Psalmul al 120-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Îmi ridic ochii mei către munte.
De unde va veni ajutor să-mi ajute?
Dumnezeu mi-e ajutorul,
de folos întru tot sporul,
Cel ce-a făcut cerul cu cuvântul
și-a întărit tot pământul!

Piciorul tău să nu dea în val,
lunecând din calea Lui, din har,
nici să nu-ți cuprindă somnul
straja ce ți-a dat-o Domnul!

Nu va dormita, nici va adormi
Cel ce are pe Israil a-l păzi!
Dumnezeu, El te va feri,
în zi fierbinte, te va umbri,
că-ți va fi pe mâna dreaptă,
spre binele ce te-așteaptă!

Ziua nu-ți va fi, de soare,
zăduf, ci-ți va fi răcoare,
nici luna nu te va păli
noaptea cu luciri pustii.

Că Domnu-ți va fi întărire
sufletului fără poticnire,
de te va feri la intrare,
să nu te-atingă pierzare,
și la ieșire te va duce
la repaosul cel dulce.

Psalmul al 119-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Către Domnul strig, la necaz,
și-mi ia greutatea de pe grumaz.

Sufletul scapă-mi-l de primejdii sumbre
Doamne, și de gurile strâmbe
și de limba cea semeață,
de cuvinte ce-mi fac greață!

La ce bine te va pune
limba cea cu-nșelăciune?

Căci Cel Puternic Își face
săgeți iuți, ca o lance,
cu jăratic înfocate,
celor din pustietate.

Vai, că voia mi-e amară:
m-am înstrăinat de țară,
îndepărtându-mă cu-amar
de-am întins corturi cu Chidar.

Multă duc străinătate,
asuprit de nedreptate!

Celor ce n-au bunăvoință,
li-s prieten cu credință,
și când le grăiesc de pace,
ei pun vrajba ce le place.

Facerea, cap. 26, cf. LXX

1. Și a fost foamete pe pământ, afară de foametea cea mai dinainte, care a fost în vremea lui Avraam. Și a fost mergând Isaac către Abimeleh, împăratul filistiimilor [φυλιστιιμ], întru Gherara [Γεραρα].

2. Și i S-a arătat lui Domnul și i-a zis: „Să nu te cobori întru Egiptos, ci locuiește în pământul [în] care am să îți zic ție!

3. Și pribegește în pământul acesta! Și voi fi împreună cu tine și te voi binecuvânta pe tine. Căci ție și seminței tale voi da tot pământul acesta și voi întări jurământul Meu, [cu] care M-am jurat lui Avraam, tatălui tău.

4. Și voi înmulți sămânța ta ca stelele cerului și voi da seminței tale tot pământul acesta și vor fi binecuvântate în[tru] sămânța ta toate neamurile pământului.

5. Pentru că a ascultat Avraam, tatăl tău, glasul Meu, și a păzit poruncile Mele și învățăturile Mele și dreptățile Mele și cele legiuite ale Mele”.

6. Și a locuit Isaac în[tre] gherari[1].

7. Și au întrebat oamenii locului despre Rebecca, femeia sa, iar [el] a zis: „Sora mea este!”. Căci a fost temându-se să zică, că „Femeia mea este!”. Ca nu cumva să-l omoare pe el oamenii locului pentru Rebecca, că[ci] frumoasă era [la] față [ὅτι ὡραία τῇ ὄψει ἦν].

8. Și a fost mulți ani acolo. Și a privit Abimeleh, împăratul gherarilor, prin fereastră, [și] l-a văzut pe Isaac amuzându-se [παίζοντα] cu Rebecca, femeia sa.

9. Și l-a chemat Abimeleh pe Isaac și i-a zis lui: „Atunci, într-adevăr, femeia ta este! Că[ci] de ce ai zis: «Sora mea este!»?”. Iar Isaac i-a zis lui: „Căci [așa] am zis, ca nu cumva să mor pentru ea”.

10. Și i-a zis lui Abimeleh: „De ce ne-ai făcut aceasta nouă? Puțin a fost să doarmă cineva [din] neamul meu cu femeia ta, și [căci] ai adus asupra noastră neștiință[2]”.

