Fotografia şi Cotidianul

Exemplificări:

Ce să înţelegem de la ziarul Cotidianul: că fotografiile cu copyright sunt ale lor şi nu trebuie să le ia nimeni…iar cele fără stemă pe ele sunt…furate de la alţii, cărora nu le-a plătit nicio lescaie şi trebuie să le luăm toţi?

Părerea noastră: la ziarul citat, fotografiile fără stemă sunt mai multe…decât cele de producţie proprie.

Pr. Dorin

Fără editare profesionistă pe pagină cititul e un chin şi nu o plăcere

Există o boală teribilă a presei româneşti actuale: pe lângă articolele proaste şi făcute în grabă cel mai adesea, în graba neatenţiei la detalii, nici nu ştie să-şi editeze articolele la nivel online, oricât de bune sau de proaste sunt ele.

Dăm câteva exemple de ziare şi reviste fără margini stabile, standardizate la texte şi fără paragrafe.

Cotidianul

Dilema veche

Gândul

Ce observăm la toate la un loc: au margine în stânga, dar nu şi în dreapta. Dreapta e vraişte iar paragrafele nu prea au legătură interioară între ele ci sunt făcute la întâmplare. Să nu mai vorbim de faptul că majoritatea nu au trecut la grafia ultimă a Academiei Române, ci fiecare scrie după mersul trenurilor. Copiii învaţă pe nicio la şcoală sau pe î din a şi la ziar găsesc nici o şi gîndul.

Concluzia: ziarele şi revistele româneşti sunt editate mai prost decât unele bloguri. Lipseşte profesionismul, atenţia, buna punere în pagină, ineditul alegerii fotografiei sau a ancadramentului paginii.

Contraexemplu e Jurnalul Naţional, care s-a prins că trebuie să facă şi margini textelor şi paragrafe.

Însă, dacă Jurnalul Naţional îşi pune bine în pagină articolele are un alt punct slab major, acela că fundalul paginii e alb şi nu e adus spre maro sau spre alb înnegurat, pentru ca să poţi să îl citeşti de plăcere…Şi fundalul – cum am spus şi altă dată – e o problemă la majoritatea revistelor şi ziarelor româneşti.

Backgroundul paginii trebuie să fie aidoma cărţii vechi sau a ediţiilor de lux ale Scripturii – am mai spus asta! – sau de un alb înnegurat, din care fontul negru să iasă în evidenţă, şi, în unire cu marginile drepte ale textului, cu paragrafarea articolului şi cu alte artificii editoriale, să te atragă la modul serios.

Nu e de ajuns numai să scrii ci trebuie să te şi prezinţi publicului cititor conform cu modul în care ai gândit scrierea!

Pr. Dorin

Ce s-a citit cel mai mult şi mai mult de la Cotidianul…

Google, după cum ştim cum toţii, stochează ratingul. Pagina, articolul deschis cel mai mult şi mai des ajunge în susul paginii şi îl găseşti acolo, când cauţi blogul, ziarul, televiziunea respectivă. Cotidianul, după cum se observă, se legitimează în rândul ratingului cu „Dosarul de cadre al Patriarhului Teoctist”, un banal articol scris în data de 22 august 2007, de Dan Duca, care a avut 186 de comentarii şi al cărui ultim cache – adică al ultimei resalvări la nivel online – e din data de:18 Sept 2008, 04:24:45 GMT, cf. sursei.

Când a fost publicat articolul, ne spune unul dintre comentatori:

toni2007 21-Aug-2007 21:23

Cotidianul” nu a avut nici macar bunul simt sa astepte trecerea celor 40 de zile cat dureaza perioada doliu dupa decesul PF Teoctist si a publicat un dosar pe care l-au vazut sute de istorici care au considerat ca n-are nici o valoare continand delatiuni obtinute de la diverse perosane in 1949 sub presiunea anchetei din beciurile securitatii .

