Doar concluzii despre media românească

Moto:

Când unii au găsit-o pe Elodia…noi căutăm ceva mai esenţial în media românească?

****

Vom face şi analize, dar, acum, pentru cineva care vrea să înţeleagă că suntem atenţi la realitatea mediatizată informaţional, precizăm următoarele:

1. Titluri pentru submediocri

2. Titluri instictuale

3. Titluri cu apropouri sexualizate şi cu imagini decontextualizate

4. Informaţii obţinute la cel mai uşor preţ şi cu cel mai puţin efort.

5. Ziarele se hrănesc din televizor şi internet 80 % şi restul mai merg şi pe afară… ca să piardă timpul cu lucruri puerile.

6. România reală, profundă…nu apare decât tangenţial în cadrul buletinelor de ştiri şi în ocheanul documentarele sociale, culturale, religioase.

7. Segmentul Religie nu apare deloc în majoritatea ziarelor sau e anexat…culturii.

8. Televiziunile şi ziarele care nu se vor tabloidizate…prezintă ştiri de tip tabloid.

9. Prea mulţi angajaţi pentru o muncă la un ziar sau la o televiziune care nu se diferenţiază marcant de un alt ziar şi de o altă televiziune.

10. Cum se poate explica faptul că buletinele de ştiri de la mai multe televiziuni, au, în acelaşi timp, aceleaşi ştiri, cu aceleaşi nuanţe? Au toate aceiaşi patroni? Şi cam toate văd aceleaşi…nevederi reale.

11. Media românească instituţionalizată este o insulă în care locuiesc şi se perindă cam aceiaşi. Dacă am sta să numărăm invitaţii de la fiecare televiziune românească naţională [cu extindere naţională] timp de o lună de zile, am observa nu numai că aceiaşi fac turul televiziunilor, dar că, aceiaşi spun, de mai multe ori, la mai multe televiziuni, aceleaşi lucruri şi că aceiaşi, nu se pregătesc mai deloc ca să treacă de la o televiziune la alta pentru un interviu, pentru ca să spună… aceleaşi lucruri.

12. Butonezi telecomanda câteodată, ca să găseşti ceva de Doamne ajută!, şi te plictiseşti amarnic sau…te uiţi peste zeci de ziare, ca să găseşti şi tu opinii de bun simţ, experienţe de viaţă, sincerităţi, şi abia poţi să faci vreo trei articole din 50 de ziare la un loc, româneşti şi străine.

13. Până unde va scădea, va mai scădea, gradul de facilitate al ştirilor, al programelor, al divertismentului? E deja exasperant. Blogurile, care ar fi trebuit să vină ca un contra argument la sterilitatea mediei instituţionalizate…au căzut în facilitatea insignifiantului.

Dacă media tradiţională [ziare, televiziuni] ne dă să mâncăm cocoloaşe de repetitivitate exasperantă, new media blogurilor, care are toată libertatea din lume, cel mai adesea, ne dă să trăim senzaţia de pierdere în…deşeuri menajere, în loc să dea lecţii de cum se face excelenţă, celor care sunt plătiţi cam scump pentru cât pierd vremea.

14. Nu sunt un om cusurgiu vizavi de cei care creează! Ci ne place să vedem televiziunea, ziarul, blogul, care vin în faţa noastră cu fumuri şi vor să ne pierdem timpul în faţa lor, că ne stimează, că muncesc pentru noi, dacă tot vor să facă asta.

Pr. Dorin

Descălecarea de la Parlament

Ca avanpremieră a judecării valorice a produsului media Cotidianul vă oferim o mostră de feminism politic.

Nu credem că autoarea s-a gândit la cine erau şi ce făceau amazoanele. Pentru că, dacă s-a gândit la amazoane ca amazoane, atunci femeile care vor să devină parlamentari înseamnă că sunt nişte sălbatice, nişte tribale şi cele din poză nu par…aşa.

Ci, credem că autoarei îi place wrestlingul şi, în cadrul comentariilor în direct sau în indirect făcute acestui sport, femeile bătăuşe ca aceasta…

sunt numite amazoane sau dive.

Şi noi, de relaxare, privim cu plăcere luptele de wrestling.

Unu la mână: amazoanele gândite de doamna autoare a articolului de faţă credem că sunt de acest…tip iar viitoarele noastre politiciene nu sunt…de acest tip. Femeile, care vor să epateze feministic, când vorbesc despre ele însele se autoadulează cu denumiri diafane. Şi, cum amazoanele sunt un fel de întruchipare hiperpostmodernă a feministelor care vor să stâlcească de organe pe bărbaţi…când spune amazoane…spune de fapt Terminator 10.

Cititoarea de sex feminin când citeşte titlul îi sare în ochi amazoane…şi asta e totul.

Îl al doilea rând, decălecatul, pentru cititorul cu amintiri istorice din şcoala primară, îl trimite la întemeierea Moldovei ca stat unitar. Se gândeşte omul la căţeaua Molda, la ce s-a întâmplat în jurul ei…şi pune pe amazoane lângă descălecat.

Dar, cum toate se dau jos din maşini şi nu vin la trap…desclecatul ca şi amazoane sunt eufemisme care înflăcărează şi elogiază în mod utopic pe nişte doamne care vor să candideze.

Problema e alta, că numai ultima fărâmă de titlu, aceea cu…în Parlament e o problemă reală şi nediscutată. Întrebarea e următoarea: cine le votează, le votează pentru că îi excită sau…le invidiază sau pentru că au programe, proiecte, capabilităţi şi îşi vor rupe unghiile, tocurile şi le va cădea părul de atâta muncă pentru cei care le votează?

Părerea noastră e că nu contează ce spun ele…ci, pentru unii, contează doar cum arată. Şi, dacă e să facem turul blogurilor politicienilor femei găsim că substanţa ideatică e subţire…dar cancanul e gros. Fapt pentru care, alegerile uninominale pentru Parlament, parcă presimţim, că vor fi doar un spaţiu al artefactelor imagistice, că vor fi numai exerciţii de imagine şi nu se va pune problema, în mod major, a niciunui proiect şi a niciunei consecvenţe în opinie.

Pr. Dorin

Mofturi şi opinii despre…”Idei în dialog” [nr. 8 (47), august 2008, 4,9 lei, adică 5 lei]

1. Cum e cu cultura ideilor şi cu piaţa ideilor. Cine ne aude feedback-urile?

Directorul revistei culturale de faţă, d-l Horia Roman Patapievici s-a plâns public de mai multe ori [a deplâns starea de lucruri…] cum că în România cărţile nu au…recul. Că munca nu are…ovaţii. Că cititorii şomează sau sunt atât de bine intenţionaţi, încât nu vor să îi zică, cu gura lor, scriitorului, ceea ce au crezut, simţit, gândit despre…carte. Adică faci ditamai cartea [dacă o faci ditamai…] şi cititorii beau bere…în timpul alocat…scrisorilor de mulţumire sau al interpelărilor directe.

Şi credem că domnul Patapievici are dreptate. Dacă ai cultura crezurilor adânci – adică, mai pă româneşte, dacă ai şi tu un Dumnezeu, o ţară, o familie, nişte aspiraţii – poţi avea şi o sumă de idei despre alţii, pentru alţii, împreună cu alţii, şi această sumă de la mine, de la Georgescu, de la Pantilie, de la Greblă, dacă se adună şi se inter-schimbează între noi, adică de ne dialogăm, ajungem să avem…una market piaţă a ideilor româneşti, care pot face pui lângă alte marketuri de prin alte ţări.

Problema e că există feedbackuri care nu ajung la…scriitori. De ce nu ajung? Pentru că, uneori, feedbackurile pot fi periculos de adevărate… mai adevărate decât cartea citită şi care trebuie, musai, ovaţionată. Noi suntem pentru a ovaţiona pe toată lumea. Cum spuneam şi altă dată noi ovaţionăm şi citim orice carte, orice ziar, orice foaie, orice academică tâmpenie sau prolixă fanfaronadă…şi numai pentru a afla ce spun…alţii. Şi de aceea nu ne interesează să fie pe gustul nostru neapărat ca să o citim. Însă, dacă e să ne întrebaţi, dacă citind ceva, cum ne-am poziţiona, de fapt, faţă de carte cu grila noastră de valori şi cu grila noastră de aşteptări…atunci, vă vom arăta cum gândim, pe numărul revistei luat în calcul.

