu (172-173), despre muzica lui Arnold Schönberg (173-174), despre vol. al 2-lea al cursului universitar al Părintelui Ștefan Buchiu (175), despre ghidul pentru profesorii care predau Religia la clasa pregătitoare (175-177), despre viața teologului romano-catolic Yves Congar (177-178), despre cursul de Dogmatică al Părintelui Gheorghe Remete (178-179), despre numărul din Playboy în care a apărut Marilyn Monroe (179), despre împăduriri în Țările Române (180-181), despre ereticul Arie (181-182), despre mărturii referitoare la Părintele Dumitru Stăniloae (182-183).

După care am scris despre doamna Maria Brâncoveanu și martirizarea Sfinților Brâncoveni (183-185), despre Izvoarele istoriei creștinismului românesc (185-187), despre Evangheliarul românesc din 1561 (187-188), din nou despre martirizarea Sfântului Constantin Brâncoveanu potrivit mărturiei lui Fleischmann (188-189), despre viața lui Simion Mehedinți (189-190), despre Hronica Românilor a lui Gheorghe Șincai (190-191), despre Triodion-ul de la Blaj din 1771 (191-193), despre Liturghierul de la Sibiu, din 1798 (193-194), despre cartea de colinde a lui Atanasie Marian Marienescu (194-196), despre ediția primă a poeziilor lui Eminescu (196-197), despre viața Sfântului Sava Brancovici (197-201), despre viața Sfântului Constantin cel Mare (201-207).

Apoi am scris despre prim-miniștrii României (207-209), despre ediția a doua a Regulelor ortografieĭ române (209-210), despre actul de abdicare a Regelui Mihai (210), despre scrisoarea Sfântului Ioan de la Prislop din 1600 (210-211), despre boieri potrivit lui Constantin Giurescu (211-213), despre proiectul de Regulament al Sfântului Andrei Șaguna (213-214), despre racolările făcute de NKVD-ul din Moldova sovietizată (215-216), despre jurnalul de călătorie în China al lui Nicolae Milescu (216-217), despre desenele lui Nicolae Grigorescu (217-224).

Istorie II. 42

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

Nicolae Grigorescu (1838-1907)[1] era atent la chipuri în desenele sale. Totul pornea de la cap, pentru că acolo e concentrat caracterul personajelor sale.

În desenele mele fac același lucru: mă interesează umanitatea sau lipsa de umanitate a personajelor și nu suprafața lucrurilor. Mă interesează implicitul lor. Cum scot din om realitățile sesizate de foarte puțini oameni.

Părul în coc al femeii vorbește despre demnitatea ei[2]. E o doamnă și nu o țărancă. Însă o doamnă tristă…

Cei 3 porci pot fi confundați cu niște dulăi. Coada și urechile lăsate ale celui din mijloc spun că avem de-a face cu porci[3].

Două bătrâne cu bărbie lungă. Urâțenia lor este explicită[4].

Păstorul e sprijinit de un copac. Odihnă…dar și indiferență. Pierderea timpului[5].

Căruța și acoperișul casei: cele două elemente de identificare ale unei staționări[6]. Mai greu deducem că e vorba de o cârciumă

Pălăriile din pagina 16. Ele sunt ale unor țărani. Și pălăriile ne fac cunoștință cu caii de lângă ei. Pentru că Grigorescu ne lasă să intuim realitățile desenate de la niște tușe cheie.

Dealurile din zarea peisajului[7]. Deși dealul a fost cel mai ușor de făcut ce există înaintea lui ne indică simplitatea acestuia.

Ochii și gura femeii sunt elementele cheie în Portret de femeie[8]. Însă părul capului absoarbe privirea. Pentru că părul e mai omogen și cuprinde jumătate din relieful capului ei.

Jugul celor doi boi[9] e tușat numai între animale, mai ales în partea celui din dreapta. Dacă nu am citi numele desenului, Boi înjugați, nu am sesiza din prima că ei sunt la jug ci doar că ei sunt unul lângă altul.

În Schițe de țărani[10], primele două siluete din stânga subliniază același detaliu: haina pe umeri. În prima imagine din față…în a doua: din spate și în timpul mersului.

Celelalte două, plus copilul: cojocul. La copil și cămașa, dar, mai ales, pălăria. Detaliul pălăriei făcându-l pe copil să se simtă matur.

Santinela[11] e înțeleasă doar prin raniță. Iar pușca din mâna bărbatului pare o creangă ținută nefiresc.

Biserica este explicită prin turlă[12] iar portretul de bărbat din dreapta aduce în prim-plan ochelarii și șapca[13].

Lăsarea pe spate a bărbatului din scaun[14]… Deși pardesiul de pe el lasă să se înțeleagă că e frig afară. Cu capul gol…dar cu pardesiu…pierdut în gânduri pe un scaun?!

Primul om cu barbă mare din desenele lui Grigorescu este Ofițerul[15].

Și diferența dintre pălăriile țăranilor de până acum și pălăria orășeanului din p. 41 stă în fața celui din urmă. Fața lui ne spune că nu e țăran. Și acest detaliu ne face să reconsiderăm pălăria lui.

Barbă lungă și păr vâlvoi în Portret de bătrân[16]. Ochii și gura ne vorbesc despre drama bărbatului.

Prima țigară apare în gura unui domn cu joben și ochelari. Tot aici și mustața fără barbă a bărbatului cu șapcă[17].

Prima chelie apare în desenul Cap de bătrân[18].

Un al doilea bărbat privit din spate[19]. Tot pe scaun…

Iar Grigorescu a utilizat de mai multe ori scaunul dar nu și patul. Pentru că scaunul e social, nu are intimitatea patului.

Coșul dus de o femeie[20]. Cu ambele brațe. Deși coșul pare mai mult o copaie de făcut pâine.

Țărancă văzută din partea dreaptă și din spate. Desculță și cu broboadă, având haina pe umeri[21]. Ies în evidență broboada și călcâiul piciorului stâng.

Pentru prima dată un bărbat văzut de la spate…care privește pe o fereastră schițată din 3 linii[22].

Și tot pentru prima dată: un bărbat călare pe un cal. Vedere din față, stânga[23]. Și pe când capul calului e schițat, bărbatul nu are față. E un întuneric

Și nu știu de ce se numește Țăran călare atâta timp cât el pare a fi un soldat.

Bărbați stând la masă[24]. Vedere din spate. Restaurant. Pe când în p. 8 doi bărbați conversând la o masă.

Fundul motanului pe la nasul bărbatului, desenul numindu-se Grecescu și motanul[25]…De ce nu și o pisică cu o femeie? Pentru că până acum nu a apărut nicio femeie în vecinătatea unui animal.

Însă în pagina a 15-a, un bărbat o cară în spate pe…o doamnă. Bărbatul pare a fi un soldat…și, în același timp, un subaltern al femeii. Femeia are fustă lungă și coc dar un nas mic și o gură mare.

Vizitiul[26] pare a fi…chinez. Barca venețiană[27]. Cal desenat din spate[28]. Povara lui iese în evidență.

Doi tineri tolăniți pe câmp[29]. Pentru prima dată: o umbrelă…și ploaia[30].

Capul de femeie tânără[31], foarte bine conturat, în care părul, nasul și gura sunt un tot. Însă aici avem un desen și nu o schiță.

Femeia care îi pozează[32]. Cu mâna în șold…

Cei trei de la masă[33]. Contează nu cum arată (pentru că niciunul nu are față) ci că sunt împreună.

Primii trei evrei desenați de el[34]. Semnele distinctive: pălăriile și bărbile.

Primul nud de femeie[35]. Contează doar fundul și spatele, coloana vertebrală fiind o linie până la jumătatea spatelui.

Un portret de evreu…cu tichie[36].

Nasul acvilin al bărbatului[37].

Cele două femei șezând[38]. Cea din dreapta părând a avea un copil mic în brațe.

Luarea apei din râu[39]. Cu vadra.

Calul înșeuat care paște în fața hanului[40].

Țăranca în vârstă gravidă.  Prima gravidă de până acum[41]

Prima scară…proptită într-un copac[42].

Primul car[43]…fără boi.

Un evreu cu barbă lungă și cu cei doi cârlionți ai părului caracteristici[44].

Primii trei copaci văzuți din apropiere[45].

O altă țărancă grasă, privită din dreapta, care merge desculță[46].

Primul evreu care șade picior peste picior[47].

Prima țărancă în fața vetrei[48]. Băgând pâinea în cuptor.

O altă doamnă…dar prima cu părul buclat[49].

Prima vedere de pe o stradă[50]. Din Bacău.

Prima troiță. Ridicată pe câmp[51]. Cu aplecătoare.

Primul cap de tânăr desenat din apropiere[52].

Patru capete de pisică pe aceeași foaie[53].

Primul desen istoric: fanarioții[54].

Patru pisici șezând[55].

Prima casă simplă[56].

Un câine ghemuit și două pisici întinse pe burtă. E prima dată când desenează un câine[57].

Un cap de miel tot pentru prima dată[58]. Botul și ochiul drept.

Primul pridvor privit din față[59]. Trei trepte.

Picioarele din spate la doi boi. Copitele[60].

Două turle de Biserică[61]. Pare o vedere dinspre altar.

Prima fântână cu roată[62].

(imagine)

Primul pod la Grigorescu[63]. Peste care trece un car.

În p. 3-4: imaginea foișorului.

Primul bărbat cu bonetă cu ciucure[64].

Iar în Țărancă șezând avem o veritabilă doamnă, care e adâncită în sine, contemplativă[65].

(imagine)

Copaci în acuarelă[66]. Verde și maro.

Câine întins pe burtă[67]. Urechi lungi, nas simțitor.

Bărbatul cu un nas cât tot capul[68].

Un bou mergând, privit din față, stânga[69].

Copilul privește spre stânga, spre locul de unde îl desena autorul[70]. Și este evident faptul că Grigorescu avea obiceiul de a desena din stânga.

Femeia care coase pare mai degrabă a se ruga[71]. E desenată tot din stânga.

Obrajii bucălați ai copilul din josul desenului[72].

Fântâna cu cumpănă, femeia cu vadra în mână, plină…și animalele care trebuie adăpate[73]. Privire din spate.

Tânărul călugăr de la Căldărușani e așezat pe o piatră și citește dintr-o carte. Are culionul pe cap și e adâncit în citire[74].

Femeia dormind e o altă doamnă…care „doarme” îmbrăcată în rochia de oraș[75]. Pentru prima dată o pernă

Un chip urât, drăcesc, în p. 48. Și o doamnă care lucrează lucru de mână, stând pe un scaun[76].


[2] Idem: http://www.biblacad.ro/UPC_Personalitati/desene_grig1.pdf. Un PDF în 51 de pagini. Vorbesc despre desenul din p. 2.

[3] Idem, p. 3.

[4] Idem, p. 4.

[5] Idem, p. 9.

[6] Idem, p. 15.

[7] Idem, p. 18.

[8] Idem, p. 23.

[9] Idem, p. 24.

[10] Idem, p. 25.

[11] Idem, p. 26.

[12] Idem, p. 28.

[13] Idem, p. 34.

[14] Idem, p. 35.

[15] Idem, p. 40.

[16] Idem, p. 42.

[17] Idem, p. 43.

[18] Idem, p. 45.

[19] Idem, p. 46.

[20] A se vedea:

http://www.biblacad.ro/UPC_Personalitati/desene_grig2.pdf.

Tot un PDF cu 51 de pagini. E vorba de Idem, p. 1.

[21] Idem, p. 3.

[22] Idem, p. 4.

[23] Idem, p. 5.

[24] Idem, p. 6.

[25] Idem, p. 14.

[26] Idem, p. 16.

[27] Idem, p. 19.

[28] Idem, p. 20.

[29] Idem, p. 21.

[30] Idem, p. 22.

[31] Idem, p. 24.

[32] Idem, p. 26.

[33] Idem, p. 28.

[34] Idem, p. 30.

[35] Idem, p. 32.

[36] Idem, p. 33.

[37] Idem, p. 38.

[39] Idem, p. 3.

[40] Idem, p. 4.

[41] Idem, p. 5.

[42] Idem, p. 8.

[43] Idem, p. 9.

[44] Idem, p. 11.

[45] Idem, p. 12.

[46] Idem, p. 14.

[47] Idem, p. 17.

[48] Idem, p. 18.

[49] Idem, p. 20.

[50] Idem, p. 21.

[51] Idem, p. 27.

[52] Idem, p. 32.

[53] Idem, p. 33.

[54] Idem, p. 34.

[55] Idem, p. 35.

[56] Idem, p. 37.

[57] Idem, p. 38.

[58] Idem, p. 39.

[59] Idem, p. 40.

[60] Idem, p. 41.

[61] Idem, p. 49.

[62] Idem, p. 50.

[64] Idem, p. 10.

[65] Idem, p. 13.

[66] Idem, p. 16.

[67] Idem, p. 17.

[68] Idem, p. 20.

[69] Idem, p. 23.

[70] Idem, p. 24.

[71] Idem, p. 25.

[72] Idem, p. 29.

[73] Idem, p. 30.

[74] Idem, p. 39.

[75] Idem, p. 48.

[76] Idem, p. 50.

Istorie II. 41

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a.

***

Sfântul Andrei Șaguna și-a tipărit Proiectul de Regulament la Sibiu, în 1864. Și are 84 de pagini[1].

Tipăritura nu are deloc diacritice. Ceea ce o face mai greu de citit.

„Sinodulu episcopescu”[2] [Sinodul episcopal], protoiereul se ocupa cu problemele matrimoniale și disciplinare stabilite de către episcop[3], consistoriul diecezan[4], suprema jurisdicție bisericească: Sinodul mitropolitan[5].

„Necesitate imperativa”[6] [imperativă], „se va tractá mai pre largu” [se va trata mai pe larg][7], despre parohie (p. 11-24).

Cartea de Botez[8], parohia era condusă de Sinodul parohial și de Comitetul sinodului parohial[9], Sinodul parohial era format din toți parohienii de peste 24 de ani și care n-au fost pedepsiți pentru vreo crimă[10], parohul e conducătorul ordinar al Sinodului parohial[11].

Sinodul parohial se ținea o dată pe an, în a doua duminică a lunii ianuarie[12].

Epitropii parohiali[13], ținerea jurnalului despre starea vistieriei parohiale[14], ajutorul pentru persoanele sărace și stipendiate[15], ședințele scaunului protopopesc se țineau din lună în lună[16].

Hirotesia protoiereului și primirea singheliei[17]. Mănăstirea nu poate fi transformată în locaș lumesc[18].  Averea Mănăstirii nu se poate înstrăina[19]. Trei ani de cercare pentru viitorul monah[20].

Serviciul dumnezeiesc făcut după tipic[21], misiunea apostolică a episcopului[22], noul episcop e sfințit de mitropolit și de alți doi episcopi[23], divorțul parțial și total[24], sinodul eparhial era format din 60 de membri aleși pe 6 ani[25].

Mitropolitul trebuia să hirotonească un nou episcop în decurs de 3 luni[26]. Biblioteca mitropolitului devenea avere neînstrăinabilă a mitropoliei[27]. Mitropolitul putea avea un vicar[28].

