Predică la cei doi Sfinți Dimitrios [26-27 octombrie 2020]

Iubiții mei[1],

Sfinții au știut în viața lor să Îl îndure pe Dumnezeu, dar să îi îndure și pe oameni. Pentru că au făcut din sufletul lor o așteptare smerită a voii Sale, o continuă rugăciune, o blândețe plină de evlavie, o iubire recunoscătoare. Tocmai de aceea, ei s-au împodobit cu multă bunătate și smerenie, Sfintele lor Moaște vorbindu-ne în mod viu, în mod accentuat, despre sfințenia vieții lor. Pentru că noi avem Sfintele lor Moaște, tocmai pentru că sufletele lor, aflate în Împărăția lui Dumnezeu, sunt pline de curăție și de sfințenie.

Luni și marți îi pomenim în acest an pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrios [Δημήτριος] și pe Sfântul Cuvios Dimitrii [Дими́трий][2]. Și, unite cu duminica trecută, avem trei zile liturgice, trei zile de bucurie, trei zile de prăznuire. Pentru că Sfinții sunt bucuriile cele veșnice ale lui Dumnezeu, dar sunt și ale noastre, ale nevrednicilor robilor Săi. Pentru că de la ei învățăm să ne mântuim și de la ei sorbim harul cel dumnezeiesc, care e viața noastră cea veșnică.

Mănăstirea Sfântului Cuvios Dimitrii „se află la 10 km de orașul Ruse [Русе, în Bulgaria[3],] și la 100 km de București, în valea pitorească a râului Rusenski Lom, în care au fost descoperite Moaștele Sfântului”[4]. Și el s-a nevoit într-o peșteră, care dăinuie până azi[5]. O peșteră de nevoință, de însingurare față de oameni, pentru ca să se poată sfinți împreună cu Dumnezeu.

Și ca el trebuie să facem și noi! Să transformăm casele noastre în case de rugăciune și de studiu, în case de evlavie și de slujire a lui Dumnezeu. Pentru că El trebuie să fie întâiul în toate în viața noastră și nimeni altcineva.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrios a trăit în timpul Împăratului roman Maximianus[6] și a fost martirizat la vârsta de 36 de ani, pe 26 octombrie 306[7]. A fost martirizat în plină tinerețe, când mai putea să facă multe lucruri bune. Viața lui a fost tăiată de pe pământ în mod sângeros, dar sufletul său a fost sălășluit de Dumnezeu împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Pentru că scopul vieții noastre este Împărăția lui Dumnezeu. Și dacă ajungem acolo, atunci ne-am împlinit menirea noastră pe pământ.

Sfântul Cuvios Dimitrii a trăit în secolul al 13-lea în Bulgaria de azi[8]. Și el e pomenit pe 27 octombrie, pe când Sfântul Mare Mucenic Dimitrios, cel care este grec de neam, e pomenit pe 26 octombrie. Iar Sfântul Cuvios Dimitrii a adormit fără ca cineva să îi mai facă Înmormântare. Căci, „cunoscându-și dinainte ceasul morții, și-a ales ca mormânt un loc apropiat, între două pietre, unde singur s-a dus și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu”[9]. Iar „după mai multă vreme, crescând apele râului Lom, s-a surpat malul de lângă peșteră și au căzut mai multe pietre din stâncă, între care [erau și] cele între care se aflau Moaștele Sfântului, care au căzut în apă. Iar după o vreme, Sfântul s-a arătat unei fete bolnave, zicându-i să-l scoată din apă, iar el o va tămădui. Copila a zis [această vedenie] părinților ei, care au mers împreună cu Preoți și cu o mulțime mare de oameni, [și] au aflat Moaștele sale neputrezite și luminate”[10] de slava lui Dumnezeu.

Pentru că trupul său cel neînmormântat, dar îndumnezeit de slava lui Dumnezeu care era în el, nu a putrezit și nici nu s-a stricat căzând în apă. Căci în Sfintele Moaște a început deja marele proces al învierii celei de obște. Ele sunt mărturiile vii ale învierii universale, ale învierii tuturor celor adormiți. Pentru că toți vom învia la venirea a doua a Domnului, cea întru slavă, dar fiecare având în el conținutul vieții sale început în viața sa pământească. Pentru că unii vom învia pentru Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică, pe când alții pentru Iadul cel veșnic.

Iar Sfintele sale Moaște, ale Sfântului Cuvios Dimitrii, sunt acum în Catedrala Patriarhală de la București, pe când cele ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrios sunt în Catedrala Mitropolitană din Tessalonic[11]. Și mulțimi mari de oameni vin zilnic ca să se închine în fața lor. Pentru că cei credincioși îi simt vii și prezenți în viața lor, atâta timp cât îi ajută mereu întru toate.