De ce s-a publicat acum ? Probabil ca presa din mana masonilor si a organizatiilor lui Soros a epuizat toate murdariile si umilirile catre blandul si iubitul Patriarh PF Teoctist si a fost nevoita sa mai vina cu ceva „nou”(chiar daca era o chestie cunoscuta ) .

***

Însă, la întrebarea: Cum de face rating tocmai cu aşa ceva?, o să ne răspundă Cotidianul, pentru că acest articol e demn de Cancan, care se ocupă cu făcături, cu dedesubturi, cu fofilări în mod explicit, pentru că ăsta îi e blazonul… Cotidianul are pretenţia de ziar erudit, stilat…dar face rating numai cu lucruri de duzină.

Poate că întoarcerea la semnificaţia ratingului, la ce îţi face rating, va însemna o conştientizare a faptului că ce vinde câteodată OTV-ul vinde şi Cotidianul. Şi nu credem că aici s-au manipulat căutările…

Pr. Dorin

Cotidianul încearcă să educe comentatorii. Un pas bun…

Ne bucură restricţiile de la Cotidianul în ceea ce îi priveşte pe comentatori, pentru că mulţi nu aveau unde să înjure şi mergeau în subsolul ziarelor. Dacă nici pe bloguri nu mai lăsăm pe tot omul să se debiteze, poate vom spera la o zonă mai curată nu numai în Deltă sau la malul mării sau în oraşe, ci şi pe bloguri şi saituri.

Pr. Dorin

Te laşi de fumat cu Răduleasca sau te masturbezi „intelectual”?

Când 9 AM ne-a trimis astăzi news-urile, prima dintre ele – adică cea mai importantă problemă, ştire, ocupaţie a României – erau chiloţii roşii ai doamnei Mihaela Rădulescu din spotul, între gilimele, antifumat, pentru că el e pro-masturbatoriu.

Unul din cele trei spoturi arată cam aşa şi ele vor deveni bannere publice, pe care le vor vedea şi copiii şi necopiii şi pudibunzii şi sexualizaţii la maximum.

Ce zice Cotidianul sub această reclamă?

[Ceva adiacent. Redacţia ziarului Cotidianul, faceţi margini textelor, cu paragrafe, cu spaţii între bucăţile de text, că nu vă ia mult timp! Dacă scrieţi în limba română, măcar faceţi citibile textele pe care le publicaţi, că de consistenţa lor nu ne mai temem de mult! ]

Reclama de faţă e soră cu reclama Sex în pat cu părinţii.

În reclama de aici şi în cea indicată supra, s-a mers pe aceeaşi idee: lipim pornografia de idee, oricare ar fi ea şi vindem campania la nivel mediatic. După cum din campania Sex în pat cu părinţii nu reiese că tinerii vor sau pot să muncească pentru a-şi dobândi o casă, ci se arată numai că ei sunt nesimţiţii care fac sex, la o adică, în pat cu părinţii lor, cu părinţii unuia dintre ei…tot la fel în campania chiloţi roşii, nu suntem invitaţi ca să nu mai fumăm, ci să ne masturbăm.

În prima campanie cât şi în a doua învăţăm chintesenţa ideologiei porno – de care am mai vorbit anterior – şi care constă în sexualizarea oricărui obiect public sau caznic la nivel vizual şi în introducerea subtilă dar sigură în mentalitatea omului curent a unui mod de a fi procesat în pornografie.

Din campania sex cu părinţii aflăm că, casa sau a fi acasă sau a avea casă nu înseamnă să te rogi în casă, să te odihneşti în casă, să vorbeşti în casă, să primeşti musafiri în casă etc….ci înseamnă doar să faci sex în casă, cu iubita/amanta/soţia ta…eventual la decibeli mari, pentru ca să împărtăşeşti şi celorlalţi nesimţirea iubirii voastre şi să te doară în c** de toţi, începând cu părinţii tăi.

Din campania chiloţii roşii aflăm cum să ne masturbăm văzând-o pe vedeta noastră care se veştejeşte…dar aici e mereu nouă, frumoasă şi apetisantă şi în niciun caz nu va fi un motiv întemeiat ca să te laşi de fumat. Cine a ales-o pe doamna Mihaela Rădulescu ca cel mai bun brand românesccare alungă tabacul din sângele românilor, are o genialitate tot atât de mare, ca aceia care o promovează pe Nicoleta Luciu, acum gravidă în fază avansată, drept…cea mai sexy româncă.

Dacă v-aţi lăsat de tutun…sau v-aţi apucat de altceva, vă rugăm să ne scrieţi!

Ar fi interesant pentru noi de văzut, pentru că cel mai tare articol de pe 9 septembrie 2008 al Cotidianului sunt…chiloţii roşii care alungă tutunul din oameni.

Pr. Dorin

Despre conţinutul ideatic al ziarelor româneşti [1]

În ceea ce priveşte inventarierea conţinutului de idei, gânduri, atitudini online din ziarele româneşti nu ne propunem o analiză metodică pentru că am pierde o groază de timp degeaba, ci ne alegem temele cu penseta: de ici şi de colo, pentru ca să spunem câteva lucruri. Cu siguranţă se va vedea nivelul scăzut al problemelor enunţate cât şi răspunsurilor subţiri care li se dau.

***

1. O, scandalul e viaţa mea, frate!…

Monica Moanea de la Revista VIP net se întreabă de ce prizează românul mai bine cancanul, scandalul, datul poalelor peste cap în public decât problemele serioase şi anumiţi oameni publici îi răspund:

Oana Zavoranu
„Sintem un popor latin si asta ne face sa fim vii. Acest lucru inseamna viata.”

Deci viaţă înseamnă, în acest context…să fii neam prost.

­Cristi Iacob

„Romanul gusta chestii de genul acesta. Se uita la tiganii (nu in sensul ra­­sist al cuvintului), se uita la pus poalele in cap. Priveste prin gaura cheii la cum face sex vecinul, in loc sa faca dragoste el.”

????? În loc de răspuns…exemple.

Oana Roman


„Mahalagismul se vinde foarte bine in Romania, pentru ca oamenii nu au ocupatii serioase. Si totusi, vedeta mai da o san­­sa privitorului, odata cu veni­rea noilor generatii care vor <repara> lucrurile.“

În sfârşit un răspuns: ne plac prostiile pentru că nu avem ocupaţii serioase, adică tăiem frunză la câini.

Andreea Berecleanu

„Este genetic sa ne intereseze astfel de lucruri. De cind e lumea si pa­mintul, omul este interesat de subiectele de birfa. Curiozitatea este aceeasi pentru toate rasele.“

Prostia nu e genetică! Omul nu e interesat de când lumea să bârfească şi nu toate rasele de oameni au curiozitatea bolnăvicioasă de a vedea dedesubturi personale…ci e dobândită această meteahnă.

Betty (Etnic)

„Probabil pentru ca in scan­daluri se fac dezva­luiri, se si deviaza de la subiect, se picteaza o ade­varata telenovela. Oamenii simpli sint interesati sa vada ca si vedetele au probleme si ca, pina la urma, sint si ei oameni.”

Betty atinge vreo 3 adevăruri late: scandalul dezvăluie ceva şi el dezvăluie ce om fără echilibru şi bun simţ eşti; scandalul e o telenovelă regizată live; oamenii neşcoliţi de pe margine sau care nu se învârt în „lumea bună” vor să vadă că şi „vedetele” sunt „la fel”.

Dan Helciug

„Nu ne intereseaza sa vedem oameni fericiti, ci sa aflam ce au mai facut unul si altul. Scandalul este o forma a raului, iar raul ne atrage. E vorba despre captarea atentiei. Scandalul in mass-media inseamna spectacol”.

Helciug zice şi el lucruri serioase de această dată: suntem prea egoişti şi invidioşi în faţa bucuriei altora şi de aceea dorim să vedem lucruri tot la fel de jegoase ca şi caracterul nostru; scandalul e o formă de manifestare şi de perpetuare a răutăţii proprii; spectacolul mediatic înseamnă transmitere a acestui virus generaţiilor tinere, ca să îl perpetueze prosteşte.

Dana Nalbaru

„Oamenii nu sint prosti. Stiu sa se distreze si, drept urmare, certurile din presa reprezinta o sursa de divertisment.”

Oamenii se lasă prostiţi de propriile lor patimi… şi certurile nu sunt un divertisment ci o maladie socială. Când cearta intră în casa ta, în famailia ta şi nu vă mai înţelegeţi în casă unul cu altul, îţi dai seama că ceea ce ai văzut la altul, pe stradă sau la televizor era tot la fel de greţos şi de irespirabil ca ceea ce se petrece cu tine acum.

Andreea Spataru

„Cred ca scandalurile se vind bine peste tot. Scandalul se vinde, asta vrea omul, asta cauta. Disputele fac interesul si deliciul publicului.“

Scandalul e deliciul omului depravat…

Horia Moculescu

„E simplu de explicat de ce se vind scandalurile mai bine. Literatura de specialitate e mai scumpa si oamenii nu mai vor sa citeasca lucrari de calitate. Scoala lasa de dorit, ca si subiectele pe care le gasim pe site-uri.”

Şcoala, saiturile şi moralitatea publică lasă de dorit…pentru că e făcută de oameni cu standarde cel mai adesea minore.

Gianina Corondan

„Scandalurile inlocuiesc ceea ce nu avem curajul sa traim. Sint un fel de surogat. Ce nu avem sansa sau curajul sa traim noi, traiesc altii.”

Scandalurile vizualizate…sunt propriile noastre fantezii materializate sau reprezintă propria noastră singurătate în care naufragiem?

Dacă tragem linia pentru concluzii, înţelegem că prizăm scandalurile pentru că nu facem lucruri serioase cu şi în viaţa noastră şi pentru că delectarea cu ele e o formă de umplere de-o clipă a singurătăţii proprii.

******

2. Comentatori cu probleme, care n-au faţă dar au figuri în cap!

Gheorghiţă Aurelian de la Gândul scoate în relief maniera în care se comentează în subsolurile articolelor din ziare şi dă câteva exemple de comentatori „de vocaţie” – ca să nu le spună: dezaxaţi – din ograda proprie. După ce ne spune cum se manifestă zi de zi câţiva comentatori nocivi bunului simţ pe pagină la Gândul, autorul nostru trage următoarea concluzie:

„Toţi cei enumeraţi în exemplele de mai sus au un punct comun: dependenţa faţă de obiceiul lor [ de a comenta prosteşte n.n.]. În primăvara lui 2007, când am decis să blocam accesul la comentarii al celor care înjurau pe forum, am primit vreo zece telefoane sau emailuri de la cei care nu mai puteau scrie pe Gândul, prin care aceştia solicitau să aibă acces, din nou, la „drogul” lor”.

Însă răspunsul la această problemă – de ce cineva comentează aiurea într-un ziar sau blog care e accesat de mulţi oameni? – e acela că: tot dezaxatul vrea să iasă în evidenţă şi nu să comenteze. Problema nu e că vor să comenteze…problema e, că în mintea lor, aceşti oameni cred că toată lumea îi ştie pe ei, pe ei care scriu…deşi ei sunt numai un…pseudonim. Tocmai de aceea scriu din ce în ce mai mult şi aiurea, când se văd moderaţi…pentru că ei confundă numărul de comentarii cu…ieşirea lor în evidenţă şi cu faptul că astfel îi cunoaşte toată lumea.

Dar dezaxaţii de la Gândul enumeraţi de către autor scriu sub pseudonimele: călugărul Teofil, wolf, Calache…Chiar dacă s-ar fi numit Iorgu Constantin, Costel Axinte, Maria Pricop etc. nu înseamnă nimic pentru alţii, dacă nu ne trimit la eventuale pagini web ale lor, pentru ca să îi cunoaştem şi noi, ceilalţi cititori ai unui ziar sau ai unui blog.

Am putea vorbi câteva ore şi despre anumiţi comentatori ai noştri, care sunt ba femei, ba bărbaţi, ba sunt ortodocşi, ba liber cugetători sau trec dintr-o sectă în alta comentariu de comentariu. Numai că noi nu avem obiceiul să moderăm toate comentariile. Ar fi fost o listă întreaga de injurii, de drăcuituri, de barbarisme…şi e păcat să dăm atenţie , aşa, la tot nespălatul pe suflet.

3. Cotidianul nostru avizează comentatori ironici mai degrabă…decât imparţiali

Dacă citim unele din micile comentarii ale Cotidianului, adică comentariile comentatorilor de la Cotidianul nu ne mai trebuie un manual de ironie sau de vorbit şmechereşte, pentru că totul e translat la ziar sau găsim aici mostre de gânduri rupte de început şi sfârşit, adică fără introducere…şi avem parte doar de gândurile de la mijloc. Exemple?!

Comentariile d-lui Mircea Dinescu sunt, mai toate, o supă dezlânată, unde ideile sunt cu totul metafore, scrise la nervi, care ţin loc de scuipat lehamisit. Peştele mort de săptămâna asta, ca şi alte articole culinare ale poetului Dinescu sunt un amestec de amintiri fantomatice, de literatură scurtă hunambulescă, de unde fiecare înţelege ce vrea. Finalul e că „ţara noastră pute a peşte mort”. Dacă era în toane mai bune, cu totul alta era…porţia de comentariu. Credem că săptămâna asta aşa a fost să fie şi că nu e vorba de niciun comentariu gândit…ci de comentarii făcute instinctual, comentarii care sunt marca domnului Dinescu.

Comentariul ultim al d-lui Adrian Ursu e tot un comentariu de …mijloc, ca de fiecare dată aproape. Fără introducere, fără final…ci numai mijlocul unor date/realităţi mestecate în grabă cu ironie lehamisită. Dacă nu ai fi văzut ştirile…habar ai avea ce a vrut să spună! Zombii politici sunt…candidaţii la postul de premier. Trecerea lor în revistă e băşcălioasă. Comentariul e de fapt un gag, da, un râs de unul singur. Şi în limba română când râzi de unul singur sau râzi de ce îţi aduci aminte înseamnă…că râzi ca prostul când şi-a văzut

La Cotidianul, cu alte cuvinte…se zeflemiseşte cotidianitatea…şi nu se ia în serios!

Nu avem comentarii…ci fobii exprimate într-o palmă de text.

Unele comentarii ale Cotidianului sunt amintiri din copilărie amalgamate cu amintiri…din realitate.

Poate că nu se face prea bine diferenţa între un comentariu, atent, pertinent la un eveniment şi un articol umoristic. Cei doi comentatori sunt cel mai adesea în limita cancanului şi nu a comentariului! Poate că ar trebui trecuţi la: momente vesele pentru un timp.

4. Onlineul nu uită nimic!

Ne dă dreptate d-l Sorin Tudor: „O dezamăgire reflectând „în on-line“ lehamitea din viaţa reală şi de care politicienii încearcă să fugă, părăsind site-urile de partid pentru a-şi face bloguri. De aici, citiţi de o mie, două de oameni pe zi, se amăgesc că internetul le-ar putea reda o parte din ceea ce a dispărut odată cu comunismul: presa partidului unic. Şi, instinctiv, fie purced să-i apostrofeze pe jurnaliştii care cutează a gândi altfel, fie, asemeni lui Adrian Năstase, cheamă la camaraderesc oprobriu al oponenţilor politici.

O dovadă în plus că lecţia localelor nu le-a fost de folos. Sau, parafrazând, nu-i on-line-ul ca off-line-ul. Pentru că pe internet nu se uită nimic. Niciodată”.

Onlineul reflectă o stare de spirit…dar în acelaşi timp reflectă şi marile manipulări ale oamenilor şi ale opiniei lor la nivel virtual. De aceea în Judecăţi online dorim să vedem diferenţa dintre scrisul de ziar…şi conţinutul scrisului. Analizele pe text sunt întotdeauna bune chiar dacă ştirea trece. Contează nu ştirea sau cine o editează, cum şi unde, ci din ce e formată, ce ne spune. Ce ne spune de fapt un ziarist la nivel online care scrie săptămânal? Ce ne învaţă? Cum ne ajută de fapt pe noi, cititorii, un ziarist?

Vom face analize textuale pe articolele unor ziarişti sau scriitori afiliaţi presei, pentru ca să observăm gradul ideatic al scrierilor lor. Cu alte cuvinte: cât e umplutură în articolele lor şi cât e idee muncită şi livrată nouă?

Pr Dorin şi Psa. Gianina

Singurul ziar românesc cu design cât de cât acceptabil şi cu categorie de Religie este ziarul Gardianul

Ziarul Gardianul are de ceva timp o faţă nouă, apropiată blogurilor, pe fond închis, cât de cât proprie cititului. Cum să citeşti, fratele meu, pe alb sau…pe negru? Ochiul nostru e învăţat cu foaia îngălbenită, cu foaia care nu te oboseşte. De ce ediţiile occidentale ale Scripturii, cele de lux şi ştiinţifice, au foaia gălbuie, maronistă? Tocmai pentru ca să le poţi citi. Când faci ziar cu foaie ultraalbă la nivel online înseamnă că vrei ca nimeni să nu ţi-o citească.

La fel, cum să faci blog pe negru? Sau pe roşu aprins? Sau pe verde? Sau pe albastru ultramarin? Trebuie să ai o platformă cu o culoare citibilă, care odihneşte ochiul. Pe WordPressul gratuit, la ora actuală, culoarea blogului nostru [ noi avem blog gratuit şi nu masterizat!] e cea mai bună culoare la citit. Adică o ia cel care vrea să fie citit şi nu…frunzărit.

Ne întoarcem la Gardianul. Da: e singurul ziar la ora asta care poate fi citit, pentru că acest alb înnegrit al paginii permite odihna ta, odihna cititorului. Şi, dacă venim noi, cu ochii obosiţi de munca cu cititul e o adevărată binecuvântare această pagină.

În al doilea rând trebuie să îl felicităm pe domnul Dumitru Manolache [ pe care nu îl cunoaştem personal] pentru că susţine zilnic categoria Religie. De-a lungul timpului am citit diverse articole ale dumnealui, am preluat articole ale domniei sale în momente cheie şi, se pare că avem de-a face cu un ziarist care ştie cel mai adesea ce spune în domeniul credinţei. Dacă el ar pleca…Gardianul ar mai susţine această categorie?

În al treilea rând, categoria Religie e pusă ca nuca în perete în corpusul de categorii al ziarului, în penultima secţiune a ziarului…

deşi fratele Oreste, care face o salată de toată jena în emisiunile sale TV, amalgamând ocultismul cu credinţa creştină, apare al treilea de sus în jos…

A devenit d-l Oreste…mama Omida a Bucureştiului?

În al patrulea rând se deschide uşor ziarul…dar mai greu articolele. Apeşi pe titlul ziarului, apare în link…dar mai trece apă pe gârlă până vine toată ştirea…ceea ce te face să o laşi acolo…şi să pleci.

Rămân însă cele spuse în titlu:

are un design cât de cât citibil la pagină, cel mai citibil dintre toate ziarele româneşti online

şi

are şi categorie de Religie…pe care o face un singur om cel mai adesea.

Pr. Dorin