El Greco şi influenţa Ortodoxiei în arta modernă
Modernismul picturilor lui El Greco este surprinzător pentru epoca în care el a trăit şi a pictat (1541-1614). Pictorul care îi cerea papei să i se permită să repicteze Capela Sixtină, pe motiv că Michelangelo nu ştia să picteze, care este considerat un precursor al expresionismului şi cubismului, era un grec originar din Creta, născut într-un mediu preponderent ortodox, pe nume Domenikos Theotokopoulos, nume cu care s-a semnat toată viaţă, păstrând şi grafia cu litere greceşti (Δομήνικος Θεοτοκόπουλος).
Theotokopoulos (care înseamnă fiul Maicii Domnului) sau El Greco, crezând în forţa geniului său mai presus de toate, s-a integrat în viaţa artistică şi religioasă a Europei renascentist-iluministe, pentru a avea posibilitatea de a-şi exprima plenar talentul de pictor. Italia şi Spania acelor vremuri l-au privit însă cu suspiciune până la moarte, pentru că venea din Răsăritul ortodox şi pentru că pictura sa nu se integra în canoanele catolico-renascentiste cu care contemporanii săi erau obişnuiţi. A trebuit să declare în scris, inclusiv în testamentul său, că este un catolic ferm convins, pentru ca să se asigure de protejarea şi conservarea operei sale, care totuşi a căzut în dizgraţie până în secolul XX, când a fost redescoperită. Viziunile sale, care depăşesc cu mult concepţiile renascentiste sau baroce ale vremii, fac din El Greco un precursor evident al curentelor moderniste din pictura europeană.
Dacă ne gândim că şi în literatură, creatorul romanului psihologic modern este Dostoievski, care provine tot dintr-un spaţiu de cultură şi tradiţie ortodoxă, începem să ne punem serios întrebarea dacă sunt fondate acuzaţiile aduse Ortodoxiei şi Bisericii Ortodoxe, anume că ar reprezenta un factor de stagnare pentru dezvoltarea artelor şi culturii. E adevărat că Ortodoxia şi concepţiile sale isihaste combat ideea de abandonare a omului în voia imaginaţiei care poate deveni un colector al patimilor.
Dar, în acelaşi timp, este adevărat şi faptul că unii dintre cei mai mari artişti ai lumii sunt ortodocşi sau provin dintr-un areal de gândire şi de cultură ortodoxă, care i-a influenţat profund, mai înainte de a se lansa în cariera artistică. Am mai spus şi în altă parte că, în ce priveşte cultura română, cei mai mari scriitori şi artişti, inclusiv avangardiştii care au revoluţionat gândirea artistică europeană a veacului trecut, sunt persoane care pleacă de la o mentalitate tradiţională şi reformulează tehnicile şi expresia artistică, exprimând însă o viziune profundă care are fundamente în gândirea veche a lumii ortodoxe şi bizantine.
Întorcându-ne la El Greco, tabloul de mai sus, care îl înfăţişează pe Mântuitorul, se apropie mai mult de exigenţele artei bizantin-ortodoxe decât de picturile catolice, care sunt esenţial diferite. O trăsătură evidentă a viziunii răsăritene şi ortodoxe, pe care El Greco o reproduce în tablourile sale, este hieratismul figurilor umane şi opţiunea spre subtilizare a imaginilor, spre deosebire de tradiţia catolică a accentuării carnaţiei, chiar şi atunci când e vorba de persoane sfinte sau de îngeri.
Alte tablouri, prin accentul pus pe culoare şi pe expresivitate, pe reliefarea durerii în locul unui realism exterior, arată o înrudire de spirit, într-un anumit sens, cu arta lui Albrecht Dürer (1471-1528), spre exemplu. Accentul pus pe durerea umană, pe suferinţă fără descoperirea niciunei raze de sprenaţă, în expunerea chinurilor sau a răstignirii Domnului sau a martiriului Sfinţilor, va constitui o altă extremă a picturii apusene, dezvoltată de data aceasta în mediul protestant, germanic. El Greco, venind cu influenţe ortodoxe, însuşindu-şi tehnici picturale ale renascentismului veneţian, dar exprimând şi o tensiune dramatică care va forma latura esenţială a expresionismului german, se află undeva la confluenţa dintre Ortodoxie, catolicism şi protestantism, ca viziune picturală.
Psa. Gianina Picioruş