Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Etichetă: Judecăţi online Page 1 of 3

Am zis: da!

Îmi plac dimensiunile mărite ale scrisului și ale fotografiilor de pe noul sait al ziarului Gândul, deși fontul nu este încă destul de atractiv pentru mine, ci butucănos, rudimentar…

Totodată îmi place ideea video chatului propusă de d-l Cristian Tudor Popescu, pentru că în astfel de discuții interactive se iese din schemele prestabilite și avem de-a face cu intercomunicarea de nivel online.

Cred că mai e nevoie (pentru și mai bine) de un header dinamic, cu toate articolele din ultima lună, să-i zicem, care să se miște non-stop prin fața publicului cititor de online. Să apară poza articolului și ceva scris…pentru ca cititorii să vadă cât de mare e arhiva ziarului. Mărime și…diversitate.

Cred că trebuie să se renunțe și la fonturile roșii, țipătoare, iar albastrul de acum, din titluri, poate fi întors spre mov-indigoul acela care apărea, odată, pe foaia tipărită…pentru că avea mai mult gust.

Nu trebuie să se aleagă culori pline, ci tușate, abia schițate, pentru că cele pline…stresează ochiul…

Îmi place saitul…adică e mai bun ca înainte…însă tot nu avem mai mulți scriitori ca și Cristian Tudor Popescu la acest ziar, așa că,  mergând pe tradiția proprie de până acum, și pe viitor, voi veni pe Gândul…doar pentru el…

Din cauza singurătăţii

singuratatea e un desert

…un tânăr american, de 21 de ani, şi-a violat căţeaua. Însă nu pe cine sau ce a făcut contează în acest caz, dragii mei…ci: din ce cauză? Care e cauza acestui act de zoofilie? Răspunsul dat: singurătatea.

Ziarul românesc de cancan a preluat ştirea, mot a mot, de aici, adică de la o altă televiziune cu mărunţişuri cotidiene, prezentate fără prea multe explicaţii. Pentru că astea sunt televiziunile zilei: medii care îţi mănâncă timpul cu mărunţişuri exasperante, care dau imagini neexplicate, nepuse în adevărul lor.

Gata, l-au stigmatizat pe tânăr, l-au făcut zoofil, râde lumea de el, se vinde ştirea…dar rămâne singurătatea. Cine a făcut singurătatea acestui tânăr? Ce fel de familie, ce fel de prieteni, ce fel de societate, ce fel de comunităţi religioase falnice, ce fel de stat e acela…unde singurătatea e socială?

Acesta s-a dedat la un act de zoofilie…din cauza singurătăţii şi a neiubirii, pentru că se simţea nedorit şi neînţeles. Dar putea, tot la fel de bine, să se sinucidă, să ia o puşcă şi să mitralieze tot ce vedea în jur, să se drogheze, să se ia la bătaie, să înnebunească…să… o mie de lucruri.

Pentru că miezul problemei e neiubirea, singurătatea, neluarea lui în calcul. Şi acesta nu e singurul şi unicul singur al planetei, singurul şi unicul neiubit, neluat în seamă. Problema e că toţi, mai mult sau mai puţin, suntem singuri şi neînţeleşi.

Individualizarea unuia, care a făcut nu ştiu ce a făcut, e un râs ieftin. Problema e rezolvarea singurătăţii. Însă singurătatea se rezolvă cu comuniune şi cu har. Trebuie să ai oameni în jur, prieteni şi reala Biserică, să te simţi al Bisericii lui Dumnezeu. Altfel singurătatea…rămâne o povară reală, adevărată, colosală, care poate naşte…violuri, crime, incendii, cataclisme la foc continuu.

Nu ne place publicitatea la cursor

[viddler id=34684c50&w=437&h=370]

Nici n-am putut să citesc în pace interviul Teodorei din cauza cafelei care sună cu goarna. Intromersiunea publicităţii în text stresează cu putere pe cel care vrea să citească în tihnă.

Singurul lucru pe care îl văd e un ciocan… politic

elena-udrea

Pentru că au primit amendă din cauza ei…i-au decupat capul. Adică femeile nu au cap în politică? Ce rezonanţă interioară poate avea un ciocan…în politica românească sau în cadrul alegerilor uninominale de duminică? Poate sparge un ciocan…alianţele? Le poate relega?

În orice caz…dacă vrei să îţi stimezi adversarul…trebuie să îi dai faţa. Dacă îl dai de la gât în jos…poate fi confundat cu un altul şi n-ai făcut nimic. Dv. vă puteaţi da seama că e vorba de d-na Elena Udrea, dacă aţi fi văzut numai…ciocanul?

Comentatorii lui Gabriel Liiceanu

comentatorul

Pe mulţi dintre cei care au comentat articolul i-a enervat: „când oameni ca noi acceptă”…Dorinţa de a parveni, de dincolo de cuvinte şi de abilităţi, a enervat pe omul simplu sau cu măsură. Şi pe drept motiv…

Autopropunerea însă e latura nesimţită a CV-ului de angajare postmodern. Dacă nu îngroşi /subliniezi ceea ce poţi să faci, în faţa angajatorului, şi dacă nu te supralicitezi, nu eşti angajat.

Iar, pe de altă parte, ca să fii angajat trebuie să concuri cu altul şi celălalt să piardă…pentru ca tu  să câştigi. Ambele lucruri, adică atât CV-ul bombastic cât şi concurenţa sunt…necreştine dar fără ele mori de foame. Dacă vorbim la modul ideal…gestul domnului GL este unul înfumurat şi parvenitist…

Intelectualii, pe de altă parte, suferă de boala privitului de sus, a privitului în capul celor neistruiţi. Oamenii simpli ştiu asta şi îi doare. Şi, în afirmaţia d-lui GL, care nu a fost plăcută de către comentatori, se resimte acest privit de deasupra, care s-ar traduce cam aşa: De ce să ajungă deputat, senator, ministru un terchea-berchea şi noi, care suntem cu două capete peste ei să nu ajungem.

Din acest motiv, poziţia d-lui GL are o faţă nobilă, pentru că, mergând pe ideea: omul capabil din punct de vedere valoric trebuie să conducă cere, ca şi cei neinstruiţi, post de conducere pe măsura sa sau a celor ca dumnealui. Iar, din punct de vedere logic, domnia sa ar avea întâietate în faţa altora, pentru că are un nume cu rezonanţă.

Însă comentatorii i-au evaluat cuvintele numai din punctul de vedere al moralităţii lor. Şi poate că au dreptate, pentru că d-l Liiceanu a bătut de mai multe ori moneda moralităţii în viaţa socială. Iar dacă acum ne spune că ar fi dorit să fie omul de nădejde al preşedintelui Iliescu, cum doreşte să fie al preşedintelui Băsescu, atunci oportunismul şi parvenitismul nu au morala pe care dumnealui a revendicat-o de mai multe ori la scenă deschisă.

Ce facem aşadar, cum ne comportăm, între adâncul moralei creştine şi viaţa fără culoare morală a postmodernităţii? Se pare că suntem constrânşi să mergem în viaţa publică pe porţiuni de viaţă morală şi nu pe o morală integrală, atâta timp cât postmodernitatea e plurimorală pentru a fi indiferentă din punct de vedere moral.

Astfel, într-o societate tradiţională ortodoxă nu ar avea rost să te autopropui pentru că oamenii te revendică imediat, dacă calităţile tale sunt extraordinare. Însă, în spaţiul postmodernităţii trebuie să te autopropui, chiar dacă te caracterizează sau nu acest lucru, pentru că aici nu se merge pe adevărul personal, care e luat în sine şi e respectat şi iubit omul, ci pe coordonate sociale independente de tine, ca studii, distincţii, titluri etc.

De aceea ajungem să nu mai vedem omul din spatele funcţiei sau să vedem funcţia în locul omului. Posterele electorale sunt, în mic, exprimarea a ceea ce înseamnă omul postmodern care doreşte o funcţie publică. El nu este evaluat după criterii de sfinţenie, moralitate, verticalitate umană…ci după ralierea lui la o ideologie, studii, elogii particulare, distincţii.

Omul de stat sau din aparatul legislativ este un om abţibild, un afiş, despre care ştii lucruri colaterale…dar niciodată nu îi cunoşti adâncul existenţei sale. Tocmai de aceea el nu acţionează pe criterii de moralitate, conştiinţă, verticalitate cel mai adesea sau deloc, ci pe reflexe de conjunctură şi de alianţe circumstanţiale.

În concluzie, dacă judecăm ce a spus Gabriel Liiceanu din punct de vedere al moralităţii ortodoxe atunci  găsim că e un om arogant şi încrezut. Dar, dacă judecăm spusele sale la modul practic, la ce se întâmplă cu noi zi de zi, atunci cererea sa e una foarte pozitivă, pentru că vrea să primeze valoarea şi eficienţa umană. Iar statul nu e interesat de conştiinţa mea şi de sensibilităţile mele, ci de cum mă pot integra eu, ca o mică rotiţă, în maşinăria lui depersonalizantă.

Pr. Dorin

„Jurnalul Naţional” a ajuns la un design citibil…Mulţumim frumos!

Aducerea spre negru a albului de pagină al ziarului l-a făcut, în sfârşit, citibil! Credem că trebuie să înţeleagă toţi creatorii de online acest lucru: nu se poate citi cu plăcere o pagină, care nu ţine cont de puterea de acomodare a ochiului uman!

Iar ochiul uman obosit, care citeşte mereu şi care nu vrea să frunzărească o pagină online ci să o citească, să adaste asupra ei, trebuie să găsească o culoare care să-i amintească de carte, de cartea tipărită, care să nu-i vexeze, să nu-i incomodeze vederea.

Trebuie să scoatem din calcul negrul, albul, albastrul închis sau decolorat, verdele închis, roşul, oranjul… şi să căutăm să scriem pe pagini web de culoarea grâului, a gălbuiului sau a albului decolorat spre negru… culori care reprezintă modurile cele mai prietenoase, atractive, pentru ochii umani, mereu în alertă, ai cititorului postmodern.

Prin culoarea paginii web atragi sau respingi, de fapt, pe potenţialii cititori. Şi noi observăm acest lucru cel mai adesea, că acolo unde nu se creează cu gândul la cei care ne citesc, creatorii de online scriu într-un mod indiferent, neprofesionalist sau alandala.

Pr. Dorin

Itineranţii de vineri

După ce Cotidianul a descoperit editorialul video de vreo săptămână-două – marcă tipic bloghistică – dar făcut fără prea mult profesionalism al comunicării, de către jurnalişti care nu s-au văzut până acum din spatele tastelor scrisului, Realitatea TV descoperă varianta itinerantă a lui Cap şi pajură, pentru fiecare vineri, de la ora 20. 05 minute.

Pentru această formulă e bun d-l Cristian Tudor Popescu, dar nu şi d-l Emil Hurezeanu, fără supărare. De ce? Pentru că postura de sacou a d-lui Hurezeanu nu are de-a face cu drumul, cu ineditul locaţiilor, cu mizeria oraşului sau cu deznudul satului.

La Operetă, cum e vinerea asta, lucrurile stau bine pentru d-l Hurezeanu, pentru că merge şi cu cravată şi cu papion…Dar dacă vrei să faci o emisiune pe malul lacului, în pădure, în Pantelimon, frate sau la Biserică…nu merge nici cu fracul, nici cu eleganţa discursivă şablonizată, ci trebuie să fii ca din popor, ca din cartier…ca să ai aderenţă la aerul locului.

Însă, pe de altă parte, nu ştiu – dacă ar fi să numesc – un companion pe măsură pentru d-l Popescu, care face…toţi banii când e vorba de inedit şi de…mers afară. Cred că ducem lipsă la nivel TV de oameni care să aibă firescul scrisului când vorbesc la televizor sau firescul locului când sunt luaţi din oală pentru un interviu…neconformist.

Noi le dorim succes…şi în acest legato!

Pr. Dorin

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno