Sinaxa Sfinților din 13 ianuarie 2021

Pe 13 ianuarie 2021, în praznicul Teofaniei Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfinții Mucenici Ermilos Diaconul și Stratonicos Gardianul [Ἕρμυλος καὶ Στρατόνικος], cei de neam slav, Sfântul Stratonicos, fiind creștin în taină, a început să plângă când era chinuit Sfântul Ermilos și pentru aceasta a fost chinuit împreună cu el, fiind martirizați prin înecarea lor în Dunăre într-o plasă de pește, Sfintele lor Moaște fiind îngropate lângă Singidunum, astăzi fiind orașul Belgrad, capitala Serbiei († 315),

Sfântul Cuvios Iacovos [Ἰάκωβος] Mărturisitorul și Făcătorul de minuni, Episcopul de Nisibis, în Mesopotamia, Părintele duhovnicesc al Sfântului Efrem Sirul și unul dintre Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, cel care a trăit viață anahoretică, mâncând ierburi și fructe, mergând gol, neavând casă și neaprinzând focul, adormind în pace († c. 350),

Sfântul Mucenic Atanasios [Ἀθανάσιος], cel martirizat prin baterea lui cu bețe,

Sfinții Mucenici Pahomios și Papurinos [Παχώμιος καὶ Παπυρίνος], cei martirizați prin înecarea lor într-un râu,

Sfântul Hilarius, Episcopul de Pictavium, astăzi Poitiers, în Franța, Teologul Bisericii, cel născut la Pictavium din părinți păgâni, care erau patricieni, a fost căsătorit, fiica sa e Sfânta Cuvioasă Abra de Poitiers (pomenită pe 12 decembrie), pentru că a luptat împotriva arianismului a fost exilat în Frigia pentru aproape 4 ani, cel adormit în pace la Pictavium († 367),

Sfântul Remigius Mărturisitorul și Făcătorul de minuni, Episcopul de Remensis, astăzi Reims, în Franța, Apostolul francilor, cel care l-a botezat pe Clovis I, Regele francilor, pe 25 decembrie 496 și după el pe franci, s-a născut în Cerny-en-Laonnois, în Franța și a fost ales Episcop la 21 de ani pentru sfințenia și cultura sa, pe când era mirean, adormind în pace († 13 ianuarie 533),

Sfântul Kentigernus Făcătorul de minuni, Episcopul de Glasgow, în Scoția, și Apostolul Regatului britanic de Strathclyde, cel născut în Scoția, a fost crescut de Sfântul Servanus, Apostolul de Orkney, Sfântul Columba l-a vizitat la Kilmacolm, au discutat îndelung și și-au schimbat toiegele pastorale, cel care a adormit în baia sa în zi de duminică, iar Viața i-a fost scrisă de monahul romano-catolic Jocelyn pe la anul 1185 († 13 ianuarie 614),

Sfântul Cuvios Maximos Cavsocalivitis [Μάξιμος ὁ Καυσοκαλυβίτης]/ Cavsocalivitul, Făcătorul de minuni și Văzătorul de Dumnezeu, cel din Muntele Atos, care a fost educat la Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Lampsacos [Λάμψακος], la 17 ani s-a făcut Monah, a primit darul rugăciunii neîncetate de la Născătoarea de Dumnezeu, a trăit nebunia pentru Hristos, arzându-și colibele în care trăia o perioadă de timp și de aceea se numește Cavsocalivitis/ Arzătorul de colibe, prietenul Sfântului Grigorios Sinaitul, care l-a înțeles și l-a iubit mult pentru sfințenia și vederile lui cele dumnezeiești, la sfatul său și al altora trăiește într-o peșteră, avea darul înainte-vederii, călătorea prin aer, înainte de adormirea sa s-a stabilit în Lavra Sfântului Atanasios, adormind în pace († 1320 sau 1354, la vârsta de 95 de ani),

Sfântul Cuvios Irinarh [Иринарх] Zăvorâtul [ὁ Ἔγκλειστος/ Затворник], Făcătorul de minuni, cel din satul Kondakovo [Кондаково], din regiunea Rostov, cu numele de Botez Elias [Элиас], la 13 ani s-a făcut Monah, care se nevoia cu multă osârdie, iar noaptea dormea pe jos, după ce l-a miluit pe un vagabond, dându-i cizmele sale, a început să meargă desculț prin zăpadă, văzătorul-înainte, care l-a văzut în vis pe Sfântul Avraam de Rostov (29 octombrie) și acela l-a mângâiat, s-a mutat 3 ani într-o chilie, trăind în multă lipsă și foame, după care s-a înlănțuit pe un scaun, punându-și peste sine lanțuri grele și Cruci, și trăind astfel 25 de ani, e alungat a doua oară din Mănăstire, s-a întors în prima lui Mănăstire și acolo a făcut haine pentru cei nevoiași, dormind noaptea o oră-două și în restul timpului se ruga și se bătea cu o tijă de fier, și-a cunoscut adormirea mai înainte, vestind-o și ucenicilor săi Alexandr [Александр] și Cornelii [Корнелий], și adormind în pace, rămânându-ne de la el 142 de Cruci de aramă, 7 lanțuri de umăr, alte lanțuri pe care le purta la gât, cătușe de fier pentru picioare, 18 lanțuri de mână, legături grele pe care le purta la brâu și tije de fier cu care și-a zdrobit trupul său în nevoințele sale cele dumnezeiești († 13 ianuarie 1616, la vârsta de 68 de ani),

Sfântul Cuvios Eleazar [Елеазар], văzătorul înainte, cel din insula Anzerskii [Анзерский], din Rusia, s-a făcut Monah la Mănăstirea Solovețkii [Соловецкий], a sculptat în lemn, cu binecuvântarea Starețului său devine Sihastru în insula unde s-a născut și sculptează cupe din lemn în schimbul hranei, se nevoia și cu copierea cărților, adormind la bătrânețe, cunoscându-și de mai înainte adormirea sa († 1656),

Sfântul Mucenic Petros Apselamus, cel născut la Anium, lângă Elefteropolis [Ελευθερόπολις], în Siria Palestinei, cunoscut pentru puterea sa fizică, milostenia și evlavia sa, și care a fost martirizat la Ierapolis pentru că L-a mărturisit pe Hristos Domnul († 309),

Sfântul Mucenic Potitus, cel martirizat în Sardinia cu sabia, el fiind un copil cu vârsta (c. 138-161),

Sfântul Sfințit Mucenic Andreas, al 12-lea Episcop de Trier, în Germania († 235),

Sfinții 40 de Mucenici Soldați, cei de la Roma, care au fost martirizați pe Via Lavicana în timpul lui Gallienus († 262),

Sfântul Agricius, Episcopul de Trier, în Germania, cel care a luat parte la Sinodul de la Arles din 314 († 335),

Sfântul Viventius Preotul, cel care a venit din Răsărit și s-a împrietenit cu Sfântul Hilarius de Pictavium, sfârșindu-și viața ca Sihastru († c. 400),

Sfântul Erbin, Regele de Dumnonia, astăzi Cornwall și Devon, în Anglia, care era din Țara Galilor († c. 480),

Sfântul Elian, cel care a făcut misiune în  Cornwall, în Anglia (sec. al 6-lea),

Sfântul Enogatus, Episcopul de Aleth, în Bretania, în Franța, cel de-al 5-lea Episcop care i-a urmat Sfântului Episcop Malo († 631),

Sfinții Mucenici Gumesindus Preotul și Servusdei Ieromonahul, cei martirizați în Cordoba, în Spania, în timpul Emirului Abd ar-Rahman al II-lea al Cordobei († 852),

Sfântul Cuvios Bernon, primul Stareț al Mănăstirii de la Cluny, din Franța, cel născut în Burgundia, s-a făcut Monah la Sfântul Martinus în Autun, a restaurat Mănăstirea de la Baume-les-Messieurs și a zidit Mănăstirile de la Gigny, Bourg-Dieu, Massay și Cluny (cea de la Cluny fiind înființată pe 11 septembrie 909, cu hramul Sfinții Apostoli Petrus și Paulus) după regula Sfântului Cuvios Benedictus († 13 ianuarie 927).

Psalmul al 88-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-32]

Mila Ta, Dumnezeu[le] Sfinte,
voi cânta în veci, ținând minte.
Din neam în neam voi grăi cuvânt
despre adevărul Tău cel sfânt,
ca din gura mea să-nțeleagă
toți, peste lumea cea largă.

Zis-ai, Doamne, că se va face
milă-n cer, să stea cu pace,
și Îți vei pregăti adevărul
cu care-Ți vei ține ogorul:

„Cu aleșii jurământul
Mi-am pus, să-și țină cuvântul
să păzească a Mea lege,
pe dealuri să nu alerge.

M-am jurat cu a Mea slugă,
cu David, în vreme lungă:
îți voi pregăti pentru veci sămânță,
în neam de neam să stea-n credință
și-ți voi zidi, întru pază,
scaunul tău, lăsând rază”.

Că de-a Ta, Doamne, minune,
cerul va grăi și-a spune,
iar adevărul Tău cel sfânt
toți Sfinții îl vor ști pe pământ.

Cine poate sta să vadă
norii Tăi cei plini de slavă?
Căci asemeni nu Ți-e nimeni
nici jos, nici în înălțime.

Peste toți fiii ce-are Domnul
ești mai mare, și-n tot omul.
Și-ntre Sfinții Tăi dai sfaturi
și înfricoșezi și saturi.

Psalmul al 87-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
strig ziua și noaptea să îmi ierți greșelile!
Sărmana mea rugă înaintea-Ți să meargă!
Pleacă-Te de-mi ascultă ruga, în durere largă!

Că răul mi-a umplut sufletul, ca să mi-l soarbă,
mi-e viața aproape de-a Iadului groapă,
cu cei ce asemeni se pogoară-n râpă,
cărora le vine moartea să-i înghită-n grabă.

Și m-am făcut ca omul ce n-are cine să-i ajute,
lăsat între cei morți, între trupuri căzute,
ce dorm în mormânturi, de arme rănite,
și sunt de la Tine de tot lepădate.

M-au băgat în groapă, mai prejos de toate,
unde-i întuneric și umbră de moarte.
Tu Ți-ai pus deasupra mâna Ta cea sfântă:
peste mine valuri trec, și nu se zvântă.

Ai depărtat de mine toată cunoștința,
am căzut în suferință, din toată priința.
M-au vândut ieftin, cu preț de vânzare,
n-a fost să mă scoată nimeni din pierzare.

Ochii mi-au slăbit de greutate,
strigând toată ziua ca să-mi ierți păcate,
ridicând spre Tine sărmane mâinile mele,
o, Dumnezeu[le] Sfinte, ca să-mi ierți greșelile!

Oare Tu vei face minuni cu morții,
să se scoale vracii din mormânt cu toții,
să-Ți mărturisească mila Ta cea mare,
adevăru-Ți sfânt în gropi și-n pierzare?

Oare se vor ști-n țărână-ntunecată
minunile Tale și-n țară uitată,
ca adevărul cel sfânt să poată să-nțeleagă
cine locuiește-ntr-acea țară largă?

Ci eu, Doamne Sfinte, am strigat către Tine:
dimineața ruga mea să Te întâmpine!
De ce, Doamne Sfinte, îmi lepezi departe
sărmanul meu suflet, nevrând să-mi ții parte

și Ți-ascunzi de mine luminata-Ți față
și-n nevoia mea mă lași fără speranță
și cu trudă multă, din vârstă pruncească,
suișul și căderea să mă potopească?

Mâniile Tale peste mine umblară,
îngrozirile Tale mă răsturnară
și mă-nconjurară ca apa cu valuri,
de sunt toată ziua zdruncinat din maluri.

Depărtat-ai de mine pe frați și pe cei știuți,
în chinuri n-am pe nimeni dintre cei cunoscuți.

Sinaxa Sfinților din 10 ianuarie 2021

Pe 10 ianuarie 2021, în praznicul Teofaniei Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Grigorios [Γρηγόριος], Episcopul Nissisului [Ἐπίσκοπος Νύσσης], Teologul Bisericii, fratele Sfântului Vasilios cel Mare, cel care s-a născut în 329, a fost mai întâi retor, ajunge Episcop în 372, fiind unul dintre Sfinții Părinții de la Sinodul al II-lea Ecumenic, Sfintele sale Moaște fiind până în anul 2.000 la Vatican, de unde au fost mutate într-o Biserică Ortodoxă greacă, închinată sieși, din San Diego, în California, însă o parte din Sfintele sale Moaște sunt și în Biserica „Domnița Bălașa” din București, aduse în România în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu († c. 395),

Sfânta Fecioară Teosevia Diaconița [Θεοσεβία ἡ Διακόνισσα], sora Sfântului Grigorios, Episcopul Nissisului, cu care a fost în exil timp de 3 ani de zile, și care a adormit în pace († 385),

Sfântul Dometianos [Δομετιανὸς] Făcătorul de minuni, Episcopul de Melitinis [Ἐπίσκοπος Μελιτηνῆς], cel care s-a făcut Monah după ce a rămas văduv, avea 30 de ani când a fost hirotonit Episcop și era mult milostiv († 601),

Sfântul Marcianos Presbiterul și Iconomul Marii Biserici [Μαρκιανὸς Πρεσβύτερος καὶ Οἰκονόμος τῆς Μεγάλης Ἐκκλησίας] din Constantinopol, Făcătorul de minuni, cel care s-a născut la Roma, a fost educat la Constantinopol și și-a folosit averea părintească pentru a construi, renova și înfrumuseța Bisericile lui Dumnezeu, cel care era mult milostiv și blând, fiind înmormântat în Mănăstirea Sfântul Ioannis Botezătorul din Constantinopol († 472-474),

Sfântul Cuvios Ammonios [Ἀμμώνιος], cel care s-a căsătorit la 20 de ani și a trăit în feciorie 18 ani cu soția lui, s-a făcut Monah în Nitria și a fost ucenicul Sfântului Antonios cel Mare, a fost primul Sihastru care a înființat o Mănăstire: Mănăstirea Chellia [Κέλλια], de lângă Nitria, în Egipt, iar Sfântul Antonios cel Mare a văzut la adormirea sa sufletul său purtat de Sfinții Îngeri către cer († c. 320, la vârsta de 62 de ani),

Sfântul Cuvios Pavel [Павел], Starețul de la Mănăstirea din Obnora [Обнора], în Vologda [Вологда], în Rusia, ucenicul Sfântului Serghii de la Radonej, cel născut la Moscova în 1317, evlavios și bun față de cei săraci și suferinzi încă din tinereța sa, s-a făcut Monah la 22 de ani în taină, deși părinții lui erau bogați și doreau ca el să aibă o viață lumească, a trăit 15 ani ca Sihastru cu binecuvântarea Sfântului Serghii, apoi iarăși trăiește sihăstrește în pădurea Komel, într-o chilie mică trăiește timp de 3 ani într-o liniște deplină, ajunge să trăiască postind toată săptămâna, mâncând și bând apă numai sâmbăta și duminica, a zidit Biserica Sfânta Treime în 1414, unde mai târziu s-a făcut o Mănăstire în cinstea sa, a scris o regulă monahală strictă Monahilor săi, după care a lăsat conducerea Mănăstirii pe seama ucenicului său, cel care a adormit în pace, iar ultimele sale cuvintele au fost: „Fraților, iubiți-vă unii pe alții și respectați stăpânirea comunității monahale!”, Viața sa fiind scrisă pe la anul 1546, iar aflarea Sfintelor sale Moaște a avut loc în anul 1547 († 1429, la vârsta de 112 ani),

Sfântul Cuvios Macarii [Макарий] de la Mănăstirea Obnora, ucenicul Sfântului Cuvios Pavel, Starețul Mănăstirii de la Obnora, cel care a fost Starețul Mănăstirii de la Pisma [Писма] (sec. al 15-lea),

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem [Ефрем], cel de la Mănăstirea din Obnora, împreună cu 6 Sfinți Cuvioși de la Obnora ale căror Sfinte Moaște sunt nestricate († 1538),

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești Făcătorul de minuni și Văzătorul înainte, Schimonahul, cel care s-a născut în 1816 la Calapodești, în Principatul Moldovei, numele său de Botez fiind Alexandru, iar numele de familie Luchian, după moartea tatălui său s-a făcut legător de cărți, la 20 de ani a devenit Monah la Schitul Brazi din Vrancea cu numele Alimpie, în 1837 s-a stabilit la Scitul Lacu din Atos, trăind acolo 15 ani și postind aspru, la Mănăstirea Esfigmenu a trăit 4 ani, devenind Schimonahul Antipa și e hirotonit Ieroschidiacon, trăiește un timp ca Sihastru, e hirotonit Ieroschimonah la Mănăstirea Prodromu, trăiește un timp la Schitul Bucium de lângă Iași, în 1863 pleacă la Kiev, ajunge la Moscova și Sankt Peterburg, în noiembrie 1865 se retrage la Mănăstirea Valaam, unde trăiește după regula Sfântului Paisii Velicikovskii, în Schitul Tuturor Sfinților trăiește 17 ani în post, rugăciune și desăvârșită sărăcie, a trăit viață isihastă și a fost înmormântat în Mănăstirea Valaam, Viața sa a fost scrisă în 1883, a fost cinstit ca Sfânt în Atos din anul 1906, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în calendar în 1992, iar Biserica Ortodoxă Rusă în 19 iulie 2000, părți din Sfintele sale Moaște fiind la Mănăstirea Christiana din București, la Biserica Rusă din București, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, la Mănăstirea Balamuci, la Mănăstirea Calapodești, la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, la Mănăstirea Suruceni e mâna sa dreaptă, la Mănăstirea Sireți, în Biserica Sfinților Serghie și Gherman de la Mănăstirea Valaam († 10 ianuarie 1882),

Sfântul Feofan Zăvorâtul, Episcopul de Tambov și Șațk, cel pomenit și pe 5 și 6 ianuarie († 6 ianuarie 1894, la vârsta de 78 de ani),

Sfântul Petronius, Episcopul de Die, în Franța, cel care a fost Monah la Lérins († 463),

Sfântul Cuvios Diarmaid cel Drept, Starețul, Părintele duhovnicesc al Sfântului Kieran de Clonmacnois și cel care a zidit Mănăstirea de la Innis-Clotran Island din Irlanda, cel de neam regal din Irlanda și care a fost profesor, scriitor și poet, fiind prieten cu Sfântul Senán mac Geircinn, Starețul de la Iniscathy (sec. al 6-lea),

Sfântul Tómméne, Arhiepiscopul de Armagh, în Irlanda († c. 660),

Sfânta Cuvioasă Sæthryth, Stareța, cea care s-a făcut Monahie la Mănăstirea Faremoutiers-en-Brie, în Franța, sub povățuirea Sfintei Cuvioase Fara, Stareța Mănăstirii, ajungând Stareță în locul ei, ea fiind sora vitregă a Sfintelor Cuvioase Etheldred și Ethelburgh († c. 660),

Sfântul Iohannes cel Bun Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Milanului, cel care a luptat împotriva arianismului și a monotelismului și care s-a născut în satul Recco, din eparhia Genovei, în Italia, cel mult milostiv, care și-a lăsat toate averile Bisericii din Milano, Sfintele sale Moaște fiind la vedere în catedrala romano-catolică din Milano, în Italia († 669),

Sfântul Agatho Făcătorul de minuni, Patriarhul Romei pentru aproape doi ani de zile, cel născut în Palermo, în Sicilia, care mai înainte a fost trezorierul Bisericii din Roma și a cărui scrisoare teologică a fost acceptată ca ortodoxă la Sinodul al VI-lea Ecumenic († 10 ianuarie 681),

Sfântul Cuvios Petrus Urseulus, cel care mai înainte a fost Dogele Veneției, funcție la care a renunțat în mijlocul nopții, pe 1 septembrie 978, fără să își anunțe soția și copiii, și s-a făcut Monah la Mănăstirea Saint-Michel-de-Cuxa din Franța, în ultimii 7 ani de viață fiind Sihastru în pădurea din jurul Mănăstirii sale și fiind înmormântat în Biserica satului Prades din Franța, la 40 de ani după adormirea sa, adică în 1027, fiind descoperite Sfintele sale Moaște († 987),

Sfântul Mucenic Zenovii Sutormin [Зенобий Сутормин] Preotul († 1920),

Sfântul Mucenic Petr Uspenskii [Петр Успенский], Protoiereul de Radușino [Радушино], cel care a fost arestat și întemnițat pe 3 ianuarie 1930 și care a adormit în spitalul închisorii, fiind canonizat în anul 2000 († 11 ianuarie 1930),

Sfântul Sfințit Mucenic Anatolii Grisiuk [Анатолий Грисюк], Mitropolitul de Odessa, Istoricul bisericesc, Doctor în Teologie la Kiev, unde a predat și Istoria Bisericii, în 1913 e ales rectorul Academiei Teologice din Kazan, știa limbile clasice și unele limbi orientale, în 1913 ajunge Episcop, în martie 1921 este arestat și condamnat la muncă silnică, într-o bătaie aspră i s-a zdrobit maxilarul și i s-au rupt două coaste, a fost eliberat și arestat de mai multe ori, e pus să meargă prin zăpadă, în stare de epuizare, într-o iarnă foarte rece, trăiește într-un lagăr unde orbește, adoarme în spitalul lagărului, fiind canonizat în anul 2000 († 11 ianuarie 1938, la vârsta de 57 de ani),

Sfânta Cuvioasă Mucenică Foma [Фома] Schimonahia, fosta Arsenia Dobronravova [Арсения Добронравова], Stareța Mănăstirii Învierea Domnului și Sfântul Teodor de la Șuisk [Шуйск], s-a născut în 1879 cu numele de Anna, tatăl său fiind Preot, a fost Profesor la un orfelinat, în 1915 e aleasă Stareța Mănăstirii, a dus o viață isihastă, Mănăstirea ei a fost transformată în fermă de stat și muncea la câmp, în aprilie 1932 a fost arestată, a fost exilată 3 ani în Kazahstan și a locuit la Alma-Ate [Алма-Ате], este exilată la Karkalinsk [Каркалинск] și aici primește shima mare, adoarme în spitalul închisorii Ivanovskaia [Ивановская] și a fost canonizată în anul 2000 († 11 ianuarie 1939).

Predică la Duminica posterioară Teofaniei Domnului [2021]

Iubiții mei[1],

după Botezul Domnului, cel pentru noi și pentru mântuirea noastră, au urmat ispitirea Lui de către diavolul, postirea Lui cea de 40 de zile și flămânzirea Lui de după postire [Mt. 4, 1-2; Lc. 4, 2, BYZ], cele pentru noi și pentru mântuirea noastră. Botezul Său a fost urmat de asceza Sa, pentru că și Botezul nostru e urmat de toată lupta noastră cea pentru sfințenie. Căci noi, în Botez, primim puterea Lui cea dumnezeiască, adică slava Lui, puterea de a putea lupta cu demonii, dar și cu noi înșine. De a lupta cu neputințele noastre, cu obiceiurile noastre cele rele, cu conformismul nostru, cu iubirea noastre de sine și cu toată insinuarea diavolească cea venită la poarta inimii noastre.

Botezul, asceza, apoi propovăduirea Lui cea pentru noi! Și când a început să propovăduiască, Domnul a unit vestirea Împărăției Sale cu începutul mântuirii noastre personale. Pentru că El ne-a vorbit despre pocăință – și, implicit, despre iertarea lui Dumnezeu față de noi –, ca despre ușa prin care intrăm în Împărăția Lui. Pentru că Domnul ne-a spus și ne spune continuu: „Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]! Căci s-a apropiat  Împărăția cerurilor [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 4, 17, BYZ].

Orice om conștient de sine, de viața pe care a avut-o și o are, e un om al pocăinței. Pentru că păcatele tale te fac să ai conștiința de om păcătos înaintea lui Dumnezeu. Și orice om păcătos se roagă pentru iertarea lui. Cerem în continuu iertarea lui Dumnezeu, iar venirea Lui la noi, prin care ne iartă pe noi de păcatele noastre, e venirea Lui împreună cu toată Împărăția Sa la noi.

Pentru că mesajul Său cel dintâi pentru noi, într-o înțelegere explicită, e acesta: „Pocăiți-vă, pentru ca să trăiți în adâncul vostru venirea Mea în voi! Căci Eu vin în voi cu toată Împărăția Mea!”. De aceea, când Domnul ne-a atenționat: „Căci [Ἰδοὺ], iată [γάρ], Împărăția lui Dumnezeu este înăuntru vostru [ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ ἐντὸς ὑμῶν ἐστίν]!” [Lc. 17, 21, BYZ], El ne-a reîntors la adevărata cale a mântuirii: la coborârea noastră cu mintea în inimă pentru a ne închina Domnului întru slava Lui.

Mulți merg în pelerinaj la Locurile Sfinte, așteptând ca sfințenia acelor locuri să îi ajute, să îi odihnească, să îi mântuie. Și îi ajută într-o anume măsură! Însă adevăratul pelerinaj, adevărata mergere spre Dumnezeu, nu este exterioară, ci interioară. Pentru că noi trebuie să coborâm mereu în noi înșine prin pocăință și prin totala renunțare la gânduri și imagini și griji, pentru a ne ruga în tăcerea deplină a inimii noastre. Pentru că acolo, în rugăciunea plină de slava lui Dumnezeu, ni Se revelează El, Dumnezeul mântuirii noastre!

Iar pocăința e începutul cunoașterii lui Dumnezeu, pe când vederea Lui întru slava Sa e împlinirea acestei cunoașteri. Pentru că noi plecăm în asceza mântuirii noastre de la recunoașterea de sine, de la recunoașterea păcătoșeniei noastre, cerând mila și iertarea Lui, pe când El ne ridică din păcatele noastre, ne curățește de ele, ne luminează prin slava Lui și ne umple mereu de sfințenie. Noi vrem doar iertarea Lui la început, pe când El, Dumnezeul nostru, ne duce pe calea cea veșnică a sfințeniei Lui. Căci începutul pocăinței nu are drept scop un bine relativ, o calmare de sine, un câștig terestru, ci o schimbare radicală a ontologiei noastre, adică o creștere continuă în sfințenie.

Așa se face, că cine vine la Biserică doar pentru un examen, doar pentru o căsătorie, doar pentru o boală, nu prea înțelege ce rost are nevoința de toată viața. Dar adevăratul convertit la viața cu Dumnezeu, adevăratul om care se pocăiește, înțelege că viața creștină nu e pentru binele de acum, oricât de mare ni s-ar părea nouă acest bine, ci pentru binele veșnic al comuniunii veșnice cu Dumnezeu.

Asceza e pentru veșnicie și nu pentru siluetă! Pentru că asceza omoară patimile cele omorâtoare de suflet pentru ca să sădească în locul lor virtuțile cele dumnezeiești, care trebuie să crească și să rodească în noi multă sfințenie. Asceza e dalta care ne transformă în operă de artă dumnezeiască. Dar dalta nu ia niciodată locul focului dumnezeiesc din noi, a slavei Sale, pentru că suntem dăltuiți de asceză tocmai pentru ca să fim focuri vii ale lui Dumnezeu. Ne curățim și stăm în curăție nu pentru curăție, ci pentru ca să ținem slava lui Dumnezeu în noi, care stă în toată curăția și sfințenia.

Căci asceza dăltuiește minuțios adâncul nostru, însă el e umplut de slava cea veșnică a lui Dumnezeu. Și noi ne pregătim toată viața pentru a fi și a rămâne locașuri vii, duhovnicești ale lui Dumnezeu, în care El locuiește prin slava Lui. Toată asceza noastră e pentru păstrarea focului lui Dumnezeu în noi. Pentru că atunci când Dumnezeu ni Se revelează și ne învață cele ale Lui, acelea nu mai sunt rodul ascezei noastre, ci al bunătății celei negrăite a lui Dumnezeu.

Și când oamenii lui Dumnezeu se umplu de luminări sfinte, de vederi dumnezeiești, de harisme mari și preasfinte, atunci ei au conștiința că toate acestea sunt darurile cele prea mari ale lui Dumnezeu față de ei. Tocmai de aceea, ei nu se simt în stare de lucruri mari, pentru că știu că toate lucrurile mari din ei și pe care Dumnezeu le lucrează prin ei sunt darurile Lui. Iar noi, cei care ne bucurăm de marile lor daruri și minuni, slăvim prin ei pe Dumnezeul Cel adevărat, Care face toate acestea spre mântuirea lor și a noastră.

Primim harul Lui la Botez și puterea dumnezeiască de a ne nevoi duhovnicește toată viața. Asceza noastră e posibilă, tocmai pentru că Dumnezeu ne întărește continuu. Și El ne întărește mereu în viața sfântă, pentru că dorește ca noi să ne împlinim în mod deplin în relația cu El. De aceea, veșnicia trăită cu Dumnezeu e continuarea și permanentizarea veșnică a sfințeniei începută aici.

Noi nu dorim să murim! Moartea nu are de-a face cu realitatea noastră personală! Pentru că moartea e consecința păcatului și nu o realitate zidită de Dumnezeu. Tocmai de aceea, „vrăjmașul cel din urmă [Ἔσχατος ἐχθρὸς][al nostru], [care va fi] nimicit [καταργεῖται], [va fi] moartea [ὁ θάνατος]” [I Cor. 15, 26, BYZ]. Pentru că atât Sfinții, cât și păcătoșii, vor fi veșnic vii. Numai că Sfinții vor fi veșnic vii pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui, pe când cei păcătoși vor fi veșnic vii pentru chinurile cele veșnice și pentru singurătatea cea veșnică a Iadului.

Coborâm prin pocăință și asceză în adâncul vieții noastre duhovnicești, pentru că intrăm în Împărăția lui Dumnezeu încă de aici. Și câți suntem duhovnicești, suntem trăitori încă de acum în Împărăția lui Dumnezeu. Iar în Împărăția lui Dumnezeu sunt toți Sfinții, cei din toate secolele și din toate locurile. Tocmai de aceea, câți îi iubim pe Sfinții lui Dumnezeu, îi iubim pe cei lângă care vrem să fim pentru veșnicie. Însă, când îi iubești pe Sfinți, atunci faci lucruri concrete pentru ei, așa după cum facem pentru familia, pentru prietenii și cunoscuții noștri.

Dar când Sfinții lui Dumnezeu n-au Slujbe, n-au Icoane, n-au Biserici îngrijite, n-au bine întreținute locurile unde ei au trăit, ce evlavie avem noi față de Dumnezeu și de Sfinții Lui?! Ce înseamnă, cu adevărat, a ajuta Biserica lui Dumnezeu, când noi dăm câțiva lei pe an pentru Biserică?

Vilele și blocurile sunt ditamai, iar Bisericile sunt mici, reci și afumate de lumânări. Pentru că facem mai nimic pentru Biserica lui Dumnezeu, dar facem totul pentru confortul nostru. Asta e marea problemă a Creștinătății de azi: e indolentă! Nu îi pasă de lucrurile cu adevărat importante, ci de lucruri colaterale. Însă oamenii se nasc duhovnicește în Biserică și au nevoie de hrană duhovnicească! Ei au nevoie de exemplul viu de viață creștină și de teologia Bisericii și de slujirea evlavioasă a Bisericii.

Dacă nu mai văd cum se închină oamenii, dacă nu mai văd cum citesc, cum cântă, cum slujesc lui Dumnezeu, tinerii nu au ce să învețe. Ei privesc spre noi și se umplu de răceala și de indiferența noastră. Sufletul lor tânăr, plin de aspirații, îngheață pe zi ce trece, pentru că nu văd entuziasm dumnezeiesc la noi.

Și de aceea, mulți vor veni din altă parte și ne vor da lecții de duhovnicie, pentru că își vor lua în serios viața creștină. Căci Dumnezeu îl umple de daruri pe cel care e plin de dor pentru El și de râvnă pentru adevărul Său.

Și noi trebuie să învățăm continuu, să citim continuu, să ne schimbăm continuu. Pentru că viața creștină e un continuu azi și nu o repetiție fără sens. Viața creștină e plină de înțelegeri și de bucurii noi, de schimbări dumnezeiești abisale în ființa noastră. Ea nu are de-a face cu anchilozarea! Când devenim oamenii rutinei, de fapt suntem oamenii păcatului, pentru că am pactizat cu el.

Nu ne mai zbatem pentru mântuirea altora, pentru că nu ne mai zbatem nici pentru noi. Și ne uităm doar la ziua salariului, la ce să ne mai facem prin casă, la unde ne vom petrece concediul…și nu la binele Bisericii. Căci binele Bisericii e ascetic, e numai slujire și muncă, multă muncă și oboseală, pentru că pocăința și slujirea sunt o sleire profundă a ființei noastre.

Viața creștină e un martiriu. E oboseală peste oboseală și chin peste chin, nu pentru ca să convingi pe cineva, ci pentru ca să fii pe linia de plutire a vieții duhovnicești. Pentru că răsplata noastră e de la Domnul și ea e slava Lui ce rămâne în noi și e cu noi. Și e acum, dar și pentru veșnicie în noi. Pentru că ea e pecetea și haina de nuntă și slava noastră cea veșnică.

De aceea, iubiții mei, predica nu e o corvoadă, ci e vestea mântuirii! E grija mea părintească față de dumnevoastră. E iubirea mea pentru dumneavoastră. Și ar trebui să iubiți predicile Bisericii cu atât nesaț, încât să le învățați pe de rost. Să le știți, să le rostiți cu voce tare, să le trăiți tot timpul, pentru că de ele ține mântuirea dumneavoastră.

Predica Bisericii e adevărul Bisericii. Și adevărul e cel care trebuie întrupat! Pentru că minciuna este cădere din adevăr. Este schilodire a ființei noastre. Dar cine iubește tot adevărul Bisericii, fără să nege ceva din el, acela e o câmpie plină de dogmele cele veșnice ale lui Dumnezeu.

E mult de lucru în Biserica lui Dumnezeu! Sunt multe guri de hrănit și multe minți de luminat. Nu îi cunoaștem pe Sfinții lui Dumnezeu! Ei n-au Slujbe și Sfinte Icoane. Scriptura trebuie tradusă cu adevărat și la fel și Sfinții Părinți. Avem nevoie de cărțile de cult ale Bisericii, cele traduse cu adevărat după originalele grecești. Avem nevoie să ne trezim! Avem nevoie să fim noi înșine!

Pentru că nu trebuie să copiem pe cineva, ci trebuie să ne nevoim după puterea noastră. Și dacă facem după cât putem noi, atunci ne vom împlini cu adevărat. Amin!


[1] Începută la 11. 34, în zi de vineri, pe 8 ianuarie 2021. Cer înnorat, 5 grade, vânt de 16 km/ h.

Sinaxa Sfinților din 9 ianuarie 2021

Pe 9 ianuarie 2021, în praznicul Teofaniei Domnului, Biserica lui Dumnezeu îi pomenește pe

Sfântul Mucenic Polievctos [Πολύευκτος] Făcătorul de minuni, Ostașul, cel care a fost convertit de Domnul în vis și care a fost martirizat prin tăierea capului cu sabia, pentru că a sfârâmat și a călcat în picioare idolii, fiind primul Mucenic din orașul Melitini [Μελιτηνὴ] din Armenia și cel care a mijlocit pentru nașterea Sfântului Eftimios cel Mare, care e pomenit pe 20 ianuarie († 259),

Sfântul Cuvios Evstratios [Εὐστράτιος], Făcătorul de minuni, cel născut în Tarsos [Ταρσὸς], care a plecat în taină de acasă, la vârsta de 20 de ani, și s-a făcut Monah în Mănăstirea lui Avgaros [Αὐγάρος], în Olimpos, în Asia Mică, ajungând Igumenul ei, plin de nevoință duhovnicească, în timpul iconoclasmului a trăit în pustie, adormind în pace († 821, la vârsta de 95 de ani),

Sfinții Cuvioși Vasilios și Grigorios [Βασίλειος καὶ Γρηγόριος], Făcătorii de minuni, unchii Sfântului Cuvios Evstratios (sec. al 9-lea),

Sfântul Petros, Episcopul Sevastiei Armeniei, fratele Sfântului Vasilios cel Mare, cel care s-a născut în 349 în Chesaria Cappadociei și care a fost hirotonit Preot de Sfântul Vasilios, de fratele său, fiind unul dintre Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic († c. 395),

Sfânta Mucenică Antonina [Ἀντωνίνα], cea din Nicomidia, martirizată prin aruncarea ei în mare,

Sfântul Mucenic Lavrentios [Λαυρέντιος], cel martirizat în arenă de către păgâni,

Sfânta Mucenică Partena [Παρθένα], cea din Edessa Macedoniei [ἀπὸ τὴν Ἔδεσσα τῆς Μακεδονίας] († 1375),

Sfântul Sfințit Mucenic Filipp [Фили́пп] al II-lea, Făcătorul de minuni, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii, cel de neam nobil, a părăsit Moscova în 5 iunie 1537 și s-a făcut păstor în satul Hizna [Хизна], în Mănăstirea Solovki [Соловки], ca Frate de Mănăstire, a tăiat lemne de foc, a săpat pământul și a lucrat la moară, după care, atunci când s-a făcut Monah, a lucrat la forja Mănăstirii, mânuind un ciocan greu, apoi la brutărie, după care s-a odihnit în pustie, în 1546 ajunge Igumenul Mănăstirii, Ivan cel Groaznic îl cheamă să fie Mitropolit, ajunge la un acord cu Țarul, în 25 iulie 1566 e hirotonit Episcop la Moscova, pentru că i se opune lui Ivan cel Graoznic, Sfântul Filipp e acuzat mincinos de multe lucruri, inclusiv de „vrăjitorie”, e condamnat la închisoare pe viață, pe 8 noiembrie 1568, în timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie, a fost condamnat în mod public, i-au rupt sfintele veșminte de pe el, l-au îmbrăcat în zdrențe, l-au târât afară din Biserică și l-au dus pe o sanie la Mănăstirea Teofania, l-au ținut în beciuri în lanțuri, și-a cunoscut sfârșitul cu 3 zile înainte și s-a pregătit duhovnicește, împărtășindu-se cu Domnul, fiind martirizat de Maliuta Skuratov [Малюта Скуратов], omul de încredere al Țarului († 23 decembrie 1569, din 1660 pomenirea sa fiind mutată de pe 23 decembrie pe 9 ianuarie),

Sfântul Cuvios Iona [Иона] cel Bătrân, cel născut în Rusia și care s-a nevoit la Mănăstirea Sfânta Treime din Kiev, adormind în pace († 1902),

Sfântul Profet Sameas [Σαμέας], cel pomenit și pe 8 ianuarie,

Sfânta Mucenică Fecioară Paschasia, cea care e cinstită din vechime la Dijon, în Franța († c. 178),

Sfântul Sfințit Mucenic Epictetus, împreună cu Sfinții Mucenici Jucundus, Secundus, Vitalis, Felix și cu alți 7 Sfinți Mucenici, care au fost martirizați împreună în Africa de Nord, în timpul Împăratului Decius († c. 250),

Sfânta Mucenică Fecioară Marciana din Mauritania, cea martirizată în Mauritania, în Africa de Nord, pentru acuzația că a spart o statuie a unei zeițe, fiind aruncată la fiarele sălbatice și omorâtă de un taur († c. 303),

Sfântul Marcellinus Făcătorul de minuni, Episcopul de Ancona, în Italia, cel care și-a apărat în mod minunat orașul său de un incendiu († 566),

Sfântul Cuvios Waningus, cel născut lângă Rouen, în Franța, zidind Mănăstirea de la Fécamp, în Normandia de Sus, în Franța, și fiind Starețul ei († c. 686),

Sfântul Cuvios Maurontius, cel care a întemeiat Mănăstirea Saint-Florent-le-Vieil, în Loire, în Franța († c. 700),

Sfântul Adrianus, cel născut în Africa și care a ajuns Igumenul Mănăstirii Nerinta [Νερίντα], în Neapoli, în Italia, după care a fost Starețul de la Mănăstirea Sfinții Petrus și Paulus din Canterbury și a întemeiat mai multe școli în Anglia, unde a trăit 39 de ani, adormind în pace († 710),

Sfântul Brithwald, al 9-lea Arhiepiscop de Canterbury, în Anglia, care era un bun cunoscător al Sfintei Scripturi și al disciplinei bisericești și monahale, a fost hirotonit Episcop în Franța, de către Arhiepiscopul Lyonului, fiind Episcop 37 de ani, și a fost îngropat în Mănăstirea Sfinții Petrus și Paulus din Canterbury († 731),

Sfântul Cuvios Foilan, cel născut în Irlanda, care a însoțit-o pe Sfânta Kentigerna, mama sa, și pe Sfântul Comgan, rudenia sa, în Scoția, trăind ca Monah (sec. al 8-lea),

Sfântul Cuvios Petr Miroșnicenko [Петр Мирошниченко] Făcătorul de minuni, Schimonahul, cel care a întemeiat Mănăstirea Sfânta Treime din Kiev († 1902),

Sfântul Mucenic Pavel Nikolskii [Павел Никольский] Preotul († 1943),

Sfântul Sihastru Judoc, cel care a trăit sihăstrește la Ponthieu, în Franța, pomenit azi la mutarea Sfintelor sale Moaște (903).