Gest cu greutate de recunoştinţă
Semnătura îi aparţine Pr. Conf. Dr. Gheorghe Ispas [pagina indicată nu este reactualizată], parohul Bisericii Sfântul Mina din Bucureşti, pe atunci asistentul Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, la catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Semnătura este dată pe un Liturghier – adică pe una dintre cărţile principale de slujbă ale preotului – pe care dumnealui ni l-a dăruit nouă, personal, ca gest de apreciere pentru simţul nostru liturgic, adică pentru modul în care ne manifestam ca om liturgic, în vederea preoţirii noastre.
Şi, acest gest, face obiectul evocării noastre. De ce am dorit să ne reamintim public acest gest al părintelui Gheorghe? Pentru că el iese din cadrul cursurilor universitare şi, dacă stăm să ne gândim bine, se singularizează printre gesturile care ne-au vizat în timpul studenţiei noastre. Părintele Gheorghe a cumpărat mai multe Liturghiere, din bani proprii, şi le-a dăruit drept recompensă tinerilor studenţi teologi, care au participat la seminarul de Liturgică pe care îl susţinea, pentru rezultatele foarte bune la învăţătură. Adică studenţii de zece…erau recompensaţi şi cu un…Liturghier, ca semn că trebuie să slujească, în viitor, Bisericii care i-a format.
Potrivit graficului de studii…trebuia să ne dea doar o notă, care se aduna cu nota de la curs şi rezulta de fapt… nota de catalog la Liturgică. Mărinimia sa, gestul său de nobleţe faţă de noi, nu era inclus în fişa postului. Adică acest gest a excedat atenţia sa regulamentară faţă de noi. Şi, tocmai pentru acest fapt, că iese din calculul legii sau al relaţiei oficiale dintre profesori şi studenţi…dar se include în sfera conştiinţei preoţeşti şi profesorale, gestul său, peste ani, a căpătat o valoare specială, fapt care ne-a determinat să vorbim cu glas bucuros, cu inimă bucuroasă despre el.
Liturghierul cu semnătură este astăzi cartea de rugăciune a doamnei preotese, după care îşi face rugăciunile împărtăşirii. Astăzi dimineaţă mi-au căzut ochii pe semnătură şi ne-am spus că nu trebuie să tăinuim până la sfârşit acest gest, ci trebuie să-l spunem răspicat, pentru că gestul părintelui Gheorghe înseamnă de fapt: a fi preot după glasul inimii şi al conştiinţei, a face mai mult decât ţi se cere, a lăsa în urmă parfum de duhovnicie, a face gesturi care să dureze în timp şi să devină…recunoştinţă.
Nu numai noi am primit acest dar din partea dumnealui! Gesturile sale de milostenie sunt proverbiale, ca şi amabilitatea sa specială. Însă ne simţim datori să-i mulţumim peste timp pentru acest gest de conştiinţă preoţească, pentru că el ne-a învăţat atunci şi, de atunci, mereu, în timp, că milostenia are caracter convertitor, e plină de nobleţe şi nu se depreciază cu trecerea anilor…ci devine tot mai grea în recunoştinţa noastră.
Cu alte cuvinte, gesturile de conştiinţă se pot întoarce spre tine ca semne de bucurie şi recunoştinţă, ca rugăciune şi iubire vie şi pot naşte, şi unele şi altele, noi manifestări de un profund şi creştinesc bun simţ.
Şi atunci, ca şi acum, Liturghierul şi cărţile de cult ortodoxe în general costă ceva zeci de lei. Părintele profesor a scos din buzunarul propriu o sumă importantă pentru studenţii săi – deşi era numai asistentul catedrei de Liturgică şi nu îi ceruse nimeni să facă acest lucru – pentru ca să ne bucure. Poate că atunci gestul său…a trecut în inimile noastre mai mult sau mai puţin observabil. Poate că ne-am bucurat…dar nu am ştiut să ne verbalizăm bucuria.
Acum însă, gestul său venit din senin, dar dintr-un senin al grijii pentru viitor, îl face o capodoperă…pentru că niciun profesor al nostru nu se mai gândise să ne dăruie o carte de cult drept felicitare pentru dorul nostru de cunoaştere. Da, acum, gestul său poartă amprenta grijii pentru viitor, a vederii în timp, a transpunerii în timp. Şi credem că în paginile timpului teologic, ale timpului teologic pe care îl cosemnăm pe platforma noastră online, trebuie să se păstreze şi acest gest de nobleţe al părintelui Gheorghe, care, nouă, personal, ne-a arătat că preoţia înseamnă, în primul rând, conştiinţa şi determinarea de a face lucruri cutremurător de frumoase şi de sfinte pentru bucurarea duhovnicească a oamenilor.
Pr. Dorin