11. Și a poruncit Abimeleh [la] tot poporul său, zicându-i: „Tot cel care se atinge de omul acesta sau de femeia sa va fi vinovat de moarte [πᾶς ὁ ἁπτόμενος τοῦ ἀνθρώπου τούτου ἢ τῆς γυναικὸς αὐτοῦ θανάτου ἔνοχος ἔσται]”.

12. Și a semănat Isaac în pământul acela și a aflat în anul acela orzul rodind însutit [ἑκατοστεύουσαν]. Și Domnul l-a binecuvântat pe el [εὐλόγησεν δὲ αὐτὸν Κύριος].

13. Și a fost înălțat omul[3] [καὶ ὑψώθη ὁ ἄνθρωπος] și, mergând înainte, mai mare era, până ce mare foarte a fost [ἕως οὗ μέγας ἐγένετο σφόδρα].

14. Și i s-a[u] făcut lui dobitoacele de oi și dobitoacele de boi și ogoarele cele multe [γεώργια πολλά]. Și l-au gelozit [ἐζήλωσαν] pe el filistiimii.

15. Și toate fântânile pe care le-au săpat slujitorii tatălui său, în vremea tatălui său, le-au închis pe ele filistiimii și le-au umplut pe ele de pământ.

16. Și a zis Abimeleh către Isaac: „Pleacă de la noi, că mai puternic foarte [decât] noi te-ai făcut!”.

17. Și a plecat de acolo Isaac și a poposit în valea gherarilor și a locuit acolo.

18. Și Isaac iarăși a săpat fântânile de apă, pe care le-au săpat [le săpaseră] slujitorii lui Avraam, ai tatălui său, și le-au astupat [le astupaseră] pe ele filistiimii, după [ce a fost] să moară Avraam, tatăl său, și le-a numit lor [pe ele cu] nume, după numele pe care le-a nu- mit Avraam, tatăl său.

19. Și au săpat slujitorii lui Isaac în valea gherarilor și au aflat acolo fântână de apă vie [καὶ εὗρον ἐκεῖ φρέαρ ὕδατος ζῶντος].

20. Și s-au bătut păstorii gherarilor cu păstorii lui Isaac, zicând [că] a lor a fi [este] apa. Și [de aceea] au numit numele fântânii Nedreptate [Ἀδικία], căci i-au făcut lui nedreptate.

21. Și Isaac a plecat de acolo [și] a săpat altă fântână, dar se judecau și pentru aceasta. Și a numit numele lui [ei] Vrăjmășie [Ἐχθρία].

22. Și a plecat [și] de acolo [și] a săpat altă fântână și nu s-au [mai] bătut pentru el [aceasta]. Și a numit numele lui [ei] Lărgime bună [Εὐρυχωρία], zicând: „Pentru că Domnul ne-a lărgit nouă acum și ne-a sporit pe noi pe pământ”.

23. Și s-a suit de acolo la Fântâna jurământului.

24. Și Domnul i S-a arătat lui în noaptea aceea și i-a zis [lui]: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al tatălui tău! Nu te teme! Căci cu tine sunt și te-am binecuvântat pe tine și voi înmulți sămânța ta pentru Avraam, tatăl tău”.

25. Și a zidit acolo jertfelnic și a chemat numele Domnului și și-a întărit acolo cortul său. Și slujitorii lui Isaac au săpat acolo o fântână.

26. Și Abimeleh a fost mergând către el de la gherari, și Ohozat, conducătorul miresei sale, și Ficol, comandantul puterii sale.

27. Și le-a zis lor Isaac: „Pentru ce ați venit către mine? Iar [Căci] voi m-ați urât pe mine și m-ați trimis pe mine de la voi”.

28. Și [ei] au zis: „Te-am văzut, te-am văzut că Domnul era cu tine și am zis: «Să fie blestemul între noi și între tine! Și vom pune cu tine făgăduință

29. [și] nu vei face cu noi rău, precum noi pe tine nu te-am urât și în ce chip te-am cinstit ție [pe tine] bine și te-am trimis pe tine cu pace». Iar tu acum binecuvântat [ești] de către Domnul”.