Sfântul Dimitrios a fost martirizat prin străpungerea sa cu lăncile [lanceis perforari] [PL 129, col. 717]. Dar cel străpuns de lănci a izvorât mir din Sfintele sale Moaște! De aceea, el este Mare Mucenic [ὁ Μεγαλομάρτυρας], dar și Izvorâtor de mir [ὁ Μυροβλύτης][12]. Iar minunile lor, ale Sfinților lui Dumnezeu, sunt pentru ca ei să ne încredințeze de viața dumnezeiască care este întru ei. Pentru că toate le fac prin slava lui Dumnezeu, care e viața lor și viața noastră cea veșnică.

În troparul său, Sfântul Mare Mucenic Dimitrios este numit „mare apărător în[tru] primejdii [μέγαν εὕρατο ἐν τοῖς κινδύνοις]”[13]. Mare apărător al nostru întru primejdiile de tot felul. Prin care noi așteptăm mare milă [τὸ μέγα ἔλεος] de la Dumnezeu[14]. Pentru că rugăciunile sale cele pentru noi, Îl fac pe Dumnezeu să fie milostiv față de noi, păcătoșii. Pe când troparul Sfântului Cuvios Dimitrii ne vorbește despre asceza lui, prin care s-a mântuit și s-a sălășluit împreună cu Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu[15]. Dar condacul Sfântului Cuvios Dimitrii ne vorbește, ca și troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrios, de implicarea sa continuă în viața noastră. Pentru că îi cerem să ne apere de toate nevoile, ca unul care are îndrăzneală către Dumnezeu[16].

– Însă de ce are îndrăzneală către Dumnezeu Sfântul Cuvios Dimitrii, Părintele nostru?

– Pentru că și-a sfințit viața sa și acum este în intimitatea lui Dumnezeu, în Împărăția Lui, și se roagă, plin de dragoste pentru noi, pentru mântuirea noastră. Are îndrăzneală pentru noi datorită iubirii lui față de Dumnezeu și față de noi. Îndrăzneala lui față de Dumnezeu e din iubire și din grijă față de noi. Pentru că el dorește ca și noi să fim acolo unde este el, adică în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Dimitrii a fost păstor de vite, pe când Sfântul Mare Mucenic Dimitri a fost guvernatorul Tessalonicului[17]. Ocupațiile lor zilnice însă nu i-au scos din ritmul vieții lor duhovnicești, din ritmul vieții lor interioare. Și nu i-au scos, pentru că grija lor fundamentală era grija mântuirii lor. Pentru că nici pe noi nu ne poate scoate nimic și nimeni din grija noastră pentru mântuirea noastră, dacă ea e grija noastră fundamentală.

De aceea, iubiții mei, viața cu Dumnezeu e viața clipă de clipă cu El și nu doar din când în când! Cine trăiește cu Dumnezeu, trăiește continuu cu El și se bucură de toată intimitatea lui cu Dumnezeu. Pentru că se bucură de simțiri, de luminări, de vederi și de minuni dumnezeiești în viața lui, adică de toată grija lui Dumnezeu pentru a ne mântui pe noi. Căci atunci când noi avem doar grija mântuirii și Dumnezeu sporește în noi tot ajutorul și toată luminarea Lui cea dumnezeiască. Fiindcă El ne dă să sporim duhovnicește pe măsura râvnei noastre pentru viața cu El.

Multă sănătate celor care își sărbătoresc astăzi și mâine ziua patronimică și tuturor celor care îi iubesc pe Sfinții Dimitrios, Părinții noștri, astăzi și mâine pomeniți! Dumnezeu să ne întărească pe toți, în tot lucrul cel bun, pentru rugăciunile Sfinților Săi! Amin.


[1] Începută la 11. 42, în zi de miercuri, pe 21 octombrie 2020. Soare, 13 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Dmitry.

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ruse.

[4] Cf. https://basilica.ro/foto-pe-urmele-sfantului-dimitrie-cel-nou-in-bulgaria/.   [5] Ibidem.

[6] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Maximian.

[7] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/10/25/predica-la-cei-doi-sfinti-dimitrios-2019/.

[8] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Dimitrie_cel_Nou_din_Basarabi.

[9] Ibidem. [10] Ibidem.

[11] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sfântul_Dumitru_din_Salonic și https://basilica.ro/sfintii-dimitrie-unul-pastor-altul-guvernator-acelasi-nume-in-cer-si-pe-pamant/.

[12] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/990/sxsaintinfo.aspx.

[13] Ibidem. [14] Ibidem.

[15] Cf. https://doxologia.ro/tropar/troparul-sfantului-cuvios-dimitrie-cel-nou-ocrotitorul-bucurestilor.

