Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Etichetă: pr. dorin picioruș (Page 1 of 589)

Psalmii lui Salomon. Psalmul 2, cf. LXX

1. [Psalmul lui Salomon despre Ierusalim]. Când se trufește [s-a trufit] cel păcătos, în[tru] berbec[e][1] a doborât zidurile cele tari și nu l-ai oprit[2].

2. S-au suit pe jertfelnicul Tău neamurile cele străine [și,] în[tru] trufie, îl călcau cu sandalele lor,

3. pentru că fiii Ierusalimului au spurcat cele sfinte ale Domnului [și] spurcau darurile lui Dumnezeu în[tru] fărădelegi[le lor].

4. Pentru acelea, [Domnul] a zis: „Aruncați acestea departe de Mine, [căci] nu binevoiesc în[tru] ele!”.

5. Frumusețea slavei ei[3] a fost disprețuită înaintea lui Dumnezeu, a fost necinstită până întru sfârșit.

6. Fiii și fiicele [ei sunt] în[tru] robia cea rea, în[tru] pecete [fiind] gâtul lor, în[tru semnul] cel rușinos în[tre] neamuri.

7. După păcatele lor a făcut[4] [cu] ei, că[ci] i-a părăsit pe ei întru mâinile celor tari.

8. Căci Și-a întors fața Sa de la mila lor [ἀπέστρεψεν γὰρ τὸ πρόσωπον Αὐτοῦ ἀπὸ ἐλέους αὐτῶν]. Cel tânăr și cel bătrân și copiii lor [au păcătuit] deodată, că[ci] cele rele au făcut deodată [și] nu [au dorit] a asculta.

9. Și cerul s-a îngreunat și pământul i-a urât pe ei, că[ci] nu a făcut tot omul pe el[5] câte au făcut [ei[6]].

10. Și va cunoaște pământul judecățile Tale, [pe] toate cele drepte, Dumnezeu[le!]

11. Au stat fiii Ierusalimului întru batjocură pentru curvele [care erau] întru el [ἔστησαν τοὺς υἱοὺς Ιερουσαλημ εἰς ἐμπαιγμὸν ἀντὶ πορνῶν ἐν αὐτῇ]. Tot cel care trecea pe lângă [cetate] intra [în ea] înainte de soare [πᾶς ὁ παραπορευόμενος εἰσεπορεύετο κατέναντι τοῦ ἡλίου][7].

12. Batjocoreau [cu] fărădelegile lor, precum făceau [și] ei. Înaintea soarelui[8] și-au arătat nedreptatea lor.

13. Și fiicele Ierusalimului [erau] cele spurcate, după judecata Ta, pentru că ele însele s-au spurcat în[tru] neorânduiala împreunării [ἐν φυρμῷ ἀναμείξεως][9].

14. Pântecele meu și cele dinăuntru ale mele ostenește [ostenesc] în[tru] acestea.

15. Eu Te voi îndrepta pe Tine [ἐγὼ δικαιώσω Σε], Dumnezeu[le] [ὁ Θεός], în[tru] dreptatea inimii [ἐν εὐθύτητι καρδίας], că[ci] în[tru] judecățile Tale [este] dreptatea Ta [ὅτι ἐν τοῖς κρίμασίν Σου ἡ δικαιοσύνη Σου], Dumnezeu[le!]

16. Că[ci] le-ai răsplătit celor păcătoși după faptele lor și după păcatele lor cele foarte rele.

17. Ai descoperit păcatele lor, ca să se vadă judecata Ta. Ai șters pomenirea lor de pe pământ.

18. Dumnezeu [este] Judecătorul cel drept [ὁ Θεὸς Κριτὴς δίκαιος] și nu se va minuna de față [καὶ οὐ θαυμάσει πρόσωπον][10].