2. Supleţea moftului…la cititorul postmodern

Am caracteriza cititorul tipic postmodern…un cititor de tip acadea. Sau de tip sclipici. Ca să citească revista, cartea…trebuie să scrii despre lucruri pe care le ştie şi el: subiecte nu prea grele, nu prea lungi, nu prea stufoase, nu prea manierate, nu prea sofisticate, nu prea eludate, nu prea oxigen, nu prea nitrogen.

Noi suntem – dacă ne îngăduiţi sinceritatea de faţă – în categoria cititorilor postmoderni de tip angro, care ştim să alegem un măr dintr-un maldăr de mere, o carte dintr-o remorcă de cărţi şi ochim un om, un om cu coloană vertebrală şi cu idei, şi cu experienţă…dintr-o mie… într-o clipă. Dacă nu suntem crezuţi…să ne fie cu iertare.

Din acest motiv, mofturile noastre de angrosişti termină repede cartea/revista/blogul/ziarul/enciclopedia/dicţionarul/filmul/marfa dacă…prima ocheadă [ocheada definitorie de 15 minute]…dă cu rest. Şi, ca să dea cu rest…înseamnă să ai titlu pompos, note de subsol cu duiumul, dar să…nu se vadă legătura interioară a frazelor, a gândurilor, munca de cercetare pasionată pe subiect şi, mai ales, abisalitatea experienţei. Pentru cititorul angro care scrie aceste rânduri…trei fraze sau o carte de 1000 de pagini, dacă nu ne relevă profunzimea persoanei…nu a subiectului, e o nulitate extraordinară.

Şi revista de faţă – ca să începem odată şi cu emiterea de constatări – este, din punctul nostru de vedere o creaţie mediocră [în lat. mediocritas,- is = medie] a unei echipe de peste 20 de persoane, care nu au legături ideatice profunde între ele, creată pentru un public mediu de citiţi [nu de cititori, ci de oameni cât de cât citiţi!], accesează subiecte care nu ies din sfera literaturităţii [nu a literaturii!] şi nu interesează pe nimeni din afara sferei lucrurile pe care, cei din lăuntru, le molfăie.

Iar, din punct de vedere valoric, o revistă medie, care nu are valenţe academice decât în mod ocazionat, nu poate fi o revistă elitistă, pentru că elitismul pe care l-am dori şi l-am priza noi, personal, ar fi un elitism care ar scrie într-o lună un subiect arhicercetat, care, ar arăta cititorului oarecare sau interesat, cât de greu e să faci faţă…aşteptărilor de supertop.

Din acest motiv…în România lui 2008 nu am găsit – să ne fie iar cu iertare – o revistă culturală sau filosofică, care să aibă exigenţe exasperant de academice, după cum noi ne dorim. Dar să aibă exigenţe de la toţi laolaltă, de la toţi care scriu la ea, şi nu doar de…la doi-trei inşi, care sunt de fapt emblema revistei…şi pentru care omul, congestionat de atâtea dări, să mai îndrăznească să vrea să o cumpere.

Aşa că, vă vom prezenta Idei în dialog pe august 2008, jumate din punctul de vedere fiind al cititorului acadea şi jumate din punctul de ocheadă al cititorului de tip angro.

3. Cu acadea şi angro la masă…ca să zicem zicere despre Idei în dialog pe august 2008

Angro a dat 5 lei astăzi pe numărul de august pentru… Prof. Dr. Dan Sluşanschi. Când a citit…a rămas şifonat/siderat…sau… la fel. Acadea însă…s-a bucurat de ceea ce a citit despre amintirile legate de profesorul său/ şi al său.

