Stresul hiper-auto-referențialității
Ca orice creator de online, care nu se crede singur pe net…citesc RSS-uri. Și, printre alte sute de pachete de informație de la alte bloguri…primesc și de la blogul lui Florin Caragiu din Blogspot, care nu e mare blog (adică nu se scrie mai nimic pe el) și care a prins gustul, de curând, pentru youtubare…deși autorul e matematician olimpic, teolog, editor de carte religioasă, poet…
De ce m-am abonat, o să întrebați? Din dorința de a cunoaște…pe un om, care spune că are potențe și, pe care, l-am mai văzut…pe ici pe colo…începând cu facultatea. Adică venea la cursuri.
În decembrie 2009, cândva, dacă nu mă înșel, a editat cartea de poeme Sentic, care a devenit obsesia mea când mă uit pe ce a mai scris.
Mai trec două zile: Sentic a fost recenzată. Mai trec alte 3: Sentic a fost prezentată. Alte 9 zile: Sentic a fost plagiată de public în întregime, în sufletul lor, adică au început să gândească ca în Sentic, pentru că ei sunt sentici, senticoși…
Vă dați seama ce se petrecea, dacă avea 5 cărți, pe care le rula, ca pe Sentic, într-o săptămână?!
Luni ar fi fost Sentic, pentru că e prima carte.
A doua zi, marți, ar fi fost: O moarte fără ochi: a doua carte.
A treia zi, miercuri: Matematicianul nu e numai creier are și mâini: a 3-a carte de poeme.
Joi: Florile au miros de ipotenuză.
Vineri: Niciodată să nu scrii puțin pe blog…dacă dai speranțe prea mari publicului cititor.
Iar sâmbătă: iarăși Sentic, nemuritorul Sentic, care are o teorie aparte în spate, a fost scris într-un an sau doi ani de zile și a fost prezentat de atâtea ori, încât nu mai vreau să îl văd niciodată…și nici nu îl cumpăr.
Pentru același exces de autoreferențialitate monomană a se vedea un alter ego la nivel online: Kiki Vasilescu. În fiecare filă video amuzantă și cu gust, de foarte multe ori, apare, reapare reclama cărții lui monumentale: Romanul românesc pervers, un alt frate al lui Sentic, care m-a înnebunit de cap, când îl vizionam pe Kiki, alias Cristian Ionuț Vasilescu.
Un sfat de la cititorul vostru de online: nu se vinde cartea, dacă o prezinți de o mie de ori într-o lună! Sunteți amândoi stresanți la culme…nu pentru carte, nu pentru că ați scris cartea, ci pentru că o tot repetați la nesfârșit…pe platforme atât de mici…încât numai aceste două cărți îți sar în ochi. Sunteți la fel de stresanți ca afișele electorale de pe toți stâlpii.
Deci…scrieți mai mult, editați mai mult…așa de multe, încât nu le veți mai știi nici numele…fapt pentru care vă vom știi noi, cititorii, unele nume, ale unor cărți…pentru că se va duce vestea peste mări și țări că sunteți…mari literați.