*

Pe 8 august 1940, prin ordinul nr. 00961, al NKVD al URSS, s-a format în Moldova sovietizată NKVD-ul local[29]. Iar la conducerea lui a fost pus Nicolai Stepanovici Sazâkin (1910-1985)[30].

Ajutantul său era Iosif Lavrentievici Mordoveț (1899-1976)[31], alături de S. Goglidze[32].

Și „prin frică și teroare”, Sazâkin a „racolat mii de doritori de a se repatria peste Prut, constrângându-i să colaboreze cu regimul de ocupație”[33]. Misiunile lor erau cu „caracter militar”[34].

Loy Frederic, din loc. Izvor-Șipotele, jud. Rădăuți, s-a stabilit în Botoșani și primise de la NKVD Moldova misiunea de a urmări „funcționarea liniilor de cale ferată între orașele Iași, Piatra-Neamț, Pașcani și Botoșani, precum și să comunice despre trupele și efectivele militare amplasate la fața locului”[35].

În august 1940, Ioan Silav, originar din Bârlad, a fost repatriat și la semnarea contractului de colaborare cu NKVD a primit suma de 3.000 de lei[36]. El trebuia să monitorizeze „ce trupe motorizate se aflau la frontieră cu Prutul, ce lucrări de fortificație s-au întreprins și urmează să se întreprindă, numărul avioanelor ce se află la hotar, sediile diviziilor și cartierele lor generale”[37].

Și alți repatriați au dat amănunte asemănătoare[38].

Fapte care atestă pregătirile URSS pentru „un război de ofensivă împotriva României”[39].

Andrei Turcuman primește 9.000 de lei la înrolare, pe data de 5 decembrie 1940[40].

Gheorghe Burjakovski a primit 8.000 de lei la semnarea „angajamentului” și a fost pus să își facă o trupă de spionaj[41]. El și trupa lui trebuiau „să adune informații referitoare la deplasarea navelor comerciale și militare pe Dunăre”[42].

*

Nicolae Milescu Spătaru a plecat spre China pe data de 2 mai 1675[43]. Într-o zi de duminică, seara[44].

Pe 23 mai  era la Surgut[45]. Pe 3 iunie a avut parte de „ninsoare, ploaie și vânturi tari”[46].

Începe să descrie fluviul Obi odată cu p. 45. Despre râul Keti începând cu p. 62.

Cuseau cu mațe de pește[47]. Râul Taza[48], râul Tungusk[49]. Cimitirul de pe muntele de piatră[50].  Râul Karabula[51], râul Koda[52].

Pe 3 septembrie 1675 autorul a ajuns la râul Kitai[53]. Pe 2 ianuarie 1676 a ajuns la râul Gana[54].

Nemți catolici care știau limba chineză[55]. Tălmaci inculți și nepricepuți[56].

Satul mongol în care s-a construit „un pod plutitor” pe două bărci[57].

A dat Dumnezeu și s-a însănătoșit”[58], „râulețul Tav”[59], colinele nisipoase cu pomi mici[60], nisip galben[61], lanțul de munți fără păduri[62], și după ce merge prin nisip până la genunchi ajunge la o pădurice cu vișini, viță de vie sălbatică și piersici sălbatici[63].

Colinele cu sălcii[64], chinezii nu știau să caute mărgăritare în scoici[65], statuile celor două broaște țestoase[66] și au cântat cântecul Dunăre, Dunăre[67].

Orașul mongol cu case de piatră[68].

Marele zid chinezesc[69], care în chineză se numește Djasi iar în calmucă și mongolă: Kalgan[70].

Tarasun: băutura făcută din boabe de orez[71].

Idolul aurit[72]. Podul de piatră[73]. Idolul cu veșminte de „mătase galbenă”[74]. Cei 7 elefanți[75]. Vin curat în cupă[76].


[1] Proiectu de unu Regulamentu pentru organisarea trebiloru bisericesci, scolare, si fundationale romane de Relegea [Religia] greco-orientale in Statele austriace, prin Andreiu Baronu de Siaguna, Episcopulu Bisericei greco-orientale din Ardealu, Ed. tipografi’a diecesana, Siibiu, 1864, 84 p.

[2] Idem, p. 6.

[3] Idem, p. 7.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 8.

[6] Idem, p. 9.

[7] Idem, p. 10.

[8] Idem, p. 12.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 12-13.

[11] Idem, p. 14.

[12] Idem, p. 15.

[13] Idem, p. 22.

[14] Idem, p. 23.

[15] Idem, p. 24.

[16] Idem, p. 27.

[17] Idem, p. 34.

[18] Idem, p. 35.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 36.

[22] Idem, p. 43.

[23] Idem, p. 46.

[24] Idem, p. 52.

[25] Idem, p. 53.

[26] Idem, p. 58.

[27] Idem, p. 60.

[28] Idem, p. 61.

[29] Dr. Mariana S. Țăranu, Unele modalități de racolare a basarabenilor în NKVD-ul sovietic (1940-1941), în La frontierele civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, coord. de George Enache, Arthur Tuluș, Cristian Dragoș Căldăraru, Eugen Drăgoi, Ed. Partener & Galati University Press, Galați, 2011, p. 382.

[30] Ibidem + Idem, p. 382, n. 4.

[31] Ibidem + Ibidem.

[32] Idem, p. 383.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 384.

[35] Idem, p. 385.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 386.

[40] Idem, p. 387.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Nicolae Milescu-Spătaru, Jurnal de călătorie în China, col. Biblioteca pentru toți, Ed. pentru Literatură, București, 1962, p. 3. Cartea are p. 414 p. și textul e incomplet.

[44] Ibidem.

[45] Idem, p. 31.

[46] Idem, p. 42.

[47] Idem, p. 64.

[48] Idem, p. 67.

[49] Idem, p. 72.

[50] Idem, p. 75.

[51] Idem, p. 77.

[52] Idem, p. 79.

[53] Idem, p. 101.

[54] Idem, p. 141.

[55] Idem, p. 186.

[56] Idem, p. 187.

[57] Idem, p. 206.

[58] Idem, p. 208.

[59] Idem, p. 210.

[60] Idem, p. 211.

[61] Idem, p. 212.

[62] Idem, p. 213.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 214.

[65] Idem, p. 215.

[66] Idem, p. 217.

[67] Idem, p. 218.

[68] Ibidem.

[69] Idem, p. 222.

[70] Idem, p. 223.

[71] Idem, p. 224.

[72] Idem, p. 228.

[73] Idem, p. 229.

[74] Idem, p. 231.

[75] Idem, p. 286.

[76] Idem, p. 296.

Istorie II. 40

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a.

***

A doua ediție a cărții Regulele ortografieĭ române a apărut în 1899. Cartea lui Econ. St. Călinescu[1].

Și primul lucru pe care ni-l predă autorul e acela că în limba română nu se folosesc alăturările Ph, ph, Th, th, Qu, qu și nici K, k[2].

Înainte de b și p avem m: împăcare, îmbunare[3].

Vorbește de existența a 16 vocale în română, a 12 diftongi și a 8 triftongi[4]: (imagine text).

I-ul epentetic: mâine, pâine, câine[5].

Despre i-ul semison: iute, iacă[6].

Perfectul istoric în formă interogativă: lăudat-am, tăcut-am[7].

Perfectul subjonctiv: să fi lăudat, să fi tăcut[8].

Afereza și apostroful[9]. De la p. 25 încep exemplificările ortografice. Adăstare[10], cânepiște[11], trinitar[12].