30. Și le-a făcut lor ospăț și au mâncat și au băut.

31. Și s-au sculat dimineața [și] au jurat omul aproapelui său. Și i-a trimis pe ei Isaac și plecau [au plecat] de la el cu mântuire [καὶ ἀπῴχοντο ἀπ᾽ αὐτοῦ μετὰ σωτηρίας].

32. Și a fost în ziua aceea și au venit slujitorii lui Isaac [și] i-au vestit lui despre fântâna pe care au săpat-o [o săpaseră] și i-au zis [lui]: „Nu am aflat apă”.

33. Și au chemat-o pe ea Jurământul [Ὅρκος]. Pentru aceea numele cetății [a fost] Fântâna jurământului până în ziua de astăzi.

34. Și era Isav de 40 de ani. Și și-a luat femeie pe Iudin [Ιουδιν], pe fiica lui Veir Hetteosul [Βεηρ τοῦ Χετταίου], și pe Vasemmat [Βασεμμαθ], pe fiica lui Elon Eveosul [Αιλων τοῦ Ευαίου],

35. și erau certându-se [cu] Isaac și [cu] Rebecca.


[1] De la forma de N. pl. a lui Γεραρα: γεραροί. În text e forma de D. pl.

[2] Era cât pe-aci să se culce cineva cu femeia ta, pentru că nu știam că aceasta îți e soție.

[3] Se referă la Sfântul Isaac.

Predică la Duminica a IV-a după Paști [2022]

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

ca să stăm cu pace în bucuria lui Dumnezeu trebuie să ne vindecăm zilnic de păcatele noastre. Pentru că vindecarea de păcate înseamnă înrădăcinarea noastră continuă în bucuria lui Dumnezeu. Iar când te bucuri în slava lui Dumnezeu, simțind slava Lui inundându-te interior, atunci te umpli de pacea Lui și de încredințarea Lui cea dumnezeiască. Pentru că Dumnezeu dorește ca tot sufletul și trupul nostru să fie mereu în pacea Lui, prin prezența slavei Lui în noi. Căci astfel ne simțim împliniți interior și suntem entuziaști spre tot lucrul cel bun.

Iar Domnul a dăruit harisma iertării păcatelor, în ziua Învierii Sale din morți, Sfinților Săi Apostoli [In. 20, 22-23, BYZ] și, prin ei, și nouă, Episcopilor și Preoților, pentru ca să trăim cu bucurie și cu pace în toate zilele vieții noastre. Pentru că, primind mereu iertarea lui Dumnezeu în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii, noi suntem îndestulați de bucuria și de pacea lui Dumnezeu, atâta timp cât nu lăsăm păcatul să ne stăpânească interior. Iar dacă suntem liberi interior și putem respira în pace, suntem liberi tocmai pentru că Dumnezeu ne eliberează interior mereu de povara păcatelor noastre.

Și Domnul ne-a dat harisma iertării păcatelor, pentru ca să fim plini de bucuria Lui. Ne-a dat iertarea Lui, pentru ca să ne umplem de pacea Sa cea mare, cea care întrece orice așteptare a noastră. Și cine cunoaște pentru prima oară iertarea Lui trăiește o mare eliberare interioară și o mare bucurie dumnezeiască. De aceea, iertarea sacramentală îl învață să urască tot păcatul și să îl spovedească imediat. Pentru că dorește să trăiască numai așa, numai bucuros și liber, așa cum a trăit prima oară.

