Dăruie-i un ceas lui Mircea Badea!

De două articole…d-l Mircea Badea (pentru unii șpagatistul, pentru că face cele mai bune floricele de porumb sau prieten cu treișpe-treișpe, care are cele mai bune i-uri din lume, păcat însă că scrie puțin și sictirit) ne-a uimit, la modul bun, cu trei ceasuri: ceasul 1 și 2 și ceasul 3.

Fine, scumpe, reparate…ceasurile stau în custodia lui Mircea Badea…și în ochii noștri, pentru că dumnealui are „o legătură aproape obsesivă cu domeniul”.

A se observa nuanța: aproape…obsesivă…nu obsesivă.

De ce să nu îl ajutăm să aibă o obsesie obsesivă când vede ceasuri, când aude de ceasuri…când îi sună ceasul sau se dă de ceasul morții?

Fără să îmi iasă nimic la afacere și din plină abnegație gratuită de cititor, văzător…și comentator a dumnealui…vă implor să îi donăm, din dragoste, câte un ceas al nostru, oricare ar fi culoarea, dimensiunea și prețul!

Se însoară mâine-poimâine omul, e tânăr, cu freza în vânt și are nevoie de multe ceasuri, de foarte multe ceasuri…pentru că ceasul sau timpul e de platină.

Deci dați un ceas…pentru ca obsesia să fie plină!

După episodul cu coarda, când toată lumea i-a dat o coardă, că coarde la noi nu e deloc (nici măcar cordeline):

un ceas pentru

contrabas

(ca să fie ca: un leu pentru ateneu)

e

mesajul

meu

pentru Mircea Badea!

Frăsuneală Mister…dar să știm și noi!

Mircea Badea

Substantiv suspect, de ultimă generație. Mircea Badea îl folosește la greu. Și, din această cauză, îl mai folosesc și alții, dar habar au ce înseamnă. Colonelu nu știe ce e frăsuneala. Valentin Zaraf îl folosește și el, dar fără explicații. Și Raluca, tot fără explicații. Lista continuă, potrivit arhivatorilor de la Google și tare mi-e teamă că toți îl folosesc prin contagiune, presupunând că știu ce înseamnă…dar habar au.

Adică ce înseamnă? În Dicționar Urban…zero frăsuneli. O frăsuneală, două frăsuneli. Însă Mircea Badea, încropitorul de cuvinte sau marele infuzator semantic al națiunii îl folosește la singular (că eu sunt telespectator fidel) și, mai deloc, la plural. Adică frăsuneală și nu frăsuneli.

Și când zice frăsuneală, pare a zice vrăjeală, pare a zice ceva de doi lei, adică ceva făcut în grabă, prost și ca pentru noi, cei dă p-aci. O afacere de prost gust, considerată… o mare realizare.

Frăsuneală = lipsă de profesionalism.

Mircea Badea, fratele nostru, dacă nu aceasta e însemnătatea lingvistică a termenului pe care îl folosești, fii bun, cu publicul și bagă o erată în direct, ca să înțeleagă și poporul ce e…frăsuneala!

Nu mai minți poporul cu televizorul, că nu e frumos!

Fii explicit, ca poporul să și știe și să și cunoască cum e cu frăsuneala și cu alte invenții lingvistice!

Însă trebuie să felicit gestul, de milioane, de aseară, de a prezenta revista micuțului, care a depistat…indiciile dragostei. Uneori, cred că trebuie să o mai lase cu ziarele, care nu ne prea spun nimic, cu rare excepții și să o dea pe realități, care fac bine.

Că  avem mulți campioni cu 400 de lei salariu, genii care nu apar la televizor, copii care inventează multe de stă mâța în șezut și nu îi știe nimeni, mari speranțe de oameni…și noi ascultăm dejecții și infestări cu praf.

Deci, care e frăsuneala din România și cum arată?

Puţină şmenozeală şi despre comentatorii delete

faleza unor valuri calme

Mircea Badea, în frumoasa emisiune, a repetat de mai multe ori (aseară, 19 iunie 2009) substantivul…şmenozist: şmenozeală. Şmen a dat pe şmenozeală şi cred că l-a dat bine. Partidele – de asemenea – s-au mufat la conducta banului public. Tot a lui. S-a nimerit că tot aseară, Mircea Dinescu vorbea despre literele din cartea preşedintelui, care, pentru că era pe vapor, mai cădeau din carte şi de aceea nu a ajuns să aibă o cultură majoră, cum pretinde că are filosofu’.

Omul râde când i se vorbeşte după gândul lui. Sau răspunde, dă cu râsul sau cu cuvântul, când crede că a înţeles. Tocmai de aceea cei mai mulţi comentatori vin la lucruri subţiri, la lucruri de nimic sau vin cu gândurile lor înguste, ca să-ţi dea lecţii. Cei mai enervanţi sunt comentatorii care nu au înţeles contextul şi nici nu te-au urmărit în mod coerent. Sunt ca musca în lapte…

Numai că mie nu îmi prea place să accept lecţii de la oameni, care nu au învăţat lecţia bunului simţ. Şi asta e prima lecţie a vieţii, pe care mama ta sau bunica ta trebuie să te înveţe sine qua non / neapărat pe la 4-5 ani. Adică, maică, când vorbeşti cu cineva, te prezinţi, vorbeşti frumos, coerent şi nu vii ca motostivuitorul peste om. Dacă ai idei, ţine-le în buzunar, dacă nu ştii să te prezinţi şi să te faci comod în relaţie cu celălalt!

De ce nu se înţelege funcţia comentariului? Pentru că nu se înţelege rolul personal într-un proiect al altei persoane. Cel mai decent mod de a fi al comentatorului e acela de partener de dialog. Dacă vii la mine să dialogăm,  atunci nu trebuie să vii numai pentru o mică firimitură de idee, ci trebuie să vii în mod continuu (dacă te interesez sau te interesează subiectele mele) ca să discutăm. Când cineva devine profesorul sau duhovnicul meu fără ca să i-o cer, atunci e semn că nu a înţeles că eu fac ceva pentru el şi nu el pentru mine.

Dacă mă comentezi, comentezi pentru ca să revii şi pentru ca eu să mă comport faţă de tine, ca faţă de un om coerent cu propriile tale afirmaţii, crezuri. Tu, comentatorul, trebuie să mi te faci explicit, plăcut, să mi te faci drag, pentru ca să doresc să stau de vorbă cu tine. Dacă nu, devii un spam, devii un om cu care nu vreau să stau de vorbă.

Mie îmi plac oamenii cu experienţă, cu multă experienţă, oamenii ultrasimţiţi, oamenii care ştiu să pună problema, oamenii care comentează ceva, tocmai pentru că au căutări comune cu mine…şi tocmai de aceia nu am parte. De aceea, nu vreau să tragă nimeni concluzia, că o să moderez pe cineva care nu îmi place, fără ca mai înainte să fi ştiut, cât de cât, să se prezinte.

Adică, vai, noi suntem prea deştepţi, prea duhovniceşti, venim să te ajutăm şi să îţi dăm sfaturi…dar ne curg mucii din nas şi nu ştim să vorbim ca oamenii.  Tăcem mâlc la lucruri mari şi venim ca să te învăţăm că cercul e rotund. Mai încet cu proasta creştere. Sunt sătul!…Toate comentariile tăiate în ultimul timp (pentru care acest demers) au aceeaşi motivaţie: nu mă interesează proştii şi, mai ales, prost crescuţii.

Dacă aveţi chef să comentaţi, comentaţi cu bucă, cu inteligenţă, cu experienţa voastră, personală şi nu din răsfoiri de cărţi…şi comentaţi la zi,  continuu, ca să văd că  nu dau orzul pe gâşte. Dacă nu, scutiţi-mă de efortul de a vă elimina nişte comentarii mai întotdeauna prost scrise, fără idei în ele şi pe care trebuie să le corectez şi să le prezint cât mai elegant.

Uitaţi-vă la televizor, daţi cu praştia  după năluci, faceţi ce vă taie capul…dar nu  vă mai osteniţi să mă înjuraţi, ameninţaţi, drăcuiţi sau ce mai ştiţi voi să faceţi foarte bine…că nu aveţi nicio şansă ca să vă vadă lumea la faţă pe blogul meu! Aici sunteţi non grata…