Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Tag: LXX (Page 1 of 45)

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 18, cf. LXX

1. Și celor Cuvioși ai Tăi le era cea mai mare lumină [τοῖς δὲ Ὁσίοις Σου μέγιστον ἦν φῶς], al cărora glas auzindu-l, dar chipul nevăzându-l [ὧν φωνὴν μὲν ἀκούοντες μορφὴν δὲ οὐχ ὁρῶντες]. Că[ci chiar dacă] aceia nu au pătimit [ὅτι μὲν οὐ κἀκεῖνοι ἐπεπόνθεισαν], [ei] fericeau [ἐμακάριζον].

2. Și [știind] că nu se vatămă, rănindu-se mai înainte, mulțumeau [ὅτι δ᾽ οὐ βλάπτουσιν προηδικημένοι ηὐχαρίστουν] și, ca să deosebească harul, se rugau [καὶ τοῦ διενεχθῆναι χάριν ἐδέοντο].

3. Pentru care stâlpul cel de foc arzător [a fost] povățuitor al călătoriei celei necunoscute [ἀνθ᾽ ὧν πυριφλεγῆ στῦλον ὁδηγὸν μὲν ἀγνώστου ὁδοιπορίας], iar soare nevătămător ai dat[1] înstrăinării celei iubitoare de cinste [ἥλιον δὲ ἀβλαβῆ φιλοτίμου ξενιτείας παρέσχες].

4. Căci vrednici [erau] aceia să se lipsească de lumină și să fie închiși [cu] întuneric [καὶ φυλακισθῆναι σκότει] cei care au păzit închiși pe fiii Tăi [οἱ κατακλείστους φυλάξαντες τοὺς υἱούς Σου], prin care voia[2] a da lumina veacului, a legii celei nestricăcioase [δι᾽ ὧν ἤμελλεν τὸ ἄφθαρτον νόμου φῶς τῷ αἰῶνι δίδοσθαι].

5. Dar sfătuindu-se ei să omoare pruncii celor Cuvioși, și un fiu punându-se și mântuindu-se, întru dovadă ai luat[3] mulțimea de fii a lor și deodată i-ai nimicit în apa cea tare.

6. Noaptea aceea a fost cunoscută mai înainte părinților noștri [ἐκείνη ἡ νὺξ προεγνώσθη πατράσιν ἡμῶν], ca fără teamă – [cei care] au știut acestora [pe acestea], [care] au crezut jurămintelor – să se bucure [ἵνα ἀσφαλῶς εἰδότες οἷς ἐπίστευσαν ὅρκοις ἐπευθυμήσωσιν].

7. Și s-a primit de către poporul Tău mântuirea celor Drepți [προσεδέχθη ὑπὸ λαοῦ Σου σωτηρία μὲν Δικαίων] și pieirea celor vrăjmași [ἐχθρῶν δὲ ἀπώλεια].

8. Căci, [cu] care [măsură] i-ai pedepsit pe cei potrivnici [ᾧ γὰρ ἐτιμωρήσω τοὺς ὑπεναντίους], [cu] aceea, pe noi chemându-ne, ne-ai slăvit [τούτῳ ἡμᾶς προσκαλεσάμενος ἐδόξασας].

9. Căci în taină jertfeau cei Cuvioși, fiii celor buni [κρυφῇ γὰρ ἐθυσίαζον Ὅσιοι παῖδες ἀγαθῶν], și au pus legea Dumnezeirii într-un gând [καὶ τὸν τῆς Θειότητος[4] νόμον ἐν ὁμονοίᾳ διέθεντο]. [Și] asemenea acestora [τῶν αὐτῶν ὁμοίως], ai părinților celor Sfinți, și ai celor bune și ai primejdiilor să fie părtași [καὶ ἀγαθῶν καὶ κινδύνων μεταλήμψεσθαι τοὺς Ἁγίους πατέρων], [ei] deja cântându-le mai întâi laude [ἤδη προαναμέλποντες αἴνους].

10. Și se auzea ca răspuns strigarea nepotrivită a vrăjmașilor și se deosebea glasul cel jalnic, plângând, al copiilor.

11. Și [cu] certarea[5] [erau] asemenea robul cu stăpânul [său] și pedepsindu-se cel din popor [la fel cu] împăratul [și] aceleași pătimind.

12. Și, laolaltă, toți în același nume al morții [πάντες ἐν ἑνὶ ὀνόματι θανάτου], aveau morți nenumărați. Căci nici pentru [ca] să-i îngroape [nu] erau destui cei vii [οὐδὲ γὰρ πρὸς τὸ θάψαι οἱ ζῶντες ἦσαν ἱκανοί], întrucât [ἐπεὶ], într-o clipeală [πρὸς μίαν ῥοπὴν], cea mai cinstită facere a lor a fost nimicită [ἡ ἐντιμοτέρα γένεσις αὐτῶν διέφθαρτο].

13. Căci pe toate necrezându-le pentru vrăjitorii, în[tru] pieirea celor întâi-născuți [ai lor], au mărturisit poporul[6] a fi fiul lui Dumnezeu [ὡμολόγησαν Θεοῦ υἱὸν λαὸν εἶναι].

14. Căci liniștita tăcere cuprinzând toate și noaptea în graba ei mijlocind,

15. atotputernicul Tău cuvânt din ceruri, din tronurile cele împărătești, [este] războinicul cel aspru [ἀπότομος πολεμιστὴς], [care] a sărit întru mijlocul pământului celui muritor, [și] sabia cea ascuțită [ξίφος ὀξὺ], porunca Ta cea nefățarnică purtând [τὴν ἀνυπόκριτον ἐπιταγήν Σου φέρων].

16. Și stând, a umplut toate de moarte, și de cer se atingea și a stat pe pământ.

17. Atunci, numaidecât, nălucirile viselor celor groaznice i-au tulburat pe ei și fricile au venit peste ei în mod neașteptat.

18. Și altul, în alt loc lepădându-se, [era] pe jumătate mort [ἡμίθνητος]. [Și astfel Dumnezeu] le arăta pentru care pricină mureau.

