Despre predicile și conferințele Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

În 2006, când Romeo Petrașciuc a venit la mine ca să ia textul cărții Predica de pe munte a Domnului nostru Iisus Hristos și să mi-l publice la editura lui, la Agnos, mi-a adus și un dar de cărți. Atunci i-am cunoscut scrisul Părintelui Constantin. El și Lucian Grozea fiind „consilierii editoriali” ai traducerii mele din Sfântul Augustin de Hippo.

Între cărțile primite atunci, Îndumnezeirea maidanului și Praznicar mi l-au făcut cunoscut pe omul și predicatorul Necula de la Sibiu.

Inițial mi s-a părut…o speranță. O speranță a teologiei românești, o nouă gură de aer, cu un limbaj updatat momentului, cu viziune pentru viitor.

Iar mie mi se aprinde imediat inima când aud că cineva scrie, traduce, publică teologie ortodoxă. Și e normal să mi se aprindă inima…când văd că marasmul crește și muncitorii teologiei nu apar.

Însă, trecând vremea, rău trecând…l-am tot văzut, audiat, citit pe Părintele Constantin, adică timp de 10 ani de zile…și dumnealui nu a făcut decât să-mi plictisească entuziasmul. Pentru că locvacitatea sa bună oriunde, modul său de a intra în pâine imediat, felul în care știe să se facă plăcut mulțimilor…nu sunt însoțite și de muncă de cercetare, de foarte multă muncă de cercetare, care să țâșnească în predici, dar și în conferințe, și cu atât mai mult în cărțile sale.

Căci Necula cel tânăr reîncălzește aceeași ciorbă oriunde se duce. De ce? Pentru că e produsul predicatorial al anilor 70-80 ai secolului trecut, perioadă în care se predica atemporal, atotștiutor, fără muncă de cercetare și fără dileme.

Cum se predica pe atunci? E nevoie doar să deschizi Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Cântare de biruință cântând. Predici și meditații duhovnicești radiodifuzate, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2012, 454 de pagini, cartonată, una din cărțile sale pe care o am azi la dispoziție…și afli. Ediția de față e a doua, pentru că prima oară, potrivit paginii 5, cartea a apărut în anul 2.000. Și în acest volum găsim, potrivit p. 6 a cărții, și predica sa „rostită ca șef de an IV”. Adică pe când era student în anul al 4-lea la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde acum e Profesor.

Așadar, cum se predica în ultimele două-trei decenii socialiste ale secolului trecut? Toată lumea cita ediția sinodală a Scripturii, pentru că erau puțini cei care știau cum arată ea în limba greacă. Aproape nimeni nu făcea muncă de cercetare înainte ca să predice, ci luau textul evanghelic și ziceau câte și de toate despre el, deși mulți se rezumau la a repeta, în cuvintele lor, Evanghelia zilei.

Preoții nu aveau prea multă cunoaștere teologică și patristică, nici nu îi interesa să aibă, iar predica era atemporală, pentru că nu se referea la problemele curente și era atotștiutoare, pentru că se predica despre orice, fără să te pregătești asiduu în prealabil.

Lucru care, din păcate, în multe Biserici ale României se face la fel. La fel ca atunci.

Pare că nimic nu s-a schimbat. Sunt rari cei care au dileme, întrebări, care merg la sursele credinței lor, pentru că majoritatea predicatorilor ortodocși…„se inspiră” din alte cărți de predici, care, și ele, sunt făcute „fără prea mult efort”.

Numai că Părintele Constantin, fratele nostru, este Conferențiar Universitar, adică nu un…„Preot de rând”. Dar în conferințele și în predicile sale Sfinția sa se prezintă ca un atotștiutor căruia nu îi place studiul, căci, dacă i-ar fi plăcut, adesea el s-ar fi văzut. Pentru că nu ar fi îndrăznit să se ducă la o conferință…fără o minimă bibliografie parcursă și fără inteligența creatoare a unei munci de cercetare pe tema dată.

