N-are operă!
Dar cine e, domnule, preotul Dorin Picioruș, de se ia de toată lumea, de dă lecții tuturor? Cine e el, la urma urmei? Un nou neim, un zero, pentru că nu are operă!
O, nu, draga mea, dragul meu, dragii mei, părintele Dorin Picioruș are operă și încă…își mai face operă! Însă el a fost oripilat până acum numai gândindu-se la faptul, că avem atâția gânditori, atâția înduhovniciți, atâția Sfinți în țara asta…și nu l-a remarcat mai nimeni.
Și ca să îl remarci pe unul, trebuie să îl intuiești, să îl simți, să îl guști…Cuvintele se degustă…ca vinul. Te uiți la un mic pasaj, la un mic articol, la o mică zicere și le deguști ca pe tămâioasa de Bohotin, ca pe lacrima lui Ovidiu, ca pe palinca de Bihor.
O, e tare dezamăgit, părintele Dorin Picioruș, de toți merii lăudați și împarfumați, care au trecut prin viața lui sau prin onlineul lui, care au înțeles de le-au bubuit urechile și nu au avut nici măcar un cuvânt de mângâiere…dacă nu 100 sau o mie de euro…sau o tiparniță de fotografiat cărți.
E dezamăgit… pe drept cuvânt, dar plin de o dezamăgire productivă. Eu am transformat dezamăgirea, sminteala suferită de la alții, ura altora, cel mai adesea…în operă de geniu.
Tocmai de aceea am tras concluzia, că am așteptat prea mult editori, critici literari, prieteni, teologi, oameni duhovnicești profunzi, cu care să trec România pe brațe, peste Dunăre, peste zece mări și 13 catralioane de ani lumină…și să o urc în cer.
Faptul că din 2006 până în 2009, fiind la nivel online non-stop și cu o asemenea operă…niciun sfânt închipuit de editor sau de cunoscător să nu zică nimic…am tras concluzia, că ce-ți faci cu mâna ta…e bun făcut.
De aceea, în ultima lună am recorectat vreo câteva lucrări de-ale noastre, le vom edita cum ne place nouă, le vom coperta și le vom pune, gratuit, spre download, drept mulțumire…pentru toți înțelepții acestei Românii, care încurajează tinerele genii ale României.
Da, vom da gratuit, un sfert din opera noastră teologico-literară, ca să vedeți cum arată. Trei sferturi pentru mai târziu sau după…moarte. Eu știu că am posteritate. Sunt sigur de asta. Tocmai de aceea nici nu m-am grăbit să mă arunc cu cărțile mele la gâtul cititorului.
Însă, gestul meu și al soției mele, de a ne da, gratuit, o parte dintre cărțile noastre e un semn de protest și o indicare a orbirii crunte, care ne înconjoară.
Aceasta e surpriza despre care vorbeam în filmuleț…și regretăm, amândoi, că România nu are ochi de văzut…pentru cei care îi vor fi viitorul. Și un viitor nu oricare, ci unul admirabil.