*

În p. 367 din Istoria României în texte, coord. de Bogdan Murgescu, Ed. Corint, București, 2001 se reproduce: Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituțională a României. Acte și documente 1741-1991, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 757. Adică Actul de abdicare a Regelui Mihai din 20 decembrie 1947.

Și în acesta regele afirmă că „instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României”. De aceea renunță, el și familia sa, „la toate prerogativele” avute.

*

Istoricul Ioan Lupaș (1880-1967)[13] a descoperit, în vara lui 1925, „între actele neînregistrate ale arhivei Bruckenthal[14] din Sibiu”[15], scrisoarea Sfântului Ioan de la Prislop[16], mitropolitul Bălgradului, către Lucas Engeter, primarul [Bürgermeister] Sibiului [17]. Și pentru că a găsit-o alături de scrisoarea din 1 mai 1600, a Logofătului Teodosie, biograful Fericitului Mihai Viteazul, a datat-o ca aparținând primei jumătăți a anului 1600[18].

Însă tot în nota 1, p. 546, Lupaș spune că „e cea mai veche scrisoare românească, cunoscută până în timpul de față, din condeiul unui vlădică ardelean”.

Conținutul ei[19]: (imagine text).

În concluzie, nu era de acord cu relația incestuoasă dintre un fin și fiica nașei lui. Pentru că Sfântul Ioan spune fată și nu femeie.

Iar ei sunt cumetri, pentru că mama fetei i-a fost nașă de Botez acestui tânăr. Și de aceea ei nu pot să fie împreună, să formeze o familie, pentru că amestecă sângele. Adică s-ar căsători cu rude spirituale.

*

Discuția despre boieri, în Studii de istorie socială[20], ed. a II-a, începe la p. 227.

Și Constantin Giurescu spune că primele știri „asupra alcătuirii clasei boierești datează deabia dela începutul secolului al XVIII[-lea] și ele se datoresc [datorează] în Moldova lui Dimitrie Cantemir, iar în Țara-Românească cercetărilor făcute de Austriaci în Oltenia”[21].

Potrivit lui Cantemir, boierii moldoveni erau formați din dregători, curteni și călărași[22]. Iar pe răzeși îi consideră țărani liberi și nu boieri[23].

În Oltenia, „noțiunea de boier era cu totul vagă[24]. Pe lângă familiile de slujbași înalți și de mari proprietari de terenuri erau socotiți drept boieri și „mazilii, slujitorii, cămărășeii, sutașii și aleșii”[25].

Mazilii erau „boierii fără dregătorii”, slujitorii erau militarii și slujbașii mărunți, care munceau pentru marii boieri, cămărășeii și sutașii erau factori fiscali iar aleșii erau locuitorii înstăriți  ai satelor[26].

Însă austriecii, potrivit catalogului administrativ întocmit în Oltenia pe 3 iulie 1723, au stabilit că există 135 de familii și neamuri boierești[27]. Dintre care „20 de boerinași [boiernași], 12 sutași și vreo 16 căpitani, funcționari străini și negustori”[28].

Funcționarii fiscali au criticat catalogul pentru că „tăgăduiau celor mai mulți din cei înscriși în el însușirea de boieri[29].

Pe 30 iulie 1724 s-a stabilit că boierii Olteniei sunt „Cantacuzinii și Bălăcenii, ridicați la rangul de conți de împăratul Leopold”, marii dregători și familiile acelora care dovedesc faptul că au fost „neîntrerupt în funcțiuni timp de 4 generații”[30]. Însă hotărârea nu s-a luat în calcul[31].

Iar autorul deduce faptul că „însușirea de boier  era în legătură nu numai cu slujba dar și cu moșia[32].

Din 1739, datorită lui Constantin Mavrocordat, se reglementează demnitatea de boier.  Și cineva devine boier de aici încolo dacă exercita o funcție[33].


[1] Econ. St. Călinescu, Regulele ortografieĭ române, ed. a II-a, Ed. tipografiei Gutenberg, Bucuresci, 1899, 68 p.

[2] Idem, p. 5.

[3] Idem, p. 6.

[4] Idem, p. 10.

[5] Idem, p. 11.

[6] Idem, p. 13.

[7] Idem, p. 18.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 20.

[10] Idem, p. 26.

[11] Idem, p. 29.

[12] Idem, p. 60.

[15] Alex Lăpĕdatu și Ioan Lupaș, Anuarul Institutului de Istorie Națională, III, 1924-1925, Ed. Institutul de Arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1926, p. 546, n. 1.

[16] A se vedea: Asist. Drd. Florin Dobrei, Ioan de la Prislop – un ierarh hunedorean pe scaunul mitropolitan al Bălgradului, Revista Teologica, nr. 1, 2008, p. 76-88, cf.

http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=39&a=3609.

[17] Alex Lăpĕdatu și Ioan Lupaș, Anuarul Institutului de Istorie Națională, op. cit., p. 546 + Idem, p. 546, n. 1.

[18] Idem, p. 546, n. 1.

[19] Idem, p. 546.

[20] Constantin Giurescu, Studii de istorie socială (Vechimea rumâniei în Țara Românească și legătura lui Mihai Viteazul. Despre rumâni. Despre boieri), ed. a II-a rev. și adăug., Ed. Universul S. A., București, 1943, 349 p.

[21] Idem, p. 227-228.

[22] Idem, p. 228.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 231.

[25] Idem, p. 232.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 233.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 234.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 235.

Istorie II. 39

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.

***

Viața Sfântului Constantin cel Mare e între p. 63-188 în PSB 14[1].

Și Eusebiu ni-l prezintă pe Sfântul Constantin ca pe un om condus de Dumnezeu în toată viața sa[2].

Primește domnia de la tatăl lui, Constanțiu[3]. Își dă seama că e o nebunie să te rogi zeilor și s-a rugat adevăratului Dumnezeu[4]. Și atunci a văzut Crucea Domnului pe cer, în mijlocul zilei, și i s-a spus că va învinge prin ea[5].

Domnul, în vis, îl învață ce să facă[6]. Și Sfântul Constantin face lancea cu Cruce și cu monogramul XP[7].

Mila lui față de oameni[8]. Îl învinge pe Maxențiu cu ajutorul lui Dumnezeu[9].

Intră în Roma biruitor fără să se lase „furat de îngâmfare”[10]. Și a făcut cunoscut romanilor că el a învins prin puterea Sfintei Cruci[11].

Despre milosteniile sale[12]. Grija sa față de Biserică[13].

Iar Dumnezeu îi arăta, în mod tainic, lucrurile de care trebuie să se ferească[14].

Primii 10 ani de domnie ai Sfântului Constantin au fost „într-o liniște netulburată”[15].

Și după ce, pe mai multe pagini, Eusebiu ne prezintă cum a persecutat Licinius Biserica, în p. 89 ne redă modul cum arăta el: „întreaga povară a cărnurilor lui ajunseseră, de prea multa lui lăcomie, un uriaș morman de grăsime pe care (puroaiele) acelea o făceau să putregăiască, oferind – după câte se pare – persoanelor ce se apropiau de el o priveliște greu de îndurat și cutremurătoare”.

În p. 97, Eusebiu mărturisește faptul că unele detalii ale vieții Sfântului Constantin le știe chiar din gura lui. Iar când el se ruga avea parte de vedenii, pentru că era insuflat de Dumnezeu[16].

Îl prinde și îl omoară pe Licinius[17].

Scrisoarea către locuitorii Palestinei începe în p. 103. „Dulceața odihnei”[18]. Și se termină în p. 110.

Sfântul Constantin pune guvernatori creștini în imperiu și oprește jertfele păgâne[19]. Interzice ridicarea de idoli și prezicerile păgâne[20].

Prima scrisoare a Sfântului Constantin către Eusebiu: p. 111. În care îl îndeamnă să rezidească sau să zidească Biserici.

Scrisoarea sa împotriva păgânismului: p. 111-115.

Și pentru că „poporul lui Dumnezeu ajunsese să se cam îngâmfe[21] apare scindarea produsă de erezia lui Arie, despre care Eusebiu vorbește la nivelul consecințelor ei în p.116.

Scrisoarea Sfântului Constantin referitoare la erezie: p. 117-121. Și în ea vorbește de Sfântul Alexandru al Alexandriei și de Arie, răspunsul lui Arie considerându-l „un răspuns pripit”[22].

Iar el le cere episcopilor: „Întoarceți-vă, așadar, unii către alții în duh de dragoste și bună-voință; redați întregului popor dreptul de a se cuprinde în brațe[23]. Iar puțin mai încolo: „Redați-mi tihnitele zile și nopți ocolite de griji, ca să-mi rămână și mie măcar cât de puțin din bucuria pe care o zămislește lumina cea neîntinată și o viață de liniște”[24].

Însă Eusebiu, cu gust amar, își notează: „Numai că ruptura s-a dovedit a fi prea mare pentru o simplă scrisoare. Dușmănia celor ce se înfruntau creștea mereu, iar sămânța răului ajunsese să prindă rădăcină în toate provinciile Răsăritului”[25].

Sfântul Constantin copiază și răspândește Sfânta Scriptură pe bani imperiali[26]. Alături de erezia lui Arie era și problema datei Paștiului[27].

Convoacă Sinodul de la Niceea[28]. Și au venit la Sinod episcopi din Egipt, Libia, Mesopotamia, Fenicia, Arabia, Palestina, Persia, Sciția, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Frigia, Pamfilia, Tracia, Macedonia, Ahaia, Epir, Spania[29].

Și participanții la Sinod „străluceau prin graiul lor plin de înțelepciune, alții prin strășnicia vieții pe care o duceau și prin îndelungatele lor înfrânări [privegheri], alții prin modestie. Unora le stârnea în jur admirația vârsta lor înaintată; alții, dimpotrivă, sclipeau de tinerețe și de avânt, și erau unii care abia de curând pășiseră pe calea preoției[30].

Toată cheltuiala Sinodului a fost suportată de împărat[31]. Și Sfântul Împărat Constantin a participat la Sinod[32].

Cuvântul său în cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea: p. 130-131. În care le spune că, pentru el, „vrajba ascunsă în sânul Bisericii lui Dumnezeu este mai înspăimântătoare decât războiul sau decât o bătălie, oricât ar fi ea de grea[33].

A vorbit în latină dar le-a fost tradus cuvântul și sinodalilor[34]. Și autorul spune în p. 131 că Sfântul Constantin știa și limba greacă și a vorbit cu sinodalii și în greacă. Astfel el i-a ajutat pe episcopi să se înțeleagă[35].

Sinodalii primesc daruri de la împărat potrivit rangului lor[36].

Scrisoarea de după Sinod: p. 132-135. În care Sfântul Constantin vorbește despre  binele care se ascunde în puterea lui Dumnezeu și în care apare sintagma „Biserica universală”[37].

Despre zidirea Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim[38]. Găsește peșterea Sfântului Mormânt[39] și îi scrie episcopului Macarie al Ierusalimului: p. 138-140. Scrisoare în care îi spune vestea că îi va trimite toate cele necesare pentru a zidi Biserica Sfântului Mormânt[40]. Pentru că „locul cel mai vrednic de admirat din întreaga lume [trebuie] să strălucească potrivit cu însemnătatea lui”[41]…Cuvinte profetice până astăzi.

Și odată cu Biserica Sfântului Mormânt a înnoit și cetatea Ierusalimului[42].

Amănuntele despre cum arăta Biserica Sfântului Mormânt: p. 140-141. Era plină de plăci de marmură de diverse culori, acoperișul era acoperit cu plumb, căptușit cu lemn și interiorul era peste tot „poleit cu aur strălucitor”[43]. Stâlpi masivi, zidării de formă cubică, multe ornamente, trei porți, un brâu alcătuit din 12 coloane[44].

Tot în Palestina a făcut Biserica Nașterii Domnului[45] și Biserica Înălțării Domnului[46]. Despre mama sa, Sfânta Elena, în p. 142, precizându-se faptul că Sfânta Elena a înălțat cele două Biserici amintite anterior.

Milosteniile Sfintei Elena[47], care a adormit la vârsta de 80 de ani, de față fiind Sfântul Constantin[48]. Și aceasta a fost înmormântată „între mormintele împăraților”[49].

Despre Constantinopol: p. 144-145. Biserici ridicate de el în alte provincii[50].

Topește idolii[51]. Dărâmă temple[52]. Într-o altă scrisoare a sa Sfântul Constantin folosește sintagma „tradiția apostolică”[53].

În scrisoarea către eretici (p. 156-157) se adresează  novațienilor, valentinienilor, marcioniților și paulienilor[54].

Voi, ereticii, „sunteți potrivnici adevărului, vrăjmași ai vieții și sfetnici ai pierzării”[55]. Și le interzice ereticilor și schismaticilor întâlnirile publice și particulare[56].

I-a subjugat pe sciți și sarmați[57]. E vizitat de regele Persiei[58]. Și-a făcut o Biserică în palatul imperial[59]. Duminica devine ziua de odihnă a imperiului[60]. Rugăciunea sa și privegherea de noapte[61].

Îi scoate pe fameni din viața publică[62]. Despre viața cuvioasă[63]. A legiuit faptul ca evreii să nu mai poată avea robi creștini[64].

A întărit cu sigiliul său hotărârile sinodale[65]. Îi comandă lui Eusebiu executarea a 50 de exemplare ale Scripturii „pe foaie de pergament de cea mai bună calitate, cu caractere ușor de citit și într-o formă ușor de mânuit”[66].

După 40 de ani de domnie își anexează cei 3 fii la conducerea imperiului[67]. „Domnia lui Constantin a ținut treizeci și doi de ani fără numai câteva luni și câteva zile; iar viața, cam de două ori pe atâta”[68]. Nu suferea de nicio boală[69].

Despre creștinii doar „cu numele”[70]. Construiește Biserica Sfinților Apostoli[71].

Și se botează, devenind primul împărat creștin[72]. A primit Botezul la Cicizecime[73].

Iar adormirea Sfântului Constantin s-a petrecut în aceeași zi în care s-a botezat. „Pe la amiază”[74].

A fost îngropat într-un sicriu de aur acoperit de purpura imperială. La Constantinopol[75], în Biserica Sfinților Apostoli construită de el[76].

*

Potrivit contului de Facebook al Guvernului României[77], inițiat la 1 februarie 2013, instituția a fost înființată pe 22 ianuarie 1862.

Iar Barbu Catargiu a fost primul prim-ministru al României.

Lui i-au urmat Apostol Ursache, Nicolae Kretzulescu, Mihail Kogălniceanu (11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865), Constantin Bosianu, Nicolae Kretzulescu, Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ion Ghica, Constantin A. Kretzulescu, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Dimitrie Ghica, Alexandru G. Golescu, Manolache Costache Epureanu (20 aprilie 1870-14 decembrie 1870), Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ioan Em. Florescu, Ion C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, Ion C. Brătianu, Theodor Rosetti, Lascăr Catargiu, George Manu, Ioan Em. Florescu, Lascăr Catargiu, Dimitrie A. Sturdza, Dimitrie A. Sturdza, George Gr. Cantacuzino, Petre P. Carp și ajungem la anul 1900.

Lui Carp i-au urmat Dimitrie A. Sturdza, George Gr. Cantacuzino, Dimitrie A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu, Petre P. Carp, Titu Maiorescu (28 martie 1912 – 14 octombrie 1912, 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1912), Ion I. C. Brătianu, Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Coandă, Ion I. C. Brătianu, Arthur Văitoianu (27 septembrie 1919 – 28 noiembrie 1919), Alexandru Vaida-Voievod, Alexandru Averescu, Take Ionescu (17 decembrie 1921 – 17 ianuarie 1922), Ion I. C. Brătianu, Alexandru Averescu, Barbu Știrbei (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927), Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 ianuarie 1930), Gheorghe Gh. Mironescu, Nicolae Iorga (18 aprilie 1931 – 31 mai 1932), Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion G. Duca, Constantin Angelescu, Gheorghe Tătărescu (5 ianuarie 1934 – 1 octombrie 1934, 2 octombrie 1934 – 29 august 1936, 29 august 1936 – 14 noiembrie 1937, 17 noiembrie 1937 – 28 decembrie 1937), Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938).

Lui Goga i-au urmat PFP Miron Cristea (10 februarie 1938 – 30 martie 1938, 30 martie 1938 – 1 februarie 1939, 1 februarie 1939 – 6 martie 1939), Armand Călinescu, Gheorghe Argeșanu, Constantin Argetoianu (28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939), Gheorghe Tătărescu, Ion Antonescu (6 septembrie 1940 – 14 septembrie 1940, 14 septembrie 1940 – 27 ianuarie 1941, 27 ianuarie 1941 – 23 august 1944, condamnat pentru crime de razboi).

După Antonescu urmează prim-miniștrii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădeanu.

Primul prim-ministru comunist a fost Petru Groza (6 martie 1945 – 30 decembrie 1947, 30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948, 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952).

Lui i-au urmat prim-miniștrii comuniști Gheorghe Gheorghiu Dej (2 iunie 1952 – 24 ianuarie 1953, 24 ianuarie 1953 – 3 octombrie 1955), Chivu Stoica (3 octombrie 1955 – 19 martie 1957, 19 martie 1957 – 21 martie 1961), Ion Ghe. Maurer (21 martie 1961 – 18 martie 1965, 18 martie 1965 – 21 august 1965, 21 august 1965 – 9 decembrie 1967, 9 decembrie 1967 – 13 martie 1969, 13 martie 1969 – 28 martie 1974), Manea Mănescu (28 martie 1974 – 18 martie 1975, 28 martie 1975 – 30 martie 1979), Ilie Verdeț (30 martie 1979 – 29 martie 1980, 29 martie 1980 – 21 mai 1982) și Constantin Dăscălescu (21 mai 1982 – 28 martie 1985, 28 martie 1985 – 22 decembrie 1989).

Premierii democrați ai României, postdecembriști: Petre Roman (26 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, 28 iunie 1990 – 26 septembrie 1991), Theodor Stolojan (16 ctombrie 1991 – 19 noiembrie 1992), Nicolae Văcăroiu (19 decembrie 1992 – noiembrie 1996), Victor Ciorbea (19 decembrie 1996 – 17 aprilie 1998), Radu Vasile (18 aprilie 1998 – 21 decembrie 1999), Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 27 decembrie 2000), Adrian Năstase (28 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004), Călin Popescu-Tăriceanu (29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008), Emil Boc (22 decembrie 2008 – 16 februarie 2012), Mihai Răzvan Ungureanu (17 februarie 2012 – 7 mai 2012) și de pe 7 mai 2012 actualul premier Victor Ponta.


[1] Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Scrieri. Partea a II-a, cu studiu introd. de Prof. Dr. Emilian Popescu, trad. și note de Radu Alexandrescu, în col. PSB, vol. 14, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 63-188.

[2] Idem, p. 65.

[3] Idem, p. 74.

[4] Idem, p. 76.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 77.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 79.

[9] Idem, p. 80.

[10] Idem, p. 81.

[11] Idem, p. 81-82.

[12] Idem, p. 82-83.

[13] Idem, p. 83.

[14] Idem, p. 84.

[15] Idem, p. 85.

[16] Idem, p. 98.

[17] Idem, p. 100.

[18] Idem, p. 106.

[19] Idem, p. 110.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 116.

[22] Idem, p. 118.

[23] Idem, p. 121.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 125.

[27] Idem, p. 127.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 128.

[30] Idem, p. 128-129.

[31] Idem, p. 129.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 130.

[34] Idem, p. 131.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 132.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 136-137.

[39] Idem, p. 138.

[40] Idem, p. 139.

[41] Idem, p. 140.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 140-141.

[44] Idem, p. 141.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 142.

[47] Idem, p. 143.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 144.

[50] Idem, p. 145.

[51] Idem, p. 148.

[52] Idem, p. 149.

[53] Idem, p. 155.

[54] Idem, p. 156.

[55] Ibidem.

[56] Idem, p. 157.

[57] Idem, p. 162.

[58] Idem, p. 163.

[59] Idem, p. 166.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 167.

[62] Idem, p. 168.

[63] Idem, p. 169.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 170.

[66] Idem, p. 173.

[67] Idem, p. 174.

[68] Idem, p. 180.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 182.

[72] Idem, p. 184.

[73] Ibidem.

[74] Idem, p. 185.

[75] Ibidem.

[76] Idem, p. 187.

Istorie II. 38

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

Atanasie Marian Marienescu (1830-1914)[1] a publicat în 1861 o carte de colinde la București[2], de 198 pagini, cu o grafie compozită româno-slavonă.

Și și-a împărțit cartea în două: Colinde religioase (p. 1-103) și Colinde lumescĭ (p. 105-176). Cele religioase sunt în număr de 35 iar cele lumești în număr de 25.

Catalogată ca a 18-a colindă religioasă, Cântulu dorului se află la p. 50-52 și are următorul conținut în transliterarea noastră:

La cea dalbă de cetate,

Florile dalbe!

Merge carulu de mătase,

Florile dalbe!

Dar în caru, oare cine-mi șede?

Șede-mi Maria-n haină verde!

Și-mi cântă prea duiosu,

Și-mi lucră prea frumosu.

Dar cu lucru ce gătește?

Totu-mi coase, firuiește,

La prapuri împărătești,

La veșminte bărbătești.

„Maria!, coase pentru noi,

Dați-mi miei, și dați-mi oi,

Dați-mi buți cu bani mărunți

Galbeni nuoi, ori câtu de mulți,

Niște care, cu comoare,

Mi-oru luci ca sfântulu soare!”.

Dar Maria suspina:

„De acelea n-oi lua,

Florile dalbe!

De mi-ați da pe Fiulu meu,

Domnulu sfântu-mi Dumnezeu!”.

„Și L-amu[3] da, dar e legatu,

Și stă-n poartă răzematu,

Susu la curtea lui Pilatu.

Și așteaptă dupe Cruce,

Ca pe ea, viu să-Lu usuce,

Fiulu tău că a cutezatu

De a strica pe unu împăratu,

Și să scape pe poporu

De celu lanțu, și de omoru!”.

Maria merge și se cântă,

De dureri, focu se frământă,

Cântă dupe Fiulu său,

Doar aude versulu greu,

Versulu greu că-i pare rău.

Dar o aude o-mpărăteasă,

Dintre toate mai aleasă,

Florile dalbe!

Și în cale-i se grăbea,

Și atuncea-i grăia:

„Nu cânta așea înaltu,

Că te-aude unu împăratu,

Împăratu și alu meu bărbatu,

Și pe mine m-a[r] urî,

Pruncișorii o părăsi,

Florile dalbe,

Și pe tine te-o iubi!”.

„De-oi cânta, câtu oi cânta,

Taci, și nu mă asculta,

Nu cântu împăratului,

Ci cântu numai dorului,

Dorului și Fiului,

Cerului Împăratului!”.

Maică!, fii tu bucuroasă,

Priimește colinda noastră.

O-nchinămu spre sănătate!

*

Ediția primă a poeziilor eminesciene e cea din 1884 și are 307 pagini[4]. În ea sunt incluse 61 de poeme, începând cu Singurătate și încheindu-se cu Criticilor mei.

În loc de Scrisoare avem Satiră și aici sunt prezente doar primele 4.

Cuvântul înainte e semnat în luna decembrie 1883[5]. Î-ul e tipărit ca i în carte iar â-ul ca ă.

Lipsesc adesea cratimele, iar locul lor e ținut de apostrof. Exemplificăm acest lucru cu o strofă din p. 10.

(imagine text)

*

La Cluj, în 1939, Marina I. Lupaș edita o carte despre viața Sfântului Sava Brancovici. De 126 de pagini[6].

Iar în Introducerea de două pagini, autoarea spune că prima biografie românească a Sfântului Sava e din 1906 și aparține lui Vasile Mangra[7].

Pe 14 septembrie 1656 Sfântul Sava e hirotonit mitropolit al Bălgradului [Alba Iulia] de către ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei de la care primește un decret în limba română[8].

Iar în iulie 1680 i se confiscă averea de către principele Mihail Apaffi[9].

August Treboniu Laurian[10] a pledat pentru canonizarea lui pentru că Sfântul Sava și-a sfârșit viața ca un „Martir al credinței românești”[11].

La fel au pledat și Ioan Alexă Lepădatu, Sfântul Andrei Șaguna, Alex. Papiu Ilarian, Nicolae Tincu-Velea, PS Nicolae Popea, Gheorghe Barițiu, Eudoxiu Hurmuzaki, Gheorghe Popovici[12].

Istoricul Augustin Bunea însă l-a privit cu adversitate, negându-i orice merit[13]. Și l-a acuzat pe Sfântul Sava că ar fi fost calvinist[14].

Împotriva lui Bunea va scrie Vasile Mangra, în 1906, în monografia Mitropolitul Sava II Brancovici[15].

Părinții Sfântului Sava se numeau Ioan și Maria (Maria fiind numele monahal al mamei sale) și a fost primul-născut al lor[16]. S-a născut la Ineu[17].

Unchiul Sfântului Sava, PS Longhin Brancovici, a fost hirotonit episcop de Sfântul Chiril Lucaris al Constantinopolului în 1628[18].

Tatăl Sfântului Sava era căpitan[19]. Și Sfântul Sava a mai avut trei frați și două surori, numele său de Botez fiind Simion[20]. Pe alți doi frați ai săi îi chema Mihail și Vasile[21].

Tatăl și sora lui mai mare mor de ciumă[22]. După 3 zile de la moartea lor mor și frații lui, Mihail și Vasile[23].

La insistențele mamei sale, Sfântul Sava se căsătorește[24]. Sfântului Sava îi moare un copil. Și în această stare de durere PS Longhin îl duce la Târgoviște pentru a fi hirotonit preot[25].

E hirotonit preot, în zi de duminică, de ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei. Însă când el era hirotonit preot…acasă, soția lui, era înmormântată[26].

Când se întoarce la Ineu o găsește pe mama lui monahie[27].

Deși era prea tânăr, Sfântul Sava a fost ales în 1656 drept mitropolit al Bălgradului[28]. Pe 28 decembrie 1656 i se iscălește „diploma de întărire” și va avea parte de cea mai întinsă jurisdicție pe care o avusese vreun mitropolit ardelean vreodată[29].

În 1668 pleacă după danii la Moscova[30]. Împreună cu el au fost „arhidiaconul Ioan, diaconul Stoica, fratele său Gheorghe, doi nepoți și alți șase oameni”[31].

Trece prin Polonia, ajunge la Smolensk și apoi la Moscova[32].

Pe 31 mai 1668 e primit în audiență de țarul Alexei Mihailovici[33], căruia îi dăruie „o icoană a Sfintei Treimi, încadrată în argint, o cruce de lemn în cadru de argint cu diamant, o panaghie tăiată în chiparos, încadrată în aur cu pietre scumpe și rubine, [și] două cruci din lemn de cedru”[34].

Iar de la țar, Sfântul Sava primește „o cupă de argint aurită, cu acoperământ, o ștofă de camohă (brocart), un soroc (patruzeci) de soboli și bani 30 de ruble”[35].

Pe 2 august 1668 e primit din nou în audiență de către țar și primește de la el o milostenie de 200 de ruble și o scrisoare pentru Apaffi[36].

Pe 28 august 1668, tot de la țar, primește un hrisov de danie prin care era invitat, din 7 în 7 ani, să vină să primească milostenie[37].

A primit de la țar și o mitră făcută special pentru el iar în ziua plecării sale din Moscova, 28 august 1668, din ordinul țarului, va fi însoțit până la Smolensk de către „Bogdan Trusov, căpitanul streliților din Moscova”[38]. Pe 12 septembrie 1668, din localitatea Zverevici, Sfântul Sava îi trimite o scrisoare de mulțumire țarului[39].

Pe 22 octombrie 1668, Sfântul Sava trece prin Varșovia și primește de la Ștefan Kalaicsy o obligațiune pentru 137 de galbeni și pentru 130 de florini ungurești[40].

La întoarcere, Apaffi, care era calvin, îi cere Sfântului Sava ca să fie supervizat de episcopul calvin[41].

Din lupta Sfântului Sava cu superstițiile din vremea lui din Transilvania aflăm că se aruncau bani în groapa mortului iar muierile țipau pe uliță pentru cel adormit[42].

Nu vroiau să-și îngroape morții lunea sau miercurea și făceau focuri în curte în Joia Mare și de Bunăvestire și întindeau masă ca să vină morții să mănânce și aruncau apă pe pajiști ca morții să vină și să bea apa[43].

Un sinonim, din timpul Sfântului Sava, pentru superstiții: bobonășaguri[44].

Împăcarea lui Apaffi cu Sfântul Sava se face în 1675[45]. Însă același, în 2 iulie 1680, constituie „un scaun de judecată” pentru Sfântul Sava[46].

Paginile 79-80: despre inventarul lucrurilor confiscate Sfântului Sava. În mod integral, inventarul e regăsibil în p. 97-107.

Când a fost eliberat din temniță, Sfântul Sava Brancovici era bolnav de podagră[47]. Și moare fără ca nimeni „să însemneze cel puțin data și locul morții sale”[48].

Și cei care au făcut inventarul au trecut în el tot ce au găsit în casa Sfântului Sava. Ca spre exemplu: un ciucure turcesc uzat, un orologiu de perete[49], două cești de argint, „două bucăți de postav englez roșu mâncate de molii”, o mulțime de litere românești[50], un topor turcesc cu coadă argintie[51],  o cingătoare roșie uzată, doi pinteni de argint turcesc[52] etc.

Și știm toate aceste nimicuri…dar nu știm cum a murit Sfântul Sava…


[2] At.[anasie] Marianu Marienescu, Colinde, culese și corectate de autor, Ed. Imprimeria Naționalĕ, Bucuresci, 1861, 198 p.

[3] L-am.

[4] Mihail Eminescu, Poesii, Ed. librăriei Socec & Comp., București, 1884, 307 p.

[5] Idem, p. IV.

[6] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), Ed. Cartea Românească, Cluj, 1939, 126 p.

[7] Idem, p. 3.

[8] Idem, p. 14.

[9] Idem, p. 17.

[11] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), op. cit., p. 22.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 23.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 24.

[16] Idem, p. 31.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 33.

[19] Idem, p. 34.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 35.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 36.

[25] Idem, p. 37.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 38.

[29] Idem, p. 41.

[30] Idem, p. 56.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 56-57.

[33] Idem, p. 57.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 58.

[36] Idem, p. 60.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 61.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 64.

[42] Idem, p. 68.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 69.

[45] Idem, p. 72.

[46] Idem, p. 74.

[47] Idem, p. 85.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 97.

[50] Idem, p. 98.

[51] Idem, p. 99.

[52] Idem, p. 101.

Istorie II. 37

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a.

***

Simion Mehedinți se naște pe 16 octombrie 1868, la Soveja, în fostul județ Putna și actualul Vrancea[1].

Părinții lui, Neculai și Voica Mehedințu, erau agricultori și va fi unul dintre cei 11 copii ai lor.

Termină liceul la Sfântul Sava, în București, se înscrie la Facultatea de Matematică de aici, rămâne orfan iar pe 17 iunie 1889 face parte din grupul de studenți care a participat la înmormântarea lui Mihail Eminescu[2].

Dorea să facă Istorie, când în 1893 primește o bursă de studii pentru a studia Geografia în străinătate. Bursa a fost dată de Societatea Română de Geografie și cei care au hotărât să îl trimită la studii au fost Alexandru Odobescu și Titu Maiorescu.

Așa ajunge la Paris, Berlin, Leipzig[3].

Își ia doctoratul la Leipzig, în 1899, cu teza Inducția cartografică[4].

În 1900, la Universitatea din București, Mehedinți predă la prima catedră de Geografie înființată în România. Lecția inaugurală a susținut-o pe 3 noiembrie 1900 și a fost prezent și Titu Maiorescu.

Din 1901, la rugămintea lui Spiru Haret, începe să scrie manuale de Geografie.

Între 1907-1924 a condus revista Convorbiri literare[5].

În 1915 e ales membru titular al Academiei Române și pe 6 iunie 1920 devine academician[6].

În 1936 scrie Optimismul lui Eminescu într-o vreme în care contemporanii săi îl credeau un pesimist pe Eminescu[7].

În septembrie 1948 se bucură de faptul că Eminescu, Creangă și Grigorescu au fost primiți post-mortem în Academia Română[8].

Moare la 14 decembrie 1962[9].

*

Volumul al 2-lea din Hronica Românilor, în ed. 1969, are 452 de pagini + 21 de imagini[10]. Și începe cu anul 1440[11].

Și autorul ne prezintă, pentru fiecare an discutat, sursele pe care le-a folosit.

Despre „prințul Valachiei ceii muntenești”, Vladislav Dracula, începând cu p. 13.

„Ioann Huniadi [Ioan/ Iancu de Hunedoara[12]]…era român de neam”[13].

Ciubăr Vodă[14], pe soția lui Ioan de Hunedoara o chema Elisaveta[15], „bidiganie”[16], Mihail Silagi[17], Mahomet II[18], Vlad Țepeș i-a tras în țeapă pe toți boierii de frunte ai țării când a venit la domnie, alături de copiii, soțiile și robii acestora[19].

Și autorul vorbește de faptul că Vlad Țepeș a omorât 20.000 de bărbați, femei și copii români[20].

*

Triodion-ul de la Blaj, din 1771, are 500 de pagini[21]. Și a fost tipărit de tipograful Petru Papavici la Mănăstirea Buneivestiri.

Iar din pagina de titlu aflăm că Triodul a fost „acum întâiu așezat și Tipărit, după rânduiala Besearicii Răsăritului”. În timpul Mariei Tereza.

În pagina Cătră Cetitoriu, sub rândurile scrise, se află aceste desene: (imagine).

Și textul e identic cu cel de azi în conținutul său.

În p. 6: „Ușile pocăinții deschidem mie, Dătătoriule de vieață, că mânecă Duhul mieu la Lăcașul tău cel sfânt, Purtând lăcașu al trupului, cu totul spurcat: ci ca un îndurat curățeaștel, cu mila Milostivirii tale”.

Tipărit cu litere negre iar titlurile și prima literă a imnelor cu roșu.

Fila a 4-a, p. 83: „Unde iaste desfătăciunea Lumii; unde iaste nălucirea acestor vremealnice; unde iaste Aurul și Argintul; unde iaste mulțimea slugilor, și strigarea; toate sânt cenușă, toate țărână, toate umbră; și veniți să strigăm cătră Împăratul cel ne muritoriu: D[oa]mne, învrednicieaște bunătăților tale celor veacinice [veșnice] pre cei ce sau mutat[22] dela noi, și odihneaște pre ei întru fericirea cea ne înbătrânitoare”.

Sfârșitul cărții: (imagine).

*

Liturghierul de la Sibiu, din 1798, editat în tipografia lui Pétru Bárt, poartă numele Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Și are 340 de pagini[23], fiind tipărit în timpul împăratului Francisc al II-lea.

Începe cu învățătură la Vecernia Mică și Mare, apoi Vecernia, Utrenia, cele 3 Liturghii, binecuvântarea colivei, Litia pentru morți, otpusturile, Privegherea, diverse rugăciuni de trebuință[24].

Rânduiala Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur începe în p. 65.

„Doamne trimite mâna ta, din lăcașul tău cel înalt, și mă întăreaște spre slujba ta cemi este pusă înainte: ca fără de osândă să stau înaintea înfricoșatului tău scaun, și să săvârșesc jârtva [jertfa] cea fără de sânge. Că ata este putearea, înveacii veacilor, amin”[25].

Tăierea Agnețului: p. 70-71. Texte identice cu ce avem astăzi.

Imaginea Proscomidiei e la p. 72: (imagine).

Prima miridă din cele 9 îi este dedicată Sfântului Ioan Botezătorul[26].

Liturghia propriu-zisă, a Sfântului Ioan, începe în p. 83. Iar binecuvântarea mare începe cu „Blagoslovită e Împărăția…”[27].

Poporul, la ectenii, răspunde cu „Doamne miluiaștene”[28]. Și e pomenit arhiepiscopul apoi împăratul[29].

Sinaxarul Liturghierului începe în p. 270. Iar pe 3 octombrie e pomenit „Sfântul Mucenic Dionisie areopagita”[30].


[1] S.[imion] Mehedinți, Civilizație și cultură, o selecție de texte, cu prefață, sumar bibliografic, note și indice de nume de Gheorghiță Geană, col. Humanitas, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 31.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 32.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 33.

[7] Idem, p. 34.

[8] Idem, p. 35.

[9] Ibidem.

[10] Gheorghe Șincai, Opere, vol. II, Hronica Românilor, tom II, ed. îngrij. de Florea Fugariu, note de Manole Neagoe, Ed. pentru literatură, București, 1969, 452 de pagini + 21 de imagini. Despre autor a se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%98incai.

[11] Idem, p. 5.

[13] Gheorghe Șincai, Opere, vol. II, Hronica Românilor, tom II, ed. cit., p. 19.

[14] Idem, p. 29.

[15] Idem, p. 41.

[16] Idem, p. 44.

[17] Idem, p. 46.

[18] Idem, p. 53.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 54.

[22] Mutare ca moarte, ca adormire, ca trecere de aici în viața cea veșnică.

[24] Idem, p. 3-4.

[25] Idem, p. 67.

[26] Idem, p. 73.

[27] Idem, p. 83.

[28] Idem, p. 84.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 271.

Page 1 of 7

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno