Despre limită

Domnii Pleșu și Liiceanu se reafirmă în ultima vreme pe scena publică, pentru a aplana dezastrul provocat de Herta Müller. Numai că atât show-ul de pe TVR, cât și dialogul cu Adam Michnik sunt lespezi pe mormântul nemuririi lor.

În spectacolul pe care Stan și Bran (cum cu falsă autoironie se exprima Andrei Pleșu) l-au regizat la Ateneul Român, lucrurile n-au ieșit așa cum și-ar fi dorit aceștia. Din nou eșec. Din simplul motiv că Herta Müller și Adam Michnik au refuzat, cu toată amabilitatea intelectuală, să fie manipulați.

N-au putut să fie puși la colț, dați cu capul de pereți, ca doi oarecare intelectuali români dizidenți, care ar fi avut îndrăzneala să conteste filosofia existențialistă a duetului sus pomenit. Așa cum se întâmplă în democratica republică a ideilor libere din România de azi.

Cei doi au dovedit că sunt inapți să accepte contestarea și se comportă ca doi autointitulați și autoinstalați dictatori ai culturii române.

S-a adus în discuție Apelul către lichele. Se uită însă că acesta este…primul dintr-o serie de apeluri pe care le-a lansat apoi domnul Liiceanu. Dacă îmi forțez memoria, a scris un apel după vizita regelui Mihai din 1992, un alt apel, mai recent, către părintele Iustin Marchiș, în care și-a reluat rolul inchizitorial…

Mai exact, a încercat să se impună drept conștiința imaculată a României prin epistole, de parcă am fi avut nevoie de un autoimpus reper etic, în limitele categoriilor sale morale, sau de parcă ar fi fost al doilea Apostol Pavel care compunea: Epistole către români.

Acest mit a durat ani de zile, până când autoritatea de laureat Nobel și de adevărat dizident a Hertei Müller  l-a corectat.

Apropo de adevărat dizident: nu cred în niciun eroism al tinerilor care n-au avut prilejul de a și-l demonstra:  noi am fi luptat și ne-am fi opus comunismului și nedreptății… (dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri… cf. Mt. 23, 30-32).

În fine, o sală plină a Ateneului care aplauda frenetic la orice intervenție care i se părea spirituală din partea lui Pleșu sau a lui Liiceanu îmi întărește convingerea că Liiceanu nu e menșevic, ci bolșevic. După douăzeci de ani de la Apel către lichele.

Am sentimentul déjà vu-ului

Citind câteva zeci de bloguri, urmărind câteva zeci de televiziuni și, implicit, foarte mulți creatori, vorbitori, guritori de tot felul în ultimele zile am avut un sentiment copleșitor de rămânere în urmă a lor, de batere a pasului pe loc…sentimentul acut și grețos al pasului pe loc, al mai văzutului la ei, și altădată, a acelorași faze.

Adică despre primăvară, mărțișoare, dragoste, politică de doi lei, panici de cutremur, anticomunism lulu, bateri în piept de Ortodoxie după ureche, probleme false, probleme fără cap, fără coadă, fără bun simț, fără energie, fără baterie…ca și când, ultimii 1, 2, 4, 10, 20, 30 de ani nu s-a petrecut nimic. Adică am fi stat până acum într-o sticlă, ca o molie, am fi înviat astăzi, am uitat ce am făcut în sezoanele de anul trecut…și o luăm de la capăt.

De ce simt asta?! Simplu: pentru că nu mai sunt același. Pentru că nu mai îmi place ca ieri. Pentru că ieri e istorie…dar mulți au rămas tot acolo…la probleme și moduri de a pune problema identice. Adică?!…Nu au crescut deloc spiritual, ideatic, informațional.

Îl văd pe acela, pe celălalt, de prim rang, de prim ordin…vorbind la fel. Ba mai prost…

Nu, nu mă refer la cum o spune…la bâlbe, greșeli, uitări…sunt firești…ci la ce spune. Deloc înțelepciune. Deloc altfel. Fără mai multă finețe, delicatețe, rafinament experimental…

Ce înseamnă  să îmbătrânești: să devii mai prost decât erai…sau mai sfânt? Eu merg pe a doua variantă. Mai mult timp, mai multă trecere a ta prin timp înseamnă pentru mine…mai multă sfințenie, cunoaștere, orânduială în tine, mai mult efort pentru lucruri principiale, principale, de ne aruncat în altă parte, în alt timp, în altă emisferă.

