Amprentele definitorii ale patriarhatului PFP Daniel al României

Biserica Ortodoxă Română aniversează astăzi, 30 septembrie 2008, un an de la întronizarea ca patriarh a Preafericitului Părinte Daniel. Cu acest prilej, Preafericirea Sa va participa la sfinţirea noului paraclis din Reşedinţa patriarhală, cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul”, şi la Sfânta Liturghie, oficiată în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române în primul său an de slujire în demnitatea de patriarh. Sfânta Liturghie va fi urmată de un Te Deum la Palatul Patriarhiei, începând cu ora 12:00, în Sala „Europa Christiana”, la care vor participa membri ai Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti.

Evenimentul va continua în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, cu un moment aniversar care va reflecta împlinirile şi proiectele aflate în derulare în primul an de patriarhat al Părintelui Patriarh, precum şi alte proiecte iniţiate de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

În aceste momente de sărbătoare, mai multe personalităţi laice şi bisericeşti i-au transmis PF Patriarh Daniel mesaje de felicitare.

Trei priorităţi misionare ale PF Părinte Patriarh Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în tripla Sa slujire, de Arhiepiscop al Bucureştilor, de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi de Patriarh al României, cu experienţa acumulată la Iaşi şi în cadrul diferitelor responsabilităţi avute de-a lungul timpului la nivelul Patriarhiei Române, a continuat aşadar strădania distinsului predecesor, PF Părinte Patriarh Teoctist, în coordonarea vieţii parohiale, a vieţii mănăstireşti, a şcolilor teologice, a instituţiilor de caritate şi nu numai.

În acelaşi timp, PF Patriarh Daniel a înţeles că în viaţa Bisericii sunt şi priorităţi misionare spre care, cu mai multă insistenţă, Biserica este chemată să se îndrepte astăzi.

Aş aminti doar trei în care Părintele Patriarh Daniel s-a implicat cu eficacitate şi cu rezultate foarte frumoase, şi anume: definitivarea textului Statului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii noastre cu tot ceea ce înseamnă, de la viaţa de parohie până la cea de patriarhie, existenţa unor reglementări clare şi eficiente pentru misiunea Bisericii. De asemenea, a înţeles urgenţa misionară numărul 1 a Patriarhiei noastre, şi anume grija pentru comunităţile româneşti din afară, înfiinţându-se în acest sens eparhii noi în Spania, Italia, în Australia, în ţările nordice.

De asemenea, pornind de la experienţa ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericirea Sa a înţeles necesitatea ca, la nivel de Patriarhie, să existe o preocupare specială pentru misiunea Bisericii, prin intermediul mass-media. Centrul de Presă Basilica, cu posturile de radio şi televiziune Trinitas şi „Ziarul Lumina”, este o iniţiativă concretizată, cu efecte benefice pentru misiunea Bisericii.

Aceste deziderate au devenit în ultimul an realitate şi se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, mulţumindu-i, în acelaşi timp, Părintelui Patriarh pentru strădania depusă în ogorul Domnului în această perioadă.

De aceea, în numele clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor, rugăm pe Hristos Atotţiitorul să-l ocrotească pe PF Părinte Patriarh Daniel în darul milei şi al iubirii Sale, să-i dăruiască putere pentru tot lucrul bun în Biserică şi să-l înzilească cu ani mulţi, rodnici şi frumoşi în via Sa din România! (IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei)

„Sporirea comuniunii dintre slujitorii şi credincioşii Bisericii noastre”

La plinirea unui an de slujire patriarhală a PF Părinte Daniel, mai întâi mulţumim Domnului pentru lucrarea binecuvântată din viaţa liturgică, pastorală, misionară, cultural-educaţională şi social-filantropică în toată Biserica Ortodoxă Română, în interiorul şi în afara graniţelor ţării, pretutindeni printre românii drepcredincioşi.

Ne bucurăm de sărbătoarea întronizării, care este şi un moment de rugăciune şi de manifestare a sentimentelor de preţuire şi de cinstire a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române din partea tuturor slujitorilor şi a credincioşilor care lucrează în Episcopia Dunării de Jos.

Mai presus de orice, s-ar putea aprecia, la ora sfântă a unui bilanţ a întâiului an de patriarhat, sporirea comuniunii dintre slujitorii şi credincioşii Bisericii noastre prin mai buna comunicare a slujbelor şi a programelor bisericeşti, atât direct în sfintele lăcaşuri, în şcoli şi în aşezămintele social-filantropice, cât şi prin activitatea deosebită a instituţiei „Basilica”, amvon zilnic către sufletele noastre şi de la noi spre Domnul, prin „Ziarul Lumina”, postul de Radio Trinitas şi Trinitas TV, mijloace de aprofundare a dreptei credinţe şi a slujirii comunitare în duhul Tradiţiei Sfinte şi în consens cu cerinţele credincioşilor îndeosebi. (PS Casian, Episcopul Dunării de Jos)

Mesajul credincioşilor români ortodocşi din Europa de Nord

Datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul trecut a luat fiinţă şi eparhia noastră, pentru românii stabiliţi în Europa de Nord. Gândul Preafericirii Sale, pe care l-a nutrit încă din prima zi a întronizării, nădăjduim să-i aducă multe bucurii şi mângâieri în misiunea grea pe care o împlineşte cu atâta dăruire.

Cu profundă recunoştinţă şi consideraţie, la acest ceas aniversar, ne îndreptăm mulţumirile către Preafericirea Sa, pentru încrederea şi dragostea părintească pe care ne-a acordat-o, dorindu-i, din tot sufletul, multă sănătate, împliniri în această nobilă slujire şi belşug de bucurii duhovniceşti. Alături de acest mănunchi de urări pe care îl adresez în numele meu şi al tinerei noastre episcopii, vreau să-i pot aduce necontenit roadele ostenelilor noastre din aceste ţinuturi ale Europei.

Vă încredinţăm de rugăciunea şi sfânta noastră preţuire şi să ne trăiţi întru mulţi ani luminoşi şi spornici, Preafericirea Voastră! (PS Macarie, Episcopul Europei de Nord)

„Românii de acasă, cât şi cei din diaspora trăiesc bucuria darului primit”

Călăuzită de Duhul Sfânt, Biserica noastră V-a ales ca Întâistătător, cunoscând bogata experienţă în chivernisirea treburilor bisericeşti, dragostea pentru rânduiala Bisericii, pentru păstrarea şi împodobirea instituţiilor bisericeşti, aşa cum au fost ele binecuvântate de către Sfinţii Părinţi. (…) Românii de acasă, cât şi cei din diaspora trăiesc bucuria darului primit deoarece, în deplină cunoaştere a problemelor bisericeşti şi sociale, împliniţi o lucrare sfântă în via Domnului.

Înţelegând necesităţile şi realităţile comunităţilor româneşti, în timpul primului an de slujire patriarhală, aţi rânduit cu ajutorul Sfântului Sinod şi Biserica românească din afara graniţelor ţării. Astfel, românii din Australia şi Noua Zeelandă, beneficiind de grija deosebită şi de părinteasca purtare de grijă, au primit cel mai mare dar din partea Preafericirii Voastre, pentru că în scurt timp a fost înfiinţată Episcopia Australiei şi Noii Zeelande, îngrijindu-vă ca această nouă episcopie să primească episcopul ei canonic.

Pentru toate acestea, în numele meu, al clerului şi credincioşilor Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande, vă transmit, Preafericirea Voastră, urări de sănătate, bucurie întru slujire şi rod bogat, ca să daţi strălucire Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întru mulţi şi rodnici ani, Preafericite Părinte Patriarh! (PS Mihail, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande)

Evenimente de real folos în viaţa Bisericii noastre

Au trecut 12 luni şi iată că sunt consemnate atâtea evenimente de real folos în viaţa Bisericii noastre prin purtarea de grijă a PF Părintelui nostru Patriarh Daniel.

Întotdeauna aşteptăm cu multă bucurie aceste evenimente, aceste împliniri, acest timp care se scurge, despre care noi ştim că este timpul mântuirii noastre, mai ales în viaţa Bisericii, când, sub ocrotirea aleşilor lui Dumnezeu, a celor care sunt chemaţi să ocârmuiască destinele Bisericii, aceste evenimente sunt pe deplin folositoare şi aşteptate cu o intensitate sufletească deosebită.

Ne alăturăm şi noi astăzi tuturor celor care slujesc Biserica noastră şi slujesc Sfânta Ortodoxie şi dorim PF Daniel să aibă viaţă îndelungată şi spor în toate. Ne încredinţăm Bunului Dumnezeu ca totdeauna să fie mijlocitor, să fie ocrotitor şi ajutător vieţii noastre. Întru mulţi şi fericiţi ani, PF Părinte Patriarh Daniel, şi să aveţi şi de acum înainte spor în activitatea spirituală de păstor al sufletelor noastre! (IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei)

Slujirea cea mult obositoare şi plină de valurile furtunoase ale vremii

Preafericitul Patriarh Daniel, după o mare experienţă ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, precum şi ca vicepreşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, deci fiind în mijlocul problemelor eclesiastice şi administrative, la nivel naţional, a reuşit într-un an de arhipăstorire patriarhală să ne aducă, prin ajutorul lui Dumnezeu, bucuria unor realizări performante din toate punctele de vedere.

