Italiană pentru români (12)

Cele 11 articole anterioare…

Adjectivul italian are funcție de atribut sau de nume predicativ. Avem de-a face cu adjective calificative și cu adj. determinative. Adj. calificativ se acordă cu substantivul pe care îl determină în gen și număr: ex:  la lezione lunga = lecția lungă; le lezioni lunghe = lecțiile lungi.

Cortese = politicos. De unde curtenitor = politicos, amabil, manierat. Dar și curtezan, curtoazie, curtean. Cel de la curtea regală trebuie să respecte o etichetă comportamentală, o anume conduită. De aceea ești etichetat ca om prost = care nu ai respect față de lucrurile frumoase, galante, față de modurile frumoase de a te prezenta în lume.

După diferența de desinență adjectivele calificative sunt de 4 categorii:

Categ. 1: m. -o, -i (pentru sg. și pl.) : onesto, onesti = cinstit, cinstiți.

f. -a, – e (Ibidem): onesta, oneste = cinstită, cinstite.

Categ. a 2-a: m. -a, -i (Ibidem): ipocrita, ipocriti = ipocrit, ipocriți.

f. -ista, -e (Ibidem): altruista, altruiste = altruistă, altruiste.

Categ. a 3-a: m. și f.  -e, -i (Ibidem) forte = puternic, puternică și forti = puternici, puternice.

Categ. a 4-a: m. și f. -i: pari = egal, egală, egali, egale.

De unde paritate = egalitate valorică, îți dau…îmi dai tot pe atât. Ceea ce e forte, e puternic…pe când ceea ce e fortissimo e cel mai puternic, foarte, foarte puternic.

Vestito largo = rochie largă…și nu o veste pe care o știu toți. Iar vestea pe care o știu toți ori sună a necrolog…ori e banc.

Însă banc al nostru vine din germanul Bank unde înseamnă și bancă (unde pui bani…și s-ar putea să nu-i mai vezi) dar și glumă, anecdotă umoristică, pe care un om fără spirit o învață pe de rost…ca să se dea de spiritual, adică de fanny, la alți fraieri ca el. Poate că d-aia, la români, banca e o șaradă, pentru că e banu’ azi și  mâine nu mai e…sau pe bancă se pupă îndrăgostiții sau mai puțin îndrăgostiții mimând amorul la prima vedere.

Ricco = bogat. Apropiat de adj. engl. rich = bogat. Și rich englezesc e înainte de rice = orez și după el e rick = căpiță. Pentru că bogatul autentic a fost un sărac autentic odată. Bogatul hoț…nu a muncit niciodată, lucru foarte evident.

Equivoco = echivoc. Care niciodată nu spune cu cine este. Care se dă de neclar, de confuz, de pisic la două mame, poate la trei…

Pluralul adjectivelor masculine: 1. sg. -co, -go, pl. -chi, -ghi.

2. sg. -logo, -fago; pl. -gi.

3. sg. -io, -cio, -gio; pl. -i.

4. sg. -ìo; pl. -ii.

5. sg. -ico, -iaco; pl. -ci.

Marcio = putred. Când marci banu’ = dai mită, șpagă, simonie, afacerezi de neafaceratul. Deci faci ceva putred. Putregai: ce rămâne după ce moare planta, lemnul.

Un putregai de om, un nimic, o scursură. Și scursura e omul care a ajuns în posturi cheie de conducere, ca păduchele în frunte, pentru că a lins peste tot sau s-a prelins, ca mercurul, până a ajuns acolo unde trebuie. S-a rostogolit, s-a dat cu toți, s-a făcut una cu mojicia supremă.

Restio = încăpățânat. Deci unul care are cap…și, mai ales, în cap, și care nu se dă bătut cu una cu două. Omul care știe ce poate și de aceea vrea ceea ce poate. Însă, vedeți, acest încăpățânat e ținut la restitutio, e restant, restanțier…Numai că cel care stă la restanță pe nedrept, la un moment dat, dă oala cu fundul în sus…și își spune…cuvintele restante, care au așteptat prea mult…să se spună.

Pentru că nu e nimic…care să nu iasă la iveală…și nimic spus în șoaptă, în taină, la întuneric…care să nu iasă la lumină, în față…în văzul tuturor.

Cane randagio = câine vagabond. Vaga-Bond. Mr. Bond. Vagon-bond. Însă în limba engleză (pe care o știm toți…dar pe care nici nu am început să o înțelegem, la fel ca și pe limba română) bond = angajament, contact, legătură, lanț, titlu, printre altele.

Vagon de contact = câine vagabond. Când mergi seara prin oraș…poți să întâlnești, pe nepusă masă, un vagon de contact, care să te muște…și să îți dea gripa canină, pe care o vom inventa mâine, după ce o vom termina pe cea porcină, elefantină și păsărină.

Există canin, dar și canon, dar și canoneală.

Cel care se căznește ca să treaca iarna, cu banii și cu frigul…face un canon spre iertarea păcatelor lui, spre îndreptarea minții către Dumnezeu…dacă mintea îi merge doar pe jos, ca lui Mircea Badea aseară, care nu înțelegea cum au murit cei 50.ooo în Haiti. Adică el, cu mintea care vorbește despre fata de la pagina 5…vorbea și despre Dumnzeu, unde, ca să vorbești despre Dumnezeu îți trebuie…supraminte, supralogică, adică o minte mai mare…decât gămălia unui ac.

Să îți faci mintea…lată, superlată, megalată, pentru ca să înțelegi supralogica credinței. Altfel ești tot la fel de deștept ca…pixul și râzi…ca ștevia.

Caninul e dur ca și canonul, care te îndreaptă prin canoneală, prin chin, prin asceză, prin greutate. Ne canonim și noi, maică, p-aci, ca să terminăm via asta de săpat. Adică ne chinuim să muncim, ne grăbim să terminăm cu trudă și nu cu zâmbete…via de săpat la cazma.

Cazmaua nu e un film de desen animat (pentru cei care nu știu)…ci e o lungă transpirație. Și începe de cu primăvară…pentru dezmorțirea membrelor de sus…și de jos. Mă refer la mâini și picioare, dar și la cap, alături de ciorba de ștevie…

Italiană pentru români (11)

Cele 10 articole anterioare…

Declinarea substantivelor e diferită…în comparație cu româna, în primul rând pentru că substantivele italiene nu au desinențe specifice pentru fiecare caz. Adică substantivele nu se modifică în cazul declinării. Declinarea lor e analitică și se formează, adesea, cu ajutorul prepozițiilor, articulate sau nu.

Nominativul (N) e cazul subiectului și al numelui predicativ.

Genitivul (G) e cazul atributului și exprimă, în general, posesia. Pentru asta se folosește prepoziția di: di Maria = ai Mariei.

Dativul (D) e cazul complementului indirect. Se formează cu ajutorul preoziției a, articulată sau nearticulată: al nipotino = nepoțelului sau a tutti = a tuturor.

Acuzativul (Ac) e cazul complementului direct și substantivul în Ac. poate fi însoțit sau nu de articol. Ex: il microfono = microfonul sau Non ho incontrato Lucia = Nu am întâlnit-o pe Lucia.

Vocativul (V) poate apărea singur, însoțit de o interjecție sau de un alt determinant. Vocativul italian nu are marcă proprie, ocupă orice loc în propoziție, ca și în română, fiind despărțit prin virgulă sau virgule. Ex: Signora, si accomodi! = Doamnă, luați loc! sau: Ehi, ragazzino, dove vai? = Ei, băiețele, unde mergi?

Prepoziționalul sau Ablativul (Abl.) e cazul complementelor circumstanțiale sau a complementului de agent, exprimându-se prin prepoziții ca: da, in, su, con, per, di, a. Ex: dai cittadini = de [către] cetățeni.

Paradigmă de declinare

subst. masculin

Sg.

N. il bambino = copilul

G. del bambino = (al) copilului

D. al bambino = copilul

Ac. il bambino = copilul

V. bambino! = copilule!

Abl.  dal bambino = de la copil

Pl.

N. il bambini = copiii

G. dei bambini = (al) copiilor

D. ai bambini = copiilor

Ac. i bambini = copiii

V. bambini! = copii!

dai bambini = de la copii.

*

un bacio = o sărutare. Deci baciul e cel…care te învață sărutatul!

Paradigmă pentru un s. feminin

Sg.

N. la ragazza = fata

G. della ragazza = (a) fetei

D. alla ragazza = fetei

Ac. la ragazza = fata

V. ragazza! = fato!

Abl. dalla ragazza = de la fată

Pl.

N. le ragazze = fetele

G. delle ragazze = (al) fetelor

D. alle ragazze = fetelor

Ac. le ragazze = fetele

V. ragazze! = fetelor!

Abl. dalle ragazze = de la fete

Gli occhi della ragazza sono celesti = Ochii fetei sunt albaștri. Adică sunt ca cerul. Celești. Și ce diferență, totuși, este între celești…și chelești…deși e vorba doar… de un h în plus!

Ragazza, stai buono! = Fato, fii cuminte! Deci binele e liniște, e cumințenie. Dacă vrei să stai ca prostu’…atunci mergi la răcoare…la pușcărie.

Offro alle ragazze le rose = Ofer fetelor trandafiri. Rosa = Trandafira. Și dacă le oferă… înseamnă că e sensibil, e bine crescut.

Paradigme pentru substantive precedate de art. nehot.

Masculin

N. un libro = o carte

G. di un libro = al unei cărți

D. a un libro = unei cărți

Ac. un libro = o carte

Abl. da un libro = de la, dintr-o carte

su un libro = despre, pe o carte

con un libro = cu o carte

in un libro = într-o carte

Feminin

N. una revista = o revistă

G. di una revista = a unei reviste

D. a una revista = unei reviste

Ac. una revista = o revistă

Abl. da una revista = de la, dintr-o revistă

su una revista = despre, pe o revistă

con una revista = cu o revistă

in una revista = într-o revistă

Un libro è sempre come un amico = O carte este întotdeauna ca un prieten. Asta dacă citești…adesea. Dacă nu e ca o …hieroglifă.

Paradigme de declinare pentru nume proprii

Masc.

N. Guido = Guido

G. di Guido = (al, a, ai, ale) lui Guido

D. a Guido = lui Goido

Ac. Guido = pe Guido

V. Guido! = Guido!

Abl. da Guido = de la Guido

con Guido = cu Guido

per Guido = pentru Guido

Fem.

N. Carla = Carla

G. di Carla = (al, a, ai, ale) Carlei

D. a Carla = Carlei

Ac. Carla = pe Carla

V. Carla! = Carla!

Abl. da Carla = de la Carla

con Carla = cu Carla

per Carla = pentru Carla

*

Fiecare lucru are un rost. Iar limba unui popor e oglinda în care se străvede sufletul său.

Italiană pentru români (10)

Cele 9 articole anterioare…

Există în italiană și substantive masculine cu două forme de pural: în -i și în -a, pe când  singularul îl au în -o. Ex: l’anello = inelul, dar gli anelli = inelele și le anella = buclele, la formă figurată.

il dito = degetul; il ciglio = geana, il cervello = creierul; il grido = strigătul. Adică atunci când ești grizonat, îmbătrânit…e semn că ai țipat mult la viața ta. Țipărul mut și țipătul degeaba…două drame umane. Numai că țipătul mut…nu mai are viață, pentru că e avortat.

Însă există și lo strido = țipătul, zgomotul. Adică stridența, ceea ce supără. Un lucru de prost gust este o stridență: e un țipăt în ochii noștri. Stridență și striere, tăiere, secționare…Un adevăr ciumpăvit, ciuntit e un adevăr mincinos. Și nu ne trebuie adevăruri mincinoase, pentru că acestea sunt tumorile conștiinței noastre.

Italiana are și subst. cu două forme de singular și de plural. Ex: l’ala /ale = aripa și le ale / ali = aripile.

Il vecchietto era duro d’orecchio = Bătrânelul era tare de urechi. Dur, tare, surd de-a binelea. Cel învechit era tare de urechi. Adică nu mai auzi bine sensul lumii dacă te tot învechești și nu mai ești nou, ca noua lume, ca noua generație.

Substantivele defective sunt cele care au ori numai singular ori numai plural. Ex: la bontà = bunătatea, la paura = teama, la pazienza = răbdarea, la fame = foamea. Faima e  foamea de a fi în prim-plan. Însă, dacă ești mereu în prim-plan și nu produci nimic nou, nu ești altul, devii o vechitură.

La pietà = mila, il brio = verva. A face ceva cu brio înseamnă a face ceva cu entuziasm, cu însuflețire. Iar pietatea este mila, mila lui Dumnezeu. Însă pietistul e cel care are evlavie fără dreaptă învățătură. Are multă râvnă dar puțină cunoaștere și asta îl face să devină fanatic.

La pazienza è segno della sapienza = Răbdarea este semnul înțelepciunii. Nu dacă rabzi ești înțelept, ci dacă ești înțelept știi să rabzi,  știi să te folosești  de pe urma răbdării tale.

il grano = grâul; l’orzo = orzul, il riso = orezul (de unde rizotoul de data trecută), l’avena = ovăzul, la segale = secara.

il latte= laptele; il miele = mierea, il pepe = piperul, il sangue = sângele; il fiele = fierea, la mostarda = muștarul, il sale = sarea. Deci Pepe = piper. Trebuie să ai piper în viața ta, dar și muștar. Hai și puțină sare…

la plebe = norodul. De unde plebea, plebiscit. A face un plebiscit = a face un tur de scrutin, de vot, un referendum. Însă poporul trebuie să răspundă la referendum (cuvânt latin), pentru că chestiunea propusă spre vot îi vizează, se referă la ei, e cu referire la ei.

il sole = soarele, la luna = luna; la gente = lumea, le genti = popoarele, națiunile.

le nozze = căsătoria (este căsătoria un zgomot al sentimentelor?, da!, printre altele); le esequie = funeraliile, slujba de înmormântare cu tot ceea ce înseamnă ea. Funeralii, fumurii, fumuri, deșertăciune…

Asta place tuturor: le ferie = vacanța, concediul. Totul e o feerie când ai bani la pălărie.

Dar i posteri = urmași. Posteritate, postum, postere… Nu sunt posterele…ceea ce ai vrea să fii și tu, cel care iubești foarte mult o vedetă? O vezi pe ea…și vrei să fii ca ea. Vrei să fii ca posterul.

Și dacă ai postumitate înseamnă că ai valoare. Postumitatea lui Eminscu înseamnă faptul că îl înțelegem, tot mai mult, pe zi ce trece, pentru că viața lui a fost o bogăție prea mare, pentru ca să o înțelegem într-o singură viață. Postumitatea are nevoie de epoci diferite, de exegeză, pentru ca persoana să ni se reveleze și mai bine.

Dacă le mutande = chiloții, le manette = cătușele. Te muți în chiloți, când ți se pun manșete de fier, adică cătușe. Când te văd ei toată ziua…e ca și cum ai fi gol, pentru că pușcăria nu oferă intimitate.

Însă avem și il paio = perechea, pentru că paiul de grâu se înfrățește. Manoscritto = manuscris. Pentru că manuscrisul e forma cărții scrisă de mână, cu mâna. Ceea ce scriem cu mâna și rămâne devine manuscriptic. Text manuscriptic = redactat cu mâna, în foaie sau computerizat.

Arcobaleno = curcubeu. Dacă te lovește balena cu coada peste față vezi multe stele, de multe culori…  Terremoto = cutremur, pentru că cutremurul nu e decât mișcarea pământului. Ultimele două substantive prezentate aici sunt compuse, după cum se observă.

Il pescecane = rechinul. Adică ăla care mănâncă alți pești. La mezzaluna = semiluna, adică o jumătate de lună. Malfattore = răufăcător, ăla care face rău. Belvedere = terasă, adică acolo unde vezi bine ceea ce e în fața ta. Unde stai și te odihnești în privit. Sau se presupune că ai face-o…

Parafulmini = patratrăznete, adică cele care se luptă cu fulgerele, cu luminile ploii. Cassaforte = casă de bani, adică inexpugnabilă, tare, care îi ține înăuntru…și nu îi lasă să plece… Uneori ar trebui să mai și plece…pentru că îi mănâncă singurătatea nemilostivă acolo.

lo stuzzicadenti = scobitoarea (cea care îți intră în dinți, care cade în dinții tăi); l’accendisigari = bricheta (cea care aprinde țigara); capofamiglia =  cap de familie, tată; capostipite = strămoș, cel care e capul stirpei, familiei tale; capoverso = alienat, care are capul pe invers, care are capul în altă parte decât în normalitate, care e nebun.

Ne-bun…pentru cine? Ne-bun…la ce? Cui îi pasă dacă ești…ne-bun? Noi suntem însă… buni? La ce suntem buni? Suntem buni doar ca mână de lucru, ca masă de manevră, doar ca și cobai? În și după experiment…cobaii sunt sacrificați și aruncați la coșul istoriei.

Italiană pentru români (9)

Cele 8 articole anterioare…

Italiana, ca și româna, are doar singular și plural la substantive. Trecerea de la sg. la pl. se face prin schimbarea desinenței. Pluralul masculinelor se termină în -i: gli spazi = spațiile sau i fiumi = râurile.

După latină, în ital. l’amico = prietenul. La noi se crede în mod fals că amic e altceva decât prieten, adică amicul ar fi o simplă cunoștință. Însă amic = prieten. La fel cuvântul amant din română, vine tot din latină și înseamnă iubit…și asta fără conotații sexuale. Atât amic cât și amant sunt prost înțelese  tocmai pentru că nu se știe sensul lor din limba latină.

Il sindaco = primarul. S-ar putea confunda cu…liderul sindical în română.

il rammarico = regretul; il pizzico = înțepătura; il luogo = locul.

Dar șpaga noastră, cât și șpagatul vin de la subst. lo spago = sfoara. Când dai șpagă, mită, nu faci decât să tragi pe sfoară statul…iar șpagatul e să îți faci picioarele sfoară, întinse ca o sfoară. Exemplul stă aici.

Dar l’ago = acul. Acum să te văd, când te împung cu acul! Acupunctură: să te împung cu acul.

Un fungo velenoso = o ciupercă otrăvitoare. De aici regnul fungi, din care fac parte și ciupercile dar și mucegaiurile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=puDkLFcCZyI]

Un fel de mâncare: risotto ai funghi = pilaf de ciuperci. Deci rizotoul, mai pe românește, nu e ciorbă de cartofi, ci pilaf, din orice ar fi el făcut.

Dacă masculinul plural se termină în -i, după cum spuneam, femininul plural în -e. De aceea, dacă la rosa = trandafirul, le rose = trandafirii.

Fără a fi vorba de feng shui, în italiană la fanciulla = copila. La mano = mâna; la mani = mâinile; la paga = plata; la strega = vrăjitoarea. Adică dai pe paga lu’ strega, dacă n-ai ce face… adică ce ieri pe mere dai pe pere și rămâi tot…nemăritată. În loc să îți găsești bărbat, cine te pune să te duci la vrăjitoare?! Cum să te îndrăgostești cu un descântec…când dragostea e în doi?!!

La cuoca = bucătăreasa iar la pl. le couche = bucătăresele. Ăsta e ușor de reținut, pentru că bucătăreasa e cea care face coca, pâinea, prăjitura…Dar, dacă te-ai îmbătat cocă sau dacă te-ai făcut cocă ești din două una: ori beat turtă ori accidentat de nu te vezi sau ca vai de tine. Și băutura și accidentul…te fac o mână de om.

Pentru chelneri…la mancia = bacșișul, iar le mance = bacșișurile. Adică să mânânce și gura lor ceva, că tot au ei salariu…și nu le ajunge. Însă bacșișul e invenție turcească, de la bahșiș.

La frangia = ciucurele. Adică ceea ce ține de frânghie sau ce e la poală. Când o să vină vara ne ducem la spiaggia = plajă. Iar pioggia = ploaie, chiar dacă nu pare…Unde dai și unde crapă…Adică într-o parte dai tu cu securea în lemn și în altă parte, nu acolo unde ai fi vrut tu, se sparge lemnul.

Trebuie să o ai curată…Ce? La camicia = cămașa, la pl: le camicie = cămășile. Însă il camice = halatul.

Asta e tare de tot: la bugia = minciuna, pe când pl. este: le bugie = minciunile. De aceea când minți bagi bujii, fitile, tragi sfori…Asta ca să nu îți vezi de treabă. Dacă tragi prea multe sfori…la un moment dat ți se înfundă. Și când ți se înfundă e de rău, pentru că poți îmbătrâni acolo unde…îți este camera redusă.

La nostalgia = dorul; le nostalgie = dorurile. De aceea, când suntem nostalgici suntem plini de dor pentru clipele trecute, plini de melancolie, de o bucurie dureroasă, pentru ce a fost și nu mai este.

La luce = lumina, le luci = luminile. Lucia / Luciana = Lumina. Îi lucesc ochii = i se luminează ochii de bucurie. Lucire, luciri, luciditate…Pentru că luciditatea e starea plină de lumină dumnezeiască, de har. Numai când Dumnezeu ne dă har suntem lucizi, atenți…și nu dormim pe noi. Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită! Adică în lipsa de…lumină, în întuneric.

Pentru mâine există avertizarea că s-ar putea lua lumina, pe alocuri și metodic…pentru ca să se aranjeze voturile cu mâna. Oare va fi sau nu va fi? Au ele nevoie, voturile, de sacoșa cu doi pești, de o găleată oranj, de un sac cu făină, ca să bată…ora exactă?

Însă există și substantive invariabile, care au și la singular și la plural aceeași formă. Ex: l’analisi = analiza; le analisi = analizele. De aici analiză, analist, analizor. Cel care analizează, care judecă lucrurile e un analist, pentru că anale = scrieri istorice, care subliniază evenimentele unui an.

il sosia = sosia, dublura, o persoană care seamănă cu alta și se poate da drept alta.

la città = orașul; il caffè = cafeaua; l’università = universitatea; lo sport = sportul; lo stop = stopul; la foto = fotografia.

Deși, pentru noi forestier… ne trimite la pădure…italienii au il forestiere sau il forestiero (adică un substantiv cu două forme de singular) = străinul. Străinii sunt din pădure, din copaci, sunt aiurea, cu alte cuvinte…Ei nu stau în case, ca noi…

Idei preconcepute, nu, adică mai înainte născute de contacul real cu realitatea la care te referi? Adică românii sunt așa și așa, germanii sunt așa și pe dincolo…Dar, până când nu coabitezi cu ei, până nu îi cunoști ai…preconcepții, gânduri nefundamentate, lucruri din auzite, urecheate…

De aceea, pentru orice lucru pe care nu-l cunoaștem și ne prounțăm în ceea ce-l privește…trebuie să fim urecheați, adică trași la rost. De unde ai ideea? Pe ce te bazezi? De unde știi?

Până când va fi…al 10-lea pasaj…vă doresc să aveți surprize plăcute cu Teologie pentru azi și pe mai departe!

Italiană pentru români (8)

Primele 7 articole.

Tot cu substantivul ne ocupăm. Punctele cardinale: il nord = nordul; il mezzogiorno =miazăzi, amiaza; l’ovest = vestul și l’oriente = orientul.

Metale scumpe: d’oro = de aur; d’argento = de argint; di platino = de platină. Iar giuvaericalele: anelli = inele; braccialetti = brățări sau spilloni = broșe.

Cine poartă inele? La madre = mama sau la suocera = soacra. La gallina = găina, de unde galinacee.

Există în italiană substantive masculine, care indică persoane de sex feminin. Ex: il soprano = soprana.

Fructe: la mela = mărul; l’uliva = măslina; la susina = pruna; l’albicocca = caisa; l’uva = strugurii; la nocciola = aluna; la pesca = piersica; la ciliegia = cireașa.

La Romania = România. Bucarest = București.

Italiana are și substantive cu forme identice pentru ambele genuri. Ex: il farmacista = farmacistul și la farmacista = farmacista.

Cum se obține femininul substantivelor? În două moduri: 1. se înlocuie term. de masculin cu cea de feminin sau 2. se înlocuie articolul masculin cu cel feminin.

Pentru italieni Ion al nostru este Giovanni al lor și Giovanna a lor este Ioana a noastră.

Dacă gallina e găina, cocoșul = il gallo. Cocoșul galic. Dacă il montone = berbecul, la pecora = oaia; il bue = boul; la vacca = vaca, ca să fie mai pe românește. Dar mai avem și il becco = țapul și la capra = capra, ca și la noi.

Dar la scimmia = maimuța; la volpe = vulpea; la rondine = rândunica (rondelul de ceapă e ca o rândunică); il topo = șoarecele, adică unul de-al locului, pe care îl găsești în tot locul la o adică, pe când il luccio = știuca, care stă în luciul apei.

Însă genul gramatical al substantivului nu coincide întotdeauna cu genul natural.

Cu morală: Tra il dire ed il fare c’ è di mezzo il mare = Între a spune și a face este o diferență mare. De ce? Pentru că sunt mulți papagali, cărora le place să se audă…dar care nu au putere sau mușchi pe ei, ca să și facă ceea ce spun. Tocmai de aceea discrepanța prea mare între discurs și fapte.

Asta e tare: il mento = barba. Deci cine are barbă are și minte. Sau se presupune că așa ar fi. La fel cu măseaua de minte…Minte la cap…sau minte de îngheață apele? Il pianto = plânsul. Plânsul e ca vaierul unui pian. Dar il baleno nu înseamnă…ce credeți că ar însemna…ci: fulgerul.

Adică când fulgeră cade balena peste noi, cade moartea… Nu degeaba s-a rugat Luther ca să fie scăpat de balene, adică de fulgere…că se face augustinian. Și, când se făcu augustinian și îi miji miros de catrință, Luther al nostru se dădu la femei…și mai făcu o sectă istorică…care acum are și episcop lesbian în Suedia.

Și, ca să vezi, ceea ce pentru noi e felul întâi, adică la pizza, pentru italieni e felul 4, 5 sau 6, după modă românească, pentru că = plăcintă.

– Ce vindeți, soro, aci?

– Plăcinte!

– Ce?!…

-Pițe, frațe, pițe!

A nu se confunda cu… domnul Pița, Dan Pița.

La scala = scara.

– Unde a concertat?

– La Teatro alla Scala di Milano

– Dar, pe scara blocului, cu Parazziții, frate, nu se cântă? Că când cântă ăștia îți vine să vomiți de atâta spectacol lingvistic…

Pentru final: unde dai și unde pică. În loc ca la colla să însemne și el…înseamnă cleiul, lipiciul.

Adică, vă rog frumos, trei litrii de lipici nu îmi dați și mie? Dar să fie rece…

Italiană pentru români (7)

Pentru primele 6 italience…

În ce se termină substantivele, adică ce terminație de gen au? La masculin se termină în -0, -ma, -ore, -ere, -one, -ile, -ale și consoană, pentru ca femininele să se termine în: -a, -ione, -aggine, -igine, -uggine, -trice, -ata, -i. Terminații comune la fem. și masc. : -e, -ista, -cida, -ente, accentuarea ultimei vocale.

lo scherzo = gluma. Scârțar? il quadro = tabloul. Tabloul e pus în cadru, în ramă…

la ferita = rana. Adică, dacă nu te ferești…atunci te rănești… Îți taie piciorul fierăstrăul, Doamne ferește!…

il calore = căldura. Are multe calorii, calorifer, căldură… il dolore = durerea. Dolorism: accentuarea prea mult a suferinței, plăcerea de a suferi sau de a evidenția suferința. Însă il vapore nu vorbește despre vapor ci despre abur, articulat. Aburul sunt…vaporii de apă…

la canzone = cântecul. De unde canțonetă în română, pentru a desemna un cântec scurt de factură italiană. Cazon…dar și cozonac… Apropierea dintre ele e că ai nevoie și la garnizoană…de cozonaci, clătite, tortulețe, prăjiturele, băutură…femei?!!!Nu! Liniște și disciplină! Noi suntem aici pentru a apăra patria! Dar, la o adică, că tot suntem bărbați… putem cânta: Nu ne mai trageți pe dreapta!

il sedile = scaunul. Sădilă? A sta, șezut…sadism? Dacă stai prea mult degeaba…te apuci de monstruozități…

Acum e acum, pentru că il campanile = clopotnița iar la cambiale = poliția. Adică pun ăia mâna pe tine și te fac la două, trei, patru mâini…adică te burdușesc cu ceva pumni, bastoane și picioare în…anumite organe. Apoi nu mai recunoaște nimeni evenimentul, se mușamalizează, că să vezi, că noi nu…până le dai argumentul video sau audio.

Când aduci filmul cu ei când te bat: dau înapoi! Adică, dacă nu ai cu ce filma…poți încasa.

Pe ăsta îl știți la sigur, pentru că la noi e neologic: l’avarizia = zgârcenie/avariție. Avarul e cel care strânge banii la saltea, moare…și aruncă nepoții salteau la gunoi…după care își dau cu pumnii în cap…pentru că toată averea babii sau a moșului era în saltea.

Și la via = strada și nu via cu struguri. De aceea pe bloguri, mai scriem câteodată în loc de sursa sau aicivia X, adică de unde am luat noi poza sau știrea.

Pentru italieni maestra = învățătoarea, numai pentru noi cuvântul e… ceva pompos. Dacă îi zici Maestre, crede că îi zici Dumnezeu, dar nu e așa… Maestrul sau maestra sunt învățătorii noștri, cei care ne învață lucrurile elementare…

Un alt cuvânt, care pentru noi e neologic: vertij, cu plural dublu: vertijuri sau vertije, și care vine de la la vertigine = amețeala. Când ai un vertij amețești, te împiedici, nu te simți bine…Și noi credem că neologismele românești sunt un limbaj savant, când, de fapt, la bază, în limbile de unde sunt preluate, cel mai adesea sunt cuvinte foarte uzitate, adânc încetățenite.

Asta nu cam sună bine în română: pittrice = pictorița. Adică piticania aia e…pictoriță? Sună depreciativ, ofensatoriu.  Ofensă, ofuscare, oficiu, oficial, oficină, ofticat, mofluz, neînsiropat, prost crescut, sordid…

la mattinata = dimineața. Matinata….marinata. Pește la cuptor, pește în sos picant, pește cu lămâie în dinți, pește cu ardei iuți, pește cu pește, pește…inima îți crește…

Avem însă și l’estasi = extazul, care se calează pe limba greacă, de unde provine cuvântul de fapt. Schimbare de stare  ontologică prin intermediul harului dumnezeiesc, prin care suntem ridicați  la vederea slavei Treimii.

il latte = laptele. Nu e mai târziu, ci e acum. Acum îți bei laptele!

la merce = marfa. Nu e vorba de domnul Merce, ci de marfă, marfă angro…De la merce: mercenar, adică ăla care se ocupă cu marfa, cu livratul mărfii. Cel care o cară.

Și ăsta a intrat la noi, ca neologism: homicid (omorârea unui om, actul criminal de a lua viața unui om), de la l’omicida = ucigașul, ucigașa. Apare un homicid, omorârea unui om, când există unul care îl produce. Dar și: la suicida = ucigașa. Suicid, suicidal, cel care se omoară pe sine, care atentează la propria sa viață…

Il cavallo însă nu înseamnă cavalul, ci calul, de unde cabalin.

La domenica = duminica. Și duminica, în italiană, e singura zi a săptămânii de gen feminin…Adică femeile se odihnesc de două ori duminica în Italia, pentru că substantivul domenica e feminin și nu masculin, că neutru nu au, după cum v-am spus deja…

Ultimul substantiv din această seară e: la vite = vița de vie. Deci, când vreți la vite…vreți la turburel de noapte… Însă băutul și curvitul în exces dăunează grav sănătății!

Italiană pentru români (6)

Nu trebuie să eviți lucrurile care te fac mai plin…de înțelepciune. De aceea, trebuie să știi, că: il libro e suo = cartea este a sa. E a sa și nu a altcuiva. De aceea, când iei o frază dintr-o carte trebuie să o și citezi, într-o lucrare științifică, pentru că nu îți aparține. Dacă nu o citezi, urmările sunt că ești…un hoț lamentabil.Și cartea din hoție…nu e inginerie, ci prefăcătorie.

Însă există și: senza voglia = fără voie. Voglia= voie. Vă aduceți aminte de moglia, de data trecută, care e soție…și nu molie.

in montagna = la munte; in cima = în vârf; al mare = la mare; allo stop = la stop, adică la intersecție…

Forza, ragazzi! = Curaj, copii! Cu forza o știu fotbaliștii…Dar, când vreți să vorbiți cu o doamnă, spuneți: Signora, sia gentile! = Doamnă, fiți amabilă! Gentilețe, gentilisim…Și, dacă duci geanta e ori gentilism….ori servilism.

Numai că gentilismul e dezinteresat, pe când servilismul sau pupincurismul e interesat și e hoțoman. Dar, uneori se confundă servilismul cu gentilismul sau gentilismul cu servilismul…și subalternii par drăguți sau șefii par drăguți…când, de fapt, sunt indolenți și prefăcuți.

Acum, dacă aveți copii: Zitti, bambini! = Liniște, copii! Da, la pisică se zice t…iar bambinii sunt copiii. Există copii frumoși, copii râzgâiați, copii geniali, copii de bani gata, copii din flori, copii de pripas, copiii nimănui…

Și, răul din noi și dintre noi se produce și se provoacă, când…ești un: uomo di cuore duro = om tare la inimă, rău, indiferent. Inimă dură, inimă de țigancă, inimă parșivă, inimă împuțită, inimă bolnavă, inimă albastră, inimă și inimioară, inimuță, inimos, Inimăroiu…

Giorno e notte = zi și noapte. Când totul e giorno, adică când mai ai zile, înseamnă că nu te-a lovit gripa porcină, nici tramvaiul, nici nu ți-a căzut Casa Poporului în cap și nici vreo rachetă.

Acum, dacă intri la veceu sau ieși din metrou, trebuie să știi că ingresso = intrare iar uscita = ieșire. Trebuie să scrie undeva, mare. Când intri atunci ești agresiv, intruziv, iar când pleci, atunci o ușchezi, adică o iei la sănătoasa, adică pleci ca nebunu’ de capul tău. Ușcheală…cred că vine de aici, de la uscita = ieșire.

Acum, un proverb, știut în română: Chi semina vento, raccoglie tempesta = Cine seamănă vânt, culege furtună. Vento= vânt, ventilație, vânturi…pardon.. iar tempesta, tempestiv, intempestiv… Vine ca Vântu în viața ta…și te lasă fără bani în conturi.

Adică, uite, nu e, asta are, asta n-are, balerina dansatoare… ți-au luat băieții banii și te lasă cu buza umflată…pe post de… curgătoare în jos. La o adică se poate curge și în sus…nu asta e problema! Se poate curge și lateral…sau razant cu moartea…

Noi, românii, cred că avem o problemă cu pleonasmul…pentru că nu ne gândim viața decât fals realistic și nu și subatomic, adică intramolecular sau mergând pe lună sau în veșnicie. Pentru că nu în toate sistemele de viață a curge în jos sau a cădea în jos…înseamnă și…a cădea, de fapt.

La fel, aceeași problemă avem cu superlativul, când vorbim despre Dumnezeu și viața sfântă, unde există mai desăvârșitul și mai sfântul, care sunt o realitate, pentru care nu avem termeni de comparație proprii, la nivel uman. Există Sfinți mai Sfinți decât alți Sfinți și stări duhovnicești mai desăvârșite decât alte stări duhovnicești…și nu ai termeni ca să exprimi așa ceva.

Viața, experiența, bate nu numai filmul, ci și limba română și oricare altă limbă a lumii, pentru că e mai bogată decât lexicul și decât culoarea și decât sunetul și decât mișcarea. Dacă ajungi să trăiești stări, experiențe, dincolo de normalul acesta îngust, pe care îl știu mai toți, de normalul senzorial și intelectual, trăiești stări, care nu mai au termeni de comparație.

storia = istorie; la tavola = masa; il sasso = piatra; la bellezza = frumusețea; la malattia = boala, adică la noi: maladia, care e același lucru.

l’amicizia = prietenia, amiciția; la pioggia =ploaia; l’arcobaleno = curcubeul, adică arcul de apă prin care trec razele soarelui și îl vopsesc.

Dacă la noi substantivul e mai hoț, pentru că are și neutru, la italieni  substantivul  e ori albă, ori neagră: masculin sau feminin. Genul e stabilit de terminație sau de sensul substantivului, adică trebuie să îl simți ce vrea, ce îți spune substantivul într-o frază.

Dar, până dăm cu capul în substantiv…vă urez noapte bună!