Dar bucuria pascală, bucuria care izvorăște din persoana Domnului, a Celui răstignit și înviat, și ne inundă pe noi interior, e bucurie ascetică. Ea se naște din credința, din nădejdea și din iubirea noastră pentru Dumnezeu. Se naște din relația noastră reală și continuă cu El, din împlinirea continuă a poruncilor Sale. Pentru că El, Cel deschis cu totul față de noi, are nevoie de deschiderea noastră totală față de El. Și când noi ne deschidem cu totul față de El, trăim în mod continuu revărsarea de iubire, de pace și de tărie dumnezeiască din persoana Lui în persoana noastră. Avalanșa de har ce se revarsă din El în noi ne copleșește cu totul. Și astfel înțelegem cum arată El în revelarea Sa față de oameni. Cât de bun, de atent, de iertător, de milostiv și de îngăduitor este El cu păcatele noastre. Și cum El ni Se face nouă toate, pentru ca să ne umple de înțelegerea și de urmarea Lui. Căci numai așa, numai cunoscându-L în mod personal, prin revelarea Lui față de noi, putem să spunem că avem un Dumnezeu și că avem o relație reală cu El. Pentru că relația reală cu Dumnezeu e cea care ne împlinește pe noi cu totul și ne îndumnezeiește continuu.

Dacă vorbim doar din cărți despre Dumnezeu sau din ce am auzit de la alții, El e departe și distant de noi, pentru că nu Îl cunoaștem. Pe El Îl cunoaștem numai când ni Se arată nouă întru slava Lui, când ni Se revelează în mod personal și ne învață cum să Îi slujim și să I ne închinăm Lui cu adevărat. Și, învățându-ne pe cele ale Sale, El ne smerește la modul copleșitor și ne face tot mai încăpători interior, pentru că în mod real El Își revarsă bogățiile Lui cele dumnezeiești în noi, nevrednicii.

Însă El Se comportă cu noi, cu fiecare în parte, așa cum S-a comportat cu bolnavul de la Vitesda [Βηθεσδά] [In. 5, 2, BYZ]. Pentru că toți suntem singuri și în boală… Boala noastră sunt păcatele noastre cele multe și rele, sunt moartea din noi înșine. Iar noi suntem singuri, chiar dacă suntem cu toți ai noștri și cu întreaga lume, pentru că fiecare dintre noi trebuie să alegem și să trăim în mod personal relația cu Dumnezeu. Fiecare trebuie să ne trăim propria singurătate, așa după cum trebuie să ne trăim propria viață socială. Pentru că atât în mod privat, cât și în mod public, noi trebuie să ne asumăm tot greul existenței noastre, cât și împlinirea pe care o trăim atunci când ne bucurăm cu Dumnezeu.

Vitesda înseamnă Casa milei[2]. Pentru că reala Casă a milei e Biserica. Și Biserica e Dumnezeu locuind în credincioșii Săi robi prin slava Lui. Ca să trăiești mila lui Dumnezeu trebuie să fii cu El tot timpul. Și marea Lui milă înseamnă toată bucuria pe care ne-o dăruie în fiecare clipă a vieții noastre. Pentru că atunci când trăim cu Dumnezeu simțim fiecare clipă ca un mare dar de la Dumnezeu, ca o mare împlinire din partea Sa.

Omul era bolnav de 38 de ani [In. 5, 5, BYZ] și era al nimănui [In. 5, 7, BYZ]. Era tratat de toți cu indiferență. Iar „slăbănogul este orice minte ce bolește în păcate și nu poate vedea pe Cuvântul”[3], pe Dumnezeu. Fapt pentru care, Dumnezeu Însuși vine la el și îl întreabă: „Voiești să te faci sănătos [Θέλεις ὑγιὴς γενέσθαι]?” [In. 5, 6, BYZ]. Pentru că Dumnezeu nu intră cu forța în viața ta, ci cere acordul tău! Delicatețea lui Dumnezeu se vede în aceea că îl întreabă, că dorește să îi afle inima, deși știa că era bolnav și că dorea să fie vindecat. Și vrea să știe voia lui și vrea ca el să fie de acord cu vindecarea, pentru ca cel bolnav să se bucure în mod real de vindecarea lui.

Că poate unii care cerșesc nu vor să fie niciodată vindecați, pentru că astfel ar trebui să muncească. Dar ei preferă să fie bolnavi, pentru ca să lenevească. Însă Domnul îl întreabă și ne întreabă dacă voim să fim vindecați. Și ne întreabă în fiecare clipă acest lucru prin întreaga Lui creație! Pentru că a fi vindecați înseamnă a fi iertați de către El și a trăi întru slava Lui cea veșnică.

Domnul îi poruncește vindecarea: „Scoală-te, ia-ți patul tău, și umblă!” [In. 5, 8, BYZ]. Iar vindecarea lui e plină de dinamism. Pentru că „numaidecât [εὐθέως] omul s-a făcut sănătos, și și-a luat patul lui și umbla [περιεπάτει]” [In. 5, 9, BYZ]. Umbla bucurându-se de Dumnezeu! Căci viața noastră e o viață cu Dumnezeu, o viață pe care o trăim împreună cu El. Și când mergi împreună cu El peste tot, atunci mergi duhovnicește, pentru că te lași călăuzit de El la tot pasul.

Însă după ce Domnul l-a făcut sănătos pe acest om bolnav, pe acest bolnav cu o boală atât de veche, i-a subliniat faptul că la rădăcina bolii lui a stat tot timpul păcatul. Adică alegerea lui rea. De aceea, când l-a întâlnit, i-a spus: „Vezi, sănătos te-ai făcut! Să nu mai păcătuiești [μηκέτι ἁμάρτανε], ca să nu-ți fie ție ceva mai rău [ἵνα μὴ χεῖρόν τί σοι γένηται]!” [In. 5, 14, BYZ]. Pentru că noi ne uităm la boală, la situația noastră jalnică, dar nu ne uităm la sufletul nostru. Ne acuzăm părinții de boala pe care o avem, îi acuzăm pe cei care ne-au accidentat, Îl acuzăm pe Dumnezeu că a permis boala noastră, dar nu și pe noi înșine. Și până nu ne acuzăm pe noi în primul rând de boala noastră nu ne putem vindeca! Pentru că noi putem să avem o boală din naștere, noi putem avea un accident grav în viață, dar, în același timp, și noi contribuim cu păcatele noastre la boala noastră. Și trebuie să ne pocăim pentru relele noastre pentru ca să ne vindecăm de ele.

Un bărbat, dimpreună cu copilul lui de mână, cerșește pe străzile Bucureștiului, deși nu par a locui pe stradă. Îl cunosc de 20 de ani, de când venea la Biserică și nu cerșea. Nu știu de ce a ajuns în această stare…Dar, dacă nu îi dai ceva, atunci când el îți cere, începe să te critice și să râdă de tine. Pentru că el crede că noi…suntem de vină pentru că el a ajuns sărac. Și aici e problema lui și a noastră: că nu ne asumăm eșecurile! El a ajuns pe stradă datorită lui, după cum putem ajunge și noi, dacă nu suntem atenți. Însă, dacă îi acuzăm pe alții de propriile noastre greșeli, nu facem decât să sporim răul nostru. Dar dacă ni le asumăm și ne pocăim pentru ele, Dumnezeu ne va da mână de ajutor pentru ca să ieșim din durerea noastră. Pentru că El dorește ca noi să ne vedem păcatele și să ni le plângem, pentru ca El să ne vindece de ele. Pentru că El ne vindecă de păcate atunci când noi nu le mai suportăm și le spunem pe nume. El ne vindecă de ele când ne dorim viața cu El și nu moartea.

Și când a aflat numele Lui, cel vindecat „a vestit iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut pe el sănătos [Ἰησοῦς ἐστιν ὁ ποιήσας αὐτὸν ὑγιῆ]” [In. 5, 15, BYZ]. După cum noi trebuie să vestim tuturor minunile pe care El le face în viața noastră. Căci martorii învierii Lui sunt toți cei care vestesc minunile Lui din viața lor. Pentru că, dacă El e veșnic viu, El ne ajută pe noi mereu. Și dacă noi mărturisim minunile Lui din viața noastră și din ale altora, noi Îl vestim pe Iisus Cel înviat, pe Domnul și Dumnezeul mântuirii noastre, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că Dumnezeul nostru treimic dorește ca noi să ne bucurăm și să ne veselim întru El, întru slava Lui. Dumnezeul nostru dorește ca noi să fim sănătoși și bucuroși și mereu să Îi slujim Lui și aproapelui nostru. Dar boala noastră e formată din păcatele noastre! Fapt pentru care, înainte de a fugi la Farmacie sau la Spital, trebuie să fugim la Biserică și să ne spovedim și să ne împărtășim cu Domnul. Pentru că boala noastră se naște din păcatele noastre, iar vindecarea noastră de ele e consecința iertării lui Dumnezeu.

Să cerem, iubiții mei, iertarea Lui în continuu! Să cerem mila Lui prin rugăciunea neîncetată față de El! Pentru că El ne va ierta și ne va îndrepta pe noi pururea, dacă dorim să facem voia Lui cea sfântă. Amin!


[1] Începută la 9. 57, în zi de miercuri, pe 11 mai 2022. Soare, 21 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Easton’s Bible Dictionary, 557, inclus în Bible Works 10.

[3] Filocalia românească, vol. 2, trad. din gr., introd. și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2008, p. 289-290.

Psalmul al 118-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [tav]

Și-naintea Ta, Doamne, s-ajungă
făgăduința mea și smerita-mi rugă!

Și să-mi trimiți, ca să am întru minune
cuvântul Tău, și înțelepciune!

Dinaintea Ta, Dumnezeule Sfinte,
să-mi primești sărmana rugăminte,

și-ntru cuvântul Tău, cu dreptate,
să mă izbăvești de răutate!

Să iasă din gura mea cântare,
învățată întru a Ta îndreptare!

Să rostească limba mea spusa Ta,
că toate poruncile Tale sunt dreptatea!

Mâna Ta cea sfântă la liman mă va scoate,
că Ți-am iubit poruncile toate.

Am dorit mântuirea Ta
și legea Ta este cugetarea mea.

Sărmanul meu suflet să trăiască,
Doamne Sfinte, să Te preaslăvească!

Judecățile Tale cele multe,
la necazul meu, Doamne, să-mi ajute!

M-am rătăcit, pierdut ca o oaie,
caută-Ți, Doamne, robul la nevoie,

de mă-ntoarce-n turma Ta cea sfântă
și-ntru a Tale porunci mă binecuvântă!

Psalmul al 118-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [șin]

Stăpânitorii m-au vânat alergând,
în deșert sufletul meu căutând,

dar eu de cuvintele Tale am frică
și la ei n-am cugetat nicio clipă.

Întru spusele Tale am bucurie,
ca cel ce-a aflat bogăție.

Nedreptatea am urât-o cu-ngrețoșare,
iar legea Ta am iubit-o și mi-e dulce tare.

De șapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine,
pentru judecăți și dreptate. Ție mărire!

Legea Ta cea sfântă, pe cei cărora le place,
mila să-i găsească-n trai cu pace!

Așteptat-am a Ta mântuire
și Ți-am iubit poruncile spre izbăvire.

Ți-a păzit a Ta mărturie
sufletul meu, cu drag, cu tărie.

Și Ți-am păzit poruncile sfinte
și mărturiile-ntregi, neștirbite,

iar căile îmi sunt îndreptate
spre a Ta, Doamne, sfântă bunătate.

Psalmul al 118-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [reș]

Vezi-mi necazul și smerenia mea
și iartă-mă, căci n-am uitat legea Ta!

Judecă-mi judecată și răscumpără-mă
și pentru cuvântul Tău viață îmi dă!

Departe de cei păcătuind în sporire
este a Ta, Doamne, mântuire,

căci nu vor nici de departe
dreptățile Tale să le caute.

îndurările Tale sunt multe foarte,
cruță-mă cu a Ta bunătate!

Mulți sunt cei care mă necăjesc
și ca să mă smintească mă prigonesc!

Dar eu, Doamne, păzesc nesmintite
ale Tale mărturii cinstite.

Am secat printre cei fără de minte,
căci nu-Ți păzesc sfintele cuvinte.

Iată că Ți-am iubit cuvântul
și poruncile ce le-ai dat în tot pământul,

cu mila Ta să-mi trimiți viață
și de primejdii să scap mă-nvață!

Adevărul este începutul alor Tale cuvinte
și dintru veci, dinainte,

judecățile Tale sunt întru dreptate,
cu bună întocmire așezate.