Iar conferințele sale, pe care eu și oricare dintre dumneavoastră le puteți viziona oricând online, au, adesea, teme grele, grele de tot…la care nici 6 luni de studiu nu e de ajuns pentru ca să te încumeți să le susții. Pentru că temele sunt alese de cei care îl invită și care vor mult și repede și bine…iar conferențiarul public Constantin Necula vine la toate cu lecția neînvățată.

O, da, bineînțeles, publicul neștiutor din sală și din fața ecranului computerului sau al telefonului, crede că Părintele Necula a zis marea cu sarea, îl aplaudă, îl ovaționează, pentru că el știe să le capteze atenția, așa cum se uitau toți, odinioară, și în gura Părintelui Cleopa!

Cleopa, pe lângă Stăniloae, părea „mai deștept” pentru publicul larg, pentru că vorbea mult și sfătos. Numai că Ilie Cleopa, de la Sihăstria, vorbea din ceea ce citise, scrisese și tradusese Stăniloae la masa lui de scris, mică și aglomerată de cărți, și alți câțiva teologi români. Când se terminau cărțile, se termina și știința teologică a lui Cleopa.

Și cam așa stau lucrurile și cu Părintele Necula: dumnealui vă vorbește din amintirile sale personale și din ce mai frunzărește pe ici pe colo, în puținele momente de nemers cu avionul sau mașina. Dar nu se ocupă…de instruirea dumneavoastră teologică în cărțile și în conferințele sale. Pentru că instruirea…cere timp, oboseală și „prostia” de-a sta mult timp la masă, ca să citești, să traduci, să cauți, să înveți, să fii capabil să spui ceva autentic, real, clar și folositor.

O conferință serioasă cere minim 6 luni de studiu.

Și pentru ea te închizi în camera ta de lucru câteva ore bune pe zi…și te pregătești, dacă vrei să fii „învățătorul României”. Mult vrei, mult ți se cere!

Însă Părintele Necula, universitarul, ca și „fenomenul” Puric, ca și „fenomenul” Danion Vasile, ca și „fenomenul” Părintele Savatie Baștovoi au fost, unul după altul, meteoriții teologici ai României, care nu au avut nevoie să se pregătească pentru ca să vorbească…pentru că ei s-au bazat doar pe citiri anterioare.

Pentru aceștia conferința nu se scrie mai înainte și apoi o vorbești, ci invers: faci conferința, o înregistrezi, apoi ea devine și carte.

O teologie frugală pentru o ortodoxie care se înfulecă fără discernământ.

Vii, vorbești, nu ai istoria muncii de cercetare în spate, aceea punctuală, care e sine qua non pentru orice conferință, nu prezinți nimic publicului mai înainte ca să scoți cuvinte pe gură…și publicul e foarte mulțumit!

Doar „minoritari” ca mine, căruia nu îmi place să mă mint și să îl mint pe cel din fața mea, poate că mai observă această situație. De aceea, în speranța că voi mai găsi și alți „minoritari” ai înțelegerii, articolul de față e opinie personală…și nu „atac la persoană”. Fac parte dintre aceia care nu mai sunt în corul entuziaștilor, ci al celor care deplâng moartea unei speranțe.

De aceea, acest articol e unul funebru, pentru că e vorba despre moartea entuziasmului meu vizavi de Părintele Profesor Constantin Necula.

Fără metodă și fără conținut?

O conferință ortodoxă trebuie să fie făcută metodic pentru ca publicul să rămână cu ceva în cap. Ea trebuie să aibă un început, un cuprins și un final bine definite, în care tu, conferențiarul, să grupezi rezultatele unei munci anume de cercetare.

Pentru o conferință de 30 de minute sau de o oră trebuie să arăți publicului un text, cu toate notele aferente cercetării, pe care, în timpul comunicării, îl poți îmbogăți cu diverse conexiuni. Dacă ai textul poți să îți permiți să și ieși din cadrul lui…dar dacă nu ai unul, nu avem de-a face cu o conferință ci cu o încercare amatoristă, mai degrabă tupeistă, de a bagateliza ideea de conferință.