19. Căci visele, tulburându-i pe ei, aceasta au vestit mai înainte, ca să [nu] piară [ei] neștiind pentru ce rău pătimesc.

20. Și s-a atins și de cei Drepți ispita morții [ἥψατο δὲ καὶ Δικαίων πεῖρα θανάτου] și pieire s-a făcut mulțimii în pustiu, dar urgia [Lui] nu a rămas pentru mult [timp] [ἀλλ᾽ οὐκ ἐπὶ πολὺ ἔμεινεν ἡ ὀργη][7].

21. Căci bărbatul cel nevinovat, grăbindu-se, s-a luptat înainte [mai departe] [σπεύσας γὰρ ἀνὴρ ἄμεμπτος προεμάχησεν], arma slujirii sale [fiind] rugăciunea [τὸ τῆς ἰδίας λειτουργίας ὅπλον προσευχὴν], și a tămâii ispășire primind [καὶ θυμιάματος ἐξιλασμὸν κομίσας], a stat împotriva mâniei [ἀντέστη τῷ θυμῷ] [lui Dumnezeu] și sfârșit a pus nenorocirii [καὶ πέρας ἐπέθηκε τῇ συμφορᾷ], arătând că slujitorul Tău este [δεικνὺς ὅτι Σός ἐστιν θεράπων].

22. Și a biruit mânia [Sa] nu [cu] tăria trupului, nu [cu] lucrarea armelor, ci [cu] cuvântul pe Cel care pedepsește [și] l-a supus, pomenind jurămintele părinților [noștri] și făgăduințele [lor].

23. Căci, cei morți deja căzând cu ghiotura unii peste alții, la mijloc stând, [El] a oprit urgia și calea către cei vii a despicat.

24. Căci în veșmântul cel până la picioare era toată podoaba [lor] și slăvile părinților [erau] pe cioplirea cea în patru rânduri a pietrelor și măreția Ta [καὶ μεγαλωσύνη Σου] [era] peste diadema capului său.

25. Acestora le-a venit Cel care nimicește. Și de acestea s-a[u] înfricoșat, căci era destulă [chiar și] numai ispita urgiei.


[1] Cu referire la Dumnezeu.

[2] Tot cu referire la Dumnezeu.

[3] Dumnezeu a făcut asta.

[4] Cuvântul τῆς Θειότητος [al Dumnezeirii] este unic în LXX.

[5] Certarea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu îl pedepsește la fel pe împărat ca și pe cel din popor.

[6] Egiptenii au mărturisit că Israil este fiul lui Dumnezeu, că el este poporul Său.

[7] Manifestarea urgiei Sale nu a durat mult timp.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 17, cf. LXX

1. Căci mari [sunt] judecățile Tale [μεγάλαι γάρ Σου αἱ κρίσεις] și greu de tâlcuit [καὶ δυσδιήγητοι]. Pentru aceasta, sufletele cele necertate s-au rătăcit.

2. Căci gândind să asuprească neamul cel sfânt, cei fărădelege – cei robiți ai întunericului și legații nopții celei lungi – închizându-se [cu] acoperișuri, [ei], [care erau] pribegi ai veșnicei înainte-vederi [φυγάδες τῆς αἰωνίου προνοίας] [a lui Dumnezeu], zăceau.

3. Căci gândind a ascunde în păcatele cele ascunse [λανθάνειν γὰρ νομίζοντες ἐπὶ κρυφαίοις ἁμαρτήμασιν], [cu] neluminosul acoperământ al uitării s-au risipit [ἀφεγγεῖ λήθης παρακαλύμματι ἐσκορπίσθησαν], uimindu-se cu groază [θαμβούμενοι δεινῶς] și [cu] năluciri tulburându-se [καὶ ἰνδάλμασιν ἐκταρασσόμενοι].

4. Căci nici locul cel mai lăuntric, pe cel păstrat pentru ei, [nu] îl păzea[u] fără de frică, ci sunetele, tulburându-i pe ei, sunau de jur împrejur, și nălucirile [cu] cei întunecați [φάσματα ἀμειδήτοις] și cei opăriți [cu] fețele se arăta[u] [κατηφῆ προσώποις ἐνεφανίζετο].

5. Și nici tăria focului [nu] biruia [pentru] a lumina, nici flăcările stelelor cele foarte luminoase [nu] îndurau a lumina acea noapte întunecată,

6. ci lor li se arăta numai un foc de la sine [διεφαίνετο δ᾽ αὐτοῖς μόνον αὐτομάτη πυρὰ], plin de frică [φόβου πλήρης], și, înspăimântându-se foarte mult de acea față nevăzută [ἐκδειματούμενοι δὲ τῆς μὴ θεωρουμένης ἐκείνης ὄψεως], gândeau [a fi] mai rele cele care se văd.

7. Și zăcea[u] batjocurile meșteșugului vrăjitoresc și a înfumurării celei peste minte [este] mustrarea cea nerușinată.

8. Căci cei care făgăduiesc a îndepărta fricile și tulburările sufletului îmbolnăvit, aceia boleau de evlavia cea de râs [ὗτοι καταγέλαστον εὐλάβειαν ἐνόσουν].

9. Căci, și dacă niciun [lucru] tulburător [nu] îi înfricoșa [i-ar fi înfricoșat] pe ei, [cu] trecerile fiarelor și [cu] șuierăturile târâtoarelor speriindu-se, piereau înfricoșați și pe văzduhul cel ieșit de nicăieri [καὶ τὸν μηδαμόθεν φευκτὸν ἀέρα] refuzau să-l privească [προσιδεῖν ἀρνούμενοι].

10. Căci răutatea [este] fricoasă, cu propria sa mărturie osândindu-se, și pururea a primit cele rele, asuprindu-se [cu] conștiința [συνεχομένη τῇ συνειδήσει].

11. Căci nimic [nu] este frica [οὐθὲν γάρ ἐστιν φόβος], decât numai trădarea ajutoarelor din cuget [εἰ μὴ προδοσία τῶν ἀπὸ λογισμοῦ βοηθημάτων].