Însă, mi se întâmplă să văd contrariu: tot mai mare ramolire interioară, o ură și un jeg tot mai mari, cu cât îmbătrânesc oamenii. Deci o îmbătrânire degeaba…din punctul meu de vedere. Dacă nu ești împlinit, dacă nu ești împăcat cu ceea ce ai făcut și ce faci…ce aștepți? Ce somn și ce moarte aștepți…cu o inutilitate grasă în tine?

Deci am avut, am, mă simt plin de un dezgust imens pentru bătuta pe loc a minții și a subiectelor.

Cristian Tudor Popescu, spunea pe 1 martie 2010, la video chatul de la 10 dimineața…că e bântuit de demonul inutilității. Nu, nu sunt bântuit de el, pentru că eu creez pentru puținii care simt, cred, au nevoie de viață duhovnicească, de claritate și de adevăr, acum și peste 14 veacuri.

Trăiesc însă dezgustul de a nu avea ce citi, ce vedea, ce admira regular, cu tumult, din belșug, din contemporaneitate, despre orice: izmene, filme, jocuri, cărți, articole, bloguri, artificii, cuie de tablă, dropii și excavatoare…Vreau să văd lucruri inteligente, de mare finețe, de multă forță, de mare dăruire, să văd, să aud, să simt, că unul, 9, 49 de inși fac ceva ce mă excită la minte, ce mă intrigă, ce mă captivează, ce mă dinamizează, ce mă bulversează.

Dacă unul îmi vorbește despre izmene 10 ore…îl ascult. Dacă știe politică…la fel. Dacă a avut aventuri, succese sau succesuri, a trecut prin calamități sau peripeții…ascult…da, îmi place să ascult…

Nu îmi plac însă cei atât de deștepți încât spun numai inepții, sastisiții de viață, care nici mari virtuți și nici mari păcate nu au și nu prea știu de niciunelea. Nu îmi plac băgătorii în seamă, imbecilii cu fumuri mari, nesimțiții de sorginte nobilă, pupincuriștii de la a la zet, care zic, zic din destul, dar nu mă atrag nici 10 la sută cât mă atrage ploaia…văzută de la geam…sau doi iezi pe imaș, care fac tumbe…

Eu cred că a nu putea nici măcar să fii genial la râs sau la făcut pantofii…dacă la altceva nu ești de marcă…e o calamitate de spitalul de nebuni. Chiar așa: buni la nimic? Buni nici la viață și nici la moarte?

Dintre sutele de bloguri pe care le urmăresc acum…cred că nici cu 10 nu mai rămân la RSS-uri: e oribilă repetiția.

Vreau altceva!

Vreau mai mult!

E dreptul meu să vreau lucruri mari, unice, prea frumoase.

Dacă doriți tâmpenii…să aveți parte de ele!

Invidie de prost

Nu poți să fii invidios până nu ești și prost…sau mai prost, pentru că numai prostia naște invidia seacă, meschină, bădărană. Și, ca să dau un exemplu elocvent, spun faptul că de vreun an, după fiecare predică a mea duminicală, cineva…caută să vadă ratingul predicii mele. Adică nu îl interesează conținutul ci impactul online, ca și când impactul ar măsura valoarea.

Asta arată și cine e…și ce nu face…

Și l-a căutat ba pe BlogRank, apoi pe Blogflux și acum și pe ZeList.

Îl rog să îmi spună și mie ce concluzii a tras! Titlul articolului de față exprimă considerația mea pentru forările sale online…

Adică invidioșii sunt…penibili…

Blogăre, lasă-l pe Google să ne arate ce suflet mare ai!