[16] Cf. https://doxologia.ro/tropar/condacul-sfantului-cuvios-dimitrie-cel-nou-ocrotitorul-bucurestilor.

[17] Cf. https://basilica.ro/sfintii-dimitrie-unul-pastor-altul-guvernator-acelasi-nume-in-cer-si-pe-pamant/.

Predică la Duminica a XXIII-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

afacerile se fac pe încredere și pe calitate. Dacă calitatea produselor și a serviciilor începe să scadă, scade și încrederea în tine, în comerciant. Sau dacă n-ai colaboratori serioși, degeaba produci tu încredere, dacă ei produc daune zilnice. Pentru că tu trebuie să oferi în mod real ceea ce publicitezi.

O piață online, de la care cumpăr adesea, și care are sloganul „libertate în fiecare zi”, e sabotată sistematic și de afiliați, dar și de curieri. Dacă n-ai dat șpagă la curier o dată, iar el te ține minte, produsele vin când își aduc ele aminte sau vin cum vor ele de zdruncinate. Sau, tu mergi pe încredere, vrei un produs de România, apelezi la piață, dar alegi un afiliat, un furnizor mic, care se dovedește imediat că nu își face treaba. Tu vrei să-l ajuți, că ești român și vrei ca România să prospere, iar el îți împachetează produsul peste 5 zile, deși, presupun, îl are în fața ochilor. Că dacă zici că produci, atunci trebuie să produci zilnic și nu din când în când.

Piața online despre care vă vorbesc e pentru mine de încredere, pentru că atunci când am cumpărat direct de la e**G, produsele au venit la timpul lor. Dar când am cumpărat de la oricine altcineva de pe piața lor, ele au venit când au vrut, ceea ce înseamnă că afiliații trag în jos, în jos de tot brandul. Și brandul nu se ține cu ce-a fost acum 5 ani sau 10 ani, ci cu ceea ce se face acum. Brandul trăiește din prezent, din dorința celor care îl cumpără.

Domnul îl vindecă pe demonizatul din ținutul Gadarinilor [τῶν Γαδαρηνῶν] [Lc. 8, 26, BYZ], îl face să fie „îmbrăcat și întreg la minte [ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα]” [Lc. 8, 35, BYZ], dar strică afacerile locale. Afacerile cu porci. Afaceri care erau ilegale în pământul lui Israil.

Gadara [Γάδαρα] făcea parte pe atunci din Decapolisul [Δεκάπολις] roman[2], din cele 10 cetăți de frontieră ale Imperiului Roman[3]. Iar evreii care trăiau acolo creșteau porci în mod ilegal, pentru că ei erau interziși prin lege. De aceea, când demonii din om intră în turma de porci și ei se aruncă în mare și mor [Lc. 8, 32-33], atunci „L-au rugat [L-a rugat] pe El toată mulțimea cea învecinată gadarinilor să plece de la ei [ἀπελθεῖν ἀπ᾽ αὐτῶν]” [Lc. 8, 37, BYZ]. Pentru că nu le-a păsat că omul s-a mântuit de demoni [Lc. 8, 36, BYZ], ci s-au înfricoșat ca nu cumva să își piardă afacerile lor ilegale.

Mai devreme sau mai târziu tot ce este ilegal și păcătos va fi pedepsit de Dumnezeu. Toate faptele, gândurile, mișcările inimii și vorbele noastre vor fi judecate de Dumnezeu. Pentru că pe Dumnezeu îl interesează omul, viața lui, spre ce tinde el în mod fundamental. Când Dumnezeu îl judecă pe om, El nu Se uită la lucrurile colaterale, nu privește la suprafața vieții lui, ci în adâncul sufletului omului. Îl judecă după inima lui și după dorințele lui cele mai intime. De aceea, judecata Lui e dreaptă și cu totul adevărată, pentru că e în urma unei priviri absolute asupra vieții omului.

Dumnezeu te privește și știe totul despre tine! Știe toată viața ta, tot ceea ce vei face tu în viața aceasta și unde vei merge pentru veșnicie. Și, cu toate acestea, El ne ajută pe fiecare dintre noi să ne mântuim. Ne ajută pe toți fără discriminare! Pentru că mântuirea e o continuă colaborare cu Dumnezeu. E o continuă nevoință împreună cu El. Pentru că suntem ajutați și luminați de El tot timpul.

Mergi la un concert rock sau la un protest plin de nervi. Și acolo îți manifești furia, răutatea, resentimentele tale. Țipi, dai din mâini, arunci, lovești, ești lovit, escaladează lucrurile, ajungi în duba forțelor de ordine…Pentru că atunci când te înrâurează demonii, când te influențează ei în mod evident, îți vine să țipi, să distrugi, să lovești, să omori. Ți se pare că ai „multă tărie”, „multă tinerețe” în tine și vrei să o dovedești.