12. Și, înăuntru fiind [ἔνδοθεν δὲ οὖσα], așteptarea [este] mai mică [ἥττων ἡ προσδοκία]. [De aceea, el] socotește mai mult necunoașterea pricinii celei care dă durere.

13. Iar cei [care, în] noaptea cea cu adevărat neputincioasă [οἱ δὲ τὴν ἀδύνατον ὄντως νύκτα], și din cele mai de jos ale neputinciosului Iad venind [καὶ ἐξ ἀδυνάτου ᾍδου μυχῶν ἐπελθοῦσαν], același somn dormind [τὸν αὐτὸν ὕπνον κοιμώμενοι],

14. [cu] minunile nălucirilor se conduceau, iar pe ei [înșiși cu] trădarea sufletului se slăbeau, căci lor li s-a turnat frica cea deodată și neașteptată.

15. Așadar, atunci, care încă la un moment dat astfel era acolo [εἶθ᾽ οὕτως ὃς δή ποτ᾽ οὖν ἦν ἐκεῖ], căzând, se păzea închizându-se întru temnița cea fără de fier [καταπίπτων ἐφρουρεῖτο εἰς τὴν ἀσίδηρον εἱρκτὴν κατακλεισθείς].

16. Căci dacă și plugar era cineva sau păstor sau [din] cei din pustie, lucrător[i] ai trudelor [εἴ τε γὰρ γεωργὸς ἦν τις ἢ ποιμὴν ἢ τῶν κατ᾽ ἐρημίαν ἐργάτης μόχθων], luând mai înainte pe cea greu de scăpat, nevoie răbda [προλημφθεὶς τὴν δυσάλυκτον ἔμενεν ἀνάγκην], căci [cu] un lanț de întuneric toți s-au legat [μιᾷ γὰρ ἁλύσει σκότους πάντες ἐδέθησαν].

17. Dacă și vântul șuierând sau glasul cel cu bun viers al păsărilor împrejurul ramurilor celor larg răspândite sau cursul de apă curgând [cu] tărie sau zgomotul cel tare al pietrelor răsturnate

18. sau alergarea cea nevăzută a vietăților săltând sau glasul fiarelor celor sălbatice răcnind sau glasul răsunând din adâncitura munților, [din acestea] slăbea[u] ei înfricoșându-se [παρέλυεν αὐτοὺς ἐκφοβοῦντα].

19. Căci lumea întreagă [cu] luminoasă lumină strălucea [ὅλος γὰρ ὁ κόσμος λαμπρῷ κατελάμπετο φωτὶ] și [cu] neîmpiedicate lucruri se ținea [καὶ ἀνεμποδίστοις συνείχετο ἔργοις],

20. iar numai acelora li s-a întins noaptea cea grea [μόνοις δὲ ἐκείνοις ἐπετέτατο βαρεῖα νὺξ], chipul întunericului care îi va primi pe ei [εἰκὼν τοῦ μέλλοντος αὐτοὺς διαδέχεσθαι σκότους]. Iar lor își erau mai grei [decât] întunericul.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 16, cf. LXX

1. Pentru aceasta, prin cele asemenea au fost pedepsiți cu vrednicie și prin mulțimea fiarelor au fost chinuiți.

2. Pentru care pedeapsă, bine-făcând poporului Tău, întru pofta dorinței [lor], străină gustare [și] mâncare le-ai pregătit: cârsteiul [ὀρτυγομήτραν];

3. ca aceia poftind mâncarea, pentru urâta înfățișare a celor care au fost trimise[1], și [de la] pofta cea de trebuință să se întoarcă, iar aceștia, în[tru] puțin fiind lipsiți, și de străina gustare să se împărtășească.

4. Căci se cuvenea celor care tiranizează [ca] neînduplecată nevoie să le vină, iar acestora numai să li se arate cum vrăjmașii lor se chinuiau.

5. Căci, și când lor le-a venit îngrozitoarea mânie a fiarelor și [cu] mușcăturile acelor șerpi strâmbi se nimiceau, nu până [la] sfârșit a rămas urgia Ta

6. întru mustrare, ci în[tru] puțin s-au tulburat, având semn al mântuirii [σύμβολον σωτηρίας][2] întru pomenirea poruncii legii Tale [εἰς ἀνάμνησιν ἐντολῆς νόμου Σου].

7. Căci cel care s-a întors [ὁ γὰρ ἐπιστραφεὶς][3], nu pentru ceea ce se vede se mântuia [οὐ διὰ τὸ θεωρούμενον ἐσῴζετο], ci pentru Tine, Mântuitorul tuturor [ἀλλὰ διὰ Σὲ τὸν πάντων Σωτῆρα].

8. Iar și în[tru] aceasta i-ai convins pe vrăjmașii noștri, că Tu ești Cel care izbăvești din tot răul [ὅτι Σὺ εἶ ὁ ῥυόμενος ἐκ παντὸς κακοῦ].

9. Căci pe aceia, mușcăturile lăcustelor și ale muștelor i-a[u] omorât și nu s-a aflat vindecarea sufletului lor, că vrednici erau de [unele ca] acestea [prin care] să se pedepsească.

10. Iar pe fiii Tăi nici dinții balaurilor celor otrăvitori [nu] i-au biruit, căci mila Ta a trecut dincolo [τὸ ἔλεος γάρ Σου ἀντιπαρῆλθεν] și i-a vindecat pe ei [καὶ ἰάσατο αὐτούς].

11. Căci întru pomenirea zicerilor Tale se altoiau [εἰς γὰρ ὑπόμνησιν τῶν λογίων Σου ἐνεκεντρίζοντο] și iute se mântuiau [καὶ ὀξέως διεσῴζοντο], ca nu [cumva], întru adâncă uitare căzând, netulburați să fie de a Ta faptă bună.

12. Căci și nici iarba, nici plasturele [nu i-]a vindecat pe ei [καὶ γὰρ οὔτε βοτάνη οὔτε μάλαγμα ἐθεράπευσεν αὐτούς], ci cuvântul Tău[4], Doamne, Cel care pe toate le vindecă [ἀλλὰ ὁ Σός Κύριε λόγος ὁ πάντας ἰώμενος]!

