Premiul conferit lui Paul Goma

premiul conferit lui Paul GomaAcademia de Științe a Moldovei de la Chișinău i-a conferit azi, 27 martie 2015, scriitorului Paul Goma, Premiul pentru realizări științifice valoroase. Prezent la acest eveniment, Prof. Andrei Țurcanu (de pe pagina de Facebook a căruia am preluat informația), a ținut următorul discurs:

Onorată asistență!

Premiul Academiei de Științe pentru diaspora spală întrucâtva rușinea națională de a-l mai avea pe unul din fiii cei mai vrednici ai acestui pământ printre exilanți, departe de ceea ce el numește cu tandrețe „Basarabia rainică”.

Știm cu toții cine este Paul Goma, așa că n-am să stărui aici asupra calificativelor. Mai puțin știm cine suntem noi, cei din Basarabia, unde se boncăie „legiunea” și unde prezența lui Paul Goma ar fi avut un efect de exorcizare purificatoare. Din această cauză, cred, nu se vrea reîntoarcerea sa acasă! Pentru ca să nu avem pe cine întreba precum Isaia: „Străjerule, cât a mai trecut din noapte? Străjerule, cât mai este până trece noaptea?”.

Acest premiu rupe consemnul fatidic. Felicit Academia pentru îndrăzneală. Vă felicit și pe Dvs, domnilor academicieni, pentru onoarea de a fi azi alături de însinguratul nostru pământean.

Vreau să sper că la 2 octombrie, ziua când Paul Goma va împlini 80 de ani, ne vom regăsi cu toții împreună tot aici, avându-l lângă noi și pe scriitorul nostru reîntors dintr-un exil de peste șapte decenii.

Vă mulțumesc”.

Paul Goma în tot mai mult video

Îi mulțumim că ne-a ascultat bucuria de a-l auzi vorbind…și s-a dăruit în tot mai multe file video, pe care le puteți downloada de pe platforma sa.

De la primele 3 acum a ajuns la alte 17…dacă le-am numărat bine.

Iar în mediul online românesc e singurul eveniment auto-editorial de asemenea proporții…al unui scriitor recunoscut.

De ce nu încearcă toți scriitorii României…gustul gratuității?

Pentru mine gratuitatea continuă, de proporții a unui creator de carte înseamnă caracter, noblețe, genialitate, celeritate, profunzime, un spirit care gândește în contratimp cu timpul.

Probabil de aceea nu încearcă prea mulți cutezanța de a fi ei înșiși: pentru că, dacă s-ar produce zilnic…nu ar mai fi deloc interesanți.

Felicitările noastre, domnule Paul Goma, pentru creația dumneavoastră continuă și pentru dăruirea năvalnică și, mai ales, pentru amprenta foarte personală a limbii române pe care o trăiți!

Paul Goma (17 februarie 2011), trei file video

Consider că a făcut un lucru foarte bun reamintindu-și de varianta video a confesiunii.

Memoria noastră pentru posteritate trebuie să fie una totală: scris, fotografie, audio, video…Fapt pentru care îi invit pe toți cei care țin la memoria urmașilor…să se producă în toate felurile tehnologice ale momentului.

Ce nu faci azi…nu mai faci niciodată!

Le găsiți aici: 1, 2 și 3.

Le puteți downloada din josul paginii fiecărui articol.

Noul blog al lui Paul Goma

Thumbnail

Îl găsiți aici.

Pe el a translat scrierile sale online începând cu 1 iulie 2002, nu acordă posibilitatea comentariului dar ne oferă, în continuare, pentru download, întreaga și colosala sa operă în format PDF.

O prezentare de sine foarte specială…pentru cei care încă nu-l cunosc.

Vă urăm numai bine și seninătate profundă, domnule Paul Goma…și nimic nu a fost în zadar!

Singurul Paul Goma

paul goma

Doar el, acest Balzac al românilor, încă contemporan cu noi, a înțeles, că ce își face omul cu mâna lui e bun făcut…și rămas. De aceea, și-a dat toată opera la nivel online, aranjată frumos, cu dichis, în PDF-uri și e bine să luați mb săi de informație (eu i-am luat, încă odată, astă seară… și sunt doar 56 de mb.), pentru că sunt o lentilă pentru viitorime, ca să înțeleagă ce a fost…și nu mai este.

Spre exemplu, astăzi a murit Nicu Constantin și toată lumea caută poze cu el, filme sau ce mai caută. Așa se face că, din multa curiozitate, fotografia aceasta a fost văzută de 75 de ori, în ultimele ore.

Dacă nu e nimic, la nivel online, ce să vadă despre tine? Tocmai de aceea salut și elogiez totodată, atât persoana, opera, cât și gestul  profund responsabil al lui Paul Goma de a se păstra, pentru viitorime, în condițiile prezentului.

Dacă nu ai prezent…degeaba ai un trecut admirabil, că nu ți-l știe nimeni. Iar prezentul e acesta, pe care l-a intuit și domnul Goma: să fii la vedere, în condiții optime, la nivel online.

Dumnezeu să vă dea putere de muncă, în continuare, domnule Paul Goma și vă mulțumim pentru posteritatea pe care ne-o lăsați! Posteritatea deranjează uneori, mai ales pe cei care nu o au, dar te așază acolo unde trebuie, în cele din urmă…