Și când vrei să dovedești forța ta, atunci îți arăți slăbiciunea ta extremă. Pentru că nu poți să-ți stăpânești nervii, furia! Ești robul enervării. Dar când ești în pacea lui Dumnezeu, atunci nu vrei să îți arăți forța, ci atunci stai „lângă picioarele lui Iisus [παρὰ τοὺς πόδας Ἰησοῦ]” [Lc. 8, 35, BYZ] și asculți vocea Lui.

Când vrei să îți arăți forța, când vrei să-i bați și să-i omori pe alții, ești un cal nărăvaș condus de către demoni. Ești robul lor, al celor care își bat joc de tine. Pentru că tăria reală a ta e atunci când asculți glasul Lui, când asculți glasul Domnului, și îl împlinești cu multă sudoare în viața ta. Ești tare, când nu te lași biruit de demoni. Și ești slab, de fiecare dată când păcătuiești. Pentru că păcatul e slăbiciunea care ne slăbește continuu, care ne face epave.

Afacerile reale sunt cele care țin cont de Dumnezeu și de legi și de sinceritatea produselor. Produsele sincere sunt produsele bune la un preț real. Când înmulțești cu doi sau cu zece prețul real, ai profit, dar nu ai viitor. Pentru că viitorul unei afaceri ține de calitatea și de sinceritatea prețului produselor.

Mă poți minți azi, dar nu și mâine! Și chiar dacă, de nevoie, voi cumpăra și mâine de la tine, când va veni altcineva, care îmi garantează mai multă sinceritate în relația cu mine, cumpărătorul, eu te voi uita și voi cumpăra de la acela. Și atunci nu contează profitul tău de azi, profitul tău mare de azi, dacă mâine vei da faliment.

Iar falimentul este expresia nesimțirii în relația cu clienții. Știai că ai prețuri mari, vedeai că nu cumpără nimeni, dar ne-ai privit cu dispreț. De aceea, acum, când ești ieșit de pe piață, nu suntem de vină noi, cei disprețuiți, ci doar tu, cel care ne-ai privit de sus.

În societate ieși și îți pui o mască, pentru că nu știi să suporți realitatea. Dar în adâncul tău tu știi cine ești! Tu știi fără niciun dubiu. Toți știm cine suntem, chiar dacă mimăm că suntem alții. Iar mimarea noastră e un produs cosmetic care nu ține la ploaie, la ploaia lacrimilor. Când e să plângi, când e să te doară, când ți-e frică, când n-ai, când simți moartea că îți dă târcoale, atunci rimelul fariseismului îți cade de pe gene, pentru că plângi. În locul multului râs, începi să plângi! Și plânsul dureros e, adesea, fără public, uitat de toți, părăsit de toți.

De aceea, iubiții mei, nu fugiți după zgomot, ci după liniște! Alergați spre pacea lui Dumnezeu! Veniți să ne împăcăm cu El, cu Cel pe care Îl îndurerăm zilnic! Veniți să facem pace în noi și între noi! Pentru că demonii ne separă pe unii de alții, ne țin la distanță, dar Dumnezeu ne adună și ne face să locuim la un loc.

Renunțați la ceea ce vă face rău! Renunțați la obiceiuri și la afaceri rele! Pentru că nu vă vor odihni păcatele și nici viața nepăsătoare, ci numai binele făcut zilnic, binele lui Dumnezeu, binele virtuților Lui.

Binele se înveșnicește în noi, dar și răul Iadului se înveșnicește în noi. Și dacă vrem să fim oamenii lui Dumnezeu, atunci trebuie să înveșnicim în noi relația Lui cu noi, relația Lui de iubire veșnică cu noi. Amin!


[1] Începută la 9. 13, în zi de miercuri, 21 octombrie 2020. Soare, 6 grade, vânt de 2 km/ h.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Gadara.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Decapolis.

Ieremias, cap. 26, 14-28, cf. LXX

14. „Vestiți înspre Magdolos [Μαγδωλός][1] și porunciți înspre Memfis [Μέμφις]! Ziceți: «Stai și pregătește-te, că a mâncat sabia tisa [τὴν σμίλακά][2] ta!

15. Pentru ce a fugit boul Apis [ὁ Ἆπις ὁ μόσχος], cel ales de tine? Nu a rămas, că[ci] Domnul l-a slăbit pe el,

16. [dar] și mulțimea sa a slăbit și a căzut. Și fiecare zicea către aproapele său: <Avem să ne ridicăm și avem să ne întoarcem către poporul nostru, spre patria noastră, de la fața sabiei celei elinești>».

