Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Etichetă: pr. dorin picioruș (Page 1 of 583)

Iluziile literaturii și deziluziile criticii [1]

Bogdan Crețu, Iluziile literaturii și deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic și ideologic, Ed. EuroPress Group, București, 2015, 422 p.

*

E o carte de cronici literare, în continuarea cărții de debut, din 2005, Arpegii critice, și a fost scrisă timp de 9 ani, p. 5. Autorul se acuză de teribilism, p. 5. Depinde ce înseamnă „teribilism” din punctul său de vedere. E vorba de „o carte de critică a criticii”, p. 6.

Cineva jonglează cu propriile idei după cum bate vântul, p. 9. „Critica adevărată se scrie cu seninătate, chiar când este negativă”, p. 9. Îi dau dreptate!

„efortul de obiectivare”, p. 9, de obiectivitate.

Un crez al autorului pe care îl împărtășesc și eu cu tot sufletul meu: „literatura adevărată e cea care e cel mai puțin literară”, p. 12. Adică aceea care vorbește din plin despre experiențele oamenilor. Care nu literaturizează experiența, ci o exprimă de-a dreptul.

„Kafka e mai ales un profet decât un scriitor”, p. 14. „Proust e printre ultimii mari scriitori ai literaturii europene”, p. 15. Sunt de acord și cu afirmația: „marii artiști instituie o poetică a realității”, p. 19.

„curățitul, spălatul și cârpitul Sfinților în Biserică”, p. 20; „lungă și anevoioasă corvoadă”, p. 23; „austeritatea [într-un dicționar este]…o garanție a seriozității”, p. 24. În loc de: „nu este neîndreptățit nici un clasic”, p. 25, aș fi scris: „nu este nedreptățit…”.

„stricta contemporaneitate”, p. 25; „vițăvercea”, spus ironic, în loc de viceversa, p. 27; Alex. Ștefănescu „nu are simțul măsurii”, p. 28; „în afara lui Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Virgil Tănase, Nicolae Breban, Ion Negoițescu, Ion Vianu, Ileana Mălăncioiu, Dorin Tudoran și Mircea Dinescu, tare mi-e teamă că disidenții adevărați s-au cam întremat după 1989”, p. 35.

„Alex Ștefănescu are talentul de a omite chiar operele cele mai importante ale unor autori”, p. 37. Omite esențialul…O ironie puternică, la care am râs în mod neașteptat.

Alex Ștefănescu neagă valoarea literară a scrierilor lui Paul Goma, p. 38.

Marin Mincu e „un critic incomod”, p. 40. Iar la noi, în România, „prestigiul nu acoperă neapărat stricta valoare a unui autor”, p. 40. Mincu nu e un critic înregimentat, p. 40.

„poezia nu se poate dezlipi de poetică”, p. 54; autorul consideră că Marin Mincu este „cel mai pertinent…cunoscător al poeziei noastre din secolul al XX-lea”, p. 57.

Bineînțeles că nu pot fi de acord cu aberanta idee a lui Negrici, care susține „lipsa de organicitate”, p. 62, a literaturii române. Operele care lui îi par „izolate”, p. 62, au legătură organică între ele, pentru că așa stau lucrurile în orice literatură a lumii.

Manolescu e complexat de Istoria lui Călinescu, p. 66. În Istoria sa, Manolescu are o atitudine „orgolioasă, care îi subminează șiret pe rivali și manipulează istoria receptării după propriul interes”, p. 68. „Eminescu, Creangă sunt autori pe care Manolescu nu îi simte, la care nu rezonează”, p. 73. „Nicolae Manolescu trișează, ba uneori chiar falsifică, deloc naiv, imaginea cutărui scriitor și, mai ales, istoria receptării sale”, p. 84.

„Mircea Cărtărescu (care îi smulge criticului mult mai multe superlative decât Eminescu) pare a fi, în schimb, cel mai mare scriitor postbelic. Spiritul critic al lui Manolescu aproape că intră în hibernare în acest capitol, dând semne de revigorare în cazul unor titluri fără mare miză”, p. 86.

Istoria critică nu e o operă de cercetare, ci un puzzle din eseurile și publicistica anterioare ale autorului. În afara textelor din primul volum, apărut în 1990, și a celor din Poeți romantici ori din Arca lui Noe, majoritatea capitolelor sunt rodul acestei improvizații”, p. 88.

Istoria ieroglifică [este] o carte unică în Europa începutului de secol XVIII, cel mai îndrăzneț bestiar european”, p. 100. „Cantemir este mai degrabă un scriitor european decât unul român”, p. 109.

„la 15 ianuarie și 15 iunie se mimează dezbateri”, când vine vorba de persoana și opera lui Mihail Eminescu, p. 120. Opera lui Eminescu trebuie reeditată în mod profesionist, p. 120, pentru că „o editare eronată a lui Eminescu înseamnă de fapt o falsificare a sa”, p. 121.

„o bătălie canonică”, p. 124, pentru ierarhia valorică a scriitorilor români; „un cec de încredere semnat în alb”, p. 125;  studiul lui Iulian Costache despre Eminescu trebuie să aibă urmări, p. 126.

„nimic nu îngroapă mai strașnic în uitare un scriitor decât nepăsarea urmașilor săi”, p. 128, față de el și opera lui.

Critica literară, crede autorul, nu se ocupă în primul rând cu modul cum sunt scrise cărțile, ci cu ce conțin ele, p. 134. Cu valoarea experienței pe care ne-o propun.

Antonio Patraș a dovedit în cazul lui Ibrăileanu că opera lui e unitară, „că există o concepție profundă în spatele ei, ba chiar un program”, p. 134. Iar Bogdan Crețu ne invită să îi analizăm pe clasicii literaturii, pentru că „clasicii nu supraviețuiesc din inerție, ci în primul rând grație provocărilor hermeneutice pe care le suscită și cărora le fac față”, p. 134. Și îi dau dreptate!

Întrebări și răspunsuri teologice (vol. 1)

Intrebari si raspunsuri teologice (vol. 1)

*

Pagina sursă a cărții.

PDFEPUBKindleTorrent

*

Întrebările la care am răspuns în această carte:

1. Câți colaci cuprinde un căpețel și ce semnifică ei? (5-7)

2. Care sunt numele care apar în cartea Facerea? (7-20)

3. Ce a fost mai înainte: oul sau găina? (20-21)

4. Ce spun canoanele Bisericii despre căsătorie? (21-41)

5. Când a apărut ideea de Sinod Ecumenic în canoanele Bisericii? (41-42)

6. Care canon bisericesc atestă pentru prima oară Taina Sfintei Mirungeri? (42)

7. Diaconița trebuie hirotesită sau hirotonită? (42-43)

8. Ce spun canoanele Bisericii despre superstiții? (43-44)

9. Ce spun canoanele Bisericii despre travestire și purtarea de măști? (44-45)

10. Ne putem duce la mare, ca să facem baie în comun? (45-46)

11. Cum a născut Maica lui Dumnezeu potrivit canoanelor Bisericii? (46)

12. În ce canon ni se vorbește despre primele 6 Sinoade Ecumenice? (47)

13. În ce canon este atestată realitatea istorică și veridicitatea teologică a Sfântului Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul? (47)