Angro cumpără de obicei Idei în dialog – deci, de obicei! – pentru două persoane şi mari şi late: Dan C. Mihăilescu şi Horia Roman Patapievici. Ultimul scrie puţin, dar concentrat uneori, şi e la spatele revistei în mod ortodox – având oficiul de gazdă – pe când primul e singurul locuitor de Bucureşti care scrie la revistă şi care are picioarele pe pământ, care vorbeşte cu gura lui naturală [a se citi: ne fals-manierat] şi te binedispune cel mai adesea, chiar dacă, uneori, are accente sexualiste cu care nasul meu…nu se împacă.

Însă, dacă nu ar fi cei doi…no şugăr! La fel, pentru Angro, Dilema veche înseamnă doar…Mr. Andrei Pleşu, pe care îl căutăm la exprimări personale, câteva pe fie ce articol – dar despre dumnealui altă mâine! – iar dacă cade tabla de pe prăvălie, la fel, nu avem nicio tragere de inimă ca să cumpărăm revista. De fapt noi nu prea cumpărăm Dilema veche ci o…accesăm. Sperăm ca şi Ideile în dialog, dacă vor dialog, să fie libere la mare, adică pe net, număr de număr, cum e Guerrilla la Bombay [a se vedea ultima pagină a numărului de faţă, care e o trimitere codificată la opera lui…Balzac] sau Caţavencu care seamănă cu Plai cu Boi şi la una…şi la alta.

Acadea…zice că revista de faţă e cea mai citită din ţară, că preţul ei se măreşte pe fiecare semestru aberant de degeaba, dar nu şi conţinutul articolelor, care se diluează privind cu ochii.

Angro se uită la prima pagină, la ultima nu ai ce să vezi, se uită la p. 2 la lista de nume – cam aceiaşi – nu-l interesează libertarianismul lui Sorin Cucerai, de fel nu îl citeşte pe Leo Şerban decât dacă e ceva de ceva, pune mâna pe Dan Mihăilescu de la p. 7 la p. 10, fără reclama de la p. 8 şi, cu atât mai mult, fără p. 9 de umplutură reclamistică.

Ce crede despre ce a scris Mihăilescu în numărul de faţă? Că e bine că nu se duce la Plai cu boi ca să scrie despre gleznele doamnei Condolizza sau despre ploaia de fluturi geniali ce se învârte în jurul Casei Poporului. Şi mai zice că: ai noştri comercianţi de cărţi, fie ei Diverta, Noi, Humanitas sau Cărtureşti s-au specializat nu pe ce zice academicianul…ci pe ce zice vulgul, şi, cel mai adesea, pe ce zice vulgarul/vulgaritatea sau…”obscenitatea publică” [ acesta e un citat de titlu de carte].

Acadea…zice că editurile româneşti ajută la prosperitatea gândurilor, la armonizarea lor sau la ideile din pieţe, fapt pentru care nu mai sunt multe mitinguri. Bineînţeles mitingurile sau transformat în …ciaturi rezonabile, stai la masa ta de acasă şi îi dai cu comentariu în cap şi cu morţii lu’ măsa preopinentului până îl auzi…cu lupa.

Angro merge mai departe cu cititul. Nu ne plac întâmplările din realitatea imediată, citim la p. 15 numai pe Octavian Gordon, care a scris în manie manieristă dar fără prea multe detalii vii despre profesorul Sluşanschi, încercăm să citim Stimate Domnule Profesor, dar stilul nu ne lasă, mai dăm o pagină de Intel, p. 17, peste răscoale, trecem şi de dreapta, cât şi de reinventarea ei, citim/recitim numai cărarea dintre vecini a Patericului de la Mihail Neamţu, lucru care la el se petrece, pentru că nu are nicio cărare către nimeni…şi ne reamintim că deficitul de comunicare e pe Biblioteca Teologică şi, că, veni vorba…mai zicem…unele…lucruri…

Ce să mai zicem? Angro remarcă faptul că pentru d-l Neamţu una din cauzele încălzirii globale percepută în România…e gestul ÎPS Nicolae Corneanu. Fapt pentru care şi spiritul său [depinde cum şi-l mai simte] s-a încins şi ne-a dat una bucată articol, cf. p. 21- 23, care are şi concluzii. Mitropolitul e „personaj ambivalent”, Sinodul Bisericii noastre se „temporizează”, ecumenismul e frate de mână la nuntă la socialism, dialogul suferă de „ratare”, prin ochelarii săi se văd şi urme de pericole de slavofilism…şi: concluzii.

Băiatul nostru, fratele nostru, care vorbeşte de cum stă treaba cu dialogul ratat şi cu munca academică făcută prin toţi porii lenei… e primul ratangiu în domeniu. În domeniul dialogului online, pe blogul său, e un Bănel Nicoliţă care îşi dă autogol.

Însă, bineînţeles, Maestrul Neamţu sugerează şi ne sugerează unele lucruri, cum că, „Ortodoxia se apără nu pe fluxul neîntrerupt al conversaţiilor internautice, ci pe baricadele inimii curăţite şi ale discernământului cultivat” [ p. 23], dar, trage articol la ziar, ca să ia ceva parale [oare cât?, se întreabă Angro care îl recenzează gratuit] şi nu se curăţeşte deloc la inimă. Acum, şi dumnealui, şi fraţii internauţi/adică onlainiştii ortodocşi se roagă să mai cadă un scandal, o apostazie, un viol, o navă extraterestră, ca să mai aibă şi ei pe blog ce scrie…că tratate de teologie nu se mai citesc [cum ne-a zis un comentator al nostru discret, sic!]

Banii jos, Maestre Neamţu! O să ne daţi o bere…când se mai răceşte afară!…Ştim că dv. sunteţi jupân şi nu ne iertaţi …aşa uşor! Am auzit că ne-aţi făcut nebun…Mulţumim pentru compliment. Unde ziceţi dv. răsare…intelectualitate şi la noi!

Angro avansează…Nietzsche zicea că intelectualii se văd după autoironia de sine…sau cam aşa ceva. Nu citim articolul lui Ovidiu Olar, nici pe cel al Terezei-Brânduşa Palade, însă avem o remarcă laudativă la adresa doamnei, credincioasă romano-catolică. Şi anume, ne place că dumneaei nu se ruşinează de sfinţii lor, cum se ruşinează ai noştri, de Sfinţii Bisericii Una, ca să le zică pe nume. Dacă la noi Augustin e Augustin, la dumneaei Sfântul Augustin e Sfântul Augustin….ceea ce contează, pentru că cititorul vede reverenţa interioară faţă de proprii martori ai credinţei tale.

Acadea ce mai zice, domnu’? Zice bine…numai de bine.

Angro trece de ediţiile Polirom, i se pare inutil de important articolul despre semidocta ignoranţă, nu se uită la tehnologie politică, citeşte cu indispoziţie despre numărul proştilor….şi aici se produce declicul: se naşte germenele tagului de faţă. Am dorit iniţial să scriem un articol care să fie chemat, el, articolul: numărul deştepţilor nu este infinit. Anton Adămuţ ajunsese la concluzia sofistică, cum că proştii nu sunt infiniţi… şi că, vara nu-i ca iarna.

Însă, noi, Angro, ajunseserăm la concluzia că deştepţii sunt nişte proşti evoluaţi sau supraevaluaţi. Cei care au evoluat, deştepţii evoluaţi, nu scriu un astfel de articol cu o astfel de temă, pentru că ştiu că şi ei mâncau odată mure prin pădure…iar cei supraevaluaţi sau care se supraevaluează …s-ar putea să scrie despre subiect, pentru că…nu e rezonabil.

Pe Angro nu îl fascinează răul, situat între p. 34-36, nici nu-i place, acum, vara, Şeherezada, pentru că a mai citit despre…nu îl interesează nici dacă avea tanga sau sutien Nastasia Filippovna, mai dăm câteva pagini, ne uităm în poemul Denisei Comănescu şi mă gândeam să trimit vreo 3 volume de versuri odată, ca să mi le publice şi mie domnul Patapievici şi fac şi trei răscăbaie cu cai, cu veveriţe şi cu sos picant pentru câte o pagină goală, că şi la asta ne pricepem…sărim peste fantasme şi teorii, începem să citim conservatorii lui Cătălin Avramescu dar, deja, e prea…vară…

Nu ne interesează arta sinogagală din Moldova…cel puţin astăzi. Mâine, pentru că e o altă zi, şi noi citim pe mofturi, după cum scriu şi scriitorii… – că de aia am spus că nu se cam vede muncă de asiduă cercetare, ci amintiri, etc., etc., etc.

Nu ne plac nici recenziile nepersonalizate la cărţi. Cele de la p. 50-54 sunt bune că măresc revista…dar nu le vom citi. Şi, antefila, vocea care ne lipseşte, începe şi se termină la p. 55, pentru că noua Europă nu vrea nici cu creştinismul şi nici cu umanismul, motivul?: „rătăcirile antiumaniste ale postmodernismului” [ p. 55].

Porţiunea asta de text şi citatul spovedanie al lui Camus, care a fost anti-dă-toate [„Nu credeţi că dacă noi, care venim fie dinspre nihilismul nietzschean, fie dinspre materialismul istoric, am recunoaşte public că ne-am înşelat şi că valorile morale există cu adevărat”… am salva Europa?] a fost esenţa pe care Angro a luat-o de d-l Horia, alături de o bună dispoziţie de vară, de la d-l Mihăilescu.

Şi am închis ziarul, citit în vreo 45 de minute după cum vă spuserăm, citit jumate cu mâncarea în gură şi jumate în pat, după care, într-o oră jumate…ne făcurăm cu nou tag…şi cu înjurături prietenoase…care or să vină.

Pr. Dorin

Post scriptum

Dacă l-aţi angaja la revista dv., pe cine aţi prefera…pe Acadea, în ochii căruia tot ce e de la Humanitas e extraordinar…sau pe acest nesimţit de lucid Angro, care găseşte nod în papură şi acolo când e vorba de…zăbrelele dintre garduri?

Atenţie!

Tot ce nu am gândit în acest articol…e ficţiune!

„Judecăţi online”: un tag care pune valorile la masa discuţiei

Pentru că avem deja Dor de blog, care vorbeşte despre creaţia online şi o priveşte…atent, reliefând şi bunele şi relele creatorilor de blog şi ale blogurilor pe care le creează, am resimţit de mai mult timp nevoia capitolului de faţă al platformei noastre. Ne-am tot uitat la cum arată ziarele online, revistele online, dar şi cele în foaie. Ne-am uitat la cine scrie, cum scrie, cât de mult scrie, pe ce subiecte…Cât sunt plătiţi pentru ceea ce scriu?, poate fi o întrebare cu răspuns la stradă, adică transparent?

Mă rog…Ce vrea să facă Judecăţi online? Pentru că nu ne place ideea de critică românească, care e un fel de sărit la beregată fără argumente [ adică nu e înţeleasă la noi de la adj. kritiko,j( aici pentru instalarea fontului nostru de limbă greacă veche) / criticos = puterea de a discerne, de a judeca lucrurile – şi, bineînţeles, le judeci dacă le înţelegi – ] l-am ales pe a judeca, cu sensul de a exprima gânduri/opinii/judecăţi de valoare vizavi de anumite creaţii literare şi de creatorii lor, cum?, online, adică în direct, pentru toţi şi… gratuit.

Noi cumpărăm revista sau ziarul sau le vedem pe net şi le comentăm gratuit, pe când creatorii de…literatură pentru noi…o fac, cu generozitate finaciară pentru noi, mocofanii care citim.

Aşa că, cei care vor să ne dea un drept la replică, pentru că vor fi vizaţi, vexaţi sau vor fi văzuţi deformat de către noi – tot ce se poate! – trebuie să nu uite acest lucru: nu primim nicio mie de euro pentru judecăţile online pe care le emitem.

Fiţi cu fază lungă…dar şi scurtă!

Pr. Dorin