17. Chemați numele lui Farao al lui Nehao, al împăratului Egiptosului: Saon-esbi-emoid [Σαων-εσβι-εμωηδ]!”.

18. „Eu trăiesc”, zice Domnul Dumnezeu, „că[ci] precum Itavirionul [τὸ Ἰταβύριον] în munți și precum Carmilosul [Κάρμηλος][3] în mare va veni.

19. Vasele înjghebării [σκεύη ἀποικισμοῦ][4] dă-ți-le ție, fiică locuind Egiptosul! Că[ci] Memfisul spre stingere va fi și [așa] va fi chemat. Vai, pentru că nu [v]a [mai] fi [nimeni] locuind în[tru] el!

20. Juninca [este cea] care a fost înfrumusețată, Egiptosul, [iar] cârpa cea de la miazănoapte [ἀπόσπασμα ἀπὸ βορρα] a venit împotriva ei.

21. Și cei năimiți ai ei [sunt] în ea ca vițeii cei îngrășați, hrănindu-se întru ea. Pentru că și ei au fost întorși. Și au fugit împreună [și] nu au stat. Că[ci] ziua pieirii a venit pe[este] ei și ceasul răzbunării lor.

22. Glasul [va fi] precum al șarpelui șuierând. Că[ci] în nisip vor merge. Cu topoarele vor veni împotriva ei, [vor veni] ca tăind pomii.

23. Vor tăia dumbrava ei”, zice Domnul Dumnezeu, „că[ci] nu are să-și închipuie că se înmulțește [înmulțesc] mai mult decât lăcusta și nu le este [cunoscut] numărul lor[5].

24. A fost rușinată fiica Egiptosului. A fost dată întru mâinile poporului de la miazănoapte.

25. Iată, Eu îl răzbun pe Amon [Ἀμών], pe fiul ei, împotriva lui Farao și împotriva celor care s-au încrezut în el!

26.

27. Iar tu nu ai să te temi, robul Meu, Iacove, și nici nu ai să te înspăimânți, Israile, pentru că, iată, Eu mântuind [te mântui] pe tine, [pe cel] de departe, și pe sămânța ta din robia lor! Și se va întoarce Iacov și va tăcea și va adormi și nu va fi cel care îl tulbură pe el.

28. Nu te teme copilul Meu, Iacove”, zice Domnul, „că[ci] împreună cu tine sunt Eu! Că[ci Eu] voi face sfârșit în[tru] tot neamul [ποιήσω συντέλειαν ἐν παντὶ ἔθνει], în[tru] care te-am alungat pe tine acolo, iar pe tine nu te voi face să [te] sfârșești. Și te voi pedepsi pe tine întru judecată, dar pe tine, pe cel nevinovat, [Eu] nu te voi pedepsi”.


[1] Un oraș din Egipt, cf. LSJM Lexicon, p. 1071, in BW 10.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tisa_(arbore).

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Carmel.

[4] Ale coloniei.

[5] Și nu li se cunoaște numărul lor.

Poemul al 18-lea. Din vol. Te iubesc nu se termină

Dacă și-a luat mașână
nu mai are nevoie de nimic,
decât de un copac.
Un copac cu flori,
care e altceva decât
un brad împodobit
cu amintiri.
Mașâna merge singură,
pe benzină,
dându-ți iluzia
că ai devenit
mai inteligent.
Dar de ce să devii
inteligent,
când pe netflix relațiile
sunt atât de complicate?!
De ce ți-ai mai exprima iubirea,
când calul cel negru,
dus de doi bărbați,
era de recuzită?
Adventiștii n-au suflet
nemuritor: așa spune
la doctrina lor.
Învârtirea în jurul pietrei
te arată musulman.
Iar dacă bei la cârciumă,
încă de dimineață,
ești un client fidea,
pentru că și pastele
tot cu furculița se mănâncă.
Mie îmi place enorm
invidia ta care te podidește
precum lacrimile:
pe nepusă masă.
Îmi place
că ai coerență,
că ești miop la adevăruri.
Îmi place să văd cum
se limpezește vinul în ochii tăi,
de parcă mai lucrează
cineva via de la câmp.
„Și-a înscenat totul!”,
zise Augustinus,
omul care mi-a început
un nou dosar de urmărire
a muștelor de pe fereastră.
Poetul, cu cât e mai abscons,
cu atât mai lejer
poate fi ridiculizat.
„Ce, astea sunt poeme?!”,
zise el, al lu’ Buturugă.
Cel a cărui nevastă
a suferit un șoc,
când ascendentul lui Venus
i-a căzut pe față.
Cititorii sunt refractari
până nu-i mitui cu ceva.
Dacă le dai cârnați cu muștar
încep toți să te aclame.
Că și arta e o afacere
de zile mari,
de zile ploioase,
de bani neanexați la CV.