14. Când se primește Taina Sfintei Mirungeri? (47)

15. Are de-a face cu învățătura Bisericii proverbul „cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”? (48)

16. Ce înseamnă faptul că Domnul „este apărătorul mântuirilor unsului Său” [Ps. 27, 8, LXX]? (48-49)

17. Cum trebuie să înțelegem cuvântul: „Glasul Domnului întărind cerbii” [Ps. 28, 9, LXX]? (49)

18. De ce Domnul „va descoperi dumbrăvile” [Ps. 28, 9, LXX]? (49-50)

19. Ce a vrut să spună Sfântul David prin expresia: „Domnul va locui potopul” [Ps. 28, 10, LXX]? (50)

20. Care este zidul celor care iubesc legea Domnului [Par. lui Sal. 28, 4]? (50-51)

21. De cine sunt prinși oamenii în Par. lui Sal. 28, 12? (51)

22. Ce înseamnă „să nu fii exeget [ἐξηγητὴς] neamului celui fărădelege” [Par. lui Sal. 29, 18, LXX]? (51-52)

23. Ce înseamnă: „dar ieșirea lui nu a spălat-o” [Par. lui Sal. 30, 12]? (52)

24. Cum trebuie să înțelegem duhovnicește locul de la Par. lui Sal. 30, 17? (52-53)

25. Ce înseamnă: „Mulge lapte și va fi unt!” [Par. lui Sal. 30, 33]? (53-54)

26. Ce s-a petrecut cu Sfintele Moaște ale Sfântului Profet Elisseos și ale Sfântului Profet Ioannis Botezătorul în timpul lui Iulianos Apostatul? (54-55)

27. Ce a spus Sfântul Mare Mucenic Artemios despre dumnezeii păgâni, Sibile și Virgilius? (55)

28. De ce se veselește inima în osteneală [Eccl. 2, 10]? (55-56)

29. Ce înseamnă a vedea binele în toată osteneala noastră [Eccl. 3, 13]? (56)

30. Care sunt numele Sfinților Apostoli conform Matteos 10? (56-57)

Read More

Lucas, cap. 14, 12-24, cf. BYZ

12. Și [Iisus] zicea și celui care L-a chemat pe El: „Când ai să faci prânz sau cină, nu-ți chema prietenii tăi, nici frații tăi, nici rudeniile tale, nici vecinii cei bogați! Ca nu cumva și ei să te cheme pe tine și să-ți fie ție răsplată.

13. Ci, când ai să faci ospăț, cheamă-i pe cei săraci, pe cei ologi, pe cei șchiopi, pe cei orbi!

14. Și fericit vei fi, că nu au să-ți răsplătească ție! Căci ți se va răsplăti ție [ἀνταποδοθήσεται γάρ σοι] în[tru] învierea celor Drepți [ἐν τῇ ἀναστάσει τῶν Δικαίων]”.

15. Iar, auzind acestea, unul [dintre] cei care au șezut [la masă], I-a zis Lui: „Fericit [este] care va mânca pâine în[tru] Împărăția lui Dumnezeu!”.

16. Iar El i-a zis lui: „Un om oarecare a făcut cină mare și i-a chemat pe cei mulți.

17. Și l-a trimis pe robul său [la] ceasul cinei să zică celor care au fost chemați: «Veniți [Ἔρχεσθε], că acum toate este [sunt] pregătite [ὅτι ἤδη ἕτοιμά ἐστιν πάντα]!».

18. Și toți au început [Καὶ ἤρξαντο πάντες], unul câte unul [ἀπὸ μιᾶς], să-și ceară iertare [παραιτεῖσθαι]. Cel dintâi i-a zis lui: «Ogor am cumpărat și am nevoie să ies și să îl văd pe el. Rogu-te [ἐρωτῶ σε], ai [milă] iertându-mă [ἔχε με παρῃτημένον]!».

19. Și altul i-a zis: «Cinci perechi de boi am cumpărat și merg să-i probez pe ei! Rogu-te, ai [milă] iertându-mă!».

20. Și altul i-a zis: «[Cu] femeie m-am însurat [Γυναῖκα ἔγημα] și pentru aceasta nu pot să vin [καὶ διὰ τοῦτο οὐ δύναμαι ἐλθεῖν]».

21. Și venind robul acela, a vestit acestea domnului său. Atunci, urgisindu-se [ὀργισθεὶς] stăpânul casei, a zis robului său: «Ieși îndată întru străzile și aleile cetății [Ἔξελθε ταχέως εἰς τὰς πλατείας καὶ ῥύμας τῆς πόλεως] și pe cei săraci și pe cei ologi și pe cei șchiopi și pe cei orbi adu-i aici!».

22. Și a zis robul: «Doamne [Κύριε], făcutu-s-a precum ai poruncit [γέγονεν ὡς ἐπέταξας] și încă este loc [καὶ ἔτι τόπος ἐστίν]!».

23. Și a zis domnul către rob: «Ieși întru căi și [la] ziduri [Ἔξελθε εἰς τὰς ὁδοὺς καὶ φραγμούς] și îndeamnă-i să intre [καὶ ἀνάγκασον εἰσελθεῖν], ca să se umple casa mea [ἵνα γεμισθῇ ὁ οἶκός μου]!»”.

24. Căci vă zic vouă, că niciunul [dintre] oamenii aceia care au fost chemați [nu] va gusta [din] cina Mea. Căci mulți sunt cei chemați [Πολλοὶ γάρ εἰσιν κλητοί], dar puțini [sunt] cei aleși [ὀλίγοι δὲ ἐκλεκτοί]”.

Predică la Duminica a III-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

când Domnul ne vorbește despre grijile cele lumești, El ne întreabă: De ce vă îngrijorați/ de ce vă neliniștiți [τί μεριμνᾶτε] [Mt. 6, 28, BYZ] pentru ele? De ce faceți o grijă excesivă din mâncare, băutură, îmbrăcăminte, locuință, profesie, familie, sănătate, ca și când acestea ar fi cele mai importante pentru voi? Însă, când ne vorbește despre scopul fundamental al vieții noastre, El ne spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu [Ζητεῖτε δὲ πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ] și dreptatea Lui [καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ]!” [Mt. 6, 33, BYZ].

Și prin aceasta El ne schimbă grijile, grijile multiple, în mod steril obositoare, cu căutarea sfințeniei Sale. Cu căutarea Lui. Pentru că ne spune că adevărata viață, viața creștină, constă în a căuta sfințenia și nu în a fi înrobiți de frica zilei.

Căci frica nu te lasă să vezi mai departe de ea. Frica te face un iepure de câmp cu inima accelerată la maximum. Frica te înșurubează, ca orice patimă, în irealitate, și te face să trăiești emoțiile delirante ale unor presupuse catastrofe personale.

Dar catastrofele pot să nu se petreacă niciodată! Iar tu ai trăit înfricoșat de ele, ai trăit decuplat de la realitate, ai trăit în irealitatea lui „se vor petrece”…

Tocmai de aceea, porunca dumnezeiască a căutării Împărăției și a dreptății lui Dumnezeu, adică a sfințeniei Sale, e legată de următoarea făgăduință dumnezeiască: „și acestea toate se va [vor] adăuga vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]” [Mt. 6, 33, BYZ]. Căci Domnul ne făgăduiește aici că ne va asigura El nevoile noastre reale, dacă noi suntem continuu căutători ai sfințeniei Sale. Și așa și face, dacă ne încredem în El!

De aceea, simt să dau mărturie, cu multă recunoștință, despre acest lucru, pentru că eu am experimentat această Evanghelie în toată viața mea. Pentru că o parte din viață mi-am petrecut-o în griji, în griji pentru sănătate, pentru studii, pentru slujirea mea preoțească, pentru cărțile mele, pentru familia mea, pentru oamenii pe care îi iubesc. Și toate acestea m-au obosit, m-au istovit, m-au tracasat continuu. Pentru că, în cele din urmă, toate au fost rânduite foarte bine de către Dumnezeu, toate s-au petrecut mai presus de modul cum îmi reprezentam eu viitorul, iar grijile mele au fost degeaba…

De aceea, într-o zi de pocăință, din luminarea lui Dumnezeu, m-am hotărât să ascult porunca Domnului și făgăduința Lui din Mt. 6, 33. Să o ascult pentru tot restul vieții mele! Adică am început să mă concentrez cu totul pe viața mea teologică și preoțească, pe slujirea mea, și nu am mai lăsat să intre în inima mea nicio grijă sâcâitoare pentru viața mea. Pentru că I-am lăsat Lui toate nevoile mele reale, iar eu am început să mă ocup de sfințenia Lui și de dreptatea Sa. De împlinirea voii Sale cu oamenii. Și așa m-am liniștit în mod fundamental!

Căci din acea clipă nu am mai avut dureri de cap neavenite, palpitații, insomnii, așteptări romanțate, nu am mai căutat ca lucrurile să arate într-un anume fel, n-am mai trăit sub imperiul nesiguranței, ci am luat toată viața așa cum e, bucurându-mă de orice lucru.

Și atunci am început să trăiesc lucrurile minunate, dumnezeiești, ale făgăduinței Sale celei dumnezeiești! Atunci am înțeles ce înseamnă să Îi lași lui Dumnezeu nevoile tale, ca El să ți le rezolve și tu să te concentrezi asupra sfințeniei Sale. Pentru că am început să văd cum sunt anunțat, în mod minunat, despre lucrurile de care am nevoie și cum îmi vin lucrurile de care am nevoie, fără să mă zbat deloc pentru ele. Cum îmi vin toate de la El, în timp ce eu sunt concentrat pe slujirea Lui.

Și astfel credința mea în El a crescut și mai mult! Pentru că credința crește din luminările Lui față de noi, din înțelegeri sfinte. Căci toate cuvintele Sale sunt adevărate și toate făgăduințele Sale sunt drepte. Și El ne poruncește sfințenia, ne poruncește pacea, ne poruncește împlinirea noastră interioară, făgăduindu-ne confortul de care avem nevoie.

Căci ce e sfințenia? E trăirea în noi a mângâierii celei dumnezeiești a lui Dumnezeu. Iar confortul trupesc, pe care ni-l asigură Domnul, e tot o mângâiere de la El, pentru ca noi să ne simțim bine și sufletește și trupește.

Așadar, ceea ce vrea să ne spună Evanghelia de azi, iar eu am confirmat prin propria mea experiență, e aceea că poruncile lui Dumnezeu sunt profund existențiale. Că ele sunt valabile oricând și oriunde și pentru oricine și că, pe măsură ce le trăim în noi înșine, ele ne schimbă așa după cum dorește Dumnezeu.

De aceea, orice poruncă a lui Dumnezeu pe care noi nu încercăm să o împlinim la modul existențial, ne privează de o întreagă experiență dumnezeiască de viață. Nu o împlinești, atunci nu știi cum e! Dacă o împlinești, atunci devii teolog. Pentru că poți vorbi din ceea ce Dumnezeu te învață prin împlinirea poruncilor Sale.

Tocmai de aceea, Scriptura și Tradiția Bisericii sunt pline de poruncile lui Dumnezeu pentru noi. Și în măsura în care le dăm crezare, vedem că ele lucrează în noi, că ne schimbă dumnezeiește. Iar oamenii duhovnicești se cunosc între ei tocmai din aceste amănunte experiențiale ale vieții noastre cu Dumnezeu. Căci ei știu când cineva se roagă, postește, contemplă, dă milostenie, iartă, se bucură, iubește, se smerește, are evlavie și frică de Dumnezeu, tocmai din rezultatele experienței lor duhovnicești. Pentru că și ei au făcut acestea toate, într-un anumit grad, și recunosc rezultatele palpabile, în alții, ale împlinirii voii lui Dumnezeu. Adică au o experiență de viață comună și de aceea se înțeleg unii pe alții.

Iar Evanghelia de azi, după cele două duminici ale Sfinților, e sublinierea neapărată în viața creștină. Pentru că oamenii care se umplu de slava lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale, pentru a fi martori ai vieții cu Dumnezeu, trebuie să fie liberi de frici și de griji. Cine slujește lui Dumnezeu, cine propovăduiește voia Lui cu oamenii, trebuie să fie mai presus de frici și de griji și de interese meschine. Pentru că noi nu suntem puși de El să dăm bani oamenilor, ci să dăruim tuturor slava Lui și teologia Sa cea mântuitoare.

Iar oamenii percep Biserica, viața și teologia ei în măsura în care sunt luminați de Dumnezeu.

Cei care iau lucrurile în derâdere nu au ajuns să înțeleagă Casa lui Dumnezeu. Cum El Se coboară în oameni și îi schimbă în mod dumnezeiește.

Cei care se apropie în mod interesat de Biserică au nevoile lor particulare, dar nu văd că Biserica e comunitate și comuniune. Că e depășirea individualismului.

Cei care încep să se pocăiască, se întorc și coboară în ei, pentru ca să înceapă viața în ascultarea de El. Și de aici încep, de fapt, să se formeze realii credincioși ai Bisericii! Pentru că realii credincioși ai Bisericii, venindu-și în fire prin pocăință, ajungând la conștientizarea de sine, încep să își asume toată teologia și viața Bisericii. Și pe cât îți asumi poruncile lui Dumnezeu, voia Lui cu noi toți, pe atât devii mai încăpător, mai înțelegător, mai profund, pentru că Dumnezeu lucrează în mod real în tine.

Și astfel înțelegem de ce certurile și despărțirile între oameni nu au componentă duhovnicească. Și de ce neștiința în cele teologice și duhovnicești e o consecință directă a necunoașterii experimentale a voii lui Dumnezeu. Căci dacă nu împlinim poruncile lui Dumnezeu și nu ne sfințim așa după cum dorește El, cum am putea să înțelegem voia Lui?  Cum să înțelegem Scriptura și Tradiția, pe Sfinți, viața și istoria Bisericii, dacă nu ne nevoim zilnic să studiem toate acestea și, în același timp, să ne sfințim viața?

Pentru că toate au legătură între ele. Toată învățătura Bisericii are legătură interioară. Iar dacă înțelegi ceva în mod greșit, atunci înțelegerea tuturor celorlalte învățături se contaminează de înțelegerea defectuoasă a uneia dintre învățăturile Sale. Și până nu vezi unde greșești, stagnezi. Iar dacă stagnezi, involuezi. Și dacă decazi tot mai mult din înțelegerea unitară a teologiei Bisericii, atunci începi să preferi o formă eretică de a vedea relația cu Dumnezeu.

Da, lucrurile sunt profunde! Și ele ne devin tot mai clare pe măsură ce începem cu începutul: cu împlinirea faptică, totală, a poruncilor Lui, așa după cum El dorește să le împlinim. Și faptele credinței te învață adâncul poruncilor Sale, pentru că te umplu de slava Lui și de cunoaștere teologică. Iar slava Lui te face contemplativ și văzător de Dumnezeu, intimizându-te tot mai mult cu El. Iar cel care crește duhovnicește, prin luminări și vederi dumnezeiești și prin lăsarea cu totul în mâna Lui, crește în sfințenie în mod uluitor de mult, pentru că El îi aduce sporiri uluitoare.

…Da, știu ce cred și ce spun cei care nu au avut nicio experiență duhovnicească în viața lor! Tot ce spun eu acum e „barbologie” pentru ei. Căci și barba li se pare ceva „nefiresc”…

Însă sfințenia e o realitate palpabilă, nu o poveste, nu un ideal, nu o fantasmă! Sfințenia e viața noastră cu Dumnezeu, dacă credem tot ceea ce El ne-a spus. E de ajuns să începeți să experimentați postul sau rugăciunea sau privegherea Bisericii, chiar dacă sunteți sau nu sunteți credincioși, și veți vedea schimbări reale în dumneavoastră înșivă. Pentru că toate poruncile lui Dumnezeu sunt viața Bisericii. Sunt viața reală a omului, cea adevărată. Și când începi să trăiești viața Bisericii începi să te însănătoșești. Dar dacă o trăiești, fiind deplin încredințat că te va face sănătos, adică te va sfinți? Atunci cu atât mai repede și mai evident vei trăi schimbările lui Dumnezeu din viața ta.

Așadar, iubiții mei, sfințenia e viața reală a omului, e viața Bisericii, iar grijile și fricile deșarte sunt necredință! Pentru că vorbim despre lucruri pe care, în aparență, Dumnezeu „nu le-ar cunoaște” sau „nu ar dori să ni le dăruie”.

Însă El ne dăruie ceea ce ne trebuie! Ni le dăruie când ne trebuie. Și când ne moare cineva drag, nu trebuie să ne gândim doar la noi și la binele nostru, ci, în primul rând, la el, la binele lui veșnic. Căci dacă Dumnezeu l-a luat acum de lângă noi, de unde știm noi care este rostul acestui lucru? Iar dacă cineva trăiește ani mulți, dar fără o schimbare în bine, este acest lucru „un bine”? Nu!

Iar dacă nu primim un lucru azi, pe care ni-l dorim, înseamnă că e un lucru care nu ne trebuie cu adevărat. După cum ne înconjurăm de tot felul de lucruri, pe care le credem „neapărate” la un moment dat, ca, în definitiv, să constatăm că nu le folosim deloc.

Ne-au plecat anumiți prieteni? Suntem mai obosiți și mai îmbătrâniți decât ieri? Sunt tot mai rari oamenii cinstiți din jurul nostru? Să acceptăm lucrurile așa cum sunt! Să facem ce se poate, cu cei care vor să facă ceva împreună cu noi! Pentru că lamentările nesfârșite nu au de-a face cu eficiența creștină. Iar viața creștină e cea mai eficientă viață cu putință. Pentru că e viața sfințeniei, a continuei depășiri, a continuei înțelegeri, a continuei experiențe. Iar dacă nu arăți lucruri reale, sfinte, frumoase în tine și în alții, în relația cu Dumnezeu, e un nonsens. Pentru că viața cu Dumnezeu e viața plină de fapte de sfințenie și de depășiri de sine.

Vă doresc numai bine și multă împlinire duhovnicească! Amin.


[1] Începută la ora 20. 38, în zi de marți, pe 12 iunie 2018. Sunt 32 de grade.

Lucas, cap. 14, 1-11, cf. BYZ

1. Și a fost când a intrat El întru casa unuia [dintre] conducătorii fariseilor, [în] sabat, să mănânce pâine și ei erau pândindu-L pe El[1].

2. Și iată, un oarecare om era idropic [ὑδρωπικὸς][2] înaintea Lui!

3. Și Iisus, răspunzând, a zis către învățătorii de lege și [către] farisei, zicând: „Oare este îngăduit a vindeca [în] sabat [Εἰ ἔξεστιν τῷ σαββάτῳ θεραπεύειν]?”.

4. Dar ei au tăcut. Și [Iisus], apucându-l, l-a vindecat pe el și l-a eliberat.

5. Și [El], răspunzând către ei, a zis: „Al căruia [dintre] voi [Τίνος ὑμῶν], fiul sau boul [υἱὸς ἢ βοῦς], va cădea întru fântână [εἰς φρέαρ ἐμπεσεῖται] și nu îl va trage numaidecât pe el în ziua sabatului?”.

6. Și iar[ăși] nu au putut să-I răspundă Lui despre acestea.

7. Și zicea parabolă [παραβολήν] către cei chemați [πρὸς τοὺς κεκλημένους], văzând cum alegeau șederile cele dintâi [τὰς πρωτοκλισίας], zicând către ei:

8. „Când ai să fi chemat de către cineva la nuntă, să nu șezi întru șederea cea dintâi! Ca nu cumva să fie chemat de către el [μήποτε ᾖ κεκλημένος ὑπ᾽ αὐτου] [altcineva, care este] mai cinstit [decât] tine [ἐντιμότερός σου],

9. și venind, cel [care și] pe tine și pe el [v-a] chemat, îți va zice ție: «Dă locul acestuia!». Și atunci ai să începi, cu rușine, a ține locul cel mai de pe urmă.

10. Ci, când ai să fi chemat, mergând, șezi întru locul cel mai de jos! Ca, [atunci] când are să vină cel care te-a chemat, să-ți zică ție: «Prietene, urcă mai sus!». Atunci îți va fi ție slava înaintea celor care stau împreună cu ție [tine].

11. Că[ci] tot cel care se înalță pe sine va fi smerit [Ὅτι πᾶς ὁ ὑψῶν ἑαυτὸν ταπεινωθήσεται][de către Dumnezeu] și cel care se smerește pe sine va fi înălțat [καὶ ὁ ταπεινῶν ἑαυτὸν ὑψωθήσεται] [de către El]”.


[1] Ca să Îl prindă în cuvânt.

[2] Hidropic. Care suferă de de hidropizie, cf. http://www.dex.ro/hidropic. Iar hidropizia este „este o acumulare anormală de lichid seros, prin diverse mecanisme, la nivelul unor cavități preformate (peritoneală, pleurală, pericardică), al unor compartimente din organism sau în țesutul conjunctiv”, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Hidropizie.

Lucas, cap. 13, 18-35, cf. BYZ

18. Și [Iisus] zicea: „[Cu] ce este asemenea Împărăția lui Dumnezeu? Și [cu] ce o voi asemăna pe ea?

19. Asemenea este grăuntelui de muștar, pe care omul, luându-l, l-a pus întru grădina sa; și a crescut și s-a făcut întru copac mare și păsările cerului s-a[u] cuibărit în[tru] ramurile sale”.

20. [Și] iarăși a zis: „[Cu] ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu?

21. Asemenea este aluatului, pe care femeia, luându-l, l-a ascuns întru făina cea de trei sata[1] [εἰς ἀλεύρου σάτα τρία]/ cea de trei măsuri de grâu, până ce s-a dospit toată”.

22. Și [Iisus] umbla prin cetăți și sate învățând și călătorie făcând întru Ierusalim.

23. Și cineva I-a zis Lui: „Doamne, oare puțini [sunt] cei care se mântuie?”. Iar El a zis către ei:

24. „Chinuiți-vă [Ἀγωνίζεσθε] să intrați prin poarta cea strâmtă [εἰσελθεῖν διὰ τῆς στενῆς πύλης]! Că mulți, vă zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea.

25. [Până] când are să se ridice stăpânul casei și are să încuie ușa, și aveți să începeți afară să stați și să bateți [în] ușă, zicând: «Doamne, doamne, deschide-ne nouă!». Și, răspunzând, vă va zice vouă: «Nu v-am știut pe voi [Οὐκ οἶδα ὑμᾶς]. De unde sunteți [πόθεν ἐστέ]?».

26. Atunci veți începe a zice: «Am mâncat înaintea ta și am băut și în drumurile cele largi ale noastre ai învățat».

27. Și vă va zice: «Vă zic vouă, nu v-am știut pe voi de unde sunteți! Depărtați-vă de la mine toți lucrătorii nedreptății [οἱ ἐργάται τῆς ἀδικίας]!».

28. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților, când aveți să vedeți pe Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți Profeții în Împărăția lui Dumnezeu, iar voi izgoniți afară.

29. Și vor veni de la răsărituri și [de la] apusuri, și [de la] miazănoapte și [de la] miazăzi și vor ședea în[tru] Împărăția lui Dumnezeu.

30. Și iată, sunt cei din urmă care vor fi cei dintâi și sunt cei dintâi care vor fi cei din urmă!”.

31. În acea zi au venit unii [dintre] farisei, zicându-I Lui: „Ieși și pleacă de aici, că Irodis voiește să Te omoare [Ἡρῴδης θέλει Σε ἀποκτεῖναι]!”.

32. Și [Iisus] le-a zis lor: „Mergând [Πορευθέντες], ziceți vulpii acesteia [εἴπατε τῇ ἀλώπεκι ταύτῃ]: «Iată, scot demoni [Ἰδού, ἐκβάλλω δαιμόνια] și vindecări fac azi și mâine [καὶ ἰάσεις ἐπιτελῶ σήμερον καὶ αὔριον] și, [în] a treia [zi], Mă desăvârșesc [καὶ τῇ τρίτῃ τελειοῦμαι]!»!

33. Dar Mi se cuvine [ca] astăzi și mâine și [după aceea] având a merge, că nu se poate să piară Profet afară [de] Ierusalim [ὅτι οὐκ ἐνδέχεται Προφήτην ἀπολέσθαι ἔξω Ἱερουσαλήμ].

34. Ierusalim[e] [Ἱερουσαλήμ], Ierusalim[e] [Ἱερουσαλήμ], cel care omori pe Profeți [ἡ ἀποκτένουσα τοὺς Προφήτας] și omori cu pietre pe cei trimiși către tine [καὶ λιθοβολοῦσα τοὺς ἀπεσταλμένους πρὸς αὐτήν], de câte ori am voit să adun pe copiii tăi [ποσάκις ἠθέλησα ἐπισυνάξαι τὰ τέκνα σου], precum găina pe puii ei sub aripi [ὃν τρόπον ὄρνις τὴν ἑαυτῆς νοσσιὰν[2] ὑπὸ τὰς πτέρυγας], și nu ați voit [καὶ οὐκ ἠθελήσατε]!

35. Iată, vă voi lăsa vouă casa voastră pustie! Și vă zic vouă, că nu aveți să Mă vedeți până va veni [ziua] când aveți să ziceți: «Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [Εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου]!»”.


[1] Satonul [σάτον] fiind o măsură de grâu.

[2] Pentru că, deși νοσσιὰν e la singular, substantivul are sens de plural.

Predică la Duminica a II-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

prin ce se caracterizează poporul român?  Prin ce s-a caracterizat în trecut și prin ce se caracterizează el în prezent?

Istoria noastră ne arată că poporul român a fost unul statornic[2] pe aceste meleaguri, pentru că noi aici ne-am născut ca popor și am crescut, că a fost și este creștin-ortodox în mod fundamental[3], că am trecut prin multe primejdii de-a lungul istoriei, dar că ne-am arătat viteji în fața pericolelor de tot felul, că ne-am dorit unitatea de neam și de credință și ne-am obținut-o la 1918[4], pentru că ne-am luptat pentru ea.

Și ca un popor să trăiască 2.000 de ani în același loc, apărându-și identitatea de neam, de credință, de limbă, de experiență, asta înseamnă că este un popor robust, un popor care are răbdare, un popor care muncește, care iubește lucrurile adevărate și bune și care crede în împlinirea lui istorică, dar și veșnică.

De aceea, dacă privim trecutul nostru, este evident faptul că „poporul român este născător de Sfinți și de eroi”[5], de genii cu o operă bulversantă și de mari oameni de cultură și de știință.

Însă Sfinții români canonizați[6] sunt o mică parte din numărul Sfinților români. Tocmai din acest motiv, duminica de azi, care e închinată Sfinților români începând cu anul 1992[7], îi are în vedere pe „toți Sfinții din neamul românesc, știuți și neștiuți”[8] de către noi, dar care cu toții sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Căci așa cum duminica trecută i-am prăznuit la un loc pe toți Sfinții Bisericii, pentru ca nimeni să nu fie desconsiderat prin uitarea noastră, tot la fel și azi îi cinstim la un loc pe toți Sfinții români, pentru ca să nu desconsiderăm pe niciunul dintre ei. Căci Sfinții noștri, canonizați sau nu de către Biserică, știuți sau neștiuți de către noi, din trecut sau din apropierea noastră din punct de vedere temporal, sunt rugători neadormiți pentru noi, dar și exemple autentice de românitate.

Pentru că atunci când vrem să vorbim despre cum e poporul român, despre cum e atunci când se împlinește la nivel personal, trebuie să ne referim la Sfinții, la geniile, la eroii, la marile caractere ale neamului românesc. Căci toți aceștia sunt definitorii pentru poporul român, pentru că pun în evidență, într-un mod personal, modul de a fi al românilor.

Cum suntem azi, noi, românii? Vom afla acest lucru din mai multe puncte de vedere puse la un loc!

Acad. Ioan Aurel Pop spune că suntem foarte critici cu noi înșine și de aceea trebuie să învățăm să fim demni, adică să acceptăm deopotrivă și binele și răul nostru[9]. Dar dacă suntem critici cu noi înșine, atunci suntem realiști, pentru că nu ne place să ne mințim pe noi înșine.

Adrian Niculescu spune că de mici suntem crescuți cu o mentalitate concurențială, fapt pentru care nu avem spirit de echipă[10]. Însă concurența competitivă naște valori, iar spiritul de echipă se naște oricând în jurul unor valori comune.

O emisiune Pro TV ne demonstrează că „românii au talent”[11], pentru că ne arată în fiecare emisiune oameni cu talente admirabile. Și dacă am vedea tot mai multe astfel de exemple, am realiza ce fel de oameni speciali avem printre noi și i-am aprecia și i-am ajuta mult mai mult.

Mulți români pleacă în străinătate pentru salarii mai mari și pentru ca să își facă un viitor decent[12]. Însă mulți pleacă și pentru că există o mitologie a străinătății generoase, care te ajută în mod real în toate. Decepția reală începe când ajungi acolo și constați că lucrurile nu sunt pe atât de bune pe cât ți s-a spus sau ți-ai imaginat.

Lazăr Vlăsceanu și Gabriel Hâncean consideră că situația grea a României de azi se datorează unui sistem politico-economic rentierist și corupt, migrării forței de muncă și lipsei de șanse egale de viață, muncă și merit[13].

Psihologul Daniel David consideră că virtuțile românilor sunt „potențialul intelectual (de inteligență și creativitate) și competitivitatea, iar ca atribute psihologice de îmbunătățit: încrederea scăzută în oameni, care duce la o lipsă de cooperare pentru acțiuni colective în beneficiul comun, și tendința de distorsionare a realității prin exagerarea atât a pozitivului (prin emoționalitatea ridicată), cât și a negativului (prin scepticism sau cinism). Dacă am redobândi încrederea în oameni și am reduce exagerările în evaluările pe care le facem, atunci am realiza acțiuni colective în beneficiul tuturor, în cadrul cărora ne-am putea valorifica la maximum potențialul foarte bun pe care îl avem ca popor”[14]. Dar dacă ne înțelegem lipsurile e semn că nu putem fi mulțumiți cu ele. Și pentru a le depăși pe toate avem nevoie de încredere în noi și în oameni, dar, mai întâi de toate, de încrederea în Dumnezeu. Căci fără Dumnezeu nu putem să ne unim și nici să ne depășim neputințele de tot felul.

Însă eu remarc, deopotrivă, credincioșia poporului român, smerenia lui, simplitatea lui, înțelegerea muncii ca nevoință zilnică, dragostea lui pentru tradițiile noastre, aspirațiile lui abisale către bine și frumos, către pace și sfințenie, grija lui față de Biserică și față de carte, curajul său, demnitatea sa, echilibrul de care dă dovadă, împlinirea sa în dăruirea și în jertfirea de sine. Pentru că poporul român a rămas în credința apostolică a Bisericii, și-a asumat cu smerenie și simplitate viața și istoria sa, a fost întotdeauna productiv în toate, dar și-a dat viața pentru credință, pentru neam și pentru pământul strămoșesc când a fost nevoie. Tocmai de aceea nu putem să judecăm un popor cu jumătăți de măsură sau doar prin oamenii săi care nu îi fac cinste. Ci, în primul rând, un popor se judecă prin valorile sale religioase și culturale, prin creațiile sale de forță, reprezentative.

Dar, în același timp, nici nu putem idealiza un popor, pentru că fiecare popor are și minusurile sale evidente. Însă, aceste minusuri nu depășesc grandoarea valorii unui popor.

Căci, iubiții mei, măreția unui popor constă întâi de toate în Sfinții lui. Sfinții vorbesc cel mai bine și cel mai profund despre un popor. Pentru că Sfinții ne vorbesc deopotrivă despre universalitatea omului, dar și despre particularitatea sa etnică. Căci Sfinții sunt oameni în sensul profund al termenului, dar sunt și expresii depline ale etnicității lor.

Tocmai de aceea, cum spuneam și altădată, dacă vrem să ne cunoaștem particularitățile ca români, trebuie să îi privim pe Sfinții români cu multă atenție. Pentru că vom vedea la ei modul românesc de a-I sluji lui Dumnezeu, modul nostru particular de a fi oameni ai Bisericii catolice și apostolice a lui Dumnezeu.

Pentru că Biserica noastră Ortodoxă este catolică și apostolică în același timp. E Biserica tuturor neamurilor lumii, fundamentată pe învățătura Sfinților lui Apostoli. Și așa cum Apostolii Săi au fost mai mulți, tot la fel și catolicitatea Bisericii exprimă diversitatea tuturor neamurilor care fac și trebuie să facă parte din Biserică. Căci Biserica este o diversitate etnică și umană care stă împreună și se întrepătrunde în mod continuu, în aceeași Sfântă Tradiție și viață sfântă. Biserica este și românească și grecească și sârbească și americană și rusească și italiană și spaniolă și germană etc., dar, în același timp, le depășește la modul împlinitor pe toate. Pentru că Biserica îi cuprinde pe credincioșii tuturor țărilor ortodoxe, dar nu pentru a-i păstra separați pe unii față de alții, ci pentru a-i pune pe unii în relație cu alții și pentru a-i face să se deschidă față de toate celelalte moduri particulare de a-L sluji pe Dumnezeu, care sunt reprezentate de perspectivele etnice.

Căci numai astfel înțeleasă etnicitatea noastră în Biserică, ca o valoarea personală unică, noi putem să îmbogățim cu ea modul particular al celorlalți de a-L sluji pe Dumnezeu. Pentru că perspectiva noastră de a vedea lucrurile ajută perspectivele celorlalți să se nuanțeze tot mai mult.

Și când cunoaștem un nou Sfânt, prin el cunoaștem tot mai mult un popor. Iar când cunoaștem tot mai mulți Sfinți ai unui popor, noi cunoaștem modul de a fi al unei națiuni, modul ei particular de a-L sluji pe Dumnezeu.

Și haideți să auzim acum și câte ceva din experiența teologică a Sfinților români, pe care astăzi îi pomenim la un loc!

Sfântul Domn Neagoe Basarab a scris o carte teologică pentru fiul său, Theodosie[15]. Și el și-a început cartea prin a ne sfătui că mai înainte de toate trebuie să Îl cinstim și să Îl lăudăm pe Dumnezeu, pentru că toate pe care le-am primit sunt de la El[16]. Și ne îndeamnă să iubim „mintea cea întreagă și curăția”[17] și să fim blânzi, răbdători și îngăduitori cu toți[18].

Sfântul Neagoe tâlcuiește Scriptura pentru fiul său și pentru noi, arătându-ne că ea este o bogăție nesfârșită de învățătură. El citează și din Vechiul și din Noul Testament și consideră că istoria sfântă descrisă în Scriptură se continuă în istoria sfântă a Bisericii. Tocmai de aceea, după ce ne-a vorbit despre Împărații Scripturii, el se referă și la modul convertirii Sfântului Constantinus cel Mare[19] și la viața acestuia[20], dar și la viețile Sfinților Cuvioși Varlaam și Ioasaf[21].

Sfântul Neagoe ne învață să cinstim Sfintele Icoane ale Bisericii[22], să priveghem întru rugăciuni[23], să ne pregătim pentru moartea noastră[24], să fim milostivi[25].

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, deși georgian de neam, a învățat și a predicat în limba română la cote magistrale, fapt pentru care îl simțim ca pe unul de-al nostru, ca pe un român.

În 2016 am publicat textul actualizat al predicilor sale[26], din care vreau să vă amintesc anumite lucruri. Sfântul Antim a apărat pururea fecioria Maicii Domnului[27] și a lăudat fecioria[28], ne-a învățat să ne spovedim cu nădejdea iertării noastre de păcate[29] și să Îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru[30].

Sfântul Antim a tâlcuit în mod duhovnicește Dumnezeiasca Scriptură și ne-a adus istoria Bisericii și pe Sfinții lui Dumnezeu în prim-plan, vorbindu-ne despre teologia profundă a fiecărui praznic în parte. El a răspuns la diverse întrebări teologice în predicile sale, ca în cea la Botezul Domnului[31], și a predicat împotriva patimii românilor de a blestema, a drăcui și a înjura[32].

Sfântul Antim a apărat în mod energic demnitatea Preoției[33] și ne-a învățat pe toți să ne pocăim[34]. Pentru că pocăința înseamnă învierea noastră din moartea sufletească, pentru a trăi în slava lui Dumnezeu.

În actul de canonizare din 20 iunie 1992[35], Sfântului Ștefan cel Mare i se recunoaște „viețuirea jertfelnică pentru credință și neam”[36]. Pentru că în 47 de ani de domnie[37], Sfântul Ștefan, potrivit tradiției, a zidit „un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare”[38]. Și din iubirea lui pentru a zidi Biserici și pentru a le înzestra cu toate cele necesare[39], noi trebuie să învățăm că Biserica e prima îndatorire comunitară a noastră, prima noastră iubire și grijă, căci ea îi ține în unitate pe românii ortodocși.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a fost canonizat pe 5 martie 2003, în actul său de canonizare subliniindu-se faptul că a fost „un lucrător încercat și nerătăcit al rugăciunii minții în inimă [și]…a lăsat mai multe scrieri referitoare la aceasta, precum și alte povățuiri pentru Monahi, pline de dumnezeiască înțelepciune”[40].

Aceste sfinte scrieri ale sale au fost publicate la editura Deisis în 1996[41] și eu am scris despre ele în Bucuria comuniunii (vol. 1), din 2009, în p. 38-43[42], învățând de la Sfântul Vasile să privesc, în timpul rugăciunii inimii, deasupra inimii[43].

Sfântul Varlaam al Moldovei, în Răspunsul împotriva Catehismului calvin –  carte pe care am publicat-o în 2010, cu text actualizat[44] –, ne învață că Dumnezeul nostru este tripersonal și că prin Botez ne facem fiii lui Dumnezeu[45]. Și ne povățuiește să o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, să cinstim Sfânta Cruce și Sfintele Icoane, potrivit învățăturii Sfintelor Sinoade Ecumenice ale Bisericii[46].

Sfântul Grigorie Dascălu a fost canonizat pe 21 mai 2006[47] și de la el putem învăța nevoia continuă de a traduce din Sfinții Părinți și de a edita cărți sfinte[48]. Pentru că teologia Bisericii trebuie să fie fundamentul vieții noastre.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a împrumutat de bani pentru ca să înființeze o tipografie, în care a tipărit cărți de cult[49]. Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul, tot în tipografie proprie, „în 10 ani a tipărit 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română”[50]. Și tot el a tipărit „primul Abecedar românesc (Bucvar) și înființând, pentru copiii satului Putna, prima școală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieților Sfinților,…în vremea păstoririi sale…[reușindu-se] doar traducerea primelor 6 din cele 12 volume”[51].

Opera completă a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul a fost publicată de editura Doxologia în 2011[52] și ea este formată din poezii, cugetări, scrisori și traduceri[53]. Din care putem cunoaște sufletul celui care ne-a lăsat Sfinte Moaște întregi[54].

Despre Sfântul Cuvios Dionysius Exiguus[55] s-a publicat o teză doctorală în limba română în 2010[56]. Și pentru că „a fixat cronologia erei creștine, luând ca punct de plecare pentru numărarea anilor…Nașterea Mântuitorului”[57], Sfântul Dionysius este, din septembrie 2008, Sfântul ocrotitor al Institutului Național de Statistică din București[58].

Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, înainte să adoarmă, a spus: „Pacea, dragostea și concordia între frați deschide calea spre biruință”[59]. Pentru că concordia sau buna înțelegere între românii ortodocși este cea care păstrează unitatea de credință și de neam a românilor. Părintele Acad. Mircea Păcurariu s-a ocupat de inventarierea tipăriturile sale[60], arătând că el a tipărit aproape toate cărțile de cult și o ediție a Sfintei Scripturi între anii 1856-1858, cu numele: Biblia, adecă dumnezeieasca Scriptură a Legii celei vechi și a cei noao, după originalul celor șaptezeci și doi de tălcuitori din Alecsandria, având XXI + 1 f. + 920 + 240 pagini, cu ilustrații în text, fiind tipărită cu litere chirilice[61].

Sfântul Mitropolit Dosoftei Barilă a fost canonizat în anul 2005[62], iar soția mea a comentat întreaga Psaltire în versuri[63], care a fost publicată în 1673, în cartea ei din 2013: Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română (vol. 1). Dosoftei[64]. Pe lângă cărțile tipărite între 1673-1686, de la Sfântul Dosoftei ne-au rămas și traduceri patristice în manuscris[65]. De unde înțelegem că cunoașterea textelor biblice, patristice și liturgice e fundamentală în viața noastră și că ele merită toată atenția și tot efortul nostru.

Așadar, iubiții mei, avem Sfinți români care au prețuit și iubit mult cărțile Bisericii și s-au nevoit pentru traducerea și publicarea lor. Pentru că le-au considerat absolut necesare pentru viața creștină. Iar noi trebuie să urmăm exemplului lor luminos, atât în ceea ce privește scrierea și tipărirea de cărți teologice, dar și în ceea ce privește citirea și păstrarea lor peste timp. Căci cărțile teologice sunt în scriitorii lor până ce sunt scrise și publicate, dar mai apoi, când ele devin publice, ele sunt o zestre a tuturor și toți avem responsabilitatea să le cunoaștem și să le tezaurizăm.

Pentru că atunci când vrem să avem o bibliotecă teologică tot mai mare, atât în carte de hârtie, cât și în carte electronică, strângem cu aviditate carte după carte, revistă după revistă, studiu după studiu, colecție după colecție. Le punem împreună, pentru că fiecare ne învață un anume lucru și ne trebuie pentru o anume cercetare teologică. Și pe cât ne mărim biblioteca teologică, pe atât vedem și lipsurile ei, și cărțile care ne lipsesc. Care ne lipsesc, pentru că nu le avem, sau care ne lipsesc, pentru că nu au fost scrise de nimeni.

Iar dacă noi începem să scriem din cărțile care ne lipsesc, înțelegem la tot pasul greutățile nașterii unei cărți. Înțelegem că avem nevoie de toate bibliotecile lumii la un loc, de tot ceea ce s-a scris și s-a tipărit, pentru că fiecare nuanță a cărții, fiecare realitate despre care vorbim are nevoie de o continuă fundamentare.

De aceea, drumul nostru spre viitor, al creștinilor și al întregii lumi, este un drum comun. Avem nevoie de cunoașterea tuturor, de tot ceea ce s-a publicat și se publică în fiecare parte a lumii, iar viitorul nostru comun e spațiul online. Aici trebuie să punem toate scrierile la un loc, să ne bucurăm de această cunoaștere plurală și mondială, și nu să ne ghetoizăm.

A ne închide în noi înșine la nivel religios și național înseamnă a ne secătui interior. Numai ieșind din noi spre alții, numai împărtășind și altora unicitatea noastră religioasă și etnică suntem în câștig.

