De la anatomia lui…Grey…unde frica e stabilitatea celor care nu știu ce vor mânca mâine sau unde vor fi…
România lui 2010 are anatomia fricii sub piele. Sau frica e stabilitatea ei, stabilitatea locului ei de muncă, a pensiei ei sau a alocației ei.
Pentru că statul român, de curând, nu mai dă…ci ia, ia de la toți…autodistrugându-se. Și România senectuții sau cea a copilăriei e prinsă cu ușa, eliminată din context, de parcă poți să faci o politică de stat fără cetățenii ei.
Am auzit că Grecia, țara ortodoxă soră, cea atât de opulentă acum câțiva ani (în mentalul românesc) e acum în faliment…și că suntem puși,la fel ca și în cazul Serbiei, de Paști…să privim în altă parte, că tot suntem noi țări ortodoxe surori…
De unde să vă dăm bani…dacă murim de foame?!!!!!
Auzim că se moare, că se pierd locuri de muncă…și ne punem mâna pe portofel…Ne dăm seama că noi mai avem…că nu suntem în locul lor…că doar ei suferă…pe când noi ne așteptăm…scandeța.
Faliment, scadență, teamă, groază…toate tot acolo duc: no money, no hapiness…și vâltoarea dură a vieții îți suprimă toate visele.
– Mi-a luat casa apele!…Tot ce am strâns o viață…
– Nouă, cutremurul, ne-a distrus tot viitorul…Pentru ce mai trăim de acum încolo?!!!!!
Până la a-ți pune capăt zilelor…și, odată cu capătul tău…și capetele altora…nu mai e decât o zvâcnire a mâinii, un gest, o firimitură de timp…
Ni se pare că sinuciderea, crima, violul, apostazia, avortul…se fac în timpi mulți…Nu, în foarte puțini!
Secunda lovește viața…Ne trebuie doar câteva secunde ca să ne reciclăm anatomia zâmbetului cu cea…a fricii.
Reprezentați-vă (e un exercițiu foarte dur, nu?!) propria dv. persoană în postura în care nu mai are serviciu, nici sănătate…și nici prieteni…și vă simțiți colosal de singuri.
Nu-i așa că atunci ați începe să filosofați despre viață, singurătate, boală, neputință umană? De ce nu putem să gândim filosofic și mai înainte de nevoia care ne bate la fund? De ce să gândim doar în spațiul fricii proxime?
Dar, dacă ne e frică să ne gândim la anatomia fricii, adică la cum arată frica pe afară…ce ne facem dacă privim la sufletul fricii, adică Iadul?
Păcat → indiferență = Iad început acum…și permanentizat veșnic…
Pentru că ăsta e sufletul fricii = păcatul. Anatomia fricii a lui Grey e aluviunea păcatului…umoarea păcatului sau trupul fricii…Dar păcatul, oricum s-ar numi el, e sufletul fricii…
Și nu putem traversa frica pentru ca să prindem în ambele mâini pacea lui Dumnezeu, dacă nu ne recunoaștem sursa fricii, păcatul, oricare ar fi el…și oricând și unde l-am fi făcut noi…
Cu păcatele noastre pocăite și mărturisite putem privi frica în ochi cu calmitatea harului lui Dumnzeu. E cea mai frumoasă parte de putere divino-umană bucuria dumnezeiască în fața fricii, oricum s-ar numi ea și oricum ar arăta la față.
