O scrisoare arhiprietenoasă de la doamna Sandra Saliscan

intelepciunea maturitatii

Va multumesc mult, Parinte, pentru atentia Dumneavoastra si, nu in ultimul rand,  pentru cuvintele Dumneavoastra.

Cine sunt ?

Intr-o lume anormala, ma consider un om normal, care traieste intr-un anonimat normal, si pentru asta, ii multumesc lui Dumnezeu.

Nu sunt scriitoare, nu public, nu creez, deci, nu am cum exista pe internet. O carte vreau sa scriu, dar mult mai tarziu, in timp, pentru ca intai trebuie sa traiesti si apoi sa spui ceea ce ai de spus, iar eu, mai am mult de slefuit la mine. Si ca sa auzi glasurile artei, trebuie sa faci liniste in tine. Nu poti da nimanui, ceea ce tu nu ai.

Am inceput multe si le-am lasat la jumatatea drumului…pentru ca omul se descopera tarziu.

Balzac spunea: „Viata incepe dupa 30 de ani”.

Eu as spune, ca viata incepe dupa 40 de ani, pentru ca, pana  atunci, omul bajbaie, acumuleaza, se formeaza, renunta, si distruge tot. Ca sa o ia apoi de la capat. Tragedie umana sau divina comedie ?

Dante a rezolvat misterul si a gasit unghiul pe subiect  intituland calatoria lui Vergiliu prin Infern, Purgatoriu si Paradis: Divina Comedie, poem cu structura epica si scop filosofic, tradus la noi de G. Cosbuc si G. Pruteanu.

Purgatoriul este cea mai lirica si mai umana dintre cele trei carti, cuprinzand numele celor mai multi poeti,  iar Paradisul cea mai teologica dintre ele, avand pasajele cele mai mistice.

Celebrele versuri: ,,Nel mezzo del camin di nostra via, mi ritrovai in una selva oscura e la via dritta si era smarita”.

Adica: „La mijlocul de drum al vietii noastre/ M-am fost gasit intr-o padure adanca/Pierdusem drumul drept prin vai sihastre…”, Selva oscura ” – padurea adanca  -simbolizand bezna existentiala.

Am stat o parte din viata la Roma, in cetatea eterna, unde istoria se respira si sufletul concepe, mintea creeaza, corpul traieste experienta, deci pentru un interval de timp, cercul meu a fost complet.

Apoi, omul se intoarce la origini, ca sa isi traga sufletul. Sau ca sa constate adevarul lui.

Acum am descoperit, la cei 41 de ani, un domeniu care-mi place : psihologia . Si studiez ca sa devin psiholog, sa inteleg sufletele, dar sa tin la distanta oamenii.

Pentru ca in viata,  nu de VIATA  mi-e frica, ci de oameni. Ei musca,  tradeaza, te vand, ei sunt si au ramas la stadiul de oamenii cavernelor, de trogloditi.   99,9 % .   De aceea eu ii impart in 1% oameni si, restul, omuleti si nimicuri.

De aceea, la Dumneavoastra, Parinte, m-a mpresionat sufletul, bucuria si patima cu care scrieti, inteligenta, daruirea, metamorfoza binelui, care triumfa mereu.

Doi tineri frumosi, ambitiosi, cinstiti, curati, muncitori, simpli in port si in vorbire, manuitori abili ai cuvantului, care ies din spatiul virtual si intra in sufletul omului.

Pe mine m-ati atins si sper, ca daca voi putea vreodata, voi sprijini 100% munca Dumneavoastra, in orice mod cu putinta.

Cat despre cei care va comenteaza cu rautate, nu pot decat sa vin cu un proverb latin care zice asa : ,,Chi disprezza, compra”.

Adica, cine dispretuieste, cumpara!  Cei care comenteaza si va critica facand pe opinionistii de ocazie, tot ei sunt cei care va copiaza, va citesc , va citeaza, pentru ca, oroarea nu are niciodata  sfarsit. Iar astazi dignitatea omeneasca este in oferta iar dincolo, de propriul superlativ, mai exista doar cinismul.

Si nu numai.   Sir Winston Churchill, om politic britanic declara : ,, Piu’ che si parla, meglio che si parla, importante e’ che si parli „. Adica: De bine, de rau, important este ca se vorbeste despre mine.

Pentru ca niciodata n-ai sa multumesti pe nimeni. E chestiune de gusturi, de evolutie interioara, de lasat ironia si rautatea la o parte si de afirmat depre ceva sau cineva cand este cazul ca,  intr-adevar, mai exista oameni deosebiti, care fac ceva deosebit.

Va doresc tot binele Parinte, si Dumneavoastra, si Doamnei, mult optimism, incredere, iubire, afirmare!

Inconjurati-va de muzica si oameni deosebiti, de natura. Muzica prelucreaza orice durere, o transforma in seva de creatie. Sa nu uitati niciodata! Sfatul psihologului.

Cu stima pentru tot ceea ce faceti,

Sandra Saliscan

17 septembrie 2009