Bagabontul de online e cel care vrea să ne ia ochii cu referințe. Despre mine a scris Maria Gabriela și artistul Gică Spirtosu’, ne spune el. Am publicat nu știu câte cărți, sunt membru nu știu unde, am călătorit în toată lumea…Însă nu știe să scrie, nu scrie mult, nu scrie nici bine, nici nu știe să atragă publicul în jurul lui, nu știe să facă mai nimic. Proba practică îl torpilează…

Pentru că el crede că în online poți să minți poporul cu cartea, cum e la intratul în librărie. Ca să ajungi în librărie trebuie să te ducă unul la editură și să spună: da, e de nota 10 absolut, publicați-l pe ăsta! Și, cum între scriitori, traducători, corectori, machetatori, editori e o întreagă prietenie de profit…cartea ta, aplaudată de toți, zici că e a doua Sfântă Scriptură.

Însă onlineul, dacă îl faci tu, de unul singur, te dă de gol, chiar dacă te numești Kant, Patapievici sau Dolănescu. Pentru că trebuie să știi să scrii, să editezi, să te publicitezi, să ai umanitate, să ai dăruire, să pierzi timpul cu alții și pentru ei, să fii un real om pentru oameni și nu doar în slogan…

De aceea, pentru creatorul de online, referința forte e Google, adică motorul de căutare. Când dai search pe Google sau pe ce mai vrei și cauți Teologie pentru azi sau pr. dorin picioruș mă găsești de mii, de zeci de mii de ori. Găsești sutele, miile de articole scrise sau editate de către mine, oricare aș fi eu, cel care creez online.

Articolele acelea și comentariile mele și diverse interacțiuni reale ale mele cu alții sunt cartea mea de vizită. De aceea eu nu pot să fiu trucat ca prezență de spirit…pentru că pot fi urmărit și citit pas cu pas. Eu sunt real. Pot fi citit, admirat, înțeles, iubit în mod real…pentru că oamenii mă văd zilnic, clipă de clipă,  și știu ceea ce fac…

De aceea cine pe cine va învinge? Eu cred că, în viitorul proxim, de nici 10 ani de aici încolo, creatorul de online va fi realul și adevăratul scriitor contemporan. Și cel care mă vrea sau va auzi despre mine, mă va găsi gratuit, rapid și fascinant, pentru că va găsi tot ce am făcut eu de 1 an, 2, 3, 4, 5, 6…

Scriitorul bagabont, care stă și ticluiește îndelung, care fură, compilează, dilatentează…va muri, inevitabil…Pentru că datele pe care le scrii, dacă vor fi căutate, vor fi găsite…și plagiatul și compilatul tău vor fi explicite, pentru mulți, imediat. Dacă nu citezi, dacă nu ești onest, dacă furi…ești un nimeni în online.

Onlineul curat nu iubește…curbarea. De aceea nu mulți se vor aventura, pe mai târziu, la modul solid, în online, pentru că arăți ca o carmangerie fără carne, dacă nu faci zilnic lucruri de incredibil, de notă zece, ci doar…pe alocuri…averse de ploaie…măruntă…și decolorată…

Așa că: blogăre…lasă-ne să te citim la suflet!

Legitimează-te cu ce faci, nu cu ce spun alții despre tine!

Nu te lăsa căzut în autoadmirație!

Rămân aici doar cei care au onestitatea să fie ei înșiși și să lucreze…cu timp și fără de timp…

Între oameni cu dragoste curbă

Onlineul e plin de oameni cu dragoste curb(b se citește v în grecește)ă, adică care se curbează după cum bate vântul. Și, spre exemplu, doi oameni curbi, la greu, sunt Dr. Marius Cruceru și Dr. Mihail Neamțu. Doi teologi curbi…

Cruceru l-a primit pe Crin Antonescu la el la facultate și i-a dat o Biblie, de-a lor. Apoi i-a dat o Biblie, tot de-a lor, și lui Mircea Geoană. Mai înainte însă de votare nu a spus că se love cu Traian Băsescu, dar spune alaltăieri: 19 februarie 2010. Dar, mai alaltăieri…unul scria și asta…ca în poza de dedesubt…

Cultul lui Cruceru…acu’ numai e comunism nu, nu mai e colaboraționism…ci e curbare cu politica vremii, nu?!!! E curvărăsie din aia de care nu îți place ție, dar o practici, pentru că e bănoasă, e profitabilă…

Nu-i așa că love + Cruceru = TB, pentru că avem nevoie de fonduri și de privilegii pe pământ românesc ale baptiștilor?!!!!