Iată că se continuă bucuria canonizării sfinţilor români. După canonizarea şi proclamarea celor nouă sfinţi nemţeni, au urmat canonizările sfinţilor: Dionisie Exiguul sau cel Mic din Dobrogea; Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti şi domnitorul Neagoe Vodă Basarab.

În acest context fericit, au fost proclamaţi şi Sfinţii Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu; Vasile din Mocod; Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu, tot din cadrul Patriarhiei Române, bucurie pentru toţi credincioşii (…) Pentru ca obştea românească ortodoxă şi cea internaţională să cunoască Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Patriarh Daniel a iniţiat, şi Sfântul Sinod a aprobat, pregătirea ştiinţifică a unui Dicţionar al Ortodoxiei Româneşti.

Tot în această paletă multicoloră duhovniceşte, se continuă dinamic traducerile din Sfinţii Părinţi, lucrare importantă pentru credinţa şi cultura fiilor Bisericii străbune, a celor care vor să-şi îmbogăţească viaţa duhovnicească şi culturală.

Iniţierea tipăririi unor lucrări şi albume cu mitropoliţii şi domnitorii Ţării Româneşti vine să întregească lucrarea de un an bogat în rodiri patriarhale, adăugându-se cărţile tipărite ale Preafericirii Sale, autor de adâncă înţelepciune şi aleasă cărturărie.

În acest context, dorim să menţionăm şi retipărirea primului Liturghier în spaţiul românesc, din 1508, al iscusitului tipograf Macarie, precum şi tipărirea, în premieră mondială, a Liturghierului în limbajul mimico-gestual, precum şi Simbolistica Semnelor.

Bucuria cea mare a Bisericii Ortodoxe Române, adusă de Patriarhul ctitor, Daniel, este postul de radio Trinitas bucuria auzului şi a inimii; postul de televiziune Trinitas, bucuria privirii, auzului şi a inimii, precum şi primul cotidian creştin ortodox din România şi lumea toată, cu numele cel tămăduitor de Lumina! (…)

Ce să mai vorbim acum de restaurarea rapidă a catedralei din Dealul Patriarhiei? Cunosc şi eu ce înseamnă o restaurare sau consolidare. Dar ceea ce am văzut şi se vede la catedrală este ceva uimitor. Acest iureş a dus şi la sfinţirea locului noii Catedrale Patriarhale, în zidirea căreia, Părintele Patriarh Daniel îşi pune marile sale nădejdi. (…)

Pentru toate acestea îi mulţumim Sfintei Treimi, Tuturor Sfinţilor, Părintelui Patriarh Daniel şi celor care au stat la lucru zi de zi cu Preafericirea Sa!

Întru mulţi şi buni ani, sănătoşi, dinamici şi cu împliniri ca şi până acum, Vă urează Sanctităţii Voastre, Părinte Patriarh Daniel, argeşenii şi muscelenii, cu ierarhul lor. (PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului)

Mesajul domnului Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministrul României

Salutăm cu bucurie acest moment al aniversării unui an de când aţi fost întronizat ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. În acest an, printr-o dăruire impresionantă în slujirea la care aţi fost chemat, aţi promovat valorile Ortodoxiei într-o perspectivă cuprinzătoare, într-un spirit al dialogului atât cu celelalte culte, cât şi cu reprezentanţii autorităţilor de stat.

Apreciem intensificarea misiunii pastorale, în mod special prin înfiinţarea de noi eparhii în ţară şi străinătate. Am observat o atenţie sporită acordată comunităţilor româneşti din străinătate, ţinând cont de rolul Bisericii, de coagulare şi de susţinere a comunităţilor româneşti din diaspora.

Evidenţiem amplificarea misiunii sociale a Bisericii, cu rezultate remarcabile în diferite domenii ale asistenţei sociale, filantropiei şi asistenţei medicale. Astfel, poate fi valorificat cadrul generos stabilit prin Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale semnat împreună, între Guvernul României şi Patriarhia Română.

O realizare importantă o constituie finalizarea şi adoptarea Statutului Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut de Guvernul României, care actualizează perspectiva şi coordonatele concrete ale misiunii Bisericii în societatea contemporană.

Este de subliniat intensificarea misiunii culturale de mare actualitate prin cultivarea dialogului dintre teologie, cultură şi ştiinţă, precum şi o susţinere a procesului educaţional reflectat în învăţământul religios şi teologic. Rezultatele misiunii Bisericii precum şi o comunicare transparentă şi performantă a acesteia cu societatea sunt evidenţiate prin instituţiile pe care le-aţi ctitorit: Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, cotidianul „Ziarul Lumina” şi Agenţia de Ştiri Basilica.

Preafericirea Voastră, suntem încredinţaţi că prin slujirea jertfelnică şi consecventă a Bisericii Ortodoxe Române, veţi spori prestigiul acesteia în contextul naţional şi internaţional, confirmându-i rolul de reper spiritual şi de factor al coeziunii sociale în societatea românească.

Vă dorim o slujire îndelungată cu cât mai multe împliniri, spre binele Bisericii şi al ţării!

Mesajul evanghelic prin mass-media

Odată cu întronizarea noului Patriarh, în istoria Bisericii noastre a început o nouă etapă, mult mai vie şi mai dinamică. Într-un timp foarte scurt, au demarat o serie de proiecte misionare de absolută necesitate în vremurile în care le trăim, pe care le vom trece pe scurt în revistă.

Astfel, continuând misiunea începută în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la mai puţin de o lună de la întronizare, Patriarhul Daniel a inaugurat, pe 27 octombrie, un centru de presă modern, care cuprinde televiziune, radio, cotidian, săptămânal, agenţie de ştiri şi birou de presă. Acestea au scopul de a intensifica, într-o lume marcată de secularizare, misiunea spirituală a Bisericii, de a propovădui Evanghelia lui Hristos printr-un mesaj actual, accesibil publicului larg.

De asemenea, la numai două luni de la întronizare, pe 29 noiembrie, Patriarhul românilor, alături de membrii Sfântului Sinod, punea piatra de temelie a Catedralei Mântuirii Neamului, un vis mai mare decât un secol, pentru care predecesorul său, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, a iniţiat zeci de demersuri.

Sub purtarea de grijă a Părintelui Patriarh Daniel, în acest an de nouă arhipăstorire, a fost definitivat şi aprobat noul Statut pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa Sfântului Sinod din 28 noiembrie 2008, care a intrat în vigoare odată cu recunoaşterea sa prin hotărârea Guvernului României din 16 ianuarie 2008.

De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat înfiinţarea a patru noi eparhii, în ţară şi în străinătate şi reactivarea celor patru eparhii în Mitropolia Basarabiei, recunoscute juridic de autorităţile de stat din Republica Moldova. În plus, au fost aleşi zece ierarhi pentru ocuparea scaunelor chiriarhale vacante sau nou-înfiinţate şi episcopi-vicari la eparhii.

Menţionăm şi Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale, semnat pe 2 octombrie 2007, între Guvernul României şi Patriarhia Română, protocol ce are ca scop reglementarea şi coordonarea acţiunilor de cooperare în domeniul incluziunii sociale.

Continuând lucrarea sfântă începută în această direcţie de patriarhul Justinian în anii 1950-1955 şi reluată de Patriarhul Teoctist, începând cu anul 1992, cel de-al şaselea patriarh al Bisericii noastre a iniţiat personal sau a sprijinit solicitările eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române de canonizare a noi sfinţi români, astfel încât, în numai un an de patriarhat, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 noi sfinţi români.

În domeniul construcţiilor bisericeşti, prin directa îndrumare a Patriarhului Daniel s-au executat lucrări de consolidare, restaurare, instalaţii şi amenajări la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, Preafericirea Sa a iniţiat numeroase lucrări de reparaţii şi restaurare, care sunt în curs de finalizare, la „Aula Magna Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, precum şi lucrări de consolidare, reparaţii şi reamenajări la Reşedinţa Patriarhală, inclusiv amenajarea unui nou paraclis, cu hramul „Sfântul Grigorie Luminătorul”, care va fi sfinţit astăzi.

În plan educaţional, amintim înfiinţarea Biroului de catehizare în cadrul Sectorului teologic educaţional al Patriarhiei, precum şi hotărârea de a se înfiinţa birouri de catehizare a copiilor şi tinerilor în parohiile de pe cuprinsul Patriarhiei Române.

Noi parohii şi mănăstiri în Arhiepiscopia Bucureştilor

În Arhiepiscopia Bucureştilor, în acest an, au fost hirotoniţi, pe seama parohiilor vacante, 62 de preoţi şi 25 de diaconi, iar pentru o dinamică şi eficientă activitate la parohie, doar în acest an au fost înfiinţate 19 parohii şi 51 de noi posturi de preot, iar 43 de parohii din Arhiepiscopie au fost rearondate.

Grija Părintelui Patriarh pentru lăcaşurile de cult s-a concretizat prin punerea pietrei de temelie pentru 18 biserici, prin târnosirea a patru noi lăcaşuri de cult şi sfinţirea sau resfinţirea a încă opt, prin continuarea lucrărilor începute la mai multe biserici, case parohiale, clopotniţe, aghiazmatare, lumânărare, cancelarii şi prin restaurări, consolidări şi reparaţii capitale.

În ceea ce priveşte viaţa monahală, la iniţiativa şi sub directa purtare de grijă a Preafericirii Sale, din cele 28 de mănăstiri şi şapte schituri din cuprinsul Eparhiei Bucureştilor, patru au fost înfiinţate şi două reînfiinţate.

Lucrarea social-filantropică în Arhiepiscopia Bucureştilor s-a intensificat prin derularea a 21 de noi programe, prin înfiinţarea şi amenajarea de noi centre sociale, cămine, cabinete şi aşezăminte sociale, prin campanii şi programe de informare pe diverse teme.

Important de menţionat este şi faptul că, după şase decenii, s-a reînnodat tradiţia pelerinajului, organizându-se în oraşele mari de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor „Pelerinajul de Florii”, la care au participat numeroşi preoţi şi mii de credincioşi [Narcisa Balaban].

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Date despre viaţa Sfântului Ierarh Varlaam al Moldovei

Biserica noastră îl cinsteşte în fiecare zi de 30 august pe Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor anul trecut, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la trecerea la cele veşnice.

Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea mai remarcabilă rămâne aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă catolică şi calvină, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“.

Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Mitropolitul sfânt Varlaam rămâne în istorie ca apărător al Ortodoxiei şi piatră de hotar în cultura românească. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor.

Biserica noastră îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor anul trecut, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la trecerea la cele veşnice. Mii de credincioşi din toate colţurile Moldovei au participat anul trecut, pe 29 august, la proclamarea sfinţeniei sale. La ceremonia solemnă de proclamare a canonizării celui care a adus pentru prima dată cartea românească tipărită în eparhia sa au participat 30 de ierarhi, zeci de preoţi şi diaconi, oficialităţi centrale şi locale, printre care şi preşedintele ţării. De asemenea, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a avut un delegat special la acest eveniment important pentru Biserica Ortodoxă Română.

A doua zi, pe 30 august 2007, la Mănăstirea Secu, un sobor de 23 de ierarhi şi mai mulţi preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie pentru prima dată în ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Varlaam, care a devenit ocrotitorul mănăstirii de pe valea pârâului Secu, unde s-a format ca monah şi unde a deprins a învăţa carte şi limbile slavonă şi greacă, după unii şi latină. A fost egumen şi stareţ al Mănăstirii Secu, perioadă în care a tradus în româneşte primele lucrări: Evangheliar, Psaltirea şi Scara (Leastviţa), toate în 1618.

Sfetnicul lui Vasile Lupu

Sfântul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei între anii 1632 şi 1653, urmându-i mitropolitului Anastasie Crimca. Primii ani de păstorire au fost foarte grei. Schimbările dese de domnitori (între 1631 şi 1634 s-au perindat la domnie Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi şi Moise Movilă) nu l-au avantajat pe noul mitropolit. Însă, o dată cu venirea lui Vasile Lupu (1634-1653) în scaunul de domnitor, mitropolitul a găsit sprijinul necesar pentru a consfinţi o serie de realizări unice în istoria Moldovei.

Una dintre primele sale realizări importante ca mitropolit a fost obţinerea unor drepturi pentru preoţi. Astfel, la câteva zile după hirotonia sa, care a avut loc la 23 septembrie 1632, mitropolitul a obţinut de la domnitorul Alexandru Iliaş dreptul preoţilor de a fi judecaţi numai de instanţele bisericeşti, fără amestecul „dregătorilor domneşti“. Măsurile luate în favoarea preoţilor au schimbat mult viaţa acestora şi au contribuit din plin la îmbunătăţirea vieţii parohiilor.

Cu toate că scaunul mitropolitan era la Suceava, mitropolitul Varlaam stătea mai mult la Iaşi, lângă domnitorul Vasile Lupu. În timpul arhipăstoririi sale, Vasile Lupu a zidit la Iaşi binecunoscuta capodoperă a arhitecturii româneşti, Biserica Treisfetitelor, în care evlaviosul mitropolit a aşezat în anul 1641 moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. De asemenea, mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească şi alte mănăstiri şi biserici, pe care apoi bunul păstor al Moldovei le-a sfinţit şi le-a împodobit cu monahi care duceau o aleasă viaţă duhovnicească.

Prima tipografie din Moldova

În 1640, la îndemnul mitropolitului, Vasile Lupu înfiinţa la Iaşi prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti organizată la Kiev de mitropolitul Petru Movilă. Profesorii de la Academia ieşeană au fost aduşi de la Kiev, printre ei fiind şi Sofronie Pociaţki, fost rector al Academiei kievene.

Deşi nu se păstrează prea multe documente ale vremii, se presupune că ar fi fost şi profesori moldoveni la şcoala lui Varlaam. Materiile predate erau cele de la Kiev şi de la Colegiile iezuite din Apus: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia şi teologia.

În 1646, profesorii ruşi au fost înlocuiţi cu greci, iar limba latină a fost schimbată cu cea greacă. Astfel, până în secolul al XIX-lea, când şcoala a fost desfiinţată, orientarea profesorilor a fost una tradiţionalistă, înlocuind-o pe cea umanistă a profesorilor ruşi. De-a lungul vremii, la Academia lui Varlaam au predat profesori renumiţi, precum Teodor din Trapezunt sau Ieremia Cacavelas.

De asemenea, sprijinit de Vasile Lupu şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, ierarhul moldovean a înfiinţat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ prima tipografie din Moldova, al cărei conducător a devenit Sofronie Pociaţki. Deşi la marile mănăstiri ale Moldovei existau importante centre de copiere a manuscriselor, Mitropolia nu avea încă o tipografie, ca în Transilvania, unde, la 1508, Macarie tipărea Liturghierul. Astfel, mitropolitul Varlaam îşi manifestase dorinţa de a înfiinţa o tipografie în Moldova chiar din 1637, când a cerut ajutorul necesar ţarului Rusiei.

La 20 decembrie 1642, avea să iasă de sub tiparul din chiliile Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ Scrisoarea de mulţumire a delegaţilor greci la Sinodul de la Iaşi, dinanul 1642. În acelaşi an, a apărut un Catehism slavon, o copie păstrându-se şi astăzi la Sankt Petersburg. Au urmat Cazania, Cele şapte Taine ale Bisericii, Răspunsul la Catehismul calvinesc, Pravila lui Vasile Lupu, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu etc. Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova.

Propus pentru funcţia de patriarh ecumenic

În timpul păstoririi acestui sfânt ierarh cărturar şi misionar, mănăstirile din Moldova au trăit o epocă de mare pace şi dezvoltare duhovnicească. Peste tot a rânduit egumeni luminaţi şi duhovnici buni, făcând astfel să sporească numărul monahilor în viaţă de obşte, şi al sihaştrilor din schituri şi păduri.

În toate mănăstirile funcţionau adevărate şcoli duhovniceşti de caligrafi, traducători, miniaturişti şi zugravi de icoane. Iar „munţii foşneau de pustnici“ în vremea sa.

Legăturile Mitropoliei Moldovei cu alte Biserici au fost întărite în timpul mitropolitului Varlaam. Datorită activităţii, personalităţii, râvnei şi înţelepciunii sale, mitropolitul Varlaam era preţuit atât în ţară, cât şi în străinătate. Ca dovadă a acestei aprecieri poate fi socotită ziua de 1 iulie 1639, când cei 27 de ierarhi, membri ai Sinodului patriarhal din Constantinopol, l-au propus pe mitropolitul Varlaam al Moldovei pentru funcţia de patriarh ecumenic. Acesta este un eveniment unic în istoria Ortodoxiei româneşti.

S-a străduit să cultive pacea

În timpul vieţii sale, mitropolitul Varlaam s-a străduit să cultive pacea între persoane, între Biserici, între popoare. Fiind apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului ortodox de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi a aprobat „Mărturisirea de credinţă“ a mitropolitului Petru Movilă. Cu prilejul Sinodului de la Iaşi, mitropolitul Varlaam a reuşit să stopeze tensiunile care existau în vremea sa între teologii greci – observatori exigenţi ai Tradiţiei – şi cei ruteni – care, din cauza vecinătăţilor geografice, au suferit unele influenţe catolice – şi să realizeze o viziune teologică unitară.

De asemenea, a reuşit să-i împace pe domnitorii români, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării Româneşti, care provocaseră lupte între fiii aceluiaşi neam. În semn de pace, a reuşit să-i determine pe aceştia ca, fiecare în ţara celuilalt, să construiască biserică lui Hristos. Astfel, Matei Basarab a ctitorit biserica de la Soveja, judeţul Vrancea, iar Vasile Lupu a reconstruit din temelie Biserica Stelea din Târgovişte.

Prietenia dintre sfinţi

Pe mitropolitul Varlaam îl găsim în preajma unor oameni mari şi luminaţi, însă în mod deosebit îl întâlnim în preajma sfinţilor. A fost prieten cu Sfântul Ierarh Petru Movilă, pe care se presupune că el l-ar fi hirotonit mitropolit al Kievului la 1633 şi împreună cu care a săvârşit, în 1645, cununia fiicei lui Vasile Lupu în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. Ajunşi mitropoliţi la Kiev, respectiv la Iaşi, cei doi au continuat colaborarea, Petru Movilă trimiţând la Iaşi profesori, tipografi, material tipografic şi matriţe pentru tipografia lui Varlaam.

De asemenea, i-a fost alături sufleteşte, apărându-i cinstea, Sfântului Ierarh mărturisitor Ilie Iorest al Transilvaniei, în 1645, după ce acesta fusese înlăturat din scaun. Împreună cu episcopii din Moldova, Varlaam a semnat o scrisoare de recomandare pentru mitropolitul Ilie Iorest, pe care, de altfel, tot el îl propusese pentru demnitatea de mitropolit al Transilvaniei, întrucât el cunoştea foarte bine problemele românilor ortodocşi de aici, ştiind că este nevoie de un ierarh statornic apărător al Ortodoxiei. Scrisoarea de la 1645 era adresată ţarului Rusiei şi, prin ea, mitropolitul Varlaam adresa rugămintea ca Ilie Iorest să fie primit în Rusia.

În decembrie 1628-ianuarie 1629, a purtat pe braţele sale de la Suceava la Moscova moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, oferite de evlaviosul domnitor Miron Barnovschi ţarului Rusiei. În timpul pelerinajului la Lavra Pecerska în 1628, a comandat meşterilor moscoviţi icoane ale sfinţilor dragi lui: Gheorghe, purtătorul de biruinţă, şi Ioan cel Nou, precum şi ale Sfinţilor Mucenici Procopie şi Mercurie. Aceste icoane aveau să împodobească mănăstirile lui Miron Barnovschi, de la Dragomirna, Bârnova şi de la Iaşi.

Tot atunci a cerut îngăduinţă pentru solii moldoveni să copieze vieţile sfinţilor aflaţi la Moscova. În 1641 a coborât până la Galaţi pentru a întâmpina moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a însoţit până la Iaşi. Pe frontispiciul Cazaniei sale din 1643 a imprimat chipurile sfinţilor ocrotitori ai Moldovei, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. De asemenea, În „Răspunsul la Catehismul calvinesc“, cele mai dezvoltate teme sunt cele despre cinstirea sfinţilor şi despre sfintele lor icoane.

Nici regimul comunist n-a putut nega meritele sale culturale

După ce Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, trăind încă patru ani în smerenie, rugăciune şi sfinţenie. A plecat la Domnul spre sfârşitul anului 1657, lăsând toată agoniseala din timpul vieţii sale Mănăstirii Secu. A fost înhumat lângă zidul de miazăzi al mănăstirii, în mormântul pe care şi l-a pregătit el însuşi încă de la 1641.

Deşi de la moartea sa au trecut 351 de ani, mitropolitul sfânt Varlaam rămâne o figură marcantă în istoria Bisericii şi a culturii româneşti. Nici ostilităţile ateiste faţă de Biserică n-au putut împiedica recunoştinţa poporului român faţă de meritele sale culturale. Ba chiar şi în perioada comunistă, manualele şcolare îl menţionau pentru contribuţia la dezvoltarea limbii române.

Cazania, „un dar făcut limbii româneşti“

Ideea de a tipări o carte de învăţătură pentru popor s-a născut încă din 1629, când Varlaam pregătise deja manuscrisul, împreună cu medelnicerul Pavel Ureche. Cazania, cu titlul complet Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznicele împărăteşti şi la sfinţii mari este o capodoperă a limbii române. Într-o „Predoslovie“, intitulată „Cuvânt împreună către toată seminţia românească“, domnitorul Vasile Lupu, „domn a toată Ţara Moldovei“, a arătat că „face acest dar limbii româneşti, fiind carte de învăţătură pre limba românească“.

Inspirată din mai multe surse, principală fiind Comoara lui Damaschin Studitul, Cazania are două părţi: prima conţine 54 de „învăţături“ la perioada Triodului, a Penticostarului şi la 32 de duminici de după Rusalii, iar a doua 21 de „cazanii“ la praznicele împărăteşti şi sfinţi mai mari. Lucrarea a fost retipărită de-a lungul vremii, păstrând cea mai mare parte a lucrării iniţiale, care purta pecetea personalităţii autorului.

Deşi, aparent, este o carte de predici, Cazania mitropolitului Varlaam este o lucrare menită să apere Ortodoxia. Subliniază rolul tradiţiei bisericeşti, apărând cinstirea Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a Sfintei Cruci. Adresată întregii seminţii româneşti, Cazania a fost pentru vreme îndelungată mijloc excepţional de cultivare a unităţii naţionale, a limbii române şi a credinţei strămoşeşti. Caracterul ei misionar este dovedit de faptul că astăzi cele mai numeroase exemplare se găsesc în Transilvania, aflată, pe atunci, sub presiunea prozelitismului eterodox.

Un pas în formarea limbii române literare

Se susţine în genere că limba Cazaniei lui Varlaam este limba populară, pe care el a deprins-o în copilărie. În textul său, cuvintele şi expresiile slave se întâlnesc rar, la distanţe mari. Limba Cazaniei lui este limba românească scrisă, aşa cum fusese statornicită prin tipăriturile coresiene, care circulau, pe vremea sa, în Iaşi. Străduinţa Sfântului Varlaam de a renunţa la unele moldovenisme dovedeşte munca lui de a-şi însuşi din tipăriturile coresiene formele munteneşti, care, de fapt, păstraseră mai bine fonetismul latin al limbii române.

Dar, tocmai aici stă marele său merit: scriind pentru întreaga „seminţie românească“, având simţ pentru limba literară în devenire, nu a rupt unitatea spirituală a neamului şi nu s-a abătut de la tradiţia stabilită cu o jumătate de veac înaintea lui de Coresi. Astfel, munca lui de traducător reprezintă, în procesul de formare a limbii noastre literare, un mare pas înainte, curăţind-o de slavonisme şi apropiind-o de limba vie. Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti.

Mare teolog şi zelos misionar

Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea mai remarcabilă rămâne aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă a Catolicismului şi Calvinismului, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, un „stâlp al Ortodoxiei“.

În 1640, în satul Prisaca de lângă Alba Iulia de astăzi se tipărea un catehism calvinesc, răspândit uşor în popor. De asemenea, în Moldova, apoi în Muntenia, începută sub Petru Cercel şi continuând sub Movileşti, s-a intensificat propaganda catolică. În faţa acestor provocări, pericole reale pentru credinţa străbună, mitropolitul Varlaam a luminat sufletele credincioşilor români, ţinându-i uniţi în corabia Ortodoxiei. „Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei, trebuie privit nu numai ca un mare om de cultură, ceea ce a fost, şi ca un ierarh important, ci şi ca un mare teolog şi zelos misionar.

Ceea ce cred că este extrem de important de subliniat în cazul lui este faptul că, deşi a păstorit în Moldova, unde viaţa bisericească era într-o stare înfloritoare, el şi-a orientat întreaga activitate, mai cu seamă cea teologico-cărturărească, către românii din Transilvania, în mod deosebit, pentru că în vremea respectivă, Biserica ortodoxă din Transilvania se confrunta cu un accentuat prozelitism de nuanţă calvină. E adevărat că suntem şi la scurtă vreme de la apariţia Protestantismului în general, ceea ce a favorizat, să spunem, dimensiunea acestei acţiuni, care a cunoscut accente foarte intense şi chiar virulente, de multe ori.

Şi pentru că Varlaam cunoştea foarte bine situaţia românilor din Transilvania, între Moldova şi Transilvania fiind o permanentă legătură, aş sublinia în mod deosebit legătura în ceea ce priveşte mai cu seamă dimensiunea monahală, mitropolitul devenind un apărător al Ortodoxiei din această ţară.

Lucrările sale au, pe de o parte, o componentă literară incontenstabilă, el având o contribuţie uriaşă în procesul de introducere a limbii române, dar au şi această componentă foarte importantă de apărare a Ortodoxiei“, ne explică prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. dr. Ion Vicovan (foto), conferenţiar în cadrul aceleaşi facultăţi, disciplina „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“.

O necesitate pentru românii din Transilvania

„Cazania“, „Cele şapte taine ale Bisericii“ sau „Răspuns la Catehismul calvinesc“, cele trei opere teologice importante ale mitropolitului Varlaam, au avut cea mai largă circulaţie în Transilvania. „Era nevoie de o carte românească de învăţătură, pentru că, între altele, atât catolicii, mai întâi, şi mai apoi calvinii, în încercarea de a atrage pe românii ortodocşi la confesiunea lor, au tipărit tot felul de cărţi de învăţătură.

Or, românii nu aveau o Carte care să-i înveţe despre credinţa proprie, ca astfel să se poată apăra în faţa atacurilor de o altă confesiune. Iar această carte a fost tipărită, cred, în mod deosebit pentru românii din Transilvania. Dacă în Moldova şi în Ţara Românească, ea avea o contribuţie teologică, poate mai mult literară, acolo avea o necesitate mai mult doctrinară. Deci, era mai mult o carte de instruire, de învăţare, de catehizare. Şi a fost importantă nu numai atunci. Ea este întâlnită ca retipărită în anul 1699, deci într-o perioadă iarăşi critică pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, când se confrunta cu prozelitismul catolic, când se încerca crearea Bisericii Greco-Catolice“, continuă părintele Vicovan.

Lucrarea „Cele şapte taine ale Bisericii“ expunea învăţătura Bisericii Ortodoxe despre tainele ei, cu întrebări şi răspunsuri pe bază de învăţătură biblică, pe temeiuri canonice. De asemenea, „Răspunsul la Catehismul calvinesc“ a fost realizat pe baza aceleaşi metode pe care o folosiseră calvinii la întocmirea catehismului lor. „După cum se cunoaşte, el a găsit această carte cumva întâmplător în biblioteca lui Udrişte Năsturel, pe care citind-o a constat că este, şi a rămas expresia, «plină de otravă de moarte sufletească».

Astfel, el şi-a dat seama că este o carte la care trebuie să răspundă numaidecât. Constatăm încă o dată zelul lui misionar. El n-a fost solicitat să scrie această carte, ci s-a oferit. Cunoscând dificultăţile cu care se confrunta Biserica ortodoxă din Transilvania, a considerat că este de datoria lui să ia atitudine, el având şi un context cu totul favorabil de tipărire, spre deosebire de Transilvania, unde Biserica nu era susţinută de principe, care era calvin. Alcătuind această lucrare, el răspunde la «Catehismul calvinesc» cu argumente exclusiv biblice“, a subliniat părintele prodecan.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Ortodoxia poloneză

În Polonia a existat întotdeauna loc pentru mai multe tradiţii religioase, iar Ortodoxia a ocupat între ele un loc însemnat. Modificările suferite de graniţe şi procesul de asimilare au făcut ca în ţară să mai rămână puţini ortodocşi. Din punct de vedere istoric, ortodocşii au trăit în provinciile din estul Republicii Polono-Lituaniene Commonwealth, aceştia fiind la început de etnie belarusă şi ucraineană.

În programul său de rusificare a pământurilor poloneze, în timpul divizării republicii, Guvernul ţarist al Rusiei a sprijinit Biserica Ortodoxă. Simbolul acestui sprijin a fost înălţarea unei mari catedrale ortodoxe în centrul Varşoviei, capitala naţiunii care înainte era independentă şi oraşul a cărui populaţie creştină era predominant romano-catolică.

Statul modern polonez s-a creat după Primul Război Mondial din teritoriile guvernate anterior de Rusia şi Germania. Noul stat a dobândit un număr mare de ortodocşi ruşi şi ucrainieni, aceştia unindu-se în credinţă fără a avea o Biserică naţională. Pentru a-i uni în cadrul unui organism oficial, Biserica Ortodoxă a Poloniei s-a creat în 1924 cu sprijinul Patriarhiei de la Constantinopol.

În perioada interbelică, viaţa Bisericii Ortodoxe Poloneze s-a caracterizat prin mai multe conflicte interbisericeşti şi interortodoxe. Între episcopat, care era aproape exclusiv de provenienţă rusă, şi credincioşi, care erau într-o proporţie de două treimi ucrainieni, era o antinomie evidentă. Episcopii ruşi refuzau numirea şi hirotonirea unor episcopi ucrainieni, interzicând chiar folosirea limbii ucrainiene în cadrul Sfintei Liturghiei.

În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte Biserici, apăruse un conflict în exclusivitate cu Biserica Catolică, care era sprijinită de către Stat şi care dorea ca predicile să se ţină, obligatoriu, doar în poloneză, făcând, de asemenea, presiuni asupra credincioşilor de a se converti la catolicism.

Aproape patru milioane de ortodocşi, în 1931

În urma recensământului efectuat în 1931, în rândul populaţiei poloneze, 3,8 milioane de polonezi se declaraseră ortodocşi. Însă, după schimbarea frontierelor în 1944 şi anexarea de către Uniunea Sovietică a unei porţiuni din ceea ce fusese până atunci Polonia de Est, numărul acestora a scăzut semnificativ.

În cadrul aşa-numitei operaţii Weichsel/Akcja Wisla, o parte a ucrainienilor ortodocşi din estul Poloniei de astăzi a fost strămutată samavolnic în regiunile din vestul şi nordul Poloniei nou anexate, la încheierea războiului (Prusia Răsăriteană, Pomerania Posterioară şi Silezia), alcătuindu-se astfel parohii noi. Altă parte a ucrainienilor a fost strămutată samavolnic în partea ucrainiană a Uniunii Sovietice care includea la acea dată şi fosta parte de răsărit a Poloniei, iar parohiile de acolo au rămas în continuare sub jurisdicţia patriarhatului moscovit.

În 1948, după ce puterea a fost preluată de comunişti, mitropolitul ortodox al Varşoviei a fost demis pentru atitudinea sa împotriva noului regim, iar la rugămintea sinodului de la Varşovia, controlat de comunişti, Patriarhia Moscovei a declarat autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze acordată de Patriarhul Constantinopolului în 1924 ca fiind nulă şi fără valoare juridică. Astfel, a dat Bisericii Ortodoxe a Poloniei o nouă cartă a drepturilor autocefale, autocefalia continuând şi în timpul regimului comunist.

Cei mai mulţi ortodocşi, în partea de est a Poloniei

Astăzi, Biserica Ortodoxă din Polonia numără între 600.000-800.000 de credincioşi şi este cea mai mare biserică din Polonia, după cea romano-catolică.

Reşedinţa mitropolitană a Bisericii Ortodoxe Poloneze autocefale se află la Varşovia, în capitala Poloniei. Majoritatea credincioşilor sunt de naţionalitate belorusă sau ucraineană şi sunt concentraţi în partea de est a Poloniei.

Este împăţită în şase eparhii: Varşovia şi Bielsk, Bialustok şi Gdansk, Lodz şi Poznan, Eroclaw şi Szczecin, Lublin şi Chelm; Przemusl şi Nowy Sacz.

Episcopii al căror întâistătător este Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii coordonează activitatea pastorală a circa 400 de preoţi care activează în aproximativ 200 de parohii, la acestea adăugându-se episcopii şi parohii din diaspora, în special din Portugalia, Spania, Brazilia sau Italia.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Poloneză mai are aproximativ 100 de monahi şi monahii care vieţuiesc în cinci mănăstiri de călugări şi trei mănăstiri de maici.

Este membră activă a mişcării ecumenice, fiind membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a Conferinţei Bisericilor Europene, a Comisiei Internaţionale de Dialog Teologic Catolic Ortodox şi a Consiliului Ecumenic Polonez.

Catedrala „Sfânta Maria Magdalena“ din Varşovia

În Catedrala mitropolitană „Sf. Maria Magdalena“ din Varşovia, slujbele se oficiază după calendarul nou. Această catedrală, situată în cartierul Praga din oraşul Varşovia a fost construită din porunca prinţului Wlodimir Czerkawski între anii 1867-1869 pentru ruşii care trăiau pe atunci în această parte a Varşoviei. Ea a fost sfinţită la 29 iunie 1869. Este construită în stil bizantin pe planul crucii greceşti cu cinci turle. Proiectul a fost întocmit de Nicolae Syczew.

La subsolul catedralei se află Capela „Strădanii lui Iisus Hristos“, viaţa liturgică în acest paraclis ţinându-se după calendarul vechi.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bialystok

La ora actuală, această biserică este cea mai mare din Polonia şi una dintre cele mai mari din Europa. Piatra de temelie pentru construcţia acestei biserici a fost pusă la 1 august 1982. Semnatarul planului arhitectural este arhitectul Jan Kabac. Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bialystok a fost sfinţită la 16 mai 1999 de către IPS Sava, Mitropolitul Varşoviei şi a toată Polonia, din iniţiativa căruia s-a construit această grandioasă biserică.

La sfinţirea ei au participat şi alţi ierarhi din Polonia.

Parohul acestei biserici este pr. Jerzy Boreczko. La subsolul bisericii se află Paraclisul Maicii Domnului, Neaşteptată Bucurie. În biserica cea mare sunt două altare, Pogorârea Sf. Duh şi Sf. Sava Luminat. În prezent, se construişte clopotniţa care va avea 60 de metri înălţime şi va găzdui emiţătorul postului de radio ortodox „Orthodoxia“. Biserica a fost construită din surse proprii şi din ajutorul credincioşilor care formează parohia „Pogorârea Sfântului Duh“.

În 1998, la 15 octombrie, ea a fost vizitată de Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I.

Biserica „Sfânta Treime“ din Hajnowka

Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă la 14 octombrie 1973, iar lucrările de construcţie au durat aproape 20 de ani. Proiectul bisericii aparţine lui Aleksandr Grygorowicz din Poznan. Pictura a fost realizată în perioada 1986-1990 de pictorul grec Dymitrios Andonopulos. Biserica „Sf. Treime“ din Hajnowka are şapte altare, dintre care trei la subsol, iar în ea încap 3000 de persoane. Din anul 1982, această biserică găzduieşte un concert de muzică bisericească. Din 1990, la acest concert participă şi coruri din străinătate.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Ziua de 6 august 2008 e ziua când PFP Daniel al României împlineşte 21 de ani de viaţă monahală

Astăzi se împlinesc 21 de ani de când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a depus voturile monahale. Evenimentul a avut loc în anul 1987, în paraclisul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ al Mănăstirii Sihăstria, din judeţul Neamţ, iar la această slujbă au participat obştea mănăstirii, mulţi credincioşi, fraţii candidatului la monahism, dar şi câţiva clerici, invitaţi ai acestuia de la Bucureşti. L-a tuns în monahism stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele, iar naş de călugărie i-a fost părintele Cleopa Ilie.

Data de 6 august a fost aleasă de vrednicul de pomenire, patriarhul României, Teoctist Arăpaşu, atunci când, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în Palatul mitropolitan de la Iaşi, l-a îndemnat pe tânărul teolog Dan Ilie Ciobotea să scrie sub ochii lui cererea de intrare în monahism. Data de 6 august avea o semnificaţie deosebită pentru arhiereul de atunci al Moldovei, căci, în ziua Schimbării la Faţă a Mântuitorului, cu 52 de ani înainte, tânărul frate Toader Arăpaşu depusese el însuşi voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa.

„Evenimentul propriu-zis s-a desfăşurat la o oră târzie din ajunul Schimbării la Faţă. Părintele Cleopa i-a fost naş de călugărie, însoţindu-l pe tânărul Dan Ilie Ciobotea pe acest drum către altarul în faţa căruia şi-a făcut făgăduinţele. După ce s-a închinat la toate icoanele şi după ce a luat blagoslovenie de la stareţul mănăstirii şi iertare de la întreaga obşte, îmbrăcat numai într-o cămaşă albă, cu capul descoperit şi în ciorapi albi – arătând starea de curăţenie sufletească şi trupească – a mers în spatele bisericii.

Naşul de călugărie îl acoperă pe cel care vrea să devină monah cu o mantie largă, astfel încât el poate merge sub această mantie şi în genunchi, fără să fie observat. Apoi, când s-au terminat cele trei cântări deosebite, care se cântă în timpul slujbei, candidatul la călugărie s-a răstignit cu faţa în jos înaintea altarului, după care a purtat cu oficiantul dialogul acela cutremurător, păstrat de tradiţia Bisericii noastre pentru astfel de momente.

Dialogul cuprinde cele trei voturi pe care le face monahul, dar şi câteva îndemnuri specifice“, ne-a declarat exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhim. Timotei Aioanei, pe atunci elev la Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, participant la slujba de călugărie a Patriarhului nostru.

Narcisa Balaban

Din 30 iulie 2008 spre…30 iulie 2007, pentru a pomeni trecerea la Domnul a PFP Teoctist al României

Astăzi, 30 iulie 2008, se împlineşte un an de când cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a plecat la Hristos. Patriarhul Teoctist a trecut la cele veşnice pe 30 iulie 2007, în urma unei intervenţii chirurgicale, la Institutul Clinic Fundeni.

În perioada postoperatorie, pe fondul unor suferinţe cronice, a dezvoltat o suită de complicaţii cardiace, care au culminat cu oprirea cordului, ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.

Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română. La înmormântarea sa, de pe 3 august, au participat mii de credincioşi din toată ţara, au fost reprezentate 30 de Biserici creştine, mai multe organizaţii bisericeşti şi diferite culte, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalităţi din viaţa publică. Sute de mesaje de condoleanţe au sosit atunci la Patriarhie şi, până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu.

În urmă cu un an, pe 30 iulie, la ora 17:00, managerul Institutului Clinic Fundeni, medicul Constantin Popa, consemna decesul patriarhului României, Teoctist.

La aflarea veştii, în toate eparhiile, clopotele bisericilor au tras pentru patriarh şi s-au oficiat slujbe de pomenire. Până pe 3 august, când a avut loc înmormântarea, la Catedrala patriarhală, lângă sicriul defunctului, s-au ţinut slujbe zi şi noapte şi aproape 10.000 de credincioşi au venit să-i aducă un ultim omagiu. Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem, celui de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Colan.

În ziua înmormântării, centrul atenţiei pentru milioane de oameni l-a constituit Patriarhia Română. În toată ţara, la orele amiezii, s-au tras timp de cinci minute clopotele, iar în majoritatea instituţiilor s-au ţinut momente de reculegere pentru patriarhul Teoctist. Drapelul naţional a fost arborat în bernă, iar ziua de 3 august a fost zi de doliu naţional.

Pe 3 august, aproximativ 7.000 de credincioşi au venit din toată ţara, ba chiar şi din străinătate, pentru a asista la funeraliile celui care timp de 21 de ani a condus Biserica Ortodoxă Română.

Săvârşită într-o atmosferă solemnă, slujba de înmormântare a fost condusă de PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, cu participarea ierarhilor din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai altor Biserici Ortodoxe surori din toată lumea.

„Patriarhul inimilor noastre“

Patriarhul Teoctist a rămas în sufletele românilor ca un om blând, cu chip luminos, omul deschis spre o diversitate a credinţei şi care a ştiut să adune în jurul lui fraţi în Domnul, constituind trupul Bisericii lui Hristos

„Eram student la Iaşi în anii comunismului. Tata venea duminica pe la noi. Adesea ne duceam la Mitropolie. Mi-amintesc prima slujbă, în care a predicat mitropolitul Teoctist. Nu-mi venea să cred că pot exista astfel de manifestări, când nouă ni se spuneau la şcoală tot felul de ciudăţenii în legătură cu religia.

Când l-am auzit vorbind pe mitropolitul Teoctist, s-au cutremurat toate în mine. Blândeţea, adâncimea, tâlcul, dar şi seninătatea vorbelor rostite, pe de o parte, şi atmosfera din Catedrala mitropolitană, şi mulţimea ierarhilor cu vestimentaţia lor, şi mitrele acelea purtate de nişte oameni pe care-i vedeam pentru prima dată, pe de altă parte, îmi dădeau sentimentul că nu sunt pe pământ.

Că toate cele care mi se spuneau în şcoală constituie o realitate paralelă, stearpă, rece şi lipsită de ceea ce mi se părea aici, în catedrală, substanţă vie. Doamne, piatră dacă ai fi fost, tot te învia glasul acela în care cuvintele curgeau ca un cântec minunat ce-ţi pansează toate rănile, îţi îndepărtează definitiv întreaga durere, îţi aduce tot ceea ce-ţi lipseşte, alungă tot ce-ţi este potrivnic, te îmbracă în flori şi-n mireasma lor şi pe dinăuntru şi pe dinafară, îţi aduce cerul pe creştet ca să-i simţi mângâierea. De atunci, simt cerul lângă mine“. (prof. univ. dr. Ioan P. Viziteu)

„Patriarhul inimilor noastre… Prima dată l-am văzut coborând dintr-o navă care-l aducea, însoţit de un sobor de arhierei, de la Tomis la Galaţi. Cu numai o zi înainte îl canonizase pe Sfântul Gherman… Soarele de după amiază îi aurea veşmântul alb, dar el însuşi degaja lumină. A gustat din sarea şi colacul care i s-au oferit, apoi a povestit chiar acolo, pe malul Dunării, pe unde a fost şi ce a făcut, după care a spus, cu tinereţe: «Toate sunt pentru noi mesaje, iubiţi fraţi şi surori, iubiţi tineri, ca noi să ţinem credinţa ortodoxă a neamului nostru. Tinerii, mai ales, sunt foarte mult ispitiţi.

Să-i ajutăm! Părinţii, episcopii, patriarhul, cu toţii avem o mare răspundere pentru viitorul neamului nostru românesc. Să nu lăsăm copiii să rătăcească! Să nu lăsăm tinerii să păcătuiască! Să nu-i lăsăm pradă ispitelor şi căderilor tinereţii! Sa le insuflăm credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de semeni, faţă de credinţa noastră strămoşească, faţă de altarele noastre străbune, dragostea pentru rugăciune şi pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos!»“. (Violeta)

O viaţă închinată lui Hristos

Patriarhul Teoctist s-a născut în satul Tocileni, judeţul Botoşani. În anul 1928 intra ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, iar la 6 august 1935 depunea voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. La 25 martie 1945 a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1948 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

În 1950 a fost ales episcop-vicar patriarhal, apoi în 1962 a devenit episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. La 28 ianuarie 1973 a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, iar la 25 septembrie 1977 arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei. La 9 noiembrie 1986 a fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungro-Vlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Din cei 92 de ani, 70 de ani a fost slujitor al sfântului altar (ierodiacon, ieromonah şi arhiereu) – (1937-2007).

În aceşti ani, a iniţiat construirea a sute de biserici în parohii şi mănăstiri, a dus o adevărată misiune împotriva regimului comunist, care s-a împotrivit construirii de lăcaşuri sfinte, a dezvoltat legături de frăţietate cu Bisericile Ortodoxe surori şi a promovat dialogul cu celelalte Biserici. A fost doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi lume şi a desfăşurat o bogată activitate culturală.

„Zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist“

„Viaţa lui a cunoscut suişuri şi coborâşuri şi a însemnat multe lupte grele şi jertfire de sine. L-am cunoscut pe fericitul întru adormire ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, plin de închinăciune, cu vastă experienţă în chivernisirea treburilor bisericeşti şi cu simţire şi cuget cu adevărat bisericesc.

I-am cunoscut dragostea pentru buna rânduială şi podoaba Bisericii şi respectul faţă de rânduielile canonice şi instituţiile bisericeşti, aşa cum au fost ele aşezate şi binecuvântate de Sfinţii noştri Părinţi“. (Fragment din cuvântul PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, rostit la înmormântarea patriarhului Teoctist)

„Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestaţi şi întemniţaţi, prigoniţi şi obstrucţionaţi în lucrarea lor mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, în special credincioşi intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri şi schituri, desfiinţate unele eparhii, închise mai multe şcoli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în Bucureşti.

Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, suferinţele îndurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi.

Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi“. (Fragment din cuvântul PF Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor de Patriarh, rostit la înmormântarea PF Teoctist)

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Întronizarea ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Duminică, 8 iunie 2008, în catedrala mitropolitană din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie (de la ora 9:30) şi apoi a urmat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teofan Savu, noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ( de la ora 12:00).

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti, preoţi, monahi şi credincioşi din ţară şi străinătate.

Înalpreasfinţitul Părinte Teofan Savu a fost ales mitropolit al Moldovei şi Bucovinei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 martie 2008.

* *

*

CV-ul ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei

Studii:

– şcoala generală de 8 ani în comuna Corbi, judeţul Argeş;
– seminarul Teologic din Craiova (1974-1979);
– Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1980-1984), cu teza de licenţă -„Voturile monahale în lumina desăvârşirii creştine”;
– Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris (1986-1990), obţinând titlul de Doctor în Teologie cu lucrarea „La divino-humanité du Christ et la deification de l’homme dans l’oevre du Saint Maximele Confesseur”. Calificativul obţinut: summa cum laude;

Slujiri în Biserică:

– monah în Schitul Crasna, Prahova, începând cu 1984, primind numele de Teofan, ierodiacon şi ieromonah începând din anul 1985;
– duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe, Franţa (1987-1990);
– secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991);
– episcop-vicar patriarhal (1991-2000), cu următoarele sarcini:
– responsabil cu relaţiile externe bisericeşti, coordonând legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici şi organisme ecumenice internaţionale;
– responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi din diaspora;
– secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994);
– responsabil cu probleme de învăţământ teologic universitar şi preuniversitar, de predare a religiei în şcoală şi cu schimbul de burse al Patriarhiei Române cu străinătatea;
– coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica şi Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de presă şi comunicaţii, Biroul de asistenţă socială, Biroul de asistenţă religioasă în unităţile bugetare şi Biroul de misiune, cultură şi tineret;
– responsabil cu editura şi tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994);
– reprezentant al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activităţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1997-2000);
– coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000);
– delegat pentru diferite activităţi misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor: slujbe arhiereşti, sfinţiri şi resfinţiri de biserici, coordonarea de întruniri preoţeşti la protopopiate etc.;
– membru în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997);
– membru în Adunarea Generală a Comisiei Ecumenice Europene „Biserica şi Societatea”, Bruxelles (1995-1997);
– corespondent naţional al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor;
– membru în Adunarea Generală a Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom;
– coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Romane;
– preşedinte al Asociaţiei „Diaconia”; preşedinte al Aşezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”;
– Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei (din 2000);
– în paralel cu exercitarea responsabilităţii propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, împlineşte, din încredinţarea Sfintei Patriarhii, următoarele sarcini:
– preşedinte al Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină a Sfântului Sinod;
– Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (2001);
– Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (1 noiembrie 2003 – 25 aprilie 2004);

Activitate publicistică:

– autor de articole şi studii în reviste şi ziare din România şi străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc.;
– coordonator al periodicului de limbă engleză al Sectorului pentru relaţii externe bisericeşti, „News Bulletin” (1997-2000);
– preşedinte al colegiilor de redacţie al publicaţiilor: „Mitropolia Olteniei”, „Cetatea Creştină”, „Studii” (Centrul de Studii de Teologie Aplicată al Arhiepiscopiei Craiovei);

Decoraţii:

– Ordinul pentru Merit „Mare Cruce” (2000), din partea Preşedinţiei României.
alte ordine şi decoraţii;

Cf. Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

***

Articolul lui N. Balaban şi Ş. Mărculeţ din ziarul Lumina, 9 iunie 2008.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost întronizat ieri în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan a avut loc după Sfânta Liturghie şi a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Patriarh a înmânat noului Mitropolit de la Iaşi însemnele mitropolitane, iar delegatul său, IPS Mitropolit Laurenţiu, l-a aşezat în tronul mitropolitan. La evenimentul religios din capitala Moldovei au participat 32 de arhierei, preşedintele României, Traian Băsescu, şi alte autorităţi centrale, dar şi locale, precum şi mii de credincioşi care au privit ceremonia şi slujba la două ecrane amenajate în curtea Mitropoliei.

Cel mai important eveniment spre care şi-au îndreptat ieri atenţia românii s-a petrecut la Iaşi, în Catedrala mitropolitană. PF Patriarh Daniel l-a încredinţat clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor pe noul lor Arhipăstor, IPS Părinte Teofan Savu, oferindu-i acestuia împuternicirea canonică de a sluji în noua demnitate. Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de soborul de arhierei prezenţi la Iaşi, condus de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de peste 40 de preoţi şi diaconi.

Au slujit, alături de IPS Mitropolit Laurenţiu, următorii ierarhi: IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului; IPS Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei; IPS Petru al Basarabiei; IPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; PS Gherasim, Episcopul Râmnicului; PS Calinic, Episcopul Argeşului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos; PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, PS Visarion, Episcopul Tulcei; PS Macarie, Episcopul Europei de Nord; PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; PS Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei; PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Irineu Slătineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului; PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor şi PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

„Primiţi această cârjă mitropolitană“

La Sfânta Liturghie, în timpul ecteniei întreite, la cereri, s-a citit Rugăciunea de mulţumire şi invocarea ajutorului lui Dumnezeu pentru PF Părinte Patriarh Daniel şi pentru IPS Părinte Mitropolit Teofan. În jurul orei 12:00, după Sfânta Liturghie, a avut loc ceremonia propriu-zisă de întronizare. Momentul solemn a început cu citirea Gramatei patriarhale, de PS Vincenţiu Ploieşteanul, după care IPS Mitropolit Teofan a primit însemnele mitropolitane. Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit pe rând crucea pectorală, engolpionul cu chipul Maicii Domnului, camilafca neagră cu cruce, rostind de fiecare dată „Vrednic este!“ Apoi, oferindu-i noului mitropolit cârja mitropolitană, Părintele Patriarh a rostit următoarele cuvinte: „Primiţi această cârjă mitropolitană, ca să păstoriţi turma cuvântătoare a lui Hristos din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cea încredinţată Înaltpreasfinţiei Voastre. Celor ascultători să le fie toiag de sprijin şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici – toiag de deşteptare şi îndreptare“.

După aceasta, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a condus pe IPS Părinte Teofan spre tronul mitropolitan. „Cu ajutorul Atotputernicului şi Milostivului Dumnezeu, Care poartă de grijă Sfintelor Sale Biserici, Vă înălţăm şi Vă aşezăm, de Hristos iubitorule şi al nostru preaiubit frate în Domnul, Înaltpreasfinţite Părinte Teofan, în tronul de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, a citit Patriarhul. După ce toată biserica a cântat în cor „Vrednic este!“, IPS Mitropolit Teofan a binecuvântat credincioşii cu dichero-tricherele aduse de diaconi.

Mesaje din partea oficialităţilor

După aceste momente solemne, PF Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulţumire tuturor ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, colaboratorilor de la Centrul Eparhial Iaşi, protopopilor, profesorilor de Teologie şi Religie, preoţilor de la parohii, stareţilor şi stareţelor, precum şi monahilor de la mănăstiri, ostenitorilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care timp de 18 ani l-au sprijinit în activitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Apoi, Părintele Patriarh l-a încredinţat pe IPS Mitropolit Teofan clerului, cinului monahal şi poporului din Arhiepiscopia Iaşilor şi ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, „spre a fi cinstit cu preţuire şi ascultare duhovnicească“.

Prezent la Iaşi, preşedintele României, dl Traian Băsescu, a transmis un mesaj de bun-venit noului Mitropolit, îndemnându-l să continuie lucrarea misionară începută în Moldova de marii ierarhi care au păstorit aici. „De puţine ori, atunci când ne gândim la evoluţia Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani, putem să evităm a spune că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin grija actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a devenit nu numai un centru puternic al Ortodoxiei româneşti, ci şi o Biserică ce îşi îndeplineşte misiunea de asistenţă socială către cei în nevoie. Am convingerea că IPS Mitropolit Teofan va duce mai departe cele începute spre binele românilor, spre binele Bisericii Ortodoxe Române“, au fost cuvintele preşedintelui Traian Băsescu. A urmat mesajul prim-ministrului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, citit de secretarul de stat din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, dl Gigel Sorinel Ştirbu, în care s-a arătat că noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei va trudi în a valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Române şi în a răspunde exigenţelor societăţii actuale. „Astfel, va fi valorificat potenţialul extraordinar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care există o viaţă religioasă puternică, evidenţiată de numeroase şi semnificative mărturii şi valori ale patrimoniului cultural şi spiritual românesc. Vă felicităm din tot sufletul şi vă asigurăm de toată deschiderea şi tot sprijinul nostru în slujirea la care aţi fost chemat“.

Primul cuvânt, ca Mitropolit la Iaşi

Cuvântul de bun-venit din partea Centrului Eparhial Iaşi a fost rostit de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu, în cadrul căruia s-au adresat şi mulţumiri PF Părinte Patriarh Daniel, prezentându-se bogata activitate a Preafericirii Sale, din tronul de arhipăstor în Moldova, în acelaşi timp arătându-se nădejdea tuturor clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor că noul Mitropolit îi va păstori cu aceeaşi înţelepciune şi pricepere ca şi înaintaşii săi: „Studiile strălucite pe care le-aţi făcut la Craiova, Bucureşti şi Paris, experienţa duhovnicească profundă acumulată din fragedă tinereţe, în mănăstiri din ţară şi din străinătate, îndelungata ucenicie în preajma dăruitului şi mult încercatului Patriarh Teoctist, experienţa de Episcop-Vicar Patriarhal şi, mai ales, cea de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, precum şi lăudabilele împliniri, mai ales în plan duhovnicesc, ne oferă garanţii sigure că veţi continua cu succes munca uriaşă şi inspirată, desfăşurată de PF Patriarh Daniel, în Moldova ierarhilor Varlaam şi Dosoftei“.

În final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit primul cuvânt în calitatea sa de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în care a arătat dificultatea misiunii la care a fost chemat, în acelaşi timp asigurând pe toţi de dăruire şi înţelegere.

Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a dăruit, la sfârşit, Părintelui Patriarh, ca semn de mulţumire, o icoană a Sfântului Nicodim de la Tismana.

După ceremonia de întronizare, Patriarhul şi noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de ierarhii şi preoţii care au slujit ieri au ieşit pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pentru a-i binecuvânta pe credincioşi.

***

În Cotidianul se remarcă însă mai degrabă prezenţa preşedintelui României la eveniment…decât întronizarea noului mitropolit al Moldovei. Un articol scris de către Mirela Corlăţan. Autoarea articolului preia sintagma fantezistă – dar expre şi îndelung vehiculată în media românească – a curentelor de opinie divergente, la nivel fundamental, în Biserica Ortodoxă Română şi afirmă că mitropolitul Teofan aparţine curentului tradiţionalist.

Împărţirea între tradiţionalişti şi ecumenişti este însă de domeniul sociologiei politice şi nu aparţine teologiei. E o împărţire care nu aparţine teologiei ortodoxe ca atare, pentru că o astfel de diviziune nu are realitate eclesială. Biserica Ortodoxă de pretutindeni este în acelaşi timp promotoarea identităţii de învăţătură şi de cult cu Tradiţia Bisericii dar şi continuu adaptată la cerinţele lumii contemporane.

Din CV-ul ÎPS Teofan se observă că a fost şi este un participant activ la discuţiile ecumenice, ca întreaga noastră Biserică Ortodoxă Română începând cu a doua parte a secolului trecut, însă prin aceasta nu este un ecumenist şi nici un tradiţionalist, ci un om care îmbină în viaţa şi activitatea sa deopotrivă racordarea sa la Tradiţia Bisericii şi la viaţa eclesială contemporană.

În România momentului, la nivel larg, se confundă modul în care Biserica Ortodoxă Română a înţeles şi înţelege relaţiile cu alte Biserici şi confesiuni, discuţiile ecumenice, cu ideologia pe care confesiunile protestante au avut-o la început, când au gândit proiectul Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi ideea de unitate.

Teologii Bisericii Ortodoxe Române nu au militat niciodată pentru teoria eclesială a ramurilor, în sensul de a considera Biserica Ortodoxă drept o Biserică nedeplină ci Biserica Ortodoxă Română a intrat în cadrul discuţiilor ecumenice pentru a-şi promova învăţătura de credinţă şi experienţa bimilenară în faţa Europei şi a lumii întregi.

***

În Gardianul, un articol de Cătălin Coca. Acesta vorbeşte în finalul articolului său despre instigatorii noştri de profesie, despre cei care strică orice mare eveniment al Bisericii. Când ţi-e lumea mai dragă cineva vine şi ţipă în Biserică, în adunarea mare, în cele mai sfinte momente ale slujbei…

Adeptele maicutei Veronica au facut din nou circ


Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, deoarece un grup de 17 adepte ale maicutei Veronica au protestat in fata jandarmilor si a politiei, oamenii legii fiind catalogati ca “tradatori ai lui Iuda”. Femeile au fost insa imediat retinute si conduse la sectie, unde au fost amendate cu câte 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice. De altfel, cu fiecare ocazie in care PF Daniel sau fostul Patriarh Teoctist au celebrat slujbe la Iasi, grupuri de maicute din acest grup disident ortodox au protestat cu lozinci de genul “Teoctist – Antichrist” sau “Daniel – la Securitate, colonel”.

Reamintim ca Scaunul de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a ramas vacant dupa ce PF Daniel a fost validat in functia de Patriarh la 12 septembrie 2007. La 5 martie, Sfântul Sinod al BOR l-a ales pe IPS Teofan in demnitatea de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. IPS Teofan Savu s-a nascut pe 19 octombrie 1959, la Corbi, judetul Arges, iar in 1984 a intrat in viata monahala la schitul Crasna. in perioada 1990 – 2000, IPS Teofan a fost secretar al cabinetului patriarhal si a raspuns de relatiile externe si cele cu diaspora BOR. In octombrie 2000 a fost nominalizat ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei si s-a remarcat si pentru contributia la organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea in România. “Am nadejdea ca rugaciunile Sfintei Parascheva, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântului Stefan cel Mare si ale Sfintilor Dosoftei si Varlaam sa ma sprijine sa indeplinesc slujba la care am fost chemat”, a spus IPS Teofan, dupa intronizare.

***

Articolul din Ziua , semnat de M.N. e cel mai politicos articol din media românească la acest eveniment.

„O mitropolie care impresioneaza, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, atunci cand vorbim despre ea, gandul iti merge la Stefan cel Mare si Sfant, la mitropolitii Dosoftei si Varlaam, care au ctitorit limba si literatura romana moderna, gandul te duce in egala masura, la acea imbinare de frumusete, lasata de la Dumnezeu, cu cultura, credinta si frumusetea manastirilor din Bucovina, cu spiritualitatea pe care aceasta zona o emana catre intreaga tara”, a declarat seful statului.

Calin Popescu-Tariceanu i-a urat mitropolitului proaspat intronizat, IPS Teofan, multe impliniri ca arhipastor al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si l-a asigurat de toata deschiderea si tot sprijinul in slujirea de mitropolit.

Mesajul premierului a fost transmis la ceremonia de intronizare de secretarul de stat Gigel Stirbu. „Sunteti chemat la slujirea arhiereasca intr-o mitropolie cu profunda rezonanta istorica, cu o remarcabila traditie spirituala, in care misiunea Bisericii, in ultima vreme, a cunoscut o anvergura impresionanta prin slujirea de aici a Patriarhului Daniel”, a aratat premierul in mesajul sau. Totodata, Calin Popescu-Tariceanu si-a exprimat increderea ca va continua activitatea misionara inceputa de fostul ierarh al locului si va valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Romane, raspunzand exigentelor societatii actuale. Peste cinci mii de credinciosi si pelerini din toate colturile tarii au venit duminica pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii si ceremonialul de intronizare a noului mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan.

La evenimentul care este oficiat de un sobor de preoti condus de PF Daniel Patriarhul BOR sunt prezenti majoritatea membrilor Sfantului Sinod, dar si preoti de mir, cum ar fi de exemplu purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica.

***

Pr. Dorin Picioruş