13. Căci Tu ai puterea vieții și a morții [Σὺ γὰρ ζωῆς καὶ θανάτου ἐξουσίαν ἔχεις] și cobori întru porțile Iadului și ridici [καὶ κατάγεις εἰς πύλας ᾍδου καὶ ἀνάγεις][de acolo].

14. Iar omul ucide [cu] răutatea lui [ἄνθρωπος δὲ ἀποκτέννει μὲν τῇ κακίᾳ αὐτοῦ] și, ieșind duhul [din el] [ἐξελθὸν δὲ πνεῦμα], nu se [mai] întoarce [οὐκ ἀναστρέφει], nici [nu] se [mai] reîntoarce sufletul luat [οὐδὲ ἀναλύει ψυχὴν παραλημφθεῖσαν][5],

15. iar să fugi [a fugi] de mâna Ta este cu neputință [τὴν δὲ Σὴν χεῖρα φυγεῖν ἀδύνατόν ἐστιν][omului].

16. Căci cei neevlavioși, refuzând să Te cunoască pe Tine, în tăria brațului Tău au fost biciuiți, [cu] străine ploi și [cu] grindine și [cu] furtuni cu trăsnete neînduplecate prigonindu-se și [cu] foc mistuindu-se.

17. Căci cel mai minunat [lucru era acesta: că] în apa [în care] toate stingându-se [se sting], focul [și] mai mult lucra, căci apărătoare este lumea celor Drepți.

18. Căci, câteodată, se îmblânzea flacăra [focului], ca să nu mistuie vietățile care au fost trimise peste cei neevlavioși, ci [ca] ei, văzând [acestea], să cunoască că de Dumnezeu [cu] judecată sunt certați [ἀλλ᾽ αὐτοὶ βλέποντες εἰδῶσιν ὅτι Θεοῦ κρίσει ἐλαύνονται].

19. Iar, câteodată, și în mijlocul apei [mai mult] decât puterea focului arde[6], ca să strice roadele pământului celui nedrept.

20. [Fapt] pentru care, [cu] mâncarea Îngerilor ai hrănit cu îmbucături pe poporul Tău [Ἀγγέλων τροφὴν ἐψώμισας τὸν λαόν Σου] și pâinea ce pregătită le-ai trimis-o lor din cer [καὶ ἕτοιμον ἄρτον ἀπ᾽ οὐρανοῦ παρέσχες αὐτοῖς], fără de trudă [ἀκοπιάτως], având toată dulceața [πᾶσαν ἡδονὴν ἰσχύοντα] și [fiind] spre toată gustarea cea dulce [καὶ πρὸς πᾶσαν ἁρμόνιον γεῦσιν].

21. Căci firea Ta [ἡ μὲν γὰρ ὑπόστασίς Σου], dulceața Ta către fii arăta[i] [τὴν Σὴν πρὸς τέκνα ἐνεφάνιζεν γλυκύτητα], iar [cu] pofta celui care se aduce [τῇ δὲ τοῦ προσφερομένου ἐπιθυμίᾳ], slujind către cel care dorea [ὑπηρετῶν πρὸς ὅ τις ἐβούλετο], se schimba [μετεκιρνᾶτο].

22. Foc a îndurat și zăpada [și] gheața și nu se topea, ca să cunoască că focul a nimicit roadele vrăjmașilor, arzând în grindină și în ploi fulgerând.

23. Și acesta[7], iarăși, ca să se hrănească cei Drepți, și puterea lui [și-]a uitat-o,

24. căci zidirea Ție slujindu-Ți, Celui care ai făcut-o, întinde întru pedeapsă împotriva celor nedrepți și dezleagă întru binefacere pentru cei care în[tru] Tine au nădăjduit.

25. Pentru aceasta și atunci, întru toate cercetând, darului Tău celui atoatehrănitor slujea [τῇ παντοτρόφῳ Σου δωρεᾷ ὑπηρέτει], către voința celor care se roagă,

26. să învețe fiii Tăi, pe care i-ai iubit, Doamne, că nu facerile roadelor îi hrănesc pe o[a]m[eni], ci cuvântul Tău îi păzește pe cei care cred Ție!

27. Căci cel [care] de foc nestricându-se [nu se strică], pur și simplu se topea, încălzindu-se de mica rază de soare.

28. Pentru ca să fie cunoscut [faptul] că trebuie a ajunge soarele spre mulțumirea Ta [δεῖ φθάνειν τὸν ἥλιον ἐπ᾽ εὐχαριστίαν Σου] și către răsăritul luminii să Ți se roage Ție [καὶ πρὸς ἀνατολὴν φωτὸς ἐντυγχάνειν Σοι][8].

29. Căci nădejdea celui nemulțumitor ca o brumă de iarnă se va topi [ἀχαρίστου γὰρ ἐλπὶς ὡς χειμέριος πάχνη τακήσεται] și va curge ca apa cea nefolositoare [καὶ ῥυήσεται ὡς ὕδωρ ἄχρηστον].


[1] De Dumnezeu.

[2] Se referă la șarpele de aramă.

[3] Și a privit spre șarpele de aramă.

[4] O indicare tainică a persoanei Fiului.

[5] De Îngerii lui Dumnezeu.

[6] Focul de la Dumnezeu, prin care El pedepsește, arde mai mult decât focul nostru material. El e un foc paradoxal, pentru că arde și în mijlocul apei.

[7] Se referă la foc.

[8] Profetizarea faptului că Dumnezeiasca Euharistie se va sluji dimineața, când strălucește soarele și că ne vom închina Lui spre răsărit.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 15, cf. LXX

1. Iar Tu, Dumnezeul nostru, [ești] bun și drept, îndelung-răbdător și [cu] milă cârmuind toate.

2. Căci și dacă avem să păcătuim, ai Tăi suntem, știind tăria Ta. Și nu vom păcătui, știind că ai Tăi am fost socotiți.

3. Căci a Te înțelege pe Tine [este] întreaga dreptate [τὸ γὰρ ἐπίστασθαί Σε ὁλόκληρος δικαιοσύνη] și să știi [a ști] tăria Ta [este] rădăcina nemuririi [καὶ εἰδέναι Σου τὸ κράτος ῥίζα ἀθανασίας].