Fu ales Victor Ponta, dar e în partidul cu roșu, nu cu portocaliu. Dacă era în partidul cu portocaliu, puneam rămășag, că Dr. Mihail Neamțu scria 3 articole despre congres, 2 d-l Tismăneanu, 3 d-l Traian Ungureanu, încă 2 d-na Pora și unul, în Evenimentul zilei, d-l Patapievici, așa, doar din spirit de concretețe a vocii publice a societății civile.

Însă nimeni nu ia și nici nu dă…de/spre la putere! Toate articolele sunt din pură generozitate și dragoste pentru democrație…dar se bifează la CV. Iar cu CV-ul bifat să dă posturi după merit. Care are meritul mai lat la pagini…acela ia mai multă vată pe băț…

Și, după ce ne joacă ipocrizia iubirii civice pentru partidul aflat la putere, uită că au fost și cu PSD-ul și cu PNL-ul și cu PDL-ul în love, cum au fost, unii dintre ei și cu PCR-ul. Tocmai de aceea dosarul de partid…poate fi remaniat, repus pe tapet…sau, în loc de jucat la 3 capete (securitate românească, engleză sau americană) poți să joci și la 5 capete, dacă te duce inteligența.

Faceți love…nu money!

Măcar din love mai ies și copii…sau bune intenții…

Cum e să fii pus ca nuca în perete

D-na Lucia Verona (scriitor) a făcut un concurs (încă în desfășurare), în cadrul căruia, d-l Constantin Stănoiu (scriitor) din Târgu Jiu m-a propus ca cel mai bun blogger dintre scriitori pe 2009.

Acum eu am vreo 80 și ceva de volume ca scriitor esențialist (o specie unică în postmodernitate)…ceea ce nu mai sunt acum…și, la nivel online, din cărțile teologice, pe partea dreapta, jos, am 23 de cărți editate la nivel online (unele și ale soției mele), pentru ca altele să apară tot acolo…iar, pe întreaga platformă Teologie pentru azi vreo 8000 de articole în 4 ani de zile: unele la vedere, altele doar pentru unii și altele încă private…

După cum se vede lista e cu bărbați…adică cu d-alde sexul tare…și suntem luați ca bloggeri, adică ca creatori de online. Numai că nu toți suntem creatori de online pe cât suntem de scriitori sau de publicați și nu toți suntem scriitori de literatură, pentru că eu, preot și părintele Ioan Usca (pe el îl cunosc ca preot de acolo) scriem/ am scris și teologie și literatură.

Însă, dacă secțiunea la care sunt înscris se referă la faptul, că eu, scriitorul, mai fac și online, atunci să ne numărăm la articole, oricare ar fi ele, pe 2009!

Ale mele:

decembrie 2009 (101)

noiembrie 2009 (103)

octombrie 2009 (149)

septembrie 2009 (137)

august 2009 (96)

iulie 2009 (84)

iunie 2009 (92)

mai 2009 (71)

aprilie 2009 (82)

martie 2009 (100)

februarie 2009 (89)

ianuarie 2009 (86)

*

Constantin Stan are doar 49 articole.

Flavius Obeadă = 25+ 18+ 20+ 16+17+18 + 25 articole etc…

Horia Gârbea = 4608 vizite. Câte articole poate să aibă pe 2009?

Adrian Voicu = 4+ 15 + 14+ 12+ 14 articole…

Pr. Ioan Usca = 25+ 35+ 45 + 14+ 49+ 27 articole…

Emil Brumaru = iese din calcul…

Cristian = n-am timp să îi număr articolele, care nu apar specificate ca număr de articole pe lună…

Sebastian = aceeași problemă ca supra…

Varanus = 267 articole tot 2009…

Andrei Păunescu = 5+ 3+ 8+ 3 articole…

Alexandru Petria = 96 articole pe tot 2009…

Schizofrenie vizuală = apare în februarie 2009 și scrie doar în… 4 luni din an?