Psalmul al 68-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată (v. 1-52)

O, Dumnezeule Sfinte, Tu mă scoate
din puhoi de ape și tumult de gloate
ce-mi îneacă sufletul, și din gloduri
cu pâcle adânci, fără poduri!

Căci sunt înconjurat de adâncuri,
de mă trage viforul la smârcuri.
Strigând mi-a venit amețeală,
mi-a amorțit limba-n osteneală.

Ochii mi s-au stricat de-așteptare,
dorind, Doamne, să văd slava Ta mare.
Iar vrăjmașii mei se-arată furtună,
fără număr, cu ceată nebună.

Perii capului meu covârșiră,
asupra mea când stau de se-nșiră.
Fără vina mea mă deteră platnic,
dar Tu, Doamne, știi că nu sunt pradnic.

Iar greșelile-mi știi că-s grămadă,
căci către Tine nu vin cu tăgadă.
Pentru-aceea mă rog, Doamne Sfinte,
ca și la mine să iei aminte,

să nu ducă Drepții rușine
și necinste-n ceva pentru mine!
Că eu pentru Tine duc ocară
și mustrarea ce-mi vine din țară,

cu răceala ce-mi iese pe față,
cât de mine le e fraților greață.
Cei ce-s cu mine născuți dintr-o maică
vor de dânșii străin să mă facă.

Că eu, Doamne, în sfânta Ta casă
primesc de la ei pizmă și mustrare deasă.
Și când postește sărmanul meu suflet
duc ocară pentru ce nu-mi este-n cuget.

Iar când mă-mbrac în sac și-n lăcrimare,
le sunt de batjocură pentru sărbătoare.
Cei ce beau la cârciumi, mă cântă
și pe la porți mă iau în râs spre ispită.

Însă eu către Tine cu rugă
mă-ntorc, Doamne, că sunt a Ta slugă,
și-mi încerc vremea să-mi aflu-ndemână,
de la Tine să iau milă plină.

Și să mă asculți, Doamne, cu adevărat,
să nu mă lași să fiu zdruncinat,
nici să lași să mă afunde tina,
ci să ridici de la mine vina!

Și să scap de cei cu limbă semeață
și de genuni adânci, line-n față.
Viforul apei să nu mă tragă,
să nu mă-nghită genunea cea largă,

nici smârcul buza să nu-și deschidă,
să mă soarbă și să mă înghită!
Ci să-mi asculți, Doamne,-n greutate,
că Ți-este mila cu bunătate!

Ieremias, cap. 26, 1-13, cf. LXX

1.

2. „[Spun acestea] Egiptosului, [aflat] în puterea lui Farao al lui Nehao [Φαραω Νεχαω], împăratul Egiptosului, care era la râul Eufratis, în Harhamis [Χαρχαμις], [și] pe care l-a bătut Nabuhodonosor, împăratul Babilonului, în anul al 4-lea al lui Ioachim, împăratul Iudasului.

3. Luați arme și scuturi și duceți-vă la război!

4. Înșeuați caii! Încălecați caii și puneți-vă pe [cap] căștile voastre! Scoateți-vă sulițele și îmbrăcați platoșele voastre!

5. Că[ci] de ce vă înspăimântă ei și plecați? Pentru că, dindărăt, cei tari ai lor vor fi loviți [cu] fuga. Au fugit și nu s-au întors, înconjurând [ei] împrejur”, zice Domnul.

6. „Să nu fugă cel ușor și să nu se mântuie cel tare la miazănoapte, [în] cele de la Eufratis [Εὐφράτης]! [De aceea,] au slăbit [și] au căzut.

7. Cine [este] acela, [care] precum râul va sui și ca râurile își mișcă apa [sa, pentru că]

8. apele Egiptosului ca râul va sui [vor sui]? Și [el] a zis: «Mă voi sui și voi acoperi pământul [ἀναβήσομαι καὶ κατακαλύψω γῆν] și voi nimici [pe cei] locuind [care locuiesc] în[tru] el [καὶ ἀπολῶ κατοικοῦντας ἐν αὐτῇ]».

9. Încălecați pe cai! Pregătiți carele[1]! Ieșiți [la luptă]! Luptătorii etiopienilor și ai libiesilor [λίβυες]/ libienilor au fost înarmați [cu] arme, [dar] și lidii [λυδοί]/ lidienii. Suiți-vă! Întindeți arcul!”.

10. Iar [în] ziua aceea [vom fi cu] Domnul, Dumnezeul nostru. [Va fi] ziua răzbunării [ἡμέρα ἐκδικήσεως], [ca] să Se răzbune [El] pe vrăjmașii Săi. [Și] atunci [îi] va mânca sabia Domnului și [aceasta] va fi împlinită și va fi îmbătată [se va îmbăta] de sângele lor, că[ci] jertfa Domnului Savaot [vine] din pământul de miazănoapte, [de] la râul Eufratis.

11. „Suie-te, Galaadule [Γαλαάδ], și ia rășină [ῥητίνην] fecioarei, fiicei Egiptosului! Întru deșert ai înmulțit vindecările tale, [iar] folosul nu îți este ție[2].

12. Au auzit neamurile glasul tău și strigarea ta a umplut pământul, că[ci] luptătorul către luptător a slăbit [și] în[tru] aceasta[3] au căzut amândoi”.

13. [Și acestea sunt cuvintele] pe care le-a grăit Domnul în mâna lui Ieremias [ἃ ἐλάλησεν Κύριος ἐν χειρὶ Ιερεμιου], [ca] să meargă Nabuhodonosor, împăratul Babilonului, [și] să lovească pământul Egiptosului [τοῦ κόψαι τὴν γῆν Αἰγύπτου].


[1] Carele de război.

[2] Și n-ai niciun folos de pe urma lor.

[3] Și în luptă au murit amândoi.

Psalmul al 67-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Domnul să Se scoale, să fugă-n neștire
toți vrăjmașii noștri și să se răsfire,
să fugă departe de sfânta Lui față
cine nu-L iubește și se uită cu greață!

Fumul și funinginea fața să le ardă,
și ca de foc ceara, răstopiți să cadă,
iară toți vrăjmașii, de-a Lui față sfântă,
așa să se piardă și să cadă-n osândă!

Iar pe cei ce sunt Drepți, Domnul să îi facă
să aibă tot binele, viața să le placă
și cu bucurie să se îndulcească,
nimic din lume să nu îi mâhnească!

Cântați cum se cade Domnului pe nume
și să-I faceți cale când vine în lume,
de-are să se suie peste apus și noapte
cu sfântul Lui nume și cu bunătate.

Bucurați-vă de sfânta Lui față,
iar pe vrăjmașii Lui să-i cuprindă greață!
Săracilor Domnul le este Părinte,
văduvelor este Judecător dinainte.

Din locul cel sfânt unde locuiește,
pretutindeni în lume El stăpânește
și pe toți îi crește și le face casa,
cu sfat de la Dânsul se vor așeza.

Domnul liberează pe cei din închisoare,
iar cei îndărătnici vor fi-n strâmtorare,
îi va pune movile, ca și în pustie,
să șadă morminte, pentru lăcomie,

ca-n vremea aceea când Tu, Doamne Sfinte,
Te milostiviseși, de luai aminte
la poporul Tău, și-i erai povață
prin pustietate, de umbla ca-n verdeață.

Tremura pământul de lumina-Ți mare
și se-aprindea cerul de vărsa sudoare.
Muntele Sina fumega cu pară,
de sfânta Ta față, și strălucea-n țară.

Că Tu, Doamne Sfinte,-Ți dăduseși cuvântul
atunci, cu Israil, să stea cât pământul,
să-Ți fie moștenire, și Tu i-ai dat ploaie
în vreme secetoasă, de vărsa puhoaie.

Câmpiile să-nverzească, s-aibă vita hrană,
și săracii să nu flămânzească peste iarnă.
De-a Ta bunătate s-aibă belșug mare,
poruncile Tale să le strige tare.

Să prindă toți veste de a Ta izbândă,
când va sta-mpăratul să-mpartă dobândă,
Cel Iubit, pe steaguri[1], cu multă frumusețe,
va-mpărți la cete plata cu blândețe.

Și tu, oaste sfântă, nu vei fi ca-nainte,
să te culci afară lângă jar fierbinte[2],
ci vei dormi-n casă, de te vei desfăta-te
în sân de porumbiță, într-aripi argintate.

Întru cele din spate, aur cu lumină verde
îți va scânteia raze, cât nici nu poți crede.
Îți va aduna împărații, Cel din cer, cu slavă,
de vei acoperi munții fără de zăbavă.

Ca-n Selmon când cade omătul de-albește,
așa țara cu tine se-mbracă și crește.
Muntele cel mare, unde-a coborât Domnul,
munte cu grăsime, de-l știe tot omul,

muntele Vasanul, muntele de lapte,
ce-are împrejuru-i alte măguri-nalte.
Toți munții aceștia vor râvni Sionul,
muntele cel mic, unde va sta Domnul.

Și-a ales într-însul loc să-Și pună cortul,
că-n noi va petrece Dumnezeu cu totul.
Când va veni Domnul să facă cercetare[3],
vei vedea atuncea ce de oaste mare,

vei vedea căruța[4] unde șade Domnul,
de n-are putere să privească omul.
Mii și legiuni și sute nescrise,
ce le are Domnul, și oști ce-s ne-nvinse.

Și-ncotro purcede, unde I-e cuvântul,
are călărime[5] repede ca vântul.
Și Domnul, dintre ei, până departe luminează,
de nu pot vrăjmașii a căuta să-L vadă.

Ai văzut Sina când ardea cu pară,
când stăteai la distanță, de-l vedeai de-afară.
Căci te îngrozeai de urletele multe
și de glas de bucium ce se vedea-n munte.

Nu vei păți ca atunci, să te îngrozească:
acum vine Domnul să te miluiască,
să Te ia cu Sine din alean, din robie,
să te suie-n țară, să-ți dea împărăție.

Prin puțin lucru, ce ți-au luat Domnul,
îți va da bogăție, de va râvni tot omul.
Te va-mbia-n casă și te va așeza
în sălaș de odihnă, de te vei desfăta.

Binecuvântat fii, Dumnezeule Sfinte,
zi de zi să-Ți crească slava, ca-nainte!
Că-n războiul nostru stăm fără de teamă:
zarva năvălirilor[6] nu o luăm în seamă,

ci luăm putere cu a Ta izbândă,
de primim și mai mare dobândă.
Căci Tu, Doamne Sfinte, lesne ne vei scoate,
cu a Ta vârtute, de pe prag de moarte.

Iar pe cei vrăjmași îi vei lovi în frunte,
de vor sta ca snopii capete căzute.
Vârf de păr din vină nu li se va ierta,
ci cu vârf măsura osândei le vor da.

N-or putea să scape nici în vârf de munte,
căci din Vasan Domnul îi va prăvăli iute
și-i va-neca-n mare, de-i vor vedea fundul,
să le zacă-n amestec oasele cu prundul.

Vei înota-n sânge, ca și mai înainte,
pe care-l lingeau câinii, de vei ține minte.
Când îți mergea Domnul la război în frunte,
pline de răni stârvuri zăceau doborâte.

Ieșea atunci tot omul, de-oriunde să privească
pe împăratul nostru, la război cum lucrează.
Când se-ntorcea acasă, îi mergeau înainte
boierii și curtea, în șiraguri tocmite[7],

prin cântări de cete de jocuri de fete,
cărora le dăruia-mpăratul daruri bogate.
Din cetele toate, din mari popoare,
venea către Domnul binecuvântare,

și din toată vița cea israilească:
să cânte pe Domnul și să-L proslăvească.
Mic e Veniamin și puțin cu ceata,
dar la război e iute și ager cu spada.

Boierii Iudei, ce mergeau în frunte,
Zabulon, Neftalim, cei cu steaguri multe,
și cu toți boierii, când ieșeau la oaste,
împungeau vrăjmașii cu sulița-n coaste.

Mergeau fără frică și fără de greață,
căci Tu, Doamne Sfinte, le erai povață.
Poruncește deci, cu puterea-Ți sfântă,
să se-ntărească spre noi mila Ta multă,

pe care ai făcut-o, Doamne, și veste să-Ți iasă,
peste Ierusalim, din sfânta Ta casă!
Daruri împărații Ție să-Ți aducă,
frica Ta s-o aibă și fiara din luncă!

Taurii cu coarne să se-nfricoșeze
și vacile grase să nu mai cuteze
să se mai ridice să ne împresoare!
Cei strecurați c-argintul să-i calce-n picioare!

Iar Tu, Doamne Sfinte, pe păgâni ce vor sfadă
să-i răsfiri departe și să-i dai în pradă!
Ție, dintru Egipt, rugători bătrâni să-Ți vină,
Etiopia s-apuce-nainte, să-Ți întindă mână,

și toți împărații care sunt în lume
să vină să cânte sfântului Tău nume!
Și că-Ți cânte, Doamne, când vei fi-n suișuri
mai presus de ceruri, peste răsărituri,

să Ți se-audă glasul și să-Ți arăți cuvântul,
să tremure lumea și cu tot pământul!
Să Îți trimiți slava, Doamne, cu credință,
să-Ți cânte creștinii cu multă cuviință!

Când, de peste nori, Doamne, Te vei ivi,
minunat cu Sfinții Te vei pogorî
în Creștinătate. Și să ne dai putere multă,
Domnul lui Israil, cu mila Ta cea sfântă!

Că Ție Ți se cade binecuvântare,
pentru-a Ta Împărăție, cu îndestulare!


[1] Mod de organizare a oștirii în vremurile medievale.

[2] Nu veți mai dormi în frig, sub cerul liber, aprinzând focuri pentru a vă încălzi.

[3] La Judecata Sa.

[4] Cel ce stă în căruță de heruvimi și în car de serafimi.

[5] Cetele îngerești.

[6] Demonice.

[7] Sfântul Dosoftei actualizează psalmii pentru contemporanii săi, descriind ceremonialul medieval.