4. Căci nici [nu] ne-a înșelat pe noi gândirea oamenilor cea cu rău meșteșug [οὔτε γὰρ ἐπλάνησεν ἡμᾶς ἀνθρώπων κακότεχνος ἐπίνοια], nici truda cea fără de rod a scriitorilor umbrei [οὐδὲ σκιαγράφων πόνος ἄκαρπος] [și nici] chipul mânjit [cu] culori potrivite [εἶδος σπιλωθὲν χρώμασιν διηλλαγμένοις],

5. a căror față vine celor nebuni întru poftă [ὧν ὄψις ἄφροσιν εἰς ὄρεξιν ἔρχεται] și poftește al mortului chip [ποθεῖ τε νεκρᾶς εἰκόνος] [și] vederea cea fără de suflare [εἶδος ἄπνουν][1].

6. [Căci] iubitorii de cele rele [sunt] și cei vrednici de astfel de nădejdi. [Și la fel sunt] și cei care fac și cei care poftesc și cei care se închină [idolilor].

7. Căci și olarul [κεραμεὺς], călcând pământul cel moale, cu osteneală zidește, spre slujba noastră, câte una. Iar din același lut a zidit și vasele cele curate ale lucrurilor cele slujitoare, [dar] și cele dimpotrivă, asemenea pe toate. Și [din] acestea două, [după] care [cum] este folosul fiecăruia, judecător[2] [este] lucrătorul în lut [ὁ πηλουργός].

8. Și lucrătorul cel rău zidește dumnezeu deșert [θεὸν μάταιον] din același lut – [el] care, cu puțin mai înainte, din pământ născându-se, după puțin merge [în cel] din care a fost luat, a sufletului datorie cerându-și –,

9. ci [căci] grija lui nu este că se va osteni, nici că are viață scurtă, ci se sădește aurarilor și argintarilor și pe căldărari îi urmează și slavă crede [că are], că[ci] zidește pe cele înșelătoare.

10. Cenușă [este] inima lui [σποδὸς ἡ καρδία αὐτοῦ] și mai neînsemnată [decât] pământul [este] nădejdea lui [καὶ γῆς εὐτελεστέρα ἡ ἐλπὶς αὐτοῦ] și mai necinstită [decât] lutul [este] viața lui [πηλοῦ τε ἀτιμότερος ὁ βίος αὐτου].

11. Că nu L-a cunoscut pe Cel care l-a zidit pe el [ὅτι ἠγνόησεν τὸν πλάσαντα αὐτὸν] și pe Cel care i-a suflat lui suflet lucrător [καὶ τὸν ἐμπνεύσαντα αὐτῷ ψυχὴν ἐνεργοῦσαν] și pe Cel care i-a suflat [lui] pe Duhul Cel viu [καὶ ἐμφυσήσαντα Πνεῦμα Ζωτικόν],

12. ci au socotit[3] a fi o jucărie viața noastră [ἀλλ᾽ ἐλογίσαντο παίγνιον εἶναι τὴν ζωὴν ἡμῶν] și traiul [nostru] o sărbătoare avantajoasă [καὶ τὸν βίον πανηγυρισμὸν ἐπικερδη]. Căci trebuie acum, zice [el][4], de unde [se poate], [și] din rău a strânge [ceva].

13. Căci el [mai mult] decât toți a știut că păcătuiește, zidind, al lucrului [din lucrul] de pământ, vase ușor de spart și cioplite.

14. Și toți [sunt] cei mai nebuni [πάντες δὲ ἀφρονέστατοι] și cei bolnavi [mai mult] decât sufletul celui prunc [καὶ τάλανες ὑπὲρ ψυχὴν νηπίου]. [Pentru că sunt] vrăjmașii poporului Tău, asuprindu-l pe el.

15. Că și pe toți idolii neamurilor i-au socotit „dumnezei”, cărora nici folosul ochilor [nu le este] întru vedere, nici nasurile [lor] întru tragere de aer, nici urechile a auzi, nici degetele mâinilor întru atingere și picioarele lor [sunt] nefolositoare pentru urcare.

16. Căci omul i-a făcut pe ei[5] și cel care a fost împrumutat [cu] duh i-a zidit pe ei. [Pentru] că niciun om [nu] poate să zidească un dumnezeu asemenea Lui,

17. ci muritor fiind, muritor face, [cu] mâinile cele fărădelege. Că mai bun este [el decât] lucrurile închinărilor sale, pe care el le-a trăit, iar acelea niciodată.

18. Dar și la vietățile cele mai vrăjmașe se închină, căci [cu] nebunia se unesc [și decât] celelalte sunt mai rele.

19. Și nici [nu] câștigă cele bune, cât să dorești ca în fața vietăților [οὐδ᾽ ὅσον ἐπιποθῆσαι ὡς ἐν ζῴων ὄψει καλὰ τυγχάνει], ci au fugit și de lauda lui Dumnezeu și de binecuvântarea Sa [ἐκπέφευγεν δὲ καὶ τὸν τοῦ Θεοῦ ἔπαινον καὶ τὴν εὐλογίαν Αὐτοῦ].


[1] Se referă la idoli.

[2] El decide ce fel de vas trebuie să zidească.

[3] Se referă la oamenii idolatri.

[4] Omul idolatru, păcătos, avar.

[5] Pe idoli.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 14, cf. LXX

1. Iarăși, cineva încercând să evite călătoria și vrând a călători prin valurile cele sălbatice, strigă [către] lemn[1], [deși lemnul este] mai putred [decât] corabia purtându-l [care îl poartă] pe el.

2. Căci pe acela[2] pofta câștigurilor l-a văzut și înțelepciunea cea artizană l-a pregătit.

3. Dar a Ta pronie/ înainte-gândire [πρόνοια], Părinte, conduce [toate]! Că ai dat cale și în mare și în valuri cărare sigură,

4. arătând că poți din to[a]t[e] a mântui. Că [și] dacă fără de meșteșug are să se îmbarce cineva,

5. și vrei [ca] nu nefolositoare a fi [să fie] lucrurile înțelepciunii Tale, pentru aceasta și [dacă] celui mai mic lemn [prin cel mai mic lemn] cred oamenii [că își scapă] sufletele, [atunci] trecând valurile [cu] pluta, s-au mântuit [se mântuie][3].

6. Căci și la început, pierind uriașii cei mândri [ἀπολλυμένων ὑπερηφάνων γιγάντων], nădejdea lumii pe plută scăpând [ἡ ἐλπὶς τοῦ κόσμου ἐπὶ σχεδίας καταφυγοῦσα], au lăsat veacului sămânța nașterii [ἀπέλιπεν αἰῶνι σπέρμα γενέσεως], cu a Ta mână călăuzindu-se [τῇ Σῇ κυβερνηθεῖσα χειρί] [ei].

7. Căci a fost binecuvântat lemnul prin care se face dreptatea[4],

8. iar el, cel făcut de mână[5], blestemat [este, cât] și cel care l-a făcut pe el. Căci el lucra, iar cel stricăcios „dumnezeu” a fost numit.

9. Căci în egală [măsură] urâte Îi [sunt] lui Dumnezeu și cel care este neevlavios și neevlavia lui.

10. Căci și cel care a fost făcut[6], dimpreună cu cel care a făcut[7], va fi pedepsit [vor fi pedepsiți].

11. Pentru aceea și în[tru] idolii neamurilor cercetare va fi, că[ci] întru urâciune s-au făcut în zidirea lui Dumnezeu și întru poticnirea sufletelor oamenilor și întru lațul picioarelor celor nebuni.

12. Căci începutul curviei [este] gândirea idolilor [ἀρχὴ γὰρ πορνείας ἐπίνοια εἰδώλων], iar aflarea lor [este] stricăciunea vieții [εὕρεσις δὲ αὐτῶν φθορὰ ζωῆς].

13. Căci [idolul] nici [nu] era dintru început, nici [nu] va fi întru veac.

14. Căci [cu] slava deșartă a oamenilor a intrat întru lume [κενοδοξίᾳ γὰρ ἀνθρώπων εἰσῆλθεν εἰς τὸν κόσμον] și, pentru aceasta, pe scurt, al lor sfârșit s-a înștiințat.

15. Căci [celui mort] înainte de vreme, [cu] jale îndurerându-se tatăl fiului celui degrabă luat[8], chip făcându-i[9], pe cel [care] înainte [era] om mort, acum ca pe „un dumnezeu” l-a cinstit și a dat celor de sub mâna lui taine și sărbători.

16. Apoi, în timp, întărindu-se obiceiul cel neevlavios [τὸ ἀσεβὲς ἔθος], ca lege a fost păzit [ὡς νόμος ἐφυλάχθη]

17. și [cu] poruncile tiranilor se închina[u] celor cioplite[10]. Pe care, în față, neputând a-i cinsti oamenii, pentru că a locui [locuiau] departe, fața cea de departe imprimând-o, au făcut un chip văzut al împăratului care este [era] cinstit, ca pe cel care nu este de față, ca și [când ar fi] de față să-l amăgească prin sârguință.

18. Și întru [pentru] întinderea închinării[11], ambiția meșteșugarului i-a îndemnat și pe cei care nu o cunosc [nu o cunoșteau].

19. Căci, poate, celui care stăpânește vrând să placă, s-a silit [cu] meșteșug [ca să facă] asemănarea în[tru] [cât] mai bine.

20. Iar mulțimea, fiind atrasă prin plăcerea lucrării, pe cel [care cu] puțin înainte [era] cinstit [ca] om, acum obiect de închinare l-au socotit [νῦν σέβασμα ἐλογίσαντο].

21. Și acesta s-a făcut vieții întru cursă. Că[ci] sau dezastrului sau tiraniei slujind oamenii, numele cel de neîmpărtășit [τὸ ἀκοινώνητον ὄνομα][12] l-a[u] pus pietrelor și lemnelor.

22. Așadar, nu a fost destul a se înșela despre cunoașterea lui Dumnezeu, ci și în marea luptă a neștiinței trăind [ἀλλὰ καὶ ἐν μεγάλῳ ζῶντες ἀγνοίας πολέμω], pe atâtea rele [ei] le numesc „pace”.

23. Căci sau sărbătorile cele ale omorârii de fii sau tainele cele ascunse sau învățăturile cele aparte [și la] ospețele cele nebunești petrecând,

24. încă nici viețile, nici nunțile [nu] le mai păzesc curate. Ci unul pe altul [se dușmănesc] sau se dă [dau] curselor sau, falsificând, suferă durere.

25. Iar toate amestecate este [sunt]: sângele și uciderea, furtul și viclenia, stricăciunea, necredința, tulburarea, jurământul fals,

26. gălăgia de [pentru] bunătăți [θόρυβος ἀγαθῶν], uitarea harului [χάριτος ἀμνηστία], pângărirea sufletelor [ψυχῶν μιασμός], schimbarea nașterii [γενέσεως ἐναλλαγή], neorânduiala nunților [γάμων ἀταξία], preacurvia și necurăția.

27. Căci închinarea [adusă] idolilor celor nenumiți [este] începutul a tot răul, [cât] și pricina și sfârșitul [lui] este.

28. Căci sau, veselindu-se, au fost nebuni sau profețesc cele mincinoase sau trăiesc [cu] nedreptate sau repede se jură în mod fals.

29. Căci nădăjduind idolilor celor fără de suflet, rău jurându-se, [idolii] să facă nedreptate nu primesc.

30. Și amândouă cele drepte pe ei îi va [vor] pedepsi. Că[ci] rău au gândit despre Dumnezeu, luând aminte idolilor, și au jurat nedrept, în vicleșug, disprețuind cuvioșia.

31. Căci judecata pedepsește pururea nu puterea celor ce se jură, ci a celor care păcătuiesc, [ea pedepsește] călcarea legii a celor nedrepți.


[1] Către idolul făcut din lemn.

[2] Pe idol.

[3] Dacă corabia se sparge și oamenii sunt nevoiți să plutească pe lemnele ei, Dumnezeu îi va mântui, dacă vor face o plută din primul lemn găsit înaintea lor.

[4] O profeție despre Sfânta Cruce a Domnului.

[5] Idolul.

[6] Se referă la idol.

[7] Care l-a făcut pe idol.

[8] Celui degrabă luat dintre noi.

[9] Făcând un idol al copilului său mort prematur.

[10] Idolilor.

[11] Pentru extinderea ei și la alții.

[12] Adică numele lui Dumnezeu. Pentru că numele Lui nu poate fi dat niciunei făpturi pe care El a creat-o.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 13, cf. LXX

1. Căci deșerți [sunt] toți oamenii [cu] firea, cărora le era de față necunoașterea lui Dumnezeu [Θεοῦ ἀγνωσία], și din bunătățile cele care se văd [καὶ ἐκ τῶν ὁρωμένων ἀγαθῶν] nu s-au întărit să-L cunoască pe Cel care este [οὐκ ἴσχυσαν εἰδέναι τὸν ὄντα], nici lucrurilor [Sale] luând aminte [nu] L-au cunoscut pe Artizan/ Meșteșugar [οὔτε τοῖς ἔργοις προσέχοντες ἐπέγνωσαν τὸν Τεχνίτην][1],

2. ci sau foc sau vânt sau aerul cel rapid sau cercul stelelor sau apa cea năprasnică sau luminătorii cerului au socotit [că sunt] „stăpânitorii lumii” [πρυτάνεις κόσμου] și „dumnezei [θεοὺς]”,

3. de care, dacă [cu] frumusețe bucurându-se [se bucurau] de acestea, [drept] „dumnezei” le luau. [De aceea], să cunoască[2] cu cât mai bun [decât] acestea[3] este Stăpânul! Căci Începătorul facerii [celei pline] de frumusețe le-a zidit pe ele [ὁ γὰρ τοῦ κάλλους Γενεσιάρχης ἔκτισεν αὐτά].

4. Iar dacă de putere [δύναμιν] și de lucrare [ἐνέργειαν][4] minunându-se [se minunează], să înțeleagă cu cât este mai puternic decât ele Cel care le-a pregătit pe acestea!

5. Căci din măreția și frumusețea făpturilor [ἐκ γὰρ μεγέθους καὶ καλλονῆς κτισμάτων], după asemănare [ἀναλόγως], Făcătorul facerii lor se vede [ὁ Γενεσιουργὸς αὐτῶν θεωρεῖται].

6. Dar încă [și] spre acestea este puțină plângere [ἀλλ᾽ ὅμως ἐπὶ τούτοις μέμψις ἐστὶν ὀλίγη]. Căci și acestea[5] pot să înșele [καὶ γὰρ αὐτοὶ τάχα πλανῶνται] [pe cei care], pe Dumnezeu căutând [Îl caută] și vrând [vor] să Îl afle [Θεὸν ζητοῦντες καὶ θέλοντες εὑρεῖν].

7. Căci în [și cu] lucrurile Sale trăind, caută și se încredințează [cu] vederea, că bune [sunt] cele care se văd.

8. Și iarăși nici ei [nu sunt] de iertat.

9. Căci dacă atât de mult[e] au putut să știe ca să poată să urmărească veacul, pe Stăpânul acestora cum de nu L-au aflat repede?

10. Iar nenorocite și în cei morți [sunt] nădejdile lor, care au numit „dumnezei” lucrurile mâinilor omenești, aur și argint, lucrarea de meșteșug și asemănări ale vietăților sau piatra cea nefolositoare, [adică] lucrul de mână cel vechi.

11. Iar dacă și vreun tăietor de lemne, un dulgher [τέκτων], s-a mișcat repede tăind un copac, [el] a răzuit cu măiestrie toată coaja lui și, meșteșugind cu bună cuviință, a pregătit un vas folositor întru slujba vieții [κατεσκεύασεν χρήσιμον σκεῦος εἰς ὑπηρεσίαν ζωῆς]

12. și resturile lucrului întru pregătirea hranei folosindu-le s-a săturat.

13. Dar din acele resturi, [care] întru nimic [nu sunt] de folos, luând un lemn strâmb [ξύλον σκολιὸν] și crescut cu noduri [καὶ ὄζοις συμπεφυκός], l-a sculptat în grija tihnei sale și [cu] experiența înțelegerii l-a făcut pe el. L-a făcut pe el [cu] chipul omului [εἰκόνι ἀνθρώπου]

14. sau [cu] vreo vietate neînsemnată l-a asemănat pe el, ungându-l [cu] cretă roșie și [cu] roșu roșindu-i culoarea lui și ungând toată pata cea [care este] întru el

15. și făcându-i lui o vrednică locuință a sa, în perete l-a pus pe el, legându-l [cu] fier.

16. Așadar, pentru ca să nu cadă, a gândit mai înainte [pentru] el, știind că nu poate lui să-și ajute. Căci și chip este și are nevoie de ajutor.

17. Iar rugându-se pentru stăpânirile și nunțile sale și [pentru] fii, nu se rușinează vorbind cu cel fără de suflet și pentru sănătate [el] îl cheamă pe cel slab

18. și pentru viață pe cel mort îl consideră vrednic și pentru ajutor pe cel mai nepriceput îl roagă și pentru călătorie [pe cel care] nici cu piciorul a-l folosi neputând [nu poate]

19. și pentru câștig și lucrare și a mâinilor reușită, [el], [cu] mâinile [sale], cere tărie trupească [de la] cel mai fără de putere.


[1] Pe Făcătorul lumii.

[2] Cei idolatri.

[3] Decât lucrurile cele create de El.

[4] De puterea și de lucrarea lui Dumnezeu.

[5] Făpturile lui Dumnezeu.

Înțelepciunea lui Salomon, cap. 12, cf. LXX

1. Căci Duhul Tău cel nestricat este în toate [τὸ γὰρ ἄφθαρτόν Σου Πνεῦμά ἐστιν ἐν πᾶσιν][1].

2. Pentru acestea, pe cei care cad câte puțin îi mustri și, în[tru] care păcătuiesc, aducându-le aminte, îi înveți ca, izbăvindu-se de răutate, să creadă în Tine, Doamne!

3. Căci și pe locuitorii cei vechi ai sfântului Tău pământ

4. urându-i [i-ai urât] în cele mai vrăjmășești [ale lor]. [Pentru că ei trăiau pentru] a face lucruri vrăjitorești și inițieri necuvioase

5. și ucideri nemilostive de fii și mâncarea [lor fiind] cele dinăuntru ale trupurilor omenești jertfite și a sângelui din mijlocul petrecerii misticilor [καὶ αἵματος ἐκ μέσου μύστας θιάσου][2].

6. Și pe stăpâni, pe părinții sufletelor celor neajutorate, ai vrut să îi pierzi prin mâinile părinților noștri,

7. ca vrednică așezare departe de casă să primească a fiilor [fiii] lui Dumnezeu în fața Ta: pământul cel mai cinstit [decât] toate.

8. Dar și acestora, ca unor oameni, le-ai iertat și ai trimis pe înainte-mergătoarele armatei Tale, viespile [σφῆκας], ca pe ei, câte puțin, să-i piardă cu totul.

9. [Căci Tu] nefiind neputincios în rânduiala [războiului, putând] să-i dai pe cei neevlavioși sub mâinile celor Drepți sau [cu] fiarele cele groaznice sau [cu] cuvânt aspru deodată să-i distrugi,

10. [nu faci acestea,] ci, judecându-i câte puțin, dai loc de pocăință [ἐδίδους τόπον μετανοίας], nu neștiind că rea [este] nașterea lor [οὐκ ἀγνοῶν ὅτι πονηρὰ ἡ γένεσις αὐτῶν] și sădită [este] răutatea lor [καὶ ἔμφυτος ἡ κακία αὐτῶν] și că nu au să se schimbe gândurile lor întru veac [καὶ ὅτι οὐ μὴ ἀλλαγῇ ὁ λογισμὸς αὐτῶν εἰς τὸν αἰῶνα],

11. căci sămânța era blestemată dintru început [σπέρμα γὰρ ἦν κατηραμένον ἀπ᾽ ἀρχῆς], și nici temându-Te de cineva, le dădeai eliberare [de cele] în care păcătuiau [ἐφ᾽ οἷς ἡμάρτανον ἄδειαν ἐδίδους].

12. Căci cine va zice: Ce ai făcut? Sau cine va sta împotriva judecății Tale? Și cine Îți va aduce învinuire Ție pentru neamurile pierite, pe care Tu le-ai făcut? Sau cine întru așezare Îți va veni Ție răzbunător împotriva oamenilor celor nedrepți?

13. Căci niciun dumnezeu [nu] este afară de Tine, Căruia Îi este grijă pentru toate, ca să arăți că nu cu nedreptate ai judecat

14. [și] niciun împărat sau tiran [nu] va putea să privească [fața] Ta, pentru care ai pedepsit,

15. ci, drept fiind, cu dreptate pe toate le chivernisești, [iar] pe cel care nu trebuie să fie pedepsit [este lucru] străin puterii Tale socotind [să socotești] a-l osândi.

16. Căci tăria Ta [este] începutul dreptății și faci a stăpâni Tu toate și a-i cruța pe toți.

17. Căci tărie arăți neîncrezându-Te în desăvârșirea puterii și osândești în cei care cunosc nerușinarea.

18. Iar Tu, stăpânind tăria, în blândețe judeci și cu multă cruțare ne chivernisești pe noi, căci Îți este Ție, când ai să vrei, a putea [să poți].

19. Și ai învățat poporul Tău, prin lucrurile acestea, că cel Drept trebuie a fi iubitor de oameni [ὅτι δεῖ τὸν Δίκαιον εἶναι φιλάνθρωπον] și cu bună nădejde i-ai făcut pe fiii Tăi, că[ci] dai pocăința asupra păcatelor [ὅτι διδοῖς ἐπὶ ἁμαρτήμασιν μετάνοιαν].

20. Căci dacă pe vrăjmașii slujitorilor Tăi și pe cei care sunt datori [cu] moarte, cu atât de multă grijă i-ai pedepsit și dându-le eliberarea anilor și locul, prin care să se izbăvească de răutate,

21. cu cât mai multă strictețe ai judecat pe fiii Tăi, la ai căror părinți jurăminte și tocmeli, ale făgăduințelor celor bune, le-ai dat?

22. Așadar, certându-ne pe noi, pe vrăjmașii noștri în zece mii îi biciui, ca să avem grijă de bunătatea Ta judecându-i și judecându-i [Tu], să așteptăm milă [de la Tine].

23. De unde și pe cei [care] în nebunia vieții trăind [au trăit] cu nedreptate, pentru ale lor scârbe i-ai chinuit.

24. Căci și căile rătăcirii pe mai departe au rătăcit, primindu-i [ca] dumnezei pe cei [care] și în[tre] vietățile cele de rușine [sunt] fără de cinste, mințind [astfel și având parte] de judecata pruncilor celor nebuni.

25. Pentru aceasta, ca unor slujitori fără de minte, le-ai trimis judecata întru batjocură.

26. Iar [cei care cu] jucăriile certării [παιγνίοις ἐπιτιμήσεως] nemustrându-se [nu s-au mustrat], vrednica judecată a lui Dumnezeu vor încerca,

27. căci întru care ei suferind [sufereau], se mâniau. [Și] în[tru] a acestora, care li se părea [a fi] „dumnezei”, în ei văzându-se pedepsiți, pe Care de demult Îl tăgăduiau, să-L știe pe Dumnezeul cel adevărat au cunoscut. Și de aceea a venit și sfârșitul judecării de peste ei.


[1] Duhul Sfânt este în toate cele create prin slava Lui, care e slava comună a Preasfintei Treimi.

[2] A inițiaților în ritualurile păgâne.

Page 1 of 45

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén