Darul bunului simţ sau despre Otlodor-ul lui Mircea Petru Suciu
În autocarul care ne ducea spre Pasărea, la înmormântarea d-lui Silvestri, printre scriitorii – toţi, cu mult mai în vârstă decât mine – cu care am făcut cunoştinţă a fost şi domnul Mircea Petru Suciu.
Nu ştiam de dumnealui…nimic până atunci. Am vorbit diverse lucruri, am stat la masă unul lângă altul şi…dumnealui ne-a cerut adresa ca să ne trimită romanul său Otlodor, în trei volume…drept cadou din partea sa. I-am dat tot ce ne-a cerut…pentru că întrezărisem în dumnealui distincţia omului profund, semnul omului atent la cuvinte, dar şi atent la…zâmbete.
Zâmbetul său m-a cucerit din prima: un zâmbet calm, încet, care susţine conversaţia…şi nu încearcă să o disipeze. Nu am mai întâlnit de ceva ani încoace…un zâmbet şi o faţă de om care să se ritmeze atât de bine cu cuvintele pe care le rosteşte.
Şi, mi-am dorit, ca intuiţia mea…să fie veridică.
De ce? De multe ori mizez pe oameni, cred în ei mai mult decât se încred aceştia în ei…şi apoi rămân dezamăgit. Rămân dezamăgit de neputinţa lor de a nu putea să se dezbare de bădărănie, nici atunci când le dai toate motivele că eşti… seriozitatea la ea acasă.
Şi mă bucur că dumnealui mi-a confirmat intuiţia vizavi de profundul său caracter, de suavul său bun simţ…
Astăzi am primit confirmarea pentru colet, am ridicat coletul…şi, de vreo două ore nu îmi pot astâmpăra bucuria şi hazul, că în Mircea Petru Suciu am înâlnit…un Marin Preda al Transilvaniei. Am citit numai 17 pagini din primul volum …dar mi-au fost deajuns, ca să văd că stau în mână cu o carte fenomenală, cu un monument de limbă română, cu atâta spirit şi cu atâta…arhaism dezgropat din uitare.
Cuvintele de faţă sunt o reverenţă faţă de omul de litere aflat la senectute pentru că a dovedit multă aplecare conştiincioasă faţă de tinereţea mea. Şi când un om albit de ani face asemnea gesturi de încredere faţă de mine sunt extrem de impresionat, pentru că dovedeşte că anii n-au trecut degeaba.
Pentru că ştiu că acest articol va fi citit de oameni care îi sunt prieteni…îi rugăm să transmită mesajul nostru de mulţumire faţă de dumnealui, înainte ca noi să îl întâlnim şi să ne exprimăm gratitudinea faţă de gestul său.
Şi acum vă facem cunoştinţă cu Ananana şi cu Mitruţ, copilul de odinioară şi scriitorul de astăzi.