Titlul conferinței trebuie să se regăsească în conținutul textului și să fie o tratare exclusivă a problemei propuse. Iar întrebările publicului trebuie să se facă în mod strict pe marginea textului expus.

Dar pentru a te ține de titlu…trebuie să cercetezi arealul problemei.

*

Spre exemplu, Pr. Conf. Dr. Constantin Valer Necula a susținut în Biserica Icoanei din București, pe 15 februarie 2015, conferința cu titlul Iisus Hristos – Învățătorul. Dar titlul conferinței nu s-a regăsit, într-o manieră apăsată și extinsă, în expunere. A fost doar un titlu…

Conferențiarul nostru a venit în Biserica lui „Necula cel mare” să vorbească și n-a avut niciun text, făcut special pentru această ocazie, în față. A venit total nepregătit, în loc de un discurs bine structurat, argumentat și concis din punct de vedere teologic. A vorbit din amintiri

Însă a abuzat de oratorie, de elemente teatrale atunci când a vrut să stârnească râsul (care nu s-a lăsat mult așteptat), de populism ortodox…și a răspuns, la finalul pseudo-conferinței, la întrebări care n-aveau nimic de-a face cu titlul propus. Ceea ce înseamnă că nici conferențiarul și nici publicul nu și-au făcut treaba. Pe niciunul nu l-a interesat tema…ci doar venirea sa la București pentru ca să vorbească.

Ce a spus, de fapt, Părintele Constantin Necula în acea zi la conferința cu titlul: Iisus Hristos – Învățătorul? Pe puncte:

1. a citat dintr-o carte a lui Gabriel Liiceanu despre supraviețuire în comunism; 2. despre fundamentalism și fundamentaliști; 3. soluțiile lui Hristos ne scandalizează; 4. cabotinismul intelectualilor de astăzi; 5. polemizează cu cei care au atentat la ora de Religie; 6. suntem liberi numai în relație cu Hristos (până la minutul 4. 26).

7. Hristos ne învață libertatea asumată în numele adevărului; 8. patriotismul nu poate exclude adevărul; 9. pogorârea Domnului la Iad ne arată că Învățătorul nostru se raportează nu numai la lumea aceasta ci și la cealaltă (min. 6. 41). Aceasta e prima idee care are de-a face cu tema. Însă ea este o idee aruncată în…discuție și nu o idee încadrată într-un discurs sistematic despre tema propusă.

10. exegeză la Întâmpinarea Domnului; 11. viața lui Hristos este identică cu învățătura Lui (a doua idee legată de temă); 12. Hristos cunoștea oamenii; 13. despre răstălmăcirile apocaliptice; 14. Hristos nu Se bucură să I se împlinească profețiile ci El dorește ca oamenii să se schimbe; 15. înspăimântarea ieftină nu este catehizare; 16. aberațiile morale ale momentului; 17. învățătorul are nevoie de discernământ în predicare (min. 13.00);

18. citează din Sfântul Irineu al Lyonului: credința noastră e în acord cu Euharistia; 19. a învăța înseamnă a transmite conținuturi (tocmai lucrul care lipsește din această conferință: un conținut de credință bine cercetat și bine expus); 20. Hristos a fost foarte oral și apropiat de popor și nu ar fi fost plăcut astăzi (dimpotrivă, Hristos predicând ar fi avut un impact colosal în orice secol pentru că El S-ar fi pliat pe oamenii din fața Lui);

21. finalitatea predicilor Domnului: Împărăția cerurilor; 22. impactul televiziunii asupra predicii; 23. sursa adevărului: Hristos; 24. trăirea cu Hristos; 25. noi suntem în judecata lui Dumnezeu tot timpul; 26. împreuna-creștere în viața bisericească; 27. Hristos este modelul tuturor; 28. Hristos vrea să gândim în spațiul învățăturii Lui; 29. oferim o perspectivă negativistă despre Hristos și Biserică (min. 18. 25); 30. firea umană este negativistă și de aceea a fost nevoie de întruparea Domnului (și aici, Părintele Necula, face aceeași greșeală triadologică subordonațianistă (min. 20. 37), nepermisă unui teolog ortodox, ca și alți vorbitori ortodocși: Îl consideră pe Fiul „a doua persoană” a Treimii, când fiecare persoană dumnezeiască este egală și fără început și nu există anterioritate și posterioritate în Treime);

31. consideră Crucea logodna Domnului cu firea umană (și nu zămislirea Sa din Fecioară. Însă nu pe Cruce S-a logodit Hristos cu firea umană ci în uterul Fecioarei); 32. profesionalizarea se face sub semnul Sfintei Cruci  (adică e nevoie de asceză/ de muncă/ de pierdut timpul pentru a scrie o conferință…pentru ca apoi să faci din ea un eveniment oratoric. Însă Părintele Necula a făcut doar oratorie, ca de obicei, fără munca de cercetare din spatele predicii);  33. polemică cu lumea prezentului; 34. atacurile la adresa credinței sunt ariene; ele sunt o negare a întrupării Domnului;

35. Hristos e o persoană vie care străbate istoria; 36. Hristos ne vorbește când Se descoperă inimii noastre; 37. El ne învață să ne cunoaștem limitele și să ne lărgim inima; 38. de ce mă iubește Dumnezeu; 39. dăruirea păcii la nivel liturgic; 40. catedra derivă de la catedrală; 41. evocare personală; 42. e nevoie de o limbă liturgică sănătoasă și o română coerentă; 43. Biserica noastră a făcut primele manuale românești; 44. Hristos mă învață tot timpul;

45. i-a îndemnat să învețe să gândească în Hristos…și la min 32. 23 conferința sa s-a terminat. Până la finalul filei video, adică până la 1. 45. 27 sunt răspunsurile la întrebări…întrebări care sunt la kilometri distanță de temă…și la care Părintele Necula, cel mai adesea, a răspuns doar din prisma experienței sale.

*

Câte idei corelate temei a expus în 30 de minute? 9, din punctul meu de vedere. Fără început și fără final, neavând niciun plan al comunicării.

*

Cum ar fi trebuit să fie o conferință despre această temă? Mai întâi trebuia să explice cine e Hristos. Apoi cum a fost Hristos ca Învățător. După care trebuia să vorbească despre conținutul predicii lui Hristos și despre actualizările predicii lui Hristos, lucru care lui îi place, pentru că știe să aducă în prezent viața și cuvintele Domnului.

Conferința trebuia să fie plină de texte scripturale și de texte patristice, de texte liturgice și de exprimări percutante despre temă din experiența sa pastorală.

Trebuia să obosească publicul, să îl educe și nu să-l binedispună. Pentru că o conferință ortodoxă e o prelungire necesară a predicii din Biserică și nu un stand-up comedy pentru publicul ortodox.

*

Ce a făcut Părintele Necula, ce face Dan Puric, ce fac și alții în spațiul ortodox? Îmbracă în elemente de oratorie și de actorie câteva idei teologice și experiențele lor personale, le spun volubil și cu șarm…dar când numeri pas cu pas ideile conținutului predicării reiese că vorbesc din amintiri și din auziri…și că le repugnă predicarea bine făcută.

Le repugnă truda sistematică pentru a învăța ei înșiși pentru ca să-i învețe și pe alții, le repugnă truda de a scrie, de a elabora ceva cu cap și coadă.

Și de aceea, în mod impropriu, numim conferință o însăilare la voia întâmplării a unor idei și a unor experiențe, care binedispune publicul dar nu îl educă.

Pentru că educația se face sistematic, cu metodă, expunând lucruri și grele și ușoare, iar publicul trebuie să înțeleagă că învățătura ortodoxă nu e pe plăcute ci trebuie cercetată și înțeleasă integral, oricât de greu este efortul de asimilare al datelor și experiențelor.