Căci, iubiții mei, Sfinții lui Dumnezeu născuți în spațiul românesc se roagă pentru întreaga lume și nu doar pentru noi! Se roagă pentru mântuirea tuturor oamenilor, așa după cum dorește și Dumnezeul nostru. Căci Dumnezeu dorește ca întreaga umanitate să fie o singură Biserică, așa după cum neamul omenesc este unul. Iar dacă noi, creștinii români, vrem ceea ce vrea și Dumnezeu, atunci trebuie să ne punem în slujirea Lui, pentru ca El să ne învețe ce trebuie să facem pentru noi și pentru întreaga lume în același timp.

La mulți ani tuturor și să aveți parte de multă pace în acest post dumnezeiesc în care suntem! Sfinții Apostoli Petros și Pavlos să ne învețe să fim responsabili pentru unitatea noastră ca români, dar și pentru unitatea noastră ca creștini! Căci Dumnezeu vrea ca noi să fim una întru El, slăvindu-L pe El în vecii vecilor. Amin!


[1] Începută la ora 14. 41, în ziua de 5 iunie 2018, zi de marți, însorită, 29 de grade.

[2] Prof. Gheorghiță Geană, Suntem un popor statornic, agitat însă de demonii nestatorniciei, în Jurnalul. ro, 22 noiembrie 2010, cf. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/suntem-un-popor-statornic-agitat-insa-de-demonii-nestatorniciei-560577.html.

[3] Căci, se preciza în pastorala sinodală din 2013, „Sfântul Împărat Constantin[us cel Mare] a continuat misiunea apostolică de creștinare a populației, începută de Sfântul Apostol Andrei [Andreas] în Sciția Mică”, cf. http://www.seminariasi.ro/teologice/pastorala-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-prilejul-anului-omagial-al. A se vedea cum arăta Scitia Mică [Μικρά Σκυθία]: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sciția_Mică.

[4] A se vedea conferința mea recentă: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/05/31/anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam/.

[5] O afirmație a ÎPS Ioachim Giosanu, citată în articolul de aici: https://doxologia.ro/arhiepiscopia-romanului-bacaului/poporul-roman-este-nascator-de-sfinti-de-eroi.

[6] Avem aici lista lor: http://www.patriarh.ro/Index/sfintiromani.php.

[7] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Duminica_Sfinților_Români. [8] Ibidem.

[9] În 100 de adevăruri istorice. Cum sunt și cum se cred românii, 05 mai 2018, producție Trinitas TV, cf. https://www.youtube.com/watch?v=PK3PfffQA14.

[10] Adrian Niculescu, Dușmanii românilor sunt românii! Mentalitatea românilor – ep. 3, 27 septembrie 2017, cf. https://www.youtube.com/watch?v=Vkgr9oHe02I.

[11] Cf. https://romaniiautalent.protv.ro/.

[12] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=g-mfuAb7puI.

[13] Cf. https://www.dcnews.ro/studiu-fundamental-de-ce-a-e-uat-romania-moderna-de-ce-sunt-romanii-saraci_460993.html.

[14] Cf. http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-romaniii-concluziile-surprinzatoare-celui-mai-amplu-studiu-despre-psihologia-poporului-roman-1_55a6242df5eaafab2c96cf88/index.html.

[15] Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, text ales și stabilit de Florica Moisil și Dan Zamfirescu, cu o trad. a originalului slavon de G. Mihăilă, cu studiu introd. și note de Dan Zamfirescu și G. Mihăilă, Ed. Minerva, București, 1970, p. 125. [16] Idem, p. 125-126. [17] Idem, p. 134. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 173.

[20] Descrierea Vieții Sfântului Constantinus cel Mare ține până în p. 185. [21] Idem, p. 200-204. [22] Idem, p. 217. [23] Idem, p. 224. [24] Idem, p. 240. [25] Idem, p. 302, 343.

[26] Îl găsiți aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/.

[27] Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, Didahiile, cu text actualizat și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, p. 32. [28] Idem, p. 47. [29] Idem, p. 59. [30] Idem, p. 83-86. [31] Idem, p. 100-111. [32] Idem, p. 41-42. [33] Idem, p. 245-256. [34] Idem, p. 310.

[35] Îl găsiți aici: https://www.stefancelmare.ro/Tomos-s2-ss13.htm. [36] Ibidem. [37] Ibidem.

[38] Cf.  https://www.stefancelmare.ro/Sfintenia-s2-ss59.htm. [39] Ibidem.

[40] Cf. http://axa.info.ro/editoriale/icoana-din-adanc/testamentul-sfantului-cuvios-vasile-de-la-manastirea-poiana-marului/.

[41] Dario Raccanello, Rugăciunea lui Iisus în scrierile Starețului Vasile de la Poiana Marului (cu traducerea integrală a scrierilor sale), trad. de Maria-Cornelia Ică jr. și Diac. Ioan I. Ică jr., cu un cuv. înainte de Arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, 336 p.

[42] O puteți downloada de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/06/bucuria-comuniunii-vol-1/. [43] Idem, p. 43.

[44] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2010/09/22/sfantul-varlaam-al-moldovei-raspunsul-impotriva-catehismului-calvin-2010/. [45] Idem, p. 48. [46] Idem, p. 49-50.

[47] Cf. http://ziarullumina.ro/sfantul-grigorie-dascalu-mitropolitul-arii-romanesti-quot-cat-avem-vreme-sa-lucram-cele-bune-quot–43014.html.

[48] Cf. http://manastireaantim.ro/2015/08/18/sfantul-grigorie-dascalul/.

[49] Cf.  http://basilica.ro/sfantul-ier-calinic-de-la-cernica-episcopul-ramnicului-sarbatorit-in-biserica-ortodoxa-romana-2/.

[50] Cf. http://basilica.ro/viata-sf-iacob-putneanul-mitropolitul-moldovei/. [51] Ibidem.

[52] Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine…”. Opere complete, Ed. Doxologia, Iași, 2011, 750 p. Cf.  https://edituradoxologia.ro/pentru-cei-cu-sufletul-nevoias-ca-mine-opere-complete-sfantul-ioan-iacob-de-la-neamt-hozevitul. [53] Idem, p. 4.

[54] A se vedea: https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul.

[55] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Dionysius_Exiguus.

[56] Pr. Dr. Alexandru Moțoc, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguu – Părintele erei creștine, Ed. IBMO, București, 2010, 330 p.

[57] Cf. http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/alte/comunicat Dionisie Exiguul.pdf. În PDF, p. 1. [58] Ibidem.

[59] Cf. http://www.protopopiatul-brasov.ro/cat_recomandari_andrei_saguna_libraria_arhidiecezana_protopopiatul_brasov.html.

[60] Pr. Acad. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Cărțile de slujbă tipărite de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, 3 februarie 2016, cf. http://ziarullumina.ro/cartile-de-slujba-tiparite-de-sfantul-ierarh-andrei-aguna-109080.html. [61] Ibidem.

[62] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Barilă.

[63] Psaltirea în versuri e publicată între p. 11-335 în volumul Dosoftei, Opere I, Versuri, ed. critică de N. A. Ursu, cu studiu introd. de Al. Andriescu, Ed. Minerva, București, 1978, 544 p.

[64] O puteți downloada de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2013/06/15/creatori-de-limba-si-de-viziune-poetica-in-literatura-romana-vol-1/.

[65] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Barilă.

Page 1 of 583

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort