Etichetă: iunie 2008

Sunt tatăl a 5 copii, dintre care patru sunt în viaţă, trăiesc iar unul…a adormit întru Domnul. Cel mai mare fiu al meu are 27, mai are puţin şi împlineşte 28 de ani, şi, cu harul lui Dumnezeu, mă va face în scurt timp…bunic. Văd în toate cum Dumnezeu este foarte milostiv cu noi.

Am precizat aceste lucruri, pentru că în conexiune profundă cu viaţa familială este şi paternitatea duhovnicească, statutul de părinte duhovnicesc. Paternitatea duhovnicească este o relaţie unică şi greu de definit între un preot şi cei care sunt daţi în grija lui de către Dumnezeu ca să le poarte de grijă din puncte de vedere duhovnicesc.

Şi acesta, ca şi tatăl unei familii, are o îndatorire greu de explicat în cuvinte, greu de formulat. Pentru că nu e niciodată un lucru simplu ascultarea, după cum văd în propria mea familie, cu copiii mei. Şi nu funcţionează în toate momentele formula tata le cunoaşte pe toate, fiindcă tata nu le cunoaşte pe toate întotdeauna. Şi el trebuie să înveţe de la copiii lui. Iar eu…nu sunt un Stareţ, ci un preot paroh, un preot care am oameni foarte diverşi în parohia mea, pe care trebuie să îi conduc.

În această săptămână am slujit într-o parohie din apropiere, la Deanery, la Sfântul Tihon din Chattanooga, pentru că preoţii de aici sunt în concediu. E vorba de o parohie pe care am văzut-o cum ia fiinţă şi cum se dezvoltă şi care, are mulţi membrii duhovniceşti, cu o viaţă aleasă. Şi în această parohie preoţii şi preotesele au multe îndatoriri, pentru că se dăruie în ceea ce fac, mai multe decât am văzut vreodată. E vorba despre o parohie mică dar neapărată în această zonă.

De aceea, paternitatea duhovnicească, ca şi cea naturală, dintr-o familie, are la bază sau reprezintă recunoaşterea faptului că ai avut un rol la naşterea fiecărui om în parte sau la schimbarea sa şi că porţi o responsabilitate unică în comparaţie cu altfel de relaţii de prietenie, spre exemplu.

Şi acest lucru e cel mai evident pentru mine din ceea ce fac şi sunt în parohia mea. Sunt duhovnicul, cel care îi spovedesc pe aproape toţi din parohia mea şi port responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei. La Înfricoşătoarea Judecată a Domnului eu voi da socoteală pentru cum mi-a făcut datoria, dacă am lucrat sau m-am arătat nelucrător în slujirea mea.

Însă, aşa cum faţă de copiii noştri, nu trebuie să ne comportăm ca nişte bătăuşi sau să nu îi lăsăm nici pe alţii ca să îi bată, şi faţă de ei, şi faţă de fiii noştri duhovniceşti, trebuie să ne comportăm din perspectiva unei relaţii cu nişte fiinţe libere, care pot şi aleg ceea ce trebuie să facă.

Şi, ca să creşti în Hristos sau creşterea în Hristos ţine în mod fundamental de libertatea noastră, pentru că, acolo unde este Duhul Domnului acolo este şi libertatea [ where the Spirit of the Lord is there is liberty].

Şi astfel tatăl natural, tatăl copiilor lui, găseşte în sine, datorită copiilor şi soţiei lui care aleg liber, noi motive de schimbare în fiinţa sa, o largă plajă de alegeri vizavi de familia sa. Şi eu am căutat, mai presus de toate lucrurile, ca proprii mei copii să iubească pe Dumnezeu şi să slujească lui Dumnezeu în tot ceea ce fac [ my children to love God and to serve Him above all things].

Pe de altă parte, două dintre fetele mele sunt căsătorite cu preoţi, sunt preotese. Asta nu înseamnă că eu sunt un om de succes, ci, mai degrabă, că cele două fiice ale mele au primit o mare binecuvântare prin rugăciunile părinţilor lor, pentru că au acceptat viaţa cu multe privaţiuni, grea, de a urma lui Hristos. Şi mă rog Domnului ca să le ţină tari în alegerea lor pentru El!

Însă avem o mare putere, o largă putere de acţiune şi în viaţa copiilor noştri duhovniceşti [ our spiritual children]. Noi putem să ne rugăm pentru ei, să îi sfătuim, să îi spovedim şi să îi iertăm de păcate, să facem tot ce ne stă în putinţă ca fiecare dintre ei să simtă puţin sin slava care iradiază de la faţa lui Dumnezeu. Fiindcă, în primul rând paternitatea duhovnicească înseamnă rugăciune pentru toţi cei pe care îi porţi în inima ta înaintea lui Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, să suferi şi să te bucuri împreună cu ei, în diverse ipostaze ale vieţii lor.

Acest lucru mi-al reamintesc de foarte multe ori când intru în altar ca să slujesc Domnului. Mă gândesc la acest lucru când îmi pun epitrahilul pe grumaz şi mă uit la ciucurii lui. Pentru că există tradiţia în Ortodoxie că aceşti ciucuri ai epitrahilului, aceste fire de la baza epitrahilului preoţesc reprezintă pe fii tăi duhovniceşti pentru care tu slujeşti şi eşti responsabil.

Şi astfel, intrând în altar, eu iau cu mine pe fiii mei duhovniceşti, pe toţi pentru care mă rog, pe care îi am în inimă şi sufăr pentru ei, şi cred că rugăciunea pentru ei este cel mai important eveniment din viaţa mea pe care îl trăiesc oricând eu slujesc. Ei sunt cu mine când slujesc şi mă rog pentru ei înaintea Atotmilostivului Dumnezeu [before the all-merciful God] pentru mântuirea lor.

Şi mă gândeam astăzi, pe când eram în camera de hotel unde am stat în Chattanooga, la preoţii ortodocşi de pretutindeni care poartă responsabilitatea aceasta imensă a paternităţii duhovniceşti. Şi m-am rugat ca Domnul să îi facă pe toţi lumini aprinse, vii, strălucitoare, pentru ca să îi facă conştienţi pe toţi că Hristos e Cel care este Adevăratul Arhiereu şi Tatăl nostru al tuturor.

Căci noi, când stăm în altar, în faţa icoanei Sale, ne rugăm ca să nu cădem din demnitatea noastră de părinţi duhovniceşti, din care El nu a căzut niciodată. Şi putem astfel să învăţăm ca să strigăm către El, ca El să ne ajute nouă, celor care nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar care am fost hirotoniţi ca să-i slujim Lui. Şi de aceea mă rog, ca Dumnezeu să-i mântuiască pe cei credincioşi şi să aibă milă de toţi oamenii, pentru că Hristos stă ca Marele Arhiereu înaintea Tatălui Său şi mijloceşte pentru întreaga lume.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Traducere şi adaptare a textului de aici al părintelui Stephen Freeman, de preot Dorin Picioruş