19. Căci neamurile au ocărât Ierusalimul în[tru] călcare. [Și] frumusețea lui a fost dărâmată de la tronul slavei.

20. S-a încins [cu] sac în loc de veșmântul de bunăcuviință [și cu] funie în jurul capului său în loc de coroană.

21. A lepădat mitra slavei [περιείλατο μίτραν δόξης], pe care Dumnezeu i-a pus-o lui [ἣν περιέθηκεν αὐτῇ ὁ Θεός] [pe cap]. Frumusețea lui întru necinste a aruncat-o la pământ [ἐν ἀτιμίᾳ τὸ κάλλος αὐτῆς ἀπερρίφη ἐπὶ τὴν γῆν].

22. Și eu am văzut și m-am rugat feței Domnului și am zis: „Ajunge [ἱκάνωσον], Doamne [Κύριε], a Se îngreuna mâna Ta peste Ierusalim în[tru] robia neamurilor [τοῦ βαρύνεσθαι χεῖρά Σου ἐπὶ Ιερουσαλημ ἐν ἐπαγωγῇ ἐθνῶν]!

23. Că[ci] l-au batjocorit și nu l-au cruțat în[tru] urgie [ἐν ὀργῇ] și [întru] mânia cu răzbunare [καὶ θυμῷ μετὰ μηνίσεως] [a Ta][11]. Și îl vor sfârși [καὶ συντελεσθήσονται], dacă Tu [ἐὰν Σύ], Doamne [Κύριε], nu ai să-i mustri [cu] [pe] ei în[tru] urgia Ta [μὴ ἐπιτιμήσῃς αὐτοῖς ἐν ὀργῇ Σου]!

24. Că nu în[tru] râvnă au făcut [acestea], ci întru pofta sufletului [lor], [ca] să-și verse urgia lor întru noi în[tru] pradă.

25. Să nu întârzii, Dumnezeu[le], să le răsplătești lor întru capetele [lor și] să poruncești trufia balaurului în[tru] necinste[!]”.

26. Și nu am așteptat mult timp până ce Dumnezeu mi-a arătat mie semeția lui: străpuns în munții Egiptosului [Egiptului], disprețuit [fiind] mai mult [decât] cel mai neînsemnat de pe pământ și mare,

27. trupul lui purtându-se pe valuri, în[tru] semeție multă, și nu era cel care îngroapă [să-l îngroape], că[ci Domnul] l-a disprețuit pe el în[tru] necinste [ὅτι ἐξουθένωσεν αὐτὸν ἐν ἀτιμίᾳ].

28. Nu a socotit că om este și [la] cele din urmă [ale sale] nu a socotit.

29. A zis: „Eu voi fi domnul pământului și al mării”. Și nu a cunoscut că Dumnezeu [este] Cel mare [ὁ Θεὸς μέγας], Cel tare în[tru] tăria Sa [κραταιὸς ἐν ἰσχύι Αὐτοῦ], [întru tăria Sa] cea mare [τῇ μεγάλῃ].

30. [Nu a cunoscut că] El [este] Împărat peste ceruri [Αὐτὸς Βασιλεὺς ἐπὶ τῶν οὐρανῶν] și judecând împărați și începătorii [καὶ κρίνων βασιλεῖς καὶ ἀρχάς].

31. [Că El este] Cel care mă ridică întru slavă [ὁ ἀνιστῶν ἐμὲ εἰς δόξαν] și îi culcă pe cei trufași întru pierire veșnică, în[tru] necinste, că nu L-au cunoscut pe El.

32. Și acum vedeți, mari[lor] ai pământului, judecata Domnului! Că[ci El este] Împăratul cel mare și Cel drept judecând pe cea de sub cer [τὴν ὑπ᾽ οὐρανόν][12].

33. Binecuvântați pe Dumnezeu cei care vă temeți de Domnul în[tru] înțelegere! Că mila Domnului [este] în cei care se tem de El cu judecată,

34. ca să pună deoparte între cel Drept și cel păcătos [și] să răsplătească celor păcătoși întru veac după faptele lor

35. și să-l miluiască pe cel Drept, [izbăvindu-l] de smerirea celui păcătos, și să răsplătească celui păcătos pentru cele pe care [el] i le-a făcut celui Drept.

36. Că bun [este] Domnul cu cei care Îl cheamă pe El în[tru] răbdare, [ca] să facă după mila Sa [cu] cei Cuvioși ai Săi, [ca] să stea pururea înaintea Lui în[tru] tărie [παρεστάναι διὰ παντὸς ἐνώπιον Αὐτοῦ ἐν ἰσχύι].

37. Binecuvântat [este] Domnul întru veac înaintea robilor Săi[!]


[1] Mașina de război cu care se spărgeau porțile și zidurile cetăților.

[2] Iarăși cu referire la Dumnezeu.

[3] A cetății Ierusalimului.

[4] Dumnezeu.

[5] Pe pământ.

[6] Locuitorii Ierusalimului.

[7] Înainte de ora când se deschideau porțile cetății, înainte de răsăritul soarelui. Pentru că acum cetatea era fără porți…

[8] În mod public.

[9] A împreunării sexuale păcătoase.

[10] De fața omului.

[11] Nu au cruțat Ierusalimul, atunci când el a fost lovit de urgia lui Dumnezeu și de mânia Lui cea plină de răzbunare.

[12] Lumea de sub cer. Adică pe noi, ce de pe pământ.

Exemplu clasic

El trăgea cu scobarul în păsări. Pasărea cădea
în moartea ei. A devenit sensibil
numai când a iubit și el
până la dezamăgire.

Prezentul citește în ochii tăi

Criminalul e adesea cel care nu pare suspect.

Mașina albă poate transporta moartea.

A fi polițist e o continuă urmărire.

Pentru firesc e nevoie de smerenie.

Suspansul e inima ta trepidând.

Boala e o necunoscută pe care trebuie să o înveți.

Cartea e o aventură asumată.

Preoția e locul în care Dumnezeu e singura ta împuternicire. Pentru că numai El te poate umple de slava Lui.

Răzbunarea este sinuciderea pe care nu o conștientizezi.

Caravana cu noutăți

Un copil tânăr, nu bătrân,
era avid să mănânce nori, nori albaștri,
ca să afle filosofia existenței.
El nu știa că agentul fortisevăn a fost și el copil,
dar unul care a ales să împuște.
A împușcat rațele și nu le-a mâncat mațele,
pentru că mațele nu se mănâncă.

Frumoasa din pădurea adormită nu a avut pitici,
ci un prinț care a sărutat-o
și i-a spus că libertatea de-a iubi
e mai mare decât injustețea faptului de a urî.
Un elefant nu se legăna
pe o pânză de păianjen,
ci făcea baie în deșert,
pentru că soarele îl indispunea teribil.

Iar vaca milca, nici ea nu era o dulceață de ciocolată,
ci o rățușcă neagră ieșită din aceleași ouă albe.
Puiul, cel rănit în aripă, ce n-a mai putut să zboare,
era la fel de sensibil ca o gâză mică,
strânsă în palmă,
de un alt copil dornic
să știe diferența.

Căci până nu te doare pe tine
cuvântul nu țipă în dicționar.
Până nu te doare,
lucrurile rămân indecise.

Dar copilul de care au râs toți,
inclusiv mama lui, a luat un satâr,
extrem de ascuțit, și l-a arătat mamei sale.
Pentru că poate repede a ucide.
Peste ani, el a rămas să-și apere casa
de căutătorii de senzații tari.
Pe care, conform regimului de audiență
al filmului horror,
i-a căsăpit pe îndelete.

Toamna nu se întorc cocorii
din țările calde.
Broasca oac-oac învață ca să ia Bacul
la anul și la mulți ani.
O nouă falimentare a lumii e prevăzută
de un miliardar electronic.
Diferența dintre un copil și un adult
e judecată conform unei psihologii
de eliminare a stresului.

Căci Ion s-a aplecat și și-a sărutat pământul cu poftă,
în timp ce alții l-au vândut pe degeaba.
Autobuzul s-a răsturnat peste clipe,
în timp ce o femeie vindea roșii stimulate în piață.
Un strat de ceară peste aparența noastră.
Un moșneag de 93 de ani a murit
după ce l-am îngropat pe un altul tot de 93 de ani.

Mirosul morții nu e niciodată identic.
Nici măcar salariile nu sunt identice cu ele însele.
Alarmele sar din clipă în clipă.
Nu știi până unde va trage viața de tine
sau tu de șireturile ei.

Cel puțin o mamă, în parc, își vede în ochi copilul de mâine,
de parcă ar fi azi. Pentru că iubirea anticipează somnul
agentului fortisevăn,
lipsa mea de echilibru
și alte câteva milioane de emisiuni despre tine.

Predică la Duminica a XXI-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

dezamăgirea este o conștientizare brutală a neputinței noastre de a schimba oamenii, lucrurile, evenimentele. Și ea este o urmare a punerii nădejdii noastre în oameni sau într-un proiect anume, la care noi am muncit enorm de mult.

De aceea, când oamenii ne dezamăgesc, când ne înșală încrederea pe care le-am acordat-o sau când noi înșine nu putem să atingem țelul pe care ni l-am propus și de aceea suntem dezamăgiți de propria noastră neputință, dezamăgirea e ca o noapte fără stele. E o durere vie, plină de neputință, de singurătate interioară, care îmbracă încrederea noastră rănită. Dar, în același timp, e o ușă deschisă spre deznădejde, spre starea în care dezamăgirea devine mormânt. Și de aceea dezamăgirea trebuie oprită cât mai repede în sufletul nostru, dacă nu vrem să ne înmormântăm de vii în durere.

Dezamăgirea e pe măsura încrederii acordate, a iubirii dăruite cuiva. Iar Dumnezeu ne dă să trăim iar și iar dezamăgiri de tot felul, pentru a ne învață să construim lucruri mari în mijlocul dezamăgirii, cu dezamăgirea în suflet, dar luptând împotriva ei, și, în același timp, să ne vindecăm de lipirea pătimașă de oameni și de lucruri.

Când am trăit primele dezamăgiri referitoare la oameni le-am suportat cu multă greutate. Credeam atunci că s-a sfârșit toată încrederea și bunătatea mea față de oameni. Că nu mai pot iubi oamenii…

Însă, pentru că nu am lăsat niciodată dezamăgirea să mă biruie, ci am făcut din ea rugăciune și artă, creație vie, continuă, la cote de excelență, adică un continuu dialog onest cu oamenii prin arta și teologia mea, împlinirea mea în mijlocul dezamăgirii, al tristeții, a fost totodată umplerea mea de iubire față de oameni. Căci pe măsură ce m-am dezlipit de iubirea pătimașă de oameni și le-am înțeles neputința lor, pe măsură ce am înțeles de ce mi-au înșelat încrederea, pe atât mi-am văzut și neputința mea. Și, paradoxal, înțelegerea lor și a persoanei mele în profunzimea ei, înțelegerea neputințelor noastre, m-a făcut să iubesc și mai mult oamenii, să îi iubesc duhovnicește, fără să mă mai las dezamăgit de neputințele lor.

De aceea, dezamăgirea nu mai e ușa largă spre deznădejde, ci ușa largă spre iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor, dacă înțelegem, cu harul lui Dumnezeu, de ce oamenii sunt atât de neputincioși în adâncul lor și, în același timp, de ce sunt atât de înalți în aspirațiile lor spre a face bine. Pentru că neputința noastră nu e niciodată mai mare decât dorința noastră de a face binele. Și atunci când suntem prinși în neputința noastră, pironiți în ea ca Tâlharul cel bun pe Cruce, și vedem că nu mai putem schimba lucrurile rele pe care le-am făcut, a lucra în mijlocul dezamăgirii noastre înseamnă a ne lucra propria noastră pocăință.

Pentru că dumnezeiasca pocăința, cea care ne mântuie pe noi, are nevoie de această luciditate sfântă pe care o aduce dezlipirea noastră de iubirea pătimașă de oameni, de noi înșine și de lucruri. Căci pe măsură ce înțelegem că oamenii sunt mai complecși decât toate alegerile lor factuale, pe atât avem mai multă încredere în oameni și iubire față de ei.

De ce? Pentru că o alegere pe care o facem la un moment dat nu înseamnă, în mod neapărat, și că ea este una definitorie pentru noi. Oamenii se grăbesc adesea să își aleagă telefonul, mașina, soția, soțul, casa, profesia. Dar, după ce aleg ceea ce vor, își dau seama că nu au ales chiar atât de bine. De aceea își exprimă imediat dezamăgirea, când văd că lucrurile nu merg bine, deși, atunci când au ales, au crezut că sunt foarte serioși cu ei înșiși.

Din acest motiv, pentru mine referendumul pentru familie nu înseamnă nici o radiografie corectă a „gradul[ui]” de secularizare al societății românești”[2] și nici o intrare „în minoritate a creștinismului românesc”[3], ci o alegere conjuncturală, în care unii au fost lucizi și serioși cu viitorul României în materie de moralitate a familiei, pe când alții au ales indecizia, bagatelizarea sau indiferența față de acest demers civic. Asta nu înseamnă că cei care n-au zis DA la referendum nu se mai căsătoresc sau sunt împotriva familiei și a Bisericii, ci, dimpotrivă, își văd de viața lor în continuare, fiind familiști și având copii și nepoți care își vor întemeia familii.

Căci gradul de religiozitate al României nu se verifică la referendum, ci în viața de zi cu zi, în raporturile dintre noi. Iar Creștinismul românesc, adică Ortodoxia, nu este o ideologie la modă sau un tricou la modă pe care îl îmbraci ca să ieși în oraș, ci modul autentic de existență al omului. Pe care îl poți afirma sau nega după caz, fără ca viața creștină să se spulbere deodată cu negarea ei.

De aceea, dezamăgirea pentru nevalidarea referendumului e firească, căci demersul de apărare al familiei a fost unul cât se poate de sfânt în adâncimea sa plină de responsabilitate. Pentru că el a vrut să apere voia lui Dumnezeu cu omul, pe care Dumnezeu l-a creat ca bărbat și femeie, pentru ca să se însoțească cu însoțire sfântă.

Însă, chiar dacă acest demers constituțional s-a soldat cu un eșec, noi trebuie să mergem mai departe cu și mai multă încredere în Dumnezeu și să ne lăsăm călăuziți de voia lui Dumnezeu în toate compartimentele vieții noastre. Pentru că El știe cum trebuie să ne depășim dezamăgirile și cum să facem din ele relații mult mai profunde la nivel familial și social.

Reușita referendumului ar fi fost drumul scurt, rapid al securizării familiei creștine. Dar dacă, din punct de vedere democratic, am ales drumul cel lung  al luptei pentru viața și moralitatea creștină, atunci trebuie să aprofundăm tot mai mult teologia dumnezeiască a Bisericii și să fim tot mai prezenți în viața și activitatea multiplă a Bisericii, pentru ca să fim tot mai reali creștini ortodocși. Și în loc de o dezamăgire sterilă, fără viitor, trebuie să alegem să fim buni și profunzi părinți de copii și iscusiți și plini de teologie Slujitori ai Bisericii, predicând în mod continuu și în cunoștință de cauză României creștine.

Pentru că secularizarea sau repăgânizarea lumii nu e stopată de legi, afișe sau cutume inventate peste noapte, ci de creștinii ortodocși care își asumă viața și teologia Bisericii în cunoștință de cauză. Creștinii autentici sunt zidurile de care se lovesc și se sparg toate ideologiile și înșelările lumii noastre. Creștinii autentici sunt cei care trăiesc cu Dumnezeu, pentru că se lasă învățați continuu voia Lui.

Dar creștinii autentici nu se nasc la bar, nici la școală, nici la club, nici pe stradă, nici la muzeu, nici la operă, nici la teatru, nici la mall, ci în Biserică. Creștinii autentici sunt cei care mănâncă continuu teologia Bisericii cu sufletul lor flămând de adevăr, pentru ca să trăiască în ei înșiși și în casa lor și în societate ca oameni vii, duhovnicești, locuiți de Dumnezeu prin slava Lui.

Și dacă democrația înseamnă alegerea unui mod social de-a exista în care ai drepturi și obligații,  viața creștină este alegerea prin excelență a lui Dumnezeu, în care ne asumăm întreaga voie a lui Dumnezeu cu noi. De aceea, în relația cu Dumnezeu noi nu ne ghidăm după o filosofie umană, ci după voia Lui revelată nouă, pe care o avem în Sfânta Tradiție și în Sfânta Scriptură și în toată viața Bisericii.  Tocmai de aceea, pentru un creștin, o viață socială reală înseamnă o viață creștină, o viață trăită cu Dumnezeu și în relație vie cu toți oamenii. Căci viața creștină nu este una izolaționistă, ci una care e în relație cu toți și se dăruie spre folosul tuturor.

Iar Biserica Ortodoxă, în România ortodoxă, este cea care a născut în sufletele oamenilor, în mod firesc și nu ideologic, toleranța/ îngăduința creștină. Căci românii ortodocși i-au acceptat de veacuri pe cei care nu sunt ca ei, dar cu care au avut raporturi reale și pașnice. Conviețuirea românilor ortodocși cu cei de alte neamuri, confesiuni și religii e o realitate ce trebuie aprofundată continuu de fiecare dintre noi, dacă vrem să înțelegem aportul Bisericii noastre la viața din România.

Însă Biserica Ortodoxă Română, aici, în pământul țării noastre, tolerează persoanele, altele decât române și ortodoxe, dar nu le acceptă teologia eterodoxă și obiceiurile lor care contravin vieții noastre creștine. Tocmai de aceea, vorbim de 2.000 de ani de Biserica apostolică din România, pentru că Biserica noastră a respins de-a lungul secolelor tot ceea ce nu îi este propriu, rămânând credincioasă teologiei și vieții lui Dumnezeu.

Și atât pe timp de pace, cât și atunci când am fost asupriți teritorial, religios sau ideologic, românii ortodocși și-au păstrat teologia, viața, cultul și limba lor formată și păstrată în Biserică.

Așa că azi, când trăim în mijlocul a diverse  constrângeri ideologice, noi, ca neam și Biserică, nu trăim un lucru nou, ci o situație de persecuție rece pe care am experimentat-o de secole. Și această experiență nu trebuie să ne neliniștească, ci să ne întărească în credință. Pentru că așa cum au trecut mai departe strămoșii noștri, așa vom trece și noi, cu harul lui Dumnezeu…

E 14 octombrie și o pomenim pe Preacuvioasa, Maica noastră, Paraschevi [Παρακσευή][4]. Care din secolul al 11-lea când a trăit[5] și până azi e minunea din mijlocul nostru[6]. Căci ea a crezut cu totul în Cel care ne-a cheamă pe noi la Sine și s-a sfințit în viața monahală, adormind la vârsta de 27 de ani[7]. Însă nici tinerețea, nici bolile, nici ispitele, nici singurătatea, nici asprimea vieții monahale nu au biruit-o pe Sfânta Paraschevi/ Vineri, pentru că s-a lăsat cu totul în mâna lui Dumnezeu, Care a călăuzit-o în tot lucrul cel bun. Fiindcă Dumnezeu îi călăuzește în toate zilele pe toți aceia care se dăruie Lui și care se nevoiesc tot timpul să împlinească voia Sa cea sfântă.

Așadar, iubiții mei, a ne plânge de milă și a ne considera neputincioși nu este soluția pentru noi, ci nevoința și mărturisirea creștină! Cine trăiește cu Dumnezeu vorbește din mijlocul experienței lui de viață. Și dacă suntem cu Dumnezeu nu ne temem de nimic, pentru că Îl alegem mereu pe El, pe Cel care ne călăuzește spre tot adevărul și spre toată lucrarea cea bine plăcută Lui.

Să ne întărim în adevărul și în sfințenia lui Dumnezeu și să nu ne mai facem griji deșarte! Pentru că El știe ceea ce ne trebuie, El știe de ceea ce avem noi nevoie și știe și cum să repare alegerile noastre greșite. Amin!


[1] Începută la 10. 32, în zi de marți, pe 9 octombrie 2018. Soare, 18 grade.

[2] Cf. http://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/.

[3] Cf. https://www.tribuna.ro/stiri/editorialul-zilei/neam-boicotat-138693.html.

[4] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/889/sxsaintinfo.aspx.

[5] Cf. https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/viata-sfintei-cuvioase-parascheva.

[6] A se vedea: https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/vesmintele-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi.

[7] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/10/13/predica-la-pomenirea-sfintei-cuvioase-paraschevi-14-octombrie-2017/.

Înțelepciunea lui Sirah

Intelepciunea lui Sirah

*

Pagina sursă a cărții.

PDFKindleEPUBTorrent

*

Mai înainte de toate a fost zidită înțelepciunea și înțelegerea minții din veac (p. 5).

În comorile înțelepciunii [sunt] parabolele cunoașterii (p. 7).

Inima celui înțelept va gândi parabola și urechea celui ascultător pofta celui înțelept (p. 12).

Urma inimii [se vede] în cele bune [și atunci] fața [omului este] veselă, iar aflarea parabolelor [are nevoie de] gânduri cu [multe] osteneli (p. 46).

Cei înțelepți în cuvinte, și ei s-au înțelepțit și au revărsat parimiele cele precise (p. 60).

Să nu oprești cuvântul în vremea nevoii (p. 15).

Cel care se teme de Domnul va aștepta învățătura și cei care se scoală dis-de-dimineață vor afla buna voire. Cel care caută legea [lui Dumnezeu] se va umple de ea și cel care se preface se va poticni în[tru] ea. Cei care se tem de Domnul vor afla judecată  și îndreptări ca lumina vor aprinde (p. 103).

Chinurile și învățătura [sunt] în toată vremea ale înțelepciunii (p. 70).

Învață-l pe copil și te va uimi! Joacă-te [cu] el și te va întrista! (p. 95).

Copile, din tinerețea ta alege învățătura  și până la bătrâneți vei afla înțelepciunea! Ca cel care ară și [ca] cel care seamănă apropie-te ei și așteaptă roadele cele bune ale ei! Căci în lucrarea ei puțin vei trudi și repede vei mânca roadele sale. Ca aspră foarte este celor neînvățați și nu va rămâne în[tru] ea [întru învățătură] cel fără de inimă. Ca piatra ispitirii va fi tare asupra lui și nu va întârzia să o arunce pe ea. Căci înțelepciunea este după numele ei și nu multora le este arătată (p. 19-20).

Read More

Pași repezi

Onlineul nu ne desparte, ci ne apropie semnificativ de mult! Ne apropie realitatea din el, adică realitatea din noi înșine. Modul cum ne manifestăm adâncul din noi.

Răutatea este un șir lung de slăbiciuni inutile.

Răspunsurile sunt luminări personale.

Boala este răspunsul la exagerările noastre.

Aparența frumuseții costă mai mult decât frumusețea. Pentru că ea pare inutilă atunci când o ai.

Excesul este norma postmodernității. Cine nu exagerează n-are loc în cutumele prezentului. Pentru că prezentul, în mod ideologic, este rezervat excentricilor.

Ritmul a luat locul versului. Ne interesează doar graba în care ne pierdem urma.

Page 1 of 589

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort