Noi te iubim, căţelul nimănui! şi despre psihologia atenţiei
1. Câinele bucuriei
I-am întins banii şi mi-a dat bilet. Era tristă… I-am mulţumit. În ghereta aceea mică, clasică a RATB-ului, acea femeie părea ca într-un mormânt proiectat cu o mică ferestruică. De fapt ce este viaţa nefericită…care are doar o mică ferestruică, decât un continuu marasm, în care, uneori, pătrunde câte o rază de bucurie, pentru că cineva ştie să te însenineze?
Aşteptam maşina…Şi o văd pe doamna cea tristă care îmi vânduse biletul de călătorie cum cheamă un căţel zburdalnic, un câine rotofei, maron cu vărgi albe pe la bot şi cap, care era vesel să o vadă… şi care stătuse trist până ce ea îl chemase.
Cel trist…la cea tristă veni…
şi
amândoi uitară de tristeţe
pentr-o clipă…
Posibilă mamă?! Tot ce se poate. Plină de probleme, de griji?! Cu siguranţă…
Însă căţelul o însenină pe femeia ieşită ca să se dezmorţească puţin la picioare şi spate. Ieşi din mormântul ei pentru ca să se joace cu alt nefericit al vieţii.
…Nu era pentru prima oară când îl mângâia. Pentru femeie căţelul avea un nume…pe când pentru mine, pentru alţi trecători…era doar un câine frumos…dar fără stăpân.
Ea vedea altceva în el pentru că…ştia să vorbească cu el. Ea vedea altceva în el decât mine şi decât oricine altcineva pentru că aveau o istorie comună. Ea alinase tristeţea căţelului, căţelul îi alinase durerea ei…
2. Să nu fii câine ci om!
Şi acum să transformăm realitatea în parabolă! Pentru ce ai alege să ai, mai degrabă, o inimă de câine, să fii rău, decât să îţi manifeşti cea mai adâncă omenitate a ta? Câinele nostru era un prunc, un animal care nu a cunoscut încă, din plin, răutatea de a supravieţui sau răutatea cu care supravieţuieşti. Însă, când ştii că el, şi tânărul neiubit cresc şi devin răi, monştri, şi sunt gata să facă cele mai mari sacrilegii…pentru ce nu e bine, mai degrabă, să preîntâmpini…decât să te lupţi cu cangrena deschisă, cu violenţa vie, năucitoare?
3. Parabola câinelui în cheie sociologico-psihologică
Avem mulţi câini vagabonzi. Unii zic să îi eutanasiem, alţii zic să îi împroprietărim cu o casă, alţii zic să îi găzduiască statul român undeva… Mulţi sunt omorâţi de oameni nemiloşi, alţii mor din cauza accidentelor, alţii sunt ridicaţi de hingheri, alţii muşcă pe cine nu trebuie, alţii ajung la cineva în casă…pe când alţii stau la umbră, aciuaţi pe undeva.
Unul dintre cei care stă printre noi era şi acesta, care, pentru că era întreg şi sănătos, şi, mai ales, jucăuş, vesel, necontaminat de rău, era băgat în seamă, mângâiat, ciufulit, hrănit…
Însă nouă nu ne plac cei schilozi, cum nu ne plac nici oamenii cu handicap şi nici bătrânii…Nouă ne plac numai cei care ne fac plăcere, care ne distrează, care ne bine dispun. Dacă privim din perspectiva egoismului pur acest gest [ ca pe o ipoteză de lucru], gestul femeii este un substitut al copilului sau al bărbatului ei. Pentru că bărbatul sau copilul ei nu o mai doresc sau nu o înţeleg femeia vorbeşte cu căţelul acesta ca şi cu un om, pentru că vrea să îşi dea frâu liber durerii inimii. Însă noi iubim numai pentru că…avem nevoie?
Căţelul nu îţi ştie inima, ci el se bucură de atenţia ta, poate, pentru că ar dori să aibă o mamă sau un stăpân ca tine. Cine poate ştii gândul lor? Tu stai şi priveşti şi poţi să interpretezi prost lucrurile.
Dacă am fi văzut-o pe femeie numai prin filtrul tristeţii şi al posomorârii ei am fi tras concluzia că nu e în stare să iubească, să te apropie, să se dăruie…Într-o clipă însă, când a existat animalul acesta sau când ar fi existat persoana la care ea ţine…vedem o altă femeie. O femeie cu alte potenţe, cu alte trăsături, cu alte intenţii, cu alte resurse interioare.
4. Femeia multora şi femeia ta.
În limbaj trivial panarama e femeia care face bani din incitarea sexualităţii tale. Tu cumperi de la ea iluzia dragostei. Deşi panarama şi panorama par cuvinte cu sens diferit, noi credem că ele se intersectează din punct de vedere al semnificaţiei lor. Panarama este pan + orama [ un construct grecesc], este femeia care te lasă să vezi tot ceea ce are…dincolo de viaţa publică, în viaţa ei privată.
Ea îţi vinde pentru o jumătate de oră, o oră…sensibilitate feminină, juisare, ieşire din banalitate, descărcare fizică şi psihică… Însă tu ştii că nu asta e soluţia! Tu nu ai nevoie numai odată de femeie, de sex, de mângâieri, de juisare, de linişte, ci mereu, continuu.
Mergi pe principiul: dacă nu ai, mai bine decât să nu ai deloc…mai bine cumperi. Însă cumpărarea dragostei se constituie într-un risc major…pentru că dragostea nu se leagă numai de trup ci şi de suflet şi omul participă cu totul în fiecare act, gest al vieţii sale.
Femeia ta reprezintă o istorie comună. Femeia ta reprezintă certitudine, dragoste, încântare, regăsire de sine, împlinire, satisfacţii familiale diverse. Tocmai de aceea îndrăgostirile tinereţii, de până în căsătorie, dacă nu sunt vindecate, rămâi cu trecutul în tine: trei sferturi azi şi un sfert în himericul ieri, care nu mai este pe nicăieri.
Însă îndrăgostirea, ca şi obsesiile de tot felul, ne arată pe noi, pe toţi, oameni care ne purtăm deodată şi zilnicul azi, continuul azi, dar şi ieriul de ieri, care are multe traume în el.
Poate să stea la un loc femeia multora şi femeia ta? Poate că da, dar cu multe neplăceri, cu multe riscuri… Inima împărţită este inima care nu va avea linişte şi nici împlinire. Paradoxal împlinirea Căsătoriei are nevoie numai de doi, de un el care o iubeşte pe o ea şi de o ea care îl iubeşte pe un el, până într-acolo încât devin amândoi altceva, o fiinţă nouă, formată din dăruire reciprocă.
Femeia multora nu este o soluţie nici pentru ea. Expresia noastră [ adică femeia multora] e o personalizare a unui expresii a Sfântului Ambrozie al Milanului, care numea pe prostituată femeia tuturora. Şi femeia tuturora şi a nimănui este expresia cea mai fidelă a singurătăţii care se bucură de substitute, de înlocuitori.
5. Noi, însinguraţii!…
Noi, căţeii, noi, prostituatele, noi, homosexualii, noi, negrii, noi, ţiganii, noi, singurii, noi, handicapaţii, noi scursura societăţii… noi, oamenii neiubiţi, suntem mulţi…Unii suntem neiubiţi pentru că facem multe rele, alţii nu suntem iubiţi pentru că nu ne vede nimeni…
Însingurarea noastră, a tuturora, dincolo de ceea ce facem bine sau rău, are nevoie de înţelegere. De ce homosexualul este homosexual şi se mândreşte cu asta, cu patima lui ? De ce, cel care violează o femeie de 70 de ani crede că e normal la cap ? De ce trebuie să mă manifest numai ca un om tocsun, iritat de fiecare muscă…şi nu înţeleg că sunt şi lucruri care mă depăşesc?
Nu ştiu de ce a ajuns acest câine pe stradă. Nu ştiu unde locuieşte femeia cea tristă care se joacă cu un căţel ca să se aline. Nu ştiu nici paznicul de la farmacie unde stă şi ce viaţă are, cel care se joacă şi el cu căţelul, cu acelaşi căţel, ca şi casiera tristă.
Dar nu ştiu ce gândesc şi cum o duc acasă, în casa lor, nici cele două femei în vârstă care îşi manifestau admiraţia faţă de câine, când au văzut pe femeia tristă că se înveseleşte cu un …câine poznaş şi singur. Nici cei din maşină, din maşina cu care astăzi am fost prin oraş, nu ştiu ce gândesc. Nu ştiu ce gândesc cei de pe strada mea, din cartierul, din oraşul, din ţara, din Europa mea, din lumea mea…
Eu sunt singur şi ei sunt singuri. Toţi suntem singuri…şi în acelaşi timp toţi suntem împreună…Şi Dumnezeu ne ţine pe toţi în viaţă şi ne poartă de grijă…
Merită să ştiu ce gândeşte căţelul, frunza, copacul, concetăţenii mei, lumea această mare şi mică deopotrivă? O, da, merită! Şi merită din plin să asculţi durerea unei lumi întregi, să te pătrunzi de ea, să îţi pese.
Să ne pese, oricum şi oricât de mult am simţi această apăsare a istoriei şi a responsabilităţii noastre! Da, să ne pese! Să ne pese şi să ne doară! Să ne doară şi să plângem pentru durerea unei lumi care plânge! Să aruncăm mai puţin cu piatra, cu muntele în aproapele nostru şi să ne pese! O, da, să ne pese, să ne pese, pentru că şi noi suntem parte integrantă din această durere!
6. Scrisoare către căţelul nimănui
Dragă căţeluşule,
şi viaţa noastră, să ştii, e tot la fel de gri. Şi noi, ca şi tine, avem nevoie de cineva care să ne mângâie. Nici noi n-o ducem bine, dacă crezi că asta te ajută… Şi noi suntem nişte căţei singuri, care încercăm să ne găsim o familie, o comunitate care să ţină la noi, care să ne dea cu laba pe frunte şi să ne lingă pe creştet. Şi noi avem nevoie de iubire, de multă iubire, delicateţe, înţelegere…Poate că doreai să afli acest lucru…Şi noi ne dorim tot la fel de mult…să fim nişte câini jucăuşi, frumoşi, din cauza cărora oamenilor să li se scurgă ochii după noi…
Pr. Dorin