Dan Iancu = 14+7+21+44 articole…

Paul Gabor = activitate pe 2009 ne pusă la vedere…

Bogdan Bărbieru = doar 3 pe 2009, în decembrie…și e nominalizat aici?!!!!!!!!!

Nora Iuga nu are ce căuta în 2009…pentru că a apărut blogul în 2010.

*

Oare e greu de înțeles cine, în afară de autorul acestui articol, pe drept și nu pe pile, e cel mai bun scriitor dintre creatorii de online pe 2009? Însă eu la nivel online am creat aproape 2000 de articole pe toate blogurile platformei Teologie pentru azi și am editat 19 cărți pe 2009.

Și am spus toate aceste lucruri nu pentru a fi scos în evidență…ci pentru a le dori celor care, pe 2010, doresc să fie cei mai buni scriitori dintre creatorii de online românesc, să performeze zilnic, mult și bine, pentru ca să avem ce citi…mai înainte de a dori premii.

Și refuz să cred că pot să fiu pus în rândul celor care scriu doar poezie pornografică sau nuvele telenovelistice…când eu creez, deopotrivă, teologie și literatură la nivel online de înaltă ținută academică și artistică.

Cum au ajuns și baptiștii „tradiționaliști” sau despre foamea de bani

Unii baptiști, de la Cluj, după 8 ani de muncă, au dat o traducere baptistă a Scripturii. Am downloadat-o și eu de la sursa citată acum și mi-a plăcut, în mare…că orice traducere a lor…e confesionalizată…și nu e lăsată așa, cum e ea să fie. Am apreciat munca…chiar dacă nu m-am îndrăgostit de niciunul dintre ei.

Acum, colțosul de iubitul Cruceru, când a văzut că ăia de la Cluj ai lor și nu el și ai lui, de la Oradea (a se reține această capitală de județ, vorba lui Nelu Roșioru devenit Nelu Ploieșteanu) au făcut Scriptură nouă, i-a nenorocit imediat cu un articol doct…de o juma’ de pagină. Așa, să le fie rușine…că au îndrăznit, ca după Bădiliță, cumva, cineva, să mai traducă în România (pentru Cruceru România = ROmânika…că așa gândește el drept) Sfânta Scriptură.

Al lui Conțac, prieten cu ștabul Cruceru, cu acest lăutar al muzicii baptiste, imediat a găsit ruptura cu tradiția baptistă: Fidela e după KJV, ameliorată ca vai de ea și nu e bună…mai pe scurt, pentru congregația lui din Oradea.

Acu’, alt prieten al lui iubitul Cruceru, dr. Tatu vine și conchide irefutabil: baptiștii lui Cruceu se tem de nou și asta „miroase a traționalism de la o poștă” iar…cine „promovează”, adică comercializează, mai pe românește, Biblia…ăi bani își bagă în bugetul lui…fără să deconteze și la stat din ei.

Acum devine mai evidentă treaba de ce dulăul de Cruceru s-a luat de Ediția BOR 2001, jubiliară a ÎPS Bartolomeu Anania și nu s-a luat și de a lui Bădiliță. De ce? Pentru că Bădiliță l-a făcut părtaș la nume pe Cântarea Cântărilor (vă dați seama…la cartea la care evreii începeau comentariul de la 50 de ani încolo?!!!) iar ÎPS Bartolomeu nu l-a citat deloc, pe filologul Cruceru, un om de renume mondial, un necunoscut geniu al Carpaților, un Luther al Oradei.

Ieri când am dat-o cu Cruceru care o să-și scoată cele 60 de volume in folio cu traducerea la Scriptură…era pentru toată mârlănia asta, care nu ne privește, e între ei…dar care ne spune ceva…și mai profund despre caracter, iubirea intra-baptistă, interese cu Biblii de vânzare, interese cu evanghelizări plătite, interese de interese de doi lei și-un biscuite.

Cruceru, nota 10!

Ți-am spus eu: învăț sectologie cu blogurile voastre…ce nu am învățat în toată mama de facultate pe care am făcut